joi, 17 iulie 2014

Când minciuna guvernează țara…


autor: Angela Tocilă


Am cunoscut mincinoși destui de-a lungul vieții, începând din copilărie și terminând (sper) cu primul ministru de azi. Toți, dar absolut toți au avut un lucru în comun în afară de apetența pentru a spune brașoave, anume să se scoată dintr-o minciună atunci când au fost prinși, tot printr-o minciună. Mincinoșii patologici nu au nicio problemă în a fi prinși cu minciuna dar au anumite ticuri atunci când sunt dați de gol: unii clipesc des, alții se holbează la tine ca să fie (cred ei) cât mai convingători etc…  Și nervozitatea îi dă de gol iar asta nu pentru că le-ar fi rușine ci pentru orgoliul lor făcut franjuri când sunt demascați. Atâta au ei, un orgoliu uriaș care-i face să nu mai deosebească la un moment dat adevărul de minciunile pe care le spus. De fapt, în mintea lor, nu există diferențe, minciunile nu au importanță, doar rezultatul acestora. Dacă minciuna ține și le înlesnește atingerea unui scop, bine, dacă nu le iese și sunt prinși, inventează altceva pentru că ei îi desconsideră pe cei mințiți, îi percep ca fiind inferiori lor, altfel n-ar avea tăria să-i privească în ochi cu nonșalanță în timp ce le spun cele mai teribile mistificări.



Toți cei pe care i-am cunoscut de mincinoși, în afară de momentele în care mințeau gratuit ca să impresioneze, au și furat. Minciuna cu hoția fac parte din aceeași familie de comportament (anti)social. Ambele presupun conștiință absentă și au legătură tot cu ego-ul celui ce minte sau fură, sperând totuși că nu va fi prins. O mincinoasă patologică pe care am cunoscut-o în adolescență, care copia poezii mai puțin cunoscute ale lui Eminescu într-un ”Caiet de poezii” și pretindea că sunt creație proprie, a ajuns să fure chiloții întinși la uscat pe balcon ai unei prietene de-a ei. Niciodată n-am auzit-o cerându-și scuze pentru minciuni sau furtișaguri, cum niciodată nu a recunoscut că a furat sau a mințit. E o luptă inutilă să contrazici sau să demaști un mincinos pentru că ceea ce manifestă ei e o boală teribilă, iar bolnavii trăiesc o viață căutând mereu alte victime pe care să le înșele înlocuindu-i mereu pe cei care le întorc spatele din cauza acestor apucături. Ei nu pot trăi singuri, au nevoie de victime pe care să-și manifeste boala…

După povestea cu înregistrările făcute publice de președinte, premierul Victor Ponta, așa cum era de așteptat, a încercat să se scoată basma curată tot prin minciuni: ba că n-a înțeles întrebarea din cauza englezei precare a lui Băsescu, ba că i-a mâncat câinele tema, ba că i-a murit bunica și n-a putut să se prezinte pregătit la consultări. A târât-o după el și pe harvardista apărută de nicăieri despre care se zvonește că n-ar fi tocmai o anonimă, ci taman fiica directorului ORNISS, Marius Petrescu, după cum a spus Rareș Bogdan în emisiunea cu Ion Cristoiu care ar fi dat și el niște detalii în sensul ăsta.

Harvardista a urmat și ea calea minciunii și s-a dus (unde altundeva?) la Antena 3 ca să spună, ce? Anume că ea avea datele cerute de Băsescu dar n-a vrut să i le dea tiranului. De ce? Uite-așa, pentru că nu erau publice, de parcă președintele trebuie să pormulge o lege legat la ochi sau ca și cum ar fi fost președintele Uzbekistanului, nu al României care ar fi fost beneficiara legii. Subțire, fără substanță, impertinentă, cu ochii dați peste cap, Ioana Petrescu, prea tânără pentru înălțimea și pretențiile postului, a ales același drum cu șeful său: să mintă. Probabil a fost un accident, probabil că nu. Timpul va demonstra adevărul, va arăta cine este cu adevărat și atunci vom înțelege ce caută în Guvern.

Publicul mincinoșilor este mereu în schimbare. Chiar și cei mai creduli dintre noi văd la un moment dat adevărul, încep să analizeze ticurile și să pună la îndoială ceea ce li se spune până la momentul în care ajung să nu mai creadă nimic din ceea ce li se vâră pe gât. Dacă la început te amuză brașoavele mincinosului, următoarea fază e de dezgust, apoi tendința ireversibilă de a nu mai avea niciun contact cu mincinosul pe care-l eviți, ca în final să nu mai vrei să ai de-a face cu el. Victor Ponta arată în fiecare zi că nu reușește să iasă din plasa ce și-o țese singur decât mințind mai mult, încâlcindu-se și mai tare în propriile minciuni pe care ori le uită, ori se preface că le-a uitat.

Comportamentul individual din jurul unui mincinos nu diferă cu nimic de cel colectiv, doar că la cel din urmă durează mai mult, însă deznodământul e mereu același. Mincinosul va fi evitat și la urmă, izolat, rămânând în final un personaj pe seama căruia se fac bancuri și glume. Adevărul iese mereu la suprafață ca uleiul deasupra apei. Nu degeaba se spune în popor, chiar dacă poporul e cel care a vrut Ponta și PSD, că minciuna are picioare scurte… La un moment dat, până și poporul acesta îndelung răbdător, hrănit cu minciuni, va înțelege cu cine are de-a face și-l va izola pe mincinosul național.


Nu e posibil ca cei care mai credeau în Victor Ponta și-l percepeau ca pe salvatorul lor de ”regimul Băsescu”, să nu fi văzut că acestuia îi mai lipsea puțin să nu se dea cu fundul de pământ la Cotroceni, ca un plod răzgâiat la supermaket când i se refuză vreun moft. Nu e posibil ca limbajul corpului să nu fi trezit suspiciuni, cum nu e posibil ca privirile dintre cei doi să nu fi născut întrebări gen: Cine naiba sunt oamenii ăștia și ce vor de la noi? Sunt convinsă că nici remarca impertinentă a premierului ”ne descurcăm, România se descurcă” nu a trecut neobservată, doar că unii mai au nevoie să fie mințiți în continuare pentru că nu-și pot recunoaște lor înșiși că sunt doar victimele manifestărilor patologice ale cuiva, relația victimă-agresor funcționând perfect o vreme în virtutea sindromul Stockholm.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu