Luiza-Adriana Grama
Mă
dor ochii când se izbesc de ziduri,
Mă
dor zilele când clepsidra vieţii
Devine
prea grea şi neîncăpătoare,
Când
viaţa se scurge lent şi monoton.
Uneori,
de-atâta singurătate,
Îmi
las privirea să se izbească de noapte,
Îmi
las sufletul să umble hoinar
Să
nu se oprească, să n-aibă hotar.
Şi
umblă hoinar pe mări şi oceane,
Se-aruncă
în valuri, se-nalţă spre soare,
Se-ascunde
de lume când este prea trist,
Se-ntoarce
la mine când e optimist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu