Amorurile unui Print (2)

Guillaume Apollinaire

La câteva zile după şedinţa pe care birjarul trăsurii 3269 şi agentul de poliţie o încheiaseră într-un mod atât de bizar, prinţul Vibescu abia dacă-şi mai revenise puţin de pe urma acelor emoţii. Mărcile flagelării i se cicatrizaseră, iar el stătea acum tolănit pe o sofa, într-un salon de la Grand-Hotel. Ca să se mai excite, citea rubrica de fapte diverse din Journal

Era acolo o poveste care-1 pasiona. Cri­ma comisă era înspăimântătoare. Un chelner pusese la frigare partea cărnoasă a unui june, rândaş la bucătărie, apoi îl trăsese în ţeapă, aşa cald şi însângerat cum se afla, ronţăind câteva bucăţele astfel prăjite, ce se desprindeau din pos­teriorul efebului. La urletele aces­tui Vatel novice, vecinii dăduseră fuga şi sadicul chelner fusese oprit din acţiune. întâmplarea era po­vestită în toate amănuntele, descri­ere pe care prinţul o savura fre-cându-şi uşor ţapina pe care-o sco­sese la aer.
în acel moment, cineva bătu la uşă. O cameristă drăgălaşă, pli­nă de farmec şi de prospeţime, cu boneta şi şorţuleţul ei, intră la chemarea prinţului. în mână avea o scrisoare, dar, când văzu ţinuta dezordo­nată a lui Mony, se înroşi, iar acesta trebui să-şi tragă nădragii:
— Să nu pleci, preafrumoasă domnişoară blondă, am câteva cuvinte să-ţi zic.
Şi în aceeaşi clipă închise uşa şi, apucând-o pe frumoasa Mariette de talie, o sărută cu lăcomie pe gură. Ea se zbătu mai întâi, ţinându-şi buzele foarte strânse, apoi, însă, în îmbrăţişare, începu să se abandoneze şi îşi lăsă gura moale. Limba prinţului pătrunse, iar Mariette i-o muşcă de îndată, strecurându-şi la rândul ei limba în gura lui Mony.
Cu o mână, tânărul îi încolăci talia, iar cu cealaltă îi sălta fustele. Fata nu purta pantalonaşi pe dedesubt. Mâna sa se găsi într-o clipă între coapsele ei groase şi rotunde, pe care nu i le-ar fi bănuit deloc aşa, deoarece era înaltă şi subţire. Avea pântecele acoperit de păr. Şi era foarte caldă acolo, aşa că mâna sase trezi în curând în interiorul unei fante umede, moment în care Mariette se abandonă de tot, scoţându-şi burta înainte. Mâna ei bâjbâia pe la prohabul lui Mony, pe care izbuti să-1 des­cheie. Şi scoase la iveală superba sculă pe care în mo­mentul intrării de-abia apucase s-o zărească. Se frecau unul de celălalt încetişor; el, ciupindu-i clitorisul; ea, apăsându-şi degeţelul pe botul cleanului. Apoi, el o îm­pinse pe sofa, iar ea căzu şi rămase culcată; îi ridică pi­cioarele şi i le puse pe umerii săi, în vreme ce ea se descopciase, dând la iveală două ţâţe mândre şi tari, pe care el se apucă să le sugă pe rând, pătrunzând-o, totodată. Nu trecu mult şi se porni:
— Aşa, aşa e bine... e bine... ce bine ştii tu să faci... Şi începu apoi să dea nişte contre tot mai dezor­donate, până când simţi că se udase şi-o auzi spunând:
— Gata... ce plăcere... e gata.
Şi, imediat după aceea, îi înşfacă brusc unealta şi
— E destul pentru aici.

O scoase din vagin şi şi-o potrivi într-o altă bortă, rotundă-rotundă, aşezată ceva mai jos, ca un ochi de ci­clop între doi globi cărnoşi, albi şi fragezi. Unsă bine, de-acum, scula pătrunse cu uşurinţă şi-n celalalt locaş şi, după ce-1 scobi cu multă pasiune, îşi lăsă toată povara ei în poponeţul frumoasei cameriste. Apoi, când ieşi iar de-acolo, scula pocni, ca atunci când desfunzi o butelcă, iar pe vârful ei încă se mai afla un amestec de spermă şi murdărie. în acel moment, cineva sună de pe coridor, drept care Mariette îi zise: „Trebuie să mă duc să văd ce vrea". Şi-o rupse la fugă, nu înainte de a-1 săruta pe Mony, care-i puse în palmă doi ludovici. Imediat după ieşirea ei, prinţul îşi spălă atârnătoarea şi rupse peceţile scrisorii, care cuprindea următoarele:
„Frumosul meu roman,
Unde oare te-ai dat la fund? Trebuie că ţi-ai revenit totuşi după ultimele excese. Aminteşte-ţi însă ceea ce mi-ai promis: Dacă nu voi face amor de douăzeci de ori la rând, unsprezece mii de nuiele să fie pedeapsa mea. N-ai făcut de douăzeci de ori, ceea ce e cu atât mai rău pentru tine.
Deunăzi ai fost primit în hogeacul Alexinei, din stra­da Duphont. Dar acum, după ce ne-am cunoscut, poţi veni la mine. La Alexine, treaba nu mai e cu putinţă. Nici chiar pe mine nu mă poate primi. De asta şi are ea un hogeac: fiindcă senatorul ei e foc de gelos. Dar mie puţin îmi pasă de el; amantul meu e explorator şi-n momentul de faţă găureşte mărgăritarele negreselor din Coasta de Fildeş. Aşa că poţi veni la mine, în str. Prony, la nr. 214. Te-aşteptăm amândouă la ora patru.
Culculine d'Ancone"
De îndată ce termină de citit, prinţul îşi privi cucul. Era ora unsprezece dimineaţa. Sună după maseur, care-1 masă bine şi-1 regulă corect. Şedinţa aceea îl învioră. Făcu o baie şi se simţi curat şi bine dispus, fapt pentru care sună după coafor, care-1 coafa şi-1 regulă artistic.

Urcă apoi şi cel care se ocupa cu pedichiură-manichiură. Acesta îi pili unghiile şi-1 regulă cu multă vigoare. De-abia atunci prinţul se simţi în largul său. Bătu bule­vardele, dejuna copios, apoi luă o birjă care-1 duse în strada Prony. Aici se găsea un mic hotel pe de-a-ntregul ocupat de Culculine. O bătrână doică îi îndrumă paşii. Interiorul era mobilat cu un deosebit bun-gust.
Fu condus de îndată într-un dormitor al cărui pat de bronz era foarte jos şi foarte încăpător. Parchetul era acoperit cu blănuri care înăbuşeau tot sunetul paşilor. Prinţul se dezbrăcă grăbit şi era chiar în pielea goală atunci când Alexine şi Culculine, îmbrăcate în nişte dezabieuri fermecătoare, îşi făcură apariţia. Le pufni râ­sul şi-1 îmbrăţişară. El începu prin a se aşeza, apoi le luă pe amândouă pe genunchi, pe fiecare pe câte unul, săltându-le juponul, în aşa fel încât să rămână decent îmbrăcate şi, totuşi, să simtă poponeţele lor goale pe coapsele sale. Apoi se apucă să le frece pe fiecare cu câte o mână, în timp ce ele îi mângaiau preţioasa-i sculă. Când simţi că se excitaseră bine, le spuse:
— Acum o să facem puţină carte.
Le puse pe amândouă să se aşeze pe un scaun di­naintea lui şi, după ce se gândi o clipă, le zise:
— Am constatat adineauri, domnişoarelor, că nu purtaţi nimic pe dedesubt. Ar trebui să vă fie ruşine pentru asta. Aşa că dispăreţi din ochii mei şi puneţi-vă pantalonaşii!
După ce fetele se întoarseră, începu lecţia.
— Cum se numeşte regele Italiei, domnişoară Ale­xine Mangetout?
— Dacă-ţi închipui că asta mă preocupă pe mine, te anunţ că habar n-am, spuse Alexine.
— Atunci du-te şi aşază-te pe pat, ţipă profesorul.
O făcu să stea în genunchi pe pat, cu spatele în­tors, apoi îi ridică fustele şi-i depărta fanta panta­lonaşilor, din care se iviră globii strălucind de albeaţă ai feselor. Şi se apucă s.-o lovească peste ele cu latul palmei; curând, posteriorul acesteia începu să se roşească. Trea­ba asta o excita pe Alexine, al cărei fund se făcea tot mai frumos, dar nu peste multă vreme nici prinţul nu se mai putu abţine. Petrecându-şi mâinile în jurul pieptului ei, îi cuprinse pe sub halat ţâţele, apoi, coborându-şi o mână, îi mângâie clitorisul şi-o simţi că se udase.
Nici mâinile ei nu rămaseră de lemn; palmele ei încercuisera scula prinţului şi-o conduceau acum pe ca­lea cea strâmtă a Sodomei. Alexine se aplecase în aşa fel încât poponeţul ei să se ridice şi mai bine şi să-i uşureze lui Mony intrarea.
în curând, glandul se pomeni înăuntru, apoi intră şi restul, iar fuduliile se loviră de partea de jos a feselor ei. întrucât se plictisise, Cuculine se întinse şi ea pe pat şi linse pisicuţa Alexinei, care, sărbătorită astfel din am­bele părţi, nu mai putea de plăcere. Corpul ei, tremurând de patimă, se răsucea în fel şi chip, de parcă suferea de o mare durere. Din gâtul ei se înălţau nişte gemete pline de voluptate. Scula cea mare, care-i umplea până la refuz poponeţul, mergând înainte, venind înapoi, se lovea de membrana ce-o despărţea de limba Culculinei, care avea parte de licoarea iscată de acest joc atât de plăcut. Burta lui Mony se izbea de poponeţul Alexinei. Nu trecu mult şi prinţul o înţepă şi mai tare. Şi începu chiar s-o muşte de gât. Scula parcă luase foc. Alexine nu mai putu suporta atâta plăcere şi se prăbuşi peste faţa Culculinei, care însă nu se opri din lins, iar prinţul se trezi, la rândul său, peste ea, fără ca scula să-şi părăsească locul. După alte câteva lovituri de baros, Mony îşi depuse ofranda seminală. Ea rămase întinsă pe pat, câtă vreme cei doi lipsiră din buduar, Mony plecat să se spele, iar Culculine să facă pipi. Aceasta luă o găleată, se aşeză deasupra ei cu picioarele depărtate, îşi săltă juponul şi se pişă din belşug; apoi, pentru a face să se scuture şi ultimele pi­cături ce mai rămăseseră atârnate de blăniţa ei, lăsă să-i scape un mic vânt, tandru şi discret, care-1 excită foarte mult pe Mony.
— Fă în mâinile mele, fă în ele!, exclamă el. Ea surâse; atunci el se aşeză în spatele ei, iar ea îşi cobori puţin fundul şi începu să se screamă. Avea un mic pantalonaş de batist transparent, prin care se puteau zări frumoasele ei coapse neastâmpărate. Ciorapii ei negri, cu ajur, erau traşi până deasupra de genunchi, mulându-se perfect pe cele două minunate pulpe, de o formă neasemuită, nici prea groase, nici prea subţiri. în poziţia aceea, admirabil încadrat de fanta pantalonaşului, poponeţul ei arăta cum nu se poate mai bine. Mony pri­vea cu atenţie la cele două fese brune şi trandafirii, grăsuţe, înviorate de un sânge abundent. îi vedea şi par­tea de jos a şirei spinării, uşor ieşită în afară, şi, ceva mai jos, locul de unde se năştea dunga dintre buci. Mai largă la început, aceasta se strâmta şi devenea adâncă, pe mă­sură ce grosimea feselor se mărea şi ea; în felul acesta, se ajungea până la cerculeţul cel brun şi rotund, complet încreţit. Sforţările tinerei femei avură ca un prim efect o dilatare a bortei şi o uşoară desfacere a pieliţei netede şi trandafirii dinăuntru, ce semăna cu o buză răsfrântă.
