Liviu Vălenas, Convorbiri cu Mircea Dimitriu (2)

MISCAREA LEGIONARĂ INTRE ADEVAR SI MISTIFICARE

Toate adevărurile care sunt ţinute în tăcere devin otrăvite
Nietzsche, Also sprache Zarathustra

Constituirea Centrului Studentesc Legionar Timisoara

Liviu Vãlenas:
Acest prim contact, vizual, pe care l-ati avut la Crâng-Focsani, în 1925, cu Corneliu Codreanu, v-a marcat drumul în viatã ?

Mircea Dimitriu:
Nu as putea spune... Eram atunci mult prea tânãr. Ulterior însã, contactul cu Frãtiile de Cruce, cu prima si mai ales cu a doua, unde având si un aparat fotografic, fãceam fotografii în sedintele pe care le tineau, iar ulterior, în marsurile executate împreunã cu Neculai Voinea în judetul Putna si în special pe Valea Susitei, înspre munti, sunt acelea, care m'au determinat din ce în ce mai mult în aceastã directie.
Dupã terminarea liceului, la Tg.Mures, am revenit acasã, nu mi-am putut continua studiile, din cauzã cã pãrintii mei nu mai aveau mijloacele financiare necesare, fiind loviti si ei de criza economicã mondialã, declansatã în 1929. În aceastã perioadã, am adâncit activitatea legionarã, alãturi de acelasi Neculai Voinea. În anul urmãtor m'am dus la Timisoara la Politehnicã, unde, dupã ce în prealabil trecusem pe la sediul Miscãrii Legionare din Bucuresti (am luat de la Corneliu Codreanu autorizatia de-a face un cuib legionar la Politehnica din Timisoara), am înfiintat primul cuib la Politehnica din orasul de pe Bega.
Corneliu Codreanu mi-a dat si un om de contact în judetul Timis-Torontal, profesorul Ilie Ghenadie, care era un legionar cunoscut la Centru. Deci în toamna lui 1932 am înfiintat la Timisoara primul cuib legionar, care ulterior a crescut la vreo sase cuiburi, care au constituit Centrul Studentesc Legionar Timisoara, pe care l-am condus pânã am plecat din România, în 1938.

Liviu Vãlenas:
Cum se fãcea, practic, constituirea unui cuib legionar ?

Mircea Dimitriu:
Se poate afla citind "Cãrticica sefului de cuib". La Timisoara se afla atunci o mare cantitate de membri ai partidului lui A.C.Cuza. De asemenea comunistii si simpatizantii lor, erau numerosi. Erau multi studenti din Basarabia, dintre care foarte multi de origine rusã. La Timisoara se dãdeau cu precãdere burse pentru studentii din Basarabia. În aceastã mare de studenti, care în majoritate erau afiliati LANCului
(Liga Apãrãrii National Crestine) lui A.C.Cuza si dupã câteva luni de zbateri, am gãsit câtiva camarazi, câtiva prieteni, chiar din anii superiori dela Politehnicã (cu 4-5 ani mai mari decât mine), care înclinau spre Codreanu, dar nu erau activi. Astfel era bãiatul profesorului Brãileanu dela Cernãuti (era student în anul IV, eu fiind atunci în anul preparatoriu), altul era Gheorghe Dragomirescu. Trebuie sã spun cã eu am introdus la Timisoara un sistem de organizare, care diferea de cel prescris de publicatiile legionare. Fãcusem un cuib central, compus din sefii cuiburilor, iar fiecare din acest cuib central devenea seful garnizoanei, prin rotatie, timp de o lunã. Eu eram seful cuibului central.

Liviu Vãlenas:
În terminologia legionarã ce se întelege prin "garnizoanã" ?

Mircea Dimitriu:
Totalitatea legionarilor dintr'un centru oarecare. Garnizoana la care m'am referit era cea a Centrului Studentesc Legionar Timisoara. În felul acesta, fiecare dintre sefii de cuib primea posibilitatea de a conduce întreaga garnizoanã timp de o lunã, sub supravegherea sefului de cuib central, care eram eu.
Activitatea noastrã consta din marsuri de propagandã prin judetul Timis-Torontal si ulterior în judetele Severin si Caras. Însã mai aveam si alte activitãti. Centrul Studentesc Legionar Timisoara a luat parte la o tabãrã de muncã, care construia un cãmin studentesc în Cluj. În anul urmãtor am luat parte, cu studentii legionari din Timisoara, la tabãra de la Carmen Sylva, care era condusã personal de Corneliu Codreanu.
Acolo construiam un dig de piatrã, de apãrare contra valurilor.

Liviu Vãlenas:
Miscarea Legionarã, a fost acuzatã, printre altele, cã ar fi fost o miscare (grupare) paramilitarã, având si o uniformã specificã (cãmasã verde cu centurã si diagonalã). De unde aceastã cãmasã verde ?

Mircea Dimitriu:
Miscarea Legionarã nu a fost niciodatã "paramilitarã"... Uniforma (cãmasã verde cu centurã si diagonalã) a fost o necesitate, pentru a deosebi Legiunea de cuzisti, care aveau cãmãsi albastre si de formatiunile lui Gheorghe Brãtianu, care purtau cãmãsi galbene. Ulterior Corneliu Codreanu i-a acordat o semnificatie de simbol legionar. Culoarea verde în sine provenea dela culoarea ierbii proaspete de pe plaiurile românesti, nu era o "inovatie" de "import".

Liviu Vãlenas:
Ideea cã Miscarea Legionarã ar fi o grupare militarã provenea si dela denumirile specifice în Legiune...

Mircea Dimitriu:
Când Codreanu si ceilalti au ales la închisoarea Vãcãresti pe Arhanghelul Mihail, ca patron, singura denumire potrivitã cu misiunea pe care o avea Arhanghelul cu ostile ceresti, care se lupta cu Diavolul - misunea pe care Codreanu si ceilalti (care erau cu el la închisoare) si-au asumat-o, nu putea fi alta decât una cu rezonantã de luptã. "Legiune" deci, nu partid, asociatie, grupare etc., care nu indicau nimic. Termenul de "garnizoanã legionarã" este lipsit de orice semnificatie militarã, putând fi foarte bine înlocuit cu "grup legionar", dar traditia obligã... În rezumat, nimic nu indicã, cã Miscarea Legionarã ar fi fost vreodatã o grupare paramilitarã, care ar fi functionat dupã regulamente militare, sau cvasi-militare.

Tabãra de muncã dela Carmen Sylva

Liviu Vãlenas:
Cum decurgea viata pentru legionarii în tabãra dela Carmen Sylva (actuala Eforie Sud, iar pe vremea lui Dej "Vasile Roaitã") ?

Mircea Dimitriu:
Stãteam în corturi, pe malul mãrii. Tabãra era condusã personal de Corneliu Codreanu, care se ocupa îndeaproape de educatia legionarilor, care veneau de pe tot cuprinsul tãrii, în schimburi de 2-3 sãptãmîni. Tabãra dura toatã vara, deci trei luni, dar participantii se schimbau. În fiecare searã ne adunam în jurul unui foc de tabãrã, unde Cãpitanul în picioare, explica, punea întrebãri sau rãspundea la întrebãri.

Liviu Vãlenas:
Câti luau parte la tabãra dela Carmen Sylva ?

Mircea Dimitriu:
În jur de 150 de persoane pe "schimb". Tabãra dela Carmen Sylva a fost organizatã ani de-a rândul, fãrã întrerupere. Acolo am avut ca participanti si multi studenti polonezi, din organizatia nationalistã polonezã ABC. Mâncarea se fãcea în comun, erau tot felul de negustori din Constanta si din Bucuresti care ne donau alimentele, iar camaradele noastre gãteau. Acolo se afla si Nicoleta Nicolescu, care era sefa organizatiei legionare de femei si care era deseori "indignatã", cã rolul femeilor în Miscare nu este suficient de subliniat. Nicoleta Nicolescu dorea ca femeile legionare sã fie luptãtoare, si nu sã fie "la cratitã"... Într'adevãr femeile si fetele, care erau în organizatia condusã de Nicoleta Nicolescu au fost niste eroine, au rezistat la schingiuri, unele au fost aruncate în crematoriu de vii, cum s'a întâmplat în final si cu Nicoleta Nicolescu. Dupã ce a fost arestatã de autoritãtile carliste, în 1938, Nicoleta Nicolescu a fost torturatã, violatã si apoi trezitã din nesimtire si constientã, a fost aruncatã în flãcãrile crematoriului... Sã revin însã la tabãra dela Carmen Sylva. Cãpitanul era prezent incontinuu, trei luni, vara, în aceastã tabãrã, el revenea la Bucuresti abia dupã terminarea ei. Eu am venit cu aproximativ 10 insi de la Timisoara, în 3-4 corturi si mâncam la cazan, seara ascultam prelegerile lui Codreanu, iar în timpul zilei lucram la dig. Se mai fãceau si marsuri în regiune, cu cântece.

Liviu Vãlenas:
Care erau temele prelegerilor tinute de Corneliu Codreanu ?

Mircea Dimitriu:
Vorbea despre principiile Miscãrii si rãspundea la întrebãrile care i se puneau. Întrebãrile se refereau la diverse chestiuni, cum ar fi problema evreiascã, rolul femeii în societate si în Miscare, ce se întâmplã dacã Cãpitanul este asasinat...

Liviu Vãlenas:
Ce s'ar fi întâmplat dacã Corneliu Codreanu ar fi fost asasinat, ceea ce s'a si întâmplat ?

Mircea Dimitriu:
Cãpitanul a cerut sã fie rãzbunat ! Iar cei care erau prezenti au jurat sã'l rãzbune...

Liviu Vãlenas:
De ce a cerut sã fie rãzbunat ? În fond rãzbunarea nu este ceva crestinesc...

Mircea Dimitriu:
Pentru cã în toatã istoria Neamului Românesc, toti marii fãptuitori au cãzut prin trãdare ! Asa a cãzut prin trãdare Mihai Viteazu, asa a cãzut Tudor Vladimirescu, prin trãdare au cãzut si Horea, Closca si Crisan... Cãpitanul era de pãrere cã trebuie sã se termine, odatã si odatã, în istoria neamului nostru cu trãdarea !

Liviu Vãlenas:
La români trãdarea este o boalã cronicã veche, pânã si Nicolae Ceausescu a fost trãdat de "tovarãsii" sãi de "luptã"...

Mircea Dimitriu:
Toatã Istoria Româneascã este plinã de trãdãri !

Liviu Vãlenas:
Ati amintit cã la Carmen Sylva, Corneliu Codreanu vorbea despre "chestiunea evreiascã" din România. Concret, ce vã spunea Codreanu, la Carmen Sylva, în aceastã problemã ?

Mircea Dimitriu:
Tin minte, cã în August 1936, la Carmen Sylva, la întrebarea, de ce Miscarea Legionarã este împotriva evreilor, Cãpitanul a rãspuns : "Solutia legionarã a problemei evreiesti în
România este sus de tot, în conducerea statului si constã în totala incoruptibilitate a guvernantilor si din perfecta aplicare a legilor. Când vor constata cã nu mai au pe cine corupe si nu mai sunt români de vânzare, evreii vor pãrãsi teritoriul nostru din proprie initiativã si de nimeni constrânsi"... Ca o parantezã peste timp, asa s'a întîmplat în anii 1950- 1960, când Dej a luat mãsuri contra nomenclaturii comuniste evreiesti. Atunci nomenclatura evreiascã, vãzând cã nu mai poate face "afaceri" sub Dej, a emigrat în Israel... Codreanu a mai continuat : "Iar dacã vor mai rãmâne evrei dornici sã trãiascã în pace cu noi si capabili de muncã cinstitã, productivã, cu atât mai bine pentru ei si pentru România"... "Deci cu
atât mai bine pentru noi legionarii" a conchis Codreanu. Aceasta era pozitia la care ajunsese Codreanu la maturitatea sa si a Miscãrii.

Liviu Vãlenas:
Care era vârsta si provenienta socialã a celor care luau parte la tabãra dela Carmen Sylva ?

Mircea Dimitriu:
Toate vârstele, absolut toate vârstele, chiar si mosnegi... Erau elevi, studenti, oameni de 30-40 de ani si erau si oameni de peste 70 de ani.

II. LEGIUNEA ÎNTRE ANII 1933-1937

Casa Verde

Liviu Vãlenas:
Fiindcã ati condus d-le Dimitriu Centrul Studentesc Legionar Timisoara, cam cât la sutã, în perioada interbelicã, din studentimea tãrii, era legionarã ?

Mircea Dimitriu:
Studenti legionari propriu zisi erau cam 15-20 %, iar simpatizanti încã vreo 30-40 %, restul studentilor erau cu totul neangajati politic, în afarã de cuzisti (care se aflau în special la Timisoara) si comunisti (în majoritate tot la Timisoara).

Liviu Vãlenas:
Cum se manifestau acesti studenti comunisti ?

Mircea Dimitriu:
Se manifestau exclusiv în clandestinitate.

Liviu Vãlenas:
Nu exista si o studentime liberalã si national-tãrãnistã ?

Mircea Dimitriu:
Exista, dar era slab reprezentatã numeric. La Timisoara aveam ceva studenti liberali.

Liviu Vãlenas:
Din câte stiu, ati mai luat parte pe un santier de muncã legionar, la Bucuresti, la construirea viitorului sediu al Miscãrii Legionare, asa zisa "Casã Verde"...

Mircea Dimitriu:
Da, am participat la acest santier, mai precis spus, la facerea cãrãmizilor necesare pentru Casa Verde. Acest santier era condus personal tot de Corneliu Codreanu. Eu aveam o grupã de aproximativ 15 studenti camarazi din Timisoara si trei sãptãmâni am fãcut cãrãmizi. La facerea cãrãmizilor, lucra cot la cot cu noi si generalul Zizi Cantacuzino-Grãnicerul, care avea peste 70 de ani...

Liviu Vãlenas:
Din ce fonduri si pe ce teren s'a construit aceastã "Casã Verde" ?

Mircea Dimitriu:
Terenul a fost donat de o persoanã, care fãcea parte din organizatia "Prietenii Miscãrii Legionare", mâncarea necesarã pe santier era dãruitã de negustori din Bucuresti, care erau fie
legionari, fie simpatizanti ai Miscãrii.

Liviu Vãlenas:
Pânã la urmã ce s'a întâmplat cu "Casa Verde" ?

Mircea Dimitriu:
Dupã ce a fost construitã, la putin timp a fost ocupatã abuziv de guvernul condus de Armand Corneliu Codreanu, tot acolo odihneau, din 1937 si Mota si Marin.

Liviu Vãlenas:
Care a fost soarta acestui mausoleu si a "Casei Verzi" ?

Mircea Dimitriu:
Comunistii au spulberat mausoleul... Iar Casa Verde a fost nationalizatã de comunisti, care au dat-o în administrare CFR-ului, care a deschis acolo birouri.

Liviu Vãlenas:
Miscarea Legionarã nu a fãcut diligente, dupã 1989, pentru recãpãtarea acestui imobil ?

Mircea Dimitriu:
Miscarea Legionarã actualmente nu este recunoscutã juridic în România. Se stie cã legea elaboratã în 1991, de Ion Iliescu si neocomunistii din jurul lui, interzice orice activitate legionarã... Din aceste motive Miscarea Legionarã nu a putut sã facã nici o cerere pentru retrocedarea Casei Verzi. Sunt însã informat, cã un frate al lui Corneliu Codreanu, care mai este în viatã, Cãtãlin Codreanu, ar fi fãcut o cerere pentru a primi Casa Verde înapoi, dar nu a primit-o pânã acum si sunt de fapt putine sperante sã o primeascã.

Liviu Vãlenas:
Fiindcã ati pomenit de familia lui Corneliu Codreanu, ce s'a întâmplat cu sotia lui Codreanu, dupã asasinarea acestuia, în pãdurea Tâncãbesti, în noaptea de 29 spre 30 Noiembrie 1938 ?

Mircea Dimitriu:
Ea a fost lãsatã o vreme în pace, mai ales cã a reusit sã se ascundã în Ardeal, undeva în Muntii Apuseni si de acolo a reusit sã fugã în Ceho-Slovacia, împreunã cu fetita pe care o adoptase Corneliu Codreanu (sotii Codreanu nu au avut copii). Fetita adoptatã, Cãtãlina, era fetita unor rude. Împreunã cu Cãtãlina, d-na Codreanu a ajuns la Praga, de unde a comunicat la Berlin, lui Ciorogaru, unde se gãsesc si cã doresc sã fie ajutate sã ajungã la Berlin. Eu am fost trimis la Praga ca sã le aduc la Berlin. Am reusit sã o aduc pe d-na Codreanu si pe fetitã din Ceho-Slovacia, cu câteva ore înainte ca trupele germane sã ocupe complet Cehia (Boemia si Moravia), la 15 Martie 1939. Elena Codreanu a rãmas în continuare la Berlin, a fost primitã cu toatã condescendenta de grupul nostru, Horia Sima, Papanace si ceilalti.. În 1940, dupã ce Horia Sima a reusit sã facã un guvern cu Antonescu, d-na Codreanu a revenit în tarã. S'a bucurat atunci de toate onorurile si s'a stabilit la Husi, în casa pãrinteascã. Dupã puciul lui Antonescu, acesta a încercat sã o acuze de anumite nereguli, care tineau de codul penal, dar s'a dovedit în final cã acuzatiile nu erau fondate, asa cã a fost lãsatã în pace. A rãmas în pace doar pânã au venit comunistii la putere, care au arestat-o, doar pentru cã fusese sotia lui Codreanu... Dupã ce a fost eliberatã, a trãit la Bucuresti pânã la moartea ei, survenitã în 1994.

Liviu Vãlenas:
Ce viatã ulterioarã a avut fiica adoptivã a lui Codreanu, Cãtãlina ?

Mircea Dimitriu:
Am auzit cã este inginerã la o firmã în Cluj si nu a avut de suferit din partea Securitãtii, care s'a convins repede cã nu reprezintã nici un pericol pentru regimul comunist.


(va urma)