joi, 17 iulie 2014

ARMA SECRETĂ A LUI TRAIAN BĂSESCU

Dan Andronic: 
Dar, spuneţi-mi, de ce aţi făcut publice înregistrările? Pentru că e, într-o formă sau alta, încălcarea unei cutume.

Traian Băsescu: 
Da, pe care am respectat-o întotdeauna, pînă acum, cînd s-au depăşit nişte limite. Aduceţi-vă aminte că Victor Ponta a mai făcut şi declaraţii de genul «în timpul consultărilor, preşedintele îşi căuta sticla de whisky pe lîngă fotoliu». Şi am tot înghiţit...

Dan Andronic: 
Şi acum ce v-a deranjat?

Traian Băsescu: 
Faptul că a spus că m-am purtat ca un bădăran cu doamna ministru. După părerea mea, a fost o discuţie absolut corectă, în care nu am jignit-o nici o clipă – şi se vede din filmare – şi în care am încercat să găsesc motivaţia pentru care să promulg cu conştiinţa împăcată această lege. Iar faptul că Victor Ponta a făcut declaraţii extrem de urîte – «preşedintele nepregătit» - cînd de fapt, ei erau nepregătiţi –, «preşedintele a jignit-o pe doamna ministru şi i-a spus că diploma lui valorează mai mult decât cea de la Harvard»... Sunt lucruri pe care, la un moment dat, nu le mai poţi tolera. Vă asigur însă că dacă, la un moment dat, aş lua decizia să fac publice întrunirile pe care le-am avut cu Victor Ponta...

Dan Andronic: 
Se poate ajunge la chestiunea asta?

Realizator: 
Luaţi în considerare?

Traian Băsescu: 
Este un lucru...

Dan Andronic: 
Adică, este vreun protocol pentru aşa ceva, de întâlniri?

Traian Băsescu: 
Nu există nici un protocol, acolo ştie toată lumea că atunci cînd vine la preşedinte apasă pe buton cînd vorbește, deci se înregistrează.

Dan Andronic: 
Deci nu numai video, ci şi audio.

Traian Băsescu: 
Se înregistrează, se filmează, nu există variantă să fii la preşedinte şi să nu se înregistreze convorbirea...

Realizator: 
Dacă premierul continuă cu atacuri dure, vă gîndiţi la posibilitatea să...

Traian Băsescu: 

S-ar putea să-l arăt cum a arătat de cînd e premier, cînd am spus că se poartă ca un pisicuţ cînd e cu mine, să ştiţi că n-am exagerat deloc. Şi dacă vom ajunge la stadiul la care să încerce să perpetueze această minciună publică, ce-i face el preşedintelui cînd vine la Cotroceni, voi fi obligat să iau măsuri de punere în realitate a modului cum se desfăşoară discuţiile.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu