Liviu Vălenas, Convorbiri cu Mircea Dimitriu (3)

MISCAREA LEGIONARĂ INTRE ADEVAR SI MISTIFICARE

Toate adevărurile care sunt ţinute în tăcere devin otrăvite
Nietzsche, Also sprache Zarathustra

Propagandã legionarã prin Banat

Liviu Vălenas:
Când l-ati cunoscut pe Horia Sima ?

Mircea Dimitriu:
Horia Sima mi-a fost recomandat de la Bucuresti, în 1932, ca sef al judetului Severin. Am luat contact cu el. Noi, Centrul Studentesc Legionar Timisoara, aveam obligatia sã ajutãm judetele din Banat în propaganda electoralã si în general în toate activitãtile de propagandã (de pildã marsuri). Când Horia Sima a ajuns seful regiunii Banat, a devenit un fel de superior al meu. Ce fel de om era Horia Sima ? In primul rând trebuie sã spun cã era o persoanã foarte inteligentã. În al doilea rând, era foarte îndrãznet, care nu avea nici o fricã de moarte. Se bãga unde era pericolul mai mare în luptele cu jandarmii, se expunea total.

Liviu Vălenas:
Se poate face o paralelã între Corneliu Zelea Codreanu si Horia Sima ?

Mircea Dimitriu:
Trebuie sã spun cã Horia Sima abia ulterior, spre maturitate si-a dezvoltat întreaga sa personalitate. Sarcinile lui pînã în 1940 au fost destul de reduse, sef de judet si sef de regiune... În orice caz, între Codreanu si Horia Sima a existat o mare deosebire. Corneliu Codreanu era un vizionar si un educator, care a creat o ideologie, iar Horia Sima era o personalitate înclinatã spre fapte, era un realizator, dacã vreti. Niciodatã Horia Sima nu a pretins sã-l înlocuiascã pe Corneliu Codreanu !

Liviu Vălenas:
Dupã aceastã parantezã, sã revenim la activitatea din Centrul Studentesc Legionar Timisoara. În marsurile de propagandã prin judet, cu ce mergeati, cu trenul ?

Mircea Dimitriu:
Cu trenul si pe urmã pe jos, prin sate.

Liviu Vălenas:
Prin satele din Banat, în acei ani, cum erati primit ?

Mircea Dimitriu:
Aveam în sate, ciocniri permanente cu jandarmii. Personal am fost de mai multe ori arestat. Ciocnirile cu jandarmii aveau loc invariabil la intrarea în sate (unde ei ne asteptau), acolo ne bãteam cu ei... Bãtãile erau din cauza faptului cã jandarmii vroiau sã ne aresteze, iar noi nu doream acest lucru (...). Cu bãtãi sau fãrã bãtãi, ajungeam pãnã la urmã în centrul satului, iar lumea începea sã ni se alãture nouã. În aceastã situatie, fie cã jandarmii ne lãsau în pace, fie cã continuau sã ne agreseze, dar având suficienti camarazi, rezistam pe pozitii...

Liviu Vălenas:
Dar de unde stiau jandarmii cã trebuia sã ajungeti într'un sat oarecare ?

Mircea Dimitriu:
Erau informati de dinainte ! De multe ori jandarmii ne asteptau în gãri, unde stiau cã trebuie sã coborâm din tren. Ca sã le dejucãm planurile, sãream din tren, înainte ca trenul sã ajungã în garã... Trebuie sã spun cã organizatia judeteanã Timis-Torontal a Miscãrii Legionare avea în rândurile sale un mare numãr de ceferisti, inclusiv mecanici de locomotivã. Vorbeam în prealabil cu ei, si ei încetineau mersul trenului acolo unde noi vroiam sã sãrim din tren, ca sã-i evitãm pe jandarmi. Dupã aceea plecam pe jos si intram în sat sau în oras, prin partea opusã la care ne asteptau jandarmii... Trebuia sã uzãm de tot felul de siretlicuri ca sã ne putem face propaganda necesarã...

Liviu Vălenas:
Ati fost si arestat d-le Dimitriu în acei ani ?

Mircea Dimitriu:
Desigur ! Si nu odatã... Am fost arestat de nenumãrate ori, nici nu mai tin minte numãrul arestãrilor. De obicei eram tinut în arest câteva zile, cam 3-4 zile. În 1933 am fost sã strâng semnãturi pentru alegerile parlamentare din acel an. M'am dus într'un sat, de unde era originar Ilie Ghenadie, care la ora aceea era seful organizatiei legionare a judetului Timis- Torontal. Acolo am început sã strîng semnãturi de la rudele lui, pentru propunerile la Camera Deputatilor. La un moment dat primarul a telefonat la Timisoara, "cã este atacat, este baricadat, legionarii iau cu asalt primãria"... Erau toate bazaconii, nici gând nu aveam de asa ceva, nimeni nu ameninta primãria din comuna Secusici. Asa cã ne-am trezit din nou cu jandarmii (condusi de un maior), veniti în mare vitezã, cu un camion dela Timisoara. Am fost din nou arestat... Însã dupã ce s'a lãmurit cu adevãrata situatie, maiorul de jandarmi a spus "cã toatã alarma este falsã, dar pe dumneata nu te pot lãsa aici, trebuie sã te iau la Timisoara". Am avut deci transportul "gratuit" înapoi la Timisoara, în camionul cu jandarmii. Pe drum, tot vorbind de una alta, i-am spus : "D-le maior, o sã ai ghinion dacã nu mã lasi în pace"... Si într'adevãr, se fãcuse noapte, era o ploaie torentialã, niste drumuri desfundate si s'a stricat camioneta. A trebuit sã rãmânem într'un sat, maiorul m'a luat cu el într'o camerã la un ungur. Am dormit deci o noapte cu el în aceeasi camerã (cu douã paturi), rechizitionatã dela o familie de unguri si la un moment dat, maiorul de jandarmi mi-a spus : "Uite ce este, am stirea cã nu o sã puteti face nimic, Duca o sã vã vinã de hac"...

Asasinarea lui I.G.Duca

Liviu Vălenas:
Peste putin I.G.Duca avea sã scoatã în afara legii Garda de Fier...

Mircea Dimitriu:
La care eu am întrebat : "Cum îl cheamã ? Duca ?, atunci o sã se ducã"... Maiorul de jandarmi m'a contrazis imediat, "Nu o sã se ducã, stã bine pe picioare"... Pe urmã am ajuns la Timisoara, am fost tinut la Comandamentul Jandarmeriei câteva ore si apoi mi-a dat drumul, pentru cã nu mã putea acuza de nimic ! S'a întâmplat apoi atentatul contra lui Duca, comis pe data de 29 Decembrie 1933. Imediat au venit sã mã aresteze, însã eu eram deja dipãrut dela 10 Decembrie 1933...

Liviu Vălenas:
În fond dv. ce legãturã ati avut cu atentatul contra lui I.G.Duca ?

Mircea Dimitriu:
Nici o legãturã. Absolut nici o legãturã ! Am reusit sã fug din Timisoara si am plecat în tarã. Am fost dat în urmãrire generalã pe toatã tara, ca si "complice" la acest atentat ! Când s'au mai linistit lucrurile, la vreo patru sãptãmâni, m'am prezentat, împreunã cu un avocat, la politia din Focsani. Imediat am fost arestat si cu lanturi la picioare, însotit de doi jandarmi, am fost trimis la Bucuresti. M'au dus la Siguranta Generalã, pe bulevardul Protopopescu, m'au bãgat într'o celulã si m'au tinut câteva zile acolo cu un jandarm, la usa deschisã. Dupã aceea am fost luat la anchetã. Între timp sosise la Siguranta Nationalã rezultatul perchezitiei, care mi se fãcuse la cãminul studentesc din Timisoara unde locuiam. În acea camerã aveam doar un dulap si un cufãr... Eu fãcusem înainte niste încercãri, de a pune niste versuri pe muzicã. În acest scop fãcusem o schitã de iambi si de trohei. Erau câteva foi de hârtie în total. Ãsta era actul de acuzare ! Conspirasem la atentat, cãci utilizasem un "limbaj secret" !... Pânã la urmã am reusit sã explic ofiterului de Sigurantã care mã ancheta, cã nu era vorba de niciun "limbaj secret", de vreun cifru sau cod, erau doar iambi si trohei. Pe urmã am fost trimis, tot cu escortã, la Timisoara, unde era chestor Ovidiu Gritta. Acolo, m'au tinut vreo douã zile, însã decizia dela Siguranta Generalã de la Bucuresti, era sã fiu eliberat, din cauzã cã nu s'a gãsit nimic împotriva mea. Gritta a venit la mine si mi-a spus, "Ai scãpat nemernicule, criminalule, ai scãpat de data asta, dar te prind eu altã datã"... "Altã datã" fusese la 10 Decembrie 1933. Noi, studentii din Timisoara, fãceam în fiecare an, la 10 Decembrie, un pelerinaj la biserica din cartierul Fabrik. Ziua de 10 Decembrie era ziua studentimii, a generatiei dela 1922. La 10 Decembrie 1922 s'a realizat unitatea centrelor studentesti din tarã, sub conducerea lui Corneliu Codreanu si Ion Mota. Aceastã zi a fost sãrbãtoritã de studentii din România, în fiecare an, pânã în momentul în care Carol al II lea a instalat dictatura. La aceastã datã de 10 Decembrie 1933 Duca a dizolvat Miscarea Legionarã si în timpul noptii au fost arestati peste 20.000 de legionari. Studentii legionari din Timisoara erau încã liberi si am participat la pelerinajul traditional la biserica din cartierul Fabrik. Când am ajuns în dreptul Prefecturii de Politie, am fost arestat... Atunci, toatã coloana de studenti, erau vreo 400 de studenti, au înconjurat Prefectura de Politie si au început sã strige sã fiu eliberat.

Liviu Vălenas:
Acest demers a avut succes ?

Mircea Dimitriu:
La Prefectura Politiei am gãsit alti legionari, pe Constantin Stoicãnescu, care acum era seful judetului Timis-Torontal, pe Ilie Ghenadie si încã alti câtiva insi. Cum studentii strigau incontinuu sã fiu eliberat, seara, m'au dus la poarta Prefecturii si mi-au dat drumul. În momentul acela eu am si dispãrut !...
Pe urmã s'a dat ordin sã fiu din nou arestat, pentru complicitate la atentatul comis împotriva lui Duca, numai cã eu nu am mai fost gãsit... Aceste lucruri s'au repetat aidoma si peste patru ani. În 1938, Carol, prin instalarea dictaturii sale din 12 Februarie, a interzis studentilor si functionarilor publici sã mai facã politicã, cu mentiunea cã aceastã dispozitie, deja se aplica, de facto, sudentilor, din Decembrie 1937. Cu toate acestea, noi, studentii legionari, împreunã cu muncitorii legionari din Timisoara, am organizat o manifestare de protest împotriva acestei mãsuri. Totul s'a desfãsurat în perfectã ordine si fãrã incidente. A doua zi am aflat cã Parchetul Militar a emis un nou mandat de arestare împotriva mea. Atunci am dispãrut din nou, cãutând adãpost la fosti colegi în Bucuresti si în provincie. Fatã de prigoana care se anunta, m'am gândit sã pãrãsesc tara, dar nu eram încã hotãrît sã fac acest pas, plin de consecinte. Când însã am fost vizitat de tatãl meu si când mi-a spus cã "un evreu, cu care fusese asociat într'o afacere, îi spusese, cã sus de tot s'a decis distrugerea Miscãrii Legionare", orice îndoialã mi s'a spulberat !... Fiind bolnav de tuberculozã, o închisoare mai prelungitã ar fi însemnat pentru mine moartea. Am început sã-mi
organizez fuga si am reusit sã trec în Polonia si de acolo în Germania, stabilindu-mã la Berlin. Era în data de 8 mai 1938.

Liviu Vălenas:
Revenind la atentatul comis împotriva lui I.G.Duca, pe peronul gãrii Sinaia, de legionarii Ion Caranica, Doru Belimace si Nicolae Constantinescu, cine l-a ordonat ? L-a ordonat personal chiar Corneliu Codreanu ? Sunt si variante cã în spatele atentatului ar fi fost chiar Carol al II-lea, sã fie adevãrat ?

Mircea Dimitriu:
Atentatul împotriva lui I.G.Duca a fost un act spontan. I.G.Duca a dizolvat Garda de Fier, în plinã campanie electoralã ! Peste 20.000 de legionari au fost arestati si schingiuti, 7 legionari au fost asasinati (Virgil Teodorescu, Constantin Nitã, Nicolae Bãlãianu, Toader Toma, Gheorghe Bujdi si Sev. Fârdea), toate publicatiile legionare au fost interzise, iar sediile Miscãrii Legionare, închise si devastate. Indignarea legionarilor a fost imensã si mai multe grupuri, necunoscute Sigurantei, au luat initiativa de a-l pedepsi pe
Duca, cu atât mai mult cu cât se bãnuia cã si Cãpitanul ar fi fost asasinat, legãturile cu Bucurestiul fiind total întrerupte. Personal cunosc dela Petre Fleschin, cã a fãcut parte dintr'o grupã de legionari din Sibiu si care a fost foarte deceptionat cã altii au fost mai rapizi... De altfel la procesul din 17 Martie - 5 Aprilie 1934, s'a putut constata, fãrã dubiu, cã între conducerea Miscãrii Legionare si grupul Nicadorilor (Constantinescu, Belimace si Caranica) n'a existat vreo comunicare. Despre alegatia cã Regele Carol al II-lea cu Eugen Cristescu ar fi organizat atentatul contra lui Duca, am luat si eu cunostiintã dintr-o brosurã scrisã în Iunie 1983 de Serban Milcoveanu - la acea datã, cel putin, agent al Securitãtii - dar consider cã este una din fabulatiile lui, pentru care este unanim cunoscut.

Liviu Vălenas:
Practic deci, de peste 60 de ani, trãiti in Exil ?

Mircea Dimitriu:
Nu chiar de 60 de ani, ci de 58 de ani, cãci am revenit în tarã, cu 4-5 zile înainte de data de 21 Ianuarie 1941, data puciului lui Antonescu.

Întâlnirea dintre Corneliu Codreanu si Alexandru Safran

Liviu Vălenas:
În 1937 a avut loc o întâlnire absolut uluitoare, Corneliu Codreanu s'a întretinut mai multe ore cu cel care avea sã devinã, trei ani mai târziu, Rabin Sef al României : Alexandru Safran !... Aveti date despre ce au discutat cei doi atunci ?

Mircea Dimitriu:
Este adevãrat cã a avut loc aceastã întâlnire, în 1937, la sediul Miscãrii Legionare, Casa Verde. Corneliu Codreanu l-a primit pe Alexandru Safran, cel care peste trei ani avea sã fie seful spiritual al tuturor evreilor din România Mare. Întâlnirea, precizez acest lucru, a avut loc la cererea viitorului Rabin Sef ! Corneliu Codreanu si Alexandru Safran au fãcut un schimb de vederi, de pãreri, si-au expus personal, cu sinceritate ideile si crezul lor. Putem cunoaste acum ce au discutat, chiar din cartea rabinului Safran "MARX A FOST ANTISEMIT", apãrutã la Ierusalim, în 1979. Scrie Rabinul Sef Alexandru Safran : "Vorbeam de peste douã ceasuri. Nu era o discutie de cabinet, ci s'au amestecat aici durerile lumii (...). Adevãrurile lui si ale mele, ardeau, chinuiau gând si suflet, cersindu-si rãspunsuri, argumente, pentru a ne despãrti ca prieteni. Îl vãd cum se ridicã, îmi întinde mâna si-mi spune : Am avut o mare plãcere de întâlnirea noastrã. Nu stiu dacã am rezolvat problemele, dar am învãtat fãrâme din taina înfinitã a credintei. Eu nu am venit sã provoc urã sau rãzbunare. Mi-e sufletul curat. Nu stiu dacã toti legionarii gândesc ca mine. Dacã un evreu a fost lovit ori jignit pe plan moral, iartã-i pe rãufãcãtori. Ei nu sunt decât oameni, poate chiar buni crestini. Nu pe omul superior încercãm noi sã-l slefuim, ci pe omul-om... Am plecat. Am cântãrit mult ultimul sãu rãspuns. Am vãzut în trãirea lui un început de logicã. Apoi a venit tãvãlugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol al II-lea, în 1938. Nu stiu dacã am procedat bine, redând aceastã convorbire cu Corneliu Zelea Codreanu. Am vrut sã se vadã ideile unui conducãtor politic, care a plãtit cu viata pentru convingerile sale, trãgând dupã el mase însetate si ele dupã o bucãticã de dreptate"... Aceste amintiri ale Rabinului Sef Alexandru Safran cred cã ne dau o imagine asupra adevãratelor sentimente ale lui Corneliu Codreanu fatã de poporul evreu.

Liviu Vălenas:
Dar atunci de ce este permanent caracterizatã Miscarea Legionarã ca "antisemitã", sau chiar "mâncãtoare de evrei" ?

Mircea Dimitriu:
Miscarea Legionarã a fost incontinuu calomniatã, actiune care continuã cu aceeasi intensitate si acum, în sec. XXI. Se poate deduce usor dacã Legiunea a fost antisemitã sau nu, dacã ne referim la cele spuse de Corneliu Codreanu în tabãra de la Carmen Sylva : "Solutia legionarã a problemei evreiesti în România nu sunt persecutiile, exproprierile si masacrele, cum ar fi foarte usor, dar este foarte rãu. Ea este sus de tot, în conducerea statului si constã în totala incoruptibilitate a guvernantilor si din perfecta aplicare a legilor. Când vor constata cã nu mai au pe cine corupe si nu mai sunt români de vânzare, evreii vor pãrãsi teritoriul nostru din proprie initiativã si de nimeni constrânsi". Codreanu a mai adãugat : "Iar dacã vor mai rãmâne evrei dornici sã trãiascã în pace cu noi si capabili de muncã cinstitã, productivã, cu atât mai bine pentru ei si pentru România"... Pot aduce nenumãrate dovezi, fapte istorice care nu mai pot fi reinterpretate, cã Miscarea Legionarã nu i-a prigonit pe evrei. Astfel, în timpul Statului National Legionar, într'o perioadã când Germania era atotputernicã în Europa, comandantul legionar Radu Gyr, în calitatea de director general al Teatrelor, a autorizat înfiintarea teatrului evreiesc Baraseum în Bucuresti (teatru care functioneazã si în prezent, cu mentiunea cã în timpul comunismului a purtat denumirea de "Teatrul Evreiesc de Stat"), fapt unic în spatiul influentat de Germania ! Desigur cã nemtii au protestat cu hotãrîre împotriva deciziei de a înfiinta în 1940 acest teatru evreiesc, dar Miscarea Legionarã nu a tinut cont absolut deloc de aceste proteste. În Ianuarie 1996, într'un interviu acordat publicatiei "Totusi iubirea", profesorul Raul Sorban - cetãtean de onoare al statului Israel - spune cã Letitia Popa din Turda, desi legionarã, a condus grupuri de evrei, prin Turda, clandestin la Bucuresti, ca sã-i scape de holocaustul, care li se pregãtea în Ardealul de Nord (aflat sub administratie ungureascã), fãrã a cere vreo rãsplatã... Astfel de fapte nu au fost izolate, si alti legionari i-au ajutat pe evrei, când s'a pus problema sã fie exterminati de germani.


(va urma)