UN ,,ANOTIMP’’ MAI BUN

Rafael-Tudor Lupaşcu

 

 

 

Dar cine mă-nţelege oare?
Poate îmi judecă trecutul
Şi nu mai cer la fiecare,
Ca să-mi creadă iar cuvântul.


Când soarele apune iar
Şi începe noaptea rece,
Atunci, totul e-n zadar.
Chiar de eşti singur, noaptea trece.

Mă uit la stele, lună plină,
Ce-aş putea să fac mai mult?
S-aştept un răsărit, lumină,
Ca să coboare pe pământ.

Mă simt ca în pustietate,
Singurătate, dor şi chin,
Cu mii de versuri spulberate,
Adorm plângând, dar îmi revin.

 

Aş vrea să văd şi răsăritul
Şi noaptea cum se lasă
Am fost destul nefericitul,
Hoinar şi fără casă.

 

Căci numai timpul mi-e duşmanul
Şi timpul tot se schimbă.
Să se termine azi coşmarul,
Ce-i rău vreau să se stingă.

 

Să-ntorc privirea către timpuri,
Să uit că am fost pribeag,
Să fac din patru anotimpuri
Un ,,anotimp’’ mai bun, mai larg.

 

Şi bucurii să mai adun,
Vreau alceva în viaţă,
Un ,,anotimp’’ mai larg, mai bun,
Un viitor plin de speranţă.