Abis (3)

Colin Forbes

NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.

Newman se simţi şi el alertat, neliniştit, după ce se despărţi de Philip. Se întoarse prin grădina al cărei gazon era acoperit cu chiciură albă. Temperatura era foarte scăzută, dar frigul îl stimula.
„Oare Tweed o mai fi treaz? se întrebă el. O să-i dau un telefon din cabina aceea pe care mi-a descris-o Philip, să-l pun în temă cu ultimele noutăţi, asta dacă-l prind..."
Intră în hotel prin uşile de la holul mare, se gândi să urce în camera lui, dar decise că hanoracul îl va proteja suficient. Omul de noapte de la recepţie îi dădu o cheie cu care să intre la întoarcere.
- Am chef de-o plimbare. Nu mi-e somn, îi explică Newman şi închise uşa, apoi rămase în curtea interioară pavată cu piatră, ca s-o încuie.
Îi întâlni când intră în vechea piaţetă. Wareham era un orăşel cu case în stil georgian, originale. Erau împrăştiaţi peste tot, în jurul pieţei. Un grup de şase motociclişti stăteau călare pe motocicletele lor, lângă ieşirea dinspre South Street.
Când apăru el, începură să bea bere din cutii, iar câţiva îşi aprinseră o ţigară. De ce oare i se păru că, de la apariţia lui, toţi joacă teatru? Unul îşi ţinea mănuşile vârâte sub braţ şi-şi sufla în mâini. Câţiva purtau căşti mari şi se uitau la el prin ochelarii imenşi de protecţie.
- N-o să găseşti nici o damă în groapa asta de gunoi, îi strigă unul dintre ei pe un ton sarcastic. - Nu se ştie niciodată, îi răspunse Newman amabil, continuând să meargă.
O luă la stânga şi intră pe South Street, pustie la ora aceea, şi văzu cabina telefonică. Ajuns înăuntru, ridică receptorul, băgă o fisă şi formă numărul de la Park Crescent. Trei dintre motociclişti veniseră cu motocicletele pe South Street şi acum stăteau şi se uitau la el. Când termină de format numărul, Newman se întoarse cu spatele la telefon ca să poată privi banda. În caz că ar începe ceva, ar sparge câteva ţeste cu mânerul Smith & Wesson-ului 38 pe care-l avea cu el. Monica răspunse şi i-l dădu imediat pe Tweed. Newman îi raportă scurt şi puse receptorul în furcă.
Se întoarse la hotel încet, cu mâinile atârnându-i leneşe pe lângă corp. Mersul lui foarte liniştit păru să-i îngrijoreze. Se retraseră la poziţiile iniţiale. Newman îşi continuă drumul spre Priory. O adunătură obişnuită de şmecheri. Apoi îşi aminti de motociclistul despre care îi spusese Philip că-i urmărise, pe el şi pe Eve, pe drumul
de întoarcere din Kingston.
Tweed închise telefonul după ce-l ascultă pe Newman. Le spuse Paulei şi Monicăi esenţialul conversaţiei cu Newman. Paula se gândise că şedinţa o să ţină toată noaptea.
- Ei bine, cel puţin mă bucur că Philip pare să-şi fi găsit, în cele din urmă, o prietenă, comentă ea.
- S-ar putea să fie ceva semnificativ în legătură cu referirea lui Eve Warner la securitate, remarcă Tweed. Şi precizarea că e ceva „special". Mă gândesc şi eu.
- La ce te gândeşti? insistă Paula.
- Că ar putea să fie în Ramura Specială. Tweed aruncă o privire la ceasul de perete. Cred c-o să-mi sun vechiul contact de-acolo, Merryweather. O bufniţă, ca şi Philip. Mă îndoiesc c-o să meargă, dar n-o să meargă, dacă n-o să încerc. Poţi să-l prinzi, Monica? Asta în cazul în care e acolo...
- Ce s-a întâmplat, Tweed? La ora asta? întrebă Merryweather când Tweed ridică receptorul.
- Nu te prosti, Sam, îl certă Tweed gălăgios. Nu poţi munci până nu se înnoptează. Şi-apoi, eşti acolo, la birou. Am nevoie de o favoare.
- Tu întotdeauna ai nevoie de o favoare. Ce e?
- O să-ţi dau un nume. Dacă ai angajat-o tu, n-am nevoie să mi-o spui. Tweed făcu o pauză, ca fraza să-şi facă efectul. Dar, dacă nu e unul
dintre oamenii tăi, mi-ar fi de mare ajutor s-o ştiu şi eu. Numele ei este Eve Warner.
Acum fu rândul lui Merryweather să facă o pauză. Tweed aşteptă răbdător, uitându-se scurt la Paula. Urmă o pauză lungă înainte să primească răspunsul.
- Tweed, dacă eu aş încerca să aflu numele unuia dintre oamenii tăi sau dacă aş încerca să văd dacă nu lucrează pentru tine, tu mi-ai spune? Mi-ai spune pe dracu'!
- E o chestiune serioasă. Lucrez la ceva care a implicat trei crime în ultimele câteva ore.
- încearcă la Scotland Yard. Ţi-l pot recomanda pe inspectorul-şef, Roy Buchanan, adăugă Merryweather răutăcios.
- îmi eşti de mare ajutor.
- întotdeauna am încercat să fiu aşa. Mai vorbim. Noapte bună. Sau, mai bine, bună dimineaţa... Tweed puse receptorul jos şi clătină din cap.
- N-a vrut să coopereze? se interesă Paula.
- A tăcut cam mult înainte să mă refuze. Asta ar putea fi un răspuns. Sau, la fel de bine, putea să citească un document. Ştiu că citeşte când vorbeşte la telefon. Aşa că, până una, alta, noi nu ştim nimic.
- Bob nu s-a pronunţat în nici un fel apropo de Eve Warner?
- Nu, din anumite motive a fost foarte scurt, ca şi cum s-ar fi gândit la altceva.
- Am terminat portretul pe care m-ai rugat acum câteva zile să i-l fac lui Leopold Brazii, zise Monica pe un ton plin de viaţă. E puţin cam limitat, cu lipsuri mari, dar personajul e, într-adevăr, un om foarte interesant.
Tocmai atunci sună telefonul.
- E inspectorul-şef, Buchanan, zise Monica, acoperind receptorul. Nu pare a fi în toane bune. Să-i spun c-ai plecat acasă?
- Vorbesc eu...
- Tweed, vreau un răspuns direct la o întrebare directă.
Vocea de obicei uniformă a lui Buchanan avea acum inflexiuni iritate. Tweed se aşeză mai confortabil în scaun.
- De unde suni, Roy? De la Yard?
- Nu. De la comandamentul de poliţie din Wareham, Dorset. - I-auzi! Cine se scoală de dimineaţă...
- Nu e de glumă. Ştii din telefonul meu de mai devreme că au fost ucişi, cu brutalitate, doi oameni la reşedinţa Sterndale. Ştii că Sterndale avea un servitor care locuia cu el... un tip pe nume Marchat?
- Poţi să-l spui pe litere, te rog? ceru Tweed. Buchanan îi făcu această favoare.
- Ei bine, ştiai de el?
- Acum ştiu. Tocmai mi-ai spus-o tu.
- Personajul ăsta, Marchat - mie-mi sună străin - a dispărut. Corpul lui n-a fost găsit în ruinele de la Sterndale Manor.
- Bănuiesc că-l vei prinde.
- O să-l prind, răspunse Buchanan morocănos, darnu în toiul nopţii. Acum, întrebarea directă - la care aştept un răspuns direct.
- Ai mai spus asta. Probabil că eşti obosit, comentă Tweed, necăjindu-l. Dacă reuşea să-l facă pe Buchanan să-şi iasă din fire, putea să-l facă să scape câte ceva.
- Câţi oameni ai deja aici? Şi de ce?
- Sunt două întrebări, răspunse Tweed cu blândeţe.
- La naiba!... Scuză-mă, o iau de la început. Am verificat registrele hotelurilor. La hotelul Priory, nu l-am găsit doar pe Philip Cardon care ocupă un apartament... ba mai mult, Bob Newman stă în acelaşi hotel, la camera patru. Vreau să ştiu de ce.
- Pe Philip, replică Tweed moale, l-am trimis eu în vacanţă. Prima de când soţia lui, Jean, a murit... asta în caz c-ai uitat ce s-a întâmplat.
- Ştii că n-am uitat. Tonul lui Buchanan se mai muiase. O plăceam pe Jean, o femeie remarcabilă. Pot să te întreb de ce se află şi Newman la Priory?
- Philip n-a prea vrut să plece de unul singur, dar l-am convins eu. După ce a plecat, m-am gândit că poate fi puţin cam traumatizant pentru el, aşa că Newman e acolo ca să-i ţină de urât.
- Tweed, ar fi trebuit să te faci avocat...
- Nu, mulţumesc. Avocaţii îşi scot banii din nefericirile altor oameni. Cazuri de tribunal care implică dispute conjugale amare, asta ca să-ţi dau un exemplu.
- Trebuie să te avertizez că voi fi totuşi nevoit să-i interoghez pe amândoi în cursul zilei de mâine. Nu astăzi. - Ăsta e privilegiul tău. De ce nu furi şi tu câteva ore de somn? E aproape două.
- Şi tu eşti încă la birou. Mai vorbim noi, cât de curând. Noapte bună. Sau mai bine, bună dimineaţa... Tweed închise telefonul şi se îndreptă din spate în scaun. Era încruntat şi se uita în gol.
- Din câte am prins eu, i-ai făcut faţă în mod strălucit, comentă Paula.
- Când vorbeşti cu un om perspicace de la Yard, trebuie să te menţii în graniţa adevărului cât de mult poţi. Ştiu că nu m-a crezut, dar nu m-a putut faulta. Bietul de el, probabil că se simte frustrat.
- Vrei - sau nu - să-ţi citesc portretul pe care i l-am făcut zilele astea lui Leopold Brazii? întrebă Monica.
- Vreau să fiu proaspăt când o să-l înghit. Asta dacă nu ai ceva ce consideri tu important şi care să aibă legătură cu ce s-a întâmplat în ultimele câteva ore.
- Ar fi ceva, răspunse Monica cu satisfacţie. Brazii are o casă mare în Dorset, într-un loc numit Lyman's Tout, indiferent ce-o însemna asta. Se cheamă Grenville Grange (1) şi din vârful falezei pe care e construită se vede marea. A încercat să ascundă faptul că el e proprietarul locului.
- Cum Dumnezeu ai aflat aşa ceva?
Tweed deveni dintr-odată extrem de agitat. O privi pe Monica, în timp ce aceasta îi răspunse:
- După cum ştii, am şi eu legături peste tot. Unele dintre ele sunt funcţionari în birourile dragilor dumneavoastră avocaţi. N-ar trebui să bârfească, dar, bineînţeles, c-o fac. El a cumpărat casa pe numele lui Car-son Craig. În cele din urmă, l-am contactat pe prietenul tău, omul care umblă după bani, Keith Kent... era într-o scurtă vizită la Paris. El mi-a spus că Carson Craig e unul dintre adjuncţii lui Brazii şi că acesta îl foloseşte adesea ca faţadă.
- Te-ai descurcat bine.

1 Grange = „fermă, gospodărie" (n.tr.)

- Nu m-a satisfăcut numai asta. Am o prietenă, Maureen, care locuieşte într-un sat mai îndepărtat, Kingston, sus, în Purbeck. Am luat de câteva ori prânzul într-un han vechi şi plăcut, Scott Arms. Ea mi-a descris locul unde se găseşte Grenville Grange. Mi-a spus că locul îi dă fiori pe şira spinării. Habar n-avea a cui e.
Tweed sări de pe scaun şi se duse să se uite la harta topografică a Dorset-ului, pe care Paula o agăţase pe perete mai devreme. Urmări cu degetul drumul din Wareham până în Kingston, apoi drumeagul îngust care ducea spre conacul Sterndale şi un altul spre Lyman's Tout. Se întoarse repede la masa lui, se aşeză şi începu să bată cu degetele în masă.
- Asta e, hotărî el. Pentru moment, toate drumurile par să ducă în Dorset. Philip şi Bob sunt acolo singuri, şi se pare că situaţia e destul de explozivă. Monica, le trimit întăriri. Sună-l pe Marler acum, apoi pe Butler şi pe Nield. Să se suie în maşini - fiecare în a lui - şi să pornească spre Wareham înainte să se lumineze. Categoric, să nu stea la Priory...
- Ursul Negru, spuse Monica imediat. Cunosc Wareham-ul, e pe South Street, la cinci minute de mers pe jos de la Priory. Se cunosc când ajung acolo?
- Marler să stea departe de Butler şi de Nield... doar dacă nu cumva au de făcut faţă vreunei urgenţe. Pot să stea toţi trei la hanul Ursul Negru. Marler e un agent comercial pentru ceva plauzibil. Butler şi Nield sunt în vacanţă - pasiunea lor e să studieze păsările. Asta va fi explicaţia pentru binoclurile puternice pe care le vor avea cu ei...
Monica se întinse după telefon. Stai puţin, o opri scurt Tweed. Toţi trei trebuie să fie înarmaţi - asta e valabil şi pentru Philip, şi pentru Newman. Îl suni prima oară pe Newman, la Priory. Probabil c-o să-i scoli pe toţi, dar sunt obişnuiţi. Formulează-i mesajul lui Newman astfel: „Fraţii Buchanan sunt în oraş. Vă sugerez un mic dejun
matinal, ţie şi lui Philip, apoi dispăreţi şi voi undeva. Dacă fraţii iau legătura cu voi, atunci o s-aveţi parte de o zi plictisitoare".
- Am înţeles, spuse Monica, apoi ridică receptorul şi formă numărul de la Priory, din memorie.
În timp ce ea dădea telefoanele urgente, Paula se ridică de la masa ei şi se aşeză într-un scaun aproape de Tweed. - întăririle astea pe care le trimiţi sunt foarte serioase. Ce te-a făcut să te hotărăşti?
- Vestea pe care mi-a dat-o Monica despre Grenville Grange, al cărei proprietar este Brazii şi care se află în aceeaşi zonă ca şi Sterndale Manor. Şi vreau o plasă în care să-l prind pe Marchat, dispărutul, înainte să ajungă Buchanan la el. Ar putea fi cheia a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.
- Mai ai ceva în minte. O simt eu.
- Ceva ce până acum nu i-am spus decât lui Philip. I-am telefonat mai devreme lui Maggie, nepoata generalului. Am întâlnit-o la un seminar... o chestie plictisitoare. ...Când a aflat că-l cunosc pe general, a venit cu ceva care părea s-o îngrijoreze. Sterndale ţinea grosul capitalului băncii într-un seif, la conac. Avea propria lui afacere. Capitalul era sub formă de obligaţiuni.
- Care pot fi schimbate în bani oriunde în Occident... nu sunt nominale. Despre câţi bani vorbim? - După câte a spus Maggie, trei sute de milioane.
- Dumnezeule! Capitalul Băncii Sterndale a pierit în flăcări. - Asta dacă obligaţiunile erau încă în seif...
La Devastoke Cottage1, la marginea Stoborough-ului, un cătun la sud de râul Frome şi de Wareham, Marchat îşi încuie valiza îndesată şi se uită la oul lui chiriaş, care intră grăbit cu trei valize. Partridge, un burlac din oole, un orăşel aflat la o aruncătură de băţ, trânti valizele şi zâmbi.
- Pfui! Asta-i tot. Să te tot muţi la ora asta. E trei dimineaţa, dar după ce mi-ai telefonat, n-am mai vrut altceva decât să ajung aici. Îmi place la nebunie locul ăsta.
- Îţi convine înţelegerea la care am ajuns? întrebă Marchat îngrijorat. Se uită la documentul de pe masă.
- Păi, n-a durat prea mult ca să facem inventarul. E cam pustiu pe-aici, dacă nu te deranjează s-o spun. Ceea ce mie-mi convine. Cum iau legătura cu dumneata?
- Îţi scriu de îndată ce mătuşa mea îmi confirmă că pot să stau în apartamentul ei din Londra. Ţine, te rog, locul ăsta încuiat.

Cottage - „casă la ţară", „reşedinţă de vară" (n.tr.)

Vocea lui Marchat suna îngrijorată. Îi trecu prin minte că Partridge semăna foarte bine cu el. Ciudat, nu observase asemănarea când Partridge vizitase proprietatea cu câteva zile în urmă. Marchat dăduse un anunţ în ziarul din Poole, în care spunea că mica lui casă era de închiriat.
- Mi-ai spus că mătuşa dumitale nu se simte bine, când m-ai sunat aseară, adică ieri, zise Partridge. Sper că nu e ceva serios.
- Nu. E neliniştită. Probabil s-a agitat prea mult ca să termine şi să plece odată din apartament. Ştiam că se va muta de când am ajutat-o să împacheteze. Văd că şi tu ai multe de mutat, remarcă Marchat.
Partridge adusese deja cinci geamantane de la maşină ceva mai devreme. Zâmbi şi făcu un gest de indiferenţă.
- Ţi-am mai spus, eu lucrez la domiciliu. Am un PC... calculator personal, un fax, ce vrei dumneata. Sunt consultant bancar. O să am totul aranjat în câteva zile. Vreau să dau o raită prin împrejurimi. E un loc îndepărtat şi adorabil.
- Mai bine plec, spuse Marchat, uitându-se la ceas. Arătă spre un rând de chei aruncate pe masă. Toate cheile sunt acolo. Să te asiguri că uşile şi ferestrele sunt încuiate noaptea - sau dacă ieşi.
- Nu-ţi face nici o problemă, îl linişti Partridge. O să am grijă de locul ăsta. Îşi dăduse deja seama că Marchat era un tip nervos. Scoase din buzunar un plic dolofan, plin cu bancnote, şi i-l înmână proprietarului - depozitul şi chiria în avans pe trei luni. Ar trebui să-i numeri, sugeră el.
Marchat îşi îndesase plicul în buzunarul de la piept. Negă cu o mişcare a capului, spuse că are încredere în Partridge, îşi luă cele două valize şi se duse repede la vechiul lui Austin.
Conduse toată noaptea până în Heathrow, lăsă maşina în parcarea de lungă durată şi se pregăti să se îmbarce în avion. Avea în buzunar un bilet de avion fără destinaţie, dar telefonase la Heathrow pentru o rezervare fermă: Europa.
Primul zbor de dimineaţă de la Paris îşi lăsa pasagerii la Heathrow. Un bărbat înalt fu primul care ieşi din avion. Se duse repede la biroul de închiriat maşini, prezentă actele care i se cereau pentru Volvo-ul închiriat prin telefon de la Paris, plăti banii necesari şi în câteva minute fu la volan, destinaţia lui: Wareham.
Câteva minute mai târziu, un alt pasager înalt, din acelaşi avion, se apropie de acelaşi birou, şi trecu şi el prin procedura de obţinere a maşinii pe care o închiriase prin telefon de la Paris. Odată ieşit din aeroport, se îndreptă în viteză spre sud. Destinaţia: Wareham.
(va urma)