Orizonturi Rosii (15)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL XV

Dana a venit cu mine la aeroport. Cu toate ca am calatorit foarte mult in afara Romaniei in ultimii douazeci de ani, nu am reusit niciodata sa o iau cu mine, ori sa ma intilnesc cu ea in strainatate. Venind cu mine la aeroport, eu si cu Dana ne pacaleam singuri, intr-un fel. Imaginindu-ne macar ca eram pe cale sa plecam impreuna intr-o excursie in strainatate.
Aeroportul international din Bucuresti este relativ nou. Dupa ce fusese construit pe jumatate, Ceausescu a hotarit ca terminalul cladirii pentru calatori este exagerat.
— Numarul romanilor care calatoresc in strainatate ar trebui sa scada permanent, nu sa creasca, a motivat el:
Din aceasta cauza o treime din cladire a fost transformata in „Pavilion prezidential". Finisat in interior cu marmura de un maron deschis, este folosit numai de citeva ori pe an, atunci cind Ceausescu calatoreste in strainatate, in restul timpului este sigilat si tinut sub paza. In loc sa largeasca spatiul, si asa foarte mic, provocind aglomeratii in sezoanele turistice, Ceausescu a hotarit mai tirziu ca inca o sectiune ar trebui luata din cladirea calatorilor cotidieni, si transformata intr-un spatiu al VIP , destinat vizitatorilor straini de nivel inalt. Acesta era locul in care ne aflam, eu si Dana, separati de imbulzeala nenumaratilor calatori, feriti de neplacuta atentie pe care granicerii, vamesii si ofiterii " de securitate o acorda tuturor celor care nu sint atit de norocosi incit sa fie condusi de cineva de la serviciul de protocol, sau nu poarta vreun alt semn al statutului de VIP. (Very Important Persons - persoane foarte importante) (n.lr.).

Stefan Andrei a intrat in sala de asteptare in fuga, ajungind in uitimul minut, atunci când toti ceilalti pasageri se suisera deja in avion.
— Te iubesc, Dana, a spus el, parul lui rar zburind in toate partile.
— Felicitari, Andrei.
Aceasta era prima oara cind Dana se intilnea cu el de cind fusese numit ministru de externe.
— Multumesc, pustoaico. Mai am nevoie de inca un minut, Mihai. Port inca costumul pe care mi l-am pus pentru Tovarasul. Ma intorc imediat, mi-a aruncat el peste umar, in timp ce se precipita catre toaleta.
Ma obisnuisem cu Andrei dupa nenumaratele calatorii facute in strainatate, insotindu-l amindoi pe Ceausescu. Schimbatul hainelor de citeva ori pe zi este o parte esentiala a preocuparilor lui cotidiene, iar pentru ca sa se imbrace nu arc nevoie decit de citeva minute. Atunci cind eram in calatorie Andrei ajungea intotdeauna la sedintele de dimineata ale lui Ceausescu incheindu-se inca la nasturii de la pantaloni cu o mina si barbierindu-se cu cealalta. Exact inainte sa intre gasea cite un loc, cum ar fi pervazul unei ferestre, unde sa-si arunce masina de ras de unica folosinta, din care avea nenumarate, comandate din strainatate. Nici in aceasta zi nu-si schimbase felul de a fi. Atunci cind s-a intors, incheindu-se la pantalonii costumului sau nou-nout, am pornit impreuna, indreptindu-ne spre iesire.
— imi pictezi si mic ceva, Dana ? a spus el aranjindu-si parul din mers.
În avioanele romanesti, care nu au o compartimentare pentru clasa intii si contin numarul maxim de locuri admis de constructor, primul rind este considerat ca apartinind sectiei VIP si este intotdeauna rezervat. Ultimul rind din stinga este retinut pentru ofiterii de la antiterorism, imbracati in civil si inarmati cu pistolete speciale, de calibru redus si cu sprayuri puternice cu gaze tranchilizante. O sonerie ascunsa face legatura dintre ei si piloti, care sint inchisi in cabina lor din fata si separati de restul avionului printr-o usa blindata.
— Cafea, te rog. O ceasca de cafea mare si tare. Si un pahar de coniac, a cerut Andrei uneia dintre stewardese, care il recunoscuse.
Paharul de coniac a fost intotdeauna medicamentul lui impotriva raului de avion.


TACTICA DE SUPRAVIETUIRE A UNUI MINISTRU DE. EXTERNE 


— Cum a fost Elena asta-noapte ? a intrebat Andrei.
— A dormit aproape lot timpul cit a tinut filmul.
— Vrajitoarea a incercat sa ma loveasca duminica, dar habar nu are cit de solida este ascunzatoarea mea. La ce ora te intilnesti azi cu Brandt ?
Mintea lui repezita era mereu cu un pas inaintea cuvintelor pe care le rostea.
— La patru dupa-amiaza.
— Bonn ? Cazarma ?
— Da.
Pentru a crea o anume imagine, dupa razboi, sediul Partidului Social-Democrat din Germania Federala a fost amplasat chiar in câmp, in niste cladiri semanind cu o cazarma.
— Ce-ar fi sa-mi mai aduci a cafea si un coniac ? Andrei se dadea pe linga tinara lui stewardesa, prinzind-o pina la urma in brate si punindu-si-o pe genunchi. Cu ochii astia frumosi ai tai ai putea sa faci mult mai mult pentru mine astazi, (ii mingiia picioarele, ramase goale sub minijupa uniformei.) Ce-ai zice de o masa gustoasa ?
Stewardesa s-a smuls din bratele lui Andrei cu gratie feminina.
— Dorintele tovarasului ministru sint modeste astazi. Buna dispozitie a-lui Andrei crestea negresit daca avea burta plina. Este un mare gurmand, mai degraba din cauza saraciei din timpul copilariei. Gustul lui recent pentru mincaruri exotice nu era altceva decit de spectacol, un mod de a face parada de puterea lui.
— Vrajitoarea este ca râia buboasa. Toata lumea spera ca Tovarasul o sa o paraseasca. Sper ca aici nu sint microfoane, nu-i asa ?
Andrei a suferit de cind l-am cunoscut de o frica ucigatoare din cauza microfoanelor, si in special de cele instalate din ordinul Elenei. Vinarea locurilor in care sa vorbeasca si care sa nu para a fi acoperite de urechea sensibila a microfoanelor devenise pentru el un permanent exercitiu de gimnastica mentala. .
— inca nu, Andrei.
— Stii, sarcina mea a fost sa fac din Nicu un conducator politic. Tovarasul l-a lasat pe mina mea si a lui Pacoste acum zece ani. Este ca am facut o treaba minunata ? Nicu va fi cel mai patrician conducator comunist al lumii. Asta este ceea ce am reusit noi in zece ani. Si materialul a fost de buna calitate, zau. Ca si Tovarasul. Ne poti aduce doua pahare cu cuburi de gheata, Ochi Albastri ?
— Doar gheata ? a intrebat stewardesa.
— Numai gheata. Am eu sucul.
Cind calatoreste Andrei duce mereu cu el un geamantan imens, ca un acordeon, din piele rosie, plin cu sticle de whisky.
— Are un ochi pus pe tine, mi-a spus el. Ochiul bun. Fara nici o indoiala.
— Cine ?
— Vrajitoarea. Este asa de bine sa fii la mii de kilometri distanta de ea. Poti sa-mi dai o ceasca de cafea, Jeanet ?
— Diana, tovarase ministru.
— Da, draga, in statisticile demografice ale Natiunilor Unite, Romania este consemnata cu cea mai marc rata de sinucideri, peste 66 la 100.000 de locuitori. Urmatoarea este Ungaria, cu numai 43, iar a treia, Germania Democrata cu doar 30. Daca vrajitoarea ramine in locul lui Ceausescu, vom avea 60 de sinucideri la 100 de locuitori. Citi ani crezi ca vor trece pina cind o s-o otraveasca careva ? Doi ani ? Trei ? Noi o sa supravietuim, Mihai. Atunci cind va ajunge Nicu la sceptru am de gind sa ma imbat toata saptamina. Toata luna. Mai da-ne niste cuburi de gheata, Jeanet.
— Diana, tovarase ministru.
— Da, draga. Aceasta este mica mea carte neagra, Minai, mi s-a adresat el confidential, mingiind un mic carnetel de notite, imbracat in piele, cu miinile lui mari. Contine citeva dintre nonsensurile scoase de vrajitoare, perle de intelepciune. Nu o sa puna niciodata mina pe el. Pina si cind dorm il tin cu mine. Ia asculta la asta: „19 decembrie 1976. A. i-a adus la cunostinta lui E. despre pregatirile pentru o vizita in Angola. A. i-a sugerat lui E. sa-l insoteasca pe Tovarasul. De ce nu la primavara, draga ? E prea frig acum." Sau asta: „22 decembrie 1977. A. i-a adus la cunostinta lui E. ca, printre obiectele de valoare recuperate de DIE de la un roman emigrat, care a murit in Olanda, se aflau mai multe Tizian-uri si Tintoretto-uri. Ce sint, documente istorice sau carti ? a intrebat E."
— Porti in buzunarul tau o adevarata dinamita, Andrei.
— Este echipamentul meu de supravietuire.
— Care este secretul tau cu Tovarasul ? am intrebat eu, incercind sa schimb subiectul.
— Cu Tovarasul ? Nu este un secret, este o arta. I-am facut Tovarasului sute de propuneri de prima valoare, dar nu le-am prezentat niciodata ca pe idei venite de la mine. De exemplu, pun un dosar pe masa lui de lucru:
„ — Iata telegrama, tovarase Ceausescu."
„ — Ce telegrama, Andrei ?" imi zice el.
Eu ii raspund :
„ — Am crezut ca ati sugerat sa-i trimitem un salut fratesc tovarasului Hua Guo Feng la sfirsitul celui de-al unsprezecelea Congres al comunistilor chinezi."
El citeste telegrama si cere sa i se dea un stilou.
„ — Da, imi aduc aminte. Independenta fata de Moscova. A fost o idee buna, nu-i asa?" intreaba el.
„ — Inspirata, tovarase Ceausescu" ii raspund eu.
Aceasta este arta mea, Mihai. Nu mai ai niste cuburi de gheata, Jeanet ? Se evapora mult mai repede la inaltimea de 10.000 de metri.
Andrei si-a reumplut paharul, dupa care m-a intrebat:
— Cam pe unde sintem acum, Mihai ?
— Ar trebui sa ne aflam deasupra Vienei.
— Priveste, asculta, dar nu pune intrebari. Aceasta este o alta regula a mea pentru supravietuire. Tovarasul vrea sa fie singurul care sa stie totul. Atunci cind eram secretarul partidului nentru relatiile internationale, l-am vazut de sute de ori chemind-o pe adjuncta mea, Ghizella Vass, si dindu-i ordine fara ca mie sa-mi spuna ceva despre asta. Pentru mine nu este nici un secret ca Ghizella are in sarcina ajutorarea partidelor comuniste occidentale pentru activitati subversive, si este in legatura cu DIE si cu membri ai serviciului de spiofiaj militar. Mai stiu ca exista in Romania centre de pregatire unde comunistii occidentali sint invatati sa participe la operatiuni de sabotaj, diversiune si gherila, pentru a fi folositi in viitor in tarile lor, si asta in ciuda faptului ca Tovarasul incearca sa tina totul in mare secret, in intuneric total. Stiu ca partidele comuniste la care tine cel mai mult sint cele din Spania, Grecia si Israel. Si mai stiu ca DIE al vostru are un sistem de relatii diplomatice secrete, de rezerva, in afara de cel oficial, il folositi in secret pentru a trimite partidelor comuniste bani, pasapoarte false si alte lucruri, pentru grupurile lor subversive. Ce mai stiu este ca Tovarasul are un canal secret de comunicare in Franta si Spania, prin care ia legatura cu Santiago Carrillo, caruia ii trimite acte false de identitate, pentru a se ascunde sub doua sau trei nume. Stiu toate acestea si multe alte lucruri, dar niciodata nu l-am intrebat pe Tovarasul despre ele. Nici pe Ghizella. Nici macar pe tine.
Andrei a facut o pauza in care sa-si umple paharul, apoi a continuat:
— Drumul pe care l-am facut a fost pentru mine lung si greu, ca sa ajung din simplu cioban ministru de externe, si nu o sa renunt la toate acestea prea devreme si usor. Stiu cum sa supravietuiesc cu Tovarasul. Hai sa terminam sticla asta Mihai. Jeanet! Jeanet!
— Diana, tovarase ministru. Spuneti, va rog.
— Poti sa-mi mai dai niste cuburi de gheata ?
Tacticile de supravietuire ale lui Stefan Andrei par sa-l fi tinut în buna conditie. El a reusit sa ramina ministru de externe pina in toamna anului 1985, cind Ceausescu l-a numit din nou secretar al Comitetului Central al Partidului, de data aceasta responsabil cu salvarea economici romanesti de Ia faliment.


PROTECTIA UNEI AMBASADE

Cind avionul Tarom si-a inceput coborirea pentru a ateriza la Frankfurt pe Main a trebuit sa pierd citva timp ca sa-l pot trezi pe Andrei. Ambasadorul, Ion Morega si seful bazei DIE, generalul Stefan Constantin, sub acoperirea de consilier de ambasada, ne asteptau pentru a ne duce cu masina la Koln, acolo unde se afla ambasada Romaniei. Andrei a plecat cu ambasadorul, asezindu-se impreuna cu acesta pe bancheta din spate a Mercedesului ambasadei, care arbora un steag mare al Romaniei. Eu am plecat de la aeroport impreuna cu Constantin, in rapida masina a bazei, un BMW cu opt cilindri.
— Calc-o la podea, am ordonat eu soferului, nerabdator sa ajung la ambasada si sa vorbesc cu Constantin despre apropiata intrevedere cu Willy Brandt.
În cadrul comunitatii serviciilor de informatii ale blocului sovietic exista o regula stricta care interzice cu desavirsire agentilor sa poarte discutii in legatura cu preocuparile lor profesionale atunci cind se afla, in Occident, intr-o masina, fie aceasta a ambasadei, a bazei, ca sa nu mai vorbim despre taxiuri. Ca sa forteze respectarea acesteia, KGB a tot continuat sa istoriseasca fel de fel de intimplari despre autoturisme apartinind ambasadelor lor, in care au descoperit mijloace de urmarire de productie americana, cu toate ca niciodata nu au adus vreo dovada aratind vreunul dintre acestea. Despre asta insa eu aveam propria mea intimplare de povestit, si pe care obisnuiam sa o spun in timpul lectiilor pe care le predam la scoala DIE. S-a petrecut in Germania Federala, cu seful anterior al bazei DIE, Domitian Baltei. Ceausescu imi ordonase sa particip, ca reprezentant, la o intilnire cu un om de afaceri vest-german pe care Baltei avea misiunea de a-l recruta ca agent secret. Pentru a scapa de orice urmarire a vest-germanilor, scrupulosul Baltei m-a luat de la aeroport ca sa mergem la Koln, dar de acolo am inceput o cursa lunga si in mare viteza, parcurgind zonele cele mai aglomerate ale vechiului oras trecind frecvent prin intersectii pe culoarea galbena sau chiar rosie a semaforului. Dupa patru ore, soferul, un ofiter specializat in urmariri, era convins ca nu fusesem urmariti, si a oprit masina pe marginea unei strazi intunecate. La citeva minute dupa aceea Baltei a oprit un taxi care se intimpla sa treaca pe acolo.
— Acum, in sfirsit, pot sa va vorbesc, tovarase general, a spus el cind ne-am urcat in masina, dupa care a inceput sa-mi povesteasca ce intentii are pentru intilnirea cu presupusul viitor agent, programata sa aiba loc in aceeasi seara. La sfirsitul calatoriei noastre, in timp ce Baltei facea plata, soferul s-a intors spre mine si mi-a spus intr-o limba romana curgatoare:
— Generale, a fost o adevarata placere pentru mine sa-mi aud din nou limba materna.
Iata de ce in timpul calatoriei de la Frankfurt la Koln Constantin nu mi-a spus decit vorbe goale despre viata politica vest-germana si, bineinteles, citeva bancuri despre ambasadori.
Amplasata linga riul Rin, cu fata spre acesta, ambasada e o cladire moderna din beton, otel si sticla, proiectata special la Bucuresti pentru a face fata activitatilor complexe intreprinse intr-o tara atit de importanta cum este Germania Federala. Portarul, un ofiter DIE avind o pregatire speciala antiterorism, a descuiat broasca electronica a masivei usi de sticla de la intrare si s-a ridicat respectuos in picioare. Mai multi diplomati care se aflau din intimplare in foaier au luat, aproape imperceptibil pentru un ochi care nu se uita atent, pozitie de drepti, in afara de trei diplomati, toti cei repartizati acolo erau ofiteri de informatii. Eu si cu Constantin am urcat pe scari pina la etajul trei, unde se aflau birourile serviciului de cifrare. În strainatate sistemul romanesc de cifrare se bazeaza pe regulile de codificare ale KGB. Doua dintre acestea sint aplicate foarte strict. Prima este aceea ca materialele folosite pentru cifrarea si descifrarea telegramelor trebuie pastrate sub supraveghere de functionarii de cod 24 de ore din 24, in plus fata de sistemul de alarma folosit. A doua este ca insisi functionarii de cod trebuie supravegheati in permanenta si nu au voie sa paraseasca ambasada fara sa fie insotiti de un alt oficial.

Cel de al treilea etaj fusese special proiectat pentru a adaposti aceste birouri, facind posibila respectarea stricta a regulilor aferente. Este o unitate independenta in care functionarii de cod traiesc si muncesc, tinindu-se unul pe celalalt sub observatie. Intrarea este protejata de o usa din otel care poate fi descuiata numai din interior. Accesul in acest loc este interzis tuturor celorlalti membri ai ambasadei, inclusiv ambasadorului. Numai Constantin, in calitatea lui de sef al bazei DIE, avea dreptul sa intre. Acesta a apasat pe butonul soneriei si - dupa ce functionarul de cod care era de serviciu ne-a vazut pe ecranul televizorului sau - usa a fost descuiata. Datorita functiei mele de conducator al Centrului National pentru Transmisiuni Cifrate aveam" voie, bineinteles, sa intru in toate sectiile acestuia, chiar daca se aflau in strainatate, fiind de fapt chiar o parte a serviciului meu, aceea de a le face controale. Odata ajunsi inauntru, Constantin s-a dus direct la o alta usa de otel, a descuiat-o, dupa care a incuiat-o din nou, cu noi inauntru. Camera era plina de magnetofoane, toate in plina activitate, care inregistrau fiecare convorbire telefonica si tot ce transmiteau telefoanele din fiecare camera a ambasadei. Benzile erau reascultate pe loc, dupa care erau trimise la Bucuresti, in pachete diplomatice. Supravegherea electronica a fiecarui oficial roman aflat in strainatate, de la ambasador pina la cel mai de jos, este una dintre functiile exercitate cel mai meticulos de catre DIE. Constantin vroia sa vada daca aflase cineva din ambasada despre intilnirea noastra cu Brandt. „Dillinger", agentul german care o organizase, vroia ca intrevederea sa ramina secreta, fara sa i se faca publicitate la Ambasada Romana si fara sa fie trecuta in agenda de lucru a lui Brandt. Am ascultat benzile ce contineau conversatiile telefonice ale ambasadorilor si ale ofiterilor din ambasada, si nu am gasit nici o referire la intilnire.

De acolo am coborit un etaj, unde se afla complexul DIE de siguranta, avind de asemenea accesul interzis tuturor, in afara angajatilor DIE, si care ocupa o jumatate din nivelul doi. Protejat cu ajutorul usilor de otel, al circuitului inchis de televiziune si al garzii de serviciu in schimburi permanente, complexul DIE cuprinde doua camere in care se afla cite doua sau trei birouri unde membrii bazei vin dupa indeplinirea misiunilor, citesc instructiunilc de la comandamentele generale sau isi scriu rapoartele. Se mai află acolo, de asemenea, laboratoare chimice si fotografice, case de bani, fisele cu cheie si camere controlaie acustic, singurul loc in care, conform regulamentului, pot fi purtate discutii in legatura cu misiunile agentilor. Am iniral in biroul lui Constantin abia dupa ce i-am lasat destul limp ca sa dea drumul unui sistem de bruiaj instalat in interiorul peretilor, care producea un neauzil „zgomot alb" si ca sa deschida o foarte greu vizibila usa (atunci cind esle inchisa), aflata in spatele mesei sale de lucru. Aceasta dadea in camera de securitaie acustica - bula". Peretii aceslei camere fara geamuri nu numai ca izolau din punct de vedere acustic, dar erau si ecranati electronic pcniru a preveni atit penetrarea din afara cit si emiterea din interior a undelor radio.

Odata intrati in „bula", Constantin a inchis usa si si-a incepui raportul. Înlilnirea din acea seara fusese aranjata cu ajutorul unui colaborator apropial al lui Willy Brandl, un agenl secrel DIE. Agentul, al carui nume de cod era „Dillinger", fusese recompensat cu ceasuri de aur penlru el si familia lui. Polrivil celor spuse de Constantin, intâlnirea noastra cu Brandt ar fi putut si trebuia sa aduca rezultatele dorite de Ceausescu.
Dupa ce si-a inchcial raportul despre subiectul „Dillinger" - Brandt Constantin a deschis un carnetel de notite si a incepui sa discule despre „OV" - operatiuni valulare.

OV era pe vremea aceea punctul de concentrare permanenta a tuturor operatiunilor DIE, ordinul cel mai insistent al lui Ceausescu fiind acela de a obtine cit mai multe devize convertibile.
Constanlin a raportat ca in primul trimestru al anului 1973 baza DIE reusise sa obtina doar cu putin peste 460.000 de dolari bani lichizi si ca reusise in plus sa introduca ilegal in Germania Federala armament valorind 600.000 de dolari. Pentru mai departe, baza din Germania trimisese la Bucuresti doi agenti care erau contrabandisti profesionisli, in scopul de a aduce de acolo prin mijloacele lor specifice peste 70 de kilograme de cocaina. Apoi mi-a prezentat care sint planurile bazei pentru al doilea trimestru al anului. Am stat in „bula" limp de peste o ora, pina cind un operator de cod a deschis usa si ne-a anuntai ca Andrei si ambasadorul tocmai ajunsesera.


INTILNIREA CU BRANDT LA UN „CEAl"

Trecuse de ora patru atunci cind am ajuns la sediul PSD din Bonn, care arata, cum am mai spus, ca o cazarma. Cind am fost anuntati, Willy Brandt nu s-a ridicat de la biroul sau. A inaltat capul foarte putin si a mormait ceva care ar fi putut sa fie „Gu-ten Tag" . Avind o paloare cenusie si cercuri intunecate sub ochi, parea foarte obosit si dus cu gindul in alta parte.
— Am cam racit. Ma tin cu ceaiuri, a mormait Brandt, reumplându-si ceasca de ceai, dintr-un termos pe care il luase de sub birou. Ce mai face prietenul meu Ceausescu ?
Dupa amabilitatile de rigoare, i-am inminat plicul care continea mesajul personal al lui Ceausescu. În timp ce Brandt incepuse sa citeasca, narile lui Andrei frematau. Deodata el i s-a adresat in limba engleza, pe care o vorbeste mult mai bine decit germana:
— Scuzati-ma, domnule cancelar. Ne puteti da si noua cite o ceasca de ceai ?
Brandt a ridicat in cele din urma capul si s-a uitat la vechiul lui prieten, Andrei, cu un amestec de repros si admiratie, dupa care si-a sunat secretara :
— Doua whisky-uri pentru oaspetii mei. Eu ma tin cu ceai, a miriit el, aplecându-se dupa termos si umplindu-si din nou ceasca.
— Duble. Si cu gheata, a adaugat Andrei.
Era vizibil tulburat de aroma familiara emanata de ceasca de ceai a cancelarului.
— Atunci voi avea cu siguranta vesti ceva mai concrete de la Kreisky.
Contrar obisnuitei lui cordialitati, Brandt nu s-a miscat de pe scaun atunci cind am plecat, cam dupa doua ore de la venire.
— Era evident doar un zvon ca Brandt s-ar fi lasat de bautura, a spus Andrei atunci cind ne-am intors in masina.
A scos o foaie de hirtie si a inceput sa scrie ciorna telegramei pentru Ceausescu, referitoare la intilnire, pe care urma să o semnam amindoi. În esenta se spunea ca Brandt ar vrea sa ne ajute.

Presa occidentala a adus la cunostinta publicului, pe 8 iulie 1979, ca Yasser Arafat a fost primit la Viena de cancelarul austriac Bruno Kreisty, care a fost insotit de Willy Brandt. Aceasta a fost prima vizita oficiala facuta de reprezentantul Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei intr-o tara vest-europeana, si implica recunoasterea de catre guvernul austriac si de Internationala Socialista a acestei organizatii.

Atunci cind ne-am intors, holul de primire si sala de mese din ambasada erau puternic luminate. Ospatari imbracati in sacouri albe si pantaloni negri, purtind manus-i albe, se vinzoleau peste tot, transportind tavi, sticle si farfurii cu mincare. Acestia erau cu totii ofiteri DIE care fusesera pregatiti pentru meseria de ospatari pentru inalta societate, in scoala DIE. Morega si Constantin incercau din nou sa ne faca, mie si lui Andrei, o impresie cit mai buna. Cina a fost somptuoasa, pastrind reputatia acestei ambasade, despre care se stie ca ofera dineurile cele mai elegante si intime, folosite agresiv de DIE pentru a-si crea ori consolida contacte de toate felurile.

(va urma)