Liviu Vălenas, Convorbiri cu Mircea Dimitriu (6)

MISCAREA LEGIONARĂ INTRE ADEVAR SI MISTIFICARE

Toate adevărurile care sunt ţinute în tăcere devin otrăvite
Nietzsche, Also sprache Zarathustra

Rãsturnarea lui Carol al II-lea

Liviu Vălenas:
Pânã la urmã cum s'a desfãsurat "revolutia" lui Horia Sima ?

Mircea Dimitriu:
Înainte de a aborda acest punct, vreau sã fac o micã parantezã. La sfârsitul lui August 1940, Horia Sima s'a gândit sã-l elibereze, prin fortã, pe generalul Antonescu, internat de Carol al II-lea la Mãnãstirea Bistrita. În acest scop a pregãtit chiar si o echipã care urma sã ia cu asalt mãnãstirea. Lui Horia Sima îi era teamã ca generalul Ion Antonescu sã nu împãrtãseascã soarta lui Corneliu Codreanu si a camarazilor sãi. Desigur, Horia Sima nu era la curent, cã înainte de plãnuita sa actiune, nemtii l-au atentionat pe Carol, "ca nu cumva generalul Antonescu sã pãteascã ceva", fapt ce l-a obligat pe Suveran sã dea asigurãri ferme germanilor, cã lui Antonescu nimeni nu-i pune viata în pericol. Actiunea lui Horia Sima nu a mai avut loc, pentru simplul motiv cã Regele Carol i-a luat-o "înainte", eliberându-l el pe Antonescu, de care acum avea nevoie pentru a-si pãstra Tronul. Horia Sima a fost foarte mirat aflând de eliberarea lui Antonescu de la Mãnãstirea Bistrita si mai ales de chemarea lui la Carol. Abia atunci si-a dat seama prin ce primejdie trecuse în vara lui 1940, când aflat la Bucuresti, a vrut sã-i încredinteze generalului Antonescu (încã neinternat la Mãnãstirea Bistrita) datele revolutiei pe care o plãnuia, adicã rãsturnarea lui Carol. Din
fericire, având poate o presimtire, nu i-a spus atunci nimic... Dacã i-ar fi spus ceva, probabil cã Antonescu l-ar fi denuntat lui Carol si revolutia legionarã din 3 Septembrie nu ar fi putut avea loc. Revin însã la întrebarea dv. Alarmat de informatia cã Regele pregãteste o nouã prigoanã, stire coroboratã cu destituirea lui Moruzov si a lui Niky Stefãnescu, precum si cu aducerea generalului Antonescu de la mãnãstirea Bistrita (Moruzov plecase între timp în Italia, la Venetia), pe data de 3 Septembrie 1940, Horia Sima si-a pus în aplicare planul, lansând un manifest si organizând manifestãri contra lui Carol în toatã tara. În acest scop au fost mobilizati zeci de mii de oameni. S-au tras si focuri de armã, dar violente masive nu au fost.
La Brasov si Bod au fost totusi împuscati cinci legionari, iar la Constanta am avut alte trei pierderi. Carol îsi dãdea foarte bine seama, cã o represiune armatã masivã contra legionarilor ar fi ridicat toatã tara. Se pierduse Ardealul, Basarabia, Nordul Bucovinei si Herta, era în curs si pierderea Cadrilaterului si toate acestea s'au produs fãrã sã se tragã un singur glont !... În România era atunci o atmosferã generalã de ostilitate împotriva lui Carol si mai ales împotriva Elenei Lupescu si a Camarilei. Desi Horia Sima nu reusise prin actiunea sa de la 3 Septembrie 1940 sã-l determine pe Carol sã plece, actiunea lui a fost totusi scânteia, care a aprins revolta întregii tãri... La Bucuresti legionarii au organizat o imensã demonstratie, din care poate numai un sfert era legionarã, restul erau cetãteni care erau în opozitie fatã de Carol. Imensa multime a debordat apoi în Piata Palatului, s'a urcat chiar pe gardul Palatului Regal, fapt ce a provocat panicã lui Carol, care i-a cerut generalului Coroamã, comandantul militar al Bucurestiului, sã tragã în multime. La aceastã cerere a Suveranului erau prezenti si Antonescu si generalul Mitrea. Coroamã, care avea simpatii legionare, i-a rãspuns, "Majestate, eu nu trag"... Atunci Regele s'a îndreptat spre Antonescu ; "Dar dumneata tragi" ?... Antonescu la vremea aceea nu avea în Capitalã nici un regiment si binenteles nu avea cu ce sã tragã. Antonescu se gãsea atunci la Palat, pentru cã Regele credea, în mod gresit, cã generalul Antonescu ar fi prieten cu legionarii, si ca atare, îi va putea linisti. Antonescu nu a fost NICIODATÃ prietenul Legiunii... În orice caz, Antonescu i-a spus lui Carol, "Dacã Coroamã nu trage, atunci nu trag nici eu"... De fapt refuzul lui Antonescu era oricum inutil, cãci nu avea cu ce sã tragã... În plus militarii stiau foarte bine, cã în conditiile în care nu trãseserã nici un glonte pentru apãrarea teritoriului pierdut în 1940, a trage în tineretul tãrii i-ar fi dezonorat pe vecie ! În aceste conditii, Carol s'a vãzut în final nevoit sã abdice, spre satisfactia lui Antonescu, care nu-i putea ierta Suveranului cã-l internase în vara lui 1940 la mãnãstirea Bistrita (Antonescu îl acuzase in prealabil pe Carol, mai voalat, mai direct, cã sustrãsese din fondurile înzestrãrii armatei, fapt la care Carol a reactionat cu duritate). Carol chiar dorise sã-l judece în vara lui 1940 pe Antonescu, dar a renuntat la aceastã intentie, sfãtuit de niste generali sã nu facã asa ceva, cãci îsi ridicã Armata în cap. Carol mai încercase si în trecut sã-i facã greutãti lui Antonescu, îi montase acestuia, cu ajutorul lui Moruzov, un proces de bigamie, proces însã câstigat, în final, de Antonescu...

Liviu Vălenas:
Generalul Ion Antonescu, care îl iubea pe Carol al II-lea tot asa de mult ca si legionarii, dând dovadã de multã perseverentã, dar si de siretenie, l-a determinat în final pe Carol sã abdice (o veritabilã loviturã de stat) si sã pãrãseascã România. Ajuns singur la putere, Ion Antonescu s'a vãzut confruntat imediat cu o problemã stringentã, aproape de nerezolvat : alcãtuirea unui guvern. Ce propuneri, concrete, i-a fãcut Ion Antonescu lui Horia Sima, dupã 6 Septembrie 1940 ?

Mircea Dimitriu:
Evenimentele au descurs în felul urmãtor : initial, Antonescu a primit de la Carol numai mandatul de a forma un guvern de Uniune Nationalã, care sã restabileascã ordinea. Antonescu s'a adresat partidelor politice, dar toate l-au refuzat. Antonescu avea sã declare în 1946 : "În douã zile am depus de douã ori mandatul". Sub presiunea demonstratiilor ostile, cu decretul regal nr. 3053 din 5 Septembrie 1940, Carol îl învesteste pe Antonescu cu "puteri depline", în schimbul promisiunii cã va rãmâne pe Tron. Astfel Carol i-a transmis lui Antonescu dictatura sa... Noul demers pe lângã partidele politice fiind iarãsi esuat, Antonescu îsi calcã pe inimã ("Cu Horia Sima nu duc medieri") si îl trimite pe Icã (Mihai) Antonescu sã-l caute pe Horia Sima, "pentru cã Horia Sima reprezenta baza politicã a tãrii în acele momente, toatã tara se manifesta pentru regimul legionar" (din declaratia lui Antonescu la asa zisul proces al "Marii Trãdãri Nationale" din 1946). Icã Antonescu a reusit sã afle adresa din Brasov unde se gãsea ascuns Horia Sima, iar tratativele, care au durat o întreagã noapte, s'au purtat în masina lui Mihai Antonescu. Horia Sima însã a conditionat participarea la guvern de abdicarea lui Carol. La încãpãtânarea lui Horia Sima, care nu admitea altã solutie pentru rezolvarea crizei, decât abdicarea lui Carol, Icã Antonescu a sfârsit prin a fi de acord, dându-i un telefon de la Brasov lui Antonescu, spunându-i : Regele Carol nu se poate mentine, în aceste conditiuni, pe Tron"... Între timp manifestatia din 6 Septembrie 1940 l-a constrâns pe Carol, pãrãsit si de generalul Coroamã, comandantul gãrzii Palatului, sã abdice. Din pozitia de dictator, confirmatã, la cerere, de noul rege Mihai, prin decretul regal nr. 3072 din 7 Septembrie 1940, Antonescu începe tratativele cu Horia Sima, încheiate la 14 Septembrie, prin proclamarea statului national-legionar.


V. STATUL NATIONAL LEGIONAR, 1940-1941

Legiunea guverneazã împreunã cu Ion Antonescu

Liviu Vălenas:
Din ce spuneti dv. d-le Dimitriu, rezultã cã Ion Antonescu s'a debarasat de Carol al II-lea la presiunile lui Horia Sima ?

Mircea Dimitriu:
Da, la presiunile exercitate de Horia Sima. Ceea ce afirmã Gheorghe Barbul, reprezintã punctul de vedere al lui Ion Antonescu, Gheorghe Barbul, din dorinta de a-l scoate cât mai bine pe Antonescu, a mai fãcut ulterior afirmatii partinice. Dupã generalul Vasile Mitrea, rolul esential l-a avut generalul Dumitru Coroamã (pentru cã a refuzat sã-l apere pe Carol) si nu Antonescu.

Liviu Vălenas:
Cert este cã Antonescu l-a obligat pe Carol sã abdice, mai mult chiar, sã plece a doua zi din tarã, pe motivul, "cã nu-i poate asigura securitatea"... Horia Sima, nu se gândise însã ca Suveranul sã rãmânã în tarã, pentru a fi judecat si "pedepsit", pentru ceea ce fãcuse în 1938- 1939 Miscãrii Legionare ?

Mircea Dimitriu:
Sigur cã da, Horia Sima se gândise la judecarea sau la pedepsirea lui Carol, numai cã Regele Carol al II-lea a reusit sã fugã din tarã cu complicitatea lui Antonescu. Acesta îi promisese lui Carol, "Cã dacã abdicã si pleacã din tarã, îi asigurã securitatea pânã la iesirea din tarã", iar generalul s'a tinut de cuvânt, organizându-i în secret plecarea...

Liviu Vălenas:
Înainte de a ajunge Horia Sima la guvernare, ne-ati spus, cã în Exil, în cadrul grupului de la Berlin, existau mari divergente între Horia Sima si Papanace, aceste divergente au continuat si dupã data de 14 Septembrie 1940 ?

Mircea Dimitriu:
Cu toate divergentele care au avut loc între Papanace si Horia Sima, înainte de Septembrie 1940, Horia Sima a chemat tot grupul de la Berlin la Bucuresti, încadrându-l la guvernare. Papanace a devenit subsecretar de stat, iar doi dintre criticii cei mai acerbi ai lui Horia Sima, Vojen si Constant, au primit si ei functii importante, Vojen fiind numit ministru plenipotentiar la Roma, iar Constant a primit functia de subsecretar de stat în cadrul guvernului.

Liviu Vălenas:
I s'a reprosat ulterior lui Horia Sima, cã a angajat prematur Miscarea Legionarã la guvernare, la 14 septembrie 1940, neavând deloc cadre corespunzãtoare. Nu sunteti de acord cu aceastã apreciere ?

Mircea Dimitriu:
Da, unii i-au imputat lui Horia Sima angajarea la guvernare a unei Miscãri Legionare complet decimatã, cu cele mai bune capete asasinate, o Miscare în care autoritatea conducerii nu era consolidatã, în total contrast cu ce a spus Cãpitanul în 1937, când Miscarea se gãsea la apogeu si dispunea de cadre de maximã competentã. Cãpitanul afirmase, în 1937, cã "Legiunea nu este încã pregãtitã sã vinã la guvernare". Însã cine poate afirma cã situatia României din Septembrie 1940 era identicã cu cea din 1937 ? Puterile Axei, biruitoare în 1940, au impus tãrii noastre dureroase pierderi teritoriale, iar clasa politicã, în frunte cu Regele si camarila sa, adversarã declaratã a Germaniei, se comporta de asa naturã, încât noi pierderi teritoriale erau în continuare posibile... Nici mãcar pierderea completã a suveranitãtii nationale nu era exclusã. De altfel, aceastã perspectivã sumbrã a determinat si grupul legionar de la Berlin sã decidã alungarea lui Carol de pe Tron si a determinat plecarea clandestinã a lui Horia Sima în tarã, ca sã-l rãstoarne pe Carol. Cei 300.000 de refugiati din provinciile pierdute si întreaga populatie din restul teritoriului românesc, erau adânc convinse de necesitatea de a fi înlocuitã conducerea statului cu o altã conducere, în care Germania ar fi avut încredere si astfel s'ar fi putut evita pierderea de noi teritorii. Revolutia dela 3 Septembrie 1940 si alungarea lui Carol au revelat populatiei cã aceastã alternativã existã, iar populatia a cerut cu vehementã punerea în aplicare a acestei alternative. Însusi Antonescu, a declarat la procesul sãu din 1946; "Horia Sima reprezenta baza politicã a
tãrii în acele momente, toatã tara se manifesta pentru Miscarea Legionarã"... Dacã Horia Sima s'ar fi sustras, în 1940, vointei poporului, tara ar fi rãmas mai departe amenintatã din partea Germaniei, pentru cã Antonescu neavând nici o bazã politicã proprie si fiind refuzat de toate partidele sã facã un guvern cu el (cum singur a declarat) el ar fi fost nevoit sã apeleze, în final, tot la oamenii lui Carol, care erau în guvernare. Adicã, ar fi trebuit sã apeleze tot la aceia care au mãcelãrit în modul cel mai bestial Miscarea Legionarã, tineretul tãrii. Si dupã cum s'a vãzut ulterior, s'ar fi aruncat din nou asupra Miscãrii Legionare cu si mai mare ferocitate. Acesta a fost al doilea motiv important pentru care Horia Sima a angajat Miscarea la guvernare. Al treilea motiv a fost necesitatea urgentã a Miscãrii Legionare, de a-si completa cadrele, decimate de prigoana lui Carol, care nu era posibilã decât într'o perioadã de liniste si lipsitã de persecutii si care, în situatia datã, nu o putea asigura, decât participarea la guvernare. Horia Sima nu putea proceda altfel, cãci dupã rãsturnarea lui Carol, restul era obligatoriu. Dacã ar fi fãcut altfel, ar fi distrus DEFINITIV Miscarea Legionarã ! Aceastã scurtã guvernare, de numai patru luni si 9 zile, a avut totusi rezultate hotãrîtoare, atât pentru tarã, cât si pentru Miscarea Legionarã. Tara nu a mai suferit pierderi teritoriale, câstigând în final încrederea Germaniei prin intrarea în alianta Axei. Antonescu a câstigat si el încrederea lui Hitler, iar Miscarea Legionarã a reusit sã-si mãreascã, cu câteva sute de mii, numãrul cadrelor Frãtiilor de Cruce si al simpatizantilor. Aceste persoane, în lungile perioade de prigoanã ce au urmat, au devenit legionari si cu toate imensele pierderi suferite sub Antonescu si sub comunisti, au asigurat continuitatea biologicã a Miscãrii Legionare, pânã în prezent. Cât priveste decizia lui Hitler de a-l prefera pe Antonescu Miscãrii si de a bãga Miscarea Legionarã în lagãrele de concentrare germane, i-a adus Legiunii, pe termen scurt, o sângeroasã prigoanã. Însã pe termen lung, ea i-a asigurat existenta, atât biologicã cât si politicã, cãci ce s'ar fi ales de Miscarea Legionarã, dacã invazia sovieticã din 1944 ar fi gãsit-o la guvernare ? Pe lângã Siberia si executii masive, Tribunalul International dela Nürnberg ar fi declarat-o "criminalã de rãzboi"... Pe de altã parte, tratamentul ingrat la care a supus-o Hitler, i-a asigurat nu numai absolvirea de nazism sau fascism, dar si le-a permis democratiilor vestice, în special Statele Unite ale Americii si Franta, sã colaboreze cu Miscarea Legionarã, montând operatiuni comune contra comunismului.

Liviu Vălenas:
Un alt episod controversat este refuzul lui Horia Sima, de a-l însoti pe Antonescu, în ianuarie 1941 la Hitler... În fond de ce a refuzat Horia Sima sã-l vadã pe Hitler (cei doi nu s'au întîlnit niciodatã de altfel) ?

Mircea Dimitriu:
La Berkenbrück, în lagãr, Horia Sima a fost atacat violent pe aceastã temã de grupul Papanace-Gârneatã. Reprosul era alimentat de repetatele declaratii ale lui Rademacher (consilier de legatie în ministerul de externe al lui Ribbentrop), care venea, aproape în fiecare lunã la Berkenbrück si declara "Führerul nu va colabora niciodatã cu Horia Sima"... Acest fapt l-a determinat atunci pe Horia Sima sã renunte la conducerea Miscãrii, dar punând conditia ca guvernul german sã readucã Miscarea Legionarã la guvernare, din nou cu Antonescu împreunã, care nerealizându-se, renuntarea a fost caducã....

Liviu Vălenas:
În fond de ce a declinat Horia Sima cele douã invitatii de a-l vedea în 1940-1941 pe Hitler, la cartierul sãu general din Germania ?

Mircea Dimitriu:
A fost de fapt o singurã invitatie, care a venit din partea Führerului, pentru Antonescu si Horia Sima. Horia Sima fusese deja invitat de Rudolf Hess pentru 15 Ianuarie 1941 si primise asigurãri (e drept neoficiale) cã va fi primit si de Hitler. Când a fost invitat împreunã cu Antonescu, pentru 14 Ianuarie 1941, la numai o zi de invitatia la Hess, a înteles cã este victima unei intrigi Antonescu-Fabricius, cu succes si la Hitler, care intentiona împiedicarea lui de a-l vedea singur pe Hitler. Iar dacã Antonescu repeta mitocãnia comisã fatã de Sturdza, ministrul lui de Externe (pe care l-a tinut la usã în timpul convorbirilor cu Hitler), invitatia era o farsã menitã sã-l umileascã, nu atât pe el personal, cât Miscarea. Dacã totusi vor ajunge împreunã în fata lui Hitler, Antonescu sigur se va plânge, acuzând Miscarea Legionarã de toate relele, majoritatea nãscociri ale lui Eugen Cristescu. În aceastã nedoritã situatie (foarte posibilã de altfel), el, Horia Sima, va trebui sã rãspundã, fãcând din Hitler arbitrul problemelor interne românesti., ca pe vremuri Poarta Otomanã. Si cum multe firme germane au fost împiedicate de Miscare sã preia întreprinderile "românizate", Horia Sima a simtit cã este atras într-o capcanã, din care independenta Miscãrii nu poate iesi decât sacrificatã si a refuzat sã dea curs invitatiei de a-l vedea pe Hitler împreunã cu Antonescu. Gestul lui - mai curând instinctiv, decât rational - a deservit momentan Miscarea Legionarã, dar cu totul neprevãzut, a creat premizele unei evolutii, care împreunã cu alte actiuni instinctive ale lui Horia Sima, au asigurat continuitatea si actualitatea politicã a Miscãrii Legionare.

Liviu Vălenas:
A urmat apoi guvernarea de patru luni Antonescu-Sima...

Mircea Dimitriu:
În care majoritatea posturilor erau ocupate de militari sau de oameni livrati de partidele istorice, iar pentru a fi stãpân absolut, Antonescu îl înlocuieste la 8 Septembrie 1940 pe generalul Coroamã de la comanda trupelor din capitalã, cu un prieten de-al sãu, generalul Dumitru Popescu, Coroamã fiind trimis cât mai departe, în Moldova...

(va urma)