RAUL CONSTANTINESCU
Dacă
vreodată fără margini iubit-ai
și
nopți și zile pe jar te-ai zvârcolit ...
singur
prin tine însuți în taină
rătăcind,
cumpănă vieții n-ai fost
și-ntreg
te-a-nghițit abisul de magmă
când
de tine departe draga preaiubita din tine o căutai,
arar
visat-ai ivirea-i din limpezi azururi
înfloririi
eterne chemând întru înalturi continuu,
unde-n
divine armonii fi-veți unul întruna
și
nimic și nimeni nu vă desparte nicicând;
acolo-n
iubire nu-și ninge moartea albnegre lințolii,
de
vreodată fără țărmuri iubit-ai iubit preaiubit ...
în
primăveri fără sfârșit, de cândva din tot sufletul iubit-ai,
izbucniri
de simfonice curcubeie pe cerul iubitei
cu
lava sângelui tău scriind rescriind ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu