Trebuie sa recunoastem ca evenimente de o importanta cruciala pentru istoria României si care au lovit direct în fiinta Miscarii Legionare ne-au ramas necunoscute pâna astazi si este posibil sa ne ramâna necunoscute înca multa vreme. Explicatia acestei lipse de informatii sta în simplul fapt ca Miscarea Legionara s-a bucurat doar de un rastimp extrem de scurt (septembrie 1940 - ianuarie 1941) pentru a intra în contact cu surse importante si arhive secrete ale evenimentelor care au punctat istoria tarii, în ultimul secol. Este drept ca am banuit în unanimitatea cazurilor relatii uneori surprinzatoare între fortele antiromânesti, dar cu aparenta nationalista, si fortele antiromânesti cunoscute ca atare chiar prin însasi firma lor.
"Prima conventie de colaborare între comunisti si regimul Antonescu s-a încheiat pe 11 ianuarie 1941, prin mijlocirea Serviciului secret de Informatii, reprezentat de comisarul Petrovici, si a lui Constantin David, care reprezenta Partidul Comunist din România (PCdR). Prin aceasta conventie, PCdR se angaja sa participe la evenimentele din 20-23 ianuarie 1941 prin actiuni anarhice în cartierele evreiesti, alaturi de politisti, derbedei si hoti. Comunistii si-au respectat angajamentele, aducând astfel o importanta contributie la consolidarea regimului Antonescu, cu aceasta ocazie. Participarea comunistilor la devastarea cartierelor evreiesti, din 20-23 ianuarie 1941, este însa si astazi un 'tabu' pentru istoria PCdR".
Stilul discursiv si patriotard al fostului conducator autoproclamat degraba "maresal", ne trezea, ce-i drept, anumite suspiciuni, dar ni se parea exagerat sa-i atribuim o duplicitate care ar fi condus pâna la încheierea unor conventii cu comunistii.
E greu de uitat ca la 11 ianuarie 1941, când regimul Antonescu încheie prima conventie cu oamenii partidului comunist, generalul se pregatea sa denatureze motivul pentru care Horia Sima nu a mers împreuna cu el la o audienta fixata de Hitler.
Motivul a fost prezentat lui Hitler ca o dovada de ostilitate din partea legionarilor fata de politica Reich-ului. În subsidiar, Antonescu mergea pâna acolo, încât sa-l înfatiseze pe Horia Sima ca dusman al lui Hitler si tradator al Europei nationaliste. Atasamentul real si cinstit al Miscarii Legionare la Axa Roma-Berlin a devenit în manevrele initiate de Antonescu un act de tradare. Totusi, în acelasi timp, tradatorul cauzei nationaliste în Europa si în tara era însusi Antonescu. Cât caz a facut omul acesta de corectitudinea si onoarea lui în actele politice de pretins exponent al nationalismului românesc, la ce diapazon a vorbit de daruirea lui integrala în razboiul de mai târziu împotriva Sovietelor, si cum n-a pierdut nici un prilej sa se ipostazieze în modelul unei fuziuni profunde între cele doua mari idei: crestina si nationala! Ori de câte ori Miscarea Legionara a vorbit despre Antonescu si conflictul ei cu el, s-a ferit sa-i aplice epitete sortite sa-l elimine din ordinea morala. Oare, astazi, dupa ce am fost pusi în fata dovezii ca Antonescu a subminat întelegerea lui de colaborare frateasca si nationala cu Miscarea Legionara, ce ne mai poate retine pentru a-i aplica pe frunte stampila de tradator? De altminteri, toate conflictele stârnite în cursul aparentei cooperari dintre General si Miscare erau preambulul loviturii de stat pe care a dat-o la 21 ianuarie 1941 si a desavârsit-o cu concursul inconstient al armatei germane.
Nu putem trece cu vederea ca îndepartarea Miscarii Legionare prin forta si în cadrul unei strategii de o suprema perfidie, a fost pregatita de Antonescu, alaturi de comunisti, stipulând masacrarea populatiei evreiesti din doua cartiere binecunoscute ca fiind asezarea lor predilecta. Câta josnicie trebuie sa fi staruit în Antonescu pentru a transforma în victima o populatie fata de care avea obligatia sa-i respecte viata si bunurile. Caci conventia prin care se napustea asupra ei, asmutind împotriva-i drojdia mahalalelor, denota o uluitoare absenta a simtului moral. Iar manevra prin care a staruit sa arunce în spatele Miscarii Legionare crimele dezlantuite de el, secondat de drojdia societatii, refuza orice comentariu. Înscrierea în calendarul evenimentelor din ianuarie 1941 a crimelor si jafurilor savârsite de antonescieni si comunisti, ca promotori ai dezordinilor convertite în ‘rebeliunea legionara’, ramâne o pagina în istoria României motivata sa conteste tot ceea ce a pretins Antonescu ca a daruit pentru Dumnezeu, tara si neam. Nu stim daca istoricilor care au afirmat sus si tare ca evenimentele din ianuarie 1941 au fost provocate de legionari, nu le revine datoria de a recunoaste ca au nesocotit adevarul ascuns în spatele acestor evenimente. Dupa publicarea celor doua conventii dintre Antonescu si comunisti se confirma, fara nici o urma de dubiu, ca mult trâmbitata ‘rebeliune’ a fost pregatita de conspiratia antonesciano-comunista, cu cel putin 10 zile înainte.
A doua conventie încheiata de Antonescu, în iulie 1941, cu exponentii Partidului comunist din România este un alt model de tradare a aliatilor lui si de inconstienta în urmarirea telurilor unui razboi. Ea e prezentata astfel: "A doua conventie între comunisti si regimul Antonescu s-a încheiat în iulie 1941, dupa atentatul contra trenului «Patria», si a fost semnata de Eugen Cristescu, directorul SSI, si Stefan Foris, secretarul PCdR, din acel timp.
Prin aceasta conventie, comunistii se angajau de a se abtine de la acte de sabotaj în industria de armament si transportul feroviar pe peri - oada razboiului. SSI-ul, la rândul sau, se angaja sa nu trimita pe front nici un comu - nist, care astfel ar fi ajuns sa lupte contra lui Stalin si a URSS. În al doilea rând, de a nu-i preda pe comunisti lui Adolf Eichman pentru a-i duce în lagarele germane. În al treilea rând, de a nu se opune 'infiltrarii' catre Bucuresti a comunistilor din tara".
Consideram ca una dintre conditiile de la baza acestei conventii este un monument de criminalitate si, totodata, dovada profundei alienari a lui Antonescu de interesele comunitati românesti, vazute în perspectiva viitorului. Caci în vreme ce se daduse un ordin ca nici unul dintre comunisti sa nu sufere consecintele razboiului scutindu-i de mobilizare, legionarii erau concentrati în puncte din imediata apropiere a frontului, pentru a fi trimisi sa lupte în "batalioanele mortii". Asadar, tineretul care constituia o garantie incontestabila a plamadirii unui viitor onorabil pentru societatea noastra, elementului acestuia i se pregatea o moarte de neocolit. Nu vad ce ne poate opri sa concluzionam ca Antonescu pregatea viitorul României conservându-i pe comunisti si lichidându-i pe legionari. Sa retinem ca dincolo de toate acuzatiile aduse legionarilor, în virtutea carora li se contestau o suma de calitati, putine minti au împins vrajmasia, încât sa nu li se recunoasca atasamentul fata de neam. Pâna unde putea sa mearga ratacirea lui Antonescu, încât sa-si imagineze ca poate sluji interesele tarii, conser - vându-i pe comunisti si suprimând segmentul cel mai important din tineretul tarii, care purta atunci pe umerii lui greul razboiului!
În cadrul unei noi viziuni asupra evenimentelor din 1941 este obligatorie revizuirea modului cum s-a cerut armatelor române sa lupte pe frontul de rasarit, cum au fost abandonate pozitii dupa pozitii, facilitând strapun - gerea frontului românesc si, mai ales, cum s-a ajuns la actul de la 23 august 1944, când însusi regimul antonescian a convenit "de a nu se opune 'infiltrarii' catre Bucuresti a comunistilor din tara".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu