Din aventurile lui Luke Skywalker (10)

George Lucas

- Dar tatăl meu n-a participat la Războaiele Clone. Nu a fost cavaler... ci un simplu navigator pe un cargou galactic.
Zîmbetul lui Kenobi învălui capătul ţevii.

- Sau aşa ţi-a spus unchiul tău. Brusc, îşi îndreptă atenţia în altă parte. Owen Lars nu a fost de acord cu ideile tatălui tău, cu opiniile sau cu filosofia lui despre viaţă. Părerea lui era că fratele său ar fi trebuit să rămînă aici, pe Tatooine şi să nu se implice în...

Ridică din nou din umeri, aparent nepăsător.
- În fine, a crezut că tatăl tău ar fi trebuit să rămînă aici şi să-şi vadă de agricultură.
Luke rămase tăcut, încordat, cît timp bătrînul îi po­vesti fragmente, secvenţe din biografia părintelui său, pe care Luke o cunoştea numai prin intermediul viziunii distorsionate a unchiului său.

- Owen s-a temut întotdeauna că viaţa aventuroasă a tatălui său te-ar putea influenţa, te-ar putea duce de­parte de Anchorhead, rememorînd, clătină uşor din cap, cu părere de rău. Mă tem că tatăl tău nu prea avea stofă de fermier.
Luke îi întoarse spatele, revenind la ocupaţia lui. Curăţă ultimele firişoare de nisip de pe braţul conva­lescent al lui C-3PO.

- Aş fi vrut să-l cunosc, şopti el în cele din urmă.

- A fost cel mai bun pilot pe care l-am cunoscut vreodată, continuă Ben, şi un luptător iscusit. Forţa... avea un instinct puternic.
O fracţiune de secundă, Kenobi păru cu adevărat bătrîn.

- A fost şi un prieten foarte bun.
Apoi, dintr-o dată, în ochii aceia scormonitori reveni sclipirea tinerească şi, o dată cu ea, şi buna-dispoziţie naturală a bătrînului.

- Înţeleg că şi tu eşti un pilot destul de bun. Pilotajul şi navigaţia nu sînt ereditare. Dar cele cîteva calităţi care se pot combina ca să dea naştere unui pilot bun sînt. Pe acelea s-ar putea să le fi moştenit. Totuşi, chiar şi o raţă trebuie învăţată să înoate.

- Ce-i o raţă? întrebă curios Luke.

- N-are importanţă. Ştii, de fapt îi semeni tatălui tău în multe privinţe.
Privirea scrutătoare cu care-l cîntărea Obi-Wan îl irită pe tînăr.

- Ai crescut ceva de cînd te-am văzut ultima oară. Neavînd ce răspunde, Luke aşteptă în tăcere, căci Kenobi se cufundă din nou, adînc, în gînduri. După o vreme, bătrînul se trezi la viaţă; era limpede că luase o hotărîre importantă.

- Toate acestea mi-au amintit de faptul că am ceva să-ţi dau, zise bătrînul cu o expresie de nepăsare înşe­lătoare.
Ridicîndu-se, se îndreptă spre un scrin masiv, de modă veche şi începu să scotocească prin el. Scoase la iveală tot soiul de lucruri ciudate, le împinse de colo-colo, apoi le puse iarăşi la loc. Pe cîteva dintre ele, Luke le iden­tifică. Cum Kenobi părea să caute ceva important, se abţinu să-i ceară informaţii despre oricare dintre cele­lalte vechituri ispititoare.

- Pe vremea cînd erai un băieţel, tatăl tău a dorit să-ţi dea... dacă reuşesc să găsesc obiectul acela afurisit... Odată am încercat să ţi-l dau, dar unchiul tău nu m-a lăsat. Îi era teamă că ţi-ar putea băga în cap nişte idei nebuneşti şi că pînă la urmă îl vei urma pe bătrînul Ben într-una din cruciadele sale idealiste... Vezi tu, Luke, în acest punct tatăl şi unchiul tău nu cădeau niciodată de acord. Owen nu e omul care să amestece afacerile cu idealismul; tatăl tău, în schimb, credea că această pro­blemă nici nu merită să fie luată în discuţie. În astfel de privinţe, el hotăra ca atunci cînd pilota: instinctiv.
Luke dădu din cap. Culese în sfîrşit ultimul fir de nisip şi privi în jur, în căutarea unei componente pe care o mai avea de montat în pieptul deschis al lui C-3PO. Odată ce găsi modul restrictiv, desfăcu locaşurile de prindere din robot şi începu să îl fixeze la loc. Robotul urmări procesul şi păru că tresare violent.

Luke privi îndelung acei fotoreceptori din metal şi plastic. Apoi aşeză demonstrativ modulul pe masa de lucru şi închise robotul. C-3PO nu spuse nimic.
Din spatele lui se auzi un mormăit şi, întorcîndu-se, îl văzu pe Kenobi îndreptîndu-se spre el cu un aer mulţumit. Îi dădu lui Luke un aparat mic, aparent inofensiv, pe care tînărul începu să-l studieze plin de interes. În linii mari, era alcătuit dintr-un mîner scurt şi gros în care erau încorporate două butoane mici. Deasupra acestuia se afla un disc metalic circular puţin mai mare în dia­metru decît lăţimea palmei lui. Atît în mîner cît şi în disc erau montate cîteva componente neobişnuite, aidoma unor pietre preţioase; printre acestea se număra şi ceea ce părea a fi cea mai mică baterie pe care o văzuse Luke vreodată. Partea opusă a discului era atît de şlefuită, încît avea strălucirea unei oglinzi. Dar dintre toate, cel mai mult îl uimea pe Luke acea baterie. Indiferent ce era, aparatul avea nevoie de multă energie, potrivit caracteris­ticilor marcate pe plăcuţa indicatoare a pastilei de energie. În ciuda afirmaţiei că aparţinuse tatălui său, obiectul arăta ca nou. Era limpede că bătrînul îl păstrase cu grijă. Doar cîteva zgîrieturi fine pe mîner sugerau că mai fusese folosit.

- Domnule? chemă o voce cunoscută pe care Luke nu o mai auzise de mult.

- Ce e? tresări Luke, smuls din studiu.

- Dacă nu aveţi nevoie de mine, zise C-3PO, cred că mă voi decupla pentru puţin timp. Îmi va fi de folos la sudarea nervilor braţului şi, oricum, a sosit momentul pentru auto-curăţenia internă.

- Sigur, dă-i drumul! spuse Luke cu mintea aiurea, revenind la studiul fascinant al acestui obiect necunoscut.
În spatele lui, C-3PO amuţi, iar lumina din ochi i se stinse. Luke observă că bătrînul îl urmărea plin de cu­riozitate.

- Ce este? întrebă într-un tîrziu, căci, în ciuda tu­turor eforturilor, nu reuşise să identifice aparatul.

- Sabia de lumină a tatălui tău, îi răspunse Kenobi. Într-o vreme erau foarte folosite. Mai sînt şi acum, în anumite zone galactice.
Luke examină comenzile de pe mîner, apoi atinse, de probă, un buton intens colorat, de lîngă garda şlefuită. În acea clipă, din disc ţîşni o rază alb-albăstruie de gro­simea degetului său. Era densă, aproape opacă şi puţin mai lungă de un metru. Lumina ei nu pălea, ci continua să rămînă intensă pe toată lungimea sa. În mod ciudat, Luke nu-i simţea căldura, dar fu foarte atent să n-o atingă. Ştia ce înseamnă o sabie laser, deşi nu mai văzuse nici una pînă atunci. Putea găuri peretele de stîncă al peşterii lui Kenobi... Întocmai ca şi trupul unui om.

- Aceasta era arma oficială a unui Cavaler Jedi, ex­plică Kenobi. Un aruncător laser este greoi şi lipsit de precizie; ea, nu. Îţi cere mai multă îndemînare decît ai crede la prima vedere. Este o armă elegantă. E tot­deauna şi un simbol. Oricine poate folosi un aruncător sau o lamă cu fuziune, dar a şti să foloseşti bine o ase­menea sabie e un semn de nobleţe.
În timp ce vorbea, se plimba prin peşteră.

- Timp de mai bine de o mie de generaţii, Cavalerii Jedi au reprezentat forţa cea mai puternică şi cea mai respectată în galaxie. Au fost păzitorii şi garanţii păcii şi dreptăţii în Vechea Republică.

Cînd Luke omise să întrebe ce s-a întîmplat cu ei după aceea, Kenobi se uită la el şi-l surprinse privind în gol; multe din cele ce-i spusese Obi-Wan îi trecuseră pe lîngă urechi. Unii l-ar fi dojenit pentru că nu era atent. Dar nu bătrînul. Mai sensibil decît mulţi alţii, aşteptă răb­dător pînă cînd liniştea deveni îndeajuns de apăsătoare, pentru ca Luke să spargă tăcerea.

- Cum a murit tatăl meu? întrebă el încetişor.
Kenobi ezită şi Luke simţi că bătrînul nu dorea să discute această problemă delicată. Totuşi, spre deosebire de Owen Lars, el nu era în stare să se ascundă în spatele unei minciuni confortabile.

- A fost trădat şi ucis, spuse grav, Kenobi, fără să-l privească pe Luke, de un Jedi foarte tînăr, pe nume Darth Vader. Un băiat pe care-l pregăteam eu. Unul dintre cei mai sclipitori discipoli ai mei... unul dintre cele mai mari eşecuri ale mele...
Ben îşi reluă plimbarea.

- Vader s-a folosit de Forţă şi pregătirea sa pentru a face rău, pentru a se pune în slujba împăraţilor corupţi de mai tîrziu. Puţini au fost cei care să i se împotri­vească lui Vader, căci, pe atunci, Cavalerii Jedi deja se dezorganizaseră, se risipiseră sau muriseră. Astăzi ei au dispărut cu desăvîrşire.
O expresie de nepătruns stărui o clipă pe chipul lui Kenobi.
- În multe privinţe, ei au fost prea buni, prea încre­zători pentru a putea rezista. Au crezut prea mult în sta­bilitatea Republicii şi nu au înţeles că, deşi trupul era sănătos, capul se putea îmbolnăvi şi şubrezi, căzînd vic­timă manipulărilor unora, ca de pildă Împăratul. Aş vrea să ştiu ce urmăreşte Vader. Uneori am sentimentul că stă în aşteptare, punînd la cale cine ştie ce absurditate odi­oasă. Acesta este destinul unuia care stăpâneşte Forţa şi se lasă mistuit de partea ei întunecată.

Luke făcu o strîmbătură de nedumerire.
- Forţa? Este a doua oară că rostiţi acest cuvînt. Kenobi dădu din cap.

- Uneori uit în prezenţa cui vorbesc. Hai să spunem că Forţa este acel ceva pe care trebuie să-l aibă un Jedi. Deşi nu s-a formulat pînă acum o explicaţie potrivită, oamenii de ştiinţă au emis teoria că ea este cîmpul de energie generat de fiinţele vii. Omul primitiv i-a bănuit existenţa, dar a rămas ignorant în ceea ce priveşte po­tenţialul ei, milenii de-a rîndul. Numai anumiţi indivizi au putut cunoaşte Forţa în adevăratul sens al cuvîntului. Ei au fost etichetaţi fără milă: şarlatani, escroci, mistici... şi mai rău. Chiar mai puţini au reuşit s-o folosească. Şi, de cele mai multe ori, se dovedea prea puternică pentru ei, căci le depăşea capacitatea de control. Au fost greşit înţeleşi de contemporanii lor... şi mai rău.

Kenobi făcu un gest larg, atoatecuprinzător, cu ambele braţe.
- Forţa îl înconjoară pe fiecare dintre noi. Unii cred că ea ne dirijează acţiunile şi nu viceversa. Cunoştinţele despre Forţă şi despre modul în care poate fi folosită, îi confereau unui Jedi puterea sa neobişnuită.

Kenobi îşi lăsă braţele în jos şi îl privi pe Luke pînă acesta începu să se foiască stînjenit pe scaun. Reîncepu să vorbească pe un ton atît de tranşant şi de tineresc, încît Luke tresări fără să vrea.
- Şi tu trebuie să înveţi căile Forţei, Luke... dacă e să vii cu mine pe Alderaan.

- Alderaan! sări Luke buimăcit din scaunul de la masa de lucru. Nu merg pe Alderaan! Nici măcar nu ştiu unde e...

Vaporizatoare, roboţi, seceriş,... deodată lumea din jur păru să-l copleşească, încăperea mai devreme inte­resantă şi artefacturile stranii nu i se mai păreau acum decît puţin înspăimîntătoare. Privirea lui rătăci de jur împrejur, încercînd să evite ochii sfredelitori ai lui Ben Kenobi... bătrînul Ben... nebunul Ben... Generalul Obi-Wan...

- Trebuie să mă-ntorc acasă, se trezi mormăind cu o voce răguşită. E tîrziu. Se pare c-am încurcat-o, amintindu-şi de ceva, arătă spre nemişcatul R2. Poţi să păstrezi robotul. Cred că asta aşteaptă. Mă gîndesc ce să-i spun unchiului... Sper..., adaugă el pierdut.

- Am nevoie de ajutorul tău, Luke, spuse Kenobi trist, dar categoric. Sînt prea bătrîn pentru astfel de lucruri. Nu cred că mai pot s-o duc la bun sfîrşit de unul singur. Misiunea aceasta este importantă.
I-l arătă cu o mişcare a capului pe R2.

- Ai auzit şi ai văzut mesajul.

- Dar... nu mă pot implica în aşa ceva, protestă Luke. Am treabă, avem de recoltat... deşi unchiul Owen a avut întotdeauna posibilitatea să angajeze mînă de lucru suplimentară... adică una, sau cel puţin aşa cred. N-am cum să v-ajut. Nu acum. Şi, în plus, toate astea sînt atît de departe de-aici... şi pur şi simplu nu mă privesc.

- Vorbeşti ca unchiul tău, remarcă Kenobi fără ran­chiună.

- Ah! Unchiul meu... Cum am să-i explic lui toate astea?
Bătrînul îşi reţinu un zîmbet, conştient de faptul că destinul lui Luke fusese deja hotărît. Fusese stabilit cu cinci minute înainte de a afla cum murise tatăl său. Fu­sese orânduit chiar mai înainte, cînd auzise întreg mesa­jul. Intrase în ordinea firească a lucrurilor încă de cînd văzuse prima oară holograma cu chipul rugător al frumoa­sei Leia Organa, aşa cum fusese proiectată, stîngaci, de micul robot. Kenobi ridică din umeri în sinea lui. Pro­babil că fusese hotărît chiar înainte de naşterea băiatului. Aceasta nu însemna că Ben credea în predestinare; cre­dea însă din tot sufletul în ereditate... şi în Forţă.

- Nu uita, Luke, suferinţa unui om este suferinţa tuturor. Distanţele sînt irelevante pentru dreptate. Dacă nu este oprit destul de repede, răul va sfîrşi prin a-i de­vora pe toţi oamenii, indiferent că aceştia s-au împotrivit sau l-au ignorat.

- Cred că v-aş putea duce pînă la marginea Anchorhead-ului, consimţi nervos Luke. De acolo puteţi lua ceva spre Mos-Eisley, sau oriunde vreţi să ajungeţi...

- Foarte bine, încuviinţă Kenobi. Suficient pentru început. După-aceea trebuie să faci ceea ce simţi că e bine.

Luke se depărtă, de data aceasta complet năucit.
- O.K. Nu mă simt prea grozav acum...


Celula era îngrozitor de prost luminată. Cu acel minim insuficient, abia se puteau zări pereţii de metal negru şi plafonul înalt de deasupra. Încăperea, care fusese astfel proiectată încît să amplifice sentimentele de deznă­dejde ale deţinutului, îşi îndeplinea foarte bine menirea. Atît de bine încît unica ei ocupantă tresări încordată cînd auzi un bîzîit ce venea dintr-un colţ al celulei. Uşa metalică, ce începuse să culiseze, avea grosimea taliei ei, de parcă - gîndi fata cu amărăciune - le-ar fi fost frică că ea ar fi reşuit, doar cu mîinile goale, să treacă prin ea dacă ar fi fost mai puţin masivă.
Chinuindu-se să vadă, zări cîţiva gardieni imperiali postîndu-se în faţa uşii. Leia Organa se dădu înapoi spre peretele opus, cercetîndu-i sfidătoare.

Expresia de hotărîre întipărită pe chipul ei se nărui de îndată ce o siluetă monstruoasă şi întunecată pătrunse în încăpere, alunecînd parcă. Prezenţa lui Vader îi zdro­bea complet curajul, cu uşurinţa cu care un elefant zdro­beşte o coajă de ou. Ticălosul era urmat de silueta uscată a unui om în vîrstă care, în ciuda aparenţei lui minuscule pe lîngă Lordul Întunecat, era aproape tot atît de înspăimîntător.

Darth Vader făcu un semn spre cineva aflat în afara celulei. Ceva ce zumzăia ca o albină monstruoasă se apropie şi trecu pragul. Leia se înăbuşi cu propria-i respiraţie la vederea acelui glob imens din metal negru. Stătea sus­pendat pe repulsori antigravitaţionali; un păienjeniş de tije metalice îi înţesau suprafaţa, fiecare dintre ele purtînd în vîrf instrumente delicate.

Leia cerceta îngrozită acea ciudăţenie. Auzise vorbindu-se despre astfel de monstruozităţi, dar nu crezuse vreo­dată cu adevărat că tehnicienii imperiali vor fi în stare să construiască aşa ceva. În memoria neîndurătoare a ma­şinăriei erau înregistrate toate barbarismele, toate ultragiile cunoscute şi trăite de omenire... ca şi de alte cîteva rase.

Vader şi Tarkin stăteau tăcuţi, lăsîndu-i timp să stu­dieze coşmarul suspendat în aer. Guvernatorul în spe­cial nu se amăgise cu gîndul că simpla prezenţă a dispo­zitivului o va îngrozi atît de mult, încît să le dea infor­maţiile de care aveau nevoie. Aceasta nu însemna că interogatoriul care urma avea să fie exagerat de deza­greabil. Din astfel de întîlniri, se cîştigau întotdeauna în­ţelepciune şi cunoştinţe, iar senatorul promitea să fie un subiect foarte interesant.

Cînd consideră că a sosit momentul, Tarkin îi făcu robotului un semn.
- Ei; şi-acum, senatorul Organa, Prinţesă Organa, vom discuta despre amplasamentul bazei principale a rebelilor!
Maşinăria porni către ea, apropiindu-se cu un zumzăit din ce în ce mai puternic. Forma ei sferică şi rece aco­peri imaginea guvernatorului, a lui Vader, restul celulei... lumina... .


Prin ziduri şi prin uşa masivă penetrau zgomote înăbuşite. Acestea reuşeau cu greu să tulbure pacea şi li­niştea ce domneau pe coridorul din faţa celulei ermetic închise, dar chiar şi aşa, gardienii aflaţi acolo găsiră fel de fel de scuze ca să-şi părăsească tiptil posturile, îndepărtîndu-se la o distanţă suficient de mare pentru a nu mai auzi nici măcar unul din acele sunete stranii.



va urma