De ce trebuie expulzați deputații arabi rasiști din Knesset?

av. Bertrand Ramas-Mulhbach

Contrar a ceea ce vehiculează mass-media europene, cu precădere cele franceze, sepecialiste în dezinformare cu privire la Israel, Statul Israel este un exemplu de democrație așa cum nu mai există nicăieri în lume: este singura țară care permite inamicilor săi să-și aleagă deputați în Knesset.

Într-adevăr, minoritățile arabe care trăiesc în Israel își pot alege propriii deputați și unii dintre aceștia militează fățiș pentru distrugerea Israelului... Sunt nebuni israelienii aceștia, să accepte ceea ce n-ar accepta nici o altă democrație? La 5 februarie 2013, mai mulți deputați arabi au părăsit sala de ședințe a Knessetului pentru a nu asculta și a nu fi nevoiți să cânte imnul israelian „Hatikvah”, intonat imediat după ce deputații au prestat jurământul. Atunci se pune întrebarea privitoare la interesul acestei Adunări Naționale de a continua să aibă în sânul ei deputați arabi care se comportă ca dușmani ai națiunii.

La 5 februarie, așadar, mai mulți deputați arabi au părăsit ședința în plen a Knessetului, pentru a nu asculta „Hatikva”, cântecul care exprimă aspirația poporului evreu de a fi liber pe pământul său natal și de a reveni la Ierusalim. Deputata arabă Hanin Zuabi (partidul Balad) și-a justificat poziția în felul următor: „acest imn reprezintă o ignorare, ca și cum eu n-aș exista, ca și cum ar trebui să aud un mit și un vis contruite pe seama mea și să tac”, înainte de a adăuga că „în calitate de femeie arabă născută în această țară, mă asuprește și mă umilește”. Această reflecție nu este surprinzătoare. Corelativ, dacă evreii ar trăi în teritoriul palestinian și ar reuși să fie alești în parlamentul local, le-ar fi greu și lor să intoneze cântece care corespund valorilor palestiniene”.  

Se impune deci și de astă dată chestiunea prezenței în Knesset a deputaților arabi care nu pierd nici un prilej de a-și afirma naționalitatea palestiniană și care totuși jură credință unei entități inamice (cel de al XIX-lea Knesset cuprinde 11: 4 din partidul Raam Taal, al lui Ahmed Tibi, 4 pentru partidul Hadash și 3, printre care și Hanan Zuabi, din partidul Balad).
Legea fundamentală a Knessetului, din 12 februarie 1958, a trasa ca obligație deputaților de a declara credință Statului Israel printr-o formulă care se prezintă în felul următor: „Promit să fiu devotat Statului Israel și să mă achit în mod onest de mandatul meu în Knesset “ (articolul 15). Articolul 16 al legii precizează că deputatul nu va putea beneficia de perogativele atașate statutului său câtă vreme n-ar presta această declarație (astfel, alegerea în calitate de deputat nu produce nici un efect, dacă nu a declarat„devotament” Statului Israel).

De altfel, acest jurământ interzice a se arăta „neloial” față de Israel, sub pedeapsa de anulare a jurământului. În sfârșit, fiind vorba de deputați susceptibili de a fi implicați printr-o dublă declarație, articolul 16A pretinde ca aceștia să renunțe la a doua cetățenie, interzicându-le prestarea de jurământ cât timp n-o vor fi făcut. În caz contrar, deputații sunt privați de drepturile lor de membri în Knesset înaintea oricărei declarații la acest punct.

Pe temeiul acestor texte, cotidianul „Makor rishon” a sugerat așadar, la 26 ianuarie 2013, ca deputații cu o dublă naționalitate să înceapă demersurile necesare pentru a se conforma textelor, renunțând la naționalitatea americană (pentru Naftali Bennett și rabinul Dov Lipman din „Yesh Atid”), la cea franceză (pentru Yoni Shetbun din „Habait Hayehudi” și Carin Elharar din „Yesh Atid”), sau cea australiană (pentru Moshe Feiglin din „Likud”). Deputații interesați au informat că acest principiu nu le crea nici o dificultate, cu excepția rabinului Lipman, pentru care decizia nu este ușor de luat.

Evident, s-ar cuveni ca Israelul să pună în aplicare aceste texte instituțional-fundamentale față de deputații arabi din Knesset, al căror comportament neloial și dovezile lipsei de credință aduc o gravă atingere Statului evreu.

În privința lui Hanin Zuabi, deputata nu-și ascunde dușmănia pentru Israel, nici statutul de palestiniancă. La 13 iunie 2006, ea a afirmat că cea mai rea amenințare pentru sionism este democrația, invocând o inversare a proporțiilor populațiilor arabă și evreiască, pentru a face să dispară Israelul. Ca urmare a participării ei la flotila din Gaza din iunie 2009, Knesetul a votat, la 13 iunie 2010 retragerea drepturilor parlamentare pentru Zuabi, în baza solidarității ei exprimată fățiș față de dușmani. Pe 20 iunie 2010, ea a susținut că atmosfera care prevala în Israel este aceea a unui stat fascist care nu mai are sens critic în privința imaginii sale în lume. La 15 aprilie 2012, deputata arabă a afirmat că Israelul nu va reuși niciodată să stopeze valurile de solidaritate și că se va pomeni izolat în mijlocul susținerii din ce în ce mai ferme în favoarea „drepturilor legitime ale palestinienilor”. La 26 iulie 2012, ea a acuzat politica israeliană de a fi la originea atentatului criminal de la Burgas, în Bulgaria: „Dacă n-ar exista ocupația, n-ar exista nici represiune și blocadă și nici atentate”. În aceeași zi, ea a spus că n-ar fi necesar să se păstreze un moment de reculegere la Jocurile Olimpice pentru cea de-a 40-a comemorare a masacrului atleților israelieni de la München, pe care l-a justificat astfel: „De ce să nu-i comemorăm pe palestinienii pe care i-a asasinat Israelul”?

La 19 decembrie 2012, Comisia electorală a invalidat candidatura ei, ținând cont de susținerea de către Zuabi a unei organizații teroriste sau inamice implicate într-un conflict armat cu Israelul, decizie pe care Curtea supremă a anulat-o, ciudat, la 30 decembrie 2012.

Chestiunea se pune în egală măsură și pentru Ahmed Tibi care încurajează terorismul palestinian împotriva intereselor superioare ale Statului: la 4 septembrie 2010, el a imputat Statului evreiesc răspunderea pentru atentatul comis la Kiriat Arba, soldat cu patru morți: „cei care trimit coloniști să trăiască pe pământurile ocupate sunt responsabili atât pentru viața, cât și pentru moartea lor”. În aceeași măsură, cu ocazia zilei naționale a martirului palestinian, organizată de Mahmud Abbas în ianuarie 2012, deputatul arab a elogiat faptele martirilor: „În istoria popoarelor și a bătăliile lor, shahidul palestinian este culmea gloriei. Shahidul este simbolul patriei. Țin să-mi ofer binecuvântările pentru miile de martiri din patrie sau din exil și să-i felicit pe shahizii voștri din interiorul liniei verzi, cei pe care ocupantul îi desemnează ca teroriști. Adevăratul terorist este în Israel, unde este considerat un erou și chiar devine ministru”. La 18 iunie 2012, Ahmed Tibi a refuzat ca centrul aerospațial din orașul arab Taibe să poarte numele eroului Ilan Ramon, fapt „susceptibil de a fi dureros pentru rezidenții locali și pentru sectorul arab în general. Ramon era un pilot de luptă din Zahal, care a participat la bombardamentele asupra populației civile în cursul războiului din Liban și în atacul contra țărilor arabe”.

Poate fi citat în egală măsură Ibrahim Sarsur, din fracțiunea Ra’am Taal, care s-a întâlnit cu unul din teroriștii care au participat la atentatul din Park Hotel, de la 27 martie 2002, sau Afu Agbaria, care l-a difamat pe primul-ministru Beniamin Netaniahu, pe Facebook.


În mod manifest, declarația de devotament față de Statul Evreu a deputaților arabi este formală, lipsită de sinceritate și de pură circumstanță. Israelul ar fi așadar foarte bine inspirat dacă i-ar destitui din drepturile lor ca parlamentari în Knesset, câtă vreme ei nu renunță la naționalitatea palestiniană (ceea ce nu se va întâmpla niciodată). Statul evreiesc ar trebui deci să aplice literal legea sa fundamentală, interzicându-le deputaților arabi din Knesset să-și continue acest statut. Invers, dacă Statul Israel este incapabil să-și respecte propriile instituții, înseamnă că nu se respectă pe sine. Și atunci, nu va putea niciodată să pretindă nici urmă de respect din partea dușmanilor săi.