Abis (2)

Colin Forbes



NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.


În cabinetul lui Tweed urmă o tăcere provocată de uimire. Figura Monicăi şi cea a Paulei sugerau o adâncă neîncredere. Paula fuse cea care rupse tăcerea.
- Leopold Brazii? Cel mai puternic broker1 mondial? Misteriosul personaj despre care se zvoneşte că află tot ce ştie preşedintele american, primul nostru ministru, preşedintele Franţei şi Dumnezeu mai ştie cine?
- Acesta e numele pe care sunt destul de sigur că l-am auzit, spuse Marler. Iar Fournier l-a menţionat de două
ori.
- Probabil că a greşit, insistă Paula.
- Poate, interveni Tweed. O să vă dezvălui un secret. În ultimele săptămâni, am făcut personal investigaţii discrete în ceea ce-l priveşte. E ca un al doilea Kissinger2, însă fără publicitate. Şi, la fel ca şi Kissinger, se plimbă de la o capitală la alta în avionul personal când se iveşte vreo problemă. E un om foarte bogat şi foarte puternic. Făcu o pauză. Atât de puternic, încât azi am fost chemat în Downing Street3. Cineva a vorbit. Primul-ministru în persoană mi-a spus să întrerup orice cercetări legate de domnul Brazii.
- Nu călcaţi pe iarbă, zise laconic Marler.
- Şi noi ce facem? întrebă Paula.


2 Kissinger, Henry Alfred (1923 -), laureat al premiului Nobel, om politic şi secretar de stat sub preşedinţia lui Richard M. Nixon şi Gerald R. Ford. Cartea sa, Armele nucleare şi politica externă a Americii, a stat la baza politicii externe a SUA. (n.tr.).

3 Strada pe care se află cabinetul prim-ministrului britanic, (n.tr)


Soneria telefonului o întrerupse. Monica răspunse, vorbi puţin, apoi acoperi receptorul cu mâna şi se uită la Tweed.

- E René Lasalle, vechiul tău prieten din DST.
Se referea la Direcţia de Supraveghere Teritorială, contraspionajul francez.
Tweed apăsă un buton de pe telefonul său. Ridică receptorul şi îl salută cordial pe francez. Vocea lui Lasalle suna agitată.
- Ai secretizorul1?
- Da. Pari îngrijorat.
- Omul tău, Marler, poartă cumva o jachetă de vânătoare şi pantaloni de catifea cord?
Tweed aruncă o privire spre Marler care era îmbrăcat exact aşa cum îl descrisese Lasalle.
- Despre ce este vorba? întrebă Tweed răspicat. Nu-mi plac întrebările despre oamenii mei mai mult decât îţi plac ţie.
- Marler a vizitat Parisul azi?
- La fel. Repet, ce înseamnă toate astea, René?
- Crimă. Lasalle tăcu, aşteptându-l pe Tweed să spună ceva, dar Tweed rămase mut. Crimă, repetă francezul.
Crimă cu sânge rece, în mijlocul Parisului. Un bărbat pe nume Jules Fournier, ocupaţie necunoscută, a fost înjunghiat mortal acum câtva timp, în orele de vârf. Din tot Parisul, şi-a ales rue St-Honoré.
- Şi?
- Fournier era însoţit de un alt bărbat, care a sprijinit cadavrul de vitrina unui bar. Apoi i-a spus unei femei - în franceză - că Fournier a avut un infarct şi a pus-o să cheme un doctor.
- Şi? repetă Tweed.
- Ne-a făcut o descriere bună. O doamnă cu spirit de observaţie. Mi-am amintit de Marler. - Nimeni, în lumea asta, nu mai arată ca el? Asta vrei să spui? întrebă Tweed.
- Dar descrierea hainelor? O toaletă foarte britanică.
- Ce-i cu ea?


1 Dispozitiv electronic care codează şi decodează convorbirile telefonice, (n.tr.)


- Presupunerile tale absurde mă enervează al naibii de tare. Şi nu, n-am văzut-o niciodată pe persoana în cauză purtând asemenea haine. De asemenea, a fost la Londra toată ziua. Pentru asta garantez eu. „Doamne-ajută, se gândi Tweed, deşi nu cred că voi ajunge prin preajma Lui." Schimbă subiectul. Cât mai eşti la telefon - cu
secretizorul, aşa cum am stabilit mai devreme - ai mai avansat ceva în cercetările tale clandestine în privinţa lui Leopold Brazii?
- Sunt cam multe zvonuri despre el care nu-mi plac. Că are în vedere ceva global. A, şi am fost avertizat să nu mă mai ocup de el. Poţi să crezi aşa ceva? Am fost chemat la palatul Elysée şi însuşi preşedintele mi-a spus că Brazii e un om important şi că să încetez orice altă investigaţie.
- Şi ce-ai hotărât?
- La naiba cu Elysée-ul. Pot să mă concedieze, îmi voi continua investigaţiile pe cont propriu. E ceva putred în Danemarca.
Tweed zâmbi de unul singur. Lasalle era mândru să folosească engleza curentă şi fraze bine cunoscute.
- De ce să nu mergi mai departe în secret? Foloseşte doar un mic cerc de oameni în care ştii că te poţi încrede ca în tine însuţi.
- În lumea în care trăim, acela este un cerc mic. Să păstrăm legătura. Îmi pare rău c-am fost aşa de nervos la începutul acestei convorbiri.
- Las-o baltă. Ai grijă de tine. Şi sunt de acord... păstrăm legătura... Tweed puse telefonul jos. Îl fixă pe Marler. - M-am pus într-o situaţie foarte periculoasă. La Paris ai călătorit cu numele tău?
- Bineînţeles că nu. Am folosit unul din paşapoartele mele false. Telefonul lui Fournier m-a îngrijorat, aşa că miam luat toate precauţiile.
- Scapă repede de hainele astea. Lasalle are o martoră - femeia cu care ai vorbit după ce Fournier a fost ucis - iar aceasta ţi-a făcut o descriere perfectă. Aş fi vrut să-i spun lui Lasalle despre banda în costume de motociclişti, dar nu puteam s-o fac.
- înţeles. De acord, spuse Marler.
- N-ai fost niciodată la Paris, continuă Tweed autoritar. Dacă ai fi prins într-o investigaţie criminalistică a poliţiei franceze, ai putea fi ţinut acolo săptămâni întregi. Lasalle nu va putea să te ajute. Acum, scapă de hainele alea.
- Aşa voi face. Marler se opri la uşă, chiar înainte de a pleca. Mi-aduc aminte de ceva ce tot bolborosea Fournier. Tocmai îl pomenise pe Leopold Brazii. Zicea că pot obţine ceva informaţii de la un servitor din serviciul generalului Sterndale. Bănuiesc că nu e tipul de la Banca Sterndale?
- Altceva? întrebă Tweed brusc, îngrijorat de problema hainelor.
- Mai spunea că generalul are încredere în servitorul lui şi că acesta locuieşte cu generalul. Pe tip îl cheamă Marchat. Nu se ştie ce naţionalitate are...
- Cel puţin asta ne oferă o legătură între Leopold Brazii şi Sterndale, comentă Paula, ascunzându-şi emoţia.
- Eu aveam deja una, îi spuse Tweed. De curând l-am reîntâlnit întâmplător pe Sterndale. Vizitam pe cineva la clubul acela plictisitor unde l-am văzut prima oară. L-am prins când pleca. A început să vorbească despre Brazii, despre ce om sclipitor este acesta. Apoi a trebuit s-o ia din loc.
- De aceea l-ai trimis pe Philip la Wareham într-o aşa-zisă vacanţă... apoi i-ai cerut să-l verifice pe Sterndale.
- Ai dreptate. Tweed se învârti în scaunul său pivotam. Am un sentiment neplăcut că se pregăteşte ceva mare de tot. La nivel internaţional. Nu-mi place referirea lui Fournier la „o operaţiune care să schimbe lumea".
- Ar putea cineva să facă realmente aşa ceva? întrebă Paula sceptică.
- Depinde cât e de deştept, de puternic. Nu-i stă nimic în cale, şi chestia asta nu mă lasă să dorm. Avem un prim-ministru disperat. Washington-ul e o glumă. Bonn-ul are un om care vrea să rămână în istorie drept creatorul Statelor Unite ale Europei. O idee cam spumoasă - germanii au uitat istoria. Imperiul Austro-Ungar, controlat de Viena înaintea Primului Război Mondial, era o amestecătură de naţionalităţi, şi asta ar fi şi Europa. Şi ce se întâmplă la sfârşitul acelui conflict oribil? Imperiul decade, se destramă în diverse naţiuni individuale - Ungaria, Cehoslovacia etcetera. Austria a rămas un stătuleţ fără nici o importanţă.
- Dar azi? se interesă Paula.
- Situaţia actuală îmi aminteşte de ce am citit despre anii treizeci. Un bărbat pe nume Adolf Hitler, diabolic, dar psiholog strălucit, îi manipulează pe liderii occidentali ca şi cum ar mânui nişte marionete.
- Vrei să spui că Brazii ar putea fi un nou Hitler?
- Nu! Dar ai reţinut fraza „implicat într-o operaţiune de schimbare a lumii" - Occidentul nu are un conducător, aşteaptă un geniu care să-l manipuleze.
- Crezi că Brazii e un geniu?
- L-am întâlnit nu prea de mult la o petrecere. El a venit la mine să-mi spună câteva cuvinte. Am avut neplăcuta senzaţie că ştie cine sunt, ştie de SIS. Are legături peste tot. Ca o caracatiţă. Un bărbat foarte deştept... şi un mare seducător. Vrea să ne mai întâlnim, dar eu, unul, îl evit. Pentru moment.
- Deci, avem o crimă la Paris, care ar putea avea legătură cu încă două crime în Dorset. Aria e cam mare, reflectă Paula. Şi mă întreb ce s-a întâmplat cu servitorul care a dispărut, cu Marchat.
- Şi tu ai observat asta, nu? zâmbi Tweed sec. Şi cum îţi spuneam mai devreme, inspectorul-şef Buchanan mi-a relatat foarte precis, la telefon, cum pompierii au căutat printre rămăşiţele de la conac şi cum au scos două corpuri - identificate ca fiind al lui Sterndale şi al fiului său, Richard. Aşadar, ce s-a întâmplat cu figura asta fantomatică de Marchat?
Într-o casă veche de piatră, de pe Avenue Foch din Paris, unul dintre cele mai scumpe din oraş, un bărbat masiv şi înalt stătea în spatele unui birou Ludovic al XV-lea. Pereţii încăperii erau acoperiţi cu rafturi de cărţi, iar lumina era foarte slabă, lăsând camera aproape în întuneric. Bărbatul vorbea engleză cu vizitatorul său, aşezat la capătul celălalt al biroului şi învăluit în obscuritate.
- Cred c-ar trebui să-ţi reîncepi călătoriile. Ia-ţi bilet la unul din primele zboruri spre Heathrow de mâine, închiriază o maşină şi du-te în Dorset. Mai precis, la Wareham. Clar?
- Până acum, da, răspunse vizitatorul. Ce caut în Dorset?
- Necazuri. S-ar putea să trebuiască să faci curat. Dacă e nevoie, fă-o. Şi fără enigme, te rog. - Sunt expert în localizarea şi dezlegarea enigmelor.
- De aceea te şi trimit pe tine. Ţi-am explicat ce s-a întâmplat, atâta cât ştiu şi eu. Anumiţi oameni o să mişune pe acolo, ca furnicile. Fii atent cum procedezi.
- întotdeauna sunt atent, replică vizitatorul, împingându-şi scaunul şi pregătindu-se să plece.
- Repet, fii atent pe unde calci, sublinie Leopold Brazii. Nu ştii detaliile, dar lumea e în pericol.

În barul de la Priory, Eve Warner îşi duse paharul la gură şi bău repede cea de-a patra votcă mare. Newman o privea cu cinism. Din punctul lui de vedere, cantitatea de alcool nu avea nici un efect asupra ei. Avea un cap de piatră. Philip sorbea ultimele picături din singurul pahar de vin pe care-l băuse.
- Ora de culcare, anunţă Eve. Căscă fără să-şi mai pună mâna la gură. A fost o zi palpitantă. - Eu nu i-aş zice palpitantă, obiectă Philip. Cred că tragică e un cuvânt mai bun.
- Bine. În fond, n-am cunoscut-o pe nici una din victime. Noapte bună, Bob. Sper să ne vedem de dimineaţă. - Posibil, spuse Newman.
- Să baţi la uşa mea când vii jos, Philip. Doar să-mi spui noapte bună.
- Aveţi camerele apropiate? întrebă Newman după ce plecă ea, lăsându-i pe cei doi bărbaţi singuri în tot barul. - Eu nu stau în hotelul mare. Locului i se spune Casa Bărcilor de lângă râu. Din hol, ajungi acolo prin nişte uşi mari de sticlă. Eve ocupă apartamentul de vizavi.
- Convenabil, comentă Newman cu un zâmbet sec. Cum de s-a întâmplat?
- întâmplarea. Tweed cunoaşte locul ăsta şi mi-a rezervat apartamentul. Eve îl avea rezervat pe cel din faţă. Am întâlnit-o de curând, încheie Philip cu o notă de protest.
- Nu mă interesează. Glumeam. Cum ai cunoscut-o?
Philip îi explică împrejurările, fără să-i spună nimic despre Porsche-ul roşu care i se păruse că-l urmărise din Park Crescent. Îl văzuse prima oară lângă staţia de metrou de pe Baker Street.
- Ei bine, asta va aduce o schimbare în singurătatea ta din casa aceea goală. Să înţeleg că nu te muţi? A trecut mai mult de un an de când a murit Jean, nu-i aşa?
- Da. Philip se opri. Casa aceea a fost căminul nostru şi, categoric, eu nu plec de-acolo. Tweed te-a trimis aici ca să mă ajuţi, nu?
- Da. Ceva ce s-a întâmplat de când ai venit tu îl îngrijorează teribil. N-a spus ce. Barmanul dispăruse. Deschideţi sacoul ca să pot ajunge la buzunar.
Philip se conformă fără nici un comentariu. Newman scoase un Walther de 7,65 mm, automat, cu opt focuri, şi încărcătoare de rezervă, şi i le strecură în buzunar.
- Arma ta preferată. A fost ideea lui Tweed. Aşa că, probabil, este îngrijorat.
- Mai e ceva ce trebuie să ştii. Aşa cum ţi-a spus şi Eve, l-am întâlnit pe generalul Sterndale în barul ăsta mult mai devreme, înainte să plecăm spre faleza de la Lyman's Tout. Sterndale îmi spunea că, în ciuda faptului că avea un servitor care locuia acolo cu el, un bărbat pe nume Marchat...
- Spune-l pe litere, te rog.
Philip îl rosti pe litere. La rândul lui, îl rugase pe general să facă acelaşi lucru.
- Generalul nu ţi-a spus de unde e acest Marchat? Mie-mi sună foarte central-european.
- Nu, nu mi-a spus. Voiam să spun că Sterndale mi-a povestit că are o casă atât de izolată, încât încuie personal toate obloanele în fiecare seară.
- A căzut în propria-i capcană, bietul nenorocit. Tweed mi-a dat toate detaliile pe care le-a primit de la Buchanan. L-am sunat de la o cabină telefonică, înainte să intru în Wareham. Vreau să te conduc până la Casa Bărcilor, dacă nu te deranjează. Pare a fi un loc fascinant...
Uşile de sticlă dădeau într-o grădină luminată la intervale cu felinare. Mergând pe o alee pavată cu piatră, Philip îi vorbi lui Newman despre Marchat.
- Ce e ciudat, continuă el, e faptul că acest servitor, Marchat, pare să fi dispărut fără urmă. Tweed era absolut sigur că dintre ruine nu au fost scoase decât două corpuri.
- Prin urmare, mâine-dimineaţă o să încercăm să dăm de urma domnului Marchat. Şi, întrucât locuia la conac, am putea începe cu barurile locale. La ţară, toată lumea ştie pe toată lumea. Şi zona asta este un loc pe cinste. Ajunseseră la Casa Bărcilor. Prima impresie fu aceea a unei clădiri moderne, proiectată să se armonizeze cu vechiul Priory, dar, de fapt, era vorba doar de o renovare bine făcută. Newman se uită înăuntru prin sticla groasă a uşilor, în timp ce Philip îşi scotea cheia. Dincolo de uşă era un hol mare, cu pardoseală de piatră, foarte spaţios, cu mai multe uşi, care mergeau până departe, în capăt.
- Apartamentul meu e chiar primul din spate, pe stânga. Pot să văd râul Frome. Cel al lui Eve e pe partea cealaltă a holului.
- Ne vedem dimineaţă, la micul dejun - asta dacă nu stau în calea unei prietenii, sugeră Newman. Ai nevoie de o companie feminină.
- Luăm micul dejun împreună. Philip tăcu. Abia am întâlnit-o. E atractivă, dar simt tot timpul că e ceva în neregulă cu ea. Mi-a spus că - citez exact cuvintele ei - „lucrez în securitate. E ceva special..." Am avut impresia că asta i-a scăpat.
- Mi-a spus şi mie ceva similar. Newman îl bătu pe spate. E posibil să fie de partea noastră. - Atunci de ce e atât de agresivă?
- Pentru că e deşteaptă şi o asemenea atitudine e o mască bună. Somn uşor...
Uşa de la intrarea holului, luminată de lămpi puternice, se închise şi se încuie automat. Ajuns în faţa uşii închise a lui Eve, Philip se opri. Va crede ea că el încearcă să se mişte prea repede? Dar fusese ideea
ei. Bătu la uşă care, nefiind încuiată, se deschise aproape imediat câţiva centimetri.
- Voiam doar să-ţi spun noapte bună, îi zise Philip.
- Noapte bună şi ţie. Eu mă scol la şapte. Poţi să dormi mai mult, şi ne vedem mai târziu.
Uşa se închise şi el o auzi încuind-o. Ajuns în propriul apartament, începu din nou să cerceteze locul. Mai devreme petrecuse doar câteva clipe în apartament, cât să-şi deschidă valiza şi să-şi aranjeze pe umeraşe sacourile şi pantalonii. Jean îi spusese să facă asta întotdeauna. „Chiar când te grăbeşti, deschide valiza şi scoate lucrurile care se pot şifona..."
Amintirea ei îi umplu ochii de lacrimi. O putea auzi vorbind, un timbru profund, dar o voce caldă şi întotdeauna vorbea cu atâta claritate!
- Revino-ţi, nebunule, îşi zise.
Se duse repede în baie, deschise robinetul de apă rece şi-şi băgă faţa sub jetul de apă, apoi se şterse viguros cu un prosop. Ştia care era problema. Era prima oară de la moartea ei când pleca undeva şi stătea singur într-un hotel, exceptând excursia în Europa, când plecase să se răzbune pe oamenii care o omorâseră.

Toate gândurile despre Eve îi dispăruseră din minte. Cu simţurile încă în stare de alertă, colindă prin spaţiosul apartament - Tweed fusese generos când îi alesese un astfel de loc. De la intrare, se ajungea într-un living confortabil cu uşi mari de sticlă pe unde se vedea râul Frome. Cineva din personalul hotelului trăsese draperiile.
Din living se intra într-un coridor care se termina cu o baie, iar alături un dormitor mare pentru două persoane.
Işi aprinse o ţigară şi hoinări neliniştit dintr-o cameră într-alta. În living, dădu la o parte draperiile ca să privească râul care curgea doar la câţiva metri mai încolo. În lumina lunii văzu un drum de edec pe malul celălalt.
Un bărbat masiv, călare pe o bicicletă, pedala pe drumul de edec, spre ieşirea din Wareham. Se holba la Casa Bărcilor. Era un bărbat cu adevărat masiv, purtând un hanorac şi o căciulă cu cozoroc şi cu urechi, trasă bine pe frunte. Imposibil să-i vezi faţa.
Brusc, farul de la bicicletă se stinse. Bărbatul pedala încet, dar acum acceleră şi dispăru. Cel de-al şaselea simţ al lui Philip se trezi la viaţă. După ce verifică încuietorile uşii, trase la loc draperia. Făcu apoi un tur al apartamentului, verificând încuietorile tuturor ferestrelor.
Îşi impuse să facă un duş rapid, în ciuda valului de oboseală care se abătuse asupra lui pe neaşteptate. Se strecură în pijamale, se băgă leneş în pat, citi câteva pagini dintr-un volum broşat, apoi stinse veioza de pe noptieră. De ce oare îl chinuia sentimentul unei nenorociri iminente?