adi filimon
prin
care mişună milioane de amintiri cafenii
plutesc
peste ele cu grijă ca un licurici supărat
când
le calc se sparg în alte milioane de nostalgii
ce-mi
prind părul în codiţe
răsucite
pe degetele fetiţei bătrâne cu felurite codiţe
am
chiar un buzunar încheiat într-un nasture mare şi alb
unde
se descompun la-ntuneric păpuşi minuscule
furate
de la alte fetiţe ale altor taţi
îmi
închipui că fetiţele nu mă recunosc
şi
niciodată păpuşile nu se vor trezi şi nu vor vorbi
iarba
sintetică miroase a mucegai
nu
mai plouă demult
nu
mai e soare demult
doar
aerul învechit mă ţine de umeri şi-mi spune
ce
groaznic miroase la mine în gând
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu