Sfirsitul unei domnii singeroase (32)

Horia Sima

Schimbarea datei

Sâmbata dimineata, 31 August, am cautat legionari de încredere pe care sa-i trimit în cea mai mare graba în provincie ca sa anunte pe sefii locali ai revolutiei ca data când va trebui sa intre în actiune s-a schimbat de la 1 Septembrie, ora 9 seara. Curierii plecati au putut sa ajunga la vreme la Constanta, Brasov, Sibiu si Alba-Iulia.

Problema cea mai grea era Clujul. In planul initial de actiune figura si acest oras. Dar cum Clujul cazuse acum în lotul maghiar, o razvratire în acest centru ar fi putut interpretata ca o rezistenta contra Ungariei, ceea ce ar fi provocat reactia Berlinului. Am ales pe Traian Borobaru si pe Constantin Stoicanescu sa plece la Cluj pentru a anunta pe camarazii de acolo sa suprime interventia. In drum spre Cluj, ei au facut un ocol pe la Deva, pentru a da de veste grupelor de aici si din Banat de amânarea datei. La Deva au vorbit cu Rotea, responsabilul de acest sector, si au telefonat la Timisoara. Lucrurile erau în regula în toata re - giunea de vest a tarii. Mai ramânea Clujul. Cum comunicatiile erau foarte grele si trenurile numai circulau spre nord, au închiriat o masina, ajungând la Cluj, din cauza carutelor cu refugiati care umpleau soseaua, abia în dupa masa de Marti, 3 Septembrie. Le era teama ca legionarii de aici, nestiind de amânarea datei, sa nu fi intrat în lupta. Norocul a fost ca ei însisi si-au dat seama de noua situatie si din proprie initiativa au renuntat la actiune. Seara au gasit pe Emil Popa si pe Generalul Mehedinti. Nu mai era nimic de facut decât sa se întoarca spre Bucuresti.
Profitând se plecarea curierilor, am trimis si pachetele cu manifeste destinate provinciilor. In modul acesta întreaga retea fusese avizata si nu se mai putea produce nici o surpriza. Gândindu-ma la eventualitatea ca as fi silit sa recurg la o noua amânare, i-am spus lui Stoicanescu sa comunice la Deva si Timisoara ca sa nu înceapa actiunea înainte de a auzi semnalul de la Radio Brasov-Bod.

Planul lui Rotea

Vineri dimineata, 30 August, ma cauta Rotea, care venise urgent din Ardeal ca sa-mi propuna schimbarea planului de actiune. El avea misiunea sa organizeze lovitura la Deva. M-am plimbat vreo doua ore cu el în jurul Spitalului Militar "Regina Elisabeta".

Ce spunea Rotea? Nu este bine sa provocam o revolutie în aceste momente când se hotaraste soarta Ardealului. Nu stim ce se poate întâmpla. Fie o invazie rusa fie o agravare a tensiunii cu Berlinul. Capitanul, în momente asemanatoare, desi putea sa faca o revolutie, a renuntat sa bruscheze situatia si a preferat sa intre în închisoare "pentru a nu transforma România într-o Spanie însângerata".

Rotea mergea mai departe si propunea chiar sa renuntam la orice actiune violenta, iar, cu lichidarea litigiului cu Ungaria, sa acceptam sa reluam colabo - rarea cu Regele Carol. Fiind apoi ministrii, din interiorul guvernului putem apoi sa-l rasturnam, dispunând de alte mijloace si alte complicitati.
– Draga Rotea, i-am spus, partea a doua a planului tau,o resping din capul locu- lui. Nu putem sa-l rasturnam pe Carol, fiind noi membri într-un guvern înscau- nat de el. Avantajele ar fi foarte mari, dar ideea ta contrazice moralei legionare. Nu e în genul nostru. Nu uita ca atunci când intri într-un guvern, depui jura - mânt de credinta Regelui. Cum am putea noi sa fim sperjuri, calcând acest jura- mânt? Aceasta perfidie o pot face altii, dar nu legionarii. Noi trebuie sa ne com- portam leal chiar si cu dusmanii nostri. Nu uita învatatura Capitanului: "decât sa învingi printr-o miselie, mai bine sa cazi înfrânt pe caile onoarei".
– Ceea ce facem noi acuma, nu vine în contradictie cu aceasta învatatura. Suntem perfecti acoperiti moralmente. Eu nu mai sunt în guvern de doua luni. De atunci am dus o campanie continua ca sa-l determin pe Rege ca sa constitu- iasca un guvern de salvare nationala, al carui pivot sa fie miscarea. Nu se poate plânge ca nu i-am oferit toate posibilitatile sa se salveze. Dar cum el nu se gân - deste nici în aceste ceasuri tragice la tara, ci exclusiv la salvarea camarilei, nu ne mai ramâne decât recursul la forta. Tara trece înainte. Actiunea este aprobata de constiinta întregului popor, care nu mai poate suporta prezenta lui pe tron.
– Cât priveste partea întâia a planului tau, aceasta merita întreaga consideratie. Sunt si eu tulburat adânc, sunt prada celor mai mari nelinisti. Ne-am întâlnit în gânduri. Inca sovaiesc si nu stiu daca fac bine, daca nu cumva prin dezlantuirea unei revolutii, nu vom fi invadati toti vecinii. Pentru noi patriotismul nu este vorba goala. Când întreprindem ceva, primul nostru gând este la tara. Am plecat din guvern, când am vazut ca suntem trasi pe sfoara de Palat si ca cu actuala garnitura nu poate fi salvat Ardealul. Indoielile tale sunt si ale mele. Voi mai medita azi si mâine asupra planului. Daca intervine vreo schimbare, vei fi avizat la vreme. Dar pâna atunci, toate ramân asa cum au fost stabilite. Du-te la Deva si pregateste-te pentru Duminica, ora 9 seara.

Curierii destinului

Dupa despartirea de Rotea, am intrat într-o criza interioara. Fac bine sau nu fac bine? Nu ar trebui sa urmez sfatul lui si sa renunt la insurectie? Dar daca se întâmpla ceea ce mi-a reactualizat eu cu atâta putere? O invazie a vecinilor si sfârsitul României ca Stat independent? Si atunci cine va purta raspunderea? Nu Regele ucigas, ci noi care ne-am razvratit. Argumentele pro si contra strafulge - gerau în mintea mea fara întrerupere, creându-mi o stare de nesiguranta chinu- itoare.

Inclinam sa pun în aplicare planul lui Rotea si iarasi ma razgândeam. Eram cât pe-aici sa dau ordinul de demobilizare al oamenilor, daca în orele urmatoare nu mi-ar fi venit niste stiri senzationale, care nu puteau fi aduse decât de niste mesageri ai destinului. Una din aceste stiri uluitoare a venit prin Toader Ioras, iar a doua prin Mitica Predescu de la Constanta.

Toader Ioras fusese numit secretar al lui Noveanu la Ministerul Inventarului Public, al carui titular era. Dupa ruptura dintre miscare si cei trei ministri, Ioras a venit la mine si m-a întrebat ce sa faca: sa-si dea demisia, urmând grosul Legiunii sa ramâna mai departe.
– Nu, ramâi acolo. Cine stie daca nu afli ceva de la Noveanu care ne poate fi de folos.

De atunci nu l-am mai vazut. Dupa întâlnirea cu Rotea, cine apare în fata mea? Ioras. Ne-am plimbat un sfert de ora pe nu stiu ce strazi ale Capitalei, în aceeasi zi de Vineri. Pare ca îi era teama sa înceapa vorba. Se uita în dreapta si în stânga sa nu ne vada cineva împreuna. In sfârsit îmi spune:
– Vreau sa va spun ceva, dar sa ramâna strict între noi. Mi-a spus Noveanu ca dupa ce se va termina chestiunea cu Ardealul, se va termina si cu Horia Sima. Va fi ridicat cu toti ai lui si vor disparea.

Deci, Noveanu stia ca la Palat se urzeste ceva contra noastra si nu a venit sa ma avertizeze, cum era datoria unui camarad, indiferent ca el a apucat o alta cale. Ioras îi câstigase încrederea, vazând ca ramâne la biroul lui si-a îngaduit fata de el aceasta confidenta. Destainuirea lui Ioras era foarte grava. Era confir - marea unei banuieli mai vechi a mele ca, dupa normalizarea raporturilor cu Germania, Regele se va napusti din nou asupra noastra. Ne aflam în primejdie mortala.

Daca nu o luam înainte, vom fi arestati si lichidati. Ca sa nu faca Ioras vreo imprudenta, l-am linistit, zicându-i:
– Nu se poate întâmpla asa ceva, draga Ioras. Noi nu i-am oferit Regelui nici un prilej ca sa ne atace. Toate actiunile s-au desfasurat într-un cadru strict politic. Dimpotriva, eu cred ca dupa ce se va rezolva chestiunea cu Ardealul, drumul va fi liber pentru o colaborare rodnica cu Regele pentru refacerea tarii. Noi nu pu- team face parte dintr-un guvern care va prezida mutilarea tarii, cauza principala a neîntelegerii cu Regele.

Ioras s-a despartit de mine dând din cap. Dupa o suta de metri, s-a întors si s-a uitat din nou lung la mine. In sinea lui se gândea probabil cu tristete ca nu ma va mai vedea...

A doua zi, Sâmbata, 31 August, ma cauta avocatul Mitica Predescu de la Constanta. Avea o comunicare confidentiala de transmis. El era un bun prieten cu Consulul Rohde de la Constanta. Cam prin 20 August, prin mijlocirea acestu ia, a cunoscut pe un colonel sau general de SS Dietrich (sa fi fost faimosul Sepp Dietrich?), detasat în România cu o misiune speciala. Era împuternicit de minis trul de Externe, de Partid si de Himmler ca sa provoace tulburari în România pt rasturnarea lui Carol. El era constient ca nu poate cuceri tara, dar el vroia decât sa provoace tulburari, care sa determine guvernul român sa reactioneze, pentru ca apoi Hitler sa aiba prilejul sa intervina cu trupele pentru a stinge acest focar de nelinisti de la frontiera cu Rusia. El s-a adresat în primul rând Nemtilor din România. A luat contact si a inventariat fortele de Volksdeutsche din Ardeal, Banat si Bucovina de Sud, oameni încadrati în partid si organizati înca din pri - mavara anului 1940. Dietrich a descoperit însa ca în Vechiul Regat nu dispune de forte suficiente pentru a crea o diversiune insurectionala. Atunci colaborato- rii lui i-au semnalat sa se sprijine pe nucleele legionare. Consulul de la Constan- ta i-a indicat pe Mitica Predescu, un om de suprafata în întreaga lume legionara din Dobrogea. Colonelul a venit la Constanta, l-a întâlnit pe Predescu si i-a ex - pus elementele planului. Mitica Predescu nu i-a raspuns imediat, ci i-a cerut un ragaz ca sa tatoneze terenul. El a luat contact cu o serie de constanteni, dar aces- tia au refuzat sa se angajeze într-o actiune germana. Atunci Mitica Predescu s-a hotarât sa vina la Bucuresti ca sa-mi comunice mie planul german si sa-mi ceara sprijinul. Cum am aflat mai târziu, guvernul german pregatea o varianta de acti- une, o ipoteza de lucru paralela, pentru eventualitatea ca Regele Carol ar respin- ge arbitrajul. In acest caz, trupele germane, concentrate în jurul Vienei si în Slo- vacia, trebuia sa faca o incursiune fulgeratoare în România, pentru a împiedica o penetratie a Rusilor. Dar guvernul german avea nevoie de un pretext ca sa dezlantuie aceasta operatie. Pentru acest scop a fost trimis Colonelul Dietrich de la Viena,evident ca si actiunea proiectata sub conducerea acestuia a fost anulata.

Dar eu atunci nu cunosteam, aceste dedesubturi. Eu am interpretat cu totul în alti termeni planul lui Dietrich, dezvaluit de Mitica Predescu. Eu eram convins ca Germanii vor sa rastoarne pe Regele Carol, dar, odata cu eliminarea lui, sa ocupe si România, ceea ce ar fi creat miscarii daune ireparabile.

Colaborarea noastra cu Germania ar fi luat atunci o alura mizerabila, fiind degradati la rolul de auxiliari ai unor trupe de ocupatie. Poporul ne-ar fi privit cu cel mai mare dispret si toata aureola noastra de patriotism înflacarat s-ar fi stins.

Actiunea noastra nu numai ca nu contravenea securitatii nationale, ci era imperios ceruta de momentul istoric. Trebuie sa o luam înaintea Nemtilor, ori - cât am fi de slab pregatiti. Trebuie sa facem ceva înainte, pentru ca tara sa vada ca noi suntem înainte mergatorii revolutiei. In putinul timp ce-l mai aveam în fata pâna la 3 Septembrie, asteptam din ora în ora cu inima strânsa sa nu între - prinda ceva si astfel sa ne exproprieze de victorie.

Dupa abdicarea lui Carol si constituirea Statului national-legionar, Dietrich s-a întors la Berlin. Inainte de a parasi tara, l-a vazut din nou pe Mitica Predes - cu. I-a facut reprosuri amare ca i-a povestit totul lui Horia Sima si acesta le-a luat-o înainte. "Eu credeam ca d-ta ne esti prieten si colaborator si d-ta ne-ai tradat intentiile".
In fond Mitica Predescu era nevinovat. El nu stia nimic de pregatirile noastre si a fost surprins de revolutie tot asa de mult ca si Nemtii... Dietrich îsi acoperea retragerea, caci daca n-am fi întreprins noi ceva, nici el nu ar fi facut nimic. Berlinul nu mai avea nevoie de nici o diversiune, dupa ce obtinuse tot ce vroia de la Regele Carol.

"Deutschland braucht Ruhe"

Cu Hermann von Ritgen de la Legatia germana întretineam relatii cordiale. Ne întâlneam adeseori în aceeasi casa a lui Constantin Greceanu de la sosea si ne informam reciproc. Cred ca acest contact a contribuit mult ca sa îmblânzeasca aversiunea lui Fabricius (pe care nu l-am vazut niciodata în vara acestui an) fata de Garda de Fier.

In preajma dictatului de la Viena, îmi spunea von Ritgen ca proiectul german nu trecea de linia Arad-Oradea-Satu-Mare si se oprea cu mult înainte de Cluj. Sâmbata dimineata, când am aflat precis care e noua frontiera, mi-am exprimat dorinta sa-l vad, pentru a ma lamuri cum de s-a ajuns la aceasta nefe - ricita decizie. Fiind apoi în preajma loviturii, vroiam sa-i comunic intentiile noastre, pentru a nu se interpreta actiunea în curs de realizare ca o manifestare contra Puterilor Axei. Din convorbirea cu Mitica Predescu, ramasesem cu falsa impresie ca e iminenta o interventie germana contra Regelui Carol si atunci cu atât mai mult trebuia sa încerc o coordonare a celor doua planuri, pentru a evita sa se ajunga la o ocupare a României de armata germana. "Ne însarcinam noi sa rasturnam pe Regele Carol,vroiam sa-i spun lui Ritgen. Noi vom face o revolutie adevarata, la care va participa întreg poporul, si nu mai e nevoie de insurectii diversioniste cu ajutorul Volksdeutsch-ilor". E imposibil, îmi ziceam, ca von Ritgen sa nu stie ceva de planul Dietrich. Daca stie Consulul de la Constanta, cu atât mai mult trebuia sa stie el care e Legatie.

M-am vazut cu von Ritgen, Sâmbata, 31 August, ora 9 seara. Era abatut. Si-a exprimat si el amaraciunea de modul cum a fost trasata noua frontiera si ca el nu mai pricepe nimic. Altele au fost propunerile Legatiei, care însa nu au fost tinute în seama. Atât a putut sa-mi spuna.

Eu clocoteam de revolta. I-am explicat aberatia dictatului, de a da toata Transilvania de Nord Ungurilor, cu acel intrând pâna în inima României. E o granita inevitabila si, în afara de asta, în tinutul cedat sunt mai multi Români decât Maghiari.

I-am aratat apoi care e starea de spirit a populatiei. Poporul român nu mai poate suporta noua mutilare si este de presupus ca se vor produce proteste si tulburari. Se poate ajunge chiar la o situatie grava, cu ciocniri violente. Miscarea legionara, care si-a sacrificat elita ei pentru a evita aceasta tragedie nationala, nu poata ramâne în expectativa când toata tara fierbe de indignare contra vinova - tilor. Regele Carol trebuie sa paraseasca tronul, daca nu vrem ca Statul Român sa se prabuseasca în haos si ca mânia poporului sa se descarce contra Puterilor Axei.

Ma asteptam ca înflacaratul meu discurs sa-l antreneze în aceeasi directie si sa ma aprobe calduros. Dar von Ritgen privea trist la mine si nu manifesta nici un entuziasm. Pentru a-i demonstra ca chestiunea este serioasa, ca noi suntem hotarâti la orice si dispunem de forta necesara pentru a ne masura cu tiranul, vroiam sa-i arat manifestul si eram chiar pe punctul sa-l scot din buzunar. Dar în acel moment îl aud rostind ca o sentinta grea a istoriei cuvintele:
"Deutschland braucht Ruhe".
Am tresarit ca ars. Mâna mi s-a crispat pe manifest si l-am tinut ca o comoara. Ce bine am facut ca nu i l-am aratat! In posesiunea manifestului, Legatia germa- na ar fi alarmat Berlinul si cine stie si pe Regele Carol!

Mi-am dat seama fulgerator de situatie. Banuielile mele se confirmau. Dupa ce guvernul german obtinuse de la Regele Carol cedarea Ardealului, nu mai era interesat în rasturnarea lui.Acum ce-i preocupa peNemti era sa se pastreze linis- tea în România, pentru a evita o complicatie cu Rusia. Poporul român, cu sufe - rintele lui, cu granitele mutilate, nu era luat în considerare, iar cât priveste mis- carea, era sacrificata din nou în profitul Regelui Carol, cu care erai dispusi sa reia colaborarea în cadrul "noii ordini europene".

Singurul lucru ce ma tulbura , dupa dramatica confruntare cu von Ritgen, era planul Dietrich. N-a vrut cumva von Ritgen sa ma descurajeze pt. a intre - prinde ei rasturnarea lui Carol si ocuparea României?

In orice ipoteza, din partea guvernului german nu ne puteam astepta la nici un ajutor. Eram singuri. "Deutschland braucht Ruhe".

Moruzov cade în dizgratie

Duminica,1 Septembrie,o alta veste senzationala face ocolul Capitalei: Moruzov a cazut în dizgratia Regelui si a fost înlocuit de la Serviciul Secret. Odata cu el si-ar fi pierdut postul si Nicki Stefanescu, care conducea Directiunea Generala a Sigurantei. Nu am putut verifica informatia de la surse competente, caci aveam alte treburi pe cap, dar din cercurile Razletilor mi s-au procurat câteva amanun- te. Se zvonea ca o violenta scena ar fi avut loc între Nicki Stefanescu si Urdarea- nu. Ministrul Palatului i-ar fi reprosat acestuia si lui Moruzov esecul politicii lor fata de legionari. Regele a profitat de absenta lui Moruzov din tara – era la Ber - lin pentru a-l înlocui.

Stirea parea verosimila. Intr-adevar, Moruzov si umbra lui, Nicki Stefanescu, s-au însarcinat fata de Rege sa aduca toata miscarea la picioarele Tronului. Dar, pentru ca operatia sa reuseasca, ei au cerut eliberarea mea, caci fara de captarea "pistolarilor", împacarea deplina nu se putea face. Ei sperau ca eu sa devin instru mentul lor, asa cum Noveanu se transformase în unealta lui Gabriel Marinescu, uitându-si de idealurile miscarii. Când au vazut însa ca eu duc o politica inde - pendenta, inspirata exclusiv de interesele tarii, Moruzov si Nicki Stefanescu au intrat în panica. Fata de Palat erau acum descoperiti, caci planul lor cu mine nu reusise. Atunci ei si-au cautat salvarea la Berlin pe filiera Canaris si, prin mine, sperau sa faca saltul în tabara victorioasa, caci numai credeau în viabilitatea regimului.

Asa se explicau si amabilitatile lui Moruzov din ultima vreme fata de mine, care contrastau cu raceala ce mi-o arata Palatul. El cauta sa-si demonstreze leali- tatea fata de mine si miscare, ceea ce eu nu pricepeam bine la vremea aceea. Cu cât criza tarii se agrava cu atâta crestea si tensiunea dintre Rege si Moruzov.

Politica recomandata de Moruzov nu numai ca nu daduse roadele asteptate, dar deschisese stavilarele ca sa se reverse miscarea în toata tara, transformând-o în cel mai puternic partid politic. Daca Regele se gândea sa revina la politica de represiune, dupa ce s-ar fi încheiat dosarul Transilvaniei, era logic sa se separe de cei doi sefi ai Sigurantei, care se dovedisera fie incapabili fie neleali. Cu acest prilej s-a verificat ca ei apartineau "permanentelor" Statului, cum îsi imaginau. Ei trebaluiau în lumea zeilor de jos, în timp ce în Olimp guverna numai treimea Rege-Urdareanu-Elena Lupescu.

Aceste înlantuiri de fapte mi-au aparut cu claritate abia în ziua când am aflat de dizgratia lui Moruzov. Pentru mine concedierea lui si a lui Nicki Stefanescu era un avertisment în plus ca Regele Carol pregateste o noua prigoana.

Din punct de vedere al planului nostru de batalie, expulzarea celor doi sefi de la Siguranta reprezenta un mare avantaj. In acele momente cruciale pt. Rege, serviciile de Siguranta nu mai puteau functiona în plin randament. \

Noii titulari abia îsi luasera posturile în primire si nu aveau timp sa se fa- miliarizeze cu problemele. Regele luase o masura contra-producatoare, caci se lipsea, în plina efervescenta revolutionara, de inteligenta si experienta acestor oameni, care cine stie daca nu ar fi frânat cursul revolutiei.

Eliberarea Generalului Antonescu

Tot Duminica, 1 Septembrie, mi se aduce la cunostinta ca ar fi fost eliberat Generalul Antonescu de la Mânastirea Bistrita. Stirea era prea importanta ca sa nu ma ocup de ea. Intr-adevar, în urma unui ordin de la Palat, gen. Antonescu fusese scos din captivitate si se afla viu si sanatos la domiciliul sau din Bucuresti.
Pentru economia actiunii noastre reprezenta o mare usurare. Tocmai pregati - sem o puternica echipa, recrutata dintre Razleti, care, în seara de 3 Septembrie, concomitent cu dezlantuirea revolutiei, trebuia sa atace prin surprindere gazda ce-l pazea la Mânastirea Bistrita, sa-l ridice pe General si sa-l aduca în Ardeal.

Prezenta Generalului Antonescu în mijlocul nostru ar fi provocat adeziuni masive în armata. Nemaifiind necesara aceasta expeditie, acest grup de legionari ramâne liber pentru a fi întrebuintat în alta parte.

M-am ferit sa iau contact cu Generalul, din motive bine întemeiate, dar, prin Alecu Ghica, care era prieten cu col Rioseanu, unul dintre intimii genera - lului, i-am transmis salutul meu si bucuria de a-l vedea liber.

Caror cauze se datoreaza eliberarea Generalului Antonescu? In primul rând situatia catastrofala a tarii sfatuia pe Rege sa nu-l mai tina prizonier la Bistrita. Când totul se prabuseste acest act odios.

Eliberarea Generalului Antonescu trebuie pusa în legatura si cu absenta lui Moruzov din tara si caderea lui în dizgratie. Intre cei doi oameni exista o ura de moarte, cum am aratat. Pe toti asasinii din perioada carlista i-ar fi iertat generalul, afara de Moruzov.

In sfârsit, ma întrebam daca hotarârea Regelui nu a fost influentata si de niste declaratii de-ale mele facute la celebra întâlnire din casa Generalului Coroama, în prezenta lui Moruzov si Vorobchievici. Aducând vorba de gen. Antonescu, i-am spus atunci lui Moruzov:
– D-le Moruzov, nu-l mai tineti pe Generalul Antonescu la Bistrita. Ii creati o aureola nemeritata. Sa nu credeti ca noi avem ceva cu el. Omul acesta poate de- veni periculos si pentru noi. Aduceti-va aminte de 1938. Generalul Antonescu este capabil sa traga în noi, daca setea lui de putere este satisfacuta.

Nu este exclus ca Moruzov sa fi transmis Regelui opinia mea despre gen. Antonescu. Nu cumva acum, când Tronul se clatina, Regele s-a gândit la even - tualitatea sa utilizeze din nou pe general contra noastra si de aceea l-a pus în libertate?

Dar în acele momente nu ma gândeam la altceva decât la rasturnarea lui Carol, iar gen. Antonescu, conform întelegerii stabilite în casa Dr. Popovici, pu- tea ajuta la deznodamântul favorabil al revolutiei.

Defectiunea Profesorului Codreanu

Tot în acea Duminica de 1 Septembrie, încarcata de evenimente, si tocmai când pregateam echipa ce trebuia sa plece cu trenul de seara la Calimanesti ca sa-l ia pe prof. Codreanu si sa-l însoteasca la Sibiu. Am ramas naucit. Nu pricepeam rostul înapoierii lui în Capitala când locul lui de actiune era Brasovul, conform celor stabilite cu el însusi.

Ce-a putut sa intervina ca sa-si schimbe gândurile si sa revina la Bucuresti? L-am trimis îndata pe Horia Cosmovici la locuinta Profesorului ca sa-l roage sa ne întâlnim chiar în seara aceea. Ca loc de întâlnire am fixat casa lui Radu Ghe- nea, din Strada Sageii, nr.1, unde puteam vorbi în toata libertatea.

Când a intrat Profesorul Codreanu cu Cosmovici, mi-am dat seama ca se petrecuse ceva cu el. Nu mai era cel de acum doua saptamâni. In afara de Cos - movici, se mai aflau cu mine Ghenea si Stoicanescu.
– D-le Profesor, am deschis eu vorba, tocmai în seara aceasta o echipa legionara trebuia sa ia trenul spre Calimanesti pentru a va însoti la Sibiu, de unde trebuia sa plecati mai departe la Brasov, conform planului stabilit. Ce s-a întâmplat de v-ati întors pe neasteptate în Capitala?
– M-am întors, pentru ca mâine, Luni, am o audienta la Rege. Dat fiind situatia grea a tarii, m-am gândit ca trebuie sa raspund acestei chemari.

Am încremenit. Daca aceasta audienta are loc, toata actiunea noastra e para- lizata. Nici nu mai putem începe.
– D-le Profesor, cu Regele nu se mai poate face nimic. Am facut o ultima încer- care în 16 August. Am fost la Rege, împreuna cu Profesorul Braileanu, cu Radu Mironovici si Corneliu Georgescu, si rezultatele audientei au fost negative. Regele nu vrea sa-si schimbe regimul, ci doar sa ne utilizeze ca trupe auxiliare. Ne-a solicitat sa facem propaganda pentru el, cu asta ne-am despartit. Am epu- izat toate posibilitatile de întelegere. Vrea sa ne amageasca. Eu îi cunosc foarte bine gândurile, caci de trei luni sunt în mijlocul evenimentelor. Vedeti ce s-a întâmplat si cu Parintele Mota la Consiliul de Coroana.

Numele lui a aparut în ziare, ca si cum si-ar fi dat consimtamântul la ruperea în doua a Ardealului.
De alta parte, totul este pregatit sa intram în actiune. Nu mai putem da înapoi. Legionarii sunt concentrati si vor trece la atac, Marti, la ora 9 seara. Interventia D-voastra la Radio Bod poate sa decisa soarta revolutiei. Eu nu am suficienta suprafata politica în tara. Numele d-voastra atârna greu în opinia publica. Eu v-am tinut la curent cu toate pregatirile si plecarea d-voastra la Calimanesti avea ca scop tocmai sa va înlesneasca disparitia din Capitala.
– Draga Sima, mai este ceva. Am avut un vis, pe care l-am talmacit ca "sa nu se faca varsare de sânge".

Chestiunea era mult mai grava. Profesorul sovaia sa se angajeze. In fata raspunderii unei revolutii, se înfricosase. In acea stare sufleteasca, ideea audien- tei la Rege, cu tot cortegiul de insinuari la adresa mea, a cazut pe un teren fertil. Dar daca el este chemat sa joace rolul precumpanitor în aceasta criza generala? Profesorul avea mari calitati. Era mare orator, mare parlamentar, mare agitator, dar nu era un revolutionar si nici cel putin un om politic. Si atunci, daca nu era tinut permanent la zi cu situatia, usor cadea victima intrigilor de la Palat. A fost greseala mea ca l-am lasat pe Profesor singur doua saptamâni la Calimanesti.

Mi-am dat seama apoi ca nu pot conta pe Profesor ca factor activ al revolutiei, din cauza structurii lui sufletesti.
– D-le Profesor, nici eu nu doresc varsare de sânge, dar aratati-mi alta cale ca sa scapam de tiran. Dupa asasinarea Capitanului, a facut exact politica externa recomandata de el, dar în ce conditii dezastruoase. Tara fierbe de disperare si ca sa-si recâstige echilibrul, trebuie alungat de pe Tron. Daca nu facem noi ceva, se vor gasi altii. E suficienta o scânteie ca sa se aprinda toata tara. Tensiunea e la maximum în Capitala.
– Bine, dar atunci ce sa fac? Mâine am audienta la Rege!
– Pur si simplu nu va duceti. Si Capitanul a fost invitat la Palat si a refuzat sa mearga, considerând ca momentul nu este oportun.Daca mergeti le Rege,impli- cit dezavuati actiunea miscarii. Ce va zice poporul când eu cer abdicarea Regelui, iar d-voastra tratati cu Regele? Nu-i acordati un fel de binecuvântare din partea miscarii ca sa ramâna mai departe pe Tron? Tot ce-am organizat, am facut cu stiinta d-voastra si acum nu ma puteti lasa descoperit.

Profesorul statea pe gânduri. Simteam ca-l muncesc îndoielile. Parea dispus sa renunte la audienta, dar nu parea dispus sa-si împlineasca rolul de purtator de cuvânt al revolutiei.
Atunci i-am venit într-ajutor.
– D-le Profesor, vad ca nu sunteti convinsi de necesitatea unei actiuni violente pentru dezlegarea situatiei interne a tarii. Va respect parerea si va propun sa ne împartim rolurile. Eu merg înainte pe drumul revolutiei, cu obiectivul de a ras- turna pe Regele Carol. Daca revolutia nu reuseste, atunci interveniti d-voastra, care nu aveti nici o participare directa, va prezentati Regelui si salvati ceea ce se mai poate salva.

Eu va cer doar sa renuntati la audienta la Rege, fixata pentru mâine, si sa-mi acordati mie ragazul necesar, nu mai mult de trei zile, ca sa pot da batalia si sa vedem rezultatele ei.
– Bine, dar ce fac eu în timpul acesta de trei zile?
– Va ascundeti si nu va aratati nicaieri, pentru ca Regele sa nu va poata obliga sa mergeti la Palat cu forta, cum s-a întâmplat cu Parintele Mota la Consiliul de Coroana, si nici sa nu va poata aresta. Camaradul Cosmovici se va îngriji de d-voastra pentru a fi la adapost si pentru a va informa de tot ce se întâmpla afara.

Abia dupa miezul noptii, dupa trei ore de discutii, am ajuns la acest rezultat.

Aveam mai mult decât o banuiala, o certitudine, ca audienta Profesorului la Rege a fost aranjata chiar în cursul Consiliului de Coroana, la instigatia lui Noveanu.

Lovitura era maiastra. Cu aceasta audienta se putea provoca o sciziune în miscare în momentul culminant al luptei noastre. Eram atacat în punctul ce -l credeam mai solid, în dragostea de care ma bucuram din partea Profesorului Codreanu.
Manevra facea parte dintr-o actiune a mea, pentru ca atunci când se vor pune în aplicare represaliile, sa fiu cât mai izolat.

Convingându-l pe Profesorul Codreanu sa renunte la audienta, am reusit sa neutralizez manevra Palatului, dar am pierdut si o mare nadejde ptr.revolutie.
Nu mai exista din nefericire nici o figura legionara care sa-l poata substitui pe Profesor. Am ramas singura capetenie legionara a revolutiei.

Pentru a nu mai avea alte surprize, i-am recomandat lui Horia Cosmovici sa se ocupe exclusiv de Profesor în zilele ce vor urma, sa nu-l abandoneze nici o clipa, sa-i gaseasca un bun ascunzis si sa nu-l lase sa iasa la lumina pâna ce situ- atia nu se va limpezi într-un sens sau altul. Daca Profesorul Codreanu ar fi târât la Palat în cursul revolutiei, efectul acestei audiente ar fi nimicitor pentru desfasurarea ei.

Ultimele întrevederi politice

Desi ma ocupam acum intens cu organizarea dispozitivului de actiune, n-am pierdut nici o clipa din vedere terenul politic. Era de cea mai mare importanta ca în cercurile adversarilor sa se observe ca activitatea mea se desfasoara normal

La rândul lui, si Regele cauta sa-mi cultive iluzia ca n-a intervenit nici schimbare în atitudinea lui si ca, dupa lichidarea problemelor teritoriale, nu mai exista nici un impediment în calea reluarii unei colaborari rodnice cu Legiunea.

Eu dispuneam de suficiente informatii ca sa ma conving de intentiile reale ale Regelui. Dupa evacuarea Ardealului de Nord si a Cadrilaterului si dupa ce va fi devenit "persoana grata" la Berlin si Roma, tocmai prin promptitudinea cu ca- re a acceptat sa predea vecinilor bucati mari din trupul tarii, se va dedica în poli- tica interna la lichidarea grupelor de "pistolari" care mai scapasera din prigoana trecuta.

Ultimele mele întrevederi, înainte de a parasi Bucurestii, cu ministri din cabinetul Gigurtu, se încadrau în acelasi plan. Ce semnificatie putea sa aiba invi- tatiile ce le-am primit de a vedea pe Generalul David Popescu, Ministrul de Interne, si pe Nichifor Crainic, Ministrul Propagandei, când Regele nu avea nici un motiv sa fie multumit de mine, mai ales dupa absenta mea de la Consiliului de Coroana?

Sâmbata 31 August, dupa masa, am fost la Ministerul de Interne ca sa-l vad pe Generalul David Popescu.Generalul m-a primit deosebit de cordial,mi-a spus ca simpatizeaza cu tineretul legionar, iar în politica externa este un admirator al Puterilor Axei. Mi-a aratat si cartile ce le-a scris despre fascism si noile forme de guvernare din Europa. Mi-a marturisit ca a pledat permanent la Palat cauza Legiunii si a sustinut necesitatea unei strânse colaborari între rege si Tineret. La urma mi-a daruit lucrarile lui.

Generalul David Popescu mi-a facut o impresie excelenta. Era un soldat în acceptiunea reala a cuvântului, pentru care patria se ridica deasupra oricaror interese. Declaratiile lui mi-au parut a fi de bun augur pentru actiunea noastra. Cel putin nu aveam la Interne un dusman declarat, ci un om care întelegea lupta noastra.

A doua întrevedere importanta din aceste ultime zile, am avut-o cu Nichifor Crainic, Luni 2 Septembrie, dimineata, la Ministerul Propagandei. Aceeasi pri - mire afectuoasa. Nichifor Crainic a mers mai departe decât Generalul, a trecut la confidente, pe care spunea ca le detine chiar de la Rege. Odata terminata faza critica a retragerii trupelor pe noile frontiere, Regele va relua colaborarea cu mis carea pe baze largite, transformând-o în elementul primordial al guvernarii, asa cum cerem noi. Viitorul apartine Legiunii!

I-am multumit pentru interesul ce ni-l poarta si bunele vesti ce ni le aduce de la Palat.

Nici una din aceste întrevederi, atât de calde si promitatoare, venind din partea unor membrii cabinetului, nu mi-au dezarmat neîncrederea fata de Rege. In definitiv daca Regele vroia sa dea miscarii un loc precumpanitor în guvern, putea sa o faca de mai înainte, pentru a-i da prilejul sa se înfrunte cu Ungurii la Berlin si Roma, si nu acum dupa dictatul de la Viena, când tara este în doliu. Nu cumva au primit un mandat de la Rege ca tocmai în acest moment sa stea de vorba cu mine pentru a ma determina sa stau linistit, oferindu-mi mirajul unui viitor legionar?

Alte informatii din surse contraziceau bunele intentii ale lui Carol si nu am putut trage alte concluzii decât ca acesti ministri au fost pusi sa realizeze o actiu- ne de adormire a mea, pentru a nu-mi da seama de primejdie si a lasa Regelui timpul necesar sa-si organizeze fortele. Departe de mine gândul de a banui pe acesti doi oameni ca s-au pretat de bunavoie la aceasta stratagema. Lor li s-a co- municat anumite lucruri, pe care, în ingenuitatea lor, credeau si ei...

Maniu ajuta pe Rege

Indata dupa cunoasterea dictatului de la Viena, au izbucnit manifestatii de pro- test la Bucuresti si în mai multe orase din Ardeal.Manifestatiile au tinut de sâm- bata, 31 August, pâna Luni 2 Septembrie. In 3 Septembrie s-a suprapus peste ele revolutia legionara.

Manifestatiile erau îndreptate contra Ungariei, dar cum pierderea Ardealului de Nord se datora unei decizii a Puterilor Axei, ostilitatea maselor populare s-a revarsat si asupra Romei si Berlinului. Lozincile de ura au gasit ecou în sufletul disperat al multimilor.

Consulatele germane din Ardeal si Banat au fost atacate si s-a ajuns chiar la un anumit grad de tensiune între populatia româna si cea germana. Tocmai în acele zile se afla la Timisoara N.S.K.K. Huhnlein. Restaurantul unde se întreti - nea cu reprezentantii populatiei germane a fost înconjurat de manifestanti si s-au proferat insulte la adresa Germaniei.

Manifestatiile de protest au pornit dintr-un impuls spontan, dar au fost luate sub patronajul partidului national-taranesc. Iuliu Maniu se opusese în Consiliul de Coroana dictatului, iar, dupa pronuntarea lui, mobilizase revolta poporului contra agresorilor de la granita de vest. De fapt Iuliu Maniu avea si el partea lui de vinovatie în dezastrul tarii. Admiratia lui fara margini pentru Titulescu îl îm- piedica sa vada alta optiune de politica externa decât alaturi de Anglia si Franta, tari care,la rândul lor, cautau prietenia Rusiei Sovietice, alianta fatala intereselor României. Regele a urmat aceeasi orientare, dupa ce si-a asumat raspunderea politicii externe. In aceasta privinta, vederile lui Maniu, Titulescu si Rege nu se deosebeau. Cu aceste manifestatii, strigând "jos Ungaria", nu se mai putea repa- ra nimic. Tara zacea la pamânt zdrobita si nu exista alta posibilitate sa salvam restul ei decât sprijinindu-ne pe puterile Axei. Bineînteles, raspunderea Regelui era infinit mai mare decât a lui Maniu, pentru ca el a exercitat o autoritate des- potica asupra tuturor partidelor de la urcarea lui pe Tron, iar din 1938 îsi însu - sise controlul direct al politicii externe.

Regele Carol, a carei inteligenta politica era mult superioara lui Maniu, si-a dat imediat seama ce beneficiu enorm poate sa traga din manifestatiile patrona- te de partidul national-taranesc. El putea abate revolta poporului de la el, prin - cipalul vinovat, spre Ungaria si Puterile Axei. El se putea ascunde îndaratul acestor manifestatii, dând frâu liber pornirilor poporului ca sa-si descarce mâ - nia contra celor care au cotropit tara. In durerea lui cea mare, poporul se tulbu- rase asa de mult încât nu mai vedea decât hotarele ciuntite. Ii era peste putinta sa descopere înlantuirea reala a evenimentelor, faptul ca ceea ce se întâmpla acum cu Ardealul, Dobrogea si Basarabia nu era decât consecinta nefastei poli- tici externe a Regelui, al carui început se urca cu câtiva ani în urma.

Regele nu numai ca a tolerat aceste manifestatii, dar le-a si încurajat. El a dat ordin politiei si jandarmeriei sa le ocroteasca, ca sa ia o amploare cât mai mare. Am asistat la o astfel de manifestatie în Bucuresti. Erau cete de oameni care se târau în dezordine si îti facea impresie jalnica, în mare parte servitorimea arde - leana din Capitala. Gloate umane care strigau lozincile auzite de la agitatori si cântau imnuri patriotice.

La Brasov politia si ofiterii de jandarmi paseau în rând cu manifestantii si îi conduceau pe strazile principale ale orasului.
Sentimentele poporului, durerea lui adânca, îngrijorarea lui de viitor, erau speculate nerusinat tocmai de acei care i-au pregatit acest ceas amar.

Am trait una din paradoxurile istoriei: Maniu, ostracizat de Rege de la urcarea lui pe Tron, devenise acum principalul lui sustinator fara sa-si dea seama.

Manifestatiile contra Puterilor Axei îndepartau primejdia de la Palat si o proiectau spre hotare. Daca lucrurile ar fi ramas în acest stadiu, Regele Carol ar fi trecut cu bine peste aceasta criza si si-ar fi consolidat domnia. Dar natiunea avea în rezerva miscarea legionara, care în curând va porni la atac si va restabili ordinea reala a vinovatilor. Puterile Axei ne-au facut o mare nedreptate, dar ras- punderea principala cadea asupra Regelui. Revolta poporului trebuia întoarsa de la hotare, unde nu se mai putea îndrepta nimic, si concentrata asupra camarilei de la Palat, care de un deceniu conspira la distrugerea Statului Român.

(va urma)