Fascinaţia Visului

Maria C. Maria Ciumberică

Inima mea – sfâşiată de durere

cere-n tăcere

să fie mângâiată, ascultată

şi purtată

de aripa Vântului,

pe geanaTimpului,

până la Palatul de Cleştar,

unde-i Meşter-Făurar

Sufletul meu. Vrea să-i spună:

Noapte Bună?!

Nuuu! Că... din Zori–călător,

arzând de dor,

biet mugur orb,

se mistuie-n colb,

să-şi afle hodina,

s-aducă Lumina

în Viaţa-mi brodată cu-amar.

Din acest coşmar,

trupul meu, de vlagă sleit

să nu sfârşească subit.

Nici să abdice.

Să se ridice

cu mult deasupra tuturor.

Să poruncească vântoaselor

blestemul să desfacă,

în Zâne să se prefacă

şi să străjuiască

să se împlinească:

Lumea mea,

Visul meu,

Gândul meu,

Voinţa mea,

Credinţa mea

să nu mai fie prinse

- nici măcar atinse –

de ruină.

În Lumină

să merg mai departe

... către Eternitate.