— Fă o dată!, striga Mony.
Curând se ivi un căpeţel ascuţit şi de nimic, care-şi arătă puţin capul şi se reîntoarse de îndată în caverna sa. Reapăru apoi încet şi maiestuos, urmat şi de restul car­nalului, ce constituia unul dintre caltaboşii cei mai fru­moşi pe care i-a produs vreodată un intestin gros.
Merda ieşea onctuoasă şi fără să se rupă, filată cu calm, ca un cablu de navă. Atârna cu multă graţie între fesele acelea nostime, ce se depărtau în continuare. Peste puţin timp, balansul deveni şi mai mare. Poponeţul se dilată şi mai mult, se mişcă un pic şi merda căzu, caldă şi aburindă, în palmele lui Mony, care se întinseră pentru a o primi. în acel moment, el strigă: „Rămâi aşa", şi, aplecându-se uşor, îi linse bine cerculeţul, după care îşi învălătuci mâinile în acel cârnat. Apoi îl zdrobi cu mare plăcere şi se mânji peste tot cu el. Culculine se dezbrăcă şi ea, la fel ca şi Alexine, care se lăsase goală şi-i arăta lui Mony fundul ei mare şi alb, de blondă: „Fă pe mine!", îi strigă Mony Alexinei şi se întinse cât era de lung. Ea se aşeză pe vine deasupra lui, dar nu de tot. Din felul cum stătea, el avea posibilitatea să se bucure de priveliştea pe care i-o oferea cerculeţul dintre buci. Primele sforţări avură ca rezultat doar puţină malahie, rămasă acolo tot de la el; apoi veni la rând şi plăcinta, galbenă şi moale, care ieşi în mai multe etape; şi cum Alexine se hlizea şi-şi mişca poponeţul, plăcinta cădea când pe o latură, când pe alta a corpului lui Mony, care, nu peste multă vreme, se trezi împodobit cu mai mulţi asemenea melci care mi­roseau.
Alexine făcuse în acelaşi timp şi pipi, aşa că jetul cel călduţ, căzând peste mădularul lui Mony, îi redeştep­tase acestuia volnicia. Popicul începu să se ridice, puţin câte puţin, până când, ajuns la grosimea lui firească, umflându-se, glandul stătu drept şi roşu, ca o prună ba­bană, sub privirile tinerei, care se dădu mai aproape şi se lăsă şi mai mult pe vine, până când se pătrunse singură în acea ţeapă. Pe Mony, tot acest spectacol îl copleşea de plăcere. Lăsându-se în jos, fundul Alexinei îşi etala şi mai bine apetisanta lui rotondă. Rotunjimile-i excitante erau puse în valoare, iar depărtarea dintre buci se mărea. După ce fundul se coborî de tot şi după ce popicul fu complet înghiţit, fundul se ridică din nou şi începu să execute o mişcare de du-te-vino care-i modifica volumul în proporţii importante, ceea ce, pentru Mony, constituia un spectacol plin de farmec. Mânjit de rahat peste tot, acesta juisa până în străfunduri; şi simţi în curând că vaginul se strângea şi-o auzi pe Alexine spunând gâtuit:
— Ticălosule, îmi vine... gata! Şi secreţia se produse.
Culculine, care la această operaţie se mulţumise doar să asiste şi care părea a fi în călduri, o scoase brusc din ţeapă şi, aruncându-se peste Mony, fără să-i pese că se umple şi ea de rahat, îşi vârî coada acestuia înăuntru, scoţând un suspin de satisfacţie. Şi începu să dea apoi nişte contre teribile, icnind la fiecare lovitură. De ciudă că fusese deposedată de bunul ei, Alexine deschise atunci un dulap şi scoase din el un bici împletit din mai multe curele. Şi începu să lovească peste fundul Culculinei, ale cărei zvâcnete deveniră şi mai pătimaşe. Excitată de privelişte, Alexina lovea tare şi cu forţă. Loviturile cădeau ca ploaia peste poponeţul cel mândru. Când se ridicau, fesele se depărtau uşor lăsând să se vadă pentru o clipă rozeta, care dispărea mai apoi, o dată cu coborârea lor, moment în care frumoasele buci se strângeau din nou. în josul lor, marginile blănite şi destinse ale sexului ei înghi-ţeau imensa sulă, care în timpul ridicării apărea aproape în toată mărimea ei, complet udă. Curând, loviturile înro­şiră de tot fundul cel sărman al Alexinei, ce tresaltă acum de plăcere. Una dintre lovituri o făcu apoi să sângereze. Amândouă, şi cea care biciuia şi cea biciuită, delirau ca nişte bacante şi jocul acesta părea să le facă o mare plă­cere amândurora. Chiar şi Mony începu să ia parte la turbarea lor şi unghiile lui începură să brăzdeze şalele satinate ale Culculinei. Pentru a putea lovi mai uşor, Culculine se aşeză în genunchi lângă ei. Fundul ei mare şi cărnos, ce se zdruncina la fiecare lovitură primită, se găsea la numai două degete de gura lui Mony.
Limba acestuia nimeri în curând unde trebuie, apoi, cuprins de o furie amoroasă, o muşcă pe buca dreaptă pe Alexine. Tânăra scoase un strigăt de durere. Dinţii pă­trunseră în carne şi sângele ei, proaspăt şi roşu, mai po­toli puţin din setea lui Mony. Acesta lipăi picăturile de sânge, savurând din plin gustul lor uşor sărat. în acel moment, asalturile Culculinei îşi pierdură şirul. Din ochii ei daţi peste cap nu se mai vedea decât albul lor. Din gu­ra ce se mânjise de rahatul de pe trupul lui Mony ieşi un geamăt de plăcere şi ajunse la orgasm în aceeaşi clipă cu el. Alexine căzu grămadă peste amândoi, epuizată, horcăind şi scrâşnind din dinţi, iar Mony, care-şi lipise buzele de jucărioara ei, n-avu nevoie decât de două-trei limbi pentru a o face şi pe ea să varieze. Apoi, după alte câteva mici zvârcoliri, trupurile lor se destinseră şi se în­tinseră tustrei în murdărie, în sânge şi malahie. Somnul îi ajunse aşa cum se găseau, iar când se deşteptară, pen­dula din cameră bătea cele douăsprezece lovituri ale mie­zului de noapte.
— Staţi nemişcaţi, le spuse Culculine, am auzit un zgomot şi nu poate fi doica mea, căci ea n-are obiceiul să se-ngrijească de mine. Iar la ora asta, mai mult ca sigur doarme.

O sudoare rece se scurgea pe fruntea lui Mony şi-a celor două june femei. Li se ridicase părul măciucă, iar trupurile lor goale şi mânjite dârdâiau.
— E cineva aici, adăugă Alexine.
— Da, e cineva aici, aprobă Mony.
In acel moment, uşa se deschise şi picul de lumină ce venea dinspre strada cufundată în noapte le permise să întrezărească două umbre îmbrăcate în pardesie, cu gulerul ridicat şi având pe cap nişte meloane.
Deodată, cel care mergea înainte aprinse lampa electrică pe care-o avea în mână, lumina ei slabă se răs­pândi în încăpere, dar în primul moment hoţii nu zăriră grupul întins pe duşumele.
— Nu-mi miroase a bine, spuse cel cu lumina.
— Eu zic totuşi să intrăm, replică celălalt, trebuie să fie ei şi niscaiva gologani prin dulapuri.
In clipa aceea, Culculine, care se târâse până la butonul electric, făcu de îndată lumină.
Dând cu ochii de-atâtea goliciuni, hoţii rămaseră pentru o clipă uluiţi.
— Căcat!, spuse cel dintâi, pe cinstea lui Comaboeux, nu s-ar zice că n-aveţi gust.
Cel care vorbise astfel era un colos negricios, cu mâinile complet acoperite de păr. Barba lui ţepoasă îi dădea un aspect şi mai hidos.
— Asta da glumă, zise şi cel de-al doilea, mie, unu­ia, căcatul îmi poartă noroc.
Acesta era un gălbejit de vagabond, chior de-un ochi, care molfăia dintr-un chiştoc stins.
— Dreptu-i, Chaloupe, zise Comaboeux, mai adi­neauri chiar am călcat într-unui, aşa că mă gândesc, ca un prim noroc, s-o iau... pe domnişoara. Dar să vedem mai întâi ce-i cu junele.
Şi, aruncându-se asupra lui Mony cel înspăimân­tat, hoţii îl legară de mâini şi de picioare şi-i puseră şi-un căluş. Apoi, întorcându-se la cele două femei, care tre­murau, puţin însă şi de plăcere, Chaloupe le spuse:
— Iar voi, maimuţelor, cătaţi a vă purta frumos, că de nu, vă spun lui Prospero.

Ţinea într-o mână o nuieluşă, pe care i-o dădu Culculinei, poruncindu-i să-1 lovească pe Mony din toate puterile ei. Apoi, plasându-se dinapoia ei, îşi scoase scula lui subţire, ca un degeţel, dar foarte lungă. Pe Culculine chestia asta începea s-o amuze. Chaloupe îşi începu numărul prin câteva palme la fund.
— Ei bine, bucălatule, tu o să cânţi la flaut: căci, în ce mă priveşte, mie-mi place pământul mai galben.
Pipăia şi palpa poponeţul ei mare şi durduliu, apoi, strecurându-şi o mână pe dinainte, îi pipăi şi clitorisul, după care, pe neaşteptate, o pătrunse cu scula lui sub­ţire şi lungă. Culculine începu să-şi mişte fundul, conti­nuând totodată să-1 lovească pe Mony, care, neputând nici să se apere şi nici să strige, se zbătea ca un vierme la fiecare lovitură de nuia, ce-i lăsa un semn roşu, care mai apoi se învineţea. Dar Culculine, pe măsură ce bătălia la poponeţul ei se înteţea, excitată, îl lovea şi mai tare, stri­gând:
— Na, ticălosule, na şi pentru hoitul tău împuţit... Chaloupe, bagă-ţi tirbuşonul în mine până la capăt.
In curând, trupul lui Mony se umplu de sânge.
Intre timp, Cornaboeux pusese mâna pe Alexina şi-o trântise pe pat. Incepu prin a-i mozoli ţâţele, care şi ele începură a se întări. Apoi se coborî înspre pisicuţă, pe care aproape că i-o înfulecă, în timp ce-i mângâia blăniţa ei blondă şi cârlionţată. Se ridică, apoi, şi îşi scoase o ghioagă enormă, dar scurtă, cu cap violet. O întoarse pe Alexine şi se apucă s-o pălmuiască peste fundul ei mare şi trandafiriu; din când în când, îşi trecea mâna prin şanţul dintre buci. Apoi o luă pe jună pe braţul stâng, în aşa fel încât pisicuţă acesteia să se afle la cheremul mâi­nii drepte. Cu stânga o apucase de codiţă, lucru care ei nu părea să-i facă plăcere. Se pornise să plângă şi geme­tele ei se înteţiră atunci când Cornaboeux începu s-o pălmuiască din nou peste fund de la înălţimea braţului. Fesele ei mari şi trandafirii se suceau în fel şi chip, iar poponeţul se cutremura cu totul de fiecare dată când asupra lui se-abătea laba cea grea a hoţului. în cele din urmă, încercă o formă de apărare. Cu mâinile ei mici, şi pe care le avea libere, se apucă să zgârie faţa lui băr-boasă. îi smulse până şi câteva fire de păr din barbă, tot aşa cum îi smulsese şi el câteva din blăniţă.
— Aşa mai merge, zise Cornaboeux, şi-o răsturnă din nou pe burtă.
In acel moment, zări şi ea priveliştea oferită de Chaloupe bortelind-o pe Culculine şi care, la rândul ei, îl bătea pe Mony, deja plin de sânge peste tot, fapt care o excita şi mai mult.
Măciuca lui Cornaboeux începuse de-acum să se izbească de fundul ei, dar lovea cam aiurea, când prea la dreapta ori prea la stânga, când prea sus ori prea jos; când nimeri în sfârşit în locaşul dorit, acesta îşi propti mâinile pe şoldurile plinuţe şi netede ale Cuculinei şi-o trase spre el din toate puterile. Dacă n-ar fi fost atât de excitată de tot ce i se întâmplase cu puţin timp în urmă, ar fi urlat din pricina durerii provocate de enorma sculă care-i străpunsese fundul. De îndată ce şi-o simţi înăuntru, Cornaboeux o şi scoase din nou afară şi, răsturnând-o încă o dată pe Alexine, i-o înfipse în pântece. Din cauza mărimii, unealta pătrunsese cu greu, dar, o dată intrată, Alexine îşi încolăci crăcii peste şalele hoţului şi-1 ţinu atât de strâns încât acesta, şi de-ar fi vrut, n-ar mai fi putut ieşi din ea. Forajul fu de-a dreptul îndrăcit. Cornaboeux îi sugea ţâţele şi cu barba sa îi gâdila pielea, excitând-o; ea îşi strecură o mână în pantalonii lui şi îşi vârî un deget în fundul hoţului.
Apoi începură amândoi să se muşte ca nişte fiare sălbatice, dându-şi contre şi contra-contre. Şi ajunseră amândoi deodată la apogeul plăcerii. Strangulată de vagi­nul Alexinei, unealta lui Cornaboeux îşi redobândi însă imediat bărbăţia. Alexine închise ochii pentru a putea savura şi mai bine această a doua îmbrăţişare. Se mai udă de vreo paisprezece ori la rând, în vreme ce Cornaboeux îşi lăsă sămânţa de trei ori. Când îşi mai re­veni în simţiri, Alexina îşi dădu seama că sângera şi pe dinainte şi pe dinapoi. Cele două locaşuri ale ei avuseseră de suferit din pricina mătărângii lui Cornaboeux. Iar pe Mony îl zări zvârcolindu-se convulsiv pe duşumea.
Trupul său nu mai era decât o rană vie.
Aşezată în faţa lui, în genunchi, aşa cum îi porun­cise chiorul de Chaloupe, Culculine îi sleia izvorul.
— Hai, târfo, copăcel, ţipă Cornaboeux.
Alexine se supuse, iar el îi repezi un picior în fund, care-o făcu să cadă peste Mony. Cornaboeux o legă şi pe ea de mâini şi de picioare şi, fără să se sinchisească de rugăminţile ei, îi puse un căluş şi, apucând nuieluşa, în­cepu să zebreze frumosul ei trup numai în aparenţă slab. Fundul sălta la fiecare nouă lovitură de nuia, apoi veni rândul şalelor, pântecelui, coapselor şi sânilor să o ia pe coajă. Tot zvârcolindu-se şi zbătându-se, Alexine întâlni scula lui Mony, care se întărise... Şi care se agăţă aşa, ca din întâmplare, de puşculiţa junei, în care-şi găsi chiar şi un adăpost.
Cornaboeux îşi înmulţi loviturile, izbind fără ale­gere, când în Mony, când în Alexine, care se simţeau năpădiţi de o plăcere atroce. în scurtă vreme, frumoasa pieliţă trandafirie a junei blonde nu se mai văzu de şergi şi de sângele care-i curgea şiroaie. Mony îşi pierduse deja cunoştinţa, iar ea şi-o pierdu la puţin timp după el. Cornaboeux, ale cărui braţe obosiseră, se întoarseră spre Culculine, care îşi dădea toată silinţa să-i ascută pana lui Chaloupe. Dar chiorul nu reuşea nicidecum să ejaculeze.
Cornaboeux îi porunci atunci frumoasei brune să-şi depărteze picioarele. Avu mult de lucru până reuşi s-o ia pe la spate. Ea suferi totul cu stoicism, neslăbind o clipă condeiul lui Chaloupe, pe care-1 mulgea de zor. Când Cornaboeux intră în posesia bijuteriei Culqulinei, o puse să-şi ridice braţul drept şi-i mozoli smocul de păr des ce-i creştea la subsuoară. Ajunşi în punctul culminant al desfătării, paroxismul plăcerii se dovedi atât de puternic încât Culculine, pierzându-şi cumpătul, îl muşcă violent pe Chaloupe de condei. Acesta scoase un teribil strigăt de durere, dar glandul îi era de-acum retezat. Cornaboeux, care tocmai atunci slobozise, îşi trase pe neaşteptate măciuca din străfundurile Culculinei, care căzu leşinată. Iar Chaloupe pierdea tot mai mult sânge.

— Sărmanul meu Chaloupe, zise Cornaboeux, te-ai dus p... de suflet, aşa că, ce s-o mai lungim, şi, scoţându-şi cuţitul, îl înjunghie mortal pe Chaloupe, ca­re-şi dădu duhul fără să zică nici „pâs".
Cornaboeux îşi trase apoi nădragii cu mare grijă, goli dulapurile de bani şi de ţoale, luă chiar şi nişte biju­terii şi câteva ceasuri. Apoi o privi pe Culculine, care zăcea în nesimţire pe jos.
— Trebuie să-1 răzbun pe Chaloupe, îşi zicea în gând, şi apucând din nou cuţitul îl înfipse dintr-o singură lovitură între bucile Culculinei, care tot nu-şi revenise din leşin. Şi lăsă cuţitul acolo unde se înfipse. în acel moment, orologiile bătură trei dimineaţa. Ieşi apoi din încăpere la fel cum intrase, lăsând în urma lui patru tru­puri întinse pe podeaua plină de sânge, de scârne şi malahie, totul într-o dezordine de nedescris.
O dată ajuns în stradă, se îndreptă cu un pas vioi spre Menilmontant, cântând:
Un fund trebuie să miroasă afund Nu să pută a parfum
şi chiar:
Be... cule cu gaz,
Be... cule cu gaz,
Aprinde-mi tu mie micuţul meu praz.
Scandalul fu dintre cele mai mari. Timp de opt zile, ziarele nu se ocupară decât de această afa­cere. Culculine, Alexine şi prinţul Vibescu fură nevoiţi să nu pără­sească patul timp de două luni. Pe când se afla în convalescenţă, Mony intră într-o seară într-un bar din apropierea gării Montpamasse. Aici se consuma basamac, care e o băutură plăcută pentru cerul gu­rilor blazate de alte licori.
Sorbindu-şi basamacul cel scârbos, prinţul se uita cu atenţie la ceilalţi consumatori. Unul dintre ei, un colos cu barbă, era îmbrăcat ca un hamal de prin Hale, iar pălăria lui imensă, de un alb făi-nos, îi dădea un aer de semizeu din poveste, numai bun să săvâr­şească o acţiune eroică.


(va urma)