Valentina Becart
Sunt
tăcerea
din mijlocul cuvântului
prizoniera
fără vină într-un spaţiu
ce
mă acuză…
necunoscuta
din pragul unei zile
întrebarea
rămasă ca o rană pe ruina
timpului
visul
nopţii născut din aripi albe de ceară
durerea
pământului oglindită în ochii amurgului
drumul
trudit… de căutări zadarnice
pata
de lumină din umbra Marilor Ziduri
strigătul
smuls… din piatra aruncată în semeni…
ochiul
de apă din fântâna ce-ademeneşte
trecătorul
fructul
miraculos ce-ascunde în sămânţă
–secretul
devenirii -
pata
de sânge ce mai păstrează memoria omenirii
singurătatea
universului adunată într-un surâs
roua
nepătată … păstrată în palma unei frunze
căutarea
înfrigurată a adevărului – neîmblânzit
de
ruga cernită
nedumerirea
atâtor frumuseţi ce mi-au furat
lumina
ochilor
…
sunt
orbul ce trăieşte din amintirea culorii
unei
clipe de viaţă
semnul
mirării închis cu grijă într-un pumn
de
tristeţe
sunt
pentru
o vreme
tot
ce n-am putut să fiu
(sunt
locul gol)
şi
semnez
să-mi
amintesc că cineva s-a agăţat cu încăpăţinare
de
un nume…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu