Priveşte-mi azi în suflet, mi-e gol şi pustiit

Jurca Marinela Florina

Priveşte-mi sufletul, ce-i răvăşit de dor

Sărută-mă pe frunte, când iarăşi simt că mor

Poţi face asta tu, mă poţi cuprinde-n braţe ?

Când ochii-mi varsă lacrimi, îmi poţi da tu speranţe ?

Priveşte-mi ochii trişti, ce ţi-au cerşit iubirea

Şi scoate-mă din beznă, să ştiu ce-i fericirea.

Mă poţi iubi tu oare, când eu în suflet dor ?

De ce cu nepăsare, tu mă înveţi să mor ?

Priveşte-mi viaţa care, de mult nu mai mi-e viaţă

Şi lacrima fierbinte, ce-mi lunecă pe faţă.

Acum poţi ca să pleci, eu n-am să te opresc

Eu sunt azi moarta vie, şi-nvăţ ca să trăiesc.

Priveşte-mă ... şi taci ! Nu-ţi mai rosti cuvântul ...

Prefer s-aud în noapte, doar cum adie vântul.

Apoi să trag zăvorul, pe zidul ridicat

S-anvăt ca să mă iert, iubirea că ţi-am dat.

Priveşte-mi azi în suflet, mi-e gol şi pustiit

Învăţ să dau uitării, să uit cât te-am iubit.

N-ai ştiut să-mi fi iubire, tu nu ştii să iubeşti

Călău şi ghilotină ... şi eşafod îmi eşti.

Priveşte-mă ! Mă ştii ? Cândva-ţi eram iubire ...

Trăiam dar şi muream, numai pentru tine.

Astăzi îţi sunt nimic, astăzi ... îmi eşti uitare

Şi fiindcă te-am iubit, deloc nu mă mai doare.