Lumină şi frig

Anca Mizumschi

A venit lumina şi ne-a luat casa.

A venit într-o noapte când nimeni nu mai credea.

S-a auzit întâi un vuiet surd,

apoi tata a zis e prea multă linişte,

să fugim

şi în timp ce fugeam cu lumea în spate,

cerul se îngusta cu încă un cerc

până când am devenit un singur punct

şi oasele noastre

casante şi mate ne-au părăsit şi au mai plutit un timp

în întunericul îngheţat dintre stele.

Apoi tot mama şi-a suflecat mânecile şi a zis ajunge!

şi am văzut-o cum a început să ne strige pe nume, cum ne-a aşezat

unul în spatele celuilalt fără să ne atingă, cum a venit după noi:

haideţi să ne întoarcem acasă

nu am ce să fac

trebuie să vă nasc

că aşa v-a fost vouă scris pe lumea asta.