I se spunea Machiavelli (XL)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

 

Lavinia Betea:
De cărţile şi tablourile valoroase de care spuneţi, de blănurile şi bijuteriile Elenei Ceauşescu ce-aţi auzit că s-a ales?

Stefan Andrei:
Nu se ştie. Şi se agita Răzvan Theodorescu în 22 decembrie 1989 să nu dispară valorile din Primăverii.

Lavinia Betea:
S-a povestit mult despre stilul tradiţional al meselor Ceauşeştilor. Neobişnuită este practica de-a merge în străinătate cu mâncarea de-acasă, despre care mi-a povestit şi Constantin Olteanu...

Stefan Andrei:
Nicăieri peste hotare Ceauşescu nu mânca mâncarea
gazdelor.

Lavinia Betea:
Cum motiva?

Stefan Andrei:
Nu spunea. Cred că dintr-o prudenţă să nu fie otrăvit. Se temea, da.

Lavinia Betea:
Când începuse să se teamă?

Stefan Andrei:
De când l-am cunoscut în calitate de şef, din 1966, tot aşa făcea. Şi era o ruşine pentru că veneau ospătarii cu mâncare, invitau gazdele... Iar el zicea: „Nu, nu, nu mi-e foame“... Toţi ştiau că îi pregătea bucătarul mâncare specială.

Lavinia Betea:
Şi bucătarul călătorea cu avionul prezidenţial?

Stefan Andrei:
Cu acelaşi avion.

Lavinia Betea:
Cine mai intra în suita standard a lui Ceauşescu la plecările în străinătate?

Stefan Andrei:
In primul rand, aghiotanţii lui şi ai ei... 7-8, în total. Ăştia aveau un şef. Prin anii 1960 era Pleşiţă. De la Cluj cred că l-a luat Ceauşescu. A fost la vânătorile lui Hruşciov la Bistriţa. Şi s-a remarcat prin organizare. Ultimul a fost Neagoe, care era din Dolj. Cred că avea şapte clase primare. Am auzit că fusese recrutat de Securitate, transformat în preot şi trimis în munţi ca să urmărească partizanii. Şi, de acolo, a fost adus la Patriarhie.

Lavinia Betea:
Aghiotantul Patriarhului Iustinian Marina.

Stefan Andrei:
Au fost şi altfel de vremuri, unde se discuta mai altfel, unde se şi bea la mese. Ceauşescu a fost un ţuicar, bea, în general, ţuică... Dar, în 1967, când a avut loc a 50-a aniversare a Revoluţiei din Octombrie, s-a organizat o masă la ambasada română din Moscova. Ţi-am spus. La care s-a stat multe ore. Ceauşescu, Maurer, prezent a fost şi Leonte Răutu. Maurer a băut acolo două sticle de vin de Sâmbureşti. Şi a spus: „Măi Nicule, printre puţinele lucruri bune - foarte puţine, de altfel - pe care le-am luat de la tine e faptul că tu m-ai îndemnat să beau vin de Sâmbureşti". „Da, l-am băut şi eu prima dată în casă, în biroul prefectului de Olt", a zis Ceauşescu. Altfel, Ceauşescu a băut un vin alb de Ştefăneşti. In ultima perioadă însă, lui i se pregătea un vin special la Gospodăria de Partid de la Băneasa. Se aduceau struguri de Vrancea, albi, şi se scotea un vin cam de 9-10 grade. Şi ca să nu bea mult, îl puneau în sticle de câte jumătate de litru. Eu am preferat vinurile din zona Aradului - Cabernetul de Baraţca şi Mustoasa de Mădărat. In aceleaşi podgorii ale Aradului, Minişul avea încă două vinuri bune - o Cadarcă şi un Merlot. Toată Transilvania are numai vinuri albe, doar Podgoriile Aradului aveau şi vinuri negre.

Lavinia Betea:
In arhive se află o cartotecă a cărţilor primite de Elena Ceauşescu cu dedicaţie de la autori şi răspunsul transmis autorilor, ca din partea ei. Enorm de multe cărţi, autori de prestigiu şi elogii ca la televizor. Nu ştiu să se fi pus în circuitul public inventarele celor primite de Ceauşescu - vor fi fost biblioteci. Bănuiesc astfel că discuţiile la aceste întruniri atingeau şi subiecte culturale. Cum se purtau?

Stefan Andrei:
Hai să-ţi dau un exemplu. Vorbeam despre Coşbuc. I-am zis lui Ceauşescu că poetul a murit tânăr. L-a durut că şi-a pierdut băiatul într-un accident de maşină chiar lângă Tg. Jiu. Era un copil strălucit. Şi el: „Ce spui prostii aici, măi, Andrei? Cum să fie înainte de Primul Război Mondial automobile în România?“; „Tovarăşe Ceauşescu, au fost curse în 1904.“; „Şi ce căuta el la Tg. Jiu“? „Mergea acolo pentru că unchiul său avea o casă la Tismana“. Era şi Nicuşor de faţă. Şi a doua zi îmi dă telefon Nicuşor. „Am citit azi-noapte în Călinescu - aşa este, cum aţi zis dv.“. Mă sună Oprea - „Domnule, aşa este. în 1904 a fost primul raliu de automobile în Bucureşti". Dar Postelnicu îi dă telefon Elenei Ceauşescu: „Tovarăşa Ceauşescu, se face băşcălie în legătură cu băiatul lui Coşbuc. Şi tovarăşul Nicuşor, şi tovarăşul Oprea fac. Sediul problemei este la tovarăşul Andrei!"

Lavinia Betea:
Adică vă permiteţi - în cârdăşie cu fiul lui şi cu Oprea - să-l „sabotaţi" cultural pe Ceauşescu!

Stefan Andrei:
Altă chestiune despre cunoştinţele lui Ceauşescu. îi zic: „Tovarăşe Ceauşescu, să dăm mai multe burse pentru greci şi să încurajăm venirea machedonilor în România. Intre cele două războaie, şi chiar înainte de Primul Război Mondial, s-a dat oarecare importanţă românilor din Balcani. Vreo 70.000 de persoane au venit aici, în 1923, din Machedonia grecească, dar şi din Albania. Printre oamenii de valoare care se trag de-acolo e şi Toma Caragiu". „Ce Toma Caragiu?, zice Ceauşescu, părinţii lui au stat în Cadrilater, de acolo s-au mutat la Bacău, apoi la Ploieşti" „Nu, domnule, e român, a zis apoi Pană. Am dormit cu el în pat".

Lavinia Betea:
Chiar aşa?

Stefan Andrei:
O expresie. Şi a doua zi merg la Pană. „Uite, tovarăşe Pană, este o carte a lui Caragiu. Povesteşte cum a plecat de acolo, cum a ajuns în Cadrilater". „Dă-mi-o şi mie! Dar hai să nu-i zicem Tovarăşului, să nu-1 jignim, să rămână cu încăpăţânarea lui, aşa cum crede el". Aşa a fost şi cu altele. Cu sistematizarea satelor. „Noi nu avem posibilităţi, tovarăşe Ceauşescu, să sistematizăm satele, spuneam la Club. Nu avem atâta ciment şi beton. Apoi, este un proces în timp - un ţăran care stă într-o casă şi are un copil“...

Lavinia Betea:
Dar el credea că trăieşte cât să vadă toată ţara
mutată la bloc?

Stefan Andrei:
Avea această nebunie. „Şi ăsta, omul de la ţară, ziceam eu, când câştigă un salariu ca muncitor dărâmă casa veche şi construieşte, în locul casei părinteşti, altă casă. Nu avem noi bani să băgăm căldură şi apă în toate satele astea“. I-am zis: „Exagerăm şi cu baptiştii ăştia, aţi fost cu ei în închisoare... Iar noi i-am recunoscut ca şi cult. Acum suntem cu strâmtorarea împotriva lor, nu le dăm voie să-şi facă aşezăminte". Pe urmă, cu izolarea României. „Tăiem toate abonamentele la reviste...!" Şi n-au întârziat să apară problemele legate de aceste discuţii la Club. Cam din această perioadă de început a anilor ’80 i s-a accelerat procesul de îmbătrânire şi scleroză. In aceste condiţii nu mai venea la ora 8.00 dimineaţa la birou. De două-trei ori pe săptămână avea un consult cu medicii acasă. Apărea mai târziu la birou. Pe la ora 12.30 gata, încheia programul, se suia în maşină, se ducea şi mânca acasă. Venea la programul de după-amiază până seara. Şi, iată, un fenomen pe care nu l-au explicat până acum medicii. Simţea nevoia să ţipe. După ce ţinea o cuvântare unde ţipa, urla, apărea ca după un contact sexual reuşit. Atunci puteai să rezolvi cu el problemele.

Lavinia Betea:
Il complimentaţi pentru forma bună?

Stefan Andrei:
Nu, dar vorbeam despre asta cu Dumitru Popescu... Eram printre puţinii lui prieteni, cu el vorbeam deschis.

Lavinia Betea:
Au fost şi scriitori în relaţii deosebite cu puterea - mă refer la membrii CC. Titus Popovici, bunăoară, a fost în CC cât a fost la putere Ceauşescu. Era cumva un admirator al romanelor sale?

Stefan Andrei:
Ceauşescu l-a susţinut. Titus Popovici era o inteligenţă şi a fost o mare speranţă.

Lavinia Betea:
Citise Ceauşescu Străinul?

Stefan Andrei:
De Străinul nu l-am auzit vorbind niciodată. Citise Setea. Dar zicea: „Parcă totuşi Moromete e mai bun“. Romanul.

Lavinia Betea:
Citise Moromeţiil

Stefan Andrei:
Da, da. „Parcă e mai bun decât Setea, asta a fost părerea lui.

Lavinia Betea:
Povestea ce şi când citise?

Stefan Andrei:
El cunoştea poezia lui Coşbuc, a lui Eminescu, a lui Bolintineanu şi Alecsandri... Aia cu foiţele de ţigară din închisoare e o poveste. El mi-a spus mie că în închisoare, la Jilava, a avut suficiente cărţi de citit. Şi că a citit în închisoare în preajma revoluţiei a lui Stere. I-a recomandat-o cred că Novicov. O cunoştea bine. Pentru că Brejnev i-a spus la un moment dat: „Dv. aveţi un antisovietic notoriu, pe Constantin Stere, care a fost în spatele actului mişelesc al Sfatului Ţării de la Chişinău din 1918“. Şi Ceauşescu a sărit: „Resping această apreciere a dv. Noi, comuniştii, citeam în închisoare cărţile lui Stere. Şi dădeam din mână în mână volumele lui în preajma revoluţiei. In primul rând, că Stere a fost un mare patriot. Şi, în al doilea rând, a confirmat, într-o formă literară, teza lui Lenin că ţarismul a fost închisoarea popoarelor".

Lavinia Betea:
Ce mai ştia Ceauşescu din lectură?

Stefan Andrei:
Nu mergea la Blaga, Bacovia, Ion Barbu. Citise Eminescu - cunoştea multe poezii de Eminescu - , Vasile Alecsandri, Bolintineanu. Citise romanele Răscoala şi Ion ale lui Rebreanu. Cred că citise Compendiul Istoriei literaturii române, istorie a lui Călinescu, pe care spunea că i l-a adus Nicolae Tăutu, care era colonel, pe când Ceauşescu era la Armată. Cunoştea Neoiobăgia şi critica lui Gherea. Nu-1 cunoştea pe Lovinescu, nu-1 cunoştea pe Maiorescu.

Lavinia Betea:
Pe Lenin îl citise?

Stefan Andrei:
Nu pot spune asta.

Lavinia Betea:
Dar pe Stalin?

Stefan Andrei:
Pe Stalin da. Studiase bine Problemele leninismului. Cita mereu din Stalin - „Uite cum spune Stalin în Problemele leninismului. Era în perioada când Gheorghiu-Dej îi îndemna pe ceilalţi ilegalişti să citească. „Citiţi şi voi, zicea Gheorghiu-Dej, cartea lui George Călinescu, Bietul Ioanide. Uite, eu am citit-o şi am stat de vorbă cu George Călinescu“. Şi aşa este. „Dar citiţi şi voi. Măi, Nicule, citeşte şi tu, mă, că eşti tânăr, ca să vezi câte înveţi acolo“. Ceauşescu avea mulţi oameni care să-i recomande ce să citească. In special pe Nicolae Tăutu, care-i recomandase în Armată.

Sfârşitul carierei diplomatice

Lavinia Betea:
M-am gândit deseori că grupul din preajma Ceauşeştiîor seamănă curţilor feudale. Cuplul regal - în interfaţa dintre cer şi pământeni - împrejurul căruia gravitează favoriţii. Aranjamente de culise, şoapte cui şi când trebuie, măgulirea atotputernicilor... Schimbările fiind, în fapt, căderi în dizgraţie. Mi-aţi spus cum i-au schimbat pe alţii. Cu dv. cum a fost în 1985 când v-au înlocuit cu Ilie Văduva?

Stefan Andrei:
Deşi eu îl invitasem pe Shultz în România, Ceauşescu a zis: „Să te schimbăm până vine Shultz, ca să-l cunoască pe noul ministru de Externe“. Când Shultz a cerut să se întâlnească cu mine, nu i-a dat voie. A apărut o fractură, la câteva luni după venirea lui Gorbaciov la putere. După aceea a fost o înţelegere tacită între americani şi sovietici anti-Ceauşescu. In ultimii ani, nu mai eram invitat la Club, la mare, făceam concediul cu nevastă-mea, la munte.

Lavinia Betea:
A existat şi o ruptură directă?

Stefan Andrei:
A existat o ruptură, prin 1984-1985, mai ales după ce n-am acceptat să divorţez. Deja Securitatea mă lucra foarte strâns. Unul dintre punctele tari ale Securităţii contra mea era faptul că lumea începuse să vorbească despre rolul meu pozitiv în politica externă.

Lavinia Betea:
Ceea ce-1 vexa pe Ceauşescu.

Stefan Andrei:
Il supăra şi faptul că în timp ce el era izolat, la mine veneau miniştri de Externe din Occident. Iar Elena Ceauşescu spunea: „Dragă, dar de ce la Andrei vin miniştri de Externe, el e invitat în Occident, de ce?“ Pe urmă au fost câteva ţări care mi-au creat mari probleme. Una, a fost China. In perioada când coboram panta, prin 1982, mă duc şi-i spun: „Tovarăşe Ceauşescu, tovarăşii chinezi mă invită la Beijing. Părerea mea e că n-am ce căuta la ei, acuma, să vedem ce va fi“... „Ba nu, du-te, zice el. Mai ales că avem o problemă serioasă cu ei. Au trecut la reorientarea economiei şi ne-au tăiat aproape jumătate din exportul de maşini şi utilaje. Şi vrem să se păstreze exportul vechi". Bine. Peste o săptămână anunţă chinezii programul meu: primire la Li Xiannian, preşedintele republicii, la Deng Xiaoping, la primul ministru, la ministrul de Externe, la secretarul general al partidului - Hu Yaobang. Ii arăt lui Ceauşescu. N-a comentat nimic, dar după ce-a luat masa cu ea, mă cheamă: „Măi, dar ce le-ai cerut tu chinezilor, de-ţi organizează asemenea primire? Să ne mai gândim dacă-i bine să mergi“; „Bine, tovarăşe Ceauşescu". Peste câteva zile, îi reamintesc că trebuie dat răspuns Beijingului. „Uite, propune-le să meargă o delegaţie condusă de Oprea, din care să faci şi tu parte", a zis Ceauşescu. „Tovarăşe, n-are sens să merg eu cu Oprea. Să-i fac eu textele şi el să le prezinte. Am fost cu el într-o vizită în 1976, mi-ajunge. Propun să meargă el". In fine, cu patru zile înainte de plecare, m-a chemat: „Du-te, dar vezi să obţii să nu ne reducă exportul de maşini". In fine, m-au primit toţi, iar Deng Xiaoping mi-a spus: „Am rezolvat problema, vedem noi unde să plasăm ce aveţi voi export în China". A fost o spărtură. Tot pe la începutul anilor 1980, mă duc în Liban. Şi fac escală la Moscova.


va urma