vineri, 30 august 2013

Orizonturi Rosii (16)


Mihai Pacepa




Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]


Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL XVI

STABILIREA LA BLAIR HOUSE
Mi-am petrecut ultimele citeva zile cu ambasadorul Nicolae Icobescu, un colaborator al DIE si sef al biroului roman de protocol, zburind intre Washington DC si Chicago, Dallas si Houston, New Orleans si New York, impreuna cu reprezentantii Departamentului de Stat si ai Serviciilor Secrete, punind la punct ultimele amanunte ale planului si programului vizitei oficiale a lui Ceausescu. Întors acum inapoi la Washington, mi-am petrecut intreaga dimineata impreuna cu ambasadorul Nicolae si cu lonita, consilierul ministrului la Departamentul de Stat, unde ne-am ocupat de expozitia de fotografii ceruta de Ceausescu. Înainte de prinz am asistat, impreuna cu cei doi, la deschiderea expozitiei de carte in limbile grupurilor etnice din Romania, pe care Ceausescu a comandat-o pentru a contracara criticile americane in legatura cu abuzurile politice impotriva drepturilor omului. Aceasta manifestare a avut loc la biblioteca Martin Luther King din centrul orasului Washington, fiind etalate toate cartile tiparite in limbile nationalitatilor conlocuitoare, care au putut fi gasite in Romania. Asemeni tuturor manifestarilor organizate de Bucuresti, expozitia aceasta nu a scapat nici ea o atit de buna ocazie de a contribui cu ceva la cultul personalitatii lui Ceausescu: la un stand special erau aratate publicului toate lucrarile scrise vreodata de sau despre Ceausescu. Cei ce aveau legaturi cu Ambasada Romana precum si agentii secreti ai bazei DIE au fost mobilizati pentru a forma o mica multime, asa incit presa romana sa poata relata dupa aceea:
„Deja din primele ore de dupa deschiderea sa, expozitia romana de carte s-a bucurat de mult succes."
Pe 11 aprilie, in jurul orei cinci dupa-amiaza, Icobescu si cu mine ne-am dus la Baza Fortelor Aeriene Andrews, de linga Washington. Acolo, impreuna cu comandantul bazei, generalul Benjamin F. Starr jr. si cu reprezentantii oficiali ai Departamentului de Stal si ai Serviciilor Secrete, am avut grija de detaliile de ultim minut. Exact la ora sase, avionul prezidential Boeing 707 a aterizat pe aeroportul Andrews. Dupa citeva minute seful protocolului, Evan Dobolle, a urcat la bord si i-a invitat pe oaspetii romani pe pamintul american. La scara avionului, Ceausescu si sotia lui au fost intimpinati de secretarul de stat Cyrus Vance si de sotia acestuia, Grace, ca si de alti reprezentanti oficiali romani si americani. De la aeroport Vance i-a condus pe cei doi Ceausescu la resedinta lor oficiala, Blair House, aflata peste drum de Casa Alba.

Blair House era deja cunoscuta din vizitele anterioare pe care sotii Ceausescu le facusera la Washington. La fel de familiarizat eram si cu scenele Elenei, datorate faptului ca bagajele nu ajunsesera o data cu ea - acestea nu sint niciodata transportate in coloana oficiala - atunci cind a sosit la Blair House. Ca sa evit vreo alta criza, am rugat-o pe una dintre femeile ce se ocupau de casa sa i-o prezinte. Vizitarea cladirii a inceput cu atelierul de pictura, in care se afla un splendid birou stil Queen Anne si un portret magnific al lui Montgomery Blair, pictat de Sully, si a continuat cu sala „Abraham Lincoln".

— Aceasta este chiar camera plina de istorie in care Mr. Lincoln a semnat binecunoscuta Proclamatie pentru Emancipare, a recitat teatral ghidul, aratind spre un portret in penita al presedintelui Lincoln, in sufragerie masa era pregatita pentru cina privata a sotilor Ceausescu, cu tacimuri pretioase si fata de masa de damasc.
— Aceste splendide farfurii Lowestoft de pe masa au apartinut chiar familiei Blair, a spus tinara femeie.
La primul etaj Elenei i-a fost aratat mai intii dormitorul mare destinat lui Ceausescu, invecinat cu o biblioteca spatioasa, ambele decorate cu flori proaspete.
— Acesta este dormitorul dumneavoastra, doamna, a spus ghidul, aratind spre o camera cu un pat superb, cu baldachin pe toate partile. Cu toate ca nu a putut fi relustruit in timpul care a trecut de la vizita din 1957 a reginei Elisabeta, a continuat ea, acest apartament se numeste Odaia reginei si in ziua de azi.
Cu aceasta ghidul a terminat, urindu-i Elenei o sedere placuta.
— inchide usa, Pacepa, s-a auzit vocea ei uscata, rastindu-se deodata. Dupa ce am executat ordinul, a explodat:
— Ia uita-te la sarpele asta veninos. Nu m-a vazut pina acum in viata ei si uite cum mă comanda pe mine sa dorm aici si nu cu Tovarasu. Asta este camera de luat peste picior!
Imitind vocea femeii-ghid, a continuat:
— „Avem o Proclamatie pentru Emancipare". Idiotii astia mai au multa fasole de mincat pina sa ajunga cu adevarat emancipati.
Apoi, uitindu-se dezaprobator la niste pete de pe pereti:
— Asta-i a patra oara cind sint adusa in casa asta veche si mizerabila. N-ai putut sa gasesti una mai noua, sau să stam la Sheraton? Sper ca macar n-or sa ne mai turmenteze iar cu aerul lor conditionat timpit.
Aerul conditionat era una dintre cele mai mari dureri de cap pe care le aveam in timpul vizitelor prezidentiale pe care le pregateam. La scurt timp dupa ce a preluat puterea, dupa moartea predecesorului sau, Gheorghiu-Dej, Ceausescu s-a intors dintr-o vizita secreta facuta la Moscova cu o durere staruitoare de git. Gheorghiu-Dej a murit din cauza unei forme de cancer care a evoluat deosebit de repede, primele simptome care i-au apărut fiind niste dureri in git, la putin timp de la intoarcerea sa dintr-o vacanta petrecuta in URSS. Cu toate ca nu a spus-o niciodata in public, in cercul sau de prieteni intimi Ceausescu pretindea ca are dovezi de necontestat ca cei de la Kremlin l-au asasinai pe Gheorghiu-Dej prin iradiere, din cauza nesupunerii sale. Acesta este motivul pentru care primele dureri de git l-au facut pe Ceausescu sa intre in panica, in secret, au fost adusi la Bucuresti doctori din toate colturile lumii, pe parcursul unei perioade chinuitoare de citeva saptamini. În cele din urma un doctor batrin si foarte conservator din Germania Federala l-a pus la punct in mod direct:
— Domnule, vorbiti mult prea tare iar coardele dumneavoastra vocale sint ingrozitor de iritate.
Prescriptiile doctorului au fost si ele de moda veche: ceai de musetel si sa evite sa stea in curent, fie el provocat chiar si de instalatia de aer conditionat ori de evantai. Dupa aceasta toate evantaiele au fost indepartate din resedinta lui, iar sistemul de aer conditionat instalat in cladirea Comitetului Central al Partidului Comunist Roman a fost demontat.

În timpul vizitelor pe care le-a facut in strainatate, in special in America de Nord si de Sud, am intimpinat greutati de nedescris in incercarile de a opri aerul conditionat in toate cladirile pe care urma sa le viziteze. De nenumarate ori s-a intimplat ca ministrul afacerilor externe, impreuna cu alti demnitari care il insoteau pe Ceausescu in strainatate, sa-si petreaca nopti intregi acoperind cu ziare facute ghemotoc gurile de ventilatie si orificiile de aerisire, dupa ce Ceausescu descoperea un curent imaginar in dormitorul sau.
În acea zi i-am raportat Elenei ca s-a avut grija de toate, desi eram personal convins ca aerul conditionat nu va fi intrerupt in locuri ca Centrul Spatial NASA din Houston sau Texas Instruments din Dallas.

Parasind-o pe Elena, m-am dus sa caut echipa de electricieni care, imediat dupa sosirea noastra, au inceput sa verifice daca nu au fost amplasate mijloace tehnice de ascultare si urmarire. Acestia trebuiau sa „mature" toti peretii, podelele, tavanele si mobilele din camerele care urmau sa fie folosite de Nicolae si Elena Ceausescu. I-am gasit la al doilea etaj, verificind dormitorul lui Ceausescu si biblioteca alaturata, in care acesta din urma trebuia sa se intilneasca cu ministrul de externe si alti membri ai anturajului său a doua zi de dimineata, foarte devreme. Toate aceste camere fusesera deja controlate, in cautarea microfoanelor, mai devreme, in aceeasi zi, dupa ce Blair House fusese predata romanilor, de catre expertii tehnici ai DIE, care sosisera la
Washington sub acoperirea de curieri diplomatici, insa Ceausescu vroia intotdeauna ca propriul serviciu de protectie sa verifice inca o data cel putin dormitorul, camera de lucru si sufrageria.

HAINELE SPECIALE ALE TOVARASULUI
Bagajele lui Ceasescu au sosit dupa o ora in doua camioane escortate ale Serviciilor Secrete, insotite de croitorul familiei prezidentiale, doi membri romani ai garzii de corp si maiorul Nicolae Popa, care era un fel de valet de inalt rang. Hainele familiei Ceausescu devenisera de mai multi ani o problema majora de stat a Romaniei. Totul a inceput in 1972. Eram cu Ceausescu in Cuba, alunei cind Fidel Castro i-a povestit ca a descoperit un complot organizat de CIA. Spionii americani urmau sa-i toarne in interiorul pantofilor o otrava care ar fi facut sa-i cada parul - iar un Castro fara barba ar fi fost de neimaginat! La citeva zile dupa aceasta Ceausescu a hotarit ca nu va mai imbraca niciodata nici una dintre haine de doua ori. În acelasi an au fost create sectii speciale pentru confectionarea hainelor in cadrul Directiei a cincca a Securitatii, care era serviciul sau de securitate pentru paza personala. Ceausescu neprimind nici un salariu, toate cheltuielile sale sint platite din doua conturi secrete, unul apartinind Comitetului Central al partidului iar celalalt Securitatii. În general partidul ii plateste casa iar Securitatea are in sarcina tot ce poate fi produs, confectionat, si are legatura cu protectia sa, inclusiv mincarea si imbracamintea. Noua sectie a Securitatii concepea si producea tot ceea ce Ceausescu si-ar fi dorit sa imbrace: palarii fine de fetru pentru mers la birou si sepci stil Lenin pentru vizitele in fabrici, pardesie croite din stofa si mantale matlasate pentru iarna, in stil sovietic; costumele de zi cu zi facute din materiale englezesti si uniforme de vinatoare in stil german; pentru incaltat, ciorapi de matase, papuci imblaniti, pantofi negri din piele fina de vitel, tip Oxford si cizme solide de vinatoare avind in interior incalzitoare electrice, ca sa numesc numai citeva dintre aceste obiecte.
Toate hainele lui Ceausescu sint impachetate in saci mari si grei de plastic, sigilati cu echipamente electrice de inalta frecventa. Acestia sint depozitati intr-o cladire in care temperatura este pastrata la nivel constant, ca si umiditatea, aflata in aprooierea resedintei din Bucuresti, iar regula este ca depozitul trebuie sa aiba in permanenta in stoc marfa pentru un an intreg: 365 de costume, 365 de perechi de pantofi si asa mai departe. Toate lucrurile care au fost imbracate o data sint stampilate cu cerneala colorata, pentru a nu fi refolosite din greseala, apoi sint arse intr-un cuptor. Atunci cind calatoreste, hainele ii sint stampilate, ca de obicei, la sfirsilul zilei, apoi depozitate in cufere speciale, pentru a fi duse inapoi la Bucuresti si arse. Ceausescu nu este in nici un fel sentimental. Nu are nici un animal favorit, ca sa nu mai vorbim de haine sau de oameni pe care sa vrea sa-i pastreze in preajma sa.

În anul 1974 au fost create si sectii speciale de imbracaminte si incaltaminte pentru femei, special pentru Elena, astfel incit in curind i s-au creat si ei rezerve pentru un an intreg, pe care le avea oricind la indemma. Nu dupa mult timp insa, Elena s-a saturat de regulile severe de securitate si a inceput sa triseze, adaugindu-si la garderoba de fabricatie romaneasca o cantitate insemnata de haine cumparate de la Paris si Londra. Trisa de altfel si in privinta altei reguli, dind ordine ca unele dintre hainele ei favorite sa nu fie stampilate si arse. Elena era in aceeasi masura Sentimentala si superstitioasa in legatura cu imbracamintea ei. Daca simte ca o anumita rochie i-a purtat ghinion, atunci o sfisie eu mina ei, chiar inainte de a fi fost stampilata si arsa; daca o alta pare sa-i fi adus mai degraba noroc, atunci o va tine si o va tot purta, in vara anului 1978 garderoba ei era deja de vreo trei ori mai mare decit cea a lui Ceausescu.

Inginerul chimist Nicolae Popa era cel ce avea misiunea, inca de mai multi ani, sa protejeze hainele si persoana lui Ceausescu impotriva contaminarii chimice, radioactive si bacteriologice. Principalele lui sarcini erau de a asigura securitatea bagajelor famililei Ceausescu in timpul transportului, de a dezinfecta toate obiectele cu care ei urmau sa intre in contact, de a instala detectoare de radiatii peste tot si de a face analizele chimice ale mincarii lor, folosind un laborator portabil. Popa era de asemenea raspunzator de aducerea intregii cantitati de mincare de care aveau nevoie sotii Ceausescu in timpul calatoriilor, transportind-o in niste frigidere speciale, sigilate, ce contineau absolut de toate, de la produsele cele mai simple ca unt, faina, sare, zahar, ulei si otet, pina la crochetele favorite ale lui Ceausescu.

Dupa ce a sosit la Blair House, Popa in primul rind a depozitat containerele frigorifice cu mincare intr-o camera invecinata cu bucataria, punind pe unul dintre subordonatii lui sa le supravegheze in permanenta.
Apoi Popa si un membru al garzii de corp au mutat mai multe containere-etuva, de un gabarit deloc neglijabil, la etajul al doilea. Acestea erau umplute cu perne, garnituri de pat, prosoape si halate de baie, toate sterilizate, ca si rogojini si carpete pentru baie, in aceeasi conditie, inainte sa se apuce de orice altceva, Popa si mina lui dreapta, folosind dezinfectante puternice, au spalat peste tot pe jos, covoarele, fiecare bucata de mobila din dormitor, din baie si din sufragerie, uscindu-le apoi cu un aparat electric portabil. Au inlocuit toate garniturile de pat si de la baie cu cele din containere, din care adusesera destule, asa incit sa ajunga atita timp cit avea sa dureze vizita. Toate aceste operatiuni trebuiau repetate cu religiozitate in fiecare dimineata, personalul de intretinere de acolo nemaiavind permisiunea' sa puna piciorul in aceste camere ori sa schimbe asternuturile. Apoi Popa a instalat in fiecare dintre camerele apartamentului prezidential detectoare de radiatii nucleare. Atunci cind a fost gata, generalul Nicolae Stan, seful Directiei de protectie a lui Ceausescu, si ajutorul lui au repartizat cite un gardian la usa dormitorului precum si la fiecare dintre intrarile din interiorul apartamentului prezidential. Abia dupa ce au fost indeplinite toate acestea, Popa a adus containerele cu haine in Blair House.

Dupa citiva ani mi-a cazut în mina cartea Blair House in interior, scrisa de Maiy Edith Wilroy, care a fost administrator aici din anul 1961 pina in 1975. Ea a trait pe viu experienta celor doua vizite anterioare ale lui Ceausescu in Statele Unite, care au avut loc in anii 1973 si 1975, ambele fiind pregatite de mine. Iata ce scrie ea:
„Oamenii securitatii romane erau pusi sa stea de paza prin casa. Linga prima treapta a fiecarei scari era cite unul, iar in fata usii dormitorului presedintelui era un gardian de serviciu 24 de ore din 24. A fost cea mai solida proiectie pe care am văzut-o vreodata. Cei doi Ceausescu au luat toate mesele numai in camerele lor serviti de ospatarul lor personal. Cameristelor li s-a spus ca nu au voie si nici nu au de ce sa intre in apartamentul conducatorului de stat. Atunci cind s-au dus, dupa prima noapte a vizitei, sa schimbe cearsafurile, H. s-a spus ca nu este nevoie, intr-una din dimineti o camerista a reusit sa intre in casa ducind in mina o tava. Toata lumea era intrigata de atmosfera de mister care invaluise acel loc. Ea ne-a adus la cunostinta ca cei doi Ceausescu isi adusesera cu ei propriile asternuturi, pe care le pusesera pe pat... Am crezut ca rufele pe care le aveau le-au dat la spalat la ambasada lor, caci nu am vazut niciodata vreuna in spalatoria noastra."

UN SPION CA AMBASADOR
Eram in camera Lincoln, admirind maretia lui Francis Preston Blair, atunci cind am fost informat ca Ceausescu m-a invitat la masa. În timpul vizitelor in strainatate nu era ceva neobisnuit pentru mine sa ma asez cu el la masa pentru a lua prinzul sau cina, ori pentru a juca sah. În aceasta seara anume am cinat numai cu sotii Ceausescu si mi-a fost cit se poate de clar de la inceput ca de fapt vroiau sa afle amanuntele de ultima ora in ceea ce privea vizita lor in Statele Unite. Imediat dupa ce ospatarul a iesit, Ceausescu a dat drumul unui casetofon portabil, care sa ne acopere vocile si, ca de obicei, m-a intrebat:
— Ce mai este nou?
— Ambasadorul si seful bazei au pregatit pentru dumneavoastra un raport confidential, am replicat, scotind din geanta o foaie de hirtie.
— Cine altcineva mai stie ca Nicolae tine de tine?
Îmi punea aceeasi intrebare de cite ori mentionam numele ambasadorului Nicolae. Cu toate ca ideea ca ambasadorul din Washington sa fie ofiter de spionaj foarte bine acoperit, ca si decizia finala ii apartineau intru totul. Lui Ceausescu i-a fost intotdeauna teama ca o scurgere de informatii ar putea supara Casa Alba si i-ar strica imaginea liberala, de deschidere catre Occident, pe care se straduise atit de mult sa si-o faca la Washington.
— Numai inca trei oameni, tovarase: ministrul de interne Teodor Coman, seful de personal al DIE, generalul Nicolae Ceausescu si cu mine.
— Mi s-a spus ca tu si cu Nicolae Nicolae sinteti prieteni cu Ion Voicu si ca tu cinti impreuna cu el la vioara. Este adevarat?
— Da, tovarase.
— Este Nicoale destul de integru ca sa poata sa-si tina in secret gradul militar si misiunea de spionaj pe care o are?
— Eu consider ca este.
Elena, care statea la masa fata in fala cu Ceausescu si alaturi de mine, s-a bagat in discutie:
— Cum poate sa fie de incredere unu care cinta la vioara? Dupa o pauza a continuat:
— Dupa cite am auzit are o vioara ingrozitor de scumpa. S-a uitat apoi la mine intrebator.
— Are o Guarnieri del Gesu din secolul al optsprezecelea, pe care a primit-o cadou de, la o firma vest-germana pe cind era ministrul comertului exterior.
— Daca este o antichitate ar trebui luata in custodie guvernamentala.
— Primul-ministru i-a dat lui Nicolae aprobarea s-o pastreze.
— Si cine se crede primu ministru ca este? Un idiot, asta este. De cite ori ti-am spus, Nicule, ca nu mai avem nevoie de prim-ministru?

GATA PENTRU PRESA AMERICANA
— Ce se aude cu expozitia de carte pe care am cerut-o? m-a intrebat Ceausescu.
— S-a deschis astazi la biblioteca Martin Luther King din Washington. Este inclus si un stand special unde sint expuse carti scrise de si despre dumneavoastra.
— Auzi la el, Nicule. in toata America asta n-au putut sa coseasca un loc mai bun decit o biblioteca pentru negri!
— Directorul bibliotecii a deschis expozitia printr-un discurs in care va prezenta ca pe un ginditor stralucit si o personalitate politica a carui dragoste pentru carte a influentat favorabil intreitul curs de dezvoltare al publicatiilor din Romania.
— A zis el „ginditor stralucit si personalitate politica"?
— Exact asa a spus, tovarase Ceausescu. Am fost acolo.
— Despre mine nimic?
— Ba da, tovarasa Elena, am mintit eu. A vorbit si despre dumneavoastra. Si portretul dumneavoastra este acolo, alaturi de cel al tovarasului.
— Ceva nou despre internul de la televiziune? a continuat Ceausescu calm.
— Da. ABC insista sa inregistreze interviul miine după amiaza, asa incit sa poata transmite citeva parti din el in timpul stirilor de ultima ora de miine seara, fiind prima zi a vizitei oficiale, urmind ca intregul interviu sa fie dat duminica, 16 aprilie, in cadrul emisiunii „intrebari si raspunsuri".
— Cine ia interviul? Cineva cunoscut?
— Da, tovarase, Barbara Walters. Este cea mai buna de la ABC.
— O femeie? O femeie care sa-ti ia interviu, Nicule? Da asta-i chiar de tot! Ia mai zi o data, cum o cheama?
— Barbara Walters.
— Nu cumva este scorpia aia care i-a luat si lui Fidel Castro interviu si a facut circ din viata lui personala, cu nevasta-sa care a fugit in strainatate si cu aventurile lui amoroase? Aia e?
— Nu-mi amintesc, tovarasa Elena.
— Nenorocitii. Asta sint cu totii, nenorociti, nu altceva. Ti-am spus eu. Totu este un complot impotriva ta, Nicule, nici vorba sa fie altceva. Altfel de ce, din doua sute de mii de americani au gasit-o numai pe scorpia aia sa-ti ia interviu? E un complot ca sa te compromita, tovarase. Nu-ti dai seama?
Dupa ce a ajuns la aceasta concluzie, Elena, furioasa, s-a ridicat ostentativ de la masa, lasindu-si friptura numai pe jumatate mincata si iesind din camera.
Cine se ocupa de interviu? a intrebat Ceausescu.
— Ionita. Este un om cu tact si are ani multi de experienta in Statele Unite.
— Aranjeaza interviul in programul de mâine. Si nu uita, tu si cu Nicolae o sa raspundeti cu capu daca aia ma intreaba ceva despre tovarasa Elena sau despre familie.
Discutia a continuat timp de aproape doua ore, pe Ceausescu interesindu-l aproape totul, de la regulile de protocol de la Casa Alba pina la numele oficialitatilor americane desemnate sa-l intimpine pe aeroportul din New York in ultima zi a vizitei. Este foarte serios, sistematic si meticulos atunci cind isi pregateste vizitele in strainatate.

GAMBITUL REGELUI CONTRA LUI HRUSCIOV
Dupa cina m-am scuzat si m-am retras, dar curind a venit la mine un membru al garzii de corp si mi-a spus:
— Tovarasul Ceausescu va invita la o partida de sah.
De fiecare data cind ma cheama la el sa jucam sah, imi amintesc descrierea pe care i-a facut-o conducatorul Partidului Comunist din Spania, Santiago Carillo, la scurt timp, dupa ce Ceausescu a venit la putere.
Carillo a venit la Bucuresti ca oaspete personal al lui Ceausescu, pentru a inspecta un centru secret de pregatire paramilitara pentru comunistii spanioli, infiintat de Partidul Comunist Roman, cu ajutorul profesional al DIE. Dupa o lunga zi de exercitii de tragere. Carillo, un subtil cunoscator al psihologiei comuniste, s-a lansat intr-o discutie cu unul dintre tovarasii lui spanioli, evident fara sa-si imagineze ca tot ce spune se inregistreaza pe banda. L-a calificat pe Ceausescu drept un incult dar posedind inteligenta nativa si avind o solida pregatire marxista; un om de o moralitate exagerata, asa cum au toti taranii, si aparent modest, dar clocotind de o ambitie personala nelimitata, un conducator care va da o noua dimensiune internationala cultului personalitatii.
— in orice caz, a concluzionat Carillo, pina acum arata ca un jucator de sah care inca nu a invatat sa piarda.
Acum, dupa ce au trecut zece ani, Ceausescu tot nu a invatat să piarda, nici in politica, nici in sah.
Ceausescu a cerut sa i se aduca vinul preferat, „Galbina de ndobesti", si a dat drumul la casetofonul stereo portabil, punandul sa mearga tare si, inca inainte sa-si fi terminat prima sticla a devenit foarte vorbaret. Atunci cind este departe de casa, lipsit de filmele lui preferate, ii place sa-si incheie ziua cu vin si cu coniac, reminiscenta a timpurilor de mult apuse, petrecute la tara. Cunosteam pe de rost toate povestile pe care mi le spunea. Singura diferenta care aparea era ca de fiecare data cind le relata, rolul sau personal devenea din ce in ce mai important.
În seara aceea Ceausescu a inceput, ca de obicei, cu gambitul regelui si cu povestile despre groaznicele betii ale lui Stalin. Îsi aducea aminte de cinica placere a conducatorului sovietic de a-i obliga pe oaspeti sa bea, pina ii aducea in situatii jenante si chiar dizgratioase. Apoi si-a adus aminte de o vizita la Moscova in care, in timpul dejunului de despartire, Stalin le-a ordonat ospatarilor in secret ca vinul sa le fie servit oaspetilor romani amestecat cu vodca in loc de apa minerala. A continuat sa povesteasca, spunind ca acelasi vin cu vodca a fost servit si membrilor echipajului ce avea sa piloteze avionul romanesc si ca acesta a fost adevaratul motiv pentru care avionul prezidential s-a lovit de un copac, la intoarcerea de la Moscova, accident in care ministrul Grigore Preoteasa si trei membri ai echipajului si-au pierdut viata, iar presedintele Chivu Stoica a fost ranit.
— Eu abia am scapat cu viata, incheia Ceausescu dramatic. Povestea in sine era de fapt adevarata, numai ca nu el, ci predecesorul sau, Gheorghiu-Dej, fusese cel care scapase ca prin minune cu viata, iar conducatorul de la Kremlin fusese Hrusciov, nu Slalin.

Schimbind subiectul, Ceausescu si-a adus aminte de propaganda occidentala, in special dupa moartea lui Stalin, proclamind ca guvernele din estul Europei erau sustinute la putere numai de trupele sovietice de ocupatie.
— Daca nu as fi facut ce-am facut, a spus Ceausescu, Romania putea sa fie astazi o republica sovietica. Dar nu am vrut niciodata retragerea rusilor. Nu eu. L-am avut pe „batrinul bolsevic" care sa faca asta. L-am avut pe Bodnaras.

Emil Bodnaras a fost un ofiter militar de origine burgheza care s-a pus in serviciul Uniunii Sovietice Ia inceputul anilor '30. Acolo a devenit membru al Partidului Comunist Sovietic si ofiter in Armata Rosie, iar in 1944 a. venit in Romania cu primele trupe sovietice.
— Bodnaras era perfect pentru ceea ce aveam eu in cap Ceauscscu si-a mai comandat o sticla de vin si mincarea preferata, brinza cu rosii si cu ceapa, dupa care a continuat:
— in timpul unei vizite secrete pe care a facut-o Hrusciov în Romania, l-am pus pe Bodnaras sa iasa in fata. El a cerut retragerea trupelor sovietice din Romania, spunind ca aceasta ar ajuta la neutralizarea propagandei occidentale, care afirma ca guvernul Romaniei nu ar fi in stare sa ramina la putere fara baionetele rusesti. Numai Bodnaras, ca „bolsevic batrin" ar fi putut ridica problema asta, atit de delicata, si ma bucuram ca era acolo si a facut-o. Si Hrusciov a muscat din momeala. Nu ma intereseaza ce spun altii despre el, dar Hrusciov era foarte destept, si sunt foarte mindru ca am fost in stare sa-l pacalesc. Cu toate ca abia dupa o vreme s-a hotarit Hrusciov cu adevarat sa-si retraga Armata Rosie si numai dupa ce i-am dat niste informatii tehnologice militare fantastice. M-am hotarit, in semn de multumire, sa-i fac lui Bodnaras cea mai luxoasa resedinta care a existat vreodata. I-ai vazut bazinul de inot, din marmura, si sala de cinema?

Si aceasta poveste, in principiu adevarata, continea citeva schimbari, in favoarea lui Ceausescu, evident. Nu Ceausescu, ci Gheorghiu-Dej a fost cel care a condus discutiile cu Hrusciov. Nu Ceausescu, Gheorghiu-Dej a fost cel care l-a instruit pe Bodnaras cum sa i se adreseze lui Hrusciov, pe vremea aceea Ceausescu fiind mai mic in rang decit Bodnaras. Nu Ceausescu, ci tot Gheorghiu-Dej i-a construit lui Bodnaras faimoasa vila, chiar vizavi de resedinta sa. Respectul pentru adevarul istoric nu a fost niciodata printre prioritatile lui Ceauscscu, el manipulind mereu trecutul pentru a-si construi lui insusi o imagine buna.
Decizia de retragere a trupelor sovietice din Romania a fost anuntata in anul 1958, la intilnirea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al Pactului dela Varsovia.
— îti aduci aminte de vizita aia pe care a facut-o in Romania!.
În timpul careia Hrusciov incepuse sa ne dea lectii cum se "îsământează porumbul hibrid? a continuat Ceausescu, hohotind de ris.
Am fost si eu de fata la acea intimplare, cind lui Hrusciov i-a fost aratata in secret o imensa colectie de material genetic pentru porumb hibrid furat de romani de la guvernul Statelor Unite si de la fermele private ale americanilor.
Dupa cei citiva ani de seceta dezastruoasa si foamete care au urmat razboiului, Bucurestiul si-a legat sperantele de porumbul-hibrid, facut celebru de fermierii americani, in urma unor intelegeri bilaterale, zeci de ingineri agronomi romani, care erau de fapt ofiteri si agenti de informatii, au fost trimisi in Statele Unite, imprastiati prin institutele statale sau federale de cercetari si pe la organizatiile si fermele particulare, au colectat de-a lungul anilor mii de kilograme de materiale genetice pentru reproducerea porumbului hibrid american in Romania. Un pachet diplomatic special transporta regulat aceste materiale la Bucuresti, fara sa le produca deteriorari biologice. Mai multi specialisti americani de valoare au fost recrutati, inclusiv un om de stiinta care lucra la Centrul de Cercetare al Departamentului pentru Agricultura al Statelor Unite, aflat in Beltsville, Maryland. Numai acesta din urma ne-a furnizat intreaga colectie nationala de hibrizi ai Statelor Unite, continind peste 14.000 de soiuri si specii, care au devenit bazele standard pentru munca de cercetare in domeniu, in Romania.

Aceste materiale genetice i-au fost prezentate lui Hrusciov in 1962. Acesta a cerut imediat ca respectiva colectie sa fie impartita cu Uniunea Sovietica, ceea ce s-a si intimplat la citeva zile dupa aceea. Dar inainte de plecare Hrusciov nu s-a putut abtine sa nu le tina romanilor o lectie, in stilul lui binecunoscut, de om de la tara, despre cum credea el ca trebuie insamintat acest porumb hibrid, cum trebuie avut grija de el, si cum trebuie recoltat.
Nici nu trecusera zece ani de la aceasta intimplare pina cind Romania, folosind aceste materiale, a ajuns deja unul dintre cei mai mari producatori de porumb din Europa. Sortimente americane, cum ar fi Pioneer si Wyoming, create in Statele Unite dupa multi ani de cercetare si mari eforturi, sint acum produse in Romania, chiar si exportate drept hibrizi romanesti - "soim RH".
Ceausescu a câstigat acea partida de sah, a inceput alta, si tocmai ceruse o noua sticla de vin cind Elena a intrat in camera tinind in mina doua figurine chinezesti din lemn.
— Ia uite, Nicule. Nu-i asa ca-s groaznice ? Le-am cumparat in timpul haltei de la Shannon. N-au nici macar vreo stralucire frumoasa, si a trebuit sa dau pe ele dolari americani. I-am spus nevestei ambasadorului ca portelanu nostru romanesc este mult mai stralucitor, si ca ar trebui sa-l exportam in Marea Britanic, si ghici ce mi-a zis? Ca portelanu englezesc si irlandez e mult mai faimos! E o baba timpita si zapacita.
Partida de sah era aproape remiza, dar m-am gindit ca ar fi mai intelept din partea mea daca as pierde. Atunci cind am plecat, Elena, cu halatul aproape deschis si purtat neglijent, rasfoia prin dosarul cu amanunte despre vizita in curs.
— Ia uite aici, Nicule, a spus ea, aratind cu degetul o pagina cu date biografice despre Jimmy Carter. Este fermier, cultivator de arahide. Fermier inseamna taran, nu-i asa?

(va urma)






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu