marți, 27 august 2013

O zi din viata lui Ivan Denisovici (1)


Alexandr Soljenitin



Ca de obicei, la cinci dimineata se suna desteptarea cu ciocanul în bucata
de fier de lânga baraca ascunsa a comandamentului. Intermitent, sunetul
patrunse fara vlaga prin geamurile captusite cu un strat de gheata
de doua degete si amuti curând: era frig si gardianul de serviciu nu avea
chef sa sune mai mult. Sunetul se stinse, iar dincolo de geam era întuneric
ca în toiul noptii, când Suhov se sculase sa-si faca nevoile. Întuneric si
atât. Doar în geam staruia lumina galbuie a celor trei proiectoare: doua din
zona si unul din interiorul lagarului. Era liniste, nimeni nu venea sa descuie
baraca si nu se auzeau nici plantoanele care la ora aceea ar fi trebuit sa
scoata afara, pe drugi, hârdaul cu excremente. Suhov nu zabovea
niciodata în pat, nici macar o clipa, dupa ce se suna desteptarea. Pâna la
adunare mai era vreo ora si jumatate, un timp numai al tau, neoficial si
cine cunoaste bine viata de lagar poate întotdeauna sa câstige, în acest
timp, ceva în plus: sa coase cuiva, dintr-o bucata de captuseala veche,
învelitori pentru manusi, sa duca pâslarii la pat unuia mai chivernisit din
brigada, pentru ca acesta sa nu mai tropaiasca descult în jurul gramezii
cautându-l, sa treaca în fuga prin magazii si sa faca un serviciu cui se
cuvine, sa mature, sa care ceva sau, în sfârsit, sa mearga la sala de mese,
sa strânga strachinile si sa le duca, una peste alta, teanc, la spalator. Aici
se poate capata chiar un supliment, însa doritorii sunt multi, câta frunza si
iarba, si asa stând lucrurile nu-ti ramâne altceva de facut decât sa lingi
strachinile în care a mai ramas câte ceva. Lui Suhov i se întiparisera în
memorie cuvintele pe care le spusese odata Kuziomin, primul lui sef de
brigada. (Era un batrân lup de lagar care înca în '943 avea doisprezece ani
"vechime"). Celor adusi recent de pe front, pentru completarea efectivului,
el le spusese într-o buna zi, pe o cararuie pustie, în preajma unui foc:
— Baieti, aici exista o singura lege — legea taigalei! Dar si aici se
poate trai. În lagar crapa cei care ling strachinile, cei care îsi pun nadejdea
în infirmerie si cei care bat la usa "cumatrului".
În privinta "cumatrului", desigur, exagerase. Cine ajungea sa-i bata la
usa era salvat. Numai ca-si salva pielea pe pielea altora.
Suhov se scula întotdeauna la desteptare. De data asta, însa, el nu se
scula. Înca de ieri nu se simtea în apele lui, avea frisoane si îl durea tot
corpul. În cursul noptii nu izbuti sa se încalzeasca, visa mai întâi ca e grav
bolnav, iar apoi ca se însanatosise putin. Ar fi vrut ca dimineata sa nu mai
vina. Ea veni totusi la timpul ei. Îi era frig, voia sa se încalzeasca si nu
avea unde. Geamul era înghetat bocna, iar sus, pe pereti, de-a lungul
încheieturilor cu tavanul, în toata baraca, se asternuse, ca o pânza alba,
promoroaca.
Suhov zacea nemiscat în patul vagon. Îsi trasese peste cap patura si
pieptarul si îsi bagase picioarele în mâneca întoarsa a unei flanele. Nu
vedea nimic, dar dupa zgomote întelegea tot ce se petrecerea în ungherul
unde se afla brigada lui si în întreaga baraca. Iata, pe culoar trec cu pasi
apasati plantoanele care duc afara unul dintre hârdaiele de vreo suta de
litri.
Se considera, în general, ca asta este o munca usoara, pentru invalizi,
dar ia încearca sa scoti un hârdau plin fara sa se verse deloc! ...La brigada
75 au fost trântiti pa podea pâslarii adusi de la uscatorie. Acelasi lucru se
întâmpla si la brigada noastra. (Astazi ne-a venit si noua rândul sa
încaltam pâslari uscati). Seful de brigada si ajutorul sau se încalta în
tacere. Patul suprapus scârtâie. Ajutorul va pleca imediat la centrul de
distribuire a pâinii, iar seful la P.P.G.1 De data asta, însa, lucrurile nu sunt
deloc simple si el nu poate merge acolo asa cum mergea în fiecare zi.
Suhov îsi aminti: astazi li se hotaraste soarta. Se auzise ca brigada lor va fi
transferata de la constructia atelierului, la noul obiectiv "Oraselul
socialist", care, deocamdata, nu era decât un câmp pustiu, acoperit cu
munti de zapada. Înainte de a construi acolo ceva trebuia sa sapi gropi, sa
plantezi stâlpi si sa întinzi tu însuti sârma ghimpata pentru ca nu cumva sa
evadezi. Abia dupa aceea urma sa se înceapa constructia propriu-zisa. Cel
putin o luna — lucrul este absolut sigur — acolo nu vei avea unde sa te
încalzesti. Nu sunt nici custi pentru câini. Si nici foc nu poti face. Ce sa
arzi? Unica salvare-i sa muncesti pâna nu mai poti. Se întelege, seful e
îngrijorat si va merge sa aranjeze ce s-o putea. Va propune ca în locul
brigazii sale sa fie împinsa acolo o alta brigada mai putin descurcareata.
Fireste, daca se duce cu mâinile goale, tratativele sunt zadarnice. De
aceea el va duce sefului de birou o jumatate de kilogram de slanina sau,
poate, chiar un kilogram.
Îl durea tot trupul si o clipa i se paru ca se desface în bucati. Ce-ar fi
daca s-ar duce la infirmerie si ar încerca sa scape macar o zi de la lucru?
La urma urmei încercarea moarte n-are. Care gardian o fi astazi de
serviciu? Poltura Ivan — îsi aminti el — sergentul acela desirat si cu ochii
negri. Când îl priveste prima data ti se pare de-a dreptul înfiorator, dar
dupa ce îl cunosti mai bine îti dai seama ca dintre toti gardienii el este cel
mai de treaba, nu te baga la carcera si nici la comandantul cu disciplina nu
te duce. Asadar se mai poate sta întins, macar pâna va merge la sala de
mese baraca a noua. Patul suprapus începu dintr-o data sa scârtâie si sa
se clatine si Suhov pricepu ca s-au sculat cei doi vecini ai sai: sus baptistul
Aleoska, iar jos Buinovski, fost capitan de rangul doi. Dupa ce au carat
ambele hârdaie, cei doi batrâni care facusera de platon începura sa se
certe. Cine se duce dupa apa fierbinte? Se certau sâcâitori ca muierile.
— Gura festilelor, racni un sudor din brigada 20 si arunca în ei cu un
pâslar. Va împac eu!
Pâslarul se lovi cu zgomot de un stâlp. Cei doi tacura.
Ajutorul de la brigada vecina mormaia: Vasili Fedorâci, m-au furat la
pâine nemernicii, în loc de nouazeci si patru mi-au dat nouazeci si trei. Cui
sa-i dam mai putin?
Vorbise încet, dar oamenii din brigada auzisera totul si asteptau cu încordare,
tinându-si rasuflarea. Diseara, cuiva i se taia ratia.
Suhov zacea în continuare pe rumegusul presat al saltelei. Ar fi fost
bucuros daca ar fi scapat macar de una — ori de frisoane, ori de dureri.
1 P.P.G. — Sectia plan productie
În timp ce baptistul îsi mormaia rugaciunile, Buinovski se întoarse de
afara si anunta cu vocea radioasa, de parca ar fi fost vorba de o noutate
fericita.: (De fapt nu se adresa nimanui).
— Ei, flota rosie, tine-te bine. Sunt treizeci de grade ca popa.
Suhov se hotarî sa se duca la infirmerie. În aceeasi clipa, o mâna
puternica trase de pe el patura si vesta. Suhov dadu pieptarul la o parte si
se ridica. Lânga el, cu capul pâna la stinghia de sus a patului de scânduri,
se afla Tatarin.
Înseamna ca face de serviciu peste rând — gândi — si s-a strecurat
hoteste pâna aici.
— Numarul Sce-opt sute cinzeci si patru — citi Tatarin pe petecul alb
cusut pe spatele pieptarului — trei zile si trei nopti carcera cu scoatere.
Abia se stinse vorba lui ragusita si în baraca întunecoasa, în care pe
cincizeci de paturi etajate, pline de plosnite, dormeau doua sute de
oameni, cei ce nu se sculasera înca începura sa se agite si sa se îmbrace
în mare graba.
— Pentru ce cetatene sef? întreba Suhov punând în glas o durere mai
mare decât aceea pe care o simtea în realitate.
Trei zile si trei nopti cu scoatere la lucru înseamna de fapt un fel de
semicarcera pentru ca ti se da mâncare calda si nu ai timp sa-ti faci
gânduri. Adevarata carcera e fara scoatere.
— Nu te-ai sculat la desteptare — explica Tatarin fara sa se
grabeasca. Urmeaza-ma!
Toti stiau ce este carcera si întelegeau pentru ce fusese pedepsit
Suhov.
Pe fata spâna si uscata a lui Tatarin nu-si facu loc nici o expresie. El
se întoarse în cautarea altui iepure, dar toti ceilalti, în semiîntuneric sau la
lumina slaba a unui becusor, la parterul paturilor sau la etaj, îsi îndesau picioarele
în pantalonii negri, vatuiti, cu numere pe genunchiul stâng. Cei
care terminasera cu îmbracatul se încheiau din mers si se grabeau spre
iesire, sa-l astepte pe Tatarin afara.
Daca i s-ar fi dat carcera pentru altceva, daca ar fi meritat pedeapsa,
lui Suhov nu i-ar fi parut rau. Acum însa era mâhnit pentru ca întotdeauna
se scula printre cei dintâi, iar astazi întârziase pentru prima oara.
Sa capete îndurare de la Tatarin era imposibil, stia asta bine. Tragându-
si pantalonii vatuiti (mai sus de genunchiul stâng era cusut un petic
murdar si jerpelit cu numarul, Sce-854), Suhov continua sa se apere fara
convingere, mai mult de ochii lumii. Îsi îmbraca apoi bluza (pe piept si pe
spate era cusut acelasi numar), îsi alese pâslarii din gramada de pe dusumea,
îsi trase caciula pe cap (în fata, caciula avea aceeasi cârpa cu
numar) si iesi dupa Tatarin. Toata brigada 104 vedea cum este dus Suhov,
însa nimeni nu scoase o vorba: nu aveau de ce sa vorbeasca si nici nu
stiau ce sa spuna. Singurul care se putea amesteca oarecum era
brigadierul, dar el nu se afla acolo. Ca sa nu-l întarâte pe gardian, Suhov
nu spuse nimanui nici o vorba. Îi vor pune mâncarea de-o parte, vor gasi ei
o solutie. Pleca împreuna cu Tatarin. Era ger si o pâcla deasa care-ti taia
respiratia. În zona bateau doua proiectoare mari, aflate în foisoarele
îndepartate din colturile lagarului.
Straluceau, de asemenea, reflectoarele din zona si din interior. Erau
atât de multe si atât de puternice, încât parea ca stelele îsi împrumuta
lumina din lumina lor.
Scârtâind cu pâslarii pe zapada, detinutii alergau cât îi tineau
picioarele dupa treburi: unii la closet, altii la magazie, iar altii la depozitul
de pachete sau îsi duceau crupele la bucataria individuala. Toti umblau cu
capetele trase între umeri, strânsi în bluze si tuturor le era frig nu atât din
cauza gerului cât mai ales când se gândeau ca o zi întreaga vor sta într-un
asemenea ger.
Îmbracat în mantaua lui veche, cu petlite albastre si jegoase, Tatarin
mergea cu pasi egali si gerul parca trecea pe lânga el fara sa-l atinga.
Trecura pe lânga îngraditura înalta de scânduri care împrejmuia închisoarea
de piatra din interiorul lagarului, pe lânga sârma ghimpata care împrejmuia
brutaria, apoi pe lânga baraca întunecoasa a comandamentului,
în coltul careia, pe un stâlp, atârna o bucata de sina învelita într-un strat
gros de promoroaca si, în sfârsit, pe lânga un alt stâlp, pe care, asezat la
un loc ferit, ca sa nu indice o temperatura prea scazuta, se afla un
termometru acoperit si el, în întregime, de promoroaca.
Suhov arunca în treacat o privire plina de sperante spre micul tub alblaptos:
daca ar arata patruzeci si unu de grade n-ar trebui sa-i mâne la lucru.
Astazi, însa, termometrul nu avea de gând sa coboare spre patruzeci.
Intrara în comandament si apoi, fara sa mai zaboveasca, în camera de
garda. Acolo Suhov se dumiri pe deplin (de altfel banuise asta si pe drum):
nu era vorba de nici un fel de carcera, ci pur si simplu, dusumeaua
camerei de garda nu era spalata. Fara sa lungeasca vorba, Tatarin declara
ca îl iarta si-i porunci sa spele dusumeaua. Spalatul dusumelei în camera
de garda era sarcina directa a plantonului de la comandament — un
detinut cu regim special, pe care nu-l scoteau din lagar.
Traind vreme îndelungata aici, el avea acces în biroul comandantului
de lagar, al comandantului cu disciplina si "cumatrului", îi servea pe toti si
afla uneori ceea ce nu stiau nici gardienii. Drept urmare, de la un timp i se
paru ca nu este de demnitatea lui sa mai spele dusumelele. Gardienii l-au
chemat odata, l-au chemat de doua ori si întelegând despre ce este vorba
începura sa vâneze pentru dusumele pe câte unul dintre cei care muncesc
din greu
În camera de garda focul ardea cu înversunare. Dezbracati, în
maieurile lor murdare, doi gardieni jucau dame, în timp ce al treilea
dormea pe o lavita îngusta, înfasurat în cojoc si încaltat cu pâslari. Într-un
colt se afla o galeata si o cârpa. Suhov încerca un sentiment vag de
bucurie si multumind într-un fel pentru iertarea primita spuse:
— Multumesc, cetatene sef! De azi încolo n-am sa mai trândavesc
niciodata.
Regula era aici cât se poate de simpla; ai terminat — valea. Acum,
când i se daduse o munca si stia exact ce are de facut, lui Suhov i se paru
ca durerile îl slabesc. Lua galeata si fara manusile cu un singur deget (din
graba la uitase sub perna) porni spre fântâna. În drum spre P.P.G. sefii de
brigada se strânsera ciorchine în jurul stâlpului pe care era fixat
termometrul, iar unul mai tânar, fost erou al Uniunii Sovietice, se catarase
pâna sus si îl curata de promoroaca.
Cei de jos îl sfatuiau:
— Nu sufla asupra lui, se ridica!
— N-are decât, tot una-i...
Tiurin, seful brigazii 104 nu era printre ei. Suhov lasa galeata jos si
împreunând-si mâinile bagate în mâneci îl privi cu interes.
Cel de pe stâlp spuse ragusit:
— Douazeci si sapte si jumatate, afurisitul!
Si, dupa ce mai privi odata termometrul, pentru mai multa siguranta,
sari jos.
— Nu-i bun, minte întotdeauna — zise cineva. Au vreun interes sa
atârne un termometru bun în zona?
Sefii brigazilor se împrastiara. Suhov alerga spre fântâna. Sub clapele
coborâte, dar nelegate, urechile îi plesneau de ger. Ghizdul fântânii era îmbracat
într-un strat gros de gheata, prin care abia se mai putea strecura
galeata. Funia satea dreapta ca un târus. Se întoarse la camera de garda
fara sa-si mai simta mâinile. Din galeata ieseau aburi. Îsi baga ambele
mâini în apa rece. Se mai încalzi. Tatarin plecase, în încapere erau acum
patru gardieni. Parasisera damele si somnul si discutau despre ratia de
mei pe care o vor primi pe ianuarie, (în lagar stateau prost cu alimentele,
dar gardienilor, cu toate ca tichetele fusesera demult desfiintate, li se
vindeau alimente cu reducere. Detinutii nu aveau acest drept).
— Închide usa scârnavie! Trage frigul — striga, deviind de la subiect,
unul dintre gardieni.
Stia ca nu era bine sa-si mureze în apa înca de dimineata pâslarii. Dar
nici sa se încalte cu altceva nu avea, chiar daca ar fi putut sa traga o fuga
pâna la baraca. În privinta încaltamintei, Suhov vazuse multe, prea multe,
în cei opt ani de sedere în lagar: se întâmplase sa treaca prin iarna fara sa
aiba pâslari, si se mai întâmplase ca primavara sa nu primeasca bocanci,
ci opinci dintr-un fel de ramasite de cauciuc G.T.Z.2 Acum i se întâmplase
cu încaltamintea cam în felul urmator: în octombrie primise bocanci
zdraveni, trainici la purtat, în care încapeau doua rânduri de obiele
calduroase. Prin ce minune îi primise? Simplu. Se lipise de ajutorul sefului
de brigada de la magazie. Vreo saptamâna a umblat ca un mire batând din
tocurile noi. În decembrie, când în afara de bocanci capata pâslari, viata
deveni cu adevarat viata. Nu-ti mai venea sa mori. Bucuria tinu pâna ce un
codos sopti ceva la contabilitate. Pâslarii — i s-a spus — poate sa-i
pastreze, dar bocancii trebuie sa-i dea îndarat, pentru ca e ilegal ca un
detinut sa aiba în acelasi timp doua rânduri de încaltari. Si astfel Suhov fu
nevoit sa aleaga: ori înfrunta iarna întreaga în bocanci si înapoiaza pâslarii
— ori încalta pâslarii chiar când va începe dezghetul. Renunta la bocanci.
Cu câta afectiune îngrijea el bocancii, cum îi ocrotea si-i dadea cu unsoare,
sa fie noi si sa-l tina mult, ah! Dupa nimic n-a regretat Suhov atât de mult
în cei opt ani de lagar ca dupa bocancii aceia. I-au luat, i-au aruncat în
gramada, iar în primavara nu vor mai fi ai tai. Pentru situatia în care se
afla acum gasi urmatoarea solutie: îsi scoase pâslarii, îi puse într-un colt,
arunca acolo obielele (lingura zangani lovindu-se de dusumea; oricât de
iute se pregatise pentru carcera, nu-si uitase lingura) si, descult,
împrastiind din belsug apa cu cârpa, se napusti spre picioarele gardienilor.
2 G.T.Z. — Uzina de tractoare Celiabinbk
— Eî ticalosule! Mai încet! racni unul tragându-sî picioarele pe un
scaun.
— Orezul se cultiva dupa alta norma, nu confunda spalatul cu orezul...
— Ce-i aparia asta, tâmpitule? Pe cine ai vazut spalând asa?
— Nu se poate altfel cetatene sef! E toata plina de murdarie...
— N-ai vazut niciodata cum spala dusumelele muierea ta, porcule?
Suhov se îndrepta din sale. În mâna tinea cârpa din care siroia apa.
Zâmbi cu naivitate aratându-si golurile negre ale dintilor mâncati de
scorbut la Ust-Ijma în patruzeci si trei, când era sa se duca pe copca.
Diareia cu sânge îl slabise într-un asemenea hal, încât stomacul nu mai
primea nimic. Din vremea aceea capatase o sâsâiala.
— De muiere, cetatene sef, m-am despartit în patruzeci si unu. Acum
nici nu-mi pot aminti cum arata o muiere.
— Ai grija cum speli... La nimic nu se pricep si nimic nu vor sa faca
scârnaviile. Nu merita pâinea care li se da! Ar trebui hraniti la hârdaul cu
nevoi!
— Sa spele în fiecare zi, lua-l-ar dracu'!
— Casca-ti urechile Sce-optsute cincizeci si patru. Spala usurel, cu
cârpa jilava si cara-te de-aici!

(va urma)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu