Băgău (37)

IOANA BRADEA

 

 

    Dacă nu te superi, aş vrea să îţi pun şi eu o întrebare pe care pînă acum nu credeam că ţi-o voi pune: „De ce dai speranţe false tipilor cu care vorbeşti tu cu ei anumite lucruri serioase la telefon?" Nu eşti obligată să îmi răspunzi la întrebare doar atît dacă vrei tu pentru că eu ştiu răspunsul chiar dacă nu este cel adevărat sau măcar pe jumătate adevărat. 

Tu le dai speranţe false deoarece în primul rînd te distrezi foarte bine împreună cu colegele tale de serviciu, iar în al doilea rînd te ţine tot timpul ocupată cu discuţiile şi aşa nu observi cînd trece timpul şi ora pentru a pleca acasă după o zi istovitoare de rîs şi de discuţii plictisitoare cu „tipi“ care nu au ce face cu banii şi se plictisesc stînd degeaba sau neavînd somn. Dacă tot veni vorba de somn tu cum te mai simţi după insomniile de care mi-ai povestit că le-ai avut pentru că eu le am şi la ora actuală. Cînd îţi scriu această scrisoare este joi spre vineri pentru că este 3:45, adică vineri dimineaţa. Acum să lăsăm aceste rînduri la urmă şi să vorbim despre aşa-zisul tău venit la mine.



    Nu sînt sigur că o să vii dar oricum eu îţi trimit pe cealaltă pagină o aşa-zisă hartă pînă unde mă vei găsi tu pe mine altădată dacă o să vrei să vii la mine să mă cunoşti cu adevărat şi să mă vezi, dar de văzut m-ai văzut în poza pe care ţi-am trimis-o eu pentru că ai zis că îţi sînt drag, deci în concluzie dacă iubeşti o persoană sau măcar ţii la ea accept-o cu defectele şi greşelile pe care le are.
 
In legătură cu desenul pe care ţi la-m făcut eu îmi spui dacă nu înţelegi ceva în el. Am uitat să îţi spun dar am găsit ceva care o să te bucure foarte tare şi eşti curioasă să îţi spun, nu-i aşa? Am găsit bere neagră şi o pană de păun pe care am luat-o de la un ţigan în schimbul unei sume considerabile. Imi pare rău că nu am găsit de păuniţă care să te bucure şi mai tare dar nu-i nimic cu încetul poate o să găsesc. Cum ţi-am scris mai sus nu îmi place ca cineva să îşi bată joc de mine te rog să nu o faci tu pentru că nu este cazul deoarece dacă vrei să-mi spui ceva care te deranjează la mine te rog să mi-o spui în faţă pardon pentru că noi nu ne întîlnim faţă în faţă ca să mi-o poţi spune dar măcar scrie-mi sau fă-o la telefon.
 
Cred că deja te-ai plictisit de atîta citit şi normal că eu o să mă simt cel puţin măcar din politeţe să o fac pentru tine pentru că din spusele tale eşti destul de frumoasă. Nu-i aşa că te-ai săturat cît ai citit să fim cinstiţi. Oricum eu să ştii că aştept în continuare scrisorile tale, sau măcar una dar şi aceea să aibă în ea şi poza ta pe care mi-ai promis-o. Dacă nu am dreptate în tot ceea ce am scris te rog foarte foarte mult să mă scoţi din această dilemă dar cum? O să te întrebi tu, nu-i aşa? Ei, o să-ţi spun eu: îmi mai cer încă o dată iertare pentru ceea ce am scris şi te-a supărat. Te rog mult să îmi dai altă pedeapsă adică să nu mă mai muşti de năsuc că o să mă doară şi o să plîng. Te pup, dacă vrei te şi sărut unde vrei tu, dar nu te gîndi la prostii că ne supărăm, îmi este dor de vocea ta şi în special de tine. Te iubesc chiar dacă nu te-am văzut.
Al tău prieten, amic, cunoscut - Dan Viorel
   
   

    29.01.2001
    „Andrea"

    te anunţ că mă simt tare bine dar s-ar putea şi mai bine dacă sîntem împreună dar sper că timpul le rezolvă pe toate. Aici la Alba-Iulia este tare frumos, pentru că este făcut „Orăşelul copiilor" cu tot felul de beculeţe, ursuleţi şi jucării pentru ce-i mici,

    In fiecare seară mă plimb pe Bulevard unde întîlnesc tot felul de persoane dar mai ales pe ce-i tineri „adică îndrăgostiţi1' şi le stă foarte bine pentru că sînt suflete care se iubesc şi mă bucur pentru asta. Aid mă plictisesc. Nu ţi-am mai spus la telefon atunci că şi eu am stat la Bistriţa-Năsăud o perioadă destul de mare unde am stat aproape „13 Ani“ unde mi-am format tot felul de prieten la care ţin tare mult, iar perioada anul 1998 luna August am revenit la Alba-Iulia. Aici am multe verişoare la care ţin tare mult, dar este una tare frumoasă şi deşteaptă la care la timpul potrivit a întemeiat o familie la care ţine tare mult şi mă bucur tare mult pentru ea, cîteodată mă uit la ea şi observ frumuseţea pe faţa ei şi mai ales zîmbetul tău dulce şi în mintea me-a mă întreb dacă întîlnesc şi eu o fată drăguţă ca ea. Dacă în faţa ochilor mi-ar apare aşi răspunde „Da“ o fată cu privirea scînteietoare cu ochii ca doi luceferi cu părul fermecător şi cu o privire ce-a dulce aşi răspunde mi-o amintesc perfect pe această fată, Andrea"!

    Inchei această scrisoare cu drag pentru tine la care cred şi sper că îţi voi cuceri prietenia după o perioadă de timp.
Nu sînt un visător, sînt realist
cu drag Sorin


    08-04-01
    dragă Andreia
    De la începutul acestei scrisori te pot anunţa că sînt bine sănătos, ceea ce-ţi doresc şi ţie şi la întreaga familie a ta. Totuşi am reuşit pînă la urmă să-ţi scriu o scrisoare de pe meleagurile Constănţene cu direcţie spre Bucureşti. Cînd ţi-am dat telefon acum o săptămînă am vrut să-ţi explic mai multe despre mine dar nu prea era loc de o convorbire mai lungă. Totuşi ţi-am făcut o ofertă dacă, eşti de acord dacă nu pe altă fată dacă găseşti tu pe la tine pe la serviciu. Aş vrea ca pînă la urmă şi numai dacă se poate ca noi doi să ne împreunăm numai dacă tu eşti de acord. Ţi-am explicat prin telefon că am 30 de ani am fost căsătorit în 1994 şi divorţat, cu toate actele în regulă.
    Am apartament proprietate personală şi locuiesc singur. Lucrez la Primăria Kogălniceanu şi salariul este destul de frumos. Despre mine ce să-ţi mai spun decît că aş dori să te văd şi aş dori să ne cunoaştem după care dacă ne înţelegem facem împreună un pas spre viitor. Dacă totuşi te răzgîndeşti şi cazi la o hotărîre de-a ta dă-mi un răspuns la micuţa scrisoare şi nai să regreţi. Poate cînd îmi răspunzi şi dacă nu sînt indiscret trimite-mi şi mie o fotografie de-a ta ca să-mi pot face o imagine reală cam cum arăţi.
    Eu închei aici mica mea scrisoare nu înainte de aţi multă sănătate fericire ţie şi familiei tale înainte de „Sărbătorile de Paşti“. Dacă ai să reuşeşti să vii la Constanţa te rog să-mi dai un răspuns ca să te pot aştepta şi să-mi dai şi nişte detalii despre tine cum să te recunosc.
    Dacă vrei să mă suni la muncă mă poţi suna la tel. pe care ţi l-am dat în noaptea acea şi nu aminteşti la nimeni că am mai vorbit cu tine pentru că ne pune să plătim convorbirile. Sîmbătă şi duminică e program lejer, nu e nici un şef
    stimă şi respect

    crimă şi pedeapsă - fire de lumină îngălbenite în bec, în veioza de plastic înţepenită în praf şi ea şi caseta asta cu Misia pe care o întorc pe cealaltă parte a patra oară şi încă nu mă satur, dimpotrivă - mă întind pe două scaune, e pe sfîrşite noaptea şi toamna care plouă afară mărunt mocăneşte doarme Ionaş şi sforăie încet în urechea mea stîngă chircit pe canapeaua aia de spital probabil pot să aşez acuma receptoru’ la locul lui să mă întorc pe cealaltă parte să-mi las picioarele să atîrne peste spătarul scaunului să mi le răsucesc după un minut fiindcă-mi intră-n piele marginea de fier a spătarului să-mi pun ceva sub cap totuşi să mi le aşez mai bine cruciş sub mine morţii mă-sii de scaun să găsesc încă unu’ fără spătar să-l bag la mijloc să mă plimb aiurea pe străzi după o partidă de somn ruptă-n două una mie una ţie să văd şi eu expoziţia, să mă uit înc-o dată la liniile alea desenate, chiar dacă le cunosc pe de rost, chiar dacă le-am visat deja pînă am căpiat mai ales atunci cînd iubitul nu poate să-ţi vorbească sau prin cine ştie ce împrejurări nedrepte pur şi simplu nu are voie - atunci să te uiţi cu atenţie în jur, fiindcă străzile şi copacii şi casele o să-ţi vorbească ele în locul lui, o să-ţi facă vreun semn, o să fluture mîna aşa cum făcea el sau o să schiţeze cîţiva paşi de merengue ca ai lui sau o să mă împiedic la un moment dat într-o piatră din pavaj şi-o să-mi cadă privirile asupra bălţii din dreapta şi căzute rămîn chiar lîngă trotuar m-o fi înjurat băltoaca dracului că altfel nu se explică, nu te împiedici aşa din senin, ce naiba! mă dezechilibrez un pic da’ nu cad de tot, că doar nu mă doboară pe mine o baltă să fim serioşi să trecem pe lîngă ea cu scîrbă, s-o depăşim şi după vreo zece metri abia să răsucim capul aşa la plezneală s-o mai văd o dată, apoi mă opresc, ere’ c-o să mă răzgîndesc şi-o să mă întorc, tre’ să mă uit la ea mai bine, s-o fut pîn-o să-i sune apa-n cap s-o pătrund aşa de aproape cu priviri reci şi umede aşa că mă aşez pe vine în faţa ei, lungă şi balta asta, se termină cam violent fix în canal, la o aruncătură de băţ, aşa îmbrăcată toată în cafeniu nici n-ai zice că-i stă rău, dacă-mi ţin palma întinsă cîteva clipe deasupra apei - răcoarea devine frig, din centrul cercurilor de apă urcă tot frigul ăsta, evident, în balta asta tre’ c-au căzut cîteva sute de mii de picături pe puţin numai de cînd mă uit eu la ea aşa ghemuită cu genunchii sub bărbie şi înainte să mă opresc eu cine ştie cîte alte sute de mii de picături or fi căzut şi or fi declanşat apoi sute de mii de unde concentrice şi cercuri de apă care se tot cască pînă se deschid se întrerup şi dispar de tot - dimensoes dos olhares - rătăcesc pe străzile astea de o oră, fir-ar, şi nicicum nu găsesc Casa Americii Latine, nu ştie nimeni să-mi spună unde e, ce dracu’, doar n-o fi chiar aşa de mică, am oprit vreo zece bătrînei să-i întreb, să-şi dezvelească gingiile albicioase şi vechi nu, nu ştim pe unde e casa asta, pe ce stradă vine?

„Vine ăăă pe strada... am uitat şi strada, de fapt nici n-am nevoie de ea, am mai fost o dată, ştiu sigur că-i aici undeva în zonă, da’ acuma parcă s-au schimbat toate, nu mai recunosc nimic, era noapte atunci şi nu se vedeau prea multe ce-i drept, da’ ar trebui măcar să simt că-s mai aproape, cald, cald, călduţ, fierbinteee! ar fi trebuit să-mi iau şi o umbrelă, să nu mă mai simt aşa de rece şi udă, pînă şi pulovărul de sub haină atîrnă greu, îl simt plouat peste încheieturile mîinilor şi dacă mai stau mult ghemuită lîngă balta asta îmi amorţesc muşchii de tot şi cînd o să încerc să mă ridic te pomeneşti c-o să şi cad cu curu-n ea, hai pa, că te-am futut destul, îmi sprijin palmele în genunchi şi-i îndrept, la ţanc, fiindcă între timp se apropie de mine doi gardieni, tre’ să ştie ei ceva cu siguranţă „Nu vă supăraţi, aveţi idee pe unde ar fi Casa Americii Latine?"

Imi trec mîna prin păr, îmi aranjez bretonul, se uită la mine fără să-mi răspundă, mă măsoară preventiv de sus pînă jos, mă derutează, te pomeneşti că m-or fi văzut de departe aplecată deasupra bălţii, de pe trotuarul celălalt m-or fi văzut ,Aş vrea să văd o expoziţie acolo, ieri a avut loc vernisajul, pe aici pe undeva ar trebui să fie da’ mi se pare că m-am rătăcit... “, nici măcar nu mă ascultă, se uită la mine ca la o arătare şi de fapt de ce dracu’ le spun atîtea detalii inutile în care mă încîlcesc şi mai mult, pe ei oricum nu-i interesează, ho, dracilor, că doar nu mă pişam în băltoacă, ce dracu’! întinde unul dintre ei o mînă înainte fară să scoată un cuvînt, futu-i, era chiar în spatele meu clădirea, „mulţumesc!" mă întorc pe călcîie şi dau să plec „Da’ nu mai găsiţi pe nimeni la ora asta...“ încearcă şi celălalt „De ce?!“


va urma