joi, 8 august 2013

Sfirsitul unei domnii singeroase (15)


Horia Sima




Plecarea lui Petrascu
A sosit si rândul "ariergarzii" sa paraseasca Berlinul. De fapt plecarea lui Petrascu mai întâi, a mea la scurt interval dupa el, trebuia sa aiba loc pe la sfârsi- tul lunii Aprilie. Ceea ce ne-a retinut peste acest termen, a fost sosirea celei de-a doua delegatii din tara. M-am bucurat de revederea lor, dar as fi fost si mai bu - curos sa-i vad cât mai repede urcati în tren... ca sa ne putem urca si noi în ace - easi directie, fara a le trezi banuielile. Am avut noroc ca erau si ei grabiti sa se întoarca, pentru ca îi astepta Urdareanu cu raspunsul. Regele voia sa obtina cât mai repede un angajament ferm din partea noastra.
Petrascu a plecat în 2 Mai 1940, în ziua când delegatia legionara abia sosise. De dimineata a putut sa vada pe Stoicanescu si Bidianu în casa lui Titi Cristescu si apoi sa se plimbe cu ei prin parcul Charlottenburg. A vorbit cu ei despre întâmplarile din tara, dar cu ochii mereu pe ceasornic. Nu putea amâna plecarea nici cu o zi macar, deoarece îi expira viza de iesire din Germania.
Si-a luat ramas bun de la Stoicanescu si Bidianu, ca si cum ar avea o treaba urgenta de îndeplinit si chiar i-a dat lui Bidianu o scrisoare si o fotografie pt. so- tia lui.
M-am întâlnit cu Petrascu pe drum, eu venind spre locul de întâlnire cu camarazii din tara. Ne-am asezat pe o banca si am revazut toate amanuntele ca- latoriei lui, descrierea locurilor de întâlnire si a oamenilor, caci el nu fusese ni - ciodata în Banatul sârbesc.
Petrascu se mutase cu o saptamâna înainte de la Petre Ponta, într-o pensiune, si anuntase la politie noua locuinta. Facuse aceasta operatie pentru a i se pierde urma si pentru a nu crea greutati familiei camaradului nostru. Dupa ce si-a luat bagajul s-a întors la Petre Ponta, pentru a-si lua ramas bun nu numai de la fami- lia care îl gazduise în cursul iernii,dar si de la casa unde traise cu intensitate toa- te pregatirile plecarii.
Petrascu s-a despartit greu de Berlin, ca si cum era muncit de negre presimtiri. In odaia lui de sus, din casa lui Ponta, a privit îndelung fotografiile de pe pereti, ca si cum si-ar fi luat ramas bun de la viata. Deoparte era atârnata fotografia so- tiei lui si a copilasului; de alta parte îl masura figura de cremene a lui Vasile Christescu. Cele doua fotografii reprezentau cele doua lumi între care se zbate destinul legionar.
Legionarul trebuie sa-si calce în picioare dragostea omeneasca, pentru a se realiza cealalta dragoste, de Neam si Legiune. Trebuie sa-si pustieasca asezarile vietii proprii, pentru a nu le pustii asezarile Neamului. Dar, cum spune Mota, nu este nici o rusine sa-si marturisesti suferinta ce o simti,când trebuie sa te rupi de viata. Cu atât mai mare apare jertfa.
Petrascu nu era eroul pur, nu apartinea genului Miti Dumitrescu, care trecuse din viata în moarte, înainte de-a muri. Numai îmbracat în zalele mortii a putut rapune pe Armand Calinescu. Petrascu mergea la moarte, pentru ca aceasta era soarta lui de legionar, de la care nu se putea sustrage, pentru ca pe acest drum au mers si au cazut atâtia alti camarazi. Te-ai facut legionar, trebuie sa onorezi numele ce-l porti, chiar daca nu ai fi viteazul din poveste.
La despartire mi-a cazut mie mai greu decât lui sa îmi iau ramas bun. Faceam eforturi sa-l încurajez, iar el ma aproba cu tristete.El stia tot asa de bine ca si mi- ne ca de la ultima noastra expeditie el nu putea lipsi. Din pleiada de legionari cu care luptasem în prigoana mai ramasesem numai câtiva în viata, iar acestia câti- va nu puteau da îndarat. Trebuia sa ne masuram înca odata puterile cu dusma- nul.
Retinut de convorbirile cu Stoicanescu si Bidianu, abia în ultimul moment am putut sa ajung la Anhalterbahnhof, de unde îi pleca trenul spre Viena. Era pe înserat. Petrascu se asezase în vagon, înconjurat de o multime de camarazi. Inainte de plecarea trenului cu câteva minute, am aparut si eu. Mare i-a fost bu- curia. Ne-am îmbratisat înca o data si apoi trenul s-a pus în miscare. Ne-a mai salutat o clipa cu mâna întinsa si apoi nu s-a mai vazut.

In divergenta cu Papanace
Se apropia si momentul plecarii mele. Delegatia legionara parasise Berlinul. Eu cu Eugen Teodorescu eram încheietorii expeditiei. In Berlin nu mai aveam altceva de facut decât sa stabilesc, într-o discutie finala cu Papanace, modalita - tile de coordonare între actiunea din tara si situatia grupului Berlin.Ne-am întâl nit, în preziua plecarii, în casa inginerului Negoescu. Mare mi-a fost mirarea când m-am gasit în fata unui alt Papanace decât acela pe care îl cunoscusem din convorbirile anterioare. Tot ce planuisem împreuna era dat peste cap. El staruia sa nu plec în tara si, pentru a ma convinge, si-a desfasurat toate resursele dialec- tice si tot pathosul de care dispunea.
Grupul Berlin, spunea el, reprezinta un capital politic considerabil în aceste momente, pentru ca numai un grup, bucurându-se de libertate, poate lua hota - râri valabile pentru întreaga miscare. Prezenta noastra în Capitala Reichului împiedica sau cel putin stânjeneste pe Regele Carol ca sa-si duca la îndeplinire manevrele lui de apropiere de Berlin, de atâtea ori demonstrate a fi sovaitoare, incerte si chiar suspecte. Grupul Berlin reprezinta o rezerva si o permanenta amenintare pentru regimul carlist. Nu este exclus apoi sa se produca o noua sân gerare a miscarii, pe care noi cu greu am mai putea-o suporta.
Argumentatia lui Papanace, în aparenta foarte solida, avea ceva nedefinit. Nu mergea pâna la epuizarea problemei.Era construita unilateral. Si eu acordam aceeasi valoare grupului Berlin. Si eu eram constient de rolul important, as zice decisiv, ce-l joaca în raport cu miscarea din tara si lupta împotriva Regelui. Dar eram de parere ca rezervaBerlin acum si nu mai târziu trebuie sa intre în actiune
Asteptarea noastra ar fi fost justificata numai daca în tara s-ar fi ivit acel complex de forte legionare care sa ia chestiunea în mâna si sa faca de prisos pre- zenta noastra acolo. Dar el stia tot asa de bine ca si mine, din spusele delegatilor din tara, cât de confuz se contura viitorul în mintea legionarilor de acasa. Chiar Stoicanescu, cel mai inventiv si mai îndraznet dintre ei, nu vedea clar ce se poate face cu destinderea. Singurul sfat ce mi l-a dat a fost sa ma ascund în fundul pa- mântului, ca sa nu îmi faca de petrecanie agentii guvernului. Nu mai vorbesc de grupa Noveanu-Bidianu, care vedea în împacarea cu Regele fericirea suprema la care poate aspira miscarea.
Din tara nu ne putem astepta asadar decât ca miscarea sa se împotmoleasca în meandrele destinderii.Regele Carol va pastra initiativa si va împinge miscarea din compromis în compromis.
Odata legionarii angajati pe acest drum dezonorant, cu greu vor mai putea fi readusi la pozitia initiala si, pâna la urma, în mod fatal ne vom misca pe linii divergente. Miscarea va fi prezenta la Berlin si absenta în tara, înca evenimente- le se vor desfasura peste capetele noastre.
Prezenta noastra în tara ar avea rolul sa dubleze destinderea, pentru a feri miscarea de un esec. In caz ca destinderea nu se va realiza conform vederilor noastre, vom putea interveni, anulând pierderea de prestigiu în interior si în afara. Noi, cei de la Berlin, am acceptat destinderea cu conditia ca Regele Carol sa schimbe politica externa.
Din informatiile ce le detinem, rezulta ca Regele continua aceeasi politica de duplicitate, ca creeaza numai aparente favorabile unei presupuse apropieri de Axa, fara însa a se decide pentru adoptarea ei definitiva. Incidentul cu vasele en- gleze de pe Dunare numai lasa nici un dubiu asupra intentiilor reale ale Regelui. Daca i se ofera o oportunitate, daca armata germana s-ar întepeni în fata liniei Maginot, sa fim siguri ca Regele va sari în spatele Germaniei si soarta României va fi pecetluita. Problema care se pune pentru noi, iar Papanace n-a fost nicio - data de alta parere de la revenirea mea în tara, e ca înainte ca România sa fie târâta într-un razboi contra Germaniei, miscarea legionara sa schimbe destinul ei si sa aiba un cuvânt de spus în guvernarea tarii.
Nu stiu ce se petrecuse în capul lui Papanace de îsi schimbase complet felul de gândire. Era insensibil de argumentele ce le depanasem împreuna de nenuma rate ori si pe care acuma numai i le repetam. El însusi afirmase în raspunsul dat delegatiei legionare din tara: "Totusi, pentru oricine îsi da seama de mersul pre- cipitat al evenimentelor,este îngrijorat ca o clarificare în sensul celor aratate mai sus sa nu se produca într-un moment când va fi prea târziu".
Sublinierea era a lui, prea târziu, ne gândeam amândoi la eventualitatea ca întoarcerea spre Axa sa nu se produca decât în momentul cel mai favorabil pt. tara noastra, când cartile razboiului erau jucate în Occident si Hitler era stapâ - nul Europei. Atunci România numai putea veni decât pe masa de operatii a rea- justarilor teritoriale, conditie sine-qua-non pentru a fi primita în Axa. El însusi îmi povestea o scena de la Amalienhof, când a surprins pe unul din camarazii ce locuiau acolo, Vasiu, mângâind harta frumoasa a României si zicând, dând din cap cu tristete: "acuma, te duci, în curând n-o sa mai fii cum ai fost".
Am fost izbit de urmatoarea fraza în concluzia raspunsului lui Papanace catre Palat:
"Pâna atunci nu se va întreprinde nici un fel de actiune spre a nu stingeri pe acei care poarta raspunderea în actualele împrejurari exceptional de grele si spre a se conforma obligatiei impuse de statul ospitalier de a nu se face nici un fel de activitate politica, atâta timp cât se gasesc refugiati politici pe teritoriul sau".
Totusi nu l-am întrebat la ce se gândeste când a scris aceste rânduri, sperând ca nu e vorba decât de o declaratie de circumstanta, destinata sa acopere expedi- tia spre tara, de ale carei pregatiri era pe deplin informat. De abia în cursul aces- tei convorbiri mi-am dat seama ca el scrisese aceste rânduri cu deplina convin - gere si îsi manifesta prin ele noul punct de vedere la care ajunsese.
Acuma consideram grava chestiunea, caci el, prin aceasta declaratie, ne lega si pe noi de mâini, lasând întreaga initiativa Regelui. Nici pe plan politic nu tre - buia sa mai întreprindem nimic, pentru "a ne conforma obligatiei impusa de statul ospitalier".
Dupa schimbul de cuvinte avute cu el încasa lui Negoescu, mi-am dat seama ca se produsese în mintea lui o totala schimbare de perspectiva, o anulare a tot ce am planuit împreuna de patru luni.
Opozitia lui Papanace cadea într-un moment cum nu se putea mai rau pentru realizarea actiunii proiectate. Nu eram cu pregatirile nici la început si nici cel putin în stadiul de mijloc, ci tocmai când erau încheiate. In afara de Eugen Teodorescu, toti ceilalti legionari parasisera Germania si ma asteptau de la o zi la alta sa ajung si eu în Iugoslavia. Nu puteam sa întrerup actiunea în curs de desfasurare, fara a ma supune la aspre critici din partea acelora care îsi riscasera înca o data viata. Dar nu aceasta dificultate m-ar fi împiedicat sa fac "marche arriere", ci convingerea ca Papanace se balansa în gol, nefiind consecvent cu sine însusi.
Pâna la urma, am înclinat sa cred ca sunt motive de ordin subiectiv care l-au determinat sa ma frâneze.Nu cumva i-o fi teama de ceea ce ar putea sa se întâm- ple la Berlin dupa plecarea noastra?
Se gândea oare ca disparitia noastra ar putea sa provoace vreo reactie a gu- vernului german contra întregului grup? Riscuri existau, dar, în orice caz, mult mai putine decât ale acelora care luasera drumul spre tara.
Ne-am despartit fara a ajunge la nici o întelegere, el staruind pe pozitia lui de expectativa, iar eu fiind tot asa de hotarât sa-mi urmez drumul meu.In ajunul plecarii, ramasese singur în fata destinului.

(va urma)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu