Băgău (40)

IOANA BRADEA

nu, încă n-a adormit, dimpotrivă, s-a născut pe 28 februarie, prin 71, tre’ să fi fost un ger aspru şi crăpător de pietre în anu’ ăla, pe sora lui au botezat-o Ioana, ca să vezi! îmi aminteşte de Alex, poate de aia mi-e atît de drag, poate de aia i-am şi explicat că-n realitate e vorba despre o simplă uşă într-un capăt şi un wc în celălalt capăt de coridor lung cu tot felu’ de alte uşi şi undeva pe la mijloc s-ar situa şi locul de desfăşurare al acţiunii noastre adică astea două birouri alăturate două camere două categorii de fete între care unele sînt întotdeauna fetele „de dincolo", nu se ştie exact care, atunci cînd priveşti dinspre uşă „dincolo" sînt cele care lucrează la divertisment, fără pulă şi pizdă, fără prostii şi vulgarităţi, fetele curate de la Party Line, dacă priveşti în sens invers alea care lucrează la liniile erotice sînt fetele „de dincolo", de pe un alt tărîm adică, dintr-o altă ţară - o ţară străină în care fiecare e dincolo pentru fiecare şi între noi un simplu perete un zid subţire în definitiv, s-a inventat chiar şi un alfabet atunci cînd nu exista în firmă decît un singur filtru de cafea pentru toate fetele - băteam de două ori în perete cînd era gata cafeaua - veniţi de luaţi lumină şi cafea sau băteau ele de trei ori cu putere cînd urlam prea tare - calmaţi-vă pîinea şi circul, făăă! că s-aude pe celelalte fire!

tace cîteva clipe, cade pe gînduri sau îşi imaginează scena şi la sfîrşit izbucneşte într-un fel de rîs, crispat şi nervos ca şi cu adică ar vrea să spună nu mi-a plăcut povestea, ia să schimbăm registrul măi dragă animalule ia pune-mă să-ţi povestesc despre părinţii mei şi lumea aia a lor fantastică şi îndepărtată pentru că era cel mai mic dintre copii, tata trebuia să aibă grijă de bunicul lui să-i aducă toate alea de care avea nevoie pentru că bunicu’ nu mai putea umbla, îi amorţiseră picioarele de tot şi ca să-şi ţină cumva nepotu’ lîngă el să-l cucerească în vreun fel să-l fascineze îi face tot felu’ de jucării din lut, se apleacă pe scăuneşu’ ăla de lemn şi ia din deal o mînă de lut ca un escavator şi începe să-l frămînte între degetele alea groase pînă cînd iese din ele ditamai calul! vezi?! cînd o să creşti mai mare o să poţi şi tu să construieşti în lut tot ce vrei - cai, diboli, vaci, case, turme întregi de oi şi apoi numa’ să sufli peste ele că toate o să se umple cu viaţă, c-aşa a păţit şi Dumnezeu, l-o făcut pe Adam dintr-un lut ca ăsta de la noi din sat şi apoi o suflat peste Adam şi ăsta o-nceput să-şi mişte mînurile şi picioarele că prea mult dormise ce dracu’ şi tata tremura tot cînd auzea una ca asta cum tremurăm noi acuma cînd avem ciocolată Milka sau cînd ne cumpărăm cola şi peste toate dealurile alea parcă vedea tata deja cozonaci şi turtă dulce şi îngheţată din aia de care n-a apucat mama să-i cumpere din Cluj săptămîna trecută - mă rog, nu s-a întîmplat chiar aşa, n-a reuşit să-şi facă îngheţată din lut, da’ cincisute de ani tot e ceva pentru Heinrich şi Kunigunde, nu? hei, ai adormit?! ce faci acolo Gabi flăcăule?

bine, jupîneaso, te ascult - sau - bine fac bine găsesc jupîneaso, iaca mă zbat p-aci cu lupta pentru subexistenţă, în rest, mă fute la creier o erecţie cerebrală de toată frumuseţea, n-are cine să mi-o potolească şi m-am gîndit să vă sun, să nu rup toate legăturile cu realitatea voastră virtuală, cu toate că vorbiţi cam dezbrăcat pentru gusturile mele

desbumbat - ar fi spus bunica mea dacă era aici, da’ nu e, ultima oară cînd am fost la ţară se uita la mine ca la un străin, nu-mi mai spunea Andruş - îmi spunea domnişoară, nu c-ar fi uitat cine sînt, nu c-ar fi fost ea prea bătrînă ci că ştia că vin în vacanţă din Capitală şi presimţea cumva că trăiesc acolo cine ştie ce minuni, bunica n-a ieşit niciodată din satul ei, ere’ că era înfiorător pentru ea să locuiesc în Bucureşti da’ cum dracu’ să-mi spună „domnişoară" aşa peste noapte chiar atîta de mare să fi fost distanţa în mintea ei?! futu-i! cînd ieşi cu mine să bem o cafea? cînd o să te văd şi eu stînd pe scaun ca un om adevărat nu ca o nălucă?

tace cîteva clipe, cade pe gînduri şi izbucneşte Gabi în rîs şi încearcă să-mi bage minţile-n cap, o-ntoarce ca la Ploieşti de fiecare dată şi mă refuză politicos şi degeaba încerc eu să-l ademenesc - nicicum n-o să pice în capcană „băi, ce mă-nervezi!“ sare şi Nicole „tu chiar pui botu’ ca proasta la tot ce zboară!? parc-ai gîndi cu pizda ca fraiera de Corina să-mi bag picioarele parcă nici n-ai face facultatea aia, ce puii mei...!?“ „huo, că nu voiam să mă fut cu el! voiam doar să bem o cafea...“ dă din mînă enervată în sensu’ că „băi mă laşi cu texte din astea de trei lei?! ?“ nu pune ea botu’ adică la abureala mea şi atunci mă uit la ea ofticată da’ nu îndrăznesc să-i răspund nimic mai bine mă fac mică-mică în scaun îmi ridic picioarele pe balustrada cu gresie cărămizie din balcon îmi lungesc privirile după caru’ mare şi limpede în noaptea asta ce-i drept îmi vine uneori să mă culc cu toată lumea, îmi vine să-i iau pe toţi în pizda mea strîmtă şi scumpă, mînca-o-ar mama, nu c-ar fi loc înăuntru pentru toţi bărbaţii... da’ aşa mi se scoală uneori, nu ţine de nici un fel de facultate, vorba beţivului de astă-vară de cînd mă-ntorceam la Bucureşti cu acceleratul ăla de noapte şi înjura tipu’ ăsta şi lovea cu pumnu’n geamul compartimentului îmi bag puia don’şoară! îţi dai seama că io niciodată n-o să apuc să beau tot vinu’ care există în lumea asta de căcat, îţi dai seama?! îmi bag puia şi mă întreb ce-o să se întîmple cu tot vinu’ care rămîne după ce mor io?... “ era cam necăjit omu’ pe chestia asta ce să zic încep să rîd în hohote cînd îmi amintesc privirea lui pierdută da’ n-o impresionez pe Nicole de nici o culoare, strîmbă din nas dezaprobator - auzi, pe mine nu mă duci cu vrăjeala asta, ţi-e clar?

mda, foarte clar, nici nu visam să te vrăjesc, îmi imaginam doar - c-aş putea la un moment dat să fut totul în calea mea să cotropesc cumva universu’ să-i sug puia de tot de toate poeticile alea ascunse şi caii verzi de pe pereţi să-i futem dracului cumva să ne jucăm pe bune şi pe moarte să ne doară-n cur de restu’ lumii pe dumnezeu inclusiv să construim odată o pulă înaltă piramidală fumurie - una din aia uriaşă după care să nu-ţi mai fie sete niciodată să pici lată la pămînt cu maţele stropşite pe asfalt cu pizda făcută franjuri gaaata! nu mai vreau! ogoaie-te domnişoară că n-o să-ţi mai dea doamne-doamne maşînă mică, ogoaie-te! să strige bunica-mea după mine din firea ei mare - firea lor mare pusă la încercare şi exprimată apoi în cuvinte mici - mini-cuvinte de plastic celofan sau hîrtie creponată bine în cap începe încă o seară de dragoste umedă şi fierbinte iubitule îmi arunc sacul pe un scaun, opresc şi walkmanu’ şi-mi dezlipesc căştile de pe urechi oare ce mai face Ionaş - tot la spitalu’ ăla o fi lucrînd? l-or fi dat afară pentru convorbiri interzise? se plimbă Claudia agitată prin cameră, o înjură careva pe fir de vreo juma’ de oră pe puţin - ghicesc din privirile ei înfuriate şi tăioase - băăăi! suge-mi-ai toate pulele care mi-au intrat vreodată-n pizdă, măgar handicapat ce eşti! îi trînteşte ăluia receptoru’ care nici nu mai nimereşte furca de atîţia nervi, cade cu un zgomot sec pe masă - bună seara iubitule, şoptesc speriată de reacţia ei, numa’ să nu ne ia la bătăie acuma... bine-ai venit la linia noastră erotică

ok, lasă textele, am sunat şi zilele trecute, Corina sau Silvia nu-s pe-acolo?

Corina sau Silvia? cine întreabă, mă rog frumos?

Marius

să trăieşti, Marius, eu sunt Andreea, secretara, în seara asta nu lucrează nici Silvia, nici Corina da’ o să le transmit mesajul tău călduros...

hm, aveam ceva de povestit cu ele - ere’ că strîmbă din nas acuma, îmi arunc privirile pe cadranul telefonului, mai sînt încă patru tipi sau tipe cu el pe fir, ascultă cuminţi convorbirea noastră

şi zici că eu n-aş fi suficient de bună pentru tine?

habar n-am, eşti bună? ce ştii sa faci?

plăcinte cu brînză şi mărar

aha - parcă se relaxează şi începe să rîdă înseninat, îl aud cum îşi aprinde o ţigară, îi aud hrirhem scăpărînd - atunci eşti foarte bună, numai că am un pic de treabă acum, hai că te sun eu data viitoare

bine-nţeles c-o să mă suni iubitule, cum altfel? da’ eu cum naiba o să te recunosc atunci?

păi - îşi întinde acuma picioarele lungi pe sub o masă cu siguranţă şi pufneşte în rîs - sînt înalt cam de 1.85, am ochi căprui şi părul tuns scurt, ca la pîrnaie, restul ţi-1 imaginezi tu că doar nu te doare mintea...

bon, o să mă caut prin buzunare după aşa ceva

tu cum arăţi?

complicat. Unii zic că aş semăna cu Bjork, alţii dimpotrivă, spun că aduc de departe cu Paganini sau capriciile lui, eu personal mă simt ca un şampon cu balsam 2 în 1 da’ apropo, ai fost la pîrnaie cumva? ai ucis pe cineva din întîmplare?

de cîteva ori, mda, mai mult sau mai puţin virtual - da’ tot crimă e

mda... să bem o bere pentru sufletul lor; atunci?

după ce faci plăcintele alea cu mărar ar pica mai bine, nu crezi?

ba da, ai dreptate, după plăcinte ar pica mai bine, ciao bao! şi înainte să închidă apuc să mă minunez că oare ce dracu’ o fi avut de povestit vocea aia de catifea tocmai cu Silvia sau Corina, mă întind apoi după scrumiera gălbuie de ceramică, o aşez cuminte pe covor, în dreapta telefonului şi îmi sprijin umerii de peretele înalt - halo! iubitule, care mai eşti p-acolo? care vrea să mă fută şi pe mine? unu’ doi trei start! în cîteva clipe l-am şi uitat, în cîteva clipe mi se umple mintea cu altă voce, altă poveste, alt fraier în cartier - bună seara iubitule, tu cine dracu’ eşti că eu, una, sînt Andreea



final