Şi-am să mă mint ...

Aura Popa

Şi-am să mă mint c-ai fost numai un vis,

Curbat pe o-ntâmplare solitară.

Acea sămânţă-n care te-am închis,

Va creşte-n mine fără să mă doară?

Şi-am să mă mint...Ştiu, nu-mi va fi uşor,

Să urc un povârniş de-nstrăinare.

Pe vârf de noimă iar o să cobor

S-arunc pe zbor mult praf de resemnare!

Şi-am să mă mint... Îmi voi struni cuvântul

Să nu îţi mai răspundă la-ntrebare.

Vor înflori în mine toamna, vântul

Ca tu să nu resimţi a mea plecare.

Să mergi pe drumul tău...Îţi va fi bine!

Ştii ?Marea-mi nu-şi va dezlega tăcerea

Ca să arunce iar cu stropi spre tine,

Să zgândărească iarăşi mângâierea.

Şi-am să mă mint...A câta oară oare,

O să-noptez la marginea luminii?

Ieri mai credeam că sunt un bob de soare...

Nu sunt decât o axă-a slăbiciunii!