Orizonturi Rosii (14)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL XIV

— Am aici doua genti cu documente si am nevoie de vreo doua mese in sala de conferinte ca sa le intind pe ele, i-am spus lui Manea imediat ce am ajuns la Snagov.
— Tovarasul si Elena tocmai s-au intors de la Bucuresti, inca sint cu capsa pusa. Tovarasul a intrebat deja de trei ori de tine, sefule.
— Poti sa aranjezi astea in locul meu, profesore ? Gentile sint numerotate, iar dosarele din interior sint marcate cu litere. Trebuie doar sa pui continutul fiecarei genti in ordine alfabetica.
— Am eu grija de asta, sefule. Vezi ce poti sa faci pentru Tovarasul. Daca reusesti sa-l duci pina la popicarie, atunci vom apuca toti ziua de miine cu bine.
Ceausescu se plimba singur, cu Bajenaru in spatele lui la citiva pasi, mergind ca un câine dupa stapin.
— Ce mai e nou, Pacepa ? l-am auzit inca inainte de a ma fi apropiat de el.
De la spate arata mult mai batrin decit de obicei.


DEZINFORMARE „BAPTISTA" PENTRU CARTER 


— Am primit o telegrama de la Washington care tocmai a fost decodata.
— Despre Carter ?
— Cam asa ceva. Baza ne informeaza ca „Arsene", un vechi si devotat agent, care este acum un cleric cu rang inalt in biserica baptista din Statele Unite, a avut posibilitatea sa vorbeasca cu confesorul lui Carter in diferite ocazii.
— Religia este slabiciunea lui Carter. Asta este si locul in care trebuie sa-l lovim.
— Baza raporteaza ca, la ultima lor intilnire, agentul i-a dat confesorului lui Carter o scrisoare de la „un grup de pastori baptisti", in care se vorbeste despre libertatea religioasa si de cult de care s-au bucurat in Romania, in opozitie cu situatia din toate celelalte tari comuniste, accentuind pe autentica respectare a drepturilor omului pentru poporul roman.
— Asta-i scrisoarea mea.
— Da, tovarase. Aceasta este scrisoarea pe care mi-ati dictat-o dumneavoastra. Serviciul de dezinformare doar a pus semnaturile clericilor pe ea.
— Astea-s vesti bune, a exclamat Ceausescu, uitindu-se in sfirsit la mine. Da-mi telegrama.
A pocnit din degete si Bajenaru i-a adus imediat o pereche de ochelari de citit.
Dupa ca a terminat de citit telegrama, Ceausescu avea ochii stralucitori, pentru prima data dupa trei zile.
— Ar trebui sa cultivam filiera asta, ca sa-i bagam o data in cap lui Carter ca Romania este cu tot altfel. Ca la noi comunismul nu este pe stil sovietic ci occidental. Ca noi nu negam valorile Vestului - noi le respectam. Daca vrea el drepturile omului, hai sa-i dam drepturile omului.
Starea de spirit a lui Ceausescu incepuse sa se schimbe, pasii ii devenisera mai sprinteni.
— Ca veni vorba despre religie, satamina trecuta Coman mi-a spus ceva despre niste Biblii pe casete. Nu prea am inteles. Care-i povestea ?
— Baza noastra DIE din New York ne-a raportat ca pe la sfirsitul anului trecut zece mii de copii dupa Biblie au fost inregistrate pe casete, pentru ca se credea ca aceste casete pot fi introduse mai usor in Romania decit Bibliile in sine. Baza ne-a furnizat si o copie a planului de contrabanda. Saptamina trecuta au fost confiscate primele astfel de casete la granita si la centrul de cenzura.
— Asta-i interesant. Cite Biblii ai zis ?
— Zece mii.
— Daca fiecare Biblie ar incapea numai pe zece casete, ceea ce nici macar nu este posibil, asta ar insemna o suta de mii. Da-le pe toate celor de-la securitate, sa fie sterse si folosite in munca lor de urmarire, asta o sa prinda bine de acum incolo pina la sfirsitul acestei actiuni americane prostesti. Asta nu este biserica. Aici este coada lui CIA. Mai este ceva nou ?
— Mai este un caz in Germania Federala...
— Da' n-ai ceva vesti bune din America ? m-a intrerupt Ceausescu. Sint pe cale sa ma duc acolo, sa dau piept cu inamicul numarul unu in propriul lui birlog.
— Asta este o poveste americana. Doar ca intimplator a avut loc in Germania Federala.
— Da-i drumu'.
— Pe la sfirsitul anilor '50, pe cind eram seful bazei de acolo, a fost recrutat ca agent un german nascut in Romania. Numele lui de cod este „Baltazar". Era portar la o unitate militara americana de linga Miinchen.
— A ajutat la recrutarea vreunui ofiter american ?
— inca nu. Dar la o vreme dupa ce a fost recrutat, a inceput deodata sa ne aduca tomuri intregi de documente militare clasate, atitea cite putea sa bage in masina lui.
— Documente americane ?
— Da. Primise sarcina sa arda documentele militare clasate destinate distrugerii.
— Asta-i bine. Un zimbet timid facea eforturi sa rasara pe buzele lui Ceausescu.
 — Documentele au fost trimise imediat la Moscova de consultantii KGB si curind dupa aceea doi generali KGB au venir la Bucuresti. Moscova a spus ca, daca este bine condus, cazul ar putea da rezultate de mare valoare. „Baltazar" a devenit elementul unei actiuni comune. A fost dus clandestin intr-o casa conspirativa din Austria si invatat cum sa fotografieze in mod secret documentele militare si cum sa se descurce cu rolele de film.


AGENTI LA RADIO EUROPA LIBERA 


— A fost docil ?
— Da, Tovarase. A fost atit de docil incit si-a recrutat nevasta, care era secretara la sediul din Munchen al postului de radio Europa Libera.
— O cunosc ? m-a intrebat Ceausescu. A fost intotdeauna interesat de radio Europa Libera.
— Nu cred. Nu am venit in contact direct cu ea, numai prin sotul ei. Urma ca ea sa aduca unele documente, barbatul ei sa le fotografieze, dupa care sa ni le paseze, impreuna cu docurnentele militare. Si acum vin stirile.
— Vesti bune, sper.
— in principiu, da. Dar sint si unele rele.
— Nu mai am nevoie de vesti proaste, a spus el facind cu ochiul, aflindu-se acum intr-o dispozitie mult mai buna.
— Cea buna este ca saptamina trecuta a venit la intilnire la Salzburg si a raportat ca nu exista inca nici o suspiciune asupra lui. Însa a adus-o cu el si pe nevasta-sa, cu toate ca asta era impotriva regulii pe care am stabilit-o impreuna. În timpul acestei intilniri, bietul „Baltazar" nu a reusit nici macar sa deschida gura. Ea a spus tot ce avea de spus, vorbind si in numele lui.
— Ce scorpie.
— A spus ca are doua vesti importante pe care vrea sa ni le aduca la cunostinta, in primul rind ca unitatea militara a sotului ei a primit echipament militar nou si ca ar fi putut sa fotografieze documentatia tehnica cu care a fost trimis, in al doilea, ca ea a devenit secretara personala a noului director al Departamentului central de stiri, atit pentru radio Europa Libera cit si pentru radio Libertatea, avind astfel acces la cele mai confidentiale dosare ale acestora. A spus ca acum poate sa furnizeze documentele acestora nu numai Romaniei, dar si Uniunii Sovietice si celorlalte tari ale blocului sovietic.
— Propune-l pe ofiterul care se ocupa de ei pentru o meda¬lie.
— Avea o geanta mare plina cu casete de filme. „Accust-i este o mostra modesta a ceea ce va putem aduce acum", ar fi spus ea, conform rapoartelor DIE.
— Dati-le o prima.
— Acum vin stirile proaste, am continuat eu, incepind sa citesc din raportul bazei. Sotia lui „Baltazar"a insistat pe faptul ca amindoi si-au petrecut peste douazeci de ani lucrind pentru Serviciile Romane de Informatii, riscindu-si libertatqa la fiecare dintre multele sute de intilniri pe care sotul ei le-a avut cu noi. A adaugat ca, in ciuda tuturor acestor fapte, ei sint la fel de saraci ca acum douazeci de ani.
Am bagat raportul inapoi in geanta.
— Ideea principala, tovarase Ceauscscu, este ca ea a amenintat ca va rupe contractul, daca nu suntem de acord sa le platim un salariu lunar, prime in bani pentru fiecare document furnizat si o pensie atunci cind se vor retrage.
— ii platim pe citiva dintre agentii nostri in felul asta, nu-i asa?
— Da, insa incuietoarea, dupa cum spun cei de la baza, este ca ea vrea un angajament scris din partea noastra.
— in scris ?
— Da, Tovarase. De aceea v-am adus la cunostinta acest caz.
— Ce are pe filmele pe care ni le-a dat ?
— Fotografii cu niste americani care se antreneaza si manuale cu instructiuni de folosire si intretinere a noului echipament militar, pe care tocmai l-au primit. De la radio Europa Libera ne-a adus diferite fotocopii ale scrisorilor primite din Romania. Pretinde ca ne poate furniza intreaga arhiva, continind mai multe mii de scrisori, precum si pe cele care vor mai sosi.
— Asta este exact ceea ce vreau, sa-i identific pe toti criminalii aia care scriu la Europa Libera si sa-i bag dupa gratii.
Ceausescu a facut o pauza, studiindu-si cu atentie pantofii.
— Ar putea sa puna o bomba de plastic in biroul directorului ei?
— Trebuie sa verificam cit curaj are, tovarase.
— Nu trebuie neaparat sa stie ca este un explozibil. Poate foarte bine sa creada ca nu este decât un dosar sau o geanta pe care noi vrem s-o plasam acolo.
În momentul acela s-a oprit din mers uitindu-se adinc in ochii mei.
— Da ordin sa fie facute mai multe bombe de plastic, sa nu poata fi descoperite. Explozivi plastici deghizati in dosare groase si carti, bagate in plicuri. Caci cuiburile de viespi ale CIA au intrecut de mult timp limitele rabdarii mele. Si ale Iu' Elena.
Clar?
— Da, tovarase.
Radio Europa Libera a fost intotdeauna o prima prioritate pentru Ceausescu, datorita criticilor aspre ale acestuia aduse repetatelor incalcari ale drepturilor omului de catre guvernul roman. Ideea ridicola de a folosi bombe puternice pentru a-i speria pe cei de la Departamentul de limba romana a devenit insa o obsesie a lui abia dupa ce postul de "radio a inceput sa faca remarci foarte caustice la adresa cultului personalitatii lui si a Elenei.

Radio Libertatea si radio Europa Libera erau de multa vreme un ghimpe nu numai in talpa lui Ceausescu ci si a tuturor celorlalti conducatori ai tarilor blocului sovietic.

Liderul sovietic, Mihail Gorbaciov, nu constituie o exceptie, evident, in iunie 1986, de exemplu, intr-un articol atribuit lui F. Bobkov, prim-adjunct al presedintelui KGB, cetatenii sovietici sint avertizati ca „serviciile secrete ale statelor imperialiste dirijeaza operatiuni subversive indreptate impotriva socialismului in toale directiile, inclusiv in sfera ideologici... Congresul Statelor Unite a alocat 250 milioane de dolari corporatiei Radio „Libertalea-Europa Libera" pe anii 1986-'87... Aceasta corporarţie Radio, care a lucrat sub directa indrumare a CIA timp de mai bine de trei decenii, este centrul principal al propagandei subversive impotriva URSS si a tarilor socialiste europene... Radio „Libertatea-Europa Libera" constituie de asemenea un important centru de spionaj politic impotriva URSS. Activitatile conducerii acestor posturi de radio tintesc organizarea diferitelor acte ostile, dintre care infiltrarile ilegale in tara, culegerea de informatii rauvoitoare si coordonarea activitatilor subversive impotriva URSS".
— Pacepa, cind pot sa arunc o privire pe materialele lui „Bal tazar" ?
— Le-am adus cu mine, sint in sala de conferinte. Ceausescu s-a rasucit pe calciie si a pornit apasat catre casa.
Manea aranjase cu grija dosarele pe mai multe mese din sala de conferinte. Am inceput cu sectia militara.
— Foarte interesant. Va trebui sa infiintam o sectie speciala, foarte secreta, la Ministerul Apararii, care sa se ocupe de ele.
Scrisorile adresate postului de radio Europa Libera erau in limba romana, si Ceausescu le-a citit, intorcind nervos pagina dupa pagina.
— Unii dintre astia care au scris ar trebui executati. Ceilalti pot s-o sfirseasca in ocnele de sare. Spune-i lu' Coman sa-i identifce pe autori, pina la unu'. Si vreau sa primesc si restul scrisorilor de la Europa Libera. Pe toate.
Dupa ce am iesit afara, in gradina, si-a reluat tirada:
— Nu-mi pasa cit va trebui sa platim. Dar vreau sa am toate, repet, toate scrisorile pe care le-a primit sau le va primi Europa Libera, venite din Romania, toate pina la una. Vreau numele acelor sobolani care le tot scriu. Am de gind sa fac ordine in tara asta, o data pentru totdeauna.
Ceausescu s-a plimbat in tacere inca multa vreme. Este convins ca emisiunile in limba romana ale postului de radio Europa Libera sint operatiuni CIA menite sa aduca prejudicii credibilitatii si prestigiului sau personal. Acesta este cosmarul sau cel mai inspaimintator.
În cele din urma a spus :
— Trebuie sa ajungem la o intelegere cu „Baltazar" si ne-vasta-sa. Daca nu vor sa mearga mai departe fara un angajament scris va trebui sa gasiti totusi o cale sa i-l dati. Pui pe el stampila cu ultrasecret si le spui ca trebuie sa pastram neaparat la noi documentele ultrasecrete. Daca nu vor sa inghita asta, atunci spune-le ca il vei pune intr-o casa de bani cu chei diferite, una pentru ei, una pentru noi, asa incit nici una dintre parti sa nu poata singura sa o deschida. Asigura-te, si fa-ti o copie dupa cheia lor. Crezi ca asta o sa mearga ?
— Asa sper, tovarase.
— Hai sa dam citeva bile, a incheiat Ceausescu, luind-o inainte spre terenurile de popice.
Am fost o prada usoara pentru el in ziua aceea. Daca vreuna dintre bile se rostogolea, dupa ce o lansa in jgheabul de pe marginea pistei, el il acuza pe Bajenaru sau pe unul dintre membrii garzii sale de corp ca a facut cine stie ce zgomot imaginar, asa incit repeta incercarea. Atunci cind aveam sansa sa dau o lovitura in plin, reclama faptul, ca a vazut nu stiu ce neregulari-tate si ma punea sa lansez o alta bila. Victoriosul Ceausescu s-a oprit in cele din urma numai pentru ca a obosit.
— Hai sa mergem in pivnita, a propus el.


URSUL VREA TEHNOLOGIE AMERICANA 

Atunci cind am intrat, pivnita de vinuri a fost total inundata de muzica populara romaneasca, pe care Ceauseseu o prefera, inca inainte sa fi reusit sa ajungem la o masa, un chelner cu cravata neagra a iesit ca din pamint, tinind in mina o tava pe care se afla o sticla de vin proaspat desfacuta si un pahar. mare. Cunoscut sub numele de „Galbina de Odobesti", vinul preferat al lui Ceausescu, foarte aromat, de aceeasi culoare si consistenta cu uleiul de floarea-soarelui, este facut in cantitati foarte limitate in Odobesti, o regiune din Moldova, renumita pentru vinurile pe care le produce. Ceausescu a golit doua pahare cit timp era inca in picioare, apoi s-a asezat pe scaunul lui favorit, usor, in fata mesei rotunde si grele, din stejar. Ospatarul i-a reumplut paharul lui Ceausescu si a asezat sticla intr-o frapiera eleganta de linga masa, in care insa nu se afla gheata. Ceausescu nu vrea ca bauturile sa-i fie servite reci, pentru a-si proteja coardele vocale. La citeva minute dupa aceea, ospatarul a venit cu o alta frapiera, care de data aceasta era umpluta cu gheata, continind o sticla de vin autohton foarte bun. Acesta era pentru mine.
Cind are un pahar de vin asezat in fata sa, lui Ceausescu ii place sa povesteasca.
— Luna trecuta, cind m-am intilnit cu Brejnev, a inceput el, dupa ce a golit un nou pahar, a incercat iar sa ma convinga, in folusu lui, sa dublam eforturile serviciului de spionaj din America. În afara de citeva ore, cind am fost le centrul de electronica al KGB, tot restul timpului mi l-am petrecut vorbind cu Ursul, la Kremlin.

Duminica seara, inainte sa plec, a gazduit o cina la lumina luminarilor, in sufrageria lui particulara din Kremlin. Doi ospatari cu cravate albe, unu pentru mine, unu pentru el, au fost adusi ca sa ne serveasca doar pe noi. Al
meu vorbea romaneste. Pentru mine a adus mincare romaneasca, pentru el ruseasca. Toate erau suspect de delicioase, iar ospatarii ciudat de supusi. Ursul s-a lansat in lectiile lui imediat dupa supa. Cind a vorbit despre capitalismul american, dusmanul numarul unu al proletariatului, l-a citat pe Lenin. În capul lui ala mare crede ca el este singurul care uraste capitalismul american, imi statea pe virfu' limbii sa-i spun ca eu urasc capitalismu' de zece ori mai tare ca el; ca eu am fost exploatat de capitalism si el nu a fost; ca el si-a petrecut toata viata sub comunism si habar nu are ce inseamna sa fii torturat in inchisorile capitaliste.

Ceauscscu a golit inca doua pahare de vin, dupa care a pocnit din degete ca sa i se aduca o sticla noua.
— Dupa felu' doi, a continuat el, Ursu' a inceput din nou sa ma bata la cap. „Stiinta si tehnologia americana nu sint proprietatea capitalistilor americani ci a proletariatului american si a intelectualitatii, care au realizat-o, iar prin ei apartin astfel lumii revolutionare si proletariatului". Ca si cum as fi avut nevoie de o indoctrinare ideologica. N-am mai putut sa mai suport. I-am spus ca daca vrea sa obtina mai multa tehnologie, atunci trebuie sa trimita acolo mai multi ofiteri de spionaj. Ca am abandonat principiul Moscovei de a trimite in Occident jumate diplomati, jumate agenti de informatii. Ca nu-mi mai puteam permite luxul de a trimite in Vest un om in scopuri oficiale - ca diplomat, jurnalist, profesor sau orice - si altul cu misiuni de spionaj. Ca pina si reprezentantii Romaniei in strainatate trebuie sa fie acum ofiteri ai serviciilor de informatii, sub acoperire puternica. Si ca in America pina si ambasadorul nostru era colonel bine camuflat, a carui identitate adevarata era cunoscuta doar de trei oameni din Romania. Si stii ce mi-a spus Ursu' ?
— Nu, tovarase.
— „Tot ce pot sa faca ambasadorii este influenta", a zis Ursii', dar primul lucru pe care il vreau cu din America sint codurile militare si noua lor tehnologie militara. Spionajul vine dupa aceea." Asta este diferenta dintre noi. Pentru mine spionajul este pe primul loc. Cred cu fermitate ca acesta poate sa deschida si cele mai incuiate usi, inclusiv cele ale tehnologiei. Daca Moscova o sa primeasca la Kremlin un om mai tinar, dupa ce crapa Ursu', o sa faca exact asa cum fac si eu. Pun pariu pe o suta la unu ca asa o sa fie.

Dupa ce si-a baut paharul, Ceauscscu a pocnit nervos din degete. Abia dupa ce am ajuns la cafea si la coniac si-a dat Ursu' gindurile in vileag, „in lupta pe viata si pe moarte impotriva capitalismului", a spus el, „cel care controleaza spatiul cosmic controleaza si pamintul." În cele din urma mi-a cerut mai mult ajutor in obtinerea de tehnologie spatiala noua. Sistemele anti-balistice, laserele spatiale si radarele, pe astea le vrea el in mod special. „Voi aveti o pozitie mult mai buna in Washington decât noi", a spus Ursu'. Asta mi-a placut.
Pocnind din nou din degete, Ceausescu si-a comandat piine cu brinza, telemea, rosii si ceapa.
— Ce mai face Nicolae ? m-a intrebat ci, referindu-se la Ni-colac Nicolae, ambasadorul roman la Washington.
— Tatoneaza acum recrutarea a doi functionari de la Departamentul de Stat.
— Bu-u-un! Zi-i sa se bage si in Congres si la Casa Alba. Ceausescu a inceput sa minincc, folosindu-se de degete.
— Avem in Statele Unite peste 300.000 de emigranti din prima si a doua generatie. Ar trebui sa recrutam cit mai multi dintre ei. Si sa le oferim suport financiar ca sa-i ajutam sa-si gaseasca slujbe la Casa Alba, in Congres, la Departamentul de Stat si Pentagon, peste tot. Cel mai mare vis al meu este ca un emigrant de origine romana sa devina presedinte al Americii, si dupa aia sa fac inca o vizita oficiala acolo.
Usa s-a dat de perete cu zgomot, in cadrul ei aparind Elena.
— Pai e corect, tovarasi ? Unu' sa munceasca, si in timpu' asta ceilalti sa bea ? a spus ea cu un zimbet larg, aratindu-si dintii galbeni si 'bonti. Ce se intimpla aici ?
— Pacepa tocmai mi-a aratat niste documente de-ale lui.
— Trebuie sa fi fost mai mult decit atit, a spus ea ironic, uitindu-se cu insistenta la paharele noastre. Ce ascundeti, draga, de mine? a intrebat, folosindu-si cea mai dulce voce.
Ospatarul a aparut ca din pamint cu o sticla de sampanie Cordon Rouge, intr-o frapiera cu gheata. Asta este ce bea intotdeauna Elena.
— Povesteste-i despre „Baltazar", Pacepa ! mi-a ordonat Cea-usescu, incercind sa-şi pastreze neasteptata buna-dispozitie. Ex-piica-i cum un simplu portar, fara nici o perspectiva, a primit niste documente militare secrete sa le puna pe foc in cuptor si in loc de asta el ni le-a pasat noua.
Am rezumat cazul, fara sa spun ceva despre nevasta agentului si despre slujba pe care o avea la radio Europa Libera. Elena nu a fost impresionata:
— Si ce-i nou in asta, Nicule ? Se stie ca yankeii nu au fost niciodata in stare sa pastreze un secret.
— Daca ar fi vorba despre informatii politice, atunci probabil ca ai avea dreptate. Dar acum este vorba despre date militare.
— Nu-i intereseaza nici macar secretele lor militare. Daca asta nu ar fi fost adevarat, si daca Rosenbergii n-ar fi reusit sa-i inarmeze pe comunisti cu bomba nucleara, poate ca nici nu ne-am fi aflat astazi aici; si nici Brejnev la Moscova. Si nu uita, jumatate din treaba a fost facuta de o femeie. Ar fi trebuit s-o facem pe Ethel Rosenberg eroina internationala.
— Povesteste-i despre nevasta lui „Baltazar", Pacepa. Am facut ce mi s-a spus, depanind si restul istorioarei.
— Asta da, femeie! Ce se intimpla daca vrea si ea sa scoata un ban de la noi ? Putem sa-i identificam pe cei care au scris scrisorile trimise la Europa Libera, daca punem mina pe ele ?
— Bineinteles ca putem. Tocmai despre asta vorbeam acum cu Pacepa.
— Deci ii dam drumu' mai departe, nu-i asa ? Iar tu, Pacepa, o sa-mi dai numele nenorocitilor care ne-au pus pe mine si pe Tovarasu' pe jeratic. O sa vezi, in numai citeva luni domnii aia de la Europa Libera nu or sa mai primeasca nici o scrisoare anonima din Romania.
Dupa ce'si-a terminat si a doua sticla de Cordon Rouge, Elena s-a mutat cu afectiune pe genunchii lui Ceausescu.
— Te vreau, Nicule, a murmurat ea dulce, torcind ca o pisica si frecindu-si picioarele de ale lui.
El insa nu terminase cu mine.
— Sa fii inapoi aici la noua, cu Andrei.
Apoi cei doi Ceausescu au plecat tinindu-se de mina.
— Ai grija de „Baltazar", a mai spus Ceausescu in loc de la revedere, indreptindu-se spre resedinta.

Cu citiva ani in urma presa americana relata: „in data de 8 mai 1981 politia de stat din Bavaria si-a facut aparitia la sediul central al posturilor de radio Europa Libera si Libertatea din Munchen, arestind o angajata germana sub acuzatia de activitate de spionaj pentru serviciile romane de informatii. Ceea ce este neobisnuit si socant este ca suspecta agenta de spionaj... era secretara personala a directorului Departamentului central de stiri al unui post de radio finantat de guvernul Statelor Unite. Aceasta femeie era angajata la Europa Libera inca din anul 1952... sotul acesteia a fost de asemenea arestat sub acuzatia de spionaj."


PREGATIRI PENTRU PLECAREA IN AMERICA 

Cind m-am intors la Snagov, dupa-amiaza, Stefan Andrei era deja acolo, bind o cafea cu Manea. La noua fix, Bajenaru a venit afara dupa noi.
— Tovarasu' va asteapta.
— Este si tovarasa Elena cu el ? a intrebat Andrei prevazator.
— Nu. Dinsa este cu fotografii.
Ceausescu se afla in camera lui particulara de lucru.
— Ma gindeam ca recunoasterea lui Arafat de catre Inter¬nationala Socialista a lui Willy Brandt ar putea fi un mare pas inainte.
Bupa ce mi-a iarăsi cu ochiul, Ccausescu l-a privit pe Andrei drept in ochi.
— Vreau sa te duci la Bonn impreuna cu Pacepa si sa-i dai lui Brandt un mesaj personal de la mine.
Stind in spatele biroului sau, Ceausescu ne-a dezvaluit care sint gindurile lui pentru mai departe. Brandt era in bune relatii cu Kreisky. În ciuda faptului ca era evreu, Kreisky parea sa raspunda favorabil incercarii Romaniei de a-l face si pe el sa-l recunoasca oficial pe Arafat.
— Stiti voi cum sa-i cereti lui Brandi o mina de ajutor prieteneasca, tovarasi. Si invitati-l sa vina sa viziteze Romania ca oaspete personal al meu. Vreau sa-l prelucrez si eu. Asta-i tot.
— Pot sa plec ? a intrebat Andrei.
Ceausescu a aprobat dind din cap, insa in acelasi timp a facut un gest cu mina, care insemna ca eu trebuie sa mai ramin.
— Esti gata pentru America ?
— Cred ca da.
— Vreau doar sa-ti aduc la cunostinta unele lucruri, in primul rind, nu vreau nici o demonstratie a emigrantilor. Nici una cit stau eu acolo.
— I-am avertizat pe Nicolae si pe seful bazei D1E.
— in al doilea rind, vreau o expozitie de carte.
— Ambasadorul se ingrijeste personal de aceasta.
— Si de cartile despre mine ?
— Vor fi incluse nu numai cartile despre dumneavoastra, ci si cartile pe care le-ati scris dumneavoastra.
— Cu portretul meu si al Elenei ?
— Da, tovarase.
— Le ai pe cele noi, color ?
— Dumitru Popescu mi le-a dat de ieri. Acesta era secretarul cu propaganda a partidului.
— Interviul meu pentru televiziune este aranjat?
— in principiu da, cu ABC .
ABC - American Broadcasting Company - Compania Americana de Televiziune (n.tr.).
— Fii prevazator. Acesta ar putea sa fie un cutit cu doua taisuri. Am uitat oare ceva ? Da, ungurii. Fara povesti cu Kiraly in congres. Fara articole critice in presa. E un ordin!
— Baza DIE din New York are in sarcina asta. Cei mai multi unguri emigranti sint concentrati acolo.
— Ambasadoarul nostru de acolo nu este ofiter de informatii, nu-i asa ?
Ambasadorul roman in New York pe vremea aceea era Ion Datcu.
— Nu, Tovarase, numai agent. Dar isi face treaba.
— Adu-mi aminte cind o sa fim acolo. O sa-l fac colonel. Este un grad destul de mare ca sa-l faca sa munceasca pentru el.
— Am inteles, tovarase.
Ceausescu mi-a intors brusc spatele si a iesit din camera.


ATHENEE PALACE - FABRICA SERVICIULUI DE INFORMATII 

Pentru seara aceea Oprea organizase o masa festiva intr-unul din saloanele rezervate din Hotelul Athenee Palace, la care si-a invitat cei mai buni prieteni. Totul era platit de DIE, ca o „recompensa" data acelor membri ai guvernului care sprijinisera cel mai activ operatiunile de spionaj si stringere de informatii tehnologice.

Athenee Palace fusese construit cu putina vreme inainte de inceputul celui de al doilea razboi mondial, devenind unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Balcani, in anul 1948 a fost nationalizat, iar la inceputul anilor '50 un consilier KGB si-a petrecut in el trei ani, pentru a-l transforma intr-un hotel special, destinat vizitatorilor occidentali.

O data cu trecerea anilor, Athenee Palace a devenit un proiect comun al securitatii si al DIE, un centru de concentrare al operatiunilor de culegere a informatiilor, in stil sovietic. Fiecare dintre cei peste trei sule de angajati de acolo, de la director general pina la cea mai de jos femeie de serviciu, era fie ofiter de informatii, fie agent recrutat. Directorui general al hotelului, Vintila, era colonel acoperit in Directia de contraspionaj a securitatii. Adjunctul lui, Rebegila, era colonei DIE, tot cu acoperire, si lucrase anterior in mai multe baze din strainatate. Receptionerii erau ofiteri tehnici, responsabili cu fotografierea pasapoartelor si cu informarea Directiei de contraspionaj ori a DIE, in legatura cu fiecare miscare importanta pe care o faceau oaspetii. Portarii erau ofiteri de securitate de la filaj. Personalul de intretinere - cameristele - apartineau de o unitate DIE responsabila cu fotografierea pe ascuns a fiecarui petic" de hirtie din camerele oaspetilor si din bagajele acestora. Telefonistele si cei mai multi dintre angajatii restaurantului si ai barului de noapte erau ofiteri ai Directiei de urmarire electronica. Cei mai multi dintre ospatari, picolite si barmani erau ofiteri de urmarire insarcinati cu fotografierea clandestina a clientilor, mai multe zeci de femei, imbracate elegant, care pierdeau timpul prin holurile hotelului, erau o parte a unei armate de semi-prostituate recrutate si lucrau in legatura strinsa cu Directia de contraspionaj. Unii dintre „strainii" care locuiau in acest hotel erau de fapt ofiteri secreti ai DIE, cu acte de cetateni occidentali. Zecile de „scriitori si artisti", imbracati pitoresc, purtind cravate ciudate si berete frantuzesti, care puteau fi vazuti prin holuri la o ceasca de cafea turceasca sau la un pahar de coniac discutind cu aviditate despre politica, erau agenti platiti ai securitatii.
În fiecare camera erau ascunse mijloace electronice de urmarire, la fel in holuri si in foaier, la fiecare masa din cele doua restaurante si in barul de noapte, ca si in toate saloanele de rezerva si in salile de conferinta. Toate telefoanele din interior erau supravegheate, convorbirile ascultate si inregistrate, la fel si telefoanele publice de pe o raza de cinci kilometri. Aparate de fotografiat si camere de luat vederi erau fie instalate permanent, fie ascunse prin obiecte ca genti, caselofoane portabile etc., gata de a fi remontate oriunde in alta parte. Camerele de luat vederi normale si pentru filmare pe intuneric erau instalate in afara hotelului si conectate permanent la Directia de urmarire a Securitatii, de care apartineau si peste 30 de taxiuri, ce se gaseau in permanenta in statiile de taxi din jurul hotelului.

Cu portarii sai in uniforme cu fireturi, cu presonalul imbracat in costume elegante, bine croite si cu ospatarii de lux invirtindu-se peste tot prin interiorul aranjat cu incintatoare nostalgie, Athenee Palace avea tot ce puteai sa gasesti intr-un hotel vienez mare si vestit, in realitate nu era decit o fabrica in care se lucra 24 de ore din 24 pentru a furniza informatii mai mult sau mai putin secrete. Hotelul a avut un succes atit de mare incit modelul sau a fost copiat, cu toate ca nici unul nu a fost atit de reusit, si de catre alte hoteluri turistice de lux de prin toate colturile Romaniei, si in special pe litoralul Marii Negre. Replica lui cea mai apropiata a ajuns sa fie Hotelul Intercontinental, o investitie comuna romana si americana, construit recent, chiar in inima Bucuresliului, in apropierea sediului DIE.

Cind am ajuns la Athenee Palace, atit Vintila cit si Rebegila m-au intimpinat cu servilism in holul hotelului.
— Noul nostru psiholog e o comoara, generale, a remarcat Rebegila.
— Noile lui fete nu numai ca sint mai tinere, mai pline de viata si mai bune la pat, dar sint in stare sa vorbeasca despre orice si cu oricine. Le-am incercat eu insumi, intra in atributiile mele, a adaugat Vintila, vorbind repede, cu sisiitul lui obisnuit.


TOVARASUL NICU - O VIATA INCHINATA PARTIDULUI 

Petrecerea s-a tinut in principalul salon inchis pentru public al hotelului. De cealalta parte a usilor de mahon pe care Vintila le-a deschis larg, se afla un salon mare, luxos, mobilat cu mese joase de mahon, in jurul carora se aflau sofale si fotolii tapitate, imbracate in catifea de Burgundia. Într-o sala adiacenta se afla masa propriu-zisa, decorata cu servetele impaturite ca niste evantaie si dispuse in buchete abundente, ca niste aranjamente florale.

Generalul Sirbu, aflat in salon, era inconjurat de cei mai apropiati colaboratori ai sai, carora le tinea un discurs - Ion Ursu, presedintele Consiliului National al Stiintei si Tehnologiei, Cornel Mihulecea, presedintele Comitetului de Stat Pentru Energie Nucleara si Gheorghe Bokiur, ministru adjunct in Ministerul Constructiilor de Masini, responsabil cu industria electronica. Ospatari in sacouri si cu manusi albe misunau peste tot, aducind pahare cu cocteiluri, si sandviciuri cu caviar romanesc proaspat si icre rosii, sarate, de Manciuria, intr-unul din colturi un ansamblu de camera executa incet o piesa lenta, inainte sa fi apucat sa dau mina cu toata lumea, Oprea a dat buzna inauntru, insotit de Avram si Luchian, escortati de seful de protocol al hotelului. Cei trei venisera impreuna cu sotiile, vorbind toti sase in acelasi timp.
— Buna seara la toata lumea! a intonat Oprea, un pic cam pompos, dar straduindu-se sa se arate prietenos.
Dupa ce s-a uitat de jur-imprejur, a facut remarca:
— Se pare ca unii dintre noi nu prea acordam destul respect tovaraselor noastre de viata, nu-i asa, Mihulecea ?
— A mea s-a autoexilat in casa, propriul ei reactor, impreuna cu cei doi copii, Oprea, a aruncat Mihulecea drept raspuns, aratind astfel cam care sint cunostintele lui nucleare.
Faptul ca provenea din aceeasi regiune cu Elena facuse din el tarul atomic al Romaniei.
— N-am prea gasit timpul necesar ca sa o anunt pe jumatatea mea mai buna despre ce se va intimpla in seara asta, a incepui Ursu. Stiti, nu vreau sa vorbesc la telefon despre lucruri atit de gingase, tovarase Oprea. Stiti cum este ea, insa sper ca miine seara o sa ajung acasa mai devreme si am sa-i povestesc cum a fost, cu toate ca nu sint sigur ca o sa fac asta pentru ca o sa-i para rau ca nu a fost aici astazi, a turuit el.
Daca avea de spus un da sau un nu, Ursu nu putea sa o faca in mai putin de un sfert de ora. Fizician specializat in tehnica nucleara, insa de o pregatire modesta, era totusi destul de destept ca sa o manevreze pe Elena de la distanta. Aceasta l-a urcat rapid chiar pina in virful stiintei si tehnologiei romanesti.
Sotii Burtica au sosit la o jumatate de ora dupa aceea. Sosirile lor invariabil intirziate, cu orice ocazie, erau urmarea legaturilor strinse pe care le aveau cu familia Ceausescu, dar si a anilor petrecuti de el in Italia ca ambasador.
— Am fost chemati la locuinta Tovarasului. Un pahar de vin si o gustarica, a aruncat Burtica in stilul lui caracteristic.
Asa cum face de obicei, Oprea a ridicat primul pahar de vin, pentru a-l bea „in cinstea tovarasului".
— Si a celui mai stimat om de stiinta al Romaniei, cea care...a incercat Ursu sa adauge, ridicindu-se in picioare.
Oprea insa i-o luase inainte:
— ...si a tovarasei Elena.
Dupa cel de al doilea rind, un grup de dansatori imbracati in costume populare intens colorate a prezentat un scurt spectacol, in acordurile unui taraf destul de mare care se instalase in salon. Ospatarii turnau sampanie in pahare atunci cind Vintila a deschis o usa prin care si-a facut aparitia Nicu, tragind dupa el o pustoaica draguta, care parea cam speriata.
— Salve! a zbierat el, uilindu-se de jur-imprejur prin salon. Am venit aici numai ca s-o ciocanesc pe gagicuta asta, si ce gasesc nu este altceva decit o imputita de contrarevolutie in care este amestecat jumatate din guvern cu cei mai mari spioni, mocirlin-du-se in scursorile capitalismului, a continuat Nicu, abia putind sa vorbeasca inteligibil si izbucnind intr-un ris de nebun.
— Tu asteapta-ma afara, fofoloanca tirfulita mica. Am aici de rezolvat anumite treburi de stat, a spus el, conducindu-si amanta pina la usa.
— Am eu grija de domnisoara, tovarase Nicu, s-a bagat Vin¬tila, bucuros ca gasise un motiv sa o stearga.
— Ce-mi pasa ? Da-o dracului! Daca n-o impung pe ea, o s-o regulez pe alta. Avem peste zece milioane de femei in tara asta, s-a rastit Nicu la Vintila, care iesea.
— Stati jos, tovarase Nicu, a spus Oprea ridicindu-se si oferindu-i propriul lui scaun. O farfurie si un pahar pentru tovarasu' Nicu, i-a ordonat Oprea ospatarului, in timp ce Nicu pendula, instabil pe picioare, mergind catre scaun si asezindu-se intre Mioara Avram si Silvia Luchian.
— Ce-ati zice sa mincati ceva, tovarase Nicu ? a intrebat Oprea plin de solicitudine.
— Stridii! Vreau stridii! s-a decis Nicu, cu capul atirnindu-i pe piept si cazindu-i dintr-o parte in cealalta. Cind o sa crape batrinu', o sa mi te fac prim-ministru, Oprea. ,
— Stridii pentru tovarasul Nicu Ceausescu, a comandat Oprea ospatarului, lasind sa se inteleaga clar, pentru toata lumea, cine isi facuse aparitia pentru a-i onora petrecerea.
— Stri-ce ? a intrebat naiv tinarul ospatar.
Adevaratii comunisti nu maninca stridii, iar cuvintul acesta disparuse de multa vreme din meniurile restaurantelor din Romania.
— Pusti cacacios ! Dispari din fata mea. Cheama-l pe Vintila. Unde este dobitocu' ala ? a tipat Nicu.
Oprea si Avram au dat fuga sa-l caute pe director. Nicu a urlat dupa ei:
— Spuneti-i dobitocului ca trebuie sa stea la datorie aici, cu guvernu'. Nu acolo, afara, gudurindu-se pe linga cacatii lui de capitalisti.
Vintila insa se intorsese deja, aflindu-se acum in salon, impreuna cu o armata de ospatari care aduceau cu ei mincarea favorita a lui Nicu. Pocnind din degete ca sa fie stinse luminile, a aprins luminarile de sarbatoare, invirtindu-se de mai multe ori in jurul mesei. Toata lumea a aplaudat. Atunci s-a auzit un tipat ascutit de femeie, iar cineva a aprins repede lumina. Am vazut ca fata Mioarei Avram era rosie ca focul, iar intregul ei trup era parca incremenit. Mi-au trebuit citeva secunde ca sa-mi dau seama ca miinile lui Nicu isi faceau de lucru pe sub fusta ei. M-am uitat catre Avram, care se afla chiar alaturi de ea. Ochii lui s-au marit privind in directia lui Nicu.
— Hai sa bem ceva impreuna, a spus el, luindu-l pe Nicu de mina dreapta si punindu-i in ea un pahar.
— Nu beau pisat, da-mi un whisky, a spus Nicu, golind paharul in poala Mioarei.
— Whisky pentru tovarasu' Nicu Ceausescu, i-a ordonat Oprea lui Vintila.
Aproape instantaneu a aparut un ospatar cu un pahar pe care-l ducea pe o tava de argint, incercind sa-l aseze ceremonios in fata lui Nicu, care insa l-a varsat pe masa, umplindu-ne de whisky pe mine si pe Maria.
— Ti-am zis ca nu beau pisat. Vreau unul cu gheata, Black Label cu gheata pentru toata lumea.
Atunci cind a venit bautura, Nicu a insfacat doua pahare de pe tava si le-a golit imediat. Oprea a deschis noul rind cu un toast :
— Vreau sa-l rog pe tovarasu' Nicu sa fie mesagerul nostru
si sa-i transmita tovarasului Ceausescu nemarginitul nostru devotament fata de partidul comunist si fata de supremul lui conducator, nemuritoarea noastra...
— Iesi afara, sobolane, a tipat Silvia intrerupind toastul; cu un gest ferm, ea i-a scos mina lui Nicu de sub propria-i bluza. Ca si sotul ei, Silvia este incapatinata si puternica.
Nicu a scurs ultima picatura din paharul sau, a cerut sa i se umple din nou, si s-a intins spre paharul Mioarei, ca sa i-l goleasca. Apoi, repede ca un fulger, s-a intors spre Silvia, a apu-cat-o de marginile bluzei cu amindoua miinile si a tras de ele pentru a le desface, toti nasturii sarind in jur. Dupa un moment de soc, Silvia s-a razbunat. A inceput sa-l loveasca pe Nicu cu pumnii, incercind sa-i dea miinile la o parte, in timp ce acesta tragea acum de sutienul ei.

Cu coltul ochilor l-am vazut pe Luchian ca se ridica de la masa si incepe sa-i dea incet ocol, cu o sticla de sifon in mina stinga si cu o privire foarte intunecata. Odata ajuns in spatele lui Nicu, l-a apucat pe acesta cu mina lui enorma, ca o laba de urs, de gulerul hainei, ridicindu-l ca pe o pisicuta. Apoi l-a tinut in balans la citiva centimetri deasupra podelei si a inceput sa-l stropeasca in fata cu sifonul, spunindu-i sa se potoleasca. Dupa care, in timp ce Nicu il lovea cu virfurile pantofilor peste fluierele picioarelor, dindu-i si o lovitura de genunchi, Luchian s-a indreptat incet catre usa, a deschis-o si l-a depus pe Nicu afara. A inchis usa cu grija si s-a dus sa se aseze pe scaunul sau. La citeva minute dupa aceea petrecerea s-a incheiat brusc.

(va urma)