luni, 5 august 2013

Abis (17)


Colin Forbes




NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.


După ce ieşi de pe pod, mai merse puţin, o luă pe strada care făcea la dreapta şi verifică numerele. Destinaţia ei se dovedi a fi un magazin pe frontispiciul căruia scria Antiquateren. Numele lui Rico Sava nu apărea nicăieri. În timp ce trecea podul, verificase de mai multe ori, ca să se asigure că nu era urmărită. Iar strada pe care se găsea era goală. Deci, se părea că magazinul e locul unde trebuia să ajungă. Peste ferestrele întunecate era un grilaj.
Uşa veche şi masivă avea o ferestruică cu gratii. Apăsă pe butonul soneriei de lângă uşă şi apăsă de mai multe ori când văzu că nu-i răspunde nimeni. „Doamne, s-o fi dus acasă, se gândi ea Dar eu am nevoie de un pistol."
Se auzi un zăngănit şi ferestruica se deschise. Nu se vedea cine e în spatele ei.
- Rico Sava? întrebă ea.
- Oui.
- Vorbiţi engleza? întrebă; deşi vorbea franceza fluent, se gândi că Sava ar putea fi mai convins de identitatea ei. Un prieten, Marler. Marler, repetă ea, m-a trimis aici. Mi-a spus că aţi putea să mă aprovizionaţi cu ceva special.
- Vorbesc engleza. Sunteţi singură? Spuneţi că sunteţi. Acum închideţi ochii.
învăluită de mister, făcu ce i se spuse, şi o lumină orbitoare se revărsă pe deasupra uşii. Era atât de puternică, încât îşi dădu seama de ea chiar cu ochii închişi. Auzi mai multe încuietori descuindu-se, zăvoare trase, apoi uşa se deschise. Rămase cu ochii închişi.
- Puteţi să deschideţi ochii acum.
Lumina dispăruse. Ea clipi şi rămase cu privirea pironită pe o mică siluetă care se întrezărea în întuneric. Sava îi spuse să intre, îi atrase atenţia asupra unei trepte care cobora, apoi închise uşa şi aprinse o lumină normală.
Rico Sava era scund, avea un început de burtă, era îmbrăcat în pantaloni de catifea cord, o vestă neagră neîncheiată, lăsând să se vadă o cămaşă albă impecabilă, deschisă la gât. Paula Îl găsea trecut de şaizeci de ani, cu un cap în formă de nap terminat la capătul subţire cu bărbia.
Pielea închisă la culoare era brăzdată de riduri, dar ochii erau luminoşi şi activi.
- Descrieţi-l pe Marler, spuse el cu mâinile în şold.
Paula Îl descrise, scoţându-i în evidenţă accentul pretenţios şi felul apatic de a fi. - Imitaţi-i vocea, îi sugeră vesel Sava.
Paula îi imită vocea, exagerând modul tărăgănat în care vorbea Marler. Sava dădu din cap satisfăcut.
- Sunteţi precaut, comentă Paula.
- În meseria mea trebuie să fiu. Deci, spuneţi-mi cum pot să vă ajut, spuse el cu un zâmbet care îi lumină figura posacă.
- Vreau un Browning automat 32, în perfectă stare de funcţionare. Şi încărcător de rezervă. Aveţi aşa ceva?
- Da, cred că aş putea să vă ajut. Sava se duse repede spre o bibliotecă pe un perete ce nu se vedea prin vitrinele magazinului. O deschise după ce, în prealabil, o descuiase, luă o altă cheie din inelul de chei pe care Îl avea în mână şi o introduse într-o broască pe care nici Paula, cu tot spiritul ei de observaţie, n-o văzuse. Întreaga bibliotecă, din podea şi până în tavan, se roti ca o uşă imensă, descoperind un alt compartiment în spatele ei. Pe unul dintre rafturi, aranjată cu grijă, se găsea o colecţie apreciabilă de arme. Sava se întoarse şi îi întinse un Browning. În stare perfectă, aşa aţi spus. Ăsta a căzut dintr-un camion care se ducea spre o armurărie a poliţiei. Chicoti. E o glumă englezească, nu-i aşa?
- Aşa e, răspunse Paula, zâmbind.
Se asigură că arma nu e încărcată şi îi verifică mecanismul. Sava îi dădu un încărcător. Îl introduse în pistol, Îl împinse cu podul palmei, apoi apucă arma cu ambele mâini, o ridică pentru a-i testa greutatea şi pentru a o simţi în timp ce se uita prin cătare. O adăposti în căuşul palmelor, aşa cum făcea cu propria armă, în Park Crescent.
- Superbă, spuse ea. Pur şi simplu, superbă! Cât face... cu încărcătorul de rezervă?
- Pentru dumneavoastră, trei mii de franci. Inclusiv încărcătorul.
- Şi pentru altcineva? Îl tachină ea.
- Trei mii şi jumătate, spuse el serios, iar ea il crezu. Pentru că sunteţi prietenă cu Marler, îi explică el.
Îl plăti cu bancnote de o mie şi strecură arma în tocul de la şold. În mod normal, îşi ducea arma într-un buzunar special din geanta de umăr, dar degetele îi erau atât de reci, cum de altfel şi anticipase că se va întâmpla, încât ştia că va putea să scoată arma mai repede din toc.
Când se întoarse să vorbească cu Sava, acesta închisese şi încuiase deja falsa bibliotecă. Era un om foarte grijuliu.
- Vă mulţumesc pentru ajutor.
- Transmiteţi-i salutări domnului Marler din partea mea când Îl mai vedeţi.
- O să-i transmit... şi îi voi spune de generoasa dumneavoastră reducere.
- N-a fost nimic.
Işi desfăcu mâinile, apoi se încruntă. Paula aşteptă, gândindu-se că, poate, el se întreabă dacă să mai spună ceva.
- N-aş îndrăzni să vă întreb de ce sunteţi aici, începu Sava, dar sper că nu mergeţi undeva, aproape de Oraşul Vechi astă seară.
- Aş putea să vă întreb ce e cu acest avertisment?
- Sigur că puteţi să mă întrebaţi. Prin zonă patrulează o bandă de ucigaşi, pe care noi am poreclit-o Bombardierele de Piele. Sunt bărbaţi îmbrăcaţi în haine de piele neagră, călare pe motociclete, iar noaptea trecută au dat peste o femeie care traversa una dintre vechile străzi. Au luat-o de jos şi au azvârlit-o la spatele uneia dintre motociclete şi duşi au fost.
- Ingrozitor. Mulţumesc pentru avertisment...
Paula se grăbi să se întoarcă la Hotel des Bergues, luă masa de seară la restaurantul Pavilion, aflat la capătul holului. Simţi că seara aceea e o mare necunoscută şi se simţi mai vioaie după o masă uşoară.
După ce plecă din restaurant, chemă un taxi şi îi ceru şoferului s-o ducă la Les Armures. Şoferul dădu din cap, în semn că ştie unde e şi trecu peste Pont du Rhone, podul mare de peste fluviu.
Din acel moment, lăsară în spate luminile orbitoare ale metropolei internaţionale Geneva, şi începură să urce în întunericul Oraşului Vechi, aflat undeva mai sus. Deşi avea cauciucuri pentru zăpadă, taximetristul înainta cu grijă. Ascensiunea devenea tot mai anevoioasă, curbele mai periculoase, şi pe ambele părţi ale străzii înguste, pavate cu piatră cubică, Paula privea la clădirile vechi de piatră care îi dădeau impresia unui cartier părăsit. Maşina derapă de trei ori, dar şoferul reuşi s-o menţină pe carosabil. Urcară tot mai sus, până când, spre uşurarea Paulei, îşi făcu apariţia catedrala construită pe o culme, un edificiu ameninţător în lumina lunii.
Şoferul trase pe dreapta, pe o platformă fantomatică de piatră, şi o privi peste umăr. - Restaurantul e acolo. Nu pot să ajung mai aproape, zise el în franceză.
Paula îi plăti şi rămase pe pavajul amăgitor, acoperit cu gheaţă. Taxiul dispăru. Urmă o tăcere pe care aproape că o auzea cum o împresoară. Nu mai era nimeni prin preajmă. Se uită la ceas. Limbile fosforescente arătau ora opt seara. Ajunsese intenţionat cu o oră mai devreme faţă de primul reper pe care Îl dăduse Archie. Voia să verifice zona.

Avionul lui Philip ateriză la Geneva, iar acesta se duse imediat la un telefon şi o sună pe Monica.
- Sunt Philip. Sun de pe aeroportul Cointrin. Acum am ajuns. Vreo veste de la Paula?
- Da. Stă la Hotel des Bergues, camera numărul...
- Mulţumesc. Trebuie să închid.
- Pune receptorul în furcă şi eşti concediat. Auzi Vocea lui Tweed, morocănoasă.
- La dracu' cu chestiile astea, izbucni Philip. Am ajuns târziu. Avionul a fost ţinut pe Heathrow. Ceva cu întreţinerea motoarelor. Pentru numele lui Dumnezeu, aici e ora opt...
- Informaţii care o să-ţi trebuiască. Vocea lui Tweed era acum calmă. Cam acum o oră am vorbit cu Beck. Carson Craig a plecat spre Geneva, cu avionul. Beck m-a informat despre o bandă de motociclişti care goneşte prin oraş. Au ucis o femeie şi au luat-o cu ei. Poliţia n-a putut să-i localizeze.
- Am notat. Acum închid...
- Noroc, îi ură Tweed, dar Philip nu mai auzi; pusese receptorul în furcă.
Trebuia să alerge ca un disperat ca să ajungă la Les Armures la nouă. Dar, mai întâi, trebuia să se ocupe de nişte chestiuni vitale. Fugi ca să iasă din aglomeraţie, luă un taxi şi ceru să fie dus la Hotel des Bergues.
La hotel, îşi luă repede o cameră şi îşi lăsă bagajul să-l ducă un hamal sus. Se opri doar ca să întrebe dacă prietena lui, Paula Grey, era în hotel.
- Nu, domnule. A ieşit...
- Mulţumesc.
Philip ieşi în fugă şi fu cât pe ce să cadă pe gheaţă, deşi avea ghete speciale cu crampoane, ca să nu alunece. Se urcă apoi în taxiul care îll aştepta şi îi dădu şoferului adresa traficantului de arme al lui Marler. Ajuns la destinaţie, îi dădu şoferului o sumă care depăşea cu mult costul călătoriei.
- Aşteaptă-mă şi vei avea un bacşiş gras. Să nu pleci, pentru Dumnezeu. Am întâlnire cu prietena mea şi am întârziat.
- O să fiu aici. Şoferul avea simţul umorului. Mottoul meu e să nu faci niciodată o femeie să te-aştepte...

Philip vorbise în franceză, pe care constata că şi-o aminteşte cu uşurinţă. Aproape îşi ieşi din fire când Rico Sava il supuse aceleiaşi proceduri pe care o adoptase şi cu Paula, luându-i secole să deschidă ferestruica, apoi uşa. Cerându-i o descriere a lui Marler.
- Am nevoie de un Walther automat 7.65 mm, cel cu opt focuri.
- S-ar putea să aveţi nevoie de mai mult decât atât.
- Ce vreţi să spuneţi? întrebă Philip, controlându-şi îngrijorarea care creştea tot mai mult.
- A fost pe-aici o doamnă foarte drăguţă. A achiziţionat un Browning automat...
- Chiar aşa?
- Am avertizat-o să nu se ducă în Oraşul Vechi, dar cred că nu va ţine cont de avertismentul meu. Dacă sunteţi aici ca s-o protejaţi, o să aveţi nevoie de mai mult decât de-atât, repetă Sava.
- Bănuind c-aş fi aici ca să fac ce?
- E o bandă de ticăloşi pe motociclete...
- Am auzit de ei...
- După ce a plecat doamna, a trecut pe-aici unul cu o faţă de criminal şi a cheltuit o avere. Am auzit când şi-a oprit motocicleta undeva, mai jos, pe stradă.
- Şi ce-i cu asta?
- Acum eu calc regula de aur. Sava părea că regretă. Să nu dau informaţii unui client despre un altul, dar dumneavoastră veniţi din partea lui Marler. Şi mie nu mi-a plăcut omul ăla.
- A cheltuit o avere, ziceţi. Ce-a cumpărat?
- Multe petarde. Şi grenade de armată. Mortale. Douăsprezece pistoale, multă muniţie. Asta m-a zăpăcit. Îl luă pe Philip, traversară magazinul, intrară într-o altă încăpere, unde îi arătă o lampă imensă ca un reflector. Nu era grea sau incomodă. Sava i-o dădu lui Philip care fu surprins cât de puţin cântărea. Sava îi arătă cât de uşor se aprindea. Motociclete, îi aminti Sava. Ce vreţi? Vă pot pune reflectorul într-un sac de pânză cu o bandă, ca să-l agăţaţi pe umăr.
- Dar grenadele şi petardele?
- Au fiecare buzunarele lor separate în interiorul sacului.
- Cât costă? Nu uitaţi de Walther cu încărcătoarele de rezervă.
- Scump, mai ales reflectorul. Cincisprezece mii de franci.
- Împachetaţi-le repede. Puneţi totul în sac, în afară de Walther. Repede, vă rog...
Mulţumind lui Dumnezeu că Tweed insista întotdeauna ca oamenii importanţi din echipa lui să aibă la ei mulţi bani, în bancnote mari de franci elveţieni şi de mărci germane, Philip numără cincisprezece hârtii.
- Iertaţi-mă, îi zise Sava când ieşea, sunteţi un om curajos...
Cu sacul pe umăr, Philip se sui în taxiul care il aştepta şi îi spuse şoferului să meargă la Les Armures.
- îmi pare rău, domnule, zise şoferul după ce demară, dar nu vă pot duce mai departe de catedrală. În Oraşul Vechi e tărăboi mare. Poliţiştii nu s-au prins... stau la periferia Genevei şi-i verifică pe toţi cei care intră în oraş, dar oamenii pe care îi caută ei sunt deja aici.
- Bine, atunci, la catedrală.
Philip se uită la ceas. Nouă fără zece. Îi luase prea mult totul. Avu o senzaţie îngrozitoare că o să întârzie.

(va urma)

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu