Din aventurile lui Luke Skywalker (8)

George Lucas

 

Ochii aceia nu erau organici, dar nici pe de-a întregul artificiali. Nimeni nu putea spune cu siguranţă, pentru că nimeni nu făcuse vreodată un studiu amănunţit asupra tîlharilor tusken, cunoscuţi fermierilor de la frontieră sub denumirea de oameni ai nisipurilor.

Populaţia tusken nu îngăduise un studiu amănunţit; îi descurajase pe observatorii potenţiali prin metode cît se poate de eficiente, avînd în vedere lipsa lor de civili­zaţie.

Cîţiva xenologi au crezut că oamenii nisipurilor sînt înrudiţi cu jawa. Alţii, mult mai puţin numeroşi, au emis ipoteza că jawa erau de fapt o ramură evoluată a populaţiei tusken, dar această teorie a fost privită cu neîncredere de majoritatea oamenilor de ştiinţă serioşi.

Ambele rase purtau veşminte strînse pe corp, pentru a-i proteja de dubla radiaţie solară de pe Tatooine, dar cu asta începea şi se sfîrşea lista punctelor lor comune. Oamenii nisipurilor nu purtau pelerine grele de stofă, ci se înfăşurau cu fîşii interminabile de bandaje şi resturi de pînză, arătînd asemeni mumiilor.

Un jawa se temea de orice, un tîlhar tusken de mai nimic. Oamenii nisipurilor erau mai puternici şi mult mai agresivi. Din fericire pentru coloniştii umani de pe Tatooine, aceştia nu erau foarte numeroşi şi aleseseră cele mai pustii regiuni ale planetei pentru a-şi duce existenţa nomadă. Contactul dintre oameni şi tusken se producea, în consecinţă rar, şi era dificil; aceştia din urmă omorau mai mult de o mînă de oameni pe an. De vreme ce şi populaţia civilizată îşi luase tributul de tuskeni, nu întotdeauna motivat, se stabilise un fel de armistiţiu între cele două - atîta timp cît nici una din tabere nu avea avans faţă de cealaltă.

Unul dintre cei doi simţi că situaţia instabilă îl favorizează pe moment şi era cît pe ce să profite din plin de ea; îşi îndreptase puşca spre spider. Dar tovarăşul său îi apucă arma şi i-o lăsă în jos, înainte de a deschide focul. Acest gest declanşă o dispută violentă între cei doi. Şi în timp ce ei aveau un schimb zgomotos de păreri în­tr-o limbă alcătuită în cea mai mare parte din consoane, spiderul goni mai departe.

Fie din pricină că vehiculul nu se mai vedea, fie pen­tru că al doilea tusken îl convinsese pe primul, cei doi încetară discuţia şi coborîră anevoios versantul opus al culmii înalte. La poalele acesteia, cei doi bantha începută să fornăie şi să-şi mute greutatea de pe un picior pe altul, simţind apropierea stăpînilor lor. Amîndoi aveau dimensiunile unor dinozauri mici, ochi strălucitori şi blană deasă. Sîsîiră nerăbdători atunci cînd cei doi oameni ai nisipurilor fură lîngă ei şi se urcară pe genunchii lor pentru a ajunge în şa.

Le dădură pinteni şi animalele se ridicară. Deplasîndu-se încet, dar cu paşi imenşi, cele două masive creaturi încornorate o luară în josul rîpei accidentate, mînate de neastîmpăraţii şi deopotrivă, violenţii lor stăpîni.


- E chiar el, zise Luke zărind micuţa formă tripoidală. În glasul lui se simţea supărare şi satisfacţie în ace­laşi timp.

Spiderul se înclină, luînd un viraj pe fundul unui imens canion de gresie. Luke îşi scoase puşca din locaşul ei, aflat în spatele scaunului şi şi-o aruncă pe umăr.

- Opreşte în faţa lui, îl instrui pe 3PO.

- Cu plăcere, domnule.
De bună seamă, R2-D2 îi observase, dar nu dădea semne c-ar vrea să fugă; oricum, n-ar fi avut cum depăşi spiderul. Robotul se oprise pur şi simplu de îndată ce le simţise apropierea şi aşteptă astfel pînă cînd vehiculul făcu acel viraj elegant. 3PO opri scurt în faţa lui, învăluindu-l pe micul fugar într-un nor de nisip. Zgomotul motorului se dilua într-un zumzăit cînd 3PO îl trecu pe turaţia de parcare. Apoi se auzi un ultim oftat şi tur­bina se opri complet.

După ce aruncă o privire precaută de jur împrejurul canionului, Luke, însoţit de 3PO, se deplasă prin pie­triş pînă în faţa lui R2-D2.
- Unde naiba te duceai? întrebă el aspru.
Robotul emise un fluierat slab de scuze, dar nu el recalcitrantul, fu acela care începu dintr-o dată să turuie ci 3PO:

- Domnul Luke, aici prezent, este acum proprietarul tău în drept, R2-D2. Cum ţi-ai permis s-o ştergi de la el? Acum că te-a găsit, să nu mai auzim că pomeneşti numele acelui "Obi-Wan Kenobi". Nu ştiu de unde l-ai scos. Nici pe el - nici acea hologramă melodramatică.

R2-D2 începu să piuie protestînd, dar 3PO era prea indignat ca să accepte explicaţii.

- Şi nu-mi mai vorbi de misiunea ta! Prostii! Ai noroc că stăpînul tău nu te face fărîme pe loc chiar în clipa asta.

- Nu-i vorba de-aşa ceva, zise Luke, copleşit de setea de răzbunare a lui C-3PO. Haideţi, se face tîrziu, cei doi sori se înălţau rapid pe cer. Mai sper să ne întoarcem înainte ca unchiul Owen să-şi iasă cu adevărat din pepeni.

- Mă iertaţi că intervin, spuse C-3PO, dorind după cîte se părea ca tovarăşul său să nu scape aşa uşor; dar cred că ar trebui să-l dezactivăm pe micuţul fugar pînă-l vedem ajuns la loc sigur, în garaj.

- Nu. Nu va mai încerca să fugă.
Luke îl cercetă sever pe R2, care piuia încet.

- Sper că s-a învăţat minte. Nu mai e nevoie să...
Deodată R2 sări în sus - şi nu fu lucru uşor, avînd în vedere slabele caracteristici ale mecanismelor cu această funcţie, amplasate în cele trei picioare groase ale sale.

Trupul său cilindric începu să se zbată, răsucindu-se şi contorsionîndu-se pe cînd emitea o simfonie înnebunită de fluierături, şuierături şi exclamaţii electronice.
Luke era obosit, nu alarmat.
- Ce este? Ce i s-a întîmplat acum?

Începea să vadă cum 3PO îşi pierdea puţin cîte pu­ţin răbdarea. El însuşi se săturase de această maşinărie aiurită.
Fără îndoială, R2 intrase întîmplător în posesia acelei holograme, apoi o folosise pentru a-l convinge să-i de­blocheze modulul restrictiv.

Probabil că 3PO adopta atitudinea potrivită. Totuşi, o dată ce Luke i-ar putea modifica circuitele şi i-ar cu­răţa conexiunile logice, ar putea scoate din el un robot agricol perfect utilizabil.
Dar dacă... aşa stăteau lucrurile, de ce androidul pri­vea de jur împrejur cu atîta nelinişte?

- O, Doamne... Domnul Luke, pretinde că dinspre sud-est se apropie cîteva creaturi de un tip necunoscut.
Putea fi foarte bine o altă tentativă a lui R2 de a le distrage atenţia, dar Luke nu putea risca. Într-o clipă, îşi coborî puşca de pe umăr şi-i activă celula de energie. Cercetă linia orizontului în direcţia indicată şi nu văzu nimic. Dar oamenii nisipurilor se pricepeau de minune să se facă invizibili.

Dintr-o dată Luke realiză cu adevărat cît de departe se aflau, ce distanţe imense parcursese spiderul în dimi­neaţa aceea.
- N-am mai fost niciodată pînă aici, îl informă pe 3PO. În zonă sălăşluiesc vietăţi îngrozitor de stranii. Nu toate au fost cercetate. E mai bine să le tratezi pe toate ca fiind primejdioase pînă să te hotărăşti în vreun fel. Bineînţeles, dacă e vorba de ceva cît se poate de nou...

Curiozitatea îi dădu ghes. În orice caz, aceasta era probabil o altă şmecherie de-a lui R2.
- Hai să ne uităm, hotărî el.
Deplasîndu-se înainte cu prudenţă şi ţinîndu-şi puşca în poziţie de tragere, îl conduse pe C-3PO spre creasta unei dune înalte din apropiere. Avu grijă, în acelaşi timp, să nu-l piardă din ochi pe R2.

O dată ajunşi pe culme, se lăsă pe brînci şi, punîndu-şi deoparte puşca, îşi luă binoclul. În faţa ochilor lor, se întindea un alt canion, mărginit de pereţi galbeni-cafenii de limanit pe care vîntul îi erodase. Plîmbîndu-şi binoclul încetişor pe deasupra canionului, dădu brusc peste două creaturi... bantha... şi fără călăreţi!

- Aţi spus ceva, domnule? şuieră C-3PO luptîndu-se să-l ajungă din urmă.
Locomotorii lui nu erau proiectaţi pentru un astfel de urcuş anevoios.

- Sînt bantha... şopti Luke, peste umăr, fără să se gîndească în emoţia clipei că, poate, C-3PO nu reuşea să facă diferenţa între un bantha şi un panda.
Privi din nou prin binoclu, focalizind uşor.

- Fii atent... sînt oamenii nisipurilor cu siguranţă. Îl văd pe unul dintre ei.
Ceva întunecat îi blocă dintr-o dată vederea. Preţ de o clipă, crezu că se mişcase un bolovan în faţa lui. Iritat, dădu drumul la binoclu şi întinse mîna ca să îndepărteze acel obiect. Dădu de ceva asemănător metalului şlefuit.

Era un picior bandajat, de două ori mai gros decît piciorul lui. Uluit, îşi ridică privirea... mai sus... şi mai sus. Silueta masivă care privea în jos, cu ochii scîrrteietori nu era un jawa. Parcă crescuse acolo din nisip.

3PO făcu speriat un pas înapoi şi păşi în gol. Pe cînd giroscoapele-i scînceau în semn de protest, robotul înalt se rostogoli de-a berbeleacul în josul colinei. Înlemnit, Luke auzea bufniturile şi zăngăniturile tot mai slabe pe care 3PO le provoca, lovindu-se în timpul căderii, pe panta abruptă.

După ce momentul de confruntare luă sfîrşit, tîlharul tusken scoase un muget înfiorător de furie şi plăcere şi-şi îndreptă în jos sabia grea. Axul cu două tăişuri i-ar fi crăpat lui Luke capul în două dacă acesta nu şi-ar fi ridi­cat arma în sus, într-un gest mai degrabă instinctiv decît calculat; arma pară lovitura, dar nu avea să-i mai slu­jească încă o dată. Confecţionat din carcasa unui cargo, masivul ax sfărîmă ţeava şi transformă măruntaiele deli­cate ale puştii în confetti metalice.
Luke se tîrî înapoi şi se trezi pe marginea rîpei.

 Tîlharul îl împingea încet în spate, ţinîndu-şi arma deasupra capului înfăşurat în cîrpe. Rîdea chicotit, înfioră­tor, sunetele-i fiind cu atît mai inumane cu cît erau dis­torsionate de filtrul de nisip atît de asemănător unui grilaj.
Luke încercă să-şi estimeze situaţia obiectiv, aşa cum îl învăţase şcoala vieţii. Ameninţarea exista, gura îi era uscata, mîinile îi tremurau, era paralizat de frică. Cu tusken-ul în faţă şi probabil cu o cădere fatală în spate, îi apăru altceva în minte şi optă pentru cea mai puţin dure­roasă reacţie. Leşină.

Nici unul dintre tîlhari nu-l observă pe R2 căci micul robot se chinuise să intre într-o nişă aflată în stîncile de lîngă spider. Unul dintre ei căra trupul inert a lui Luke. Îl trînti lipsit de cunoştinţă pe o movilă de nisip, aflată în apropierea vehiculului său, apoi se alătură celorlalţi, îmbulzindu-se şi lovindu-se pe lîngă maşina decapotată.
Proviziile şi piesele de rezervă erau azvîrlite în toate părţile.
Din cînd în cînd jaful se întrerupea, cîţiva dintre ei începînd să se certe şi să se lupte pentru un anumit obiect din pradă.

Deodată, distribuirea conţinutului spiderului încetă, şi cu o viteză înspăimîntătoare tîlharii se făcură una cu pămîntul privind în toate părţile.
O briză uşoară suflă din senin deasupra canionului. Un­deva departe, înspre vest, se auzi un urlet. Un urlet explo­ziv ce se rostogoli ricoşînd în pereţii canionului şi tîrîndu-se cu nervozitate în susul şi în josul unei înfiorătoare şi paralizante game de frecvenţe.

Oamenii nisipurilor rămaseră nemişcaţi încă o clipă. Apoi se porniră să mîrîie şi să geamă cu putere. Înfrico­şaţi, aşa cum se repeziseră să o şteargă din preajma vizi­bilului spider.

Urletul cutremurător răsună iarăşi, mai aproape de data aceasta. Acum tusken-ii se aflau la jumătatea drumu­lui spre animalele bantha care-i aşteptau şi care se lăsa­seră de altfel, în jos, încordate şi smucind de frînghiile cu care fuseseră priponiţi.

Deşi zgomotul nu avea nici un înţeles pentru R2-D2, micul robot încercă să se strîngă şi mai mult în acea sco­bitură. Urletul se auzi şi mai aproape. Judecînd după modul în care reacţionează oamenii nisipurilor, în spatele acestui strigăt rostogolitor, se afla probabil ceva mon­struos, dincolo de tot ceea ce-şi putea imagina.

Ceva monstruos şi ucigaş căruia i-ar fi putut lipsi capacitatea de a distinge între fiinţele comestibile şi maşi­năriile necomestibile.
Nici măcar urmele nu rămăseseră acolo unde cu cîteva momente înainte tîlharii tusken dezmembrau spiderul. R2 îşi oprise toate funcţiile în afara celor vitale, încercînd să reducă zgomotul şi lumina cînd auzi din ce în ce mai clar şi mai aproape un şuier, despicînd văzduhul.

Mergînd în direcţia spiderului, creatura apăru deasupra crestei unei dune din apropiere...


va urma