luni, 28 decembrie 2015

LA COMEMORAREA LUI PUŞKIN


Mihail Zoscenko






Aş vrea să remarc, cu un simţămînt de mîndrie, că în aceste zile casa noastră nu se tîrăşte în coada evenimentelor.
Întîi şi-ntîi noi am cumpărat cu 6 ruble şi 50 de copeici un volum de opere alese de Puşkin, pentru folosinţa tuturor. În al doilea rînd, în bi­roul administraţiei a fost pus un bust de ghips al mare-lui poet, ceea ce, la rîndul său, trebuie să amin-tească unor răi platnici că n-au achitat chiria.

Afară de asta, la poartă am expus un portret al lui Puşkin cu ghirlande de brad.

Şi, în sfîrşit, adunarea de faţă e ea însăşi grăi­toare.

Desigur, poate e puţin, dar administraţia noas­tră nu se aştepta să se facă atîta tărăboi. Ne gîndeam că, precum se obişnuieşte, o să se scrie în presă; mă rog, un poet genial, a trăit în epoca cruntă a ţarului Nicolae. Pe urmă se vor citi di­ferite frag-mente literare pe scenă sau se va cînta ceva din „Evgheni Oneghin”.

Dar ceea ce se petrece în zilele noastre, ca să fiu sincer, sileşte administraţia să ia aminte şi să-şi revizuiască poziţia în domeniul literaturii bele-tristice, pentru ca mai tîrziu să nu fim acu­zaţi că subestimăm poezia şi aşa mai departe.

Barem bine că în privinţa poeţilor, ştiţi, casa noastră a fost, cum se zice, miluită de Dumne­zeu. Adevărat, avem un chiriaş pe nume Ţaplin, care scrie versuri, dar pe lîngă asta el e contabil şi pe deasupra e un individ aşa de obraznic, că nici nu ştiu cum să vorbesc despre el la come­morarea lui Puşkin. Alaltăieri, bunăoară, vine la administraţie cu tot felul de ameninţări şi aşa mai departe. Eu, zice, te bag în mormînt, lunganule, dacă pînă la comemorarea lui Puşkin nu-mi repari soba. Scoa-te fum, zice, şi din pricina asta eu nu pot să scriu versuri. I-am zis: „Cu toată consideraţia pe care o am faţă de poeţi, pentru moment nu pot să-ţi repar soba, întrucît de cîteva zile sobarul nostru o ţine într-un chef”. A sărit la mine, zău; să mă ia la bătaie, nu alta!

Noroc, barem, că efectivul nostru de locatari nu cuprinde cadre din astea scriitoriceşti, că s-ar lega şi ele, vezi bine, de sobă, ca Ţaplin ăsta.

Mare lucru să scrie versuri! S-avem iertare, dar în cazul ăsta şi băiatul meu, Koliunka, în vîrstă de şapte ani, ar putea avea pretenţii faţă de administraţie, pentru că şi el scrie. Are şi el poezii bunicele:

Noi, copiii mici şi mari, iubim valea, iubim
dealul,
Însă nu-i iubim pe cei care nu fac cincinalul.

Puştiul are şapte ani, dar ce bine scrie! Asta nu înseamnă însă că vreau să-l compar cu Puş­kin. Una e Puşkin şi alta e un oarecare Ţaplin, pe  care-l bate soba la cap. Nemernicul! Şi cînd te gîndeşti că m-a luat la goană taman bine cînd venea şi nevastă-mea! „Am să te bag cu capul în sobă!” zice. Ce-i asta?! Noi îl comemo­răm pe Puşkin, şi el mă enervează în halul ăsta...

Puşkin scrie aşa fel, încît fiecare rînd al lui e culmea perfecţiunii. Să fi avut noi un locatar aşa de genial, i-am fi reparat soba încă din toamnă. Dar lui Ţaplin uite că refuz să i-o repar.

Au trecut o sută de ani, şi versurile lui Puşkin te uimesc. Dar, să avem iertare, ce-o să însemne Ţaplin peste o sută de ani? Auzi, obraznicul!... Sau dacă, bunăoară, ar fi trăit Ţaplin ăsta acum o sută de ani. Îmi închipui ce-ar fi fost de capul lui şi în ce hal ar fi ajuns pînă-n zilele noastre!

Ca să fiu sincer, eu, în locul lui Dantes, l-aş fi ciuruit cu gloanţe pe Ţaplin ăsta. Martorul ar fi spus: „Tragi o singură dată în el”, dar eu aş fi slobozit într-însul toate cinci gloanţele, pentru că nu pot suferi obrăznicăturile.

Poeţii mari şi geniali mor înainte de vreme, pe cînd Ţaplin ăsta n-are nici pe dracu'. O să vedeţi c-o să ne mai facă el multe zile fripte.
Totuşi, eu aşa cred, o să trebuiască să-i repa­răm soba, pentru ca peste o sută de ani să nu fim învinuiţi că n-am înţeles poezia.



va urma














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu