joi, 28 august 2014

Acolo unde se sfârșește disperarea

Nuța Istrate Gangan









îmi măsori tăcerile sub pași apăsați
în chihlimbarul
ultimului coniac pe ziua de astăzi



regrete ascuțite
rătăcesc
pe aleile dintre ziduri
sub copacii goi care mărginesc lumea
la capătul celălalt



acolo unde se sfârşeşte disperarea
şi începe marele calm



nu ştii cum să-mi desfaci buzele
dinţii încleştaţi
umerii strânși
sunt construită din
piatră caldă
tăcere peste tăcere



când ană
când evă



fără cuvinte în faţa marilor adevăruri
predate la şcoala aceasta numită viaţă
în care am fost cel mai conştiincios elev



mă transformi în închipuire



tac



iluzie rătăcită printre corzile inimii tale
frântură dintr-o poezie de dragoste
eu
chiar am existat



îţi spun acum

când nu mai sunt























Cum ucid Ponta și Dragnea Libertatea

Cristian Campeanu






Gravitatea ordonanței „Traseism contra bani” promovată de Liviu Dragnea și acceptată de Victor Ponta nu constă nici în legiferarea traseismului și nici măcar în justificarea legală a unui cinic târg politico-pecuniar. Cel mai grav este că ordonanța reprezintă o torpilare a fundamentelor statului de drept în România și încă un pas către autoritarism și domnia arbitrariului.


Argumentul invocat de Ponta&Dragnea, că prin punerea între paranteze a legii pentru 45 de zile și acordarea aleșilor locali a libertății de a migra politic de la Opoziție la Putere pentru că în felul acesta s-ar debloca situațiile la nivel local și programele de investiții, inclusiv din fonduri europene, prin re-formarea majorităților este relevant pentru modul profund nedemocratic în care liderii PSD și ai guvernului privesc și gândesc exercitarea puterii. În esență, puterea executivă invocă binele public (proiectele locale) pentru a justifica un abuz legislativ care modifică structura politică a puterii locale în favoarea puterii centrale, adică a partidului de guvernământ. Alternativa evidentă și constituțională la acest abuz extrem de grav este că accepți că Puterea, mai ales puterea executivă este și trebuie să fie limitată și negociezi în cadrul legal existent până când deblochezi situația aflată în dispută. Asta înseamnă să cedezi putere, bani și autoritate, este adevărat, dar acesta este comportamentul responsabil într-un stat de drept.


Tendința executivului de a ocoli blocajele prin abuz de putere nu este specifică României. În Statele Unite, președintele Obama a încercat să ocolească Senatul în privința unor numiri controversate făcând uz de dreptul președintelui de a face astfel de numiri prin „ordin executiv” atunci când Senatul nu se află în sesiune chiar și atunci când Senatul se afla, de fapt, în sesiune. Rezultatul a fost că forul constituțional, Curtea Supremă, a respins ordinele executive ale lui Obama cu unanimitate (9-0). Și nu o dată, de 12 ori. Asta înseamnă sistemul de checks and balances, plasa de siguranță democratică ce asigură separația puterilor în stat și domnia legii. În România, această plasă de siguranță a fost anihilată prin numirea domnului Victor Ciorbea în funcția de Avocat al Poporului, singura instituție care poate contesta la Curtea Constituțională, ordonanțele de urgență ale guvernului. Se repetă, practic, situația din iulie 2012 când, prin subordonarea de facto a instituției Avocatului Poporului, guvernul Ponta și-a asigurat imunitatea față de cenzura constituțională a CCR. Dacă totul este atât de de democratic și legal cum susține Dragnea, de ce se sustrag judecății CCR?


Eliberat de controlul constituțional, guvernul Ponta are calea deschisă spre abuz și decizii autoritare, iar ordonanța „traseism contra bani” este încă un pas pe această cale. Dacă ar fi vrut să dea liber la traseism, PSD putea să o facă în Parlament printr-un proiect de lege. Nu este important aici cât de moral ar fi un astfel de demers și cât de mult ar distorsiona procesul politic, important este că din punct de vedere procedural nu există absolut nici un element de „urgență” națională care să justifice adoptarea unei ordonanțe. Nu există decât interesul de moment al PSD și al cuplului Ponta&Dragnea, care se folosește abuziv de poziția executivă pentru a-și satisface interesele politice.


Într-o discuție purtată pe această temă cu profesorul de drept constituțional Ștefan Deaconu, aceasta ne-a amintit că a făcut o cercetare asupra practicii emiterii de ordonanțe de urgență în România și a constatat că au existat guverne care au emis, în medie, o ordonanță pe zi – în pofida faptului că abuzul de OUG este una din practicile care sunt în mod constant condamnate în rapoartele MCV. „În cazul acesta – se întreba profesorul Deaconu cu umor amar – dacă suntem într-o permanentă urgență, de ce nu declară guvernul stare de urgență?”. Am fi ca în Egipt, unde starea de urgență permanentă justifică cele mai atroce abuzuri guvernamentale.


Dar abuzul de OUG, nu este expresia unei urgențe reale în România. Este expresia legiferării ad-hoc, adică a legiferării în funcție de interesele de moment ale celor aflați la Putere. Legiferarea ad-hoc este cel mai mare dușman al statului de drept pentru că anihilează un principiu care spune că legislația unei țări trebuie să fie predictibilă. Dacă guvernul poate modifica, suspenda, pune între paranteze legea oricând și oricum dorește, la adăpost de orice control constituțional, cum mai poate fi cetățeanul sau companiile în siguranță că legea îi protejează? Nu mai pot și de aceea va trebui să admită că se află la dispoziția și bunul plac al guvernului și al domnilor Ponta&Dragnea. În al doilea rând, jurisprudența Curții Europene de Justiție și a CEDO au consacrat așa-numitul principiu al securității juridice, ideea că cetățenii trebuie să trăiască într-un mediu juridic sigur, asigurați că acesta nu se modifică de la o zi la alta, după cum li se năzare guvernanților. Implicațiile merg mult mai departe decât situația administrației locale, oricât de gravă ar fi și aceasta, și afectează grav mediul de afaceri. Au scăzut investițiile străine directe? Cine e nebun să investească într-o țară în care apar taxe noi peste noapte și legile se schimbă după dispoziția lui Ponta?



Profesorul Deaconu ne amintea de o altă ordonanță, aceea a anulării taxei de pod de la Cernavodă, o decizie fără îndoială populară, care poate a ajutat la fluidizarea traficului, dar care ridică aceeași problemă fundamentală. Domnul Ponta s-a trezit într-o dimineață și a decis că o taxă nu se mai colectează. În altă zi s-a trezit și a pus taxa pe stâlp, în alta că se ridică acciza la benzină iar în alta că se reduce CAS. În alta, ar putea decide că se pune taxă pe respirat și se anulează taxele plătite de „Asociația Prietenii lui Dragnea”. Cum spune Deaconu, „mâine poate da Ordonanță de Urgență că toată lumea din România are dreptul să fure timp de zece zile, sau chiar de zece minute, ca să vedem cine e mai rapid”. Ducând consecințele mai departe, mâine, Ponta poate suspenda prin ordonanță de urgență drepturile de proprietate pentru o lună și drepturile fundamentale pentru șase luni și nimeni nu îi poate face nimic. În felul acesta, Ponta își consolidează regimul autocratic de tip Orban/Putin și ucide Libertatea în România.
















Tăcerea dinaintea morții

Iuri Iulian Lorincz








Numai după moarte


poeților le cresc aripi


sub iarba lor


se deschide o cupolă albă


a cărui soare nu cunoaște apusul


acolo poeții


au voie să zboare


ca un vers de iubire


prin sufletele semenilor


numai după moarte


poeții au voie să vorbească


pentru că


tăcerea dinaintea morții



le-a fost cuvântul din vârful peniței























Traian Basescu despre Liviu Dragnea






video





















ILUZII

Loredana Vițelaru Nicoleta









Mă pierd în șiruri de cuvinte,


Ce-aș vrea să le rostesc în mii de șoapte,


Să le auzi ecoul, doar în a ta minte


Și să tresari, simțindu-mă aproape.






Sînt doar iluzii, tu nu ai cum ...


E alta ce o iubești și o stringi la pieptul tău,


Nu poți, tu nu vei fi al meu.


Am încercat să-ți spun și să-ți arăt iubire,


Tu n-ai crezut, nu ai trăit acea simțire.






Am fost doar unul, trup ce nu demult,


Zimbeam deodată și plîngeam tăcut,


Jurai? sau tu mimai iubirea?


Ce eu credeam în ea ... naivă e femeia ...


Ce te-a iubit nespus. Tu, suflet rătăcit ...






Eu te-am iubit, tu nu ...


M-am dăruit, tu nu ...


Doar ai primit.


Eu te am iubit



Pe tine suflet rătăcit. 























Cronica unei dictaturi anuntate: Pontocratia si ordonantele de urgenta

Vladimir Tismaneanu






In Romania, la ora actuala, este in pericol normalitatea constitutionala. Guvernul condus de plagiatorul Ponta a decis sa adopte o ordonanta de urgenta care consacra cel mai cras oportunism traseist drept sport politic national. 


Care este urgenta, domnilor Ponta si Dragnea? Arde pamantul, se prabuseste tara? Este vorba aici de un preludiu, de un teribil gust pregatitor pentru timpurile care ar putea urma daca Victor Ponta si formatiunea mafiotic-clientelara pe care o conduce vor castiga alegerile prezidentiale. Fara nicio exagerare, se pregateste o dictatura.


Reactia formal politicoasa, dar in fapt aroganta si dispretuitoare, a a celui care, in caz ca Ponta ar ajunge la Cotroceni, ar deveni premierul Romaniei, la comunicatul Ambasadei SUA, este revelatoare. Simplu spus, domnul Liviu Dragnea se “fișeaza” de ce i se comunica dinspre Washington. La fel, lui Ponta si lui Dragnea, urmasii lui (premierul-marioneta) si Emil Bodnaras (organizatorul terorii comuniste), putin le pasa de reactiile opozitiei. 


Mai lipsesc bandele naimite ale mardeiasilor lui Teohari Georgescu. Ca istoric al comunismului romanesc, sunt frapat de analogiile posibile cu momentul noiembrie 1946, deci cu mega-furtul electoral organizat de oamenii Moscovei. Ascensiunea lui Arturo Ponta poate fi oprita, dar pentra aceasta e nevoie de viziune, vointa si curaj politic din partea opozitiei democratice.


De la guvernul Ponta, ne putem astepta la o ordonanta de urgenta prin care sa suspende Constitutia Romaniei. Iar Avocatul Poporului, dl Victor Ciorbea, va cauta alibiuri si va face acrobatii legaliste pentru a justifica ne justificabilul. Asa se naste o dictatura veritabila, nu fictiunea (sperietoarea) inventata de imperiul mediatic voiculescian si de servitorii sai, inclusiv cei numiti de Cristian Patrasconiu pe drept cuvant intelectualii-canalii, la adresa presedintiei Basescu.


Cinci ani de pontocratie inseamna cinci ani de lipsa a oricarei rusini, cinci ani de furt continuu din averea statului, cinci ani de cinism absolut, cinci ani de gangsterism insitutionalizat, cinci ani de calcare in picioare a pluralismului, cinci ani de batjocorire a interesului national. 


Cei care in luna mai spuneau ca fac ceva pe vot, ar trebui sa se trezeasca din torpoarea auto-indusa si sa inteleaga ca Romania se afla la un ceas de mare pericol pentru democratie. In asemenea clipe, evazionismul devine o forma de sinucidere politica. 



A practica somnambulismul abulic inseamna a-l sustine pe Ponta si, implicit, pe mentorii sai, Ion Iliescu si, mai ales, Adrian Nastase. Arendasului Victor Ponta trebuie sa i se reaminteasca direct, rapid si drastic, ca Romania nu e mosia sa si a famigliei sale politice.















Dacă vrei...

Ioan Sabin Pop








dacă vrei să fii cum simți spunând ce gândești cu adevărat


unii te vor considera nonconformist și destul de ciudat


dacă vrei să crezi necontenit în dragoste și în prietenie


alții te vor crede atins de naivitate sau chiar de prostie






dacă vrei să ierți și să accepți toți oamenii așa cum sunt


se va găsi mereu cineva ”preaînțelept” să te pună la punct


dacă vrei principii să ai să nu minți și-obedient să nu fii


unii nu-ți vor ierta nicicând puritatea și te vor ocoli






dacă vrei să încerci să-nțelegi atunci când altul nu înțelege


nu regreta chiar dacă din strădania ta doar praful se-alege


dacă vrei când toți te condamnă să fii paria tu să zâmbești


înseamnă că deși ieșit din tipar ești om și poți să iubești






dacă vrei să te bucuri de tot ceea ce-i frumos pe pământ


iubește-i pe toți pe unii pe alții în vorbă în faptă și-n gând


dacă vrei într-o lume nebună nebună să fii fericit



alege credința alege iubirea dăruie și vei fi dăruit






















DINCOLO DE NERUSINARE SE INTREVEDE PROSTIE







Filosoful Andrei Pleșu îl taxează scurt, dar extrem de tăios, pe premierul Victor Ponta, despre care afirmă că e și nerușinat și prost, în același timp, o exprimare destul de nespecifică omului de cultură și care ar trebui, poate, să dea de gîndit.


Într-un editorial postat în ”Adevărul”, Pleșu comentează, astfel, folosirea religiei ca armă electorală de către liderul pesedist, afirmînd că ”Una e să-ţi dai ochii peste cap dinaintea preşedintelui ţării, sub povara ignoranţei proprii, alta e să-ţi dai ochii peste cap pe la icoane şi pe sub straie de preoţi. Nu poţi trece, fără explicaţii, cu un fel de naturaleţe toantă, de la tricoul Che Guevara la exhibarea voios smerită a însemnelor credinţei, cu scopul vizibil al unui spor de simpatie electorală."



"Dincolo de neruşinare, se întrevede, să-mi fie iertat, şi o anumită formă de prostie. Fie şi o modestă funcţionare a inteligenţei ar trebui să-ţi spună că genul ăsta de „convertire” festivă nu e credibil, dă prost, dezvăluie defecte omeneşti nu tocmai eligibile: lipsă de caracter (versatilitate „lucrativă”), dispreţ pentru electorat (miză pe „naivitatea” unei populaţii, gata, oricînd, să accepte falsul), prost gust, lipsă de respect pentru o tradiţie a invocării transcendenţei, în care calculul politic, minciuna, prefăcătoria, retorica găunoasă, exhibiţionismul, înşelătoria nu au ce căuta”. 



















miercuri, 27 august 2014

REFUGIAZĂ-TE

Luiza-Adriana Grama








Refugiază-te în mine


Şi eu am să-ţi deschid sufletul


Şi-am să-ţi culeg tăcerile nerostite.






Refugiază-te în mine


Şi-am să-ţi acopăr ochii


Cu o perdea de stele.






Refugiază-te în mine


Şi am să ning petale


În calea ta.






Refugiază-te în mine


Şi va curge ploaia peste noi,



Şi-n sufletul nostru va răsări curcubeul.























Cum platesc toti romanii accizele pe carburanti, energie electrica sau cafea la un curs fictiv leu-euro de 4,74 lei.

Claudia Pirvoiu




Inventia Guvernului pentru a obtine mai multi bani din accize


 Leul a fost stabil pe tot parcursul anului 2014, nu au existat oscilatii mari, cursul mediu fiind de circa 4,45 lei pentru un euro. Este o situatie fericita, avand in vedere ca volatilitatea cursului de schimb se regaseste imediat in preturi. Teoretic. Practic, Guvernul a facut in asa fel incat sa creasca preturile la toate produsele de pe urma carora ar putea obtine venituri din accize. A stabilit un curs valutar care nu exista, mult mai mare decat cel care este in realitate, doar ca sa incaseze mai mult din accize. Pentru tot anul 2014, cursul de schimb pentru accize este de 4,738 lei/euro, conform unei Ordonante a Guvernului. Astfel, preturile la tot ce inseamna produs accizabil (carburanti, energie electrica, alcool, tutun, cafea, produse de lux) sunt formate dupa un curs cu 6,4% mai mare decat cel real, platitorii fiind toti consumatorii.


Guvernul a inventat un curs de 4,738 lei/euro pentru a aduna mai multi bani la bugetul anului 2014. Culmea este ca pe primele sase luni, s-au incasat din accize doar 97,4% din cat a fost programat, ceea ce a dus la un minus de venituri din aceasta zona de 301 milioane de lei. Nici macar cu un curs fictiv mai mare decat cel real nu a reusit Guvernul sa obtina cat si-a propus din accize. 



Cum au ajuns romanii sa plateasca dupa un curs inexistent


Anul trecut in toamna, Guvernul a cautat solutii de crestere a veniturilor la bugetul de stat pana cand a gasit cateva cresteri de taxe si impozite deja existente sau a inventat unele noi. Una dintre solutii a fost introducerea "taxei pe stalp" de 1,5% din valoarea constructiilor speciale, taxa care se regaseste in preturile finale. Alta a fost inventarea unei hiper-accize, alta decat cea existenta deja, de 7 eurocenti pe litrul de carburanti. 


Tot la capitolul inventii este artificiul de calcul al accizelor la toate produsele accizabile. Prin Ordonanta 102/2013 a fost introdus un nou procedeu de calcul al accizei pentru situatia in care vechea metoda nu ar fi pe placul Guvernului. Nivelul accizei se stabileste in euro, insa se plateste in lei. Inainte de Ordonanta aceasta, nivelul accizelor pentru un an se calcula in functie de cursul de schimb anuntat de BCE la 1 octombrie al anului anterior. 


In fiecare an de cand se platesc accize in Romania a fost asa. Pana anul trecut, cand Guvernul a constatat ca la 1 octombrie 2013, cursul de schimb a fost sub cel de la 1 octombrie 2012. In octombrie 2012, cursul de schimb a fost de 4,5223 lei pentru un euro, valoare la care s-au platit accizele pe tot parcursul anului 2013. Pentru 1 octombrie 2013 (valoare de referinta pentru calculul accizei in 2014), Banca Centrala Europeana a anuntat un curs de 4,4485 lei pe euro, mai redus cu 1,6% fata de rata de schimb de 4,5223 lei/euro utilizata la calculul accizelor in 2013.


Cu alte cuvinte, incasarile la buget din accize ar fi putut fi mai mici in 2014 decat in 2013, dat fiind ca valoarea de referinta era mai mica. Daca ar fi continuat regula respectata pana atunci an de an, nu ar mai fi avut incasarile pe care le doreau in 2014, un an costisitor din cauza alegerilor. Asa ca Executivul a gasit o noua formula de calcul: a hotarat ca accizele trebuie calculate in functie de rata inflatiei comunicata de INS pana la data de 15 septembrie. Au introdus in OG 102/2013 o prevedere care spune ca valoarea accizei se determina pe baza cursului stabilit la 1 octombrie a "anului anterior anului precedent" (sic!) inmultit cu indicele inflatiei. Adica, pentru accizele din 2014, a fost inmultit cursul de schimb din octombrie 2012 (4,5223) cu indicele inflatiei din 2013 (104,77%) si asa a rezultat cursul de schimb de 4,7380 lei/euro care se regaseste in facturi. De exemplu, in facturile la energie electrica (foto) se arata ca acciza este calculata la un curs de 4,7380 lei/euro. Nu compania care emite factura este vinovata de aparitia acestui curs de schimb fictiv, asa cum ar crede la prima vedere consumatorul, ci Guvernul care a inventat un asemenea curs. 



Ce spunea Victor Ponta despre stabilirea accizelor in functie de inflatie


In luna noiembrie 2013, inainte de aprobarea Ordonantei 102/2013, premierul Victor Ponta si ministrul finantelor de atunci, Daniel Chitoiu, au organizat o conferinta de presa pentru a prezenta noile masuri ale Guvernului de crestere a veniturilor la bugetul de stat. Despre calcularea accizelor in functie de rata inflatiei, Ponta spunea ca influenta nu este importanta. "Ca masuri de crestere a veniturilor vom indexa accizele in functie de rata inflatiei. Din fericire, inflatia a avut o cota si va avea pentru 2013 o cota scazuta si, evident, influenta acestora va fi destul de mica", spunea Ponta.


In realitate, consumatorii ajung sa plateasca sume importante la buget din cauza acestui curs inventat de Guvern. Se aduna produs cu produs si tot inseamna ceva. De exemplu, la carburanti, ponderea accizei in pret este cam de 30%. La energia electrica nu este prea mare, cam 2% din factura, dar pentru fiecare consumator conteaza chiar si atat. Accizabile mai sunt cafea, berea, alcoolul, produsele de lux, tot felul de produse energetice etc. 


Guvernul Ponta a insistat foarte mult pentru majorarea veniturilor din accize. Chiar Victor Ponta spunea ca este nevoie de bani pentru infrastructura, ca sunt bani care trebuie sa ajunga la investitii, sa se construiasca autostrazi. In realitate, banii nu au ajuns in investitii, dovada stand cifrele de la Ministerul Finantelor. Ultimele dintre ele arata ca investitiile de la bugetul de stat s-au contractat din ianuarie pana in iulie cu aproape o treime fata de primele 7 luni din 2013. 



Practic, s-a ajuns in situatia in care toti consumatorii sunt obligati sa plateasca mai mult decat ar fi normal, fara sa vada beneficiile promise de Guvern. In cazul in care la 1 octombrie 2014, cursul de schimb va fi mai mic decat cel din octombrie 2013, Guvernul va indexa din nou acciza cu rata inflatiei si vom avea un nou curs de schimb fictiv.
















În așteptare

Sandu Alrox








Amurgul intră în minte.




Umbră și lăcomie


care se execută.




Un cal urlând


o copita pe teren,


Ecouri puternice în clar


nutrind deșertăciunea,


este întunericul care avansează,


este o altă noapte de așteptare


în această zi,


în iluzie surda


să fie ea capabilă să înțeleagă,


să simti ca ai înțelege ...


este mereu lumina


după noapte,


există întotdeauna o nouă sursă



după o arsură.























“Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!”

Threedots



Motto: 
“Mi-am luat avion / Mor duşmanii, mor / Când stau la semafor”


La sfârşitul săptămânii în curs se împlinesc 18 ani de când am spus adio piciorului de plai şi gurii de rai, ce-i drept, la vremea respectivă cu inima îndoită şi un mare semn de întrebare. E bine, sau nu e bine ce fac?

Motivele au fost multiple şi nu le dezvolt pentru că sunt personale şi cum nu sunt o persoană publică, să le lăsăm aşa cum sunt, personale.

Ultima acţiune cu conotaţie politică, înainte de plecarea din ţară, a fost să-mi pun numele pe lista de semnături pentru candidatura celui care avea să fie marea deziluzie şi care a ratat maiestuos înscrierea ţării pe drumul pe care ar fi trebuit să pornească după ’89. L-am numit pe Emil Constantinescu. Constantinescu a ieşit câştigător în alegeri, la scurt timp după plecarea mea şi semnul de întrebare s-a accentuat. Oare a fost bine că am plecat? Speranţele renăşteau pentru ţară. Un Constantinescu hotărât putea să pună capăt devalizării naţionale, dar “structurile” l-au luat pe bietul Milică de guler şi au dat cu el de pământ atât de îndârjit că pe sărmanul preşedinte l-au podidit lacrimile şi a regretat cumplit momentul în care şi-a dorit să fie şef de stat.

După Milică, a revenit triumfal predecesorul acestuia, cel care ne-a fost preşedinte trei mandate, din două câte avea dreptul.

Predecesorul ăsta – după ce în zorii revoluţiei române şi-a ciuruit adversarul politic, la pachet cu odioasa lui soţie – a făcut tot ce a putut (şi a putut foarte bine, din punctul lui de vedere) să încerce să boiască o faţă umană, cancerului care a ros ţara timp de aproape jumate de secol.

Sub oblăduirea iresponsabilă (pigmentată de acţiuni criminale la adresa neamului, de genul mineriade, sau târg-mureşisme), a lui nea Nelu Fesenelu, s-au pus bazele (şi s-au pus temeinic) corupţiei, hoţiei, baronismelor, jafului la scară naţională, averilor de mucava, milionarilor şi miliardarilor făcuţi în timp record, ca un cincinal bine întocmit, mai pe scurt încrengăturii bolnave, caracatiţei politico-economice care sufocă acum ţara.

Au proliferat cohorte de parveniţi, evazionişti, pungaşi, corupţi.

Nume ca Voiculescu, Năstase, Vântu, Copos, Fenechiu, Becali şamd. sunt doar vârful aisbergului, sunt doar câteva dintre numele “grele”, numele cunoscute de toţi, ale celor care au devalizat ţara şi de la care trebuie recuperate zeci, sau sute de milioane de euro. Dar pe lângă ăştia au căpuşat zeci, sute, mii de alte persoane, alte nume, anonimi care au făcut şi fac acelaşi lucru, dar care nu sunt cunoscuţi, ale căror nume sunt inexistente pentru tot românul. Persoane care învârt tot felul de afaceri dubioase, oneroase, ilegale, putrede şi care prejudiciază statul cu multe alte sute de milioane, sau miliarde de euro.

Auzim de beizadele care nu sunt în stare să treacă examene de bacalaureat la limba maternă, dar care se lăfăie în bani şi elicoptere şi colecţii de maşini. Auzim de parlamentari, care şi-au completat studiile liceale la seral, la 40 sau 50 de ani, dar sunt afacerişti de succes, sau implicaţi în afaceri bănoase. Auzim de tot felul de tunuri, ţepe, tranzacţii, mişculaţii, sifonări de fonduri, toate la nivel înalt, dar când ăştia sunt arătaţi cu degetul ne prinde mila de “săracul bogat” şi ieşim în stradă, să-i apărăm nevoile şi neamul. De ce dracu’ facem asta? Şi nici ăştia nu sunt singuri. Armata nevăzută a devalizatorilor este mult mai mare şi tunurile, sau ţepele, cu statul român pe post de păgubit, sunt mult mai multe şi cu ramificaţii mult mai adânci.

Extrem de recent am avut ocazia să “admir” un exemplar din armata umbrelor, din armata celor care devalizează. Un adevărat “afacerist” român (unul din mulţi alţii), care învârte şi el o firmă prin România, venit în vizită la o terţă persoană. Venit nu cu gândul de-a vedea şi el ce mai e prin lumea largă, de a-şi largi orizontul, de a vedea sau vizita ceva interesant, ci mai mult cu dorinţa de-a vedea cam pe unde e el raportat la lumea de aici. Aşa am aflat, direct de la sursă, că el are un BMW nou-nouţ de 60.000 €.

- Tu ai un BMW de 60.000 € ?

- N-am, am recunoscut eu, ruşinat. Maşinile mele amândouă de-abia dacă fac 50.000 $.

- Eu am în construcţie o casă de 700.000 €. Casa ta cât face?

- Păi cam 350.000 $ la preţul actual al pieţii (preţ normal pe aici pentru o casă nici palat, nici cocioabă), am admis eu şi mai ruşinat.

- La casa mea numai gardul costă 20.000 €, am fost informat pe un ton care trebuia să mă facă să mă simt ca un gândac raportat la un elefant. Pe ţine cât te-a costat gardul?

Turtit de informaţia primită am încercat să estimez cam cât ar face gardul meu, dar nu am putut să vin cu o cifră exactă; în orice caz gardul meu (aşa parţial cum e şi mai mult de formă, pentru ce pe aici nu prea se poartă gardurile la case) nici măcar nu putea să deschidă gura în faţă gardului lui. Ruşinea se adâncea in mine, cam ca marele canion de la vecinii mei din sud.

- Tu cât plăteşti la stat impozit pe venit?

- Păi cam 26-27 % din venitul meu, per ansamblu.

- Ce fraieri sunteţi pe aici, eu nu plătesc nimic, mi-a dat el peste nas. Uite aici ce înseamnă să fii deştept.

A deschis un site al firmelor din ţară, iar la informaţiile legate de firma lui, mi-a arătat graficul de venituri, profit şi pierderi.

- Ia uite aici, în ultimii 9 ani, doar într-un an apare că am avut un uşor profit, în rest după cum vezi apar doar la pierderi. Tu poţi să faci chestia asta?

Am recunoscut că nu pot. Ruşinea căpăta proporţii gigantice. Discuţia a mai continuat vreo câteva minute în acelaşi ton şi pe aceleaşi subiecte iar lovitură de graţie mi-a dat-o în momentul în care a tras concluzia:

- Peste toate astea reţine că eu am cu vreo cinşpe ani mai puţin ca tine, tu, în timp ce munceşti ca fraierul ca inginer şi mai ai şi un concediu de numai 4 săptămâni, eu doar cu liceul terminat (şi ăla la mişto) nu fac mai nimic şi mă doare la bască de toţi şi mai presus de orice, nu am nici un credit, la nici o bancă. N-aş schimba România pe tot occidentul vostru de rahat. Acolo e ţara tuturor posibilităţilor, nu aici, trebuie doar să ştii să te descurci şi să cunoşti pe cine trebuie.

A rânjit satisfăcut, suficient de larg ca să pot să constat că cel puţin o treime din dantură îi lipsea sau era compromisă definitiv. Cu siguranţă nici un stomatolog nu se numără printre amicii sau cunoscuţii lui. Ruşinea a fost atât copleşitoare că nu am mai deschis gura. De ce mi-a fost tot timpul ruşine cred că nu mai e cazul să specific.

P.S. Am rămas îngrozit de câte firme obscure există în România. Oare câte din ele sunt proprietatea vreunui afacerist de succes ca cel de mai sus?

Mi-am amintit de Ponta şi de bancurile lui, cu colectarea impozitelor şi taxelor de la firme. Eşti copil Viorele, sau imbecil sau ne crezi pe noi copii sau imbecili. Afaceristul român, cultivat cu grijă de partidul din care faci parte şi care în scurt timp va ţine din nou toate frâiele în mâna, îşi râde de toţi cu gardul lui de 20.000 €.


P.P.S. Marele semn de întrebare pe care l-am avut la plecarea din ţară, mi-a dispărut de mulţi ani, dar acum mi-a apărut un alt mare semn de întrebare. Cum de am rezistat atât de mult sau cum de rezistă alţii, în ţara tuturor posibilităţilor ?

















Răstignire !

Lusiana Drăguşin








Şi dacă dintre toţi sau toate


ar trebui s-aleg acum,


aş face-un pod, spre mai departe,


iar temerile-ar fi doar fum;






E atâta linişte în mine


nici haosul, nici disperarea,


nu pot să strice, eu ştiu bine,


când peste toţi stă nepăsarea;






În fiecare ceas răsună


câte un gând şi-o rugăciune,


Te rog, Tu Doamne, dă-le tihnă


şi spală-i de amărăciune!






O, iartă-i şi de ceri vreun preţ,


ia de la mine tot ce vrei,


chiar dacă-n toate văd dispreţ


lumea nu e doar din mişei;






Şi fă-mă punte peste timp


să treacă de-acum orice fire


Spre Cerul, veşnic anotimp,



Tu fă-mă Doamne... Răstignire!























Opinie

Radu Alexandru Vasilescu



Noi in Romania avem formal 3 puteri in stat din care legislativul e compromis prin propria-i inactiune si complicitate (500 de copii de 15 ani ar dezbate mai serios legile si si-ar lua mai in serios indatoririle decat o vaceti voi, alesii neamului, per ansamblu) executivul (aripa guvernamentala) e … e personificat de doamna Usturoi, mai “competenta” decat Ialomiteanu daca asa ceva e posibil, presedintele e si citez din strofele altora “un marinar betiv ce minte, ascunde flota-n maneca si devine presedinte”, iar puterea juridica e impartita in 2: judecatorii se remarca fie prin servilism, fie prin luat spaga telefoane mobile si carne de porc cand au salarii de mii de euro pe luna (asa e boala psihica deja – nicio masura de preventie nu functioneaza asupra unor judecatori pt ca ei sunt pur si simplu dependenti de luat spaga la fel cum unii sunt dependenti de tigari); procurorii sunt singurii care in ciuda unor abuzuri inimaginabile par cat de cat sa mai miste ceva.


Permiteti-mi, pentru cei din clasa politica, sa le explic de ce multi vad pozitiv ce face DNA-ul: majoritatea sunt constienti de abuzurile comise de procurori, majoritatii nu le convine abuzul si majoritatea considera ca justitia trebuie facuta profesionist, evitand excesele.


Dar aceeasi majoritate se bucura cand vede macar unii politicieni tarandu-se in chinuri prin tribunale si arest preventiv. De ce? Pai orice politician care isi permite sa intrebe de ce ne bucuram noi de raul vostru este din start fie cretin fie nesimtit. Oamenii identifica destul de corect situatia precara a Romaniei ca izvorand din incompetenta si in multe cazuri ticalosia si tradarea clasei politice.


Daca e sa punem in balanta ce promit ei si ce fac da cu minus grav pentru noi, iar sanctiunea la vot e aproape derizorie cand ei au aruncat sensul votului in derizoriu aliindu-se unii cu altii, dupa timp si dupa caz, in cel mai miselesc si lipsit de demnitate si bun simt mod posibil.


Asa poate intelegeti si de ce unii din noi au o ura viscerala fata de PNL astazi, pt ca in 2012 noi n-am votat cu PNL(via USL) ca sa va pupati voi cu Anastase, Blaga, Predoiu et co.


Si uite asa multi romani cauta o alta supapa de manifestare a dezgustului fata de clasa politica.


Eu in locul oamenilor politici, as multumii tuturor sfintilor ca DNA-ul tine sub control explozia sociala de ura mai arestand cate unul, cate unul.


Alternativa – pe care eu unul, desi realizez consecintele, mi-o doresc – este explozia publica a urii manifestata prin miscari de protest. Daca nu ar mai aresta DNA-ul si nu ar mai umilii public plimband cate unul in catuse e foarte posibil ca anumiti oameni sa decida ca e mai eficient sa scape ei de clasa politica.


Statul roman este atat de subred, iar institutiile atat de divizate vis a vis de clasa politica (in special serviciile), incat 10.000 de oameni din Bucuresti, actionand determinat si cu un anume grad de violenta pot face dus orice guvern, orice presedinte si orice parlament.


In fine ca sa nu deviez – chiar si oamenii care recunosc si de principiu resping abuzul sunt totusi multumiti ca DNA-ul comite abuzuri impotriva oamenilor politici, considerand ca la cate ne-au facut ei noua, isi merita soarta din plin.


Daca Kovesi ar fi ceva mai diplomata, putin mai carismatica si mai ales mai atenta la cum DNA-ul actioneaza in cazurile oamenilor simplii, eu personal cred ca ar devenii erou national. Atat de mare e ura fata de clasa politica.


In final vreau sa mai spun ceva – daca exista UN motiv pentru care Basescu va avea si o mostenire pozitiva acela e ruperea intelegerii atat de frumos descrisa de Nastase in sedinta de guvern: “nu ne arestam intre noi”. E ba bine ca da. Cu abuz, cu calcarea in picioare a statului de drept, Basescu a rupt, sper eu definitiv, acest pact. Iar Kovesi a fost unealta. De aia Biden a sustinut expres un singur om: pe Kovesi. Probabil ca americanii si-au facut calculul ca omul lor de la DNA (la propriu zic eu) a deschis cutia Pandorei exploatand dorinta viscerala de razbunare politica a lui Basescu si ca nimic si nimeni nu va mai putea pune batista pe tambal acum.



Da, Kovesi comite abuzuri tampite, da, DNA-ul este instrument de razbunare politica, da, asta nu e stat de drept, dar faptul ca macar unii dintre oamenii politici tremura de friCA CUiva tot e ceva, pentru noi restul.
















ARAREORI…

Gabriel Constantin








Arareori mai scotocesc
Prin vrafurile vieţii,
Vreo amintire să găsesc
În scrinul tinereţii.


Amăgitoare clipe curg
Din amfora uitării,
Eu stau cu ele în amurg
Pe malul cugetării.


O, Doamne, câte întrebări
Rămân nedezlegate
Şi mă încurc printre cărări
Pe veci întortochiate.


Căci nu-nţeleg de ce acum
Nu-mi mai aduc aminte,
Să mai iubesc ceva precum
Iubisem înainte.


Doar lângă crucea lui Iisus
Învăţ o slovă sfântă,
Să mă înalţe-acolo sus,
Din astă viaţă cruntă.


Căci lumea n-am s-o moştenesc
Şi n-am s-o iau cu mine,
De-aceea astăzi mă feresc
De vorbele-i străine.


Şi zi cu zi, încetişor
Fac legământ cu anii,
Că-n lume n-am să mai cobor
Să-i las atâtea danii.


Ci lângă vechiul cimitir
Îmi odihnesc suflarea,
Ţesându-mi viaţa fir cu fir,
Cu ea, cu căutarea.


Căci ce e omul pe pământ?
Zadarnică risipă;
O scurtă batere de vânt
E viaţa lui – o clipă.


Şi dacă om nu ar mai fi,
N-ar fi nici suferinţă;
N-ai mai simţi noapte şi zi
În pieptul tău dorinţă.


În orice gând de noi trudit
Tot moartea firu-şi toarce
Din acel timp nemărginit
Şi dătător de pace.


Arareori îmi mai doresc
Să-ntorc din urmă timpul,
Căci azi nu vreau să-i mai privesc

Cu ochii vieţii, chipul.























În 2014, cu TVA de 24% se colectează mai puţin decât în 2008 cu TVA de 19%!!!!!

Ionuţ Dumitru




Ne rupem în figuri înaintea campaniei electorale care se apropie. În acest timp, ţara se rupe sub noi. DNA e de folos doar pentru diplomaţii străini şi pentru cei  ce vor reality-show cu Moţoci. Estimp, în lipsa unor perspective economice, a măsuri clare de prevenţie, a unui dialog cu mediul privat şi a informatizării sistemului fiscal, evaziunea fiscală a atins cote nemaintâlnite în economia românească.


Iată cifrele. În primele şase luni ale anului 2008, la un nivel de TVA de 19%, colectările au fost de 4,6% din PIB-ul prognozat la acea data. În anul 2014, cu un nivel al TVA de 24%, colectările sunt de numai 3,7% din PIB!!!  E drept că, până la sfărşitul anului 2008, PIB real a fost mai mare decât cel prognozat (504 mld lei faţă de 440 mld lei), dar chiar şi aşa procentul din 2008 rămâne mai mare decât în 2014 (4% faţă de 3,7%).


Colectările nu sunt mai mari doar în procente, ci şi în termeni reali! Dacă socotim rata inflaţiei din 30 iunie 2008 până în 30 iunie 2014 şi o aplicăm valorilor nominale ale colectărilor (20,2 mld lei în 2008 şi 24,6 mld lei în 2014) ajungem la concluzia că, în termeni reali, colectările au fost cu cel puţin 10% mai mari în sem. I 2008 faţă de sem. I 2014! Creşterea se menţine şi dacă vom converti sumele în moneda europeană, raportate la cursul de schimb al perioadelor respective.


Şocant! Cu o creştere a TVA de la 19% la 24% ( deci o majorare de peste 26%), avem o reducere a veniturilor cu peste 10%!!! Dacă doriţi şi explicaţia, o găsiţi în analizele efectuate de Consiliul Fiscal. Dacă extrapolăm datele de acolo pe rezultatele primului semestru al acestui an, ajungem la concluzia că din TVA nu am colectat în primul semestru din 2014 decât 40% din masa taxabilă, adică 24,6 miliarde de lei, pierzând cca 36 miliarde de lei din pricina evaziunii fiscale ( pe care, pentru TVA, Consiliul fiscal o estima în 2013 la peste 12% din PIB dar care, după rezultatele prezentate de MFP la 30 iunie 2014, trebuie să fi urcat deja la aproape 14% din PIB). Cu alte cuvinte, dacă lucrurile nu se îndreaptă, în anul 2014 vom pierde aproape 100 de miliarde de lei numai din evaziunea fiscală pe TVA!



Aşadar, e bine că discutăm de mândria de a fi român, de candidaţi care apar şi dispar şi de cine va mai fi în libertate în noiembri 2014, ca să poată să şi câştige alegerile prezidenţiale, dar până-una alta, economia românească e ca o pungă înţepată cu acul: zadarnic sufliîn ea , că nu se umple. Şi odată cu ea nici buzunarele românilor. Care, în schimb, ca pe vremea decăderii Romei, au spectacole din belşug.


















marți, 26 august 2014

Eu nu mi-am licitat iubirea

Liliana Trif








Eu nu mi-am licitat, nicicând, iubirea


În pieţe, ilicit, la vreo tarabă,


Considerând că alta mi-e menirea


Am pus accent pe ultima silabă.






Pe ultimul cuvânt, rostit cu teamă,


Născut din amalgam de sentimente…


N-am perceput emoţiilor vamă,


Nici nu mai cred în fericiri absente.






Eu n-am rostit banal, cu uşurinţă,


Ceea ce-n suflet am purtat, tezaur,


Spun “te iubesc” arar, dar cu credinţă,


Ştiu că iubirea n-are preţ în aur.






N-am urmărit cotaţii bursiere,


Tranzacţii încheiate sec, în grabă,


Departe de iluzii efemere



Nu mi-am vândut iubirea la tarabă.