I se spunea Machiavelli (XLIII)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

In numele, dar împotriva poporului

Lavinia Betea:
Nu am găsit încă pe nimeni - mă refer la o sursă primară - care să poată spune ce intenţii avea Ceauşescu cu numitele „circuri ale foamei“ din Bucureşti, transformate acum în malluri.

Stefan Andrei:
Magazine universale mari, asta voia să facă. A fost impresionat de cele văzute în Canada.

Lavinia Betea:
Sunteţi sigur?

Stefan Andrei:
Da, sigur.

Lavinia Betea:
Nu cantine imense de cartier?

Stefan Andrei:
Nu, nu, nu. Cantine aveau muncitorii în întreprinderi, copiii - la şcoli şi grădiniţe. Doar nu era să le dea pauză de masă pentru cantina de cartier! Problema pensionarilor nu se punea.

Lavinia Betea:
S-a discutat în CPEx aşa ceva?

Stefan Andrei:
Nu, a fost o singură apreciere la adresa Bulgariei. I-a plăcut lui Ceauşescu ideea cantinelor mari la întreprinderi, de unde muncitorii puteau să-şi ia acasă cartofi, fasole, murături, varză murată şi zacuscă. Atât i-a plăcut, dar încolo, nu.

Lavinia Betea:
Aţi analizat vreodată, oficial, structura şi consecinţele datoriei externe a României?

Stefan Andrei:
Public, nu. Nici în CPEx. Ce s-a întâmplat? Ne-am bătut cuie-n talpă construind o centrală foarte puternică de utilaj pentru rafinării. Astfel că eram înfometaţi să găsim peste hotare posibilităţi de-a construi rafinării. Să nu aruncăm în stradă oamenii care lucrau în petrochimie. Erau zeci de mii de oameni. Şi am acceptat să construim peste hotare, pe credit, rafinării precum cele de la Piteşti sau de la Brazi. Aşa am făcut rafinăria din Siria, de 6 milioane de tone, care era un record pe plan mondial. Am făcut-o pe credit. Nu ne veneau banii de la credite, dar trebuia să plătim ce importasem noi. Aşa am ajuns la datoria aceasta... Pe urmă, cu industria petrochimică, am mai făcut o greşeală. I-am spus într-o şedinţă: „Tovarăşe Ceauşescu, băgăm banii în rafinării, şi nu facem mai nimic în aşa-zisa chimie de mic tonaj, n-avem bani pentru coloranţi şi lacuri...“. „Andrei să ne mai lase cu poveştile", a fost răspunsul lui. Nedezvoltând industria de coloranţi, de exemplu, trebuia să-i cumpărăm din Germania. Şi plăteam cu banii cash. Aveam nevoie de lacuri şi vopsele pentru mobilă, tot cu banii cash. In această situaţie, ajunsesem ca piloţii noştri care mergeau peste hotare să nu aibă la ei în servietă banii de plată ai aterizării şi decolării.

Lavinia Betea:
Vorbiţi de Tarom sau de aeronava prezidenţială?

Stefan Andrei:
De Tarom. Nu mai primeau valută să facă pentru o lună abonamentul. Făcusem o serie întreagă de împrumuturi la cei cu producţii mici. Dacă nu le dădeai banii la vreme, îi aruncai în faliment. Iar ei ţipau la guverne: forţaţi România să ne plătească aceşti bani. Am fost trimis să discut cu italienii - îl cunoşteam bine pe Craxi; să merg în Marea Britanie - la madam Thatcher (7); şi să merg în Elveţia, unde-mi era prieten preşedintele, ca să ne amâne plata datoriilor. Ei mi-au spus: „Nu se poate, pentru că suntem obligaţi, cei care facem parte din Clubul de la Paris (8), să nu rezolvăm fiecare în parte, ci numai în cadrul Clubului". Iar Burtică l-a sfătuit: „Tovarăşe Ceauşescu, s-a făcut o greşeală că problema a luat-o Andrei, trebuie să o preluăm pe linie economică". Şi, până să vin eu din Marea Britanie, Ceauşescu a stabilit să meargă Oprea, prim-viceprimministru, în Canada şi SUA, iar Burtică nu mai ştiu pe unde. Pe Oprea nu l-au primit, Burtică nu a făcut nimic. Eu am avut o şansă. Una dintre marile mele  realizări.
Aveam raporturi excepţionale cu Mitterrand. Il cunoscusem înainte, când era numai prim-secretar al partidului. M-am dus la el şi i-am spus: „Suntem în pericol, nu mai avem bani, e în joc însăşi politica
noastră. Sovieticii s-au oferit să ne dea câteva miliarde credit. Dar aceasta înseamnă o schimbare a politicii noastre - să ne întoarcem la perioada de înainte de 1964. Salvarea o poate face Franţa. Aşa cum Napoleon al III-lea ne-a salvat, pronunţându-se pentru unirea Principatelor şi recunoaşterea lui Cuza şi aşa mai departe..., dumneata poţi să faci acum pentru România. Aveţi Clubul de la Paris, iar secretarul lui general e un francez. Aprobaţi cererea noastră, de a ni se amâna plata creditelor. Să facem o reeşalonare generală a creditelor şi, în câţiva ani, vom plăti tot". El a adunat a doua zi Guvernul: „Uite, a venit la mine ministrul de Externe Ştefan Andrei, un mare prieten al Franţei. Mi-a prezentat situaţia, haideţi să-i ajutăm pe români, cum mi-a spus el că a făcut-o Napoleon al III-lea“. După-amiaza am avut întâlnire cu directorul general al bugetului din Ministerul de Finanţe şi directorul general din Banca Naţională a Franţei. Camdessou, directorul general al Bugetului, era şi secretarul general al Grupului celor 15 state care, după aceasta, a ajuns preşedinte al FMI. Iar celălalt este actualul preşedinte al Băncii Europene, Trichet. M-au întrebat cum stăm, şi mi-au propus: „Să vină aici, la Paris, ministrul vostru de Finanţe cu o echipă de specialişti, şi împreună să rezolvăm problemele..." Şi, în situaţia aceasta, a mers Petre Gigea la Paris, a făcut un plan cu francezii de reeşalonare a datoriei României. Iar ei l-au prezentat celor 15. Şi o singură ţară s-a opus — SUA. Au spus: „Nu, ca să fim de acord cu reeşalonarea, românii trebuie să ne plătească cele 73 de milioane din creditul special CCC...“.

Lavinia Betea:
Fiţi, vă rog, mai explicit! In vremea aceea, pe noi nu ne-a informat nimeni, nici ce datorii aveam, nici cui, nici pentru ce. De ce s-au opus americanii?

Stefan Andrei:
Pentru că aveam la ei o datorie de 73 de milioane de dolari, în acel credit special cu dobândă mică din care puteai cumpăra şi materii prime, şi produse alimentare. Atunci s-a înfuriat Ceauşescu... şi i-a înjurat. Printre puţinele dăţi când a înjurat. „îi bag în mă-sa, fă rost de banii ăştia. Noi aveam atunci posibilităţi... Am chemat de la Armată, de la industria uşoară, mobilă... „Ajutaţi-mă urgent cu 73 de milioane", le-am spus. A durat două zile să dăm cele 73 de milioane americanilor. Şi s-a obţinut reeşalonarea datoriei... în situaţia aceasta, când a venit George Bush în România, în 1983, ne-a spus, mie şi lui Gogu Rădulescu: „Am o surpriză pentru preşedinte". Şi când a mers la Ceauşescu, a început: „Preşedintele Reagan a hotărât să reia, pentru România, creditul CCC, cu un volum dublu". Acela de care ţi-am spus, cu dobândă mică, Bush fiind atunci vicepreşedinte. Şi Ceauşescu l-a refuzat: „Nu, n-avem nevoie. După bâlciul pe care ni l-aţi făcut nouă pentru cele 73 de milioane de dolari, când noi am pierdut sute de milioane, că v-am împăcat cu chinezii, că...“

Lavinia Betea:
I-a spus Ceauşescu aşa ceva vicepreşedintelui SUA?

Stefan Andrei:
Sigur că da. Aşa: „Când n-am rupt relaţiile cu Israelul după Războiul de şase zile din 1967 şi am pierdut un miliard de dolari în relaţiile cu ţările arabe, că v-am ajutat în legătură cu încetarea războiului în Vietnam... Pământ de vom mânca, şi nu mai luăm de la voi asemenea credite. Nu sunteţi oameni în pragmatismul vostru, sunteţi nerecunoscători..."

Lavinia Betea:
Dar nu-i păsa deloc de aceia care plăteau datoriile? Credea că are dreptul să-i pedepsească „să mănânce pământ“, deşi ei habar n-aveau că România are datorii externe prin politica făcută de el „în numele poporului“?

Stefan Andrei:
Dar ce crezi dumneata că noi, când nu aveam posibilităţi să asigurăm casă, masă, alimente, căldură, lumină - în 1989 - , se gândeau Ceauşeştii la asta?! Nu se gândeau. Un exemplu tipic. La aeroport, când îi aşteptau pe Ceauşeşti la o sosire din străinătate, Lina Ciobanu, care a fost ministru al Comerţului Interior, a mers la ministrul Agriculturii, David. Şi la Pacoste, care era viceprim-ministru. „Mai daţi-ne dom’le, ceva carne, că avem numai oase", i-a rugat ea. Şi Securitatea l-a informat pe Ceauşescu. Iar Ceauşescu a chemat-o pe Lina Ciobanu: „Ce te-apuci să ceri carne?! Tu la tine acasă, la Potcoava, de câte ori pe săptămână mâneai carne?". Ai înţeles cum vedea el lumea?

Lavinia Betea:
Să fi fost o reacţie generată la restricţiile sale de regim? Scleroza vârstei accentuată de mediul nociv al puterii? Confuzia sentimentelor pentru mulţimea pe care, crede el, o hrăneşte, călăuzeşte, păstoreşte...? Parcă pierduse uzul raţiunii.

Stefan Andrei:
Şi asta s-ar putea. Eu ţi-am mai spus dumitale şi îţi repet: nu există un singur Ceauşescu. Există unul din 1965 până prin 1970, altul din 1970 până a plecat Maurer, în 1974, şi altul după intrarea Elenei Ceauşescu pe scenă. Şi apoi... el ajunsese într-o stare de nervozitate, de jignire, de ameninţări... Nu se mai putea discuta raţional. Trebuia să găseşti fel şi fel de căi prin care să poţi obţine o aprobare. Făcuse nişte investiţii foarte mari - Canalul Dunăre-Marea Neagră a costat foarte mult, Casa Poporului a costat foarte mult. Metroul, enorm. Pe urmă, intrasem într-un cerc vicios. Că nu aveam pieţe de desfacere, pentru că am construit capacităţi prea mari. De exemplu - fabrici de ciment şi rafinării. Fabricasem capacitate pentru 33 de milioane de tone de petrol rafinat. Noi aveam însă abia 7-10 milioane de tone. Trebuia să facem rost de bani, că, dacă nu, închidem rafinăriile. Pe urmă, nu se mai vindeau camioanele româneşti. Unde le-am trimis, au eşuat.

Lavinia Betea:
Inclusiv în Lumea a Treia?

Stefan Andrei:
Da. Şi nu se vindeau pentru că aveau deficienţe de calitate. Era o mare deosebire între calitatea produselor de la Bihor, de la Cluj sau de la Braşov faţă de cele de la Vaslui. A avut loc şi o schimbare masivă în compoziţia populaţiei din Braşov. Fabrica de camioane se moldovenizase.

Lavinia Betea:
Pretutindeni, în Transilvania, au fost aduşi în şcoli profesionale adolescenţi din Moldova. Se spunea, bineînţeles în discuţii informale, că e o politică de îmbunătăţire a sporului demografic şi a compoziţiei entice, prin reducerea procentului minorităţii maghiare.

Stefan Andrei:
Şi o mare parte din Oltenia a fost trimisă spre Banat şi în Ardeal.

Lavinia Betea:
Iar nemţii - cei care au pus temelia breslelor şi mai apoi a industriei ardelene - emigraseră. Primii maiştri din fabricile naţionalizate erau aproape în totalitate germani şi maghiari. La şcoala aceasta a meşterilor cu tradiţie, într-o etică a lucrului bine făcut, s-au format generaţiile de muncitori români.

Stefan Andrei:
Să-ţi spun ceva. în 1959 eu eram conducător la studenţi. Şi am fost invitat la Cluj. Acolo m-au chemat la o reuniune studenţească. Şi m-am dus îmbrăcat aşa... Când am văzut acolo fetele cu mănuşi, băieţii eleganţi, toţi cu cravată, m-am dus la cămin şi mi-am schimbat costumul.
In Banat am intrat prima dată în 1943... Aveam un frate la Săcălaz, la Regimentul 5 Vânători de Munte care se refugiase în Jimbolia. Am dormit la un ţăran şvab. Şi când ne-a arătat bănăţeanul ce-avea în pivniţă şi ce-avea în cămară - cârnaţi, şuncă... în Oltenia, până la mijlocul lui martie se mânca tot porcul. Te puteai bărbieri cu şoriciul de la porcul olteanului.
Pe urmă, am fost la Recaş, am fost la Izvin. Mă uitam la pomii fructiferi de pe marginea drumului. Nu lua nimeni fructele din pomii altuia şi nu-şi băteau joc de ce era pentru toţi. Altă lume.
S-a simţit acest lucru şi în procesul camioanelor de care vorbeam. Le-am trimis în China, chinezii le demontau şi le montau din nou. Am trimis în Irak. Şi ne-a spus preşedintele Irakului: „Domnule preşedinte, ţin foarte mult la relaţiile cu România. Faptul că dv. veniţi aici când noi suntem în război cu Iranul, aceasta poate influenţa relaţiile dv. cu Iranul, însă vă spun: camioanele nu sunt bune. E foarte bun armamentul, camioanele, nu. Se opresc pe drumuri. E şi nisipul nostru de aici. Le-am plătit, rămân plătite. Dar vi le încarc pe vapor şi vi le aduc în Portul Constanţa pe cheltuiala mea - , să le băgaţi din nou în fabrică, la verificări".

Lavinia Betea:
De aceea vorbea Ceauşescu atât de mult despre calitate în discursul oficial? De aici fraza clişeu din CPEx „Aşa nu se mai poate, tovarăşi"?

Stefan Andrei:
Da.

Lavinia Betea:
Lămuriţi-mi, vă rog, geneza unei decizii care-a nemulţumit generaţiile de absolvenţi ai învăţământului superior din anii ’80. Din 1981 s-au închis oraşele mari pentru repartizarea lor. Cum s-a discutat în CPEx?

Stefan Andrei:
Nu ştiu să fi fost. De învăţământ răspundea Elena Ceauşescu. Catastrofă a fost promovarea ei! Nu numai că o urcase în conducerea partidului, dar i-a dat sectoare prea importante şi sensibile ale societăţii româneşti. Printre care ştiinţa şi învăţământul. Prima măsură luată de ea în învăţământ a fost reducerea numărului femeilor de serviciu din şcoli. Apoi, a blocat posturile în învăţământul superior. După ce s-au făcut ascultările la Institutul de Matematică unde lucra Zoia, s-a lepădat şi de cercetători. Singurii avantajaţi aici au fost inginerii. Celorlalţi le-a fost blocată intrarea în marile oraşe. Şi, ca atare, şi posibilităţile de afirmare.

Lavinia Betea:
Dar de ce? Din calcul politic, din dispreţ, din ură?

Stefan Andrei:
Nu. Ei considerau că intelectualii nu trebuie să fie aglomeraţi doar în anumite centre. Asta am înţeles eu de la ei. Nu o concepţie filozofică, ci politică. Nu voiau să concentreze intelectualii doar anumite oraşe, iar în altele să nu fie. Asta era în gândul lor, după câte am înţeles eu.

Lavinia Betea:
O adaptare a dezvoltării armonioase a judeţelor, a forţelor de producţie pe întreg cuprinsul ţării...

Stefan Andrei:
Exact.

Note

7 Margaret Thatcher (n. 1925), politician britanic de orientare conservatoare. Supranumită „doamna de fier“, Margaret Thatcher a deţinut funcţia de cancelar al Marii Britanii (1979-1990).

8 Clubul de la Paris este un grup informai specializat în renegocierea datoriilor ţărilor aflate în dificultate. A fost înfiinţat în 1956, când Argentina a acceptat să se întâlnească cu creditorii la Paris.



va urma