marți, 3 decembrie 2013

TE ÎNTREB



Popa Ines Vanda







În taina regăsită de amintiri duioase

Eu am pictat iubirea în lacrimă de crin,
Am vrut să-ți fiu un înger cu aripi de mătase,

Te-ntreb cu nostalgie, a fost sau nu divin?





Pe cerul vieții tale am scris cu ametiste,

În flori de nuferi tandri te-am alintat puțin,

Ți-am sărutat tristețea din genele albastre,

Te-ntreb cu nostalgie, a fost sau nu divin?





În plin deșert de suflet am fost ca o fântână,

Cu râuri de iubire ți-am șters amar, suspin,

Din vise nevisate am croșetat cunună

Te-ntreb cu nostalgie, a fost sau nu divin?





Din mugurii tristeții ce i-am cules din suflet

Eu am gravat safire pe -a cerului destin,

Regrete dezlânate le-am prefăcut în zâmbet,

Te-ntreb cu nostalgie, a fost sau nu divin?





Dar blestemat hazardul ne-a spulberat în vânturi

Și-acum în iarna vieții din nou ești peregrin,

Ai rătăcit iubirea la margine de gânduri,

Te-ntreb azi cu tristețe, mai poate fi divin?





Tu taci precum o scoică ascunsă în nisipuri,

Eu vise ne-mplinite în lacrimi împletesc,

Mă cauți în ciob de vreme, ești mistuit de doruri,

Azi mă prefac că nu știu și nici nu-mi amintesc!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu