miercuri, 26 noiembrie 2014

Adevărul despre îngeri



Liliana Trif







"Iubirea înseamnă a fi doi şi a nu fi decât unul. Un bărbat şi o femeie ce se topesc într-un înger." Victor Hugo


Adevărul despre îngeri este că iubesc şi-atât,
Fără să mai cântărească cine merită... sau cât...


Adevărul despre oameni este că iubesc bizar
Aşezând cuvântul "dacă" pe un taler de cântar.


Eu iubesc îngăduinţa celui care stă-n genunchi
Să adune flori de piatră şi legându-le mănunchi,


Le aşează lângă tâmpla unui vis netulburat,
Către Cer ridică ochii, nu se teme de păcat.


Nu mă judeca, iubite, dacă uneori mai sânger
Tu dizolvă-te în mine şi-amândoi vom fi un înger.


Adevărul despre îngeri ţi l-am spus, deja îl ştii,
Lasă-mă să-ţi fiu poveste şi poveste vreau să-mi fii.


Un bărbat şi o femeie, două aripi gemene,
De-o să pleci, cândva, departe, dă-mi ceva să-ţi semene.










Horia Roman Patapievici despre actualitatea comunismului si anticapitalism


MONITORUL





A aparut acum cateva zile la editura Humanitas cartea „O idee care ne suceste mintile”, un volum alcatuit din texte despre comunism si respingerea memoriei lui de catre Occident, semnate de Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia Roman Patapievici.  Mai jos veti gasi o discutie cu Horia Roman Patapievici, printre alte subiecte, despre ceea ce ii uneste pana azi pe cei ce impartasesc idei totalitare si anume refuzul, ura fata de capitalism.


MONITORUL:
Sa incepem cu actualitatea imediata. Cum ati trait ultimele zile, ultimele evenimente? Ce sentimente v-au produs? N-ati facut nicio declaratie publica pana acum.


Horia Roman Patapievici:
Nici nu fac. Am spus ca m-am retras din viata publica complet. Dar nu din viata de cetatean.  O enorma satisfactie fata de miracolul care s-a petrecut. Cand aroganta, nesimtirea, lipsa totala de scrupule sunt tratate elegant cu 10 procente palma in obraz, nu pot decat sa ma simt mandru ca sunt roman.


MONITORUL:
Cum de a pierdut dl Ponta alegerile cand era cotat de la distanta ca favorit? Ce s-a intamplat?


Horia Roman Patapievici:
Supradoza. Ignorarea catorva date psihologice pe care daca inainte, adica a priori, nu-ti dai seama ca le abuzezi vei primi reactia contrara. Dar uneori se intampla exact ceea ce s-a intamplat. A fost o supradoza de propaganda, prin televiziunile aservite, prin jurnalistii care si-au tradat meseria dincolo de orice limita. Nici Nastase nu reusise sa faca asta. Ponta a reusit sa fie mai arogant decat a fost Nastase, daca e posibil asa ceva. Pe o structura temperamentala care nu era de domn, cum era in cazul lui Nastase, ci de golan obraznic, a dat societatii romanesti o supradoza de propaganda nerusinata si sfruntata. Acesta este primul element. Daca ar fi fost mai limitat in propaganda lui, si-ar fi atins obiectivele, probabil. Al doilea motiv este ignorarea caracterului diasporei. Realmente, votul a fost impiedicat. Asta e o chestiune penala. Dar n-ar fi fost resimtita ca o chestiune penala daca n-ar fi fost atat de nerusinat de spusa pe fata, prin gura a doi ministri de externe care s-au succedat. Si prin gura lui insusi. A fost impiedicarea votului oamenilor din strainatate, care s-au exprimat dupa primul tur prin fapte, in sensul ca n-au putut vota toti cati au vrut sa voteze; si doi, prin manifestatiile de strada si prin mesajele pe care le-au transmis: „noi vrem sa votam!” Reactia normala a unei institutii ar fi fost: „Da, de vreme ce BEC-ul a spus ca noi putem face lucrul acesta, trebuie sa-l facem, sa infiintam noi sectii.” Si atunci nu cred ca ar fi existat acest vot de protest masiv, pentru ca – iar acesta este cel de-al treilea element – a fost ignorat caracterul diasporei romanesti. Nu este o diaspora istorica, altfel spus, nu a plecat acum o suta de ani, nu are o existenta separata sau cvasi-separata de societatea romaneasca si nu functioneaza – cum sa spun? – ca un corp romanesc independent. Nu. Pentru diaspora romaneasca functioneaza legea vaselor comunicante. Fiecare om plecat in strainatate comunica cu toata familia lui din tara. Deci, diaspora romaneasca este strans legata prin multiplicatori, reprezentati de familii, de societatea romaneasca din tara, astfel incat votul de protest si de disperare al diasporei romanesti s-a multiplicat prin aceste canale cu votul din tara. Si, in acest mod, ceea ce am vazut este amplificarea protestului diasporei in interiorul fiefurilor traditionale pesediste. Adica le-a explodat mamaliga in fata!


MONITORUL:
Ce ar putea sa urmeze? Oamenii sunt acum foarte optimisti, foarte deschisi. Exista o solidaritate, cum credeti ca vor evolua de-acum lucrurile?


Horia Roman Patapievici:
E foarte greu de spus. Totul depinde, in fond, de modul in care se institutionalizeaza aceasta reluare a sperantei. La urma urmei, toti profesorii astia de filozofie politica predau lucruri moarte, in sensul ca se refera la experiente ale trecutului  pe care, prin descriere, le osifica. Dar, de fapt, ceea ce societatea romaneasca a trait la aceste alegeri a fost o experienta politica. Ce vreau sa spun prin asta este ca, in fond, corpul politic este ceva ce se reface continuu prin astfel de acte de solidaritate politica. Cand suntem impartiti in stanga-dreapta, toata polemica asta e stupida, bazata in parte pe neintelegere, pentru ca notiunile stanga-dreapta sunt fluide intr-o masura mult mai mare decat ne putem imagina; niste opozitii ce sunt si fragile, si false de multe ori. In fapt, o natiune se reinventeaza continuu prin acte politice cum este cel la care am asistat. Cumva, natiunea romana, din punct de vedere politic, s-a reinventat sub ochii nostri. Si ceea ce vezi pe strada sub forma privirilor complice – cu o complicitate deschisa, luminoasa, bazata pe speranta, un soi de sentiment al relansarii, al inceputului proaspat, toate acestea marturisesc reinventarea natiunii politice romanesti in jurul unui act fundamental politic, care este votul. S-a dizlocat un soi de mortificare in care noi intraseram, a fost dizlocata si a aparut lava proaspata. Lava, fatalmente, in contact cu temperatura de afara, se va solidifica. E foarte important cum se va solidifica aceasta lava proaspata, pentru ca din solidificarea ei vom trai in urmatorul deceniu.


MONITORUL:
Sa ne intoarcem la obiectul discutiei de astazi, adica aparitia acestui volum foarte frumos, lansat ieri, volum care se numeste „O idee care ne suceste mintile”. Titlul cartii reia titlul unui eseu al lui Gabriel Liiceanu, aparut pe contributors. ro. Titlul acestui eseu este pus la timpul prezent. Comunismul este acum, intr-un prezent continuu, o idee care ne suceste mintile. De ce e la timpul prezent titlul cartii?


Horia Roman Patapievici:
Daca ar fi fost o carte despre fascism am fi putut sa spunem : „o idee care a sucit mintile oamenilor decenii de-a randul”. Pentru ca memoria fascismului este o memorie bine randuita. Prin asta inteleg faptul ca din efortul mai multor generatii de istorici, de scriitori, de intelectuali, de institutii anume create pentru a gestiona aceasta memorie societatile europene au atins o claritate morala in ce priveste raul fascist. Nu mai poti folosi astazi elemente de critica fascista la adresa societatilor liberale sau capitaliste fara ca lucrul sa sune imediat prost in ureche. De unde vine acest sentiment de stridenta? Din claritatea morala pe care oamenii au capatat-o fata de raul fascist. In privinta comunismului, acest lucru nu s-a intamplat. Fascismul, nazismul au fost invinse printr-un razboi devastator, cel mai mare, care a produs 85 de milioane de victime, dintre care peste 60% sunt victime civile, deci ceva monstruos. Pretul invingerii nazismului a fost monstruos. Si societatile europene au reactionat in foarte multe feluri. Am evocat reactia intelectual-morala, dar a fost si o reactie institutionala. In fond, Comunitatea economica, prima forma a Uniunii Europene, este o incercare de a crea o institutie economica, de asociere economica, pentru ca acest lucru, respectiv, razboiul civil european, sa nu mai fie cu putinta. Toti pasii unificarii europene, de fapt, sunt  pasi pe calea eliminarii acelor conditii de competitie ori de conflict care in trecut au dus la ceea ce imi place sa numesc razboaiele civile europene. Pentru ca toate razboaiele din interiorul Europei sunt razboaie civile, intrucat unitatea culturala a Europei este cu totul remarcabila, pornind de la fondul comun crestin, care transcende de departe schismele care au aparut, diviziunile religioase si impartirile confesionale in ortodocsi, catolici si variantele protestante. Unitatea crestina a Europei este extraordinar de profunda. Din acest motiv toate razboaiele intre natiunile Europei au fost razboaie civile.


MONITORUL:
Cum e posibil ca acum comunismul sa ne suceasca mintea?


Horia Roman Patapievici:
O vedem in societatea romaneasca. Au aparut tineri care sunt comunisti, pur si simplu. Nu vreau sa dau nume, pentru ca nu vreau sa intru in polemica. Au site-uri, au portaluri, sunt infiltrati. Prin infiltrati vreau sa spun ca, asemeni fascistilor, comunistii sunt marcati ideologic – ei sunt ca niste markeri injectati in sange, ca sa-i poti vedea cu aparatele de supraveghere, de scanare. Sunt nocivi in sensul ca ideile lor submineaza baza pacii sociale, baza existentei unei societati decente. Cand ei reidentifica proprietatea privata drept sursa a raului, aceasta nu e doar o amintire istorica prosteasca a unor apoftegme rostite de radicali in secolul al XIX-lea. Este reluarea ei in conditii de cunoastere istorica. Pentru ca noi stim la ce a dus desfiintarea proprietatii private  si a garantiilor juridice care au insotit proprietatea privata: la pierderea libertatilor cetatenesti si la societati totalitare. Criminale, adica. In conditiile in care noi avem aceasta cunoastere istorica, sa vii din nou si sa spui ca Lenin nu s-a inselat  si ca Lenin este o ipoteza interesanta si fericita… De aceea am folosit cuvantul infiltrare, pentru ca este exact ca o celula canceroasa care a reaparut in corpul nostru social.


MONITORUL:
Este pericolul chiar atat de mare? E o amenintare putrenica? Fenomenul e marginal, poate nu conteaza. Apar tot felul de secte, tot felul de lucruri in societate, poate e un fenomen marginal…


Horia Roman Patapievici:
In societatea romaneasca e un fenomen marginal, insa trebuie privit contextul de ansamblu. Am spus ca dupa Al Doilea Razboi Mondial – un razboi monstruos, care a produs 85 de milioane de victime – socotelile cu regimurile fasciste si naziste au fost incheiate intr-o maniera neta – din punct de vedere ideologic, politic si institutional. A existat un proces de condamnare si marea lucrare a memoriei europene in privinta vinovatiilor legate de fascism si nazism a inceput sa lucreze. Asta a durat decenii. Rezultatul – institutional si moral – este cu totul remarcabil. Pentru ca nimeni nu mai poate fi azi un nazist ori fascist cu constiinta senina. Dimpotriva, regimurile comuniste s-au prabusit in pace – Slava Domnului! -, fara sa se declanseze un razboi pentru asta sau fara sa fie ucisi oameni, altfel decat – as spune – intamplator, prin excesele unor securisti sau gardieni. Pentru ca, in fond, si in Romania a fost vorba despre un exces al unui dictator dement. Dar nu a fost o represiune care sa dureze luni de zile sau ani de zile s.a.m.d.  Nu vreau sa diminuez deloc ceea ce s-a intamplat in Polonia cu legea martiala, nu, dar vreau sa spun ca, in linii mari, a avut loc un  proces de prabusire care n-a fost insotit de mari pierderi de vieti omenesti. Acesta ar fi trebuit sa fie cel mai bun inceput. In fapt, a fost inceputul acoperirii memoriei comuniste!Pentru ca factorul care a determinat in mod hotarator dorinta tuturor politicienilor occidentali, ca si a mostenitorilor din interiorul fostelor elite comuniste a puterii simbolice ori reale in societatile post-comuniste, alibiul cel mai insemnat a fost orientarea – sa zicem – predominant de stanga a intelectualitatii occidentale. A partii bune, progresiste din intelectualitatea occidentala si din mediul academic, unde aceasta orientare de stanga a facut ca investigarea  radacinilor raului comunist sa nu poata fi realizata in conditii de claritate morala. Evoc in partea mea de contributie la aceasta carte discutia pe care am avut-o cu un profesor australian de istorie rusa, pe care l-am intrebat la cat evalueaza victimele regimului comunist in Uniunea Sovietica. A fost uimit de intrebare, nu i se parea ca este importanta, pentru ca punctul lui de vedere era ca tot ce s-a intamplat in Uniunea Sovietica este efectul – regretabil cand e vorba de foametea din Ucraina sau de razboiul civil sau de victimele staliniste, pe care le socotea in special victime in interiorul elitei comuniste – este efectul regretabil al inapoierii unei societati care se opunea modernizarii comuniste. Sa ai grila aceasta, ca regimul comunist a  reprezentat, in esenta, un fenomen progresist de modernizare a unor societati inapoiate – cele din Centrul si Estul Europei, respectiv Rusia –  si care s-au opus modernizarii, rezultatul fiind, din pacate, aceste victime… Sa ai aceasta vedere echivaleaza cu a nu avea claritate morala in ceea ce priveste raul comunist. Din acest motiv „o idee care suceste mintile” se rosteste astazi la prezent. Pentru ca si in ipoteza propusa de tine, eu consider ca, si daca ei, numeric, sunt o secta – radicalii, sa spunem – , prin solidaritatile morale oferite de ideile de stanga care astazi sunt dominante nu numai printre intelectualii occidentali, ci domina, in fond, prin agenda progresista, prin corectitudinea politica (care a devenit un soi de obligatie morala in interiorul politicilor europene si din Statele Unite, Canada sau Australia – deci Occidentul), inclusiv in sanul institutiilor din Uniunea Europeana – in aceste conditii, spun, prin solidaritatea de stanga de care va vorbesc nu s-a atins claritatea morala in ceea ce priveste raul comunist. Or, noi suntem ca la sfarsitul „Ciumei” lui Camus. Bacilul s-a retras. Dar s-a retras in adormire. Din acest motiv ideea care suceste mintile – cand e vorba de comunism – se conjuga la prezent.


MONITORUL:
Spuneti in textul dvs ca exista cateva identitati genetice si ideatice ale comunismului cu fascismul si ca unul dintre aceste lucruri care le uneste este refuzul, ura impotriva democratiilor liberale. Si fascismul si comunismul au ca dusman principal democratiile liberale. Acum cateva zile l-am auzit pe Lukashenko, intr-un interviu pe Euronews, spunand, citez “cetatenii s-au saturat de democratie, ei vor un stat puternic”. Viktor Orban declara la Tusnad ca vrea sa renunte la democratia liberala in favoarea unui stat neliberal, urmand exemplele Rusiei  si al Turciei. Exista aici o vana comuna impotriva democratiei liberale. Probabil ca intelegerea comunismului ne face sa vedem aceasta vana comuna care poate la prima vedere nu e clara…


Horia Roman Patapievici:
Sunt de acord. Pentru mine, de-a lungul timpului… s-o iau asa. Eu sunt un om care a implinit 57 de ani, merge pe 58. Am vazut multe. Aveam 33 de ani cand s-a prabusit regimul comunist. Am trait din plin toata tranzitia si am trait din plin, ca sa spun asa, anii – nu spun cei mai rai ai comunismului romanesc – dar cei mai mizerabili sub raportul umilirii societatii, in raport cu statul si cu elitele comuniste. Pentru ca cel mai rau a fost in anii ’50 – intre ’48 si ’62-’63, sau sa spunem ’64, cand s-au golit puscariile. Acela e chipul cel mai hidos al comunismului romanesc. Sa nu-l uitam pe Dej niciodata. Criminalul en titre este Gheorghe Gheorghiu-Dej si elitele care s-au asociat atunci la conducerea tarii. Nicolae Ceausescu a fost un ucigas timid. El a ucis punctual; insa ce a reusit el sa faca a fost o umilire globala, o scufundare generala in mizerie, in delatiune si in promiscuitate morala a intregii societati romanesti. Noi am iesit dupa ’89 – din punct de vedere material, biologic, trupeste si social – am iesit in zdrente, pur si simplu.  Dar in zdrente nu ca aveam hainele facute zdrente, ci trupurile noastre au fost facute zdrente. Noi toti o sa murim mai devreme, cei care am apucat sa fim destructurati de mizeria biologica a comunismului  ceausist, de faptul ca n-am fost bine hraniti, n-am fost bine vindecati atunci cand ne-am imbolnavit s.a.m.d.

Deci, am vazut multe. Vazand multe, am inteles cateva lucruri. In interiorul unui organism, atunci cand se face un scan, markerii semnalizeaza foarte puternic punctul nevralgic. Si dupa parerea mea, judecata asupra capitalismului este nodul intregii judecati politice. Nimeni – nici macar comunistii, nici macar nazistii – n-au negat democratia. I-au substituit un concept de democratie directa. Poporul si Fuhrer-ul, Il Duce, Conducatorul si natiunea romana, prin intermediul – fireste – al statului puternic.  Pentru ca toti totalitarii au obsesia statului puternic. Ei pretind ca acest stat are o comunicare directa cu societatea, neintermediata de corpurile reprezentative, electoral-reprezentative, dar miezul judecatii de fapt este judecata asupra capitalismului. Capitalismul inseamna individualism, inseamna libertate si inseamna proprietate privata. De fapt, ordinea este exact inversa. E libertate privata, e garantarea juridica a acestei proprietati si – prin garantarea juridica – se naste posibilitatea libertatii reale. Or, miezul a ceea ce resping toti „totalitarii” este acest lucru  – CAPITALISMUL. Ei vorbesc de corporatii, vorbesc de inegalitati, dar in fapt aranjamentul fundamental este acela in care exista o piata care – te rog sa remarci cat este de criticata de stangistii nostri! – este fetisizata drept raul absolut. Cand ei rostesc cuvantul „piata” e ca si cum am avea de-a face cu ceva groaznic, parca suntem intr-un lupanar in care totul s-a distrus.

Dar stii ce inseamna „piata”? Inseamna ca oamenii traiesc intr-un regim al schimburilor, al marfurilor ale caror preturi nu sunt stabilite de alti oameni, sau de institutii, sau de birocrati – de stat. Nu, ci de catre ei insisi, prin legea cererii si a ofertei. In mod fundamental, capitalismul este acel aranjament care trebuie sa existe in orice societate, in care schimburile sunt bazate pe preturi stabilite pe piata. Adica, ce poate fi mai echitabil? Eu nu spun ca oamenii vor trai in Paradis prin simplul fapt ca ei traiesc. Nu, Paradisul este ceva care trebuie dobandit si, odata dobandit, il pierzi imediat, asta este esenta Paradisului in viata in care noi traim. Dar posibilitatea insasi de a-ti pune problema imbunatatirii vietii tale sau a demnitatii vietii tale depinde de acest simplu aranjament, in care preturile nu sunt facute de birocratii imputiti care conduc sau ocupa vremelnic institutiile statului, ci de mine si de tine, prin faptul ca evoluam liber pe o piata a schimburilor. Este atat de simplu! Si sa te revolti impotriva principiului libertatii individuale in numele unui stat care, cica, ar face dreptate daca ar avea toata puterea – asta este, pe de-o parte, intelectualmente vorbind, culmea prostiei! Iar din punct de vedere moral este viciul de care-ti spuneam: lipsa de claritate morala asupra comunismului.

(a consemnat Lucian Popescu)






















Ca un trandafir


Sandu Alrox





Aceasta este pentru tine micuţo,
o frază care, în esența sa
conține atât de multă dragoste ...


Draguţă precum petalele unui trandafir
și la fel de dulce ca îmbrățișarea ta ...


Te iubesc.


Și în acest gând se ascund 
multe săruturi ce îndulcește
buzele ... și multe mângâieri,
pentru a-ţi încălzi trupul.


Toate acest mic înger va fi 
posibil,
imediat ce voi reusi sa ajung în 

braţele tale.


















Peisaj dupa batalie: Impotriva revenirii la status quo ante!


Vladimir Tismaneanu





Ar fi o mare erorare daca politicienii din PNL si PDL ar ignora faptul ca s-a schimbat ceva fundamental in Romania, ca nu se poate reveni la status quo ante. “Kaputt” scrie Tia Șerbănescu si nu greseste. Ochiul ei critic observa cu perspicacitate ca avem de-a face cu doua componente ale momentului de legitima euforie pe care il traim: victoria lui Klaus Iohannis si infrangerea lui Victor Ponta. Cele doua sunt inseparabile. In aceste saptamani, mitomanul plagiator s-a impuscat frecvent in picior. A dovedit la nivel national si international ca nu se poate pune niciun pret pe juramintele sale democratice. Victoria sa ar fi insemnat izolarea Romaniei, un inghet in relatiile cu partenerii euro-atlantici si antagonizarea fara precedent a diasporei romanesti.


Revolutia civica a impiedicat realizarea proiectului autoritar-cleptocratic al PSD-ului.Dar aceasta revolutie civica, legala si morala, anticipata in campania si programul Monicai Macovei, isi urmeaza drumul, dincolo de calcule politicianiste si de tranzactii mai mult sau mai putin indoielnice. Pasul urmator este plecarea plagiatorului Ponta din fruntea guvernului. A astepta pana in 2015, ori chiar 2016, pentru a cere plecarea plagiatorului din fruntea guvernutului tarii este o stategie greu de inteles. Fierul se bate cat e cald, nu atunci cand s-a racit…


1. Fostul presedinte Emil Constantinescu este un om ocupat. Nu are nici timp, nici chef sa-l felicite pe Klaus Iohannis. Ce mai conteaza minima politete cand in joc este imaginea “liderului regional”, ba chiar planetar! Dl Constantinescu, anticomunist de serviciu uns de Conventia Democratica candidat unic la presedintia Romaniei, la indemnul lui Corneliu Coposu, si-a batut joc de mostenirea lui Corneliu Coposu si a victimelor dictaturii comuniste cand a decis sa-l sustina pe Victor Ponta in recentele alegeri. Emil Constantinescu este prea indragostit de sine pentru a mai sti pe ce lume traieste. Nu este singurul. Emil Constantinescu este o epava politica, un caz trist de degradare morala si intelectuala. Este, asemeni lui Ion Iliescu, un dinozaur, o relicva din vremuri apuse. Pot paria ca imensa majoritate a tinerilor care au protestat in ultimele saptamani impotriva faradelegii n-au idee cine este Emil Constantinescu. Blestemul sau se numeste totala irelevanta. Ca si al altora.


Update–Intre timp, dl Constantinescu s-a trezit la realitate. Mai bine mai tarziu decat niciodata…


2. Teodor Melescanu s-a comportat ca valetul plagiatorului. Dupa ce i-a multumit ieri pentru prestatia de pe “ultima suta de metri”, plagiatorul l-a azvarlit azi ca pe o masea stricata. Nomenclatura nu cunoaste sentimentul gratutidinii, are memorie scurta. Melescanu, asemeni lui Titus Corlatean, a indeplinit poruncile lui Ponta. Nu a facut nimic de capul lui.Piromanul Ponta trebuie sa-si dea demisia!


3. Excelent editorialul lui Dan Turturica din “Romania Libera”, reluat in “22″: “Schimbarea, cuplată cu continuarea operațiunii de epurare a clasei politice, operată de DNA, și cu o mult așteptată preluare a conducerii PSD de către un nucleu de oameni autentic pro-occidentali, ar putea constitui începutul unei a doua revoluții. O nouă revoluție, pașnică, fără violențe, care ar putea să ne impună, pentru a o duce până la capăt, să ieșim în stradă nu doar pentru a sărbători, ci și pentru a-i împiedica pe politicienii corupți sau dezinteresați de binele public și de interesul național să ne-o fure a doua oară. Un președinte, oricât de bine intenționat, nu poate face nimic de unul singur. Are nevoie de noi. Noi avem nevoie de tot ce e mai bun în noi!”


4. O replica usturatoare pentru echidistantii de serviciu din partea lui Dragos Paul Aligica pe FB. Normalitatea democratica nu inseamna complicitate cu talharii, cu escrocii, cu plagiatorii, cu cei care, in iulie 2012, au vrut sa puna statul de drept pe butuci. Normalitatea democratica se intemeiaza pe adevar, demnitate si onoare. Votul din 16 noiembrie a fost unul esential si categoric anti-Ponta. Adica anti-cleptocratie autoritarista. Nu e vorba aici de niciun fel de radicalism, ci de de datele reale ale situtatiei Romaniei de azi. S-a creat un prag de asteptare pe care dl Iohannis pare sa-l inteleaga. Revolutia civica, o revolutie pasnica, prefigurata in campania Monicai Macovei, nu poate fi pusa dupa zabrele. Cine nu vede acest lucru este fie orb, fie de rea-credinta. Ori ambele.

“Zic si eu o vorba ultima legata de alegerile astea si daca credeti ca gresesc, va rog sa ma corectati. Nu e in regula sa votezi sau sustii un Ponta. E o bataie de joc la adresa tarii, a compatriotilor, a vietii publice, a propriei tale persoane daca te respecti. Ce om esti tu ca sa accepti de lider pe acest neispravit dezaxat?! Pentru ceea ce au facut sunt de dispretuit. Public.


Nu va lasati intimidati de ei si de echidistantii de serviciu (niste canalii sinistre, i-am vazut la lucru pana cam pe la ora 3 pm duminica, apoi au amutit – asa e echidistanta, tace cateodata): Tot ceea ce s-a intamplat in acesti ani culminand cu duminica trecuta ni se datoreaza noua. E victoria unei minoritati, astia care mai bine sau mai rau, mai eficient sau mai ineficient am rezistat in picioare asaltului barbarilor, canaliilor si iresponsabilor. Punct. Asta e. Cui nu-i place sa-si caute alta realitate, eventual aia paralela si inversa la care construiau PSDul si Ponta de zor pana mai ieri.


Nu uitati ca suntem o minoritate si ca am invins un partid-stat si o majoritate populara alcatuita din iresponsabili prezenti sau absenti, in mod egal de periculosi social. Meritam sa fim mandri de noi. SI am castigat dreptul sa spunem lucrurilor pe nume. Sa nu ne mai furam singuri caciula.


NU suntem toti o apa si-n pamant, nu e victoria “poporului”, nu pupam piata endependentei toti in hora mare a fraternitatii in care canalia si omul corect, cei care au stat drept si au rezistat si oportunistii si iresponsabilii fara coloana vertebrala isi dau mana intr-o iertare si uitare generale, revenind cu totii la forma si starea intitiala, la cel mai mic numitor. Adica la ei, la standardele lor de pigmei si deformati moral si politic.


Asta e ceea ce ar vrea ei: sa ne santajeze la senitment, ca sa vezi ca sa nu crezi, democratie, solidaritate, impacare nationala. Sa faca apel ca de obicei la regulile elegantei sociale, sa pozeze pe vicimele etc etc. Ca sa spun: discriminam romanii daca spunem ca anumite grupuri, categorii sau entitati au probleme grave de disceramant, caracter si responsabilitate sociala. NU.


Am fixat impreuna niste standarde, prieteni. SI asta era adevarat indiferent de rezultatul alegerilor. Indiferent de numarul cu care ar fi castigat ei. Asa cum suntem noi, imperfecti, cu erorile si scaparile noaste. Dar uite asa cum suntem, am dat si mentinut un stadard public. Fiecare in felul sau, acasa, pe strada, pe facebook, la munca. Prin asta am castigat dreptul sa spunem canaliei canalie, imbecilului imbecil, iresponsabillului iresponsabil si pesedistului pesedist. Spuneti-le-o in fata. E dreptul vostru prieteni.


Tara asta si poporul asta au nevoie de asta. Avem in sfarsit ocazia sa tragem o linie. Ce au facut, ce reprezinta, ce sunt nu e in regula. Nu e bine pentru ei, ca oameni, ca cetateni sa se complaca la acest nivel. Nu e bine pentru noi toti caci suferim din cauza lor colectiv. Nu e in regula sa votezi sau sustii un Ponta. Pentru ceea ce au facut sunt de dispretuit. Public.



Sa fim mandri ca nu suntem ca ei si sa avem grija ca ei sa vada si sa simta asta. E un act necesar de medicina curativa si pedagogie nationala. Asa introducem un standard public, nu pupand piata endependentei de fiecare data dupa ce astia mai fac una lata. Acum erau sa ne omoare pe toti ca tara civilizata. Ce vreti: sa-i iertam si sa le mai dam o sansa?!”





















PE ARIPI DE ÎNGER



Popa Ines Vanda







  În lacrimi de vânt m-am ascuns de-ntristare 
  Și-n colțuri de cer m-am retras pe un sloi
  Mai ninge mărunt în iubirea ce doare  
  Și ninge-n cuvântul rostit pentru doi.   


  Mai fulguie-n inimi, mai freamăt-un dor   
  Adie a ploaie, o frunză mai cântă,   
  Trestia vieții se-ndoaie ușor,   
  Gându-mi dansează și stă iar la pândă.   


  Perla iubirii s-a ascuns într-o clipă
  Și zace-abătută-n scoici de cristale  
  Pescărușii mă-ntreabă ce-i cu-atâta risipă,   
  De raze stinghere prin lacrimi de jale.   


  Îngerul nopții din liră imi cântă 
  Și-aduce pe aripi iubiri ancestrale,   
  Îmi șoptește din moara de vânt a lui taină  
  Luceferi de-argint scriu cu slove corale.   


  A venit să-mi cuvânte din sfere înalte  
  Despre lumi nevăzute, miracole-n cer,   
  Despre suflete veșnic îndrăgostite   
  Ce caută-n luceferi iubiri din eter.   


  Ochii lui de-un albastru pur ca zenitul   
  Mă privesc cu-adorare așteptând glăsuiri,   
  Mă cuprind nostalgii ghemuite-n crepuscul  
  Și schițez cu sfială surâsu-n priviri.   


  Sunt ca un nadir rătăcit între astre   
  Luna clipește zâmbind efemer  
  Mistuită de dor zbor pe aripi albastre   
  Citesc rânduri scrise cu penițe de cer.   


  Mă cuprinde un înger cu iubire divină  
  Și-o baladă sublimă-mi cântă duios   
  Constelațiile toate mă poartă de mână,   
  Ducând al meu vis într-un dans grațios. 


  Pe aripa lui îngerească mă-nălță 
  În voci armonioase se-aud fericiri, 
  Eu visez despre noi și-n talaz de speranță,   
  Plutesc printre stele in cânt de viori. 









Filiera Alina Bica—Dorin Cocoş din mafia retrocedărilor


Ondine Ghergut







Arestarea pentru abuz în serviciu a şefei Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate (DIICOT), Alina Bica, dezvăluie un întreg mecanism de fraudare a statului prin intermediul despăgubirilor, umflate artificial, acordate în contul imobilelor confiscate de comunişti. Din acest mecanism au făcut parte politicieni şi oameni apropiaţi candidatului prezidenţial Elena Udrea.


Joi seară, Alina Bica a fost practic ridicată de pe stradă şi dusă la audieri la DNA. Datorită statutului său de magistrat şi şef al DIICOT, Bica nu a putut fi arestată decât după ce Consiliul Superior al Magistraturii şi-a dat acordul pentru acest lucru. Iniţial, CSM a refuzat cererea DNA, dar dovezile depuse ulterior la dosar de procurorii anticorupţie s-au dovedit a fi convingătoare, astfel încât sâmbătă Alina Bica a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Ulterior, magistratul şi-a dat demisia din conducerea DIICOT.



O afacere din 2011


Faptele pentru care Alina Bica a fost arestată au avut loc în 2011, în perioada în care aceasta era secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi făcea parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). Procurorii DNA au ajuns la concluzia că Bica, alături de alţi opt membri ai acestei comisii, a avizat despăgubiri supraevaluate pentru un teren de circa 14,6 hectare de teren agricol din zona Plumbuita-București (transformat, apoi, în circa 13 hectare de teren intravilan). Terenul nu se putea retroceda în natură, ci în bani (titluri de conversie la Fondul Proprietatea, tranzacționate la Bursă). Prejudiciul înregistrat de bugetul public ar depăși 61,7 milioane euro pentru că un teren agricol a fost evaluat ca și cum ar fi fost un teren într-o zonă rezidențială, precizează procurorii anticorupție. Favorizarea beneficiarului (Gheorghe Stelian) ar rezulta și din faptul că membrii Comisiei Bica au avizat un dosar de despăgubire care a consumat mai mulți bani decât toate despăgubirile alocate ANRP pe un an întreg, sumă ce trebuia repartizată pentru despăgubirea mai multor solicitanți.



Cei 10 paşi  ai unei reconstituiri frauduloase


1. La data de 20.09.2005, SINIGALLIA DINO GIANNI a solicitat, în temeiul Legii nr.247/2005, Primăriei Sector 2 Bucureşti reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 14,6162 ha situată în Bucureşti, str. Plumbuita, proprietate cunoscută sub denumirea de ,,Fabrica de cărămidă şi Fabrica de sobe de teracotă Plumbuita Sinigalia“.


2. Timp de 5 ani nu s-a întâmplat nimic. Pe 22.04.2010 s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi succesorale pentru cele 14,6 hectare, dintre moştenitorii SINIGALLIA DINO GIANNI şi ROMAN MADDALENA DIANA şi omul de afaceri Gheorghe Stelian. Preţul cesiunii a fost de 1,5 milioane euro. La aceeaşi dată, SINIGALLIA DINO GIANNI l-a mandatat pe Gheorghe Stelian să-l reprezinte cu puteri depline în faţa autorităţilor competente, în vederea retrocedării în natură sau prin măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, potrivit Legii nr. 247/2005 sau Legii nr. 10/2001.


Procurorii DNA spun că scopul acestui mandat a fost acela de „a menţine aparenţa de legalitate, dar  şi pentru pierderea destinaţiei uriaşei sume acordate ca despăgubire. Contextul mandatului cedării drepturilor succesorale şi cedării dreptului de proprietate către alte trei persoane, deşi neclarificat deplin până în acest moment al cercetărilor, nu prezintă  importanţă pentru succesiunea evenimentelor, dar relevă o notă comună a acestora, respectiv că  GHEORGHE STELIAN cumpăra drepturi litigioase, apoi desfăşura activităţi de trafic de influenţă pentru obţinerea de despăgubiri cât mai mari de la stat, după care îşi achita datoria către cei care l-au ajutat. Aşa s-a realizat cesiunea către alte 3 persoane, deci cesionau, cumpărau, vindeau foarte des între ei diverse terenuri“.


3. După ce a devenit mandatar, Gheorghe Stelian a început demersurile administrative pentru soluţionarea favorabilă a cererii de reconstituire depusă pe data de 20.09.2005  de SINIGALLIA DINO GIANNI la Primăria Sector 2 Bucureşti.


Astfel, iniţial la data de 12.10.2010 Subcomisia locală a Sectorului 2 a încadrat suprafaţa de teren  de 14,6162 ha solicitată pentru reconstituire şi a limitat, prin reducere, această  suprafaţă  de la 14,6162 ha la 13,0535 ha, adică 130.000 mp. A încadrat această suprafaţă în categoria TEREN AGRICOL şi a indicat expres încadrarea în anexa corespunzătoare 23 a regulamentului, propunând pentru validare şi acordare de despăgubiri.


După două zile, la 14.10.2010, Primăria Sector 2 a transmis propunerea de validare în anexa 23 a suprafeţei de 13,0535 ha a Subcomisiei locale a Sectorului 2 către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.


4. La data de 25.10.2010, Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor a validat înscrierea inculpatului  GHEORGHE STELIAN cu suprafaţa  de 13.0535 ha  în anexa 23 şi a emis HOTĂRÂREA nr. 1172.


5. La data de 26.10.2010, comisia locală a transmis hotărârea 1172 Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).


6. Pe 25.11.2010, dosarul de despăgubiri pe numele lui Gheorghe Stelian a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.


7. La data de 8.12.2010, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus transmiterea dosarului la evaluatorul SC BUSINESS EVALUATOR SRL.


8. La data de 17.01.2011, evaluatorul  SC BUSINESS EVALUATOR SRL reprezentat de  NUŢIU EMIL a depus raportul de evaluare la ANRP pentru suprafaţa de 13,0535 ha şi a stabilit valoarea acestuia la 377.282.300 lei.


9. La data de 15.03.2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP formată din 9 membrii, BICA ALINA MIHAELA BICA ALINA MIHAELA, BOGDAN DRAGOŞ GEORGE, ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA a aprobat raportul evaluatorului NUŢIU EMIL şi a emis DECIZIA nr. 15166/FF reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 377.282.300 lei.


10. După emiterea deciziei de despăgubire, beneficiarul Gheorghe Stelian şi cei trei cesionari au obţinut titluri de conversie în acţiuni emise de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în cuantum de 377.282.300 lei, deoarece, potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor  emitea pe numele persoanelor îndreptăţite titlul de plată sau titlul de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea pentru sumele ce nu depăşeau 500.000 lei şi  titlu de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea pentru sumele ce depăşeau pragul de 500.000 lei. Cum în cauză suma depăşea cu mult 500.000 lei cei patru beneficiari au obţinut titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, listat la bursă începând cu 25.01.2010.



„Raportul de evaluare, umflat ca să se plătească şpăgi“


În referatul întocmit de procurorii DNA pentru arestarea Alinei Bica şi a celorlalţi inculpaţi se precizează că „raportul  a fost unul eronat, grosolan supraevaluat în scopul îmbogăţirii fără drept şi în scopul asigurării unor rezerve pentru mituirea unor membri care au ajutat – sub acest aspect cercetările fiind în curs – iar efectele se răsfrâng asupra unei colectivităţi de persoane îndreptăţite la despăgubiri, care la rândul său a formulat cereri de despăgubire, dar  care a fost  tratată doar formal, prin înregistrarea dosarului, deşi  are drepturi ce ar fi trebuit susţinute şi respectate de aceşti inculpaţi“.


În această cauză au fost arestați deocamdată, alături de Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, Dragoș Bogdan și expertul Emil Nuțiu. Alături de cei patru, mai sunt anchetaţi Crinuţa Dumitrean, preşedinte ANRP la data săvârşirii faptelor (plecată din ţară în acest moment), Sergiu Diacomatu, fost vicepreşedinte ANRP, Cătălin Teodorescu, actual deputat, membru în comisia de acordare a despăgubirilor, Marko Attila-Gabor, actual deputat, pentru care DNA a cerut aviz pentru arestare, Oana Vasilescu (plecată din ţară) şi Remus Baciu (condamnat la 5 ani de închisoare într-o altă cauză). Gheorghe Stelian este acuzat de trafic de influenţă, dar a colaborat cu anchetatorii şi are statutul de denunţător.



Cadoul pentru Alina Bica


Procurorii DNA au obţinut şi probe care ar dovedi inclusiv cadoul primit de Alina Bica pentru participarea sa la favorizarea lui Gheorghe Stelian. Ar fi vorba despre un teren de 5.000 de metri pătrați pe malul lacului Snagov. Această probă i-ar fi determinat pe membrii CSM să-i schimbe avizul din arest la domiciliu în aviz pentru arestare preventivă. Procurorii mai spun că Gheorghe Stelian i-ar fi plătit pe toţi cei care l-au ajutat. Astfel, expertul Emil Nuțiu ar fi primit între 30.000 și 100.000 de lei.



Cine este samsarul-denunțător Gheorghe Stelian, zis Stelu


Gheorghe Stelian, zis STELU,  este un om de afaceri care, până la 37 de ani, a câștigat milioane de euro din tranzacții imobiliare cu drepturi litigioase cumpărate.


Modul în care a obținut dreptul litigios, în care a evaluat terenul și a obținut despăgubirea de peste 89,4 milioane de euro (mai mult cu 61,7 milioane de euro decât prețul real) îl definesc pe „Stelu“. În referatul DNA se mai subliniază că beneficiarul Gheorghe Stelian , „prin intermediari a realizat o intervenţie la nivelul membrilor Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor, în scopul unei soluţii favorabile. Rezultă că activitatea inculpaţilor, membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri, a fost abuzivă, infracţională“.


Unul dintre intermediari ar fi Dorin Cocoș, arestat în dosarul „Microsoft“ tot pentru trafic de influență
(a primit 9 milioane de euro în dosarul „MICROSOFT“).


Prețul plătit de Gheorghe Stelian lui Cocoș pentru trafic de influență la comisia ANRP ar fi fost de 10 milioane de euro. Reamintim că Alina Bica este prietenă cu Elena Udrea, fosta soție a lui Dorin Cocoș. De menționat că Elena Udrea a scăpat de datoriile la bancă datorită ajutorului aceluiași Gheorghe Stelian, vânzătorul terenului din Floreasca, pentru care  actuala președintă a PMP a luat un credit de 3,3 milioane de euro.


În afară de terenul din Plumbuita, pe care a primit 89,4 milioane de euro, Stelu ar fi obținut și beneficii de circa 60 de milioane euro pentru un alt teren, situat în zona Circului din București.



Firele duc la Dorin Cocoş...


Procurorii din acest dosar au obţinut şi declaraţiile unor denunţători care vorbesc despre rolul lui Dorin Cocoş şi a fiului acestuia în obţinerea despăgubirilor. Potrivit unor surse, procurorii au extins urmărirea penală şi asupra lui Dorin Cocoş. Iată un fragment dintr-o astfel de declaraţie: „Pe Gheorghe Stelian l-am cunoscut ulterior procedurii, prin intermediul lui Alin Cocoş (n.r. - fiul lui Dorin Cocoş), cu care eram în relaţii de prietenie. De asemenea, am aflat că Bica Alina făcea parte din cercul relaţional al familiei Cocoş. (…)“.


Un alt denunţător vorbeşte despre demersurile făcute de Alina Bica pentru ca despăgubirea uriaşă să fie obţinută de Gheorghe Stelian: „La şedinţa din 15.03.2011 a fost prezent şi evaluatorul care a întocmit raportul de evaluare. În cadrul acestei şedinţe, Bica Alina a făcut un elogiu profesionalismului evaluatorului, considerând că raportul de evaluare este corect întocmit, iar suma stabilită era justificată…“



Ce spune Elena Udrea


Într-o postare pe Facebook, de sâmbătă, Elena Udrea face câteva precizări: „Nu ştiu nimic despre cazul retrocedărilor supraevaluate în care ar fi implicaţi doamna Alina Bica şi fostul meu soţ, Dorin Cocoş. Nu am nicio legătură cu acest subiect şi niciun fel de implicare în acest caz. Relaţia de prietenie pe care o am cu doamna Alina Bica este de notorietate publică, nu am ţinut-o niciodată ascunsă şi a început ca urmare a colaborării în Guvernul din care amândouă am făcut parte“, scrie Udrea. Reamintim că, înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe un site au apărut mai multe fotografii cu Elena Udrea alături de Alina Bica, la Paris.



Alina Bica a fost arestată sâmbătă, pentru 30 de zile 




















Inserari albastre



Dorel Dumitru







 E seara de ajun si brazii sunt albastrii
 In apa inghetata si curata,
 O lacrima se scurge printre astrii,
 Ca noaptea asta nu-i ca altadata.


 E bruma,dar totul pare cald
 Cand inserarea curge peste ape,
 Din cer ,zapezile albastre cad
 Si-o sanie trasa de reni,se vad tot mai aproape.


 E seara de ajun si-n departari se-aud colinde
 Pe cosuri ies valatuci de fum,
 In case cozonacul e fierbinte,
 Cete galagioase de copii se harjonesc imbujorati pe drum.


 E seara de ajun si va urez la fiecare,
 Sa fiti mai buni, mai darnici, mai cuminti,
 Si Mosul sa v-aduca alinare,
 si multa sanatate... si sa fiti iubiti!















Auf Wiederhannis, Traian Băsescu!


Thomas Man






Nu sunt analist politic şi nici nu vreau să devin – specialiştii dâmboviţeni ai genului sunt adesea comici fără voia lor, manipulatori translucizi sau experţi în fotbalul de masă – dar celor 10 ani de Băsescu, zic şi eu două vorbe fără pretenţii.


Nu-mi plac hăhăielile lui TB, nici reculul său cultural, nici cratiţele pe care le târeşte după el – cele două Elene – al căror zgomot nu va fi uitat de memoria colectivă. Memorie căreia i s-a inoculat cu vrăjmăşie ideea că el este principalul vinovat nu numai pentru scăderea salariilor şi pensiilor, dar şi pentru cursul dolarului, gaura din stratul de ozon, preţul bibilicilor de pe centură şi alte alea.


Dar, ca să merg la rându-mi pe scurtătură : Luna Cadourilor n-ar fi picat în România pe 16 noiembrie dacă n-ar fi fost Traian Băsescu. Iohannis a sprintat pe refrenul anticorupţie pe care Marinelu’ îl cântă de un deceniu. Las deoparte lupta făţişă cu Ponta şi clanurile organizate care-l desemna pe Herr Klaus candidatul de ales şi reamintesc doar ultima chemare la vot, apăsată şi abilă, în care numele nu a fost pomenit. Ori, a nu se uita, dacă Monica Macovei e pe la 6-7 % în preferinţele populaţiei, Băsescu, în ciuda catastrofei Elena Udrea, e pe la 14-15 % ; un nucleu dur l-a urmat mereu cu fidelitate. Şi, cireaşa de pe tortul alegerilor : aşa cum s-a tot zis, diaspora l-a făcut preşedinte pe Băsescu. QED.


Repet, Iohannis nu ar fi fost posibil fără Băsescu. Desigur, Băsescu nu l-a făcut singur preşedinte, au fost alţi factori determinanţi, începând cu tineretul şi diaspora care s-au revoltat de atâta umilinţă, de minciuna şi corupţia pesedistă împinsă la extrem.


Paradoxal, Băsescu a fost omul potrivit pentru ultimul deceniu. A zis chiar el, încă de la începutul primului mandat, că va învinge sistemul pentru că provine din el şi îi cunoaşte metodele. Un Vaclav Havel ar fi dat-o în bară cu parveniţii din baronetul PSD, cu Vanghelie, Mazăre, Dragnea şi Ponta.


Aşa cum Biserica a fost multă vreme pe la începuturi un factor de progres – a introdus învăţătura, cărţile, socializarea, terapia de grup prin cântec, etc. , aşa Băsescu a fost în aceşti ultimi ani un factor de progres pe calea democraţiei (libertate de expresie, instituţii mai puternice, stat de drept tot mai conturat, etc.).


Ales în 2004, când instituţiile funcţionau după butoanele politruce, nici Iohannis n-ar fi reuşit să învingă cancerul corupţiei, cu toată statura lui de om normal, muncitor şi corect. Atunci televiziunile făceau jocurile, decideau cine si cum. Acum, nu mai sunt singure pe tărâmul mediatic decizional. S-ar fi luptat, nu zic nu, KI nu pare omul să se lase înghiţit uşor, dar circumstanţele istorice nu-i erau favorabile ca acum : România e în NATO, e în Europa, informaţia circulă bine în multimedia, facebookul e a doua lui casă. Nu-l văd pe Iohannis în faţa garajului, cu mâinile goale, luptându-se cu monstruoasa coaliţie (PSD + PNL ! + UNPR + PC + UDMR), ca Base în 2012.


Mulţi, hrăniţi la posturile care împrăștie venin, îl urăsc orbeşte pe Băsescu. Nu mai sunt în stare să vadă contribuţia lui, esenţială, în devenirea occidentală a României, în drumul ei către justiţie, către onorabilitate. E drept că personajul, cu ieşirile lui folclorice şi cu eticheta Udrea pe umăr, nu pare foarte onorabil, nu-i glamour. Să nu uităm însă : umorul lui ceva mai zgomotos, de cartier, îi făcea să zâmbească pe liderii lumii Merkel şi Obama. Si simpatia lor a cântărit în aprecierea României.


Dacă Emil Constantinescu s-a declarat învins de ba a mai şi fraternizat cu el pentru a deveni cel mai ridicol şi dispreţuit preşedinte, Traian Băsescu părăseşte Cotroceniul cu fruntea sus : realizările sunt mai însemnate decât greşelile. Bărcuţa lui de hârtie a trecut prin multe furtuni – tornade de spurcăciuni s-au abătut cu ură paroxistică asupra navei prezidenţiale – dar a dus-o la liman.



Aşadar să-i dăm marinarului ce e al lui, la terminarea mandatului : o salvă de tun şi urarea de vânt bun!




















luni, 24 noiembrie 2014

Un colț de rai



Elena Buldum






Aștept în zadar, primăvara-i în toi

Tristețea revine plesnesc muguri, desfoi,

Mâhnirea-i în mine zăpada-i cu noi...

Anotimpuri așteaptă, să fim amândoi.



Te-apropii de mine, departe-ți sunt eu

Speranțele-s oarbe în Cer Dumnezeu

Nădejdea-i pierdută, când descrește lumina...

În zori cade-o stea în păcate ți-e vina;



Se-ntunecă cerul m-ajunge-nserarea...

Nu crește lumina, zorește-nnoptarea...

În domoale cuvinte încerc să-ți explic

O lacrimă albă îmi curge și zic!



Mă apropii de Lună și se face târziu...

Te știu prea departe tăcerea mi-o scriu...

Printre muguri de floare, speranțe să-mi dai,

Sădește-mă-n tine ca pe-un colț de rai!













Cum se pierd poziţii eterne, puterea… sau alegerile


threedots


- utopie pamflet (?) în câţiva ani şi scurte comentarii -


1965 – După moartea lui Dej, prin jocuri de culise, Ceauşescu devine liderul partidului comunist. Din acest moment începe o perioadă de “mari binefaceri” pentru poporul român.


Singura mişcare benefică pentru popor la vremea respectivă, a fost ruperea relaţiilor cu sovieticii, dar şi aia a fost făcută interesant. Ca un amănunt toţi ofiţerii din armata română care aveau soţii rusoaice au fost obligaţi să divorţeze şi soţiile trimise înapoi în URSS iar dacă nu acceptau să divorţeze, erau demişi.


Ceauşescu condamnă invazia sovietică a Cehiei şi Afganistanului, continuă relaţiile cu Israelul după “războiul celor şase zile” şi stabileşte relaţii cu RFG, obţinând astfel suportul occidental. Din această cauza, sovieticii deşi au comasat masiv trupe la graniţa cu România în 1971, nu au îndrăznit să ne invadeze.


Ba mai mult ca să-i irite pe sovietici, Ceauşescu a dezvoltat relaţii strânse cu China.


În timpuri moderne când un prostănac pierde nişte alegeri şi i se arată flacăra violet, vine alt “geniu” politic şi se instalează la cârma partidului. În timp şi ăsta nou se declară în vorbe prieten cu toată lumea occidentală, dar în fapte procedează pe invers şi ca să ne irite pe toţi dezvoltă planuri economice utopice cu China. 


1966  – Noua lege contra avortului. Orice fetus este declarat “proprietatea întregului popor” (literalmente) şi oricine încearcă să evite sarcina este un trădător care abdică de la legea continuităţii naţionale.


Avortul şi metodele contraceptive sunt ilegale, cuplurile fără copii plătesc taxe mai mari, divorţul este descurajat şi educaţia sexuală interzisă. Deşi rata naşterii se dublează, creşte proporţional şi rata mortalităţii  infantile şi numărul copiilor handicapaţi, orfani şi abandonaţi, aceşti copii fiind plasaţi în instituţii de stat, dar trăind în condiţii inumane. După ‘89 peste 100.000 de copii handicapaţi şi orfani sunt descoperiţi trăind în condiţii cumplite, care frizează teroarea.


În anii ‘60 se pun bazele sistematizării rurale şi urbane.


Pentru a produce forţă de muncă necesară proiectelor gigant şi a ceda tot mai mult teren agriculturii, dar şi pentru a controla mai uşor populaţia, peste 11 milioane de oameni sunt relocaţi din casele lor din aproximativ 7000 de localităţi în apartamentele din blocurile ridicate în nou createle centre agro-industriale. Blocurile erau adevărate cimitire de beton, insalubre şi igrasioase.


În Bucureşti 10.000 hectare sunt rase pentru a face loc noului bulevard şi Casei Poporului.


Învăţământul şi sănătatea “moderne” (de fapt lipsa lor), “încurajate şi susţinute” (!!!???) de bugetul guvernamental din zilele noastre, contractele pentru autostrăzi şi asfaltizarea, privatizările oneroase sau eşuate, concurează cu succes anii ’60. Efectul pe termen lung este acelaşi.


Ca o paranteză, la fel ca şi Ceauşescu, senatoarea Vrânceanu Firea consideră că ăia fără copii “nu e” (sic!) oameni.


1967 – A avut loc epurarea ministerului de interne pro-sovietic şi crearea noului departament pentru securitatea statului, care a devenit cel mai mare aparat represiv de acest tip din Europa, raportat la numărul de locuitori. Securitatea era creată, dospea şi se transformă în aparat represiv eficient, aşa că relaxarea şi libertatea cuvântului au început să dispară.


Puterile Securităţii erau nelimitate, agenţii având libertatea de-a aresta, interoga, tortura, monitoriza, cenzura poşta, asculta şi înregistra convorbiri telefonice, intra fără mandat în apartamente etc. Relaţiile cu străinii sunt monitorizate la sânge. Ceauşescu îşi continuă marşul triumfal, ajungând şeful suprem al partidului şi al statului.


Cam astea ar fi, mai devreme sau mai târziu, unele din binefacerile partidului stat. Cam asta ar fi şi Rusia după deschiderea Gorbaciov şi închiderea la loc Putin. Sorry Iliescule, aici n-a fost să fie.


1969 – Ceauşescu devine şi conducătorul suprem al armatei. Practic totul era în mâna şi sub controlul lui.


Având deja control absolut asupra unui aparat represiv de 20000 de oameni din trupele speciale ale securităţii, noua poziţie îi permite şi controlul asupra armatei.


Până nu avem şi justiţia, nu avem puterea deplină – Dan Voiculescu, Opere complete, Ed. Jilava. 


1971 – Cu prilejul vizitelor efectuate în China şi Coreea de Nord, Ceauşescu e fascinat de ideea transformării naţionale totale, aşa cum era ea prefigurată în programul Partidului Muncitoresc Coreean şi deja pusă în aplicare sub egida Revoluţiei Culturale din China.


La finele anului 1971 libertatea cuvântului şi mass media sunt total controlate. Chiar şi pentru maşinile de scris aveai nevoie de autorizaţie şi erau înregistrate. Securitatea suprimă orice opoziţie politică.


‘Raţ-ai ai dracu’ cu Internetu vostru de azi şi cu feisbucu’ şi cu bloagele, că e mai greu cu IP-urile şi cu alte alea, dracu’ le mai înţelege pe toate că suntem şi noi miliţieni şi relativ limitaţi.”


Anii ‘70. Ceauşescu continuă să concentreze puterea în mâinile unor privilegiaţi. Securitatea, armata, structurile de partid la nivel înalt şi media sunt toate controlate de apropiaţi ai familiei, sau protejaţi. Tot atunci Ceauşescu începe seria interminabilelor vizite de stat.


Mai nou nu te plimbi prin ţări străine în interes de serviciu. Azi orice (prost) parlamentar poate să facă asta. Pe acolo te duci  doar în concediu, ca să-ţi revii. Vizitele în ţări străine au fost înlocuite cu vizite frecvente (zilnice)la posturi de televiziune.


Off-topic. DEX. Etimologii moderne. Sintagma antena3 derivă din arhaicul “Scînteia” vechiul organ de presă al pc – r. 


1972 – Începe şi ascensiunea Elenei Ceauşescu, care ajunge şefa de personal la comitetul politic, având ultimul cuvânt la promovarea membrilor de partid la nivel naţional. Începe să devină o adevărată putere în spatele lui Ceauşescu.


În zilele noastre nevestele nu se mai limitează la planul local, ci devin europarlamentari. Deh, altă generaţie, alte mentalităţi. 


1974 –  Politica lui Ceauşescu începe să devină cunoscută ca “socialism dinastic” prin plasarea tot mai accentuată a membrilor familiei în roluri cheie. Creşte cultul personalităţii. “Geniul Carpaţilor”, “Dunărea Gândirii”, “garantul progresului şi independenţei naţiunii”, “arhitectul vizionar al viitorului ţării”.


Nu, nu l-a numit nimeni “micul Titulescu” – aveau şi lingăii ceauşişti ruşinea lor.


 Începe “Epoca de Aur”…


Perioada genocidului la scară naţională, cunoscută sub numele de “Epoca de Aur”, marchează “realizări măreţe”. Datorită industrializării accentuate, atât de lăudată de unii şi a managementului catastrofal ţara intră în criză de supraproducţie şi apare o creştere a datoriei externe.


În ziua de azi le-am putea numi economia duduindă, creştere PIB şi acorduri cu FMI. 


Creşterea economică de 10% pe an de la începutul anilor 70, devine 3% în 1980 şi datoria se apropie de 10 miliarde dolari US. Ceauşescu începe să dea vina pe imperialismul economic şi relaţiile cu vestul se deteriorează.


În prezent dăm vină pe UE şi pe americani care vor să ne controleze şi ne pun beţe în roate. 


1979 – Elena Ceauşescu devine prim vice prim-ministru.


Cred că este pentru prima dată când realizez că Dragnea parcă aduce, aşa, mai de departe, cu Elena Ceauşescu.


1981 – Producţia agricolă scade dramatic forţând introducerea raţiilor la alimente, iar energia internă devine insuficientă, fiind dirijată în principal pentru proiectele industriale megalomane. Ceauşescu introduce aşa numita “nouă revoluţie agrară” când practic ţăranii erau obligaţi să furnizeze statului, produse agricole şi zootehnice, primind în schimb doar o treime din preţul pieţii la produse.


La vremuri noi, obiceiuri noi. Acum îi zice taxa pe stâlp sau acciza la carburanţi sau cota unică de impozitare etc. Evoluăm şi noi, ce mama naibii. 


1982 – Continuă nebunia plăţii datoriilor externe şi este introdus un program de “austeritate” crâncen. Majoritatea produselor pleacă la export, pentru plata datoriilor. Hrana, benzină şi orice alt produs devin un lux.


Ar pleca şi acum la export mai multe chestii dar chiar şi ce-a construit Ceauşescu a distrus baronimea locală. S-a numit privatizare accelerată de cumetrie. 


Nivelul de trăi este în cădere liberă. În timp ce poporul suferă de foame, frig şi trăieşte în întuneric, Ceauşeştii continuă viaţa de lux şi privilegii. Anumite estimări spun că aproximativ 15.000 de oameni au murit anual din cauza programului de austeritate. România are cel mai scăzut nivel din Europa de Est, din toate punctele de vedere.


Pe unde suntem acum? Cred că am avansat un pas. Parcă nu mai suntem chiar ultimii. Suntem penultimii. 


1983 – Pretextând o presupusă lovitură de stat militară, Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului este numit secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei şi adjunct al ministrului apărării naţionale.


Mişcarea asta a fost echivalentă cu suspendările prezidenţiale din zilele noastre, din păcate (pentru ei) nereuşite. Lui Ceauşescu i-a reuşit. Meseriaş, nu ca novicii din ziua de azi. 


1987 - În luna Mai studenţii protestează în Iaşi, iar în Noiembrie are loc revolta de la Braşov, cu puternică rezonanţă internaţională. Aparatul represiv intervine în forţă. Mii de copii sunt “recrutaţi” în vederea spionării familiilor, prietenilor şi profesorilor.


Noroc cu facebook-ul şi cu internetul că acum mai aflăm ce e şi prin alte părţi şi ştim cum să reacţionăm şi la ce să ne aşteptăm. Dacă revolta spontană de la Braşov ar fi beneficiat de aportul facebook-ului, altul era cursul istoriei azi. 


1988 – Catastrofala sistematizare urbană şi rurală iniţiată în anii ’60 ajunge la apogeu. Ceauşescu devine specialistul naţional absolut în toate domeniile posibile. Trasează personal sarcini de producţie în toate ramurile de activitate.


Întotdeauna m-am cam temut de cei care ştiu totul despre nimic. Cei care se ştiu şi la finanţe şi la economie şi la agricultură şi la Simona Halep şi la baschet şi la raliuri.


1989 – Ceauşescu este în acest moment preşedinte ales pe viaţă, secretarul general al partidului comunist, şeful suprem al armatei, preşedintele consiliului suprem al ţării de dezvoltare economică şi socială, preşedintele consiliului naţional al oamenilor muncii, preşedintele frontului democraţiei şi unităţii socialiste. Pentru control total al potenţialilor rivali este introdusă rotaţia cadrelor în ministere şi 27 de membri ai familiei apropiate deţin posturi cheie în partid şi stat, acţionând ca “ochii şi urechile” lui Ceauşescu.


În zilele noastre familia reunită, cu control total, s-a numit pentru o perioada usl. După cum spuneam şi în alte postări, de cele mai multe ori sfârşitul vine din interior. Dacă la Ceauşeşti a fost pe bune, că erau rude (sângele apă nu se face), la usl nu s-au înţeles pe funcţii şi s-a dărâmat şandramaua. Rotaţia cadrelor ceauşistă seamănă ca două picături de sirop de coacăze cu traseismul politic actual, prin partide şi prin parlament. 


Deşi regimurile comuniste est-europene încep să cadă, Ceauşescu nu renunţă la planul dezastruos impus. Este atins obiectivul major de lichidare a datoriilor externe dar costul social inimaginabil îi grăbeşte sfârşitul.


Nici alţii n-au renunţat la planul lor, nici în ultimul moment. Singurul plan din dotare, planul dezastruos numit “jos Băsescu” a început să plictisească, în momentul în care  nivelul de trăi se duce dracului şi altceva nu mai ai în perspectiva decât minciuni.


În Martie ’89 şase membri proeminenţi ai partidului comunist  îi adresează o scrisoare deschisă lui Ceauşescu. “Scrisoarea celor şase” care circulă în media occidentală şi cititia la Radio Europa Liberă, este descrisă că un manifest al unei organizaţii secrete, numită “Frontul Salvării Naţionale” (!!! – vechime, nu glumă)


În zilele noastre echivalentul scrisorii, postarea numită generic “FSN – PSD aceeaşi mizerie”a circulat pe internet având că punct de plecare organizarea votului în diaspora. Postarea nu a plecat de la membri proeminenţi ai partidului comunist, ci de la oameni cu mintea deschisă, dar a avut un efect mai devastator decât scrisoarea celor şase.


Cu toate acestea în Noiembrie, cu doar câteva săptămâni înainte de cădere, Ceauşescu este reales pentru alţi 5 ani că secretar general al partidului comunist.


Să vedem ce-o să aleagă ăştia la congresul psd.


1989 – Decembrie 25, Ceauşescu este “judecat”, condamnat şi executat. Celebritatea procesului de atunci este absolută, fiind un record în premieră mondială.


Nu dorim moartea nimănui dar parcă începi să speri când vezi că unii chiar şi după un proces “fulger” de 6-7 ani ajung la locul cuvenit.



Ceauşescu ar fi putut să fie un erou dar a ales să fie un criminal. Despotismul întunecat, tirania, cultul personalităţii, dispreţul faţă de propriul popor şi încrederea tembelă că este infailibil i-au adus în cele din urmă sfârşitul. Nici o dictatură nu este perenă şi nimeni nu este infailibil. La asta să vă gândiţi “dragi” candidaţi, politicieni, atotputernici şi atoateştiutori ai momentului. Scadenţa vine la un moment dat, pentru fiecare, dar de data asta românii nu au mai vrut să repete un ciclu întreg de aproape 50 de ani. L-au redus la jumate. Black Friday in politica.