Sfirsitul unei domnii singeroase (33)

Horia Sima

PARTEA A SAPTEA MINUNEA ARHANGHELULUI

Planul de batalie

In planul de darâmare al regimului carlist, conceput în iarna anului 1939, Capi- tala era centrul actiunii. In provincie nu era prevazuta nici o interventie. Fortele legionare din toata tara le-am concentrat la Bucuresti, repartizându-le obiecti - vele de atac. In noul plan de batalie, am renuntat la Capitala si am stramutat centrul de greutate în provincie si cu precadere în Ardeal.
Ce m-a determinat sa fac aceasta schimbare? In primul rând teama sa nu se repete tragica experienta din 1939, când dispozitivul nostru din Capitala a fost descoperit de politie si dezorganizat pe filiera unei legaturi din provincie. In al doilea rând, m-am orientat dupa starea de spirit din Ardeal. Cum ne aflam în preajma amputarilor teritoriale la granita de vest, era de presupus ca revolta po- pulatiei contra regelui Carol va fi mult mai puternica în aceasta provincie decât în alta parte a tarii.
Orasele din Ardeal alese sa devina teatru de operatiuni pentru fortele legionare erau urmatoarele: Cluj, Timisoara, Deva, Alba-Iulia si Brasov.

Brasovul era destinat în plus sa se substituie Capitalei, devenind o platforma revolutionara în mars,în acest oras trebuia sa se concentreze toate contingentele de luptatori din Ardeal, pentru a forma împreuna o masa suficient de puternica ca sa ameninte Bucurestiul. Tot la Brasov se gasea Postul de Radio de la Bod, care trebuia ocupat si folosit de noi, pentru ca pe undele lui toata tara sa afle de izbucnirea revolutiei legionare.

In restul tarii, numai Ploiestii figurau în planul de batalie. Am ales Ploiestiul din cauza vecinatatii cu Bucurestiul si, în al doilea rând, pentru ca trupele de aici, destul de numeroase, sa nu poata porni spre Brasov.

Constanta nu era prevazuta ca loc de insurectie, fiind prea departe de Capitala si pentru ca nu avea nici o legatura cu Ardealul. Dar Eugen Teodorescu a insis- tat atât de mult ca sa organizam revolutia si la Constanta, pentru ca acolo dispu- nem de efective importante si chiar legaturi în armata, încât i-am dat mâna libe- ra sa întreprinda ceva, desi cu oarecare neîncredere. Ceea ce m-a determinat sa cedez dorintei lui, a fost întâlnirea ce-am avut-o la Bucuresti cu Comandorul Lazarescu de la Constanta. El m-a asigurat ca orasul poate fi ocupat, deoarece în afara de legionari si contingente de marinari,care sunt sub comanda lui si a altor ofiteri simpatizanti.

La Bucuresti, în afara de împartire de manifeste, am programat exclusiv actiuni diversioniste: aruncare de grenade si focuri de arme asupra Palatului Re- gal, un atac la Telefoane si altul la Postul de Radio de la Baneasa, pentru a-l scoa te din functie.

Rostul acestor lovituri izolate era sa provoace panica la Palat, crezându-se ca revolta s-a dezlantuit si în Capitala, concomitent cu razvratirile din provincie.

Planul initial a suferit apoi anumite modificari. Am renuntat la Ploiesti, pentru ca echipele de prahoveni sa întareasca grupul destinat sa atace Radio Bod. A cazut si Clujul în urma dictatului de la Viena, de teama sa nu se produca incidente cu armata ungara, care se pregatea sa intre în teritoriile cedate. Cât priveste orasele Timisoara, Deva Alba-Iulia, am schimbat consemnul în sensul ca legionarii de aici nu vor trece la atac decât dupa ce vor auzi semnalul de la Radio Brasov-Bod.

Ca armament, dispuneam doar de pistoale si acestea asa de putine ca n-au ajuns pentru toti. Unele echipe îsi procurase câteva grenade, iar altii, mai inven- tivi, si-au fabricat petarde de casa care faceau zgomot asurzitor.

In 1939 dispuneam de un arsenal întreg: 80 aruncatoare de flacari, 10.000 de petarde si numeroase grenade. Pistoalele reprezentau armamentul auxiliar.

Nici pe plan militar situatia nu era mai buna. In 1939 aveam în Capitala 40 de ofiteri afiliati. Acesti ofiteri erau si acum cu noi, dar n-am mai avut timp sa reiau vechile legaturi, cu atât mai mult cu cât interesul revolutionar pt. Capitala scazuse. La nivel local, camarazii din provincie aveau contacte cu ofiteri, dar adeziunea lor depindea de succesul primului asalt. La Alba-Iulia o unitate de tancuri era dispusa sa sprijine actiunea legionara. In armata domnea o mare nemultumire contra Regelui Carol si era de presupus ca dupa primele victorii obtinute de legionari, vom putea câstiga cel putin atitudinea ei binevoitoare.

Generalul Coroama n-a fost amestecat în lovitura, considerând ca el are un rol mult mai important de îndeplinit. El trebuia tinut ca rezerva, deoarece putea interveni chiar de la Palat, daca s-ar fi ivit momentul propice.

O grea pierdere am suferit cu defectiunea Profesorului Codreanu, a carui prezenta la Brasov ar fi constituit un stimulent puternic pentru legionarii care porneau la lupta, iar, dupa ocuparea Postului de Radio, cu cuvântarile lui ar fi electrizat toata tara.

Pentru a compensa într-o oarecare masura lipsa Profesorului Codreanu, am îndrumat pe sefii de echipe ca în apelurile ce la vor adresa soldatilor si popo rului sa se refere mereu la Generalul Antonescu, ca si cum acesta ar fi împreuna cu noi si ar fi luat frânele guvernarii.

Singurul avantaj ce-l aveam fata de actiunea planuita în 1939, era în efective. Acum numarul legionarilor pregatiti sa intre în foc era de aproape 2.000, fata de 1.000 câti am fi putut aduna atunci.

O ultima privire asupra situatiei externe

Inainte de a parasi Capitala, înca sub impresia discutiei cu Rotea, am procedat la un examen riguros al situatie externe a tarii noastre, dupa dictatul de la Viena. Problema care ma nelinistea si pe care mi-o ascutise si mai aceasta discutie era daca izbucnirea unei revolutii legionare nu va deschide pofta vecinilor sa ne invadeze si sa ne desfiinteze ca Stat. Atunci raspunderea noastra istorica ar fi fost teribil de grea si nu ar fi compensat motivele ce le aveam ca sa ne luptam cu Regele Carol, pentru a-l alunga de pe Tron.

Odata cu dictatul de la Viena, Puterile Axei dadusera României o garantie colectiva pentru restul teritoriului,dupa ce fusesera satisfacute pretentiile Rusiei, Ungariei si Bulgariei. Ne aflam în fata unei situatii externe noi, inexistente îna - inte de dictat. In schimbul jumatatii de Ardeal cedat, Roma si Berlinul luau sub protectia lor noile granite românesti. Garantia nu privea atâta Ungaria si Bulga- ria, caci aceste tari niciodata n-ar fi cutezat sa treaca peste cuantumul fixat pt. a lua mai mult pamânt românesc, ci avea valoare exclusiv contra Rusiei, care, prin natura ideologiei ce-o profesa, era împinsa sa savârseasca noi acte de agresiune. Puterile Axei fixase limitele expansiunii sovietice în sud-estul european prin garantia acordata României. Din perspectiva garantiei primite de România, ce s-ar fi întâmplat la hotare în cazul unei revolutii legionare? In nici un caz nu ne puteam teme caUngurii si Bulgarii sa treaca la atac pentru a nimici independen- denta Statului Român. Mai întâi aceste tari erau ocupate ele însele cu luare în posesiune a teritoriilor cedate de România si pe care le obtinusera prin bunavo- inta Puterilor Axei. Erau tari satisfacute sau care se declarasera satisfacute prin interventia Romei si a Berlinului. Necunoscuta era Rusia. Nu va profita Stalin de tulburarile din România pentru a invada Moldova? Garantia acordata de Puterile Axei constituia o opreliste importanta în fata Rusiei pentru savârsirea acestui act,dar nu decisiva,caci o putere imperialista caRusia poate ignora aceas- ta garantie, daca interesele ei dicteaza altfel. Nici Hitler n-a respecta acordul de la München si a ocupat restul de Cehoslovacia. Ce-ar putea atunci sa retina pe Stalin sa nu-si trimita trupele peste Prut?Numai teama sa nu provoace pe Hitler.

Hitler îsi tinuse angajamentul fixat în pactul de neagresiune si Stalin obtinuse ca recompensa Basarabia.

Ca urmare si Rusia devenise o putere cu revendicarile fata de România satisfacute, caci ultimatumul dat României fusese îndeplinit. Daca acum Stalin dadea ordin trupelor lui sa intre în Moldova, trecea peste limitele de expansiune fixate de Hitler (pe care le depasise prin anexarea Bucovinei de Nord) si intra în conflict cu sfera de interese a unei alte mari puteri. Invazia Moldovei putea duce la un razboi germano-rus,independent de ceea ce putea sa se întâmple în Româ- nia si ar fi cauzat aceasta invazie. Ceea ce Stalin, dupa toate probabilitatile, nu ar fi fost dispus sa riste în momentul, când masina militara germana era la apogeu.

Am ajuns concluzia linistitoare ca garantiile acordate României de Puterile Axei constituiau un fel de baraj protector si pentru desfasurarea revolutiei legi - onare. In timp ce noi am fi trecut la ofensiva contra regimului carlist, nici unul dintre vecinii nostri cu prada luata din trupul României, iar daca ar fi înaintat mai departe, s-ar fi ciocnit de interesele Reichului.

Plecarea la Brasov

Desprinderea mea de Bucuresti si retragerea la Brasov – unde stabilisem postul de comanda al revolutiei – nu era chiar asa de usoara. Pe soseaua Bucuresti-Brasov se faceau controale, iar disparitia mea din Capitala trebuia sa treaca ne - observata.

Am fixat plecarea mea la Brasov pentru Marti dimineata, 3 Septembrie. Pâna Luni seara, activitatea mea s-a desfasurat normal: am continuat convorbirile cu diverse personalitati politice si întâlnirile cu legionarii, ca si cum mâine ar fi o zi ca oricare alta.

Pentru a nu ma expune primejdiei de-a fi identificat pe drum si retinut, mi-am procurat o uniforma de sublocotenent de artilerie de la Horia Cosmovici, cu carnetul lui de ofiter de rezerva.M-am decis sa fac drumul pâna laBrasov cu ma- sina si pentru o mai mare siguranta, mi-am luat ca însotitor pe col. Spataru din judetul Dâmbovita. Ofiter de rezerva, tocmai fusese concentrat, încât purta uni- forma în mod reglementar. Colonelul Spataru, simpatizant legionar, nu numai ca s-a oferit cu cea mai mare bunavointa sa ma însoteasca, dar mi-a spus pe drum ca este gata sa participe la actiune, oriunde ar fi nevoie de el.

Pentru a nu pierde contactul cu Capitala, presupunând ca autoritatile vor sa stie unde ma aflu, l-am însarcinat pe legionarul Ion Chiruta, care în ultimul timp era mereu cu mine, ca de Marti dimineata sa faca permanent de garda în casa inginerului Petre Bârs din Strada Naum Râmniceanu, unde locuiam de obi- cei la Bucuresti, si sa ia nota de toate telefoanele ce vor veni pentru mine, comu- nicând solicitantilor ca voi putea fi gasit în seara aceea.In modul acesta,îmi aco- peream retragerea celor12 ore de care aveam nevoie pâna în momentul loviturii.

3 Septembrie era o zi splendida de vara târzie, cum numai pe la noi se pot admira. Cald si senin, fara nici un nor. Colonelul Spataru era un însotitor sim - patic, un om jovial, care inspira încredere oricui, prin modul cum gesticula si vorbea. In uniforma aparea impunator, iar eu, în masina cu el, treceam ca aghio tantul lui. Nu s-a facut control pâna înainte de Predeal. Aici un jandarm oprea masinile si cerea actele de legitimatie. Când s-a oprit si masina noastra si a vazut cine e înauntru, a salutat respectuos si am trecut mai departe.

Am ajuns la Brasov pe la amiaza si am tras la un camarad originar din Fagaras, Nicolae Trâmbitas, care locuia pe Strada Regele Ferdinand, nu departe de restaurantul "Transilvania". Avea o camera separata la etaj, încât putea intra oricine la el fara sa fie vazut de gazde. Aici am stat toata ziua, unde am avut ulti- mele confruntari cu sefii de echipe. Mai întâi am procedat cu Boian la o revizui-re a punctelor de atac si a efectivelor ce vor participa. Boian lucrase excelent. Alesese bine obiectivele si repartizase fortele în conformitate cu importanta lor. Echipele variau de la 15 la 50 de legionari, dupa presupusa rezistenta ce o vor întâmpina pentru a fi cucerite.

Am introdus o singura modificare: un grup puternic de brasoveni trebuia sa faca o manifestatie cu scop de diversiune, exact în momentul când se va trece la atac, începând de la restaurantul "Transilvania" pâna în Piata Sfatului. Daca armata va iesi pe strazi, va fi atrasa de acest grup, iar în timpul acesta echipele din apropiere, care operau la Telefoane si Chestura, vor putea ocupa aceste cladiri.

In total se concentrasera la Brasov cam 500 de legionari, elemente de elita, care venisera de la Cluj, Bucuresti, Prahova, Galati si Sibiu.

Luptele de la Brasov

Luptele de la Brasov au început sub cele mai nefericite auspicii. Echipele care se îndreptau sa ocupe postul de emisiune de la Bod au fost descoperite de jandarmi chiar în dupa masa zilei când trebuia sa înceapa atacul, Marti, 3 Septembrie, si angajate în încaierari partiale. Ca urmare, la Brasov s-a dat alarma generala, ca toate institutiile sa fie puse sub paza militara si cu consemnul sa fie în stare de aparare, caci s-ar putea produce atacuri din partea unor "bande de unguri care au navalit din regiunea secuiasca si vor sa ocupe Brasovul".

La ora 9 seara, când legionarii au intrat în lupta, nu mai beneficiau de efectul surprizei. Autoritatile erau avertizate si îsi luasera masurile de protectie.

Ocuparea Postului de Radio Bod i-am încredintat-o avocatului Dragomir de la Bacau, care era si locotenent de rezerva si tocmai fusese concentrat. El dis- punea de cea mai puternica concentrare legionara – peste 50 de elemente – caci pentru a fi sigur ca întreprinderea va reusi, în ultimul moment i-am adaugat si pe legionarii prahoveni, sub conducerea lui Lucian Caramlau. Se pare ca Drago mir n-a organizat bine expeditia. A dat ca punct de adunare padurea de la Vâl - cele, de unde mai erau 15 km pâna la Bod. Mai departe nu era prevazut nimic. In afara de prahoveni, mai era o echipa de bucovineni sub conducerea din ele - mente razlete, sub comanda lui Andrei Costin. Echipele au venit la Vâlcele fiecare pe socoteala ei si cu mijloacele proprii. Nici nu se cunosteau bine între ele, ci doar pe teren au aflat ca apartin aceleiasi unitati si au aceeasi misiune.

S-a mai întâmplat si un alt fapt care a agravat situatia acestui grup. Nici seful expeditiei nu ajunsese la destinatie în momentul când s-au produs primele înca- ierari. Dragomir, în dupa masa zilei de Marti, era înca la Brasov, unde ma cau - tase pentru a pregati textele ce trebuia sa le difuzeze de la Radio Bod. Cum prof. Codreanu nu venise, a cazut tot în sarcina mea sa redactez proclamatia catre tara. Când a plecat el, cu manuscrisul în buzunar, batalia era în toi la Vâlcele, iar ocuparea postului iesise din raza posibilitatilor.

Cum o nenorocire nu vine niciodata singura, fortele jandarmeresti din regiunea Bod-Vâlcele se marisera cu efectivele care se retrageau din regiunea secuiasca, încât echipele legionare nu le mai puteau face fata. S-au tras focuri de arma. Aici au cazut Lucian Caramlau si Gheorghe Stefanescu si au fost raniti Ovidiu Gaina, Dumitru Leonties si Grigore Munteanu. Cineva a dat ordinul de împrastiere si atunci fiecare a cautat sa scape în desisul padurii. Dupa ce s-a înnoptat, legionarii s-au regrupat si au pornit spre Bod.

Pentru a ajunge la Bod, trebuia sa treaca Oltul si la pod au fost întâmpinati cu foc de mitraliere. Legionarii au aruncat câteva grenade si i-au alungat pe paz- nicii de la pod.

In lupta de aici a fost ranit Victor Enachescu. Totusi n-au putut trece de partea cealalta, deoarece jandarmii fugari au primit întarituri si s-au întors tra- gând cu o violenta si mai mare.

Peste pod nu se mai putea trece si atunci s-a dat ordinul de retragere spre Brasov, unde au ajuns dupa o noapte de mars prin ape si noroi.

La Brasov am vazut eu cu ochii tot ce s-a petrecut în prima faza a luptelor. Ultimul sef de echipa cu care am vorbit a fost avocatul Sultan Donat, caruia îi revenea misiunea cea mai grea: sa neutralizeze Regimentul 41 Artilerie de pe Strada Lunga. Acest regiment era cel mai apropiat de centrul Brasovului si imo- bilizarea lui ar fi usurat enorm interventia celorlalte echipe. Planul lui Sultan Donat se baza pe anumite legaturi în interiorul regimentului, care i-ar fi permis sa ocupe corpul de garda si apoi, cu ajutorul ofiterului de serviciu, sa împiedice scoaterea regimentului pe strazi.

Parca-l vad pe Sultan Donat si astazi în fata mea, îmbracat în uniforma de sublocotenent. Era un tânar chipes, blond si ochi albastri. Fiu de protopop din Basarabia, se tragea dintr-o veche familie de razesi. Isi terminase studiile si pro- fesa avocatura. Mi-a facut o puternica impresie de om hotarât si curajos. Parea un monument de eroism, turnat din cap pâna în picioare din cea mai pura sub- stanta spirituala. Rar mi-a fost dat sa vad un astfel de om, rupt parca din spada Arhanghelului Mihail. Am închinat un pahar de vin rosu cu el si i-am spus:
– Camarade Sultan Donat, ai o mare misiune. De succesul actiunii d-tale depin- de soarta revolutiei la Brasov.
– Domnule Comandant, îmi dau si viata ca sa izbutim.
Peste o jumatate de ora era mort.

Când a patruns Sultan Donat cu echipa lui de 20-25 legionari pe poarta regimentului, a fost întâmpinat de o rafala de mitraliere. A fost ranit mortal si alaturi de el a cazut Constantin Salceanu. Inainte de-a muri, Sultan Donat a mai avut timp sa faca semn camarazilor care îl urmau sa se retraga. Isi daduse seama de inutilitatea sacrificiilor. Regimentul era în stare de alarma si astepta atacul cu mitraliere puse crucis.

Cu un sfert de ora înainte de noua, am coborât în fata restaurantului "Transilvania". In parcul din fata Hotelului Aro, observam cum începusera sa se concentreze legionarii.Am distins mai întâi coloana de manifestanti de sub con- ducerea lui Traian Marian, care a iesit din umbra parcului si a pornit-o în sus spre Transilvania cu cântecul "Stefan Voda". Dar n-au facut nici 50 de metri de când s-au pus în mars si apare o companie de soldati, care era ascunsa pe unde- va prin apropiere, îi opreste, îi înconjoara si îi someaza sa se predea. In timpul când se petrecea aceasta scena, vad din departare cum o echipa legionara în pas grabit se apropie de Palatul Telefoanelor si intra în el. La scurt interval un grup mai numeros de legionari, în frunte cu unul înalt (era Victor Apostolescu), alearga în aceeasi directie spre Chestura. Atacul celor doua grupuri legionare, la Telefoane si Chestura, nu a fost observat de compania care se afla în fata Cercu- lui Militar, fiind ocupata cu arestarea manifestantilor.

Eu cu Boian si Colonelul Spataru, toti trei îmbracati în uniforme de ofiteri, am încercat sa pe legionarii încercuiti. Ne-am amestecat cu manifestantii, am vorbit cu sublocotenentul care comanda compania si i-am spus sa-i lase în pace, caci sunt si ei oameni care îsi varsa necazul pentru nenorocirea tarii. Imprejurul nostru se adunase multa lume, care privea cu simpatie la noi. Sublocotenentul era în mare încurcatura,mai ales ca cei ce interveneau pentru eliberarea legiona- rilor erau ofiteri ca si el, între care un colonel. La un moment dat legionarii îl ridica pe umeri pe Colonelul Spataru si îl aclama. Sublocotenentul era pe pun - ctul sa cedeze, daca în acel moment nu s-ar fi auzit tacanit de mitraliere de pe Strada Lunga, de la regimentul unde cazuse Sultan Donat. Sublocotenentul a luat atunci o atitudine severa si ne-a amenintat ca ne aresteaza si pe noi daca nu ne îndepartam. Era imprudent sa mai insistam. Incadrati de soldati, legionarii au fost condusi la Comenduirea Pietii, fara sa stie ca acei ofiteri care au vrut sa-i elibereze erau proprii lor camarazi.

Ne-am despartit de Colonelul Spataru, lasându-l pe el sa se duca la hotel. Eu cu Boian, la adapostul uniformei de ofiter, ne-am plimbat pe strazi pentru a vedea ce se mai întâmpla. Inainte de a se auzi bubuiturile,lumea sedea linistita la terasa restaurantului "Transilvania" si când a aparut coloana de legionari, a cre- zut ca e una din acele manifestatii antimaghiare care se succedau de câteva zile fara întrerupere la Brasov. Dar când au rasunat împuscaturile, într-o clipa s-a golit terasa, s-au golit toate strazile si lumea fugea înnebunita în sus spre Piata Sfatului. Dar nici în partea de sus a orasului n-au gasit liniste. Un grup special, format din sibieni si covurluieni, au coborât de pe Tâmpa în Piata Sfatului si au început sa traga cu pistoalele în aer, provocând o panica indescriptibila si o stare de psihoza revolutionara. Cum nu mai era nimic de facut de aici, ne-am îndrep- tat spre Palatul Telefoanelor.Am gasit cladirea înconjurata de soldati si din când în când un ofiter îi soma pe legionari sa se predea, caci altminteri vor trece la atac. Deodata vad ca apare în pervazul ferestrei de la etaj Nicolae Popa, seful echipei, si începe sa vorbeasca soldatilor. "Suntem români, frati de-ai nostri. Respectam armata româna. Nu vom trage în soldatul român, desi avem si noi arme. Ne-am ridicat contra Regelui criminal Carol II-lea, care a ruinat România Mare. Vrem sa salvam ce se mai poate salva din Tara. In toate orasele României la ora actuala s-a ridicat poporul pentru a darâma regimul de tiranie. Cu noi este generalul Antonescu, care a luat frânele guvernarii". Peroratia lui Nicolae Popa a durat câteva minute si a fost ascultata de ofiteri si soldati fara sa fie între- rupta sau sa se traga focuri de arma.

Trecuse de ora zece. Prin parcul Telefoanelor nu mai circulau decât ofiteri si gradati care umblau cu fel de fel de ordine. La un moment dat se apropie de mi- ne un plutonier si în semiumbra parcului ma fixeaza cu insistenta. Il privesc si eu.Nu schimbam nici salut si nici o vorba.Plutonierul se îndeparteaza. Ii spun lui Boian ca trebuie sa parasim terenul, deoarece ne expunem sa fim arestati. La ora aceea se stia ca legionarii folosesc uniforme militare pentru a patrunde mai usor în cladirile publice. La locuinta lui Trâmbitas nu ma mai puteam întoarce, caci el era cunoscut de politie si în cazul unor descinderi, ma putea gasi la el. Boian îmi propune sa merg la locuinta unor sasi din Brasov, unde si-au gasit adapost Eugen Necrelescu si Doamna Ioana Cantacuzino. Am plecat într-acolo pe strazi ocolite. Era casa Dr. Polony, o figura binecunoscuta a comunitatii germane din Brasov. Locuia pe Strada Nisipului de sus 38 si tocmai la capatul ei, încât de acolo, în caz de primejdie, era usor de disparut pe dealurile din împre - jurimi (Warthe). Dr. Polony m-a primit cu multa bunavointa. Necrelescu si Doamna Ioana Cantacuzino nu se întorsese din sectorul lor de lupta si nu stia ce s-a întâmplat cu ei.

Dupa marturiile celor care au participat la lupte, voi înfatisa acum cum s-au desfasurat ele la Brasov. Un grup de studenti de la Politehnica din Bucuresti, condusi de Eugen Necrelescu si Culica, au atacat Legiunea de Jandarmi din Brasov si au fost respinsi. Ca si în celelalte parti, jandarmii stateau de veghe si când s-au apropiat legionarii, au deschis focul. Vazând ca nu pot sa faca nimic la Brasov, Eugen Necrelescu cu Doamna Ioana Cantacuzino si cu Puiu Grigores cu au plecat cu masina înspre Vâlcele, cu gândul sa se alature echipei care lupta pentru cucerirea Postului de Radio Bod. Dar când s-au apropiat de podul de peste Olt, au fost primiti cu un intens foc de arma, care le-a ciuruit masina. Cade lovit mortal Puiu Grigorescu, iar Doamna Ioana Cantacuzino si Eugen Necrelescu sunt facuti prizonieri.

Palatul Telefoanelor din Brasov a fost ocupat de 12 legionari sub conducerea lui Nicolae Popa. Intre figurile legionare mai cunoscute care au participat la aceasta actiune se aflau Nicolae Cracea, întors din Germania, Tibi Novac de la Arad, Eugen Ratiu, Ovidiu Târlea, Ghita Brahonschi si Sogoreanu de la Galati. La ora noua fara un sfert,echipa s-a adunat în parcul din fata Telefoanelor. Cum erau doua intrari, s-au împartit în doua grupe. Intrarile erau pazite de posturi militare duble. Santinelele au fost repede dezarmate si întreg corpul de garda, format din vreo zece soldati, s-a predat. Usile si ferestrele au fost baricadate, iar soldatii, personalul tehnic, oamenii de serviciu si telefonistele au fost urcati la etajul II si pusi sub paza. Manifestatia din centru a derutat armata, care n-a pu- tut sa intervina decât mult mai târziu, dupa ce legionarii se întarisera în cladire.

Cu armele luate de la soldati, legionarii s-au împartit pe la ferestre si observau miscarile de-afara. Abia dupa o jumatate de ora a aparut armata. Cladirea a fost înconjurata si s-au instalat posturi de mitraliere de jur împrejur.

Din când în când se tragea câte o rafala pentru intimidare. Legionarii n-au ripostat. Pe la orele 10 a vorbit Popa Nicolae soldatilor. Dupa Nicolae Popa, au trecut la fereastra si alti legionari care au vorbit soldatilor, printre care si Sogo - reanu. Multi soldati dadeau din cap în semn de aprobare.

Câteva minute înainte de ora 12, a venit un colonel si s-a adresat lui Popa Nicolae, somându-l sa se predea în sapte minute, caci altminteri va proceda la ocuparea cu forta a cladirii. Popa Nicolae i-a raspuns ca se va consulta cu cama- razii lui. In discutiile care au urmat, unii înclinau sa se predea. Atunci a interve- nit cu toata energia Cracea Nicolae, care a spus ca "nu avem nici un motiv sa ne predam, pentru ca batalia este generala si noi detinem aici o pozitie-cheie, care poate influenta situatia din restul tarii". Punctul de vedere al lui Cracea a învins si atunci a luat el conducerea grupului. In ipoteza ca vor fi atacati si nu vor mai putea rezista, Ovidiu Târlea, Tibi Novac si Eugen Ratiu s-au decis sa dea foc cladirii, dupa ce îi vor evacua pe prizonieri. Palatul Telefoanelor avea uzina electrica proprie, iar la etajul III se gaseau butoaie cu benzina si motorina.

Intre telefonistele capturate se gasea si o sora a legionarului Sogoreanu. Aceasta s-a pus la dispozitia grupului si si-a reluat serviciul la centrala. îndata au început sa soseasca chemari din toate partile. Centrala de la Brasov detinea toate legaturile cu Ardealul. Legionarii au învatat si ei sa mânuiasca aparatele. Din Ploiesti, din Cluj, din Bucuresti se cereau multe legaturi si lumea întreba ce s-a întâmplat la Brasov. între solicitanti se aflau si multi sefi de autoritati: prefecti, generali, si chiar membri ai guvernului. Tuturor li se comunica ca "Garda de Fier a ocupat institutiile publice din Brasov si lupta pentru abdicarea Regelui".

Expirând termenul de 7 minute, nu s-a mai produs atacul anuntat de colonel. In schimb s-au marit efectivele militare, ajungând aproape de 300. Cercul din jurul cladirii s-a strâns tot mai mult si unii soldati au patruns în curtea din dosul ei, cu gândul sa se strecoare prin subsol în interiorul ei. Dar când soldatii s-au apropiat de ferestrele de la subsol, au fost somati de legionari sa se îndeparteze, caci altminteri trag. Soldatii s-au retras speriati si acesta a fost ultimul incident din noaptea aceea.

A doua zi dimineata, procurorul militar le-a cerut prin telefon sa evacueze cladirea, deoarece lovitura a esuat si rezistenta este zadarnica. In caz de evacuare de bunavoie, li se vor aplica circumstante atenuante. I s-a raspuns de Cracea ca nu se predau, deoarece nu cred în promisiunile lor si pentru ca situatia generala în tara este favorabila Garzii de Fier. Cineva de pe strada, tot pentru a-i demo - raliza, le-a aruncat niste ziare, în care au citit ca "elemente izolate au ocupat câteva cladiri la Brasov si Constanta, dar ca ordinea a fost restabilita si infracto- rii detinuti". Au venit si alte somatii, tot prin telefon, de la Prefectul judetului si de la Comenduirea Pietii, dar cu acelasi rezultat. Legionarii erau decisi sa reziste pâna ce vor sti ce s-a întâmplat la Bucuresti.

Tot în cursul diminetii, au luat contact cu Dr. Apostolescu de la Chestura, care i-a întrebat câti sunt si daca au arme. Au fost fericiti sa afle ca la chestura legionarii sunt stapâni si ca au arme din abundenta. Stiind ca convorbirile tele - fonice sunt ascultate si de autoritati, legionarii de la Telefoane au dat cifre exage rata de oameni si armamentul de care dispun,spunând ca nu duc lipsa de nimic.
Pentru ocuparea Chesturii de la Brasov se constituise un puternic grup legionar, cu un efectiv de 40 de luptatori. De fapt, o parte din legionarii din acest grup aveau o alta misiune la început: sa ocupe Comenduirea Pietii, pentru a obliga apoi pe Comandant, un colonel, sa dea ordine favorabile miscarii. In cele din urma, acestia s-au alaturat grupului de la Chestura, comandant de Victor Apostolescu. Baza grupului o formau Brasovenii, în frunte cu Radu Avram apoi erau bucurestenii, cu Nicolae Crudu si Mircea Nicolau, clujenii cu Victor Apostolescu si Romulus Opris, tarani din judetul Buzau si braileni, în frunte cu Stefan Teodorescu.

Locul de adunare a fost, ca si pentru cei de la Telefoane, parcul din fata Hotelului Aro. Exact la ora 9, cei 40 de legionari au pornit în goana spre chestu- ra. Au trecut pe o straduta laterala prin fata Telefoanelor si au luat-o la dreapta pe o alta strada, unde se afla cladirea Chesturii. Ca si în alte parti, personalul Chesturii era mobilizat pentru a primi ordine de rezistenta contra rebeliunii le - gionare. Atacul i-a surprins tocmai în plina consfatuire.

La intrare erau doua santinele care au fost repede dezarmate si legionarii s-au raspândit ca fulgerul în toata cladirea. Au fost facuti prizonieri Colonelul de Jandarmi Iliescu, un maior de jandarmi, chestorul politiei si mai multi comi- sari. Un comisar si un sergent de oras au încercat sa scoata revolverele si sa tra- ga au fost împuscati. A scapat Lt. Colonelul Ion Barnutiu, reusind sa fuga des - cins si cu capul gol printr-o usa din dos. Daca l-ar fi prins legionarii, l-ar fi îm - puscat, caci fusese comandant al lagarului de la Miercurea-Ciuc si pregatise exterminarea lor. In curte erau masati vreo 40 de gardieni de oras. Acestia s-au refugiat în corpul de garda si s-au baricadat. Personalul politienesc si ofiterii de jandarmi au fost dusi în doua birouri si pusi sub o paza dubla, interna si externa.

Au fost tratati frumos. Dupa primul moment de panica, s-au linistit. Descoperind magazia cu arme, legionarii si-au procurat tot ce le trebuia pentru o rezistenta mai lunga si apoi s-au întors la gardieni, somându-i sa se predea. Acestia au renuntat la rezistenta si dupa ce au fost dezarmati, au fost închisi îm - preuna cu ceilalti.

Dupa lichidarea primejdiei din interior, legionarii au baricadat usile si ferestrele si au pus posturi de paza. Când a aparut armata, îsi luasera toate ma - surile de aparare. Cum strada era îngusta, armata nu si-a putut desfasura fortele. Au blocat numai capetele strazii, fara a aparea soldati în fata Chesturii. La coltu- rile de strada, în dreapta si stânga, au fost asezate mitraliere si din când în când se tragea sporadic, mai mult pentru intimidare, caci gloantele nu puteau patrun- de în cladire, ci treceau paralel cu ea. Legionarii raspundeau tragând în sus,pt. a vedea ofiterii ca au si ei arme. Armata ar fi avut o singura posibilitate sa atace Chestura: sa ocupe cladirile înconjuratoare si apoi de aici sa deschida focul. Din ce motive n-au recurs la aceasta tactica? De la ferestre, din când în când, legio - narii strigau la soldati sa nu traga,caci nici ei nu trag. "N-am venit sa ne omorâm român pe român, ci ca sa ne salvam tara".

Grupul de la Chestura a trecut si el printr-un moment critic pe la 4 noaptea. Se zvonise ca trebuia sa vina în ajutorul legionarilor care luptau la Telefoane si Chestura o baterie de artilerie.

Cum aceasta unitate nu aparuse, se produsese un început de panica. Tot atunci Prefectul judetului, un colonel, i-a somat prin telefon sa se predea, caci altminteri da ordin de atac.

Unii au început sa sovaiasca, punându-si si problema de constiinta ca daca vor fi atacati, cum o sa traga ei în soldatii români? Atunci a intervenit cu toata energia Nicolae Crudu, care le-a spus urmatoarele:
– Cum o sa ne predam? Am venit aici ca sa ne predam sau sa iesim biruitori sau morti? Ce-o sa spuna cei care ne-au trimis? Daca vom fi atacati si va fi nevoie, tragem în oricine. Sa stiti ca eu de aici nu plec viu.

Cuvântarea lui Crudu a avut un efect zguduitor. Moralul s-a refacut si s-a decis rezistenta pâna la capat.

Prefectul a revenit cu amenintarile de câteva ori în noaptea aceea, somându-i sa se predea.
– Nu ne predam, i-a raspuns Crudu. Am venit aici sa biruim sau sa murim. Dar sa stiti ca avem dinamita. Totul e minat, chiar si cladirile dimprejur, încât sarim în aer cu totii daca suntem atacati.

Mai târziu au primit alte telefoane, rugându-i pe sefii legionari sa fie atenti cu dinamita sa nu se întâmple vreo nenorocire. Era indirect o asigurare ca ei n-au de gând sa atace.

Cladirea Chesturii era încercuita de cel putin trei companii. La Telefoane era o alta trupa. Dar nu se observa nici o miscare, nici o pregatire de atac.

In ultimele ore ale noptii, tensiunea scazuse. Legionarii au folosit acest moment de liniste ca sa se adreseze din nou ofiterilor si soldatilor:
– Noi, legionarii, stim sa murim si vrem sa ramâna o pagina în istorie ca am murit ca ultimii daci, le-a strigat Crudu.
– Se inaugureaza guvern legionar si Generalul Antonescu va fi seful armatei, le-a spus Victor Apostolescu.

Soldatii, între care erau multi legionari, le-au raspuns ca ei nu trag, chiar daca primesc ordine. Pâna la urma ofiterii si soldatii au fraternizat cu legionarii. Veneau la usa Chesturii cu pusti, cu teava întoarsa spre ei si le ofereau celor dinauntru. Au adus si lazi cu cartuse. Comandantul unei companii era un var de-al lui Traian Cotiga, care fusese împuscat tocmai la Brasov, iar Capitanul Helisescu, comandantul alte companii, le-a spus:
– Nu va temeti. Noi suntem cu voi. Nu vom trage. Va felicit pentru actiune. Era timpul sa faca cineva ceva.

A doua zi, Miercuri pe la ora 11, i s-a dat drumul Colonelului de Jandarmi Iliescu, deoarece trebuia sa plece în Secuime, pentru a lua masuri de evacuare a posturilor de jandarmi de acolo. Colonelul a vorbit frumos de legionari atât sefilor cât si ofiterilor din oras, de modul elegant si corect cum au fost tratati în cursul detentiunii lor si a dat asigurari familiilor celor sechestrati ca acestora nu li se va întâmpla nimic. Colonelul s-a întors la Chestura cu enorme cosuri cu provizii pentru toata lumea, legionari si prizonieri.

In luptele de la Brasov au murit 5 legionari si doi politisti.

Ofensiva legionara de la Constanta

Desi Constanta nu figura în planul initial de batalie si actiunea de aici a fost mai mult improvizata decât organizata, totusi rezultatele ei au fost mult mai im- portante decât cele de la Brasov. Atacul legionar s-a desfasurat la Constanta pe o arie mai vasta, îmbratisând toate institutiile care reprezentau puterea publica si cele mai multe din obiectivele fixate au fost cucerite. La Constanta s-au bucurat legionarii si de un anumit sprijin militar, ceea ce a lipsit la Brasov.

Organizarea loviturii de la Constanta a fost opera lui Eugen Teodorescu, care s-a orientat dupa tehnica revolutionara ce si-o însusise la cursul de prega - tire din Berlin. In primul rând, Eugen Teodorescu si-a propus sa captureze comandamentul Diviziei de la Constanta pentru ca, odata stapân pe el, sa para - lizeze interventia fortelor militare de aici, compuse din 3 regimente, plus o uni- tate de marinari. Mult mai periculosi decât armata erau jandarmii, care dispu - neau de forte puternice si bine antrenate si care daca ar fi ramas liberi, ar fi pu - tut anihila din primul moment unitatile noastre.Scoaterea jandarmilor din lupta era o conditie primordiala a succesului jandarmilor revolutiei la Constanta. Presupunând ca legionarii reuseau sa controleze resorturile de interventie mili- tara si sa blocheze pe jandarmi, puteau sa se mentina multa vreme în institutiile publice fixate sa fie ocupate: Palatul Telefoanelor, Prefectura judetului, Chestura de Politie, Posta si Gara.

Comandamentul Diviziei de la Constanta, având ca raza de actiune atât orasul cât si întreg litoralul, era încartiruit la Cazinoul Militar de pe malul marii. In seara când s-a dat lovitura, seful Comandamentului, în general, era plecat si în locul lui ramasese Colonelul Leonida, cu întreg statul lui major, lua masa la popota Cazinoului Militar, încât prilejul era cum nu se poate mai bun ca sa fie detinut si împiedicat sa mai dea ordine. Având în vedere importanta acestui punct pentru reusita revolutiei,la Cazinoul Militar a concentrat Eugen Teodores cu forte numeroase, atât legionare cât si militare. Conducerea actiunii a fost încredintata lui Puiu Traian, comandant legionar si ofiter de rezerva, ajutat de Vasile Posteuca, care se nimerise a fi concentrat ca ofiter tocmai la Statul Major al Diviziei de la Constanta.

La regimentul 34 Infanterie, legionarii avea ca om de legatura si sprijinitor pe Maiorul Ionescu. El nu s-a amestecat direct în lovitura, dar a înlesnit iesirea din regiment a unei companii de soldati la ordinele sublocotenentului legionar de rezerva, Radu Constantin.

Acesta primise misiunea sa duca compania în fata Cazinoului Militar si sa sprijine din exterior pe Puiu Traian când acesta se va prezenta în fata col. Leonida si-i va cere sa se predea.

De la baza navala de la Mangalia Capitanul Isbasescu, afiliat miscarii, adusese un camion cu 40 de marinari, pe care îi asezase în apropierea Cazinoului Militar, cu scopul ca sa întareasca unitatea condusa de sublocotenentul Radu Constantin.

In seara aceea se afla la Cazinou si Comandorul Lazarescu, împreuna cu alti ofiteri de marina, simpatizanti ai miscarii. El trebuia sa intervina din interior cu informatii care sa deruteze Comandamentul militar si Bucurestii.

In sfârsit, o puternica echipa legionara, formata din studenti medicinisti de la Bucuresti, în frunte cu Bob Munteanu si Mircea Musetescu, asteptau la coltul strazii, de partea cealalta a Cazinoului, desfasurarea evenimentelor. Tot în acest punct trebuia sa soseasca Eugen Teodorescu, Traian Boieru, Socariciu si Tucan.

Dupa cum vedeti, forte disponibile erau mai mult decât suficiente pentru a ocupaComandamentul militar, caci la Cazinou nu exista corp de garda. Si totusi operatia n-a reusit din cauza lipsei de coordonarea grupelor care participau la actiune. Mai întâi s-a facut confuzie între Cazinoul Militar si Cazinoul Civil. Marinarii lui Isbasescu si echipa bucurestenilor s-au concentrat la Cazinoul Civil si abia mai târziu s-au apropiat de Cazinoul Militar, când aici batalia era pe punctul sa se piarda. De asemenea, între Radu Constantin, comandantul com- paniei, si Traian Puiu n-a existat o clara precizare a rolului fiecaruia.

Compania facuse front în fata Cazinoului, în forma de semicerc. Traian Puiu a intra în corpul de garda si i-a comunicat plutonierului de serviciu sa scoata garda, caci va fi înlocuita cu o companie întreaga. Plutonierul era pe punctul sa execute ordinul, când a început sa se auda împuscaturi în oras. Atunci colonelul Leonida, nelinistit de zgomotul de afara, a iesit cu toata ofiterimea sa vada ce se întâmpla. Oprindu-se în fata lui Puiu, acesta i-a spus Colonelului ca Garda de fier, împreuna cu Generalul Antonescu, au luat conducerea Statului si dânsii sunt invitati sa nu reactioneze. Atunci a întrebat Colonelul:
– Dar D-ta cine esti?
– Sunt Traian Puiu, Comandant legionar.
– Si de ce porti uniforma militara?
– Sunt concentrat, viu de pe zona.
– Dar de ce D-ta, ca artilerist, ai o companie de infanterie?
– Pentru ca actiunea de preluare a puterii se face de comun acord între Garda de Fier si Generalul Antonescu.

Colonelul trimite atunci pe Lt. Colonel sa cheme la telefon si sa afle ce se întâmpla în oras. Ajutorul lui se întoarce cu raspunsul ca centrala telefonica este ocupata de Garda de Fier. Acelasi rezultat la Prefectura si la Legiunea de Jandarmi.

Colonelul Leonida si Ofiterii lui treceau printr-un moment dificil. Dar atunci Colonelul are o inspiratie si cu o prezenta de spirit uimitoare ordona companiei sa faca stânga împrejur si înapoierea la regiment. Traian Puiu a ramas descoperit, împreuna cu Posteuca Vasile, care se alaturase din primul moment actiunii lui.

Cât priveste pe Radu Constantin, nici el nu s-a putut salva. N-a facut multi pasi si a fost arestat de corpul; de garda al Comandamentului. Puiu Traian a început atunci sa parlamenteze cu Colonelul Leonida, spunându-i sa nu treaca la contra-masuri si sa nu dea ordine de represiune pâna la 6 dimineata, caci scena de ocupatie a oraselor se repeta în toata tara si pâna dimineata se va sti care e rezultatul. Colonelul a acceptat armistitiul, l-a invitat pe Puiu în biroul lui si au discutat amical situatia.

Pe la orele 10, focurile se cam rarisera în oras, vine un maior si îi comunica Colonelului ca Marina a reusit sa stabileasca contactul cu Bucurestii prin apara- tele Hughes si de aici li s-a comunicat ca în Capitala e liniste, iar marina a primit ordine sa curete orasul de cuiburile de rebeli. Intr-adevar, la scurt interval, s-au auzit din nou rafale de mitraliere, care au durat toata noaptea, ceea ce însemna ca se executa ordinul venit de la Bucuresti. Colonelul Leonida a intrat si el în contact cu Comandamentul Marinei prin aceleasi aparate si la întoarcere i-a comunicat lui Puiu ca e nevoit sa-l declare arestat. Puiu a insistat ca pâna la ora sase dimineata sa se pastreze armistitiul si sa nu se treaca la represalii, pentru a vedea ce se întâmpla în Capitala. La 6 dimineata, Puiu a fost scos din birou si condus în corpul de garda, unde s-a întâlnit cu alti arestati: Capitanul de marina Isbasescu, Sublt. Posteuca, Lt. Jorjoaia si Sublt. Radu Constantin. In timpul cât au stat împreuna, au început sa-si povesteasca unii altora pataniile lor. Povestind cum a fost arestat, Capitanul Isbasescu le-a spus ca vazând ca a trecut ora 9 si nu vine nimeni la locul întâlnirii, a pornit cu marinarii în directia Cazinoului Militar, ca sa-l ocupe singur.

A fost împresurat si arestat cu tot grupul marinarilor considerati si ei "rebeli". Echipa studentilor de la Bucuresti a avut aceeasi soarta. In retragerea lor spre centrul orasului, dupa ce au vazut ca a esuat actiunea de la Comandament, au fost culesi de patrulele militare care circulau pe strazi.

Ofiterii care treceau pe la cei arestati le deplângeau soarta si îi asigurau ca fapta lor e asa de grava încât în 24 de ore vor fi împuscati, fiind acuzati de "înalta tradare".
Esecul de la Comandamentul Militar a fost compensat într-o oarecare masura prin stralucita victorie repurtata de legionari asupra jandarmilor. Prin actiuni îndraznete si bine concepute, toate centrele jandarmeresti din Constanta au fost cucerite de legionari: Inspectoratul de Jandarmi pentru toata Dobrogea, Legiu - nea de Jandarmi pentru judetul Constanta (compania de jandarmi rurali) si Legiunea Mobila de Jandarmi. Jandarmii din Legiunea Mobila erau încazarmati si îndeplineau diverse misiuni în întreaga Dobroge.

In momentul când s-a dezlantuit atacul legionar, se gaseau cantonati aici 200 de jandarmi.
Legiunea Mobila de Jandarmi îsi avea resedinta într-o cazarma de la bariera orasului. Când au patruns legionarii în cazarma, jandarmii de aici, în numar de 200, tocmai se pregateau de culcare. Echipa legionara, condusa de Atanasie Chircu, nu avea mai mult de 20-25 de oameni. Dar iuteala cu care au procedat si spaima ce le-a provocat-o prin atitudinea lor hotarâta a fost asa de mare încât i-a facut prizonieri pe toti. Câtiva plutonieri de la intrare care au încercat sa se opuna au fost fulgerati de legionari si groaza i-a cuprins pe toti.

Sub amenintarea grenadelor si a pustilor mitraliere pe care le capturasera, legionarii i-au somat pe jandarmi sa se predea si sa coboare la subsol unde au fost închisi. Dupa ce primejdia interna a fost eliminata, se punea problema cum sa se apere de trupele ce vor putea veni.

Atanasie Chircu a avut ideea sa nu se baricadeze în cladire, cum au facut alte echipe, ci sa-i tina pe agresori la distanta. Chircu a asezat posturi legionare la colturile strazilor, cu ordinul sa traga rafale cu pustile mitraliere de-a lungul strazilor ori de câte ori vor observa ca se apropie soldatii si vor sa-i încercuiasca. In modul acesta, armata a fost tinuta la distanta pâna dimineata, când s-a renun tat la rezistenta. La plecare, legionarii i-au eliberat pe jandarmi si apoi au dat foc cladirii centrale, care a ars trei zile. Atanasie Chircu s-a acoperit de glorie în aceasta lupta. Un alt eveniment care s-a distins prin vitejia lui a fost Legionarul Chinezu.

La Legiunea de Jandarmi Constanta (Compania rurala) a savârsit acte de eroism echipa condusa de legionarul Macovei, care a si cazut grav ranit. Legionarii au pus stapânire si pe acest centru, împiedicând prin actiunea lor ca jandarmii din judet sa intervina în luptele din oras.

La Inspectoratul de Jandarmi din Strada Mangaliei a fost repartizata echipa de sub conducerea lui Nelu Gheorghiu, fratele lui Gogu Gheorghiu. Seful aces- tui grup si-a ales el singur camarazii care sa-l însoteasca, atât din oras cât si din judet, formându-si o echipa omogena si de mare eficacitate. Intre participanti a fost si Mihai Teodorescu, fratele lui Eugen Teodorescu. Atacul s-a dezlantuit ca o furtuna. La ora 9 seara, legionarii s-au apropiat în goana de Inspectorat si în vazul oamenilor care circulau pe strazi, au dezarmat politistul si jandarmul care erau la intrare si au patruns în cladire. Cum parterul era prea expus unui atac din strada, s-au urcat la etaje, pe care le-au ocupat si baricadat. Intr-o camera la etaj au gasit un comisar de politie si un plutonier care au scos revolverele si au vrut sa traga. Dar n-au mai avut vreme sa-si puna gândul în aplicare, cai au cazut raniti de gloantele legionarilor.

Sosind armata, a ocupat cladirile vecine si au început sa traga în ferestrele de la etaje. Ca sa nu fie loviti, legionarii se târau pe podea si din când în când trageau si ei focuri de arma în aer.

La urma s-a ajuns la un armistitiu tacit cu armata. Nu mai tragea nimeni. Armistitiul a fost întrerupt de incidentul cu comisarul Nicolau, Seful Sigurantei de la Constanta. Acesta a încercat sa patrunda la etaj si sa-i surprinda pe legio - nari cu arma încarcata. Dar a fost descoperit pe când urca si s-a rostogolit pe trepte ranit de un glonte. La un moment dat armata a început din nou sa traga focuri razlete. In cursul acestor împuscaturi, a cazut lovit mortal legionarul Constantin Ardeleanu. Respirând înca a fost evacuat, dar se pare ca nu i s-a dat nici o îngrijire medicala si a murit. Asa a ramas situatia pâna la ora 7 dimineata când s-au predat.

Prefectura judetului se înscrie ca un alt trofeu în panoplia vitejiei legionare. La asaltul de la Prefectura a participat o echipa de 15 legionari, sub conducerea lui Virgil Gheorghiu. Din acest grup faceau parte Nicolae Rosca si Ovidiu Stanescu. La ora 9 seara echipa era concentrata în parcul din fata Prefecturii.
Intrarea în cladire s-a facut cu oarecare usurinta, deoarece unul dintre legionari, Zisu Bitaracu, era în uniforma de sublocotenent. La intrare erau doi soldati, care, când l-au vazut pe ofiter, i-au prezentat armele. Echipa care venea dupa el i-a dezarmat si i-a facut prizonieri. In interiorul Prefecturii se mai aflau vreo pa- tru soldati. Dupa o mica rezistenta, s-au predat si acestia fara varsare de sânge. Dar cum, în afara de paza interioara, mai exista si un grupe de soldati care pazea Prefectura din exterior, acestia dându-si seama de cele întâmplate, au încercat sa patrunda înauntru. Cum poarta era închisa, au spart-o si au navalit în holul de la intrare. Atunci legionarii au azvârlit niste petarde care au facut un zgomot asurzitor. Soldati s-au retras speriati, crezând ca sunt grenade. Prefectura a fost înconjurata de o companie de soldati, care au început sa traga în ferestre. Legionarii se târau de-a busilea dintr-o camera înalta. De câteva ori soldatii au încercat sa navaleasca în Prefectura, dar tot de atâtea ori au fost respinsi. In cele din urma, ca si înalte parti, s-a ajuns la un armistitiu. Nu s-a mai tras. A doua zi dimineata, la ora 6, au evacuat Prefectura si întreaga echipa a fost arestata.

La asaltul de la Posta, condus de legionarul Neata din Hârsova, au cazut legionarii Cavachi si Caporani, omorâti de soldati dinauntru. Posta a fost ocupa ta de legionari, dar n-au putut-o tinea decât trei ore. Printr-o neatentie de-a lor, alti soldati s-au strecurat prin spatele cladirii, au spart un geam si au patruns înauntru. Au evacuat cladirea si au avut timp sa dispara.

Centrala Telefoanelor a fost ocupata cu relativa usurinta de catre o echipa cu Gogu Gheorghiu, din care facea parte Cola Chirani, Zeana, Funda si Mitica Georgescu, fratele Decemvirului. Legionarii au patruns la parter, dar când sa urce la etaj, au fost întâmpinati cu puternice focuri de arma si au fost siliti sa se retraga.

Nici gara Constanta n-a putut fi ocupata. Seful echipei, legionarul Vasile Cucu, întârziind, legionarii din echipa lui au fost luati de Atanasie Chircu si au participat la asaltul de la cazarma jandarmilor. Sosind târziu Cucu si crezând ca ceilalti n-au venit la întâlnire, s-a dus singur sa ocupe gara... A fost arestat si crâncen batut la Comenduirea Pietii. In luptele de la Constanta au cazut 3 legio- nari si 7 jandarmi si politisti.

(va urma)