miercuri, 11 decembrie 2013

Sfirsitul unei domnii singeroase (31)



Horia Sima






O conferinta în patru


Colonelul Vorobchievici, cum am aratat în capitolul precedent, fusese chemat la Bucuresti de Rege pentru a-i raporta de atitudinea guvernului german fata de persoana lui de regimul ce-l prezida. Raportul atasatului militar n-a avut efectul asteptat de el la Palat, cum îsi imagina cu multa ingenuitate Vorobchievici. In schimb i-a provocat lui Moruzov un puternic soc psihologic, determinându-l sa creada ca pozitia Regelui este pierduta. Moruzov si-a însusit suta la suta conclu- ziile lui Vorobchievici – o totala întelegere între Rege si miscare – si pentru a le aduce la îndeplinire a aranjat o întâlnire în patru în casa Generalului Coroama din Strada Sfintii Voevozi 24: eu, Moruzov, Vorobchievici si Generalul.

Nu stiam de venirea la Bucuresti si nici de motivul pentru care Moruzov propusese o întâlnire în casa Generalului Coroama. De abia atunci l-am cunos- cut pe Colonelul Vorobchievici si am aflat de strânsele lui relatii cu Rosu si Biris, caci acestia nu-mi scrisese nimic înainte de la Berlin. Atasatul militar mi-a facut o impresie buna. Un om integru si devotat intereselor patriei.

Subiectul discutiei nu numai ca m-a surprins, dar mi-a creat o stare de neliniste si îngrijorare: formarea unui nou guvern.Vorobchievici a expus proas- ta situatie care domnea la Berlin în jurul Regelui, din care cauza nici Transilva- nia nu poate fi aparata, si a cerut imediata formare a unui nou guvern, în care miscarea sa fie larg reprezentata. E singura posibilitate de a se salva atât Tronul cât si granitele apusene.

Tema nu era noua pentru mine. Aproape de doua luni în sir, de la iesirea mea din guvern si chiar de mai înainte, pledam aceeasi cauza. Dar redeschiderea acestei probleme, în acel moment, ma stânjenea cumplit. Intâi, pentru ca îmi pierdusem încrederea în capacitatea Regelui de a face un gest de generozitate si, în al doilea rând, abandonasem ideea colaborarii cu Regele si ma aflam la doi pasi de revolutie.

Nu ma încânta presedintia guvernului, când scopul revolutiei ce-o pregateam era abdicarea Regelui.
Dar cum puteam sa-mi dezvalui gândurile, am acceptat sa particip la discutie.
Am propus pe Generalul Coroama presedinte de consiliu, dar Moruzov, secundat de Vorobchievici, staruia ca eu sa iau conducerea guvernului. Ma între bam atunci, în sinea mea, daca Moruzov mai vorbeste în numele Regelui sau este o ideea personala a lui? Propunerea lui Moruzov nu se potrivea cu expe - rienta mea, cu nenumaratele mele încercari de a-l determina pe Rege sa conce - dieze guvernului Gigurtu, facând loc unei formatii legionare.

Regele tinea cu dintii de guvernul Gigurtu. Sa-si fi schimbat gândul dupa întoarcerea lui Valer Moldovan de la Berlin? Nu-mi venea sa cred. Dar daca Moruzov a pierdut contactul cu realitatile de la Palat, pe care eu le intuiam mai bine?
Mi-am propus sa fiu extrem de prudent si sa nu ma angajez în directia lor.
Le-am servit un argument realist, logic si convingator. Le-am explicat ca acum, când nu ne mai despart decât câteva zile de decizia Puterilor Axei, care va hotarî soarta Transilvaniei, miscarea legionara nu se poate consuma în actul cedarilor teritoriale.
Daca am fost chemati la putere înainte de a se începe tratativele cu Ungaria, atunci am fi acceptat raspunderile, caci stiam ca vom putea apara cu succes ho- tarele Transilvaniei, dar acum e prea târziu... Miscarea legionara trebuie sa ra - mâna o rezerva nationala la dispozitia Regelui pt. actiunea de refacere a tarii, dupa ce se va încheia aceasta faza dureroasa.
Am facut bine ca nu m-am lasat antrenat pe aceasta panta, caci influenta lui Moruzov era în declin pe vremea aceea la Palat si, dupa cum vom vedea mai de- parte, va cadea în curând în dizgratie.
La despartire Vorobchievici m-a întrebat ce sa le comunice lui Rosu si Biris.
– Spune-le sa se întoarca acasa, caci raporturile interne s-au normalizat si tara are nevoie de munca si inteligenta lor.


In vizuina lui Moruzov


La doua zile dupa întâlnirea din casa Generalului Coroama, primesc un telefon din partea lui Moruzov, rugându-ma sa-l vizitez la Serviciul Secret, pentru ca are sa-mi comunice ceva important. Cum nu fusesem niciodata în acel loc, mi-a dat adresa, Strada Saita, cum intrai în Bulevardul Carol pe dreapta.

Ce-o mai fi si asta? Nu ma mai despartea decât o saptamâna de ziua atacului – fixata pentru 1 Septembrie – încât aceasta invitatie ma nelinistea. Sa fi aflat Moruzov ceva de pregatirile noastre si vroia sa ma captureze? M-am sfatuit cu camarazii ce se aflau în acel moment cu mine. Sa ma duc, sa nu ma duc? Sa ma ascund, pretextând ca am plecat în provincie, pâna în ziua loviturii?

Am trecut prin framântari cumplite. Sa se termine oare toata straduinta noastra în mod atât de trist, descoperiti si prinsi înainte de întreprinde ceva? Ca în Ianuarie 1939? Si cine stie cu câti morti si arestati din nou?

Dupa multe sovairi, m-am decis sa-mi asum acest risc si sa-l calc pe Moruzov în vizuina lui. Mi-am facut urmatoarea socoteala. Daca nu e nimic si nu ma duc, de abia atunci îi trezeam banuieli si ne expuneam la urmariri.

O conditie fundamentala a reusitei loviturii era sa mentin contactul cu inamicul pâna în ultimul moment. Nu numai ca nu puteam parasi Capitala, dar trebuia sa ma arat peste tot, cu aceeasi frecventa, desfasurând o activitate politi- ca normala. Nu puteam lipsi asadar nici de la întâlnirea cu Moruzov.

L-am luat pe Traian Borobaru cu mine si l-am lasat afara în strada, la o distanta potrivita. Daca nu ieseam într-o ora si jumatate, trebuia sa dea alarma. Un grup de legionari era pregatit sa patrunda cu forta la Serviciul Secret.

Moruzov m-a primit cu bunavointa de altadata. N-am observat nici o schimbare în atitudinea lui,ceea ce nu m-a asigurat de intentiile lui pacifice, caci putea sa fie o simpla masca. M-a condus într-o sala mare, încarcata cu dulapuri metalice. Apoi, mi-a spus:
– Uite, D-le Sima, pentru ce te-am chemat. Sa nu crezi ca în timpul asta am ra - mas inactiv. Sunt decis sa curat tot aparatul politienesc de elementele care s-au compromis în asasinarea legionarilor. Asa cum am facut cu Bengliu.

M-am uitat la el cu aerul unui om care se trezeste dintr-un cosmar. Am respirat usurat. Eu care tremuram sa nu fiu înhatat, aveam în fata mea un om care tremura el de viitorul lui si îsi cauta salvarea la mine.
– In aceste sertare sunt fisierele cu numele tuturor comisarilor si agentiilor de politie din tara. Le vom examina rând pe rând ca sa vezi ce schimbari am facut.

Mi-a indicat ce comisari a suspendat, pe care i-a trecut în pozitii inferioare sau i-a stramutat dintr-o localitate într-alta. Intreg aparatul politienesc era rava- sit. Ordinele fusesera date si schimbarile erau în curs de rezolvare.

Cu rabdare, Moruzov a trecut de la un sertar la altul, voind sa-mi arate tot, ca sa ma convinga de lealitatea lui.
M-am aratat profund recunoscator de actiunea lui, de epurare a politiei, dar gândul meu era în alta parte. Timpul trecea, depasisem ora convenita si mi-era teama ca Borobaru, conform consemnului primit, sa nu dea alarma si sa nu ma trezesc cu un grup de legionari asaltând Serviciul Secret. Totul s-ar fi pierdut.
Cu mare greutate m-am despartit de Moruzov, care vroia sa-mi explice în amanunt criteriile dupa care a procedat la reorganizarea politiei. Când am iesit de la Serviciul Secret, Borobaru era înca la postul lui. Cinci minute daca as mai fi întârziat, ar fi plecat în cautare de ajutor. A fost nespus de fericit când m-a vazut.
Din cele ce am constatat la Serviciul Secret, am tras concluzia ca politiile din tara numai nominal erau subordonate Directiei Generale a Sigurantei si ca acela care dispunea efectiv de toate numirile si schimburile era Moruzov.
Rasturnarile provocate de Moruzov în aparatul politienesc tocmai în ajunul loviturii erau în beneficiul nostru, caci comisarii, despartiti de misiunile lor de pâna acum, nu mai erau în stare sa se ocupe în noile functii si de supravegherea legionarilor.


Moruzov ma invita la Canaris


Abia ma dezmeticisem din vizita mea în Strada Saitei si a doua zi ma cauta si îmi pune o noua problema:
– D-le Sima, nu ai vrea sa ma însotesti la Berlin ca sa vedem împreuna pe Amiralul Canaris, care este un puternic personaj al celui de-al Treilea Reich, dar momentul mi se pare inoportun. Gânditi-va la ce-ar putea sa iasa daca s-ar auzi ca am calatorit împreuna la Berlin. Ne-am compromite reciproc. Stiti ca o parte din legionarii din Berlin nu vad cu ochi buni colaborarea mea cu Regele Carol si cer abdicarea lui. Acum daca ne vor vedea împreuna, vor zice ca avem ceva împreuna, ca am intrat în slujba d-tale si mai stiu ce. Poarta va fi deschisa larg tuturor calomniilor, când în realitate colaborarea noastra este strict politica si pentru binele patriei. D-ta, la fel, vei avea de îndurat. Eu care cunosc mai bine politica germana, stiu ca în sferele militare partidul national-socialist nu este agreat. Aceasta animozitate se pare ca exista si în serviciile Amiralului Canaris si atunci, prin ricoseu, ai avea d-ta de suferit din cauza prezentei mele.
– Mai bine,du-te d-ta singur, vorbeste cu Amiralul si de mine si,mai târziu, când situatia politica se va limpezi si nu vom mai avea de întâmpinat aceleasi riscuri, îl vom vedea împreuna.
Moruzov a acceptat punctul meu de vedere si n-am mai insistat.

Scapasem de o noua si grea încercare. Daca as fi plecat în acele momente la Berlin, ar fi trebuit sa abandonez planul de actiune, când nu ma mai despartea decât câteva zile de ora H.
O alta primejdie care m-ar fi pândit la Berlin, daca m-as fi dus cu Moruzov, ar fi fost ca se dezvaluia fragilitatea legaturilor mele cu guvernul german, mai bine zis, inexistenta lor. Fara îndoiala Moruzov mi-ar fi cerut sa-l vada pe Himmler, presupusul meu patron, iar eu nu l-as fi putut prezenta nici unui comisar de politie! In acel moment nu as mai fi prezentat nici un interes pentru el si pentru Palat,caci mitul fabuloaselor mele legaturi la Berlin se prabusea...

Dar de ce graba lui Moruzov sa se duca în acele zile cruciale la Berlin? El nu se ducea nici pentru Rege si nici pentru chestiunea Transilvaniei, ci exclusiv pt. sine. Simtind ca se vor produce schimbari mari în tara, el vroia sa-si asigure spa- tele. Daca ar fi încercat cineva sa se atinga de el, cu sau fara Regele pe Tron, Amiralul Canaris trebuia sa-l salveze, intervenind la Bucuresti. Pe mine ar fi vrut sa ma aiba Moruzov alaturi de el, pentru a-i da garantii lui Canaris ca din partea miscarii nu i se va întâmpla nimic.

Ultimele episoade, în care Moruzov a fost protagonistul, întâlnirea din casa Generalului Coroama, vizita mea la Serviciul Secret si invitatia de a-l vedea îm- preuna pe Canaris, s-au petrecut una dupa alta, la scurt interval de timp, de la 24-28 August 1940. Cert este ca Moruzov nu mai era în tara când s-a decretat arbitrajul de la Viena, 30 August, si nici în zilele urmatoare, când a izbucnit revolutia legionara.
Plecarea lui a fost providentiala, caci daca ar fi fost în tara, l-ar fi oprit pe Rege sa încredinteze puterea Generalului Antonescu si atunci evenimentele ar fi luat alt curs.


Forul Legionar si revolutia


In ajunul dezlantuirii contra Regelui Carol, unitatea miscarii era impunatoare. De sus pâna jos nici o fisura în edificiul ei.
Ultimii partizani ai lui Noveanu, Radu Mironovici si Victor Corbutiu, se desprinsesera de el, predându-se evidentei. Nu mai încapea nici o îndoiala acum asupra hotarârii lui Noveanu si a celorlalti ministri legionari de a-si lega defini- tiv soarta de Regele Carol si în orice conditii, chiar daca prezenta lor în guvern ar antrena si raspunderea miscarii în iminentele pierderi teritoriale la granita de vest.

Forul Legionar avea o enorma importanta în batalia angajata cu regimul, deoarece asigura unitatea miscarii si acoperea activitatea mea politica. Nu eram exponentul unui sector, unui fragment de Legiune, când vorbeam de Palat sau în alta parte, ci al întregii miscari.

Când, pe la începutul lunii August, am facut primii pasi pe teren mi-am pus problema daca este bine sa asociez la actiune si Forul Legionar.Am ajuns la con- cluzia ca trebuie tinut de-o parte, din doua motive. Daca lovitura nu izbutea, s-ar fi evitat sa fie trasi la raspundere acesti oameni care reprezentau ultimele cape tenii legionare scapate din prigoana trecuta.

In al doilea rând, componenta Forului Legionar nu oferea certitudinea unei adeziuni masive la ideea revolutiei. Unii m-ar fi urmat, dar altii s-ar fi opus per- spectivei de a juca totul ca pe-o carte si atunci rezultatul ar fi fost contra-produ- cator.

Tocmai în ultimele zile ale lunii August, am trait o întâmplare care mi-a dat dreptate în atitudinea prudenta adoptata fata de For. Mile Lefter, cum am spus, se ducea regulat la Serviciul lui Moruzov, unde facea ore de birou. La o sedinta a Forului, se întoarce de acolo agitat si ne spune:
– Am aflat la biroul lui Moruzov o veste nelinistitoare. Miscarea pregateste o lovitura contra Regelui.
– Si D-ta ce-ai raspuns?, l-am întrebat eu foarte linistit.
– Am negat categoric.
– Bine ai facut. Sunt niste intrigi din partea unor cercuri pentru a asmuti din nou pe Rege contra noastra. Evident ca e o absurditate.

Li s-au luat tuturor o piatra de pe inima si am trecut la ordinea zilei.
Fata de Razleti am adoptat aceeasi tactica. Marea majoritate au fost tinuti în ignoranta, de teama sa nu se filtreze ceva la Palat, cu atât mai mult cu cât de asta data nu mai era Capitala centrul luptei. Numai câteva elemente, alese cu mare grija, au primit în cadrul luptei planului de actiune.

Dupa 6 Septembrie, Colonelul Zavoianu, Dr. Dumitru si altii au fost foarte mâhniti ca n-au stiut nimic de actiune, deoarece ar fi vrut sa participe si ei la aceasta batalie cruciala pentru destinele Legiunii si ale Neamului.


O convorbire cu Horia Codreanu


Tot în ultima saptamâna a lunii August am avut o lunga convorbire cu Horia Codreanu, în casa Colonelului Zavoianu, convorbire care merita sa fie mentio - nata, caci avea atingere cu actiunea în curs si putea afecta întreaga desfasurare a luptei.
Profesorul Codreanu era nemultumit de purtarea fiului sau din cauza strânselor lui legaturi cu Vasile Noveanu. Rareori venea pe la Profesor si totdea- una era energic admonestat de tatal sau. Odata, nu stiu ce facuse, s-a mâniat asa de tare pe el încât era decis sa-l dezmosteneasca, ridicându-i dreptul de a-i purta numele.

Eram pe atunci în casa la Profesor cu Alecu Ghica, Horia Cosmovici si Dr. Popovici. Cu mare greutate l-am potolit sa nu faca acest pas.

Intr-o zi Horia Codreanu, ajutat de câteva elemente din jurul lui, l-a sechestrat pe Constantin Stoicanescu într-o casa si l-a tras la raspundere pentru atitudinea lui contra lui Noveanu. Dupa aceasta întâmplare, m-am ferit sa dau ochi cu Horia Codreanu si întotdeauna umblam însotit.

As fi refuzat sa stau de vorba si acum cu el daca nu ar fi insistat Colonelul Zavoianu si mai ales pentru ca întâlnirea nu implica nici o primejdie, fiind fixa- ta în casa lui.

Era într-o dupa masa. Colonelul ne-a lasat singuri. Nu-l mai vazusem pe Horia Codreanu din 1934, de la Jilava, când ofiter fiind, a fost arestat, scos din armata si adus la închisoare, exclusiv pentru vina de-a fi fratele Capitanului. Aceeasi fata angelica, cu ochii verzi si profunzi, doar ca era mai mic de statura. Când a început sa vorbeasca, l-am ascultat vrajit. Avea o voce sonora de bariton, care aducea mult cu a Capitanului, si un talent remarcabil de a-si expune ideile, cu o logica impecabila. A vorbit mai mult el, câteva ore în sir, fara sa dea semne de oboseala si eu sa-mi pierd o clipa atentia.

Ce mi-a spus? Mai întâi a facut responsabil comandamentul legionar din prigoana de moartea Capitanului, dar nu pentru atentatele ce s-ar fi savârsit atunci, caci cu ele sau fara ele, Capitanul tot ar fi fost asasinat, ci pentru ca nu am organizat o expeditie pentru scoaterea lui din închisoare, trebuia facut ceva pentru eliberarea lui, chiar împotriva vointei lui. Soarta lui era pecetluita si uni- ca posibilitate de a-i salva viata ar fi fost sa fie eliberat cu forta.

I-am raspuns ca nu numai comandamentul legionar, ci si multi legionari liberi au venit cu propunerea unei lovituri la Râmnicu-Sarat, dar am fost perma- nent frânati de teama unei nereusite, caci, în acest caz, am fi fost facuti respon - sabili de moartea Capitanului. In învalmaseala ce s-ar fi produs cu jandarmii, cu certitudine ca ar fi fost ucis si el. I-am reamintit apoi ca stie tot asa de bine ca si mine, din gura Doamnei Codreanu, ca a existat un plan de evadare al Capitanu- lui, bazat pe o complicitate interna, care avea mult mai mari sanse de reusita. Un capitan de jandarmi s-a oferit sa-l scoata, dar Capitanul a refuzat, temându-se probabil de o cursa.

A trecut apoi la alt subiect, la relatiile cu regimul. Nu mi-a facut apologia lui Noveanu si nu mi-a vorbit nimic de prezenta ministrilor legionari în guvern. Considera situatia Regelui mai mult decât critica, disperata. Daca acum s-ar întreprinde ceva din partea miscarii, Regele zboara de pe Tron. Si atunci a înce- put sa-mi desfasoare teoria lui despre o lovitura de Stat. Pe masura ce înainta în expunere, m-a cuprins nelinistea. Caci conceptia lui nu era decât copia planului meu de actiune: aceeasi idee de a ataca institutiile publice concomitent în mai multe orase si de a antrena si armata în lovitura.

Am ramas perplex. I-o fi dezvaluit ceva Profesorul? Daca stie Horia Codreanu, stie si Noveanu, si daca stie Noveanu, va afla si Palatul. Puteam fi surprinsi si arestati chiar înainte de a intra în lupta. Cum însa Profesorul se afla la Calima - nesti, parca nu-mi venea sa cred sa fi aflat ceva de la el. Dar daca îmi spune aces- te lucruri ca sa ma descopar eu, ca sa afle chiar de la mine daca nu pregateam ceva contra Regelui? Vazându-l pe el atât de entuziasmat, nimic mai natural decât sa-i fac si eu confidenta ca se pregateste ceva în sensul planului sau. Dar daca exista o actiune paralela a lui Horia Codreanu, de care eu nu stiu nimic, si el înfatisându-mi-o în amanunte, ar vrea sa ma convinga sa particip la lovitura proiectata de el? Câte idei nu mi-a trecut prin minte în acel moment!

La urma îmi spune ca încheiere a pledoariei lui pentru o razvratire:
– Situatia interna este de asa natura astazi, este atât de exploziva, încât cine trage primul glonte de revolver, acela câstiga batalia.
Spusese un mare adevar si iarasi ma întrebam daca nu pregateste el ceva si lovitura lui sa nu premearga actiunii organizata de mine, alarmând autoritatile?
– Iata ce e, draga Horia, i-am spus. Ai dreptate în tot ce spui. Stiu o actiune con- tra Regelui, în aceste momente de adânca nemultumire populara, ar duce mate- matic la prabusirea lui.
Dar nu tii seama de factorul extern. Rusii ne pândesc. Stiu ca Regele este detestat de marea majoritate a poporului românesc, dar daca, printr-o revolutie, deschidem portile invaziei rusesti, nu te gândesti la raspunderea uriase ce ne luam? Eu nu pregatesc nimic si te sfatuiesc si pe d-ta sa nu apuci aceasta cale primejdioasa.
Este adevarat ca eu lupt pentru darâmarea actualului guvern, din care, din nefericire, fac parte si unii camarazi de-ai nostri, dar aceasta actiune o duc exclu siv prin mijloace politice.

Mult mai târziu mi-am dat seama ca Horia Codreanu nici nu auzise nimic si nu planuia nimic. Avusese o intuitie geniala a ceea ce trebuia facut în acel moment, o scaparare de inteligenta din acelea pe care numai Capitanul le avea. A fost ca o flacara interioara, care s-a stins apoi. Horia Codreanu avea o multime de calitati, dar îi lipsea stabilitatea sufleteasca, ceea ce îl facea inapt pentru activi tatea politica.


Manifestul si tiparirea lui


In noptile de 28 si 29 August, am lucrat la redactarea manifestului revolutiei le - gionare. Ziua nu puteam scrie, caci eram ocupat cu alte zeci de treburi. Asa cum m-am înteles cu Profesorul Codreanu, el trebuia sa citeasca de la Radio Brasov (Bod) o proclamatie catre tara, în numele sau propriu, prin care sa ceara popo - rului sa se ridice si sa alunge pe tiran. Revolutia trebuia sa se desfasoare în doua faze: mai întâi eu sa fac începutul, cu manifestul semnat de mine; apoi trebuia sa intervina Profesorul, pentru ca, cu greutatea numelui sau si cu raza de auditie pe care i-o oferea emisiunea de radio, sa creeze momentul psihologic favorabil unei razvratiri în masa. Actul al doilea era mai important decât primul. Numele de Codreanu, asociat la revolutie, ar fi dat un impuls considerabil actiunii.Asa cum îmi imaginam procesul revolutionar, ocuparea Postului de Radio Brasov (Bod) si declaratiile Profesorului de la acest post constituiau factorul decisiv al succe- sului loviturii.

Manifestul conceput de mine nu era o simpla chemare la revolta, ci un do- cument politic, în care explicam poporului toata lupta Legiunii pentru salvarea Patriei si ratiunea pentru care suntem siliti acum sa punem mâna pe arme, ca unicul mijloc pentru a împiedica distrugerea totala a tarii:
ROMANI
La 5 Noiembrie 1936 si la 29 Noiembrie 1937, Capitanul Legionarilor, Corneliu Zelea Codreanu, a declarat urmatoarele:
- "Cerem ca Majestatea Voastra sa pretinda tuturor celor ce conduc sau îsi manifesta pareri cu privire la politica externa a României sa declare ca raspund cu capul pentru directivele pe care si le însusesc.
- Asteptam de asemenea acelasi gest de mare curaj si cavalerism si din partea Majestatii Voastre în ceea ce priveste linia regala de politica externa a României.
- In acest mod, în momentul unei eventuale catastrofe, Tara ar cunoaste si cui apartin raspunderile si natura sanctiunii.
- Nu exista: Mica Intelegere, nici Intelegerea Balcanica, nici Liga Natiunilor. Cine crede în acestea, dovedeste ca nu a înteles nimic.
- Fata în fata stau numai doua lumi.Sub presiunea lor,în clipa razboiului, toate combinatiile diplomatice se vor narui ca niste castele de carton.
- Tara întreaga trebuie sa se cutremure, sa se înalte si sa-i înfrunte pe acei care îi pregatesc moartea. Toti cei ce se gasesc astazi pe linia destinului si a istoriei nationale, au datoria sa ceara si sa impuna scoaterea politicii românesti interne si externe de sub influenta si comanda Masoneriei, Comunismului si Iudaismului.
- Este singura masura salvatoare pentru viitorul Neamului Românesc."
Rezultatul acestei înalte prevederi politice a fost cea mai salbatica prigoana dezlantuita împotriva Capitanului si a tuturor legionarilor: arestari în masa, procese nedrepte, schingiuiri, mii de ani de temnita si sute de morti. O întreaga generatie lovita mai buni legionari linia de politica fixata de Corneliu Zelea Codreanu.
Tot atunci Capitanul nostru a cerut ca sa declare solemn toti cei detin raspunderea destinelor tarii ca vor plati cu capul toate actele care angajeaza viitorul neamului nostru.
Rezultatul acestei politici infame, al carui final nu putea fi decât prabusirea, a ajuns astazi la sfârsitul tuturor eroilor: destramarea interna, izolarea externa, iar pamântul patriei sfâsiat la Nord si la Sud, la Rasarit si Apus.
Cine este vinovat?
Regele a declarat în repetate rânduri ca politica externa îi apartine exclusiv, iar Constitutia din 1938 i-a acordat puteri depline de amestec în viata de Stat. Toate angajamentele de politica externa din ultimii ani s-au facut cu îndemnul si aprobarea lui.
Miscarea legionara a dus o lupta dramatica împotriva lui, în ultimii doi ani, considerându-l vinovat de toate nenorocirile ce s-au abatut asupra tarii, dupa ce aceasta miscare a încercat un lung interval de timp sa-l convinga sa adopte linia nationalista de politica externa si interna.
Dupa arestarea si eliberarea mea, în fata gravei amenintari din afara, am oferit Regelui o ultima sansa de salvare, cerându-i ca printr-un act unic si total, sa faca transferul de putere Garzii de Fier. Am considerat ca interesele supreme ale tarii cereau în aceste vremuri grele o perfecta sinceritate de la un regim tiranic la un regim legionar.
Mi-am luat angajamentul în schimb sa garantez tronul si dinastia. Se putea realiza un act istoric de mare importanta, care ne gasea uniti si închegati în fata evenimentelor externe care se precipitau.
Am acceptat si anumite situatii care însemnau o scadere de prestigiu pentru mine si miscarea noastra, tot din dorinta de a da Regelui posibilitatea sa înteleaga momentul politic si sa se sprijine pe noi.
Nu am fost ascultat!
Dimpotriva, s-a cautat cu mare vrajmasie ca Garda de Fier sa fie lovita în unitatea ei, compromisa si macinata în puterea sufleteasca, iar în ultimele zile înainte de arbitrajul de la Viena, cautându-se punct de sprijin în afara de Axa.
Astazi când dezastrul tarii este îngrozitor de mare, când puterea Statului este farâmitata, când un întreg popor nevinovat e azvârlit în cea mai neagra deznadejde, lovit, umilit, batjocorit, când anarhia cea mai cumplita ne ameninta, când foametea bate la usa si când toata lumea indica pe vinovat, Garda de Fier e silita sa paraseasca atitudinea ei de larga întelegere fata de Rege si sa-i ceara singurul act patriotic ce i-a mai ramas, singura si ultima datorie:
Sa abdice!
E strigatul unanim al tarii. Vointa totala a unui popor.
Orice alta încercare e condamnata pierii. Agentul masoneriei si a iudaismului, omul democratiilor prabusite, autorul dezastrului tarii sa plece de pe tronul României.
Miscarea Legionara este gata sa-si asume raspunderea cu colaborarea si întelegerea tuturor patriotilor cinstiti.
Miscarea Legionara este hotarâta sa asigure continuitatea dinastiei românesti si sa accepte domnia Voievodului Mihail de Alba Iulia.
Miscarea Legionara face apel la întreg aparatul de Stat sa-si dovedeasca sentimentele nationaliste si sa se asocieze Garzii de Fier, sa nu opuna nici un fel de rezistenta, pentru ca nu are a se teme de nici un fel de resentiment.
Miscarea Legionara se adreseaza Armatei Române, adânc lovita în onoarea si mândria ei, si o asigura de toata camaraderia si dragostea legionarilor.
Miscarea Legionara îsi exprima din nou atasamentul ei profund pentru Puterile Axei si încrederea nezdruncinata în spiritul de dreptate care va prezida la alcatuirea Europei de mâine.
Miscarea Legionara cere sprijinul Puterilor Axei în aceste clipe de tragedie interna care ameninta sa rupa echilibrul tarii.
Cu gândul la Capitanul nostru, la cei morti si la cei vii, mergem înainte pe singurul drum ce ne-a mai ramas.
Camarazi,
Hotarârea s-a luat. Victoria e în piepturile noastre.
Nici o putere din lume nu ne va mai putea împiedica sa dam natiei linistea si dreptatea dupa care e însetata.
Bucuresti, 1 Septembrie 1940
HORIA SIMA



Manifestul purta data de 1 Septembrie, pentru ca în aceasta zi, Duminica, 1 Septembrie 1940, ora 9 seara, era prevazut initial sa se dezlantuie atacul. Din motive pe care le voi explica în continuare, a fost amânata data pentru Marti, 3 Septembrie, ora 9 seara.

Manifestul trebuia tiparit. Batut la masina si multiplicat, si-ar fi pierdut mult din efect. Problema a rezolvat-o Nae Mazilescu, student din Romanati, pe care l-am cunoscut în prigoana din 1938, când conducea studentimea legionara din Bucuresti. El se împrietenise cu familia unui tipograf, care se nimerise a fi si sim patizant al miscarii. Acesta avea o mica întreprindere într-o mahala a Capitalei, adica tocmai ceea ce ne trebuia noua. Tipograful si-a luat angajamentul sa culea ga textul noaptea, când lucratorii erau plecati si tot noaptea sa-l traga, pentru a asigura secretul imprimarii. Sâmbata dimineata aveam stocul la dispozitie. Din 2.000 de exemplare câte am comandat, jumatate au ramas în Capitala, iar restul au fost trimise în provincie.


Cauzele dictaturii de la Viena


La întâlnirea de la Berchtesgaden, din 26 Iulie, Hitler a cerut plenipotentialilor români sa se înteleaga cu Ungurii pe baza principiului schimbului de populatie.
Când s-a pronuntat dictatul de la Viena, în 30 August 1940, acest principiu a fost ignorat si s-a procedat la partajul Transilvaniei între România si Ungaria. Ce s-a petrecut între cele doua date pentru ca Führerul sa abandoneze principiul fixat de el însusi pentru rezolvarea diferendului teritorial româno-ungare? Care au fost cauzele au favorizat Ungaria sa primeasca mai mult din tinutul Transilva niei decât i-ar f permis proportia numerica între locuitorii români si unguri din aceasta provincie?
1. In primul rând, Ungurii au fost încurajati de Ciano, Ministrul de Externe al Italiei, total câstigat de partea lor, sa ceara cât mai mult la Conferinta de la Turnu Severin pentru a provoca esecul ei si, în modul acesta, drumul sa ramâna liber pentru o interventie directa a Puterilor în litigiu, la a carui solutionare el spera sa exercite o influenta decisiva.
2. Cu mult înainte de a se deschide Conferinta de la Turnu Severin, Ungurii au masat aproape toata armata lor la granita Transilvaniei, santajând Puterile Axei cu iminenta unui razboi, daca nu li se satisfac cererile revizioniste.
3. Rusia Sovietica a anuntat ca sprijina revendicarile maghiare si bulgare, ceea ce a fortat Puterile Axei sa intervina cât mai repede pentru ca evenimentele sa nu se desfasoare peste capul lor. Stalin ar fi fost enorm de interesat sa izbucneasca un conflict româno-maghiar, caci atunci avea si el oportunitatea sa mai obtina ceva din trupul României. Un razboi ungaro-român ar fi atras dupa sine o interventie germana si ocuparea tarii noastre de Germani, iar Statul Român ar fi devenit eo ipso obiect de partaj între toti vecinii. Daca Germanii invadau Româ- nia, nu li se putea refuza nici Rusilor dreptul sa ia o parte din prada, care ar fi fost Moldova pâna la Milcov.
Berlinul nu putea tolera aceasta evolutie primejdioasa, caci grânele si petrolul României erau esentiale pentru continuarea razboiului.
4. Toate aceste cauze acumulate n-ar fi dus poate la nedreptul si absurdul dictat de la Viena, daca nu s-ar fi adaugat o alta cauza, infinit mai grava, care-si avea originea în însusi Palatul Regal.

Am aratat ca la sfârsitul lui Iulie 1940, Regele Carol a numit ca ambasador la Moscova pe Grigore Gafencu. Insasi aceasta numire era suspecta, indiferent de mandatul cu care a plecat si nu putea provoca decât cea mai mare alarma în cercurile germane. De atunci serviciile germane au urmarit pas cu pas activitati- tile lui Gafencu, pentru a descoperi cu ce scop a fost trimis de Rege la Moscova.

Numirea lui Gafencu nu era întâmplatoare si trebuie conexata cu politica Angliei dupa alungarea ei de pe continent. Ea urmarea sa gaseasca noi aliati pt.a deschide noi fronturi de lupta. In Apus nu se mai putea face nimic, caci tarile erau sub dominatia germana. Posibilitatile de a crea noi focare de razboi nu existau decât în est si sud-est: Rusia si popoarele balcanice. De la 12 Iunie 1940, se gasea la Moscova, ca ministru al Marii Britanii, Sir Stafford Cripps, a carui misiune era sa desprinda Rusia de Germania si sa o recupereze pentru lagarul aliat.

In cadrul acestui plan avea de jucat si Gafencu rolul sau la Moscova. Paralel cu politica oficiala a României, reprezentata de Mihail Manoilescu, se realiza o alta politica, în spatele Ministrului de Externe al României, ai carui pioni erau Grigore Gafencu la Moscova, Regele Carol la Bucuresti si Viorel Tilea la Londra. Politica externa se dedublase, având doua fete ca Ianus: cea vizibila, orientata spre Berlin, si alta secreta, care urmarea sa realizeze vechile teluri ale integrarii României într-un sistem de aliante occidentalo-sovietic. Misiunea lui Gafencu la Moscova era de a sonda terenul pentru a obtine asistenta militara a Rusiei în caz de conflict cu Ungaria. Daca s-ar fi realizat aceasta alianta, cu certi- tudine ca si Iugoslavia s-ar fi prins în hora contra Germaniei si atunci întreg es- tul si sud-estul european ar fi devenit câmp de batalie, cu consecinte incalcula - labile pentru cursul razboiului. Grecia ar fi participat la conflict si, probabil, ar fi fost antrenata si Turcia. Acesta era planul lui Churchill, care nu era departe de realizare.

Complotul lui Gafencu a fost descoperit de guvernul german în urma unui schimb de telegrame cifrate între acestea si Tilea, ministrul României la Londra. Grigore Manoilescu, fratele ministrului, se afla pe atunci la Berlin si, gratie unor legaturi la Statul Major, a putut afla exact ce s-a întâmplat. Tilea a dat o telegra- ma cifrata, tranzit prin Berlin, lui Gafencu. Serviciile germane posedând cifrul român, au aflat ce continea telegrama. Tilea facea aluzie la o întelegere româno-rusa peste capul lui Manoilescu, ca expresie a politicii regale. La rândul lui, Gafencu, a raspuns tot printr-o telegrama cifrata, prin care îi comunica ca sunt în curs de tratative între România si Rusia contra Nemtilor.

Bazat pe aceste telegrame, Statul Major german a cerut lui Hitler sa transeze de urgenta diferendul româno-german, caci altminteri se poate ajunge la o situ- atie atât de primejdioasa în estul si sud-estul european încât armata germana nu o mai poate domina.
"România tradeaza, a spus Statul Major german, si noi trebuie sa fim pe Carpati în imediata apropiere a terenurilor petrolifere".

Dupa întreruperea Conferintei româno-ungare de la Turnu Severin, un dictat era inevitabil, dar Hitler spre deosebire de Ciano, nu vroia sa slabeasca prea tare România, gândindu-se la aportul ei într-un viitor razboi cu Rusia. Dictatul de la Viena, în prima lui versiune, elaborata de guvernul german, prevedea cedari în Transilvania de Apus, în timp ce Secuimea si lantul Carpatilor Orientali pâna în Maramures ramâneau României. Dar dupa tradarea lui Gafencu la Moscova, Hitler a adaugat si coltul secuiesc, cu toata partea de nord a Ardealului, pentru ca armata germana, de pe noua granita a Ungariei, sa poata interveni contra Rusilor atât în Moldova cât si pentru protectia puturilor petrolifere.

Chiar în ultimele zile ale domniei lui, când greselile lui de politica externa erau mai mult decât evidente, Regele Carol nu a abandonat vechile lui planuri si a cules nefericitele urmari, care i-au precipitat caderea.
5. Pentru a provoca mânia lui Hitler, cu scopul perfid de a ataca România, Stalin, prefacându-se a fi partener loial al Germaniei, a avut grija sa anunte si direct pe Führer de cererile de asistenta militara al lui Gafencu la Moscova la Moscova si duplicitatea Regelui, ceea ce confirma schimbul de telegrame între Tilea si Gafencu si arata urgenta necesitate a dictatului în sensul vederilor Statului-Major german.


Un Consiliu de Coroana sui-generis


Odata fixata de Hitler noua frontiera dintre România si Ungaria, Manoilescu, Ministrul de Externe, a fost invitat de Ribbentrop la Viena, unde a sosit în dimi- neata de 29 August 1940. Manoilescu nu stia nimic de decizia luata si credea ca este chemat la Viena pentru a continua tratativele întrerupte la Turnu Severin. Pentru a doua oara m-am întâlnit cu el în seara plecarii si din nou sa nu se duca, ci sa-si prezinte demisia, lasând celor care au pregatit dezastrul sa-si asume ras- punderea actului. El avea speranta ca va putea sa salveze cea mai mare parte din Transilvania si considera ca o datorie patriotica sa ramâna la postul sau.

Manoilescu debarcase la Viena cu un grup de specialisti si adusese un bogat material documentar, în special harti. El credea ca se va da o batalie între cele doua parti, în prezenta celor doi ministri de externe ai Axei, caci odata cu el fu- sese convocata si delegatia maghiara. Dar mare i-a fost surpriza când în loc de tratative, Ribbentrol si Ciano le-au pus la vedere ca nu mai e timp de discutii si ca Puterile Axei si-au asumat singure raspunderea sa transeze diferendul dintre cele doua tari. Cele doua delegatii au fost întrebate doar daca accepta sau nu dictatul Puterilor Axei, indiferent cât de favorabil ar fi uneia sau alteia dintre cele doua parti.

Delegatia maghiara n-a opus rezistenta, probabil pentru ca se aflase ceva de cursul noii frontiere, în timp ce Mihail Manoilescu a cerut timp ca sa poata tele- fona la Bucuresti, pentru a cere aprobarea Regelui. De fapt România se gasea în fata unui nou ultimat, de asta data prezentat de Puterile Axei. Guvernul român trebuia sa decida chiar în noaptea aceea daca se supune sau nu dictatului.
I s-a mai comunicat lui Manoilescu, ceea ce el a transmis în cursul conversatiei cu Regele, ca odata dictatul pronuntat, Puterile Axei vor oferi o garantie colecti- va pentru restul teritoriului ce ramâne României.

Regele Carol n-a vrut sa ia singur decizia, ci a convocat chiar în noaptea aceea, de 29-30 August, un Consiliu de Coroana, pentru ca sa acopere cu autoritatea acestuia greselile lui de politica externa. La Consiliu au participat, în afara de membri guvernului, mitropolitii si episcopii din Ardeal, sefii partidelor de opo- zitie, iar din partea miscarii legionare eram pus si eu pe lista sa fiu chemat. Cum n-am putut fi gasit în noaptea aceea, s-a recurs la serviciile a doua persoane care nu aveau nimic comun cu Legiunea decât numele venerabil ce-l purtau. A fost invitat la Palat Horia Codreanu, care n-a detinut niciodata vreo functie în mis- care, si a fost cautat si adus cu forta Protopopul Ion Mota, care,în afara de faptul ca era tatal eroului, tot atât de putin putea sa vorbeasca în numele organizatiei. Protopopul Mota se întorcea de la Bucuresti cu trenul la Orastie.

La Ploiesti a fost descoperit de agenti, dat jos din tren si cu o masina înapoiat la Bucuresti, pentru a fi prezent la Consiliu. Omul a protestat, a spus ca el n-are ce sa caute acolo, dar n-a putut sa scape. Regele vroia ca aceste doua nume, scumpe întregii Românii, sa fie legate de cedarea Ardealului. "A trebuit sa se consume, scrie Petrascu în memoriile lui, si cel mai abject gest de profanare a memoriei celor doi intermediari ai miscarii legionare, titani ai generatiei noastre si ai întregii istorii românesti".

In Consiliul de Coroana Maniu si Dinu Bratianu au cerut respingerea ultimatului, dar cum guvernul avea majoritatea, si-a impus vointa, urmând indi catiile Regelui. Dupa miezul noptii, Regele a comunicat lui Manoilescu rezulta - tatul dezbaterilor Consiliului de Coroana. Drumul era liber acum pentru ca Puterile Axei sa pronunte arbitrajul.

Si acum vreau sa povestesc modul miraculos în care am scapat eu ca sa nu am soarta Parintelui Mota. Consiliului de Coroana nu mai putea schimba nimic din cursul fatal al evenimentelor, dar ar fi putut viitorul Legiunii, daca as fi partici - pat si eu la dezbaterile lui.

Ma aflam cu Constantin Stoicanescu în casa inginerului Grigoriu, fratele Doamnei Liliana Protopopescu. Era un apartament la etaj în Parcul Jianu si, în afara de noi doi, nu era nimeni acasa.

Faceam ultimele corecturi la manifestul ce trebuia dat a doua zi la tipar. Sedeam la masa din sufragerie cu Stoicanescu si noi nu stiam ca stapânii aveau o sonerie de picior sub masa. Umblând cu picioarele, fara sa ne dam seama, am dat de sonerie si am scapat de ea. Era pe la ora 11 noaptea.Cine sa fie la ora asta? S-a sculat Stoicanescu, a deschis usa de la intrare, dar nu era nimeni. Operatia s-a repetat de vreo patru ori, pâna ce ne-a venit în minte sa cautam sub masa si am descoperit soneria. Ne-am continuat lucrul, în speranta ca nu vom mai fi suparati. Dar la scurt interval din nou se aude soneria. Noi am zâmbit unul altu- ia cu înteles si ne-am învinuit reciproc ca am atins soneria. Scena s-a repetat de vreo trei-patru ori, dar noi, ferm convinsi ca suntem autorii chemarilor, nu ne-am mai deranjat sa deschidem usa.

Dar de asta data ne-am înselat. La usa era cineva. Vizitatorii erau reali. A doua zi ma întâlnesc cu Dr. Alexandru Popovici, care îmi spune ca m-a cautat toata noaptea cu agentii pentru a merge la Palat, "pentru a depune juramântul". Asa i-au spus agentii ca sa-l determine sa vina cu ei si sa ma caute. Pe unde n-a fost Dr. Popovici! Prin toate casele din Bucuresti,unde credea ca as putea dormi. Intre alte case m-a cautat si la inginerul Grigoriu.
– Pai, eram acolo!
– Am sunat de câteva ori si vazând ca nu raspunde nimeni am plecat, pentru a merge sa te cautam în alte parti. Nu era timp de pierdut. Regele astepta venirea d-tale cu înfrigurare.

Soneria de picior din casa inginerului Grigoriu m-a salvat. Daca mergeam la Palat, eram anulat atât politic cât si revolutionar. Daca as fi acceptat arbitrajul, în cor cu Regele si guvernul, îmi pierdeam orice autoritate morala de a mai pro- testa contra cedarilor teritoriale si a-l trage la raspundere pe Rege pentru dezas- trul tarii. Daca m-as fi opus ultimatumului – cum desigur as fi facut – aliniindu-ma cu Maniu si Bratianu, ma puneam în conflict cu Puterile Axei si linia politi- ca externa a miscarii ar fi fost alterata, ceea ce îi convenea Regelui. Oricare alter nativa as fi adoptat, miscarea legionara, ca unitate operativa, ar fi fost scoasa din circulatie pentru multa vreme.


Pierderea Ardealului de Nord


In momentul când facusem ultimele corecturi la manifestul revolutiei legionare în noaptea de 29-30 August, stiam ca o delegatie româna plecase la Viena pt. a a trata cu Ungurii problema litigiului teritorial, în prezenta ministrilor de externe aiPuterilorAxei,dar nu îmi imaginam ca lucrurile se vor desfasura atât de repede

Credeam ca dezbaterile vor dura câteva zile, cel putin o saptamâna, timp suficient sa putem surprinde pe Rege cu actiunea noastra si sa determinam între ruperea acestor tratative.

De Consiliul de Coroana aflasem a doua zi dimineata, Vineri 30 August, si mi-am dat seama de gravitatea situatiei, dar mai aveam o lucire de speranta ca situatia se va prelungi suficient de mult ca sa ne dea noua ragaz sa intram la apa.

Dar în seara aceleiasi zile, Vineri 30 August, rezultatele arbitrajul erau cunoscute. Interventia noastra asadar nu mai putea salva Transilvania si revolu- tia proiectata nu mai avea rost decât rasturnarea Regelui Carol. Aparuse o situa- tie noua si necunoscuta, care va fi reactia tarii si care va fi starea de spirit a mis- carii legionare. Una era sa dam lovitura în plina efervescenta pentru chestiunea Transilvaniei si cu totul altceva dupa ce faptul se consumase. Pentru a putea lua pulsul tarii si a face un ultim examen al situatiei interne, m-am decis sa amân data izbucnirii revolutiei de la 1 la 3 Septembrie 1940. Asa se face ca manifestul poarta data de 1 Septembrie, pentru ca era dat la tipar, în timp ce actiunea a început cu doua zile mai târziu.

Arbitrajul de la Viena a lovit ca un trasnet toate sufletele românesti. Toata lumea se astepta ca va trebui sa facem concesiuni grele la granita de vest, dar nimeni nu-si imagina ca Ungariei sa i se atribuie jumatate din Transilvania. Nedreptatea era strigatoare la cer. 1.400.000 români, mai mult decât Ungurii din tinutul cedat, treceau din nou sub stapânirea maghiara. Stravechi asezari daco-romane, cu masele compacte de Români, au fost smulse din trupul tarii si încorporate Ungariei. Dupa sfâsierile precedente, sufeream o noua si crunta lovitura, care zguduia adânc fiinta Statului si epuiza rabdarea poporului româ - nesc. Nefericita populatie nu cunostea însa cauzele îndepartate si cauzele ascun- se ale dezastrului, trimiterea lui Grigore Gafencu la Moscova cu scopul de a obti ne sprijinul sovietic ce se desemna la granita de vest. Ultima infamie a Regelui Carol. Am pierdut batalia contra Ungariei din cauza nefastei conduceri româ - nesti, din cauza unui regim urât si vândut strainilor.

Zguduit pâna în adâncul fiintei mele, am trait acele zile tragice. Parea ca totul se prabuseste în jurul meu. Abia se terminase drama din est si tara suferea o noua mutilare la granita de vest.

Aproape un milion si jumatate de români au fost despartiti de fratii lor. Sute de mii au luat drumul pribegiei, parasindu-si gospodariile si truda unei vieti întregi. Drumurile din Ardeal erau pline de oameni si carute care aflasera peste noapte ca se aflau într-o tara straina. Bazele milenare ale poporului se clatinau în toate punctele cardinale: la Est si Vest, în Sud si în Nord.

"Unde sunteti voi toti, politicieni usuratici, care ati acoperit de laude un regim tradator si criminal? Cine îsi ia acum raspunderea pentru prabusirea granitelor? Nu ati spus de repetate ori ca tineretul nu e chemat sa îndrepte tara, ca sunt alte capete mai întelepte ca ale noastre? Unde a ramas întelepciunea voastra care privea cu dispret la luptele si suferintele noastre? Ati azvârlit cu toa- te infamiile în gândurile noastre curate de salvare a tarii. V-ati batut joc de sfin- tele noastre credinte, de idealurile unei generatii care nu a gresit cu nimic contra Patriei. De 20 de ani ne-ati târât prin închisori, care ne-au ruinat sanatatea si au pustiit tineretea noastra.Ne-ati acuzat de tradare pe noi ce am vrut sa smulgem România din tesatura diabolica a unor planuri criminale, pentru a urma drumul onoarei si al demnitatii nationale. Ne-ati omorât când ati vazut ca Legiunea este tot atât de puternica si rândurile ei tot mai dese, când ati vazut ca nici intrigile, nici amenintarile, nici violentele, nici cursele ce ni le întindeati nu pot sfarâma credinta noastra. Nici maretia de Arhanghel a Capitanului nu v-a putut retine de la pornirile voastre criminale. I-ati luat viata aceluia care, în ziua victoriei, v-ar fi iertat pe toti, pentru a inaugura o epoca de mari prefaceri spirituale în popo rul românesc. Nu asteptam de la voi nici o cainta, nici cel putin în acest ceas tragic, când greselile voastre stau fata în fata cu nefericitele lor urmari. De multa vreme v-ati desprins din comunitatea nationala si imensa ei durere nu mai sun- teti capabili sa o simtiti. In aceste de durere sfâsietoare pentru tot Românul, sufletul meu îmi spune ca nici un alt gând nu va strabate mintea decât cum sa va puneti la adapost bunurile voastre si cum sa va salvati situatiile voastre, în timp ce constiinta voastra corupta va gasi vreo explicatie pentru justificarea neferici - rii în care a cazut tara, cu care sufletul vostru meschin si josnic se va socoti satisfacut".

Când Sâmbata dimineata am strabatut strazile Bucurestilor, am întâlnit aceeasi lume trista, abatuta si cernita ca atunci când s-a anuntat vestea asasinarii Capitanului. Pe strada parea ca nu mai umblau oameni, ci umbre. Peste tot nu - mai fete îngrijorate si cu privirile în gol. Nu era o durere care se exterioriza, ci una care anihila omul, care-l apleca la pamânt.

Disperarea multimilor era asa de mare încât simteam cum ma invadeaza si ma copleseste. Nu mai aveam aer, ma sufocam. Parca ma strângea cineva de gât. Trebuie gasita o iesire. Daca în acest moment miscarea nu întreprinde ceva, nea mul nostru e condamnat, îsi pierde vitalitatea istorica si se descompune. Aceasta disperare colectiva trebuie sa ajunga la un deznodamânt. Alungarea Regelui de pe Tron era o conditie de supravietuire a poporului nostru.

Dupa ce am pierdut o treime din teritoriu, cel putin aceasta satisfactie sa i se dea poporului român ca sa se razbune pe acela care poarta raspunderea dezas - trului national.

(va urma)












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu