JUDECATA

Popa Ines Vanda

În cea din urmă clipă a plâns cu dor o stea

Și a udat cu rouă poverile din maci,

Conspiră umbre triste chiar împotriva mea,

Furtuni destrăma visul prin hula unor vraci.

Se rupe ceru-n două și plouă cu acuze,

Mă leagă în cătușe ocara efemeră,

Beau cupa cu pelin din visele confuze,

Pe scaun de judecată mă apăr-o himeră.

Doar pentru o fărâmă de dragoste curată

Plătesc cu închisoarea potopul unor ploi,

Mai cer o grațiere, la lege o erată,

Nu-i cine să mi-o deie, n-ați vrea să o dați voi?

Dacă sunteți iscoade și condamnați iubirea

Voi știți care-i pedeapsa și costul ei suprem !

Pedeapsa capitală v-aduce fericirea ?

Vă spun, eu mor degeaba, iubind nu ai barem!