Horia Sima
Expeditia se pune în mars
Plecarile spre tara au fost fixate pentru luna Aprilie. In cursul acestei luni trebuia sa se scurga în România întreaga echipa. Cum nu dispuneam în total decât de cinci pasapoarte, cu al meu, o lupta grea s-a iscat între mine si ceilalti camarazi din grupul de actiune, cu cât se apropia timpul plecarii. Nici unul nu voia sa lase locul celuilalt. In special, Cracea, Rosu, Smultea, Seitan, staruiau sa nu fie lasati pe dinafara cu nici un pret. Pentru a nu ne împotmoli în discutii, am convenit ca numai necesitatile actiunii decid de alegerea însotitorilor mei.
Mai întâi nu era cazul sa îngreunam expeditia cu camarazi hotarâti, curajosi, dar care nu dispuneau de o raza suficienta de mobilizare a fortelor. Pasapoartele trebuiau rezervate acelora care puteau antrena în lupta un grup legionar mai important. Aplicând acest criteriu, au cazut de pe lista Tolcea, Vintan Valeriu, Vasiu, Popa Ion, Gavagina si Petre Ponta. Din tabloul celor ramasi, am mai eliminat o serie, orientându-ma dupa faptul daca unii pot fi substituiti cu altii. Asa de pilda, între Seitan si Eugen Teodorescu, amândoi din Constanta, am ales pe Teodorescu. Pe Octavian Rosu, Smultea Ilie si Popovici Alexandru i-am lasat în suspensie, pentru ca apartineau tus-trei organizatiei din Banat, pe care o con- dusesem eu însumi. Pâna la urma am ajuns la urmatoarea formatie: Nicolae Petrascu, fostul sef de regiune al Ardealului de Sud; Traian Borobaru, care desi banatean, era indispensabil pentru sistemul de legaturi din Banatul Sârbesc; Ilie Rotea, element important caci putea mobiliza puternica organizatie din judetul Hunedoara, si în afara de asta, avea mari sperante sa ne procure pusti-mitraliere de la Fabrica de arme Cugir; Eugen Teodorescu, care avea misiunea sa conduca în lupta fortele legionare din Dobrogea. Un alt element de care nu ma puteam lipsi, era Ion Boian. El ma însotise în cursul expeditiei mele în tara din August 1939 si îmi fusese de nepretuit ajutor. Il verificasem pe teren a fi un impecabil executant al celor mai grele misiuni. Tocmai fiind omul înzestrat cu cea mai mare îndemânare de a trece granitele, i-am indicat ruta cea mai grea. Cum nu mai aveam pasapoarte disponibile, el trebuia sa ajunga în România trecând pe negru trei frontiere: cea germano-maghiara, cea ungaro-iugoslava si apoi, împre una cu noi, cea iugoslavo-româna. Lui Boian i-am dat ca însotitor pe studentul în medicina, Petre Dumitriu. Acest camarad, desi nu fusese recrutat pentru gru- pul de actiune, se legase atât de mult de noi încât nu voia nici în ruptul capului sa mai ramâna la Berlin. L-am lasat sa plece, gândindu-ma mai mult la folosul ce ni l-ar putea aduce punând în garda studentimea de la Bucuresti contra tra - darii lui Vârfureanu.
In total erau gata de plecare, în afara de mine, cinci legionari din grupul de actiune si un razlet, recrutat în ultimul moment. Pentru a potoli agitatia celor - lalti, le-am comunicat ca mai sunt unele pasapoarte în perspectiva, ca Petre Ponta le va ridica de la persoane ce ni le-au promis si le va schimba fotografia pentru uzul celor ramasi. Pregatirile din tara nu puteau întârzia din cauza lor, caci evenimentele se precipitau. In realitate, putine nadejdi mai erau de alte pa - sapoarte.
Rau mi-a parut sa las la Berlin pe Virgil Mihailescu, care cunostea bine organizatia Razleti din Capitala si chiar o condusese dupa caderea Inginerului Micu Augustin. Tot atât de pretios pentru expeditie ar fi fost si Nicu Cracea, fostul sef din prigoana al organizatiei din judetul Teleorman. Si el trebuia sa ra- mâna pentru acelasi motiv. Dureroasa, pe plan sufletesc, a fost despartirea lui Rotea de Smultea. Amândoi au lucrat în aceeasi întreprindere la Berlin si au lo - cuit în aceeasi casa, "bojdeuca" din Tempelhof. Si-au legat sufletele în vapaia ace luiasi dor: sa se întoarca cât mai repede în tara. Acuma, unul ramânea stingher la Viena, iar celalalt se ducea în necunoscutul unei noi lupte, rupându-se de o prietenie binefacatoare.
Borobaru era înainte mergatorul expeditiei. Inainte de plecare, ne-am fixat modalitatile de întâlnire la Belgrad si lozincile ce le vor întrebuinta legionarii pt. a fi recunoscuti de gazdele noastre din Banat. In grija lui si a lui Vârtan, zis Negru, cadea adapostirea noastra în Iugoslavia si apoi trecerea frontierei. In 9 Aprilie, mi-am luat ramas bun de la Borobaru. Nu avea nimic din fata crispata a omului care se afla în preziua unei mari încercari. La gara facea glume cu cama- razii care l-au însotit, ca si cum ar fi fost o calatorie de placere.
Starea noastra sufleteasca de atunci se integrase total pe linia sacrificiului. Bariera dintre viata si moarte se rupsese parca în sufletele noastre, contopindu-se cele doua sfere în una în aceeasi existenta. Cei doi morti nu apartineau vietii de dincolo,ci erau mai aproape de noi si mult mai vii decât lucrurile reale. Seitan gasise o expresie admirabila pentru a caracteriza frenetica traire a legionarului în prigoana, în intima comuniunea cu moartea: "Heidelbergul mortii".
Pe la mijlocul lui Aprilie, paraseste Rotea Germania. El si cu Smultea au facut mai întâi un popas la Viena, pentru a se sustrage de sub privegherea poli - tiei germane. Smultea a ramas la Viena si dupa plecarea lui Rotea, torcând mereu speranta sa-l ajunga din urma. Spre marea noastra bucurie, atât Boroba- ru cât si Rotea ne-au trimis ilustratele convenite, prin care ne anuntau ca au ajuns la destinatie. Rotea nu trebuia sa astepte sosirea noastra, cum era prevazut pentru ceilalti, ci sa dispara în România îndata ce îsi va fi organizat trecere.
In esalonarea plecarilor, trebuia sa tinem seama de agentii Legatiei Române din Berlin. Disparitia oamenilor din Berlin trebuia sa produca cât mai putine co mentarii, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic anormal. Pentru a acoperi pleca - rea lui Borobaru si apoi a lui Boian si Dumitriu, am lansat versiunea ca s-au dus sa-si gaseasca de lucru în alte orase din Germania. Explicatia era plauzibila, pt. u ca exista un precedent cunoscut, plecarea lui Rotea si Smultea la Viena.
In a treia serie am dat drumul lui Boian si Dumitriu Petre. Mi se frângea inima când ma gândeam ca cei doi ar fi putut sa cada în mâinile granicerilor nemti, la trecerea frontierei în Ungaria. Prinsi si interogati, s-ar fi descoperit fu- ga lor în Germania si probabil ca ancheta nu s-ar fi oprit la ei, ci întreaga expe - ditie putea fi torpilata. Dar Dumnezeu a voit altfel. La câteva zile abia, am primit o carte postala de la Boian, prin care anunta sosirea lui la Budapesta. Ne-am bu- curat ca niste copii. Pâna acuma nu ne puteam plânge de nenoroc. Tot ce am întreprins, s-a realizat, cum spune neamtul, "planm?ssig".
Din aceleasi motive, în ordinea de plecare, Petrascu era trecut penultimul, iar eu ultimul. Câta vreme eram semnalat la Berlin, guvernul din tara nu avea motive sa se alarmeze. Plecarea mea era de asa fel calculata ca între ultima mea prezenta la Berlin si saltul în tara sa se scurga cel mai putin timp posibil.
Uitându-ma în urma mea, cu trei luni înainte, la trupa hartuita care se întorcea din tara si la aerul de înmormântare ce-l gasisem la Berlin,si apoi reflec tând la acesti tineri care se avântau pentru a nu stiu câta oara pe cararile mortii, cu convingerea mortii, cu convingerea ca soarta tarii se joaca cu efortul si sacri- ficiul lor, nu puteam decât sa fiu multumit si sa multumesc lui Dumnezeu de ocrotire.
Acest pumn de legionari va pune în miscare ca o avalansa tara întreaga si regimul de crime si teroare va fi maturat.
A doua delegatie legionara din tara
La începutul lunii Mai, o noua delegatie legionara îsi face aparitia la Berlin. Ea era compusa din Constantin Stoicanescu si Augustin Bidianu de la Sibiu, avocat si fost sef de regiune.
Noua încercare a Regelui de a capta grupul legionar Berlin pentru politica de destindere trebuie pusa cu campania din Norvegia. Fulgeratoarea victorie a armatei germane în nordul Europei a azvârlit în panica Palatul. Era al doilea dus rece ce îl primise dupa campania din Polonia. Regele parea decis la o grabnica revizuire a politicii sale externe, în sensul unei apropieri de Axa. Descoperirea concomitenta a afacerii cu slepurile de pe Dunare îi crease temerea ca pentru el nu mai exista salvare la Berlin.
Numai daca ar reusi sa se înteleaga cu legionarii si sa se prezinte în fata lui Hitler cu întreaga miscare masata în spatele lui, nadajduia sa îmblânzeasca mâ- nia Cancelarului Germaniei, care mergea din victorie în victorie.
Stoicanescu si Bidianu venisera cu aceleasi exigente din partea Palatului pe care ni le comunicase si prima delegatie, cu deosebirea ca de asta data ni se cerea sa ne exprimam public lealitatea fata de Rege si apoi sa ne întoarcem în tara. Integritatea teritoriala a României este amenintata si interesele supreme ale pa - triei cer o cât mai mare unitate în interior.
Intre Stoicanescu si Bidianu exista o profunda deosebire de vederi. Stoicanescu expunea cererile Regelui de pe pozitia miscarii, cu toata prudenta si rezervele cuvenite. El nu credea în sinceritatea Regelui si nu pleda cauza lui.
Bidianu era partizanul directiei reprezentate de Noveanu. Miscarea, spunea el, nu se poate salva decât încetând lupta împotriva lui Carol. Nu exista o alta iesire din impasul în care se gasea miscarea decât ca grupul din Berlin sa-si însuseasca pozitia adoptata de miscare din tara. El prevedea chiar ca, în scurta vreme, Regele ne va chema sa participam la guvern.
In acest caz, pretindea Bidianu, este mai prudent ca miscarea legionara sa fie reprezentata în guvern de elemente mai putin intransigente, pentru ca, daca colaborarea cu Carol ar esua, M.L. sa iasa compromisa din aceasta colaborare.
Papanace, Petrascu, Stoicanescu si cu mine ne-am opus cu îndârjire acestei propuneri. Daca acesti vagi legionari ar intra în guvern cu titlul de reprezentanti al Legiunii, raspunderile miscarii nu pot fi separate de raspunderile lor ca per - soane particulare. Daca ei, fiind în guvern, savârsesc acte compromitatoare pt. u Legiune, implicit angajeaza si bunul mers al Legiunii. Daca s-ar pune vreodata aceasta eventualitate, este infinit mai bine ca miscarea sa fie reprezentata în gu- vern de cele mai sigure elemente de care dispune. Oamenii acestia lucizi, tenaci si de mare încredere niciodata nu vor cadea în cursa Regelui si nu vor putea fi captati. Daca vor simti ca prezenta lor în guvern poate sa creeze prejudicii irepa- rabile miscarii, vor avea curajul sa se retraga.
Raspunsul ce l-am dat celei de-a doua delegatii legionare era identic cu cel înmânat primei delegatii, cu singura deosebire ca, de asta data, l-am formulat în scris. Acelasi continut sau aproape acelasi continut, redactat în doua versiuni, una de mine si alta apartinând lui Papanace. In amândoua raspunsurile condi - tionam exprimarea sentimentelor noastre de lealitate fata de Rege de orientarea politicii externe a României spre puterile Axei.
"Miscarea Legionara, spuneam eu, ramâne pe pozitia externa fixata de Corneliu Codreanu, adica crede si astazi cu tarie ca numai o alianta efectiva si cât mai grabnica cu Axa Roma-Berlin poate sa salveze viitorul neamului nostru. Evenimentele care au urmat de la prabusirea Poloniei si pâna la acelea mai recente ale cuceririi Danemarcei si Norvegiei, confirma puterea militara a Germaniei, iar întrevederea de la Brennero dintre Hitler si Mussolini dovedeste ca Axa Roma-Berlin nu poate fi zdruncinata, asa cum nadajduia pâna în ultimul moment Londra si Parisul. A mai crede astazi în victoria aliatilor, oricâte ajutoa re ar mai primi acestia din alta parte, dupa ce Italia si Germania si-au asigurat pozitii strategice superioare, e identic cu a te lupta zadarnic cu realitatile. Punctul de vedere exprimat de Corneliu Codreanu în 1937 în politica externa si care atunci parea clasei noastre conducatoare exagerat si primejdios, astazi apa- re clar si evident".
"Convingerea noastra este întemeiata pe constatari elementare si la îndemâna oricui. Daca la noi în tara, pentru a respinge acest fel de a vedea, se vorbeste me- reu si se utilizeaza ca mijloc de propaganda – spre nenorocirea noastra cu spri - jinul oficialitatii – ideea primejdiei germane, noi stim ca acest argument consti - tuie o provocare si o atâtare a opiniei publice venite din partea acelor cercuri ca- re vor sa târasca România într-un razboi dezastruos alaturi de aliati. Primejdia germana nu exista decât în ipoteza când si-o creeaza singura România, prin po- litica ei de înfeudare intereselor anglo-franceze.
In ipoteza aliantei cu Axa Roma-Berlin, aceasta primejdie nu exista; mai mult decât atâta: Germania va asigura integritatea teritoriala a tarii noastre si ne va ajuta în dezvoltarea noastra economica".
"Acei oameni politici care vorbesc mereu de primejdia germana – care înca odata exista numai în cazul când România, împotriva intereselor firesti, va lua atitudine ostila Reichului – uita sau vor sa treaca sub tacere ca tara noastra e amenintata de alte primejdii, atât de grave încât pun în discutie însasi existenta fizica a poporului nostru".
1. Primejdia iudaica. Prin numarul lor covârsitor de mare, prin acapararea bogatiei economice a tarii noastre si prin opera lor de disolutie a poporului în mijlocul caruia traiesc, jidanii constituie cea mai grava problema pentru viitorul neamului nostru. Fara rezolvarea problemei jidovesti, chiar daca România va ramâne libera si în actualele ei hotare, poporul român este amenintat sa se stin- ga, înabusit de cotropirea iudaica.
Nimeni nu poate tagadui însa ca nimicirea puterii jidovesti în România – chestiune de viata si de moarte pentru neamul nostru – e legata de victoria Axei Roma-Berlin.
2. A doua primejdie este panslavismul. Poporul român este prins între sla- vii de Nord si cei de Sud. Pericolul începe din momentul ce ar exista vreo posi - bilitate sa se uneasca cele doua ramuri ale slavismului.
Se stie ca miscarile opiniei publice din Iugoslavia si Bulgaria sunt o apropiere de Rusia si, în ultimul timp, chiar guvernele celor doua State se îndreapta spre aceasta linie. Nimic mai firesc – pentru a scapa de aceasta amenintare – decât sa se asociem acelor puteri care au interese identice cu ale noastre din acest punct de vedere si opuse panslavismului, adica Axei Roma-Berlin.
3. Ramâne primejdia revizionismului maghiar si bulgar. Aceste doua tari nu vor avea niciodata forta necesara ca prin puterea lor proprie sa se smulga terito- riile revendicate de ele. Numai în ipoteza când Ungaria si Bulgaria se vor asocia unui bloc de State biruitoare într-un razboi si din care România sa nu faca parte sau sa fie de partea învinsilor, aceste doua State vor reusi sa ne zdrobeasca. Daca însa România trece de partea Axei, Bulgaria si Ungaria îsi pierd valoarea lor de pioni esentiali ai ofensivei italo-germane în sud-estul european, iar revizionis - mul lor ramâne fara sprijin si fara posibilitate de realizare.
"Din informatiile noastre si din anumite indicii se pare ca România a înteles necesitatea stringenta si imediata de a se apropia de Axa Roma-Berlin".
"Daca aceasta presupunere a noastra are vreun sâmbure de adevar, prezenta legionarilor la Berlin este de o extrema importanta si socotim ca am face un act contrar intereselor tarii noastre, daca am renunta la pozitia noastra de aici, în momentul acesta, chiar numai printr-o declaratie publica".
"Pentru ca se face apel la patriotismul nostru, la realizarea unei unitati supreme în momentul actual de primejdie externa, raspundem ca exprimarea sentimen- telor de loialitate nu vor întârzia sa se produca cu toata sinceritatea în ziua când vom avea certitudinea ca România a înteles sa-si realizeze destinul ei istoric, mergând alaturi de puterile biruitoare ale Axei".
2 Mai 1940.
H.S.
Constantin Papanace, plecând de la aceleasi consideratii, ajunge la concluzii analoge:
"Fara îndoiala ca toate aceste considerente de baza ale unei realiste si nationale politici externe românesti,pe care miscarea Legionara,prin faptul ca nu se gases- te la guvern, le poate preconiza în forma categorica si în public, trebuiesc presu- puse ca sunt tinute în seama de factorii care poarta în mod efectiv raspunderea politicii oficiale românesti. De altfel unele indicii din ultimul timp. de pronun - tata tendinta de apropiere de Italia, vin sa întareasca aceasta presupunere. Totusi pentru oricine îsi da seama de mersul precipitat al evenimentelor, este grijorat ca o clarificare în sensul celor aratate mai sus, sa nu se produca într-un moment când va fi prea târziu. Aceasta îngrijorare sporeste si faptul ca opinia publica româneasca continua sa fie lasata la discretia oficinelor de propaganda iudao-masonica, care, pentru a sustrage atentia poporului român de la primej - diile reale ce îl pândesc, inventeaza si exagereaza o primejdie ca venita din par - tea statelor nationaliste. Cu aceasta falsificare s-a mers atât de departe, încât chiar actiunea de astazi – a fost prezentata, atât în tara, dar mai ales în presa de- mocratica din strainatate, drept o cunoastere din partea legionarilor a asa zisei primejdii germane, care ar fi avut drept consecinta abandonarea politicii exter- ne fixata de Capitan.
"O asemenea interpretare eronata, care priveste însasi una din liniile fundamentale ale politicii legionare, sustinuta pâna acum cu imense jertfe,pt.a fi o rezerva a neamului românesc,trebuieste evitata printr-o categorica lamurire".
Consideram aceasta lamurire cu atât mai necesara, cu cât domnului Ion Mihalache si deci indirect si domnului Iuliu Maniu li s-a permis sa conditioneze în mod public, devotamentul catre Rege, cu rezerve ideologice, pareri sau atitu- dini, care pe plan intern, dupa reforma Statului român din Februarie 1938, sunt anacronice si perimate; iar pe plan extern pot deveni de-a dreptul catastrofale.
"De aceea, daca un asemenea procedeu de devotament conditionat, mai ales când este adresat Suveranului tarii, nu este de dorit sa se manifeste sub for- ma adoptata de Dl. Ion Mihalache, atunci este necesar din punct de vedere ro - mânesc ca sentimentele de loialitate ale legionarilor din strainatate sa nu se ma- nifeste în mod public, decât atunci când se va adopta oficial politica externa – care formeaza unul din crezurile legionare fundamentale – si care dupa multe indicii din ultimul timp pare ca nu ar fi exclusa din calculele Suveranului tarii".
"Pâna atunci nu se va întreprinde nici un fel de actiune, spre a nu stingheri pe cei ce poarta raspunderea în actualele împrejurari exceptional de grele si spre a se conforma obligatiei impusa de statul ospitalier de a nu face nici un fel de activitate politica, atâta timp cât se gasesc ca refugiati politici pe teritoriul sau".
Berlin, 2 Mai 1940.
P.C.
Pentru delegatii din tara, întoarcerea lor ca un raspuns scris de la Berlin constituia o mare usurare. Ei puteau dovedi Regelui cu documentele aduse ca îsi îndeplinisera misiunea si se întorsesera chiar cu un început de succes. Daca des- tinderea e determinata de înalte ratiuni de Stat, cum afirma Regele si toti care îl secundau, noi îi raspundeam cu aceeasi moneda. Grupul Berlin asteapta din par tea Regelui sa faca pasul decisiv pentru salvarea tarii – apropierea de Axa – pt.ca noi, la rândul nostru, sa ne executam angajamentul prin aceste declaratii si sa ne exprimam în mod public sentimentele de lealitate.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu