luni, 26 august 2013

Abis (18)


Colin Forbes




NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.


În timp ce taxiul ei dispărea în întuneric, Paula urcă cele câteva trepte spre platforma de piatră veche, acoperită şi deschisă în trei părţi. Trecu pe lângă două tunuri vechi, coborî treptele prin partea opusă, iar un chelner îi deschise uşa de la Les Armures.
- Bună seara, madame. Sunteţi singură?
- N-o să mai fiu. Mă întâlnesc cu prietenul meu aici mai târziu. - Doriţi să beţi ceva de la bar cât aşteptaţi?
- Nu, mulţumesc. Vreau o masă liniştită, într-un colţ.

„Asta ar vrea şi Archie", se gândi ea. Mergând în faţa ei, chelnerul îi arătă o masă mică, pentru două persoane, în
unghiul făcut de doi pereţi într-un colţ. Paula se uită înapoi, spre intrare, şi observă că nu se vede din locul
acela.
- E perfect. S-ar putea să mai întârzie.
- Nu e nici o problemă, madame. Masa e a dumneavoastră... Când chelnerul plecă, Paula aruncă o privire prin restaurant. Locul
era aşa cum şi-l amintea de când cinase o dată aici cu Tweed, foarte vechi, cu o arcadă prin care treceai într-o altă cavernă. Atmosfera era veselă. Majoritatea meselor erau ocupate, şi nu se-auzea decât o hărmălaie de voci, râsete şi clinchet de pahare. Feţele de masă păreau nou-nouţe, iar chelnerii fugeau încoace şi-ncolo. Archie nu era în cavernă, dar ea ajunsese mult prea devreme. Se întoarse la uşă. Chelnerul ei apăru imediat.
- Nu cumva madame iese din nou?
- Lui madame îi place aerul curat...
- Aer curat! Afară e ca la Polul Nord. Şi trebuie să vă previn că pe pavaj e gheaţă. - Ştiu. Zâmbi. O să fiu atentă...
După căldura minunată din restaurant, aerul o izbi aproape dureros. Ar fi trebuit să-mi scot haina cât am stat în Les Armures", gândi ea. Urcă treptele până pe platforma cea ciudată care era foarte mare şi înaltă. În spatele tunurilor se găsea un zid solid de piatră, mult în spate faţă de străzile înguste care Îl înconjurau.
Coborî în strada principală unde o lăsase taxiul şi aproape căzu. „Ia fii atentă, fata mea", îşi zise.
„Asta e strada principală care coboară abrupt de la catedrală", îşi aminti ea. Singura sursă de lumină erau câteva felinare ataşate unor console care ieşeau din zidurile străzii. Ciuli urechile. Liniştea aceea totală o deranja.
Merse în josul străzii pavate cu piatră cubică, păşind cu grijă. Pe ambele părţi se găseau clădiri vechi cu magazine la parter, în cea mai mare parte anticariate şi galerii de antichităţi şi tablouri. Se opri în faţa unuia şi se uită la singurul tablou înrămat, un peisaj cu o cascadă. Nici un preţ.
începu să exploreze străzile laterale şi aleile din dreapta ei, care coborau foarte abrupt. Locul era tot pustiu. La fel fusese şi atunci când se întorsese cu Tweed în centrul Genevei, ca şi cum aici n-ar locui nimeni.
Atmosfera era misterioasă, acesta era cuvântul ei preferat pentru o astfel de ambianţă. Se întoarse mai târziu şi exploră o stradă opusă platformei. Când se uită la ceas, văzu că e aproape ora nouă. Umblase mai mult decât îşi dăduse seama. S-ar putea ca Archie să fi venit.
Urcă scările spre platformă, pentru a se întoarce la Les Armures, pe unde nu erau acoperite cu gheaţă, când apăru primul motociclist, urcând dealul cu zgomot şi cu farul strălucind orbitor. Se lipi de zidul din spate, îşi scoase mănuşa, şi-o băgă sub braţul stâng şi scoase Browning-ul automat. Farul motocicletei o lumină scurt, iar motociclistul îmbrăcat în haine de piele neagră încetini şi aruncă ceva spre ea.
Paula observă, pentru puţin timp, obiectul în formă de ananas în lumina farului, cum descrie un arc de cerc în aer, aterizează în celălalt capăt al platformei şi explodează cu un bubuit asurzitor. „O petardă", îşi zise. Bărbatul era un ţintaş prost.
Motocicleta trecu prin dreptul ei şi atunci văzu o mică armată de faruri urcând în viteză pe drum, îndreptânduse spre ea. Nu mai avea timp să alerge până la Les Armures. Şi nu avea nici o garanţie că bărbaţii care veneau spre ea erau ţintaşi la fel de proşti.
Cel de-al doilea motociclist o prinse în lumina farului şi ridică o mână. Paula îşi scosese deja o pereche de ochelari de soare din geantă şi şi-i pusese la ochi, pentru a neutraliza lumina orbitoare a farurilor. Ridică Browning-ul şi apăsă pe trăgaci. Motociclistul îngheţă în şa, rămânând în mână cu ceea ce voia să arunce spre ea. Motocicleta îi scăpă de sub control, iar, în cădere, grenada explodă cu un bubuit diferit. Clădirile de pe ambele părţi fură împroşcate cu schije, dar ea bănui că mare parte din încărcătura mortală a grenadei lovise trupul inert care zăcea în stradă.
Apăru un alt motociclist, urmat de alţii. În acel moment, un puternic fascicul de lumină izbucni de pe ultima stradă laterală din partea stângă pe care o explorase ea mai devreme. Paula era strălucitoare ca o stea pe scena unui musical. Totul se transformase într-un coşmar nenorocit.
Rămase lipită cu umerii de zidul din spatele ei. N-avea unde să fugă. Aruncase o privire spre Les Armures şi
văzuse un chelner coborând grilajul peste uşa de la intrare. Scrâşnind din dinţi, avu o idee... să doboare cât de mulţi putea. Nervii îi erau mai reci decât gheaţa de pe şosele. Îl ţinti pe următorul motociclist care se apropia, care avea un braţ ridicat, ţinând ceva în mână. Îi ţinti farul. Brusc, acesta se stinse. Motocicleta alunecă pe gheaţă şi-l proiectă pe bărbat, ca pe o bombă, într-un zid, în timp ce motocicleta se rostogoli, căzu la pământ, cu roţile încă învârtindu-i-se. Lumina puternică de reflector, de pe strada laterală, care rămăsese pe ea, era cea care o îngrijora cel mai mult pe Paula.
O siluetă neclară apăru în dreapta ei pe platformă. Brusc, Paula schimbă ţinta Browning-ului. - Sunt Philip, răcni o voce.
Sosirea lui îi distrase atenţia pentru câteva secunde importante. Un alt motociclist apăru şi aruncă ceva care ateriză la picioarele ei. ,o grenadă. Philip plonjă în faţă, o luă de pe jos şi o aruncă spre reflector. Ea auzi explozia, auzi sunetul schijelor izbindu-se de clădirile din apropiere. Ar fi ucis-o. Dar, în locul ei, muri reflectorul. Lumina dispăru, confundându-se cu întunericul. Paulei i se păru că aude un ţipăt din aceeaşi direcţie. Se apropia un alt motociclist.
- Îl iau eu, zise Philip. Le dau puţin din propriul lor medicament... Băgă mâna în sac, înşfacă o grenadă, îi scoase cuiul, numără şi o
aruncă. Grenada nimeri în poala motociclistului care se apropia şi explodă cu un zgomot puternic. Detunătura Îl ridică în aer de pe motocicletă, apoi bărbatul căzu în stradă, un cadavru mototolit, ciuruit de schije. Motocicleta se rostogoli de câteva ori în mijlocul străzii înguste.
- Asta o să-i reţină pe ceilalţi, zise Philip.
Scoase repede reflectorul lui din sac, Îl aşeză între cele două tunuri şi Îl aprinse. Fasciculul puternic lumină o bună parte din stradă. Paula Îl văzu pe motociclistul din frunte ducându-şi mâna la ochelari, oprind motocicleta atât de brusc, încât cel care venea în spatele lui intră direct în el. Strada semăna cu o învălmăşeală de metal distrus. În depărtare, la extremitatea fasciculului, văzură mai mulţi motociclişti oprind, apoi îtorcând şi dispărând în întuneric.
- E timpul să mergem, zise Philip.
- E timpul să verificăm dacă Archie e înăuntru, la Les Armures...
Chelnerul care îi rezervase Paulei masa o recunoscu, ridică grilajul şi deschise uşa. În timp ce traversau platforma, Paula băgase un încărcător slin în Browning. În restaurant era o linişte de mormânt. Clienţii păreau figurine de ceară. Când intrară ei, nimeni nu mânca. Philip spuse repede:
- O bandă a încercat să omoare pe cineva. Nu ştim pe cine, continuă el în franceză. Miza pe faptul că nimeni nu avusese curajul să se uite pe geam.
- A sosit invitatul meu? întrebă Paula pe un ton vioi.
- E acolo, răspunse chelnerul. Înghiţi în sec. Vă simţiţi bine?
- Perfect. Îi întinse o bancnotă. Dar, după asta, ne-a pierit pofta de mâncare. O să-l luăm doar pe prietenul nostru...
Archie stătea la masa din colţ, cu un kir royale şi un pahar de apă în faţă. În colţul gurii avea o ţigară stinsă, pe jumătate fumată. Paula se aplecă spre el şi-i şopti:
- E timpul să mergem. O să comand cina la mine, la hotel. - Bine.
E tot ce spuse Archie. Mulţi şi-ar fi pierdut timpul întrebând „Ce s-a întâmplat? Cred c-a fost înfiorător afară..." sau alte chestii de genul ăsta. Nu şi Archie.
El se ridică, îşi scoase ţigara din gură, o puse în buzunar, cu mâinile protejate de mănuşi chirurgicale. Chelnerul îi aduse paltonul, Archie şi-l puse şi îşi înfăşură faţa într-un fular, încât mica lui mustaţă nu se mai vedea. Totul în câteva secunde. Paula îşi dădu seama că îşi ascunde înfăţişarea obişnuită.
- Pe aleea asta, zise Paula când ieşiră. Ajungem la podeţul de peste Rhone. Poliţia poate să pice în orice moment...
Cu Paula în frunte, Archie după ea şi Philip asigurând spatele, îşi continuară coborârea alunecând tot mai mult
pe pavajul acoperit cu gheaţă. De când ajunsese Paula prima oară sus, gheaţa căpătase un luciu diabolic.
Paula continuă să se mişte, tremurând la fiecare val de frig care îi intra prin haine. La trecerea podeţului peste
Rhone, fură nevoiţi să se ţină de balustradă ca să-şi păstreze echilibrul. Când ajunseră la hotel, auziră ţipătul nesfârşit al sirenelor de poliţie. Cu girofarurile în funcţiune, maşinile treceau una după alta podul peste Rhone din dreapta lor, îndreptându-se spre Oraşul Vechi.
Intrară în hotel şi urcară în camera ei, care, de fapt, era un apartament, cu sufragerie, dormitor şi baie. Paulei îi îngheţaseră mâinile; îşi scoase haina de blană şi o aruncă pe un scaun.
- Vin şi eu în câteva minute, zise ea şi fugi în dormitor, lăsând uşa pe jumătate deschisă. Apoi izbucni în plâns. Philip o auzi, îi spuse lui Archie să stea jos şi să se simtă ca acasă, înpinse uşa de la dormitor până la perete, apoi intră şi o închise după el. Paula stătea chircită într-un fotoliu, tremurând, scuturată de un plâns nervos pe care nu-l mai putea controla.
Intră în baie, găsi un pahar, Îl umplu cu apă, luă o bucată de flanel, o ţinu sub jetul de apă caldă, o puse pe un prosop, apoi se întoarse la Paula care se uită la el printre degetele cu care îşi acoperise faţa.
- Foloseşte flanelul ăsta cald, îi zise el ferm. După aceea, şterge-te cu prosopul. Apoi bea ceva.
- Ce-i asta? Mi-ar prinde bine un coniac.
- Ba nu. Băuturile spirtoase sunt ultimul lucru de care ai nevoie într-o stare de şoc întârziat. Hai. - Mulţumesc, Philip. Eşti drăguţ.
îşi acoperi faţa cu flanelul, se şterse cu prosopul, apoi începu să bea apa cu înghiţituri mari. - Nu aşa de repede, îi spuse el. Soarbe câte puţin.
- Aşa o să fac...
Bău toată apa, trase aer în piept, se ridică şi se duse la oglinda de perete. - Arăt ca dracu'.
- Arăţi bine. Nu glumesc.
- Ce face Archie? întrebă ea.
- Fumează o ţigară.
- Ce face?! Credeam că nu fumează.
- Nu fumează. A aprins o ţigară, a tras de vreo două ori din ea, apoi a pus-o în scrumieră. Cred c-o s-o stingă când o să se ardă pe jumătate şi-o să şi-o înfigă în colţul gurii.
- Philip, e ridicol...
începu să râdă, un râs piţigăiat din care nu se mai putea opri. Philip se duse la ea şi o plesni tare peste faţă. Ea clipi, se uită la el, dar se opri din râs.
- Erai isterică, îi spuse el încet.
- E prima oară când un bărbat îmi face aşa ceva fără ca eu să ripostez. Philip, nu ţi-am mulţumit... mi-ai salvat
viaţa.
- Suntem o echipă.
Ea se apropie de el şi îşi îngropă faţa la pieptul lui. El o luă în braţe şi o strânse în timp ce ea plângea liniştit. În cele din urmă, ea se desfăcu cu blândeţe din îmbrăţişare şi îşi şterse uşor ochii cu o batistă. Când vorbi din nou, timbrul vocii revenise la normal:
- Cum te împaci cu Eve? Sau poate n-ar trebui să întreb.
- Nu văd de ce să n-o faci. Sunt complet dezorientat. Dădu din mâini deznădăjduit. Nu pot să mi-o scot din cap, dar mă doare amintirea lui Jean. Asta ar putea să-mi afecteze judecata.
- N-am mai întâlnit pe nimeni ca ea.
- Nici eu. Poate să intimideze, şi lucrul ăsta mă îngrijorează. Simţi că atmosfera devenea extrem de încărcată din punct de vedere emoţional şi schimbă subiectul. Cred c-ar trebui să-l sunăm pe Tweed şi să-i spunem ce s-a întâmplat în seara asta.
- Nu înainte să fac un duş şi să mănânc o cină bună. Îmi chiorăie maţele. Apropo, s-au făcut copii după
fotografia lui Marchat, am luat şi eu una cu mine. Crezi c-ar trebui să i-o arătăm lui Archie?
- Mă îndoiesc c-a auzit de el, daram putea încerca... după cină. Du-te şi fă un duş care să te relaxeze.
- Nu o să dureze mai mult de zece minute. Comandă tu cina în cameră, bine? Ştii ce-mi place.
- O să dureze douăzeci de minute, după care poţi să te duci să faci duş şi să te schimbi în altceva. O să-ţi ridice
moralul.
- Philip, ştii al naibii de multe despre femei...

(va urma)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu