Din aventurile lui Luke Skywalker (11)

George Lucas

- Priveşte într-acolo, Luke, spuse Kenobi, arătînd spre sud-vest.
Spiderul continua să gonească prin deşertul nisipos.

- Aş zice că e fum.
Luke îşi aruncă doar o clipă privirea în direcţia in­dicată.

- Nu văd nimic, domnule.

- Oricum, hai s-o cotim într-acolo. Poate că cineva e în pericol.
Luke viră. După cîtva timp putu vedea şi el, înălţîndu-se, fuioarele de fum pe care Kenobi le depistase cumva, mai devreme.
Trecînd peste o ridicătură uşoară, spiderul coborî panta lină a unui canion larg, dar nu adînc, presărat cu forme pîrjolite şi contorsionate, unele dintre ele anor­ganice, altele nu.

În mijlocul acestui masacru zăcea carcasa zdrobită a unui transportor jawa, asemeni unei balene metalice albite.
Luke opri vehiculul. Kenobi îl urmă prin nisip şi împreună începură să cerceteze rămăşiţele dezastrului.

Lui Luke îi atraseră atenţia cîteva urme uşoare în nisip. Grăbind puţin pasul, ajunse chiar lîngă ele şi le studie o vreme, după care îi strigă lui Kenobi:
- Se pare că e mîna oamenilor nisipurilor. Sînt urme de bantha. Luke remarcă licărirea unui obiect metalic pe jumătate îngropat în nisip. Şi uite şi-o bucată dintr-o sabie dublă, din cele pe care le folosesc ei, clătina din cap contrariat. Dar n-am auzit niciodată ca tîlharii să atace un transportor atît de mare.

Se aplecă pe spate, privind în sus la masivul transpor­tor, ars din temelii.
Kenobi trecuse pe lîngă el. Studia urmele imense din nisip.
- Nu au fost ei, spuse el, calm. Dar au dorit ca noi... sau oricine altcineva care s-ar nimeri să treacă pe-aici... să creadă astfel.
Luke păşea alături de el.

- Nu înţeleg, domnule.
- Priveşte aceste urme cu atenţie, îl instrui bătrînul, arătîndu-i-o pe cea mai apropiată, apoi pe celelalte. Nu observi nimic ciudat?
Luke clătină din cap.

- Cei ce-au trecut pe-aici călăreau doi cîte doi. Oa­menii nisipurilor nu călăresc decît unul după altul, în­tr-un singur şir, pentru a induce în eroare, în privinţa puterii lor, pe orice urmăritori.
Luke privea cu gura căscată rîndurile paralele de urme. Kenobi aruncă o privire spre transportor. Îi arătă locurile unde rafalele armamentului individual arunca­seră în aer porţi, trepte şi bare de susţinere.

- Urmăreşte precizia cu care s-a tras. Oamenii ni­sipurilor nu sînt atît de calculaţi. De fapt, nimeni de pe Tatooine nu trage şi nu distruge cu atîta eficienţă.
Îşi întoarse privirea spre orizont. Una dintre acele coame muntoase apropiate ascundea un secret... şi o ameninţare.
- Numai trupele imperiale ar fi pregătit un atac asupra unui transportor cu o minuţiozitate atît de rece.
Luke se afla lîngă unul dintre trupurile mici şi boţite şi îl întoarse, cu piciorul, cu faţa-n sus. Chipul i se schi­monosi de scîrbă cînd văzu ce rămăsese din acea jalnică creatură.

- Aceştia sînt acei jawa care ni i-au vîndut pe R2-D2 şi pe C-3PO mie şi unchiului Owen. Recunosc croiala pelerinei acestuia. De ce-ar fi măcelărit trupele imperiale pe jawa şi pe oamenii nisipurilor? Probabil că au ucis şi nişte tîlhari ca să procure acei bantha.
Mintea îi lucra cu înverşunare şi îşi dădu seama că încordarea îi creştea într-un mod nefiresc, privind înapoi, spre spider, peste cadavrele de jawa, care se degradau cu iuţeală.

- Dar, dacă au luat urma roboţilor pînă au ajuns la jawa, înseamnă că de la ei au aflat mai întîi cui au fost vînduţi. Asta i-ar conduce la...

Înnebunit, Luke o rupse la fugă spre spider.
- Luke! Aşteaptă... Luke! strigă Kenobi. E prea periculos! N-ar trebui...!
Luke nu mai auzea nimic în afara vuietului din urechi şi nu mai simţea nimic în afara clocotului din sufletul său. Sări în spider şi apăsă pe accelerator aproape în aceeaşi clipă. Cu o explozie de nisip şi pietriş îi lăsă în urmă pe Kenobi şi pe cei doi roboţi, singuri printre acele trupuri carbonizate, pe fundalul epavei încă fumegînde a trans­portorului.

Fumul pe care Luke îl vedea pe cînd se apropia de casă avea o altă consistenţă decît 
cel ce se înălţa din scheletul transportorului. De-abia îşi mai aminti să oprească motorul spiderului în timp ce dădea capota la o parte şi sărea afară. Din găurile din pămînt se înălţau fuioare negre de fum.

Acele găuri fuseseră casa lui, singura pe care o cu­noscuse vreodată. Acum puteau fi tot atît de bine gurile unor mici vulcani. Încercă de mai multe ori să pătrundă prin intrările de la suprafaţă în complexul de sub pă­mînt. De fiecare dată căldura puternică îl întorcea din drum, tuşind şi înecîndu-se.

Se poticnea neputincios, cu ochii înotîndu-i în lacrimi, nu numai din pricina fumului. Pe jumătate orbit, se îm­pletici pînă la intrarea în garaj.
Ardea şi el. Dar poate că reuşiseră să scape cu celălalt spider.

- Mătuşă Beru... Unchiule Owen!
Nu se putea zări mare lucru prin ceaţa usturătoare. Pe culoar, i se arătară, printre lacrimi şi ceaţă, două mogîldeţe fumegînde. Mai că semănau cu...
Nu!

Se răsuci şi căzu la pămînt. Îngropîndu-şi faţa în nisip ca să nu mai fie silit să privească nicăieri.


Ecranul tridimensional acoperea un perete al vastei încăperi, de la podea pînă-n tavan. Pe el se puteau vedea un milion de stele. O parte foarte mică din galaxie, în­tr-adevăr, dar aşa cum o afişa ecranul, părea o imagine impresionantă.

Jos, mult mai jos, silueta masivă a lui Darth Vader era flancată de-o parte de guvernatorul Tarkin şi de cealaltă, de amiralul Motti şi generalul Tagge; conflictele personale dintre ei fuseseră date uitării într-un moment atît de solemn.
- Am făcut ultima verificare, îi informă Motti. Toate sistemele sînt în stare de funcţionare.

Se întoarse spre ceilalţi.
- Care va fi prima misiune de luptă?
Vader părea să nu fi auzit, căci mormăia încet, ca pentru sine:
- Are o stăpînire de sine nemaiîntîlnită. Rezistenţa ei la interogatoriu este considerabilă, privi în jos, la Tarkin: Va mai trece ceva timp pînă să reuşim să scoatem vreo informaţie utilă de la ea.

- Am considerat întotdeauna cam bizare metodele pe care le recomanzi, Vader.

- Sînt eficiente, protestă blînd Lordul Întunecat. To­tuşi, în interesul accelerării procedurii, sînt receptiv la sugestiile tale.

Tarkin căzu pe gînduri.
- O astfel de încăpăţînare poate fi îndulcită de multe ori, recurgînd la ameninţări indirecte, adresate altcuiva decît persoanei în cauză.

- Ce vrei să spui?

- Cred că a venit timpul să demonstrăm puterea deplină a acestei staţii. Am putea lovi două ţinte dintr-o dată.
Îl instrui pe atentul Motti:

- Ordonă programatorilor să stabilească cursul spre sistemul Alderaan.


Mîndria nu-l împiedică pe Kenobi să-şi acopere nasul şi gura cu o eşarfă veche pentru a nu mai inhala toată duhoarea putridă ce se degaja din rug. Deşi posedau sen­zori olfactivi, R2-D2 şi C-3PO nu aveau nevoie de o astfel de ecranare. Chiar C-3PO, deşi dotat pentru a per­cepe fineţea aromelor, putea fi selectiv, la propria lui dorinţă.

Cei doi roboţi îl ajutară pe Kenobi să arunce, pînă la ultimul, cadavrele în flăcările rugului funerar, apoi se dădură deoparte şi urmăriră combustia resturilor orga­nice. Şi aceasta nu pentru că gunoierii deşertului n-ar fi reuşit cu tot atîta eficienţă să recupereze transportorul pîrjolit dintre rămăşiţele de carne, ci pentru că bătrînul era credincios unor valori pe care majoritatea oamenilor moderni le-ar fi considerat arhaice. Nu ar fi încredinţat pe nimeni rozătoarelor şi viermilor de nisip, nici chiar pe un jawa împuţit.

La auzul unui zgomot ce creştea în intensitate, Kenobi renunţă la ultimele gesturi ale acestei activităţi neplăcute şi, întorcîndu-se, văzu că spiderul se apropia cu o viteză mult mai mică decît cea cu care plecase. Vehiculul încetini şi se opri în apropiere. Nici o mişcare.

Făcînd un semn spre cei doi roboţi pentru a-l urma, Ben o porni spre locul unde vehiculul stătea în aşteptare. Capota fu ridicată cu un gest brusc. Luke stătea neclintit pe locul pilotului. Nu privi în ochii cercetători ai lui Kenobi. Atît fu suficient pentru a-l înştiinţa pe bătrîn de ce se întîmplase.

- Îţi împărtăşesc durerea, Luke, zise cu blîndeţe, în cele din urmă. N-ai fi putut face nimic. Dac-ai fi fost acolo, acum ai fi mort şi tu, şi roboţii s-ar afla în mîinile imperialilor. Nici chiar Forţa...

- La naiba cu Forţa ta! mîrîi Luke cu o violenţă ne­aşteptată.
Pentru o clipă, maxilarul său rămase într-o poziţie care aparţinea unui chip cu mult mai bătrîn.

- Te conduc pînă la cosmodromul din Mos Eisley, Ben. Vreau să merg cu tine... spre Alderaan. Acum nu mă mai ţine nimic aici, privirile i se întoarseră scrutătoare asupra deşertului, ca pentru a zări ceva dincolo de ni­sipuri, stînci şi pereţi de canioane: Vreau să învăţ să fiu aidoma unui Jedi, la fel ca şi tata. Vreau...
Tăcu; cuvintele i se împotmoleau în gîtlej ca un ba­raj de buşteni pe firul unei ape în vîltori.

Kenobi se strecură în vehicul, îi puse o mînă, blînd, pe umăr, apoi făcu loc celor doi roboţi.
- Voi face tot ce pot ca să te văd obţinînd ceea ce-ţi doreşti, Luke.

Tînărul dădu din cap şi coborî capota. Spiderul o porni spre sudest, lăsînd în urmă încă fumegîndul transportor, rugul funerar al acelor jawa şi tot ceea ce însemnase viaţa, pînă acum, pentru el.

Îşi parcară vehiculul lîngă marginea rîpei de gresie. Luke şi Ben se apropiară de buza prăpastiei şi priviră cu atenţie spre protuberanţele minuscule, forme regulate care erupeau din cîmpia scăldată în soare, de jos. Colajul elec­tric de betoane uşoare, piatră şi structuri plastoide era răspîndit ca spiţele unei roţi, în jurul miezului format de centrala de distribuire a apei şi energiei.

De fapt, oraşul era mult mai mare decît părea, căci o bună parte din el se afla sub pămînt. De la această distanţă, depresiunile circulare ale staţiilor de lansare semănau cu nişte cratere făcute de bombe, adevărate ciupituri de văr­sat pe obrazul oraşului.
Un vînt răcoros răscoli nisipul la picioarele lui Luke, pe cînd acesta îşi reglă ochelarii de protecţie.

- Iată-l, şopti Kenobi arătînd spre un grup de clădiri modeste, cosmodromul Mos Eisley - locul ideal în care să ne pierdem urma cît timp vom căuta o cale de a părăsi planeta. Nu există nicăieri pe Tatooine o mai nefericită adunătură de ticăloşi şi decăzuţi. Imperiul se află în alertă, în căutarea noastră, aşa că trebuie să fim foarte prudenţi. Dar printre populaţia pestriţă din Mos Eisley, am putea trece neobservaţi.
Luke părea hotărît.

- Sînt gata de orice, Obi-Wan.
"Mă întreb dacă înţelegi cu adevărat ce-ar putea în­semna vorbele tale, Luke", gîndi Kenobi. Nu făcu decît să dea din cap pe cînd se întorceau la vehicul.
Spre deosebire de Anchorhead, Mos Eisley avea o popu­laţie destul de numeroasă; circulaţia devenea necesară chiar şi în timpul caniculei de peste zi. Destinate de la bun început ideii de comerţ, chiar şi cele mai vechi clădiri din oraş fuseseră concepute în aşa fel încît să ofere pro­tecţie împotriva celor doi sori. Din exterior, păreau pri­mitive şi multe dintre ele chiar aşa erau. Dar de multe ori, zidurile şi arcele din piatră veche mascau alte ziduri; duble, din oţel inoxidabil, între care circula liber un lichid de răcire.

Luke conducea spiderul prin cartierele periferice ale oraşului cînd apărură, ca din pămînt, cîteva siluete înalte, sclipitoare care începură să închidă un cerc în jurul lor.În primul moment de panică, lui Luke îi trecu, prin minte să ambaleze motorul şi să ţîşnească printre pietoni şi cele­lalte vehicule. Simţi că cineva îi strînge braţul cu o ne­aşteptată putere, reţinîndu-l şi relaxîndu-l totodată. Îi aruncă o privire lui Kenobi. Acesta îi zîmbea prevenitor.

Dădu să-şi continue deci drumul cu o viteză potrivită circulaţiei în oraş, sperînd că trupele imperiale aveau de îndeplinit o misiune în altă parte. Nu avură un asemenea noroc. Unul dintre soldaţi ridică o mînă înmănuşată. Luke fu nevoit să se execute; încetinind vehiculul, deveni con­ştient de atenţia pe care le-o acordau trecătorii curioşi. Şi ceea ce era încă şi mai rău, privirea soldatului nu se în­dreptă spre Kenobi sau el, ci spre cei doi roboţi care stă­teau nemişcaţi pe locurile din spate.

- De cînd aveţi aceşti roboţi? lătră soldatul.
După toate aparenţele, nu era cazul să facă uz de politeţe.

Preţ de o clipă, Luke stătu ca prostit, apoi reuşi să îngaime:
- Cred că de trei sau patru ani.

- Sînt de vînzare, dacă-i doriţi... Şi preţul e bun, in­terveni Kenobi, reuşind de minune să lase impresia unui traficant de deşert ce încerca să-i ducă cu vorba pe impe­rialii ignoranţi pentru a le lua repede ochii şi banii.

Ofiţerul de serviciu nu catadicsi să răspundă. Era prea preocupat să examineze spiderul pe dedesubt.
- Veniţi din sud? întrebă el.

- Nu, nu, răspunse Luke repede, locuim în vest, lîngă oraşul Bestine.

- Bestine? mormăi ofiţerul, în timp ce ocolea vehicolul pentru a-i cerceta şi partea din faţă.

Luke se străduia să privească drept înainte. În cele din urmă, bipedul cuirasat îşi încheie inspecţia. Apropiindu-se se opri ameninţător lîngă Luke şi urlă:
- Să-ţi văd carnetul de identitate!

Fără îndoială, imperialul îi simţise groaza şi nervozita­tea, îşi zise Luke înnebunit.
Hotărîrea luată nu demult de a fi gata să înfrunte orice se topise deja, sub privirea vigilentă a soldatului ce se comporta ca un profesionist. Ştia ce-l aşteaptă dacă acesta ar fi apucat să arunce o privire pe carnetul de iden­titate, în care se aflau trecute adresa lui şi numele rudelor apropiate. Simţi cum capul începe să-i vîjîie şi se lăsă moale în scaun.

Kenobi se aplecase spre ofiţer şi-i vorbea degajat:
- Nu trebuie să-ţi arate carnetul de identitate, îi şopti bătrînul cu un glas cît se poate de straniu.
Imperialul se uita la Kenobi cu o faţă inexpresivă şi spuse de parcă ar fi fost de la sine înţeles:
- Nu trebuie să-mi arăţi carnetul de identitate.
Comportarea lui era contrară celei pe care o avea bătrînul: vocea îi era firească, dar expresia feţei, ciudată.

- Aceştia nu sînt roboţii pe care-i căutaţi, îi spuse Kenobi, amabil.

- Aceştia nu sînt roboţii pe care-i căutăm.

- Este liber să-şi vadă de treburile lui.

- Eşti liber să-ţi vezi de treburile tale, spuse ofiţerul în armură.
Expresia de uşurare ce apăru pe chipul lui Luke ar fi trebuit să fie la fel de revelatoare ca şi nervozitatea lui de mai-nainte, dar ofiţerul o ignora.

- Dă-i drumul, şopti Kenobi.

- Dă-i drumul, îi ordonă ofiţerul lui Luke.
Incapabil să hotărască dacă trebuia să salute, să dea din cap ori să mulţumească, Luke apăsă pe accelerator. Vehiculul porni, ieşind din cercul soldaţilor. Înainte de a vira la o cotitură, Luke îndrăzni să arunce o privire în urmă. Ofiţerul care-i inspectase părea că se ciondăneşte cu cîţiva camarazi, deşi, de la distanţa aceea, Luke nu putea fi sigur.

Îl iscodi cu privirea pe bătrînul înalt şi deschise gura să spună ceva. Kenobi nu făcu decît să clatine uşor din cap şi să zîmbească. Luke îşi înfrînse curiozitatea şi se con­centră mai departe asupra drumului, pe străzile din ce în ce mai înguste.

Kenobi părea să ştie încotro se îndreptau. Luke studia clădirile dărăpănate şi indivizii dubioşi pe lîngă care tre­ceau. Pătrunseră în sectorul cel mai vechi al oraşului şi, implicit, locul în care vechile vicii puteau înflori în de­plină libertate.

Kenobi făcu un semn şi Luke opri spiderul în faţa a ceea ce părea să fie una dintre primele clădiri ale cosmodromului iniţial. Fusese transformată într-o cîrciumă; ca­litatea clientelei ce o frecventa era sugerată de diversita­tea mijloacelor de transport parcate afară. Pe unele dintre ele Luke le ştia, despre altele auzise numai vorbindu-se.  

După configuraţia clădirii, cîrciuma se afla parţial îngro­pată în pămînt.
Pe cînd vehiculul prăfuit, dar încă lucios, se strecura spre un loc de parcare, le apăru în faţă, de nicăieri parcă, un jawa ce începu să-şi treacă pofticios mîinile pe metalul acestuia. Luke se aplecă în afară şi îi trînti cîteva vorbe atît de dure, încît piticul se şi făcu nevăzut.

- Nu pot să-i sufăr pe aceşti jawa, murmură 3P0 cu un dispreţ mîndru. Sînt dezgustători.
Gîndurile lui Luke erau prea absorbite de modul în care scăpaseră ca prin urechile acului, ca să mai comen­teze sentimentele robotului.

- Nu înţeleg totuşi, cum am scăpat de imperiali. Cre­deam că s-a zis cu noi.

- Forţa stă în minte, Luke, şi uneori poate fi folosită pentru a-i influenţa pe alţii. Este un aliat puternic. Dar cînd o vei cunoaşte mai bine, vei descoperi că poate fi şi un pericol.



va urma