Condamnaţi la tăcere (18)

Dumitru Prichici

Mă bucur totuşi, că şi ei, cei care au cerut pedepsirea mea pentru ce am făcut atunci, sunt în viaţă şi ei, şi familiile lor.

Aş fi curios să ştiu totuşi ce i-a deranjat mai mult?

Când am spus în acea şedinţă de partid că mă abţin în privinţa realegerii lui Ceauşescu, la al XIV-lea congres al PCR? Ocazie cu care în mod cert am fost introdus în BAZA DE DATE a PCR-ului ca OBIECTIVUL -PETRE-

Când am adresat generalului Iulian Vlad rugămintea de a da ordin comandanţilor unităţilor din DSS pentru depunerea armamentului la rastele şi toţi oamenii să fie trimişi acasă pentru evitarea unui război civil?

Când am sigilat repartitorul din Tonola pentru a nu mai fi ascultaţi şi omorâţi oamenii în casele lor la ordinul PCR-ului, ca adversari politici ai lui Ceauşescu, primul pe listă fiind în acest caz Ion Iliescu?

Când am cerut generalului Militaru forţe armate de pază şi preluarea unităţilor pentru a fi salvate, nu distruse sediile şi ucişi oamenii care le apărau ?

Când l-am determinat să fugă pe acel activist al CC al PCR, Nicolae Mihalache, din Televiziunea Română, ştiindu-mă cine sunt şi ştiindu-l cine este? Şi în ce scop îl consilia pe generalul Tudor în 23 decembriel989?

Când m-am alăturat în 1990 creştin-democraţilor lui Corneliu Coposu şi numai celor credincioşi lui, nu şi lui Ion Diaconescu şi ai lui, care au făcut jocul bolşevicilor, numindu-i în funcţii importante în perioada guvernării, câştigată cu preţul vieţii lui Corneliu Coposu?

Sau pentru că am scăpat nepedepsit la sfârşit de an 1989, în noaptea în care ei, bolşevicii, ameninţau cu răzbunarea morţii lui Ceauşescu cu represalii puternice desfăşurate sub lozinca: „Crăciunul a fost al vostru revelionul va fi al nostru".

Le Mulţumesc pe această cale atât generalului Nicolae Popescu, cât şi acelui ofiţer care m-a protejat în noaptea de anul nou pentru a trăi ziua în care să-l revăd pe generalul Iulian Vlad, să-i raportez că am îndeplinit ordinul dat în ziua de 22 dec. 89, că unităţile tehnice au depus armamentul şi mă bucur că au scăpat cu viaţă din acel război dorit şi regizat de forţe oculte.

Faptul că generalul Gianu Bucurescu mi-a mulţumit pentru ce am făcut în zilele fierbinţi din decembrie 1989 mă onorează, dar cred că generalului Iulian Vlad i se cuveneau mulţumirile întregii naţiuni pentru comportarea faţă de revoluţionarii care doreau să intre şi au intrat în clădirea CC-ului în ziua de 22 dec. 1989, pentru a-l alunga pe Ceauşescu de la conducerea ţării şi pentru că a dat cele trei ordine în numele poporului spre liniştea şi binele poporului.

Aceste ordine au anihilat şansa izbucnirii unui război civil, dorit de cel care a fost alungat de revoluţionari şi executat de teama revenirii lui la putere.

Nu pot să nu reamintesc numele celui care a fost gen.lt.Ovidiu Diaconescu, autorul unui manual de iniţiere privind mijloacele şi metodele de lucru în activitatea informativ-operativă din România ultimilor cincizeci de ani de regim comunist, scrisă în anul 1993 pentru publicul larg.

Această ediţie unică a fost confiscată de puterea de atunci pentru a nu afla tot românul despre ce îl paşte dacă nu este cinstit cu aproapele său şi mai ales cu instituţiile statului de drept. „Manualul" s-a numit „INTERCEPTAREA ÎNTRE INFORMARE ŞI DEZINFORMARE"

Inchei această parte a destăinuirilor mele, cu un semnal de alarmă privind protecţia informativ-operativă a cetăţenilor României, cel puţin în limitele art. 2. din Legea 51/1991, pag. 245, şi a legilor europene recunoscute de România.

Astfel, firmele cu profil de investigaţii Cod CAEN 7460 sau detectivii particulari aruncaţi în lupta cu corupţia, şantajul, crima-organizată, fraudele fiscale, furturile şi terorismul de ori ce natură, nu pot lupta doar cu diploma în mână, chiar dacă au fost ei pregătiţi de gen. Pavel Abraham.

Dovada că în anul 2000 societatea civilă nu beneficia de drepturile constituţionale şi cele ce decurg din legea 51/1991 se regăseşte în conţinutul celor două adrese anexate la dosarul meu penal şi la această carte, pag. 215, 216, prin care solicitam sprijin în anchetarea unor crime şi salvarea unor oameni ameninţaţi cu moartea şi salvarea unor firme de impotanţă strategică de la falimentare.

Tragedia cea mai mare pentru naţiunea romană a fost provocată şi este întreţinută şi în prezent de unii activişti ai fostului PCR, care sau reorganizat după decembrie 1989, infiltrându-se în toate structurile de conducere economică, social politică, dar mai ales financiar bancară, Justiţie, Servicii de Informaţii, punând stăpânire pentru încă cel puţin douăzeci de ani pe puterea administrativă, utilizând în disperare, cu mai mare intensitate puterea poliţiei politice.

Rezultatele nu sau lăsat aşteptate, atât la nivelul întregii societăţi româneşti, cât şi la nivelul individului, a cetăţeanului de rând, a oamenilor de afaceri români, dar mai ales străini.

Ei activiştii PCR, au lansat lozinca NU NE VINDEM ŢARA, lasaţi să o furăm noi, cei din eşalonul doi.

Pentru aceste motive, am decis în anul 1994, să înfiinţez o firmă care să pună la dispuziţia cetăţenilor români, toate mijloacele de protecţie a bunurilor şi persoanelor din domeniul privat.

In partea a doua a acestei destăinuiri, aşternute pentru prima dată pe hârtie după dec. 1989 în mod cu totul inedit, sunt prezentate documente şi nume reale de asemenea activişti.

Studiind aceste documente, ve-ţi descoperi adevărata faţă a celor ce au pretins şi pretind că apără interesele noastre a tuturor românilor.

Veţi descoperi metodele şi mijloacele folosite în slugărnicia lor faţă de protectorii lor, uitând cu bună ştiinţă de litera şi spiritul legii.



PARTEA A II-A
POLIŢIA POLITICA ŞI INJUSTIŢIA JUSTIŢIEI DIN ROMÂNIA ÎNTRE ANII 1945 şi 2004
Intr-o democraţie reală, poliţia menţine ordinea într-un mod sever, autoritar în limitele legilor, fară imixtiunea politicului.

Intr-o dictatură, poliţia ca şi toate celelalte instituţii ale statului, se supun fară discernământ politicului, supravegheză şi reprimă în mod brutal, violent, persoanele incomode, ce nu sunt pe placul politicului.

Pentru supraveghere şi reprimare, sunt atrase persoane şi instituţii aservite puterii politice, într-o discreţie desăvârşită, fie ele din Servicii de Informaţii, din Procuratură, Justiţie sau alte instituţii.

Descrierea metodelor şi mijloacelor utilizate de o poliţie politică şi o justiţie injustă, în perioada 1945 – 2004, o consider ca un drastic avertisment pentru cei ce o practică şi un semnal de alarmă pentru societatea civilă, dar şi pentru fiecare dintre românii mai puţin cunoscători în această mârşavă activitate, în totalitate politică.

Prin aceste destăinuiri îmi asum rolul de a alerta opinia publică privind producerea unor acte şi fapte concrete care au adus şi vor aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului.Am trăit tragedia neamului meu românesc, provocată şi întreţinută în ultimii şaizeci de ani, de acei activişti ai PCR, slujitori credincioşi ai marxism-leninismului, instruiţi în regim de urgenţă în ţară şi peste hotare, a căror misiune a fost distrugerea fiinţei naţionale româneşti, educaţiei, culturii şi mai ales cultului creştin-democrat.

Am trăit acest coşmar, înainte şi după revolta din decembrie 1989 în aceeaşi măsură, sub lupa unei poliţii politice şi justiţii injuste, preluată şi păstrată în funcţiune, de eşalonul doi al PCR, sub bagheta lui Ion Iliescu.

Poliţia politică a fost practicată şi de unii politicieni de "dreapta", dar aliaţi în cuget şi simţiri în culisele puterii cu stânga socialistă, pentru un bănuţ de argint.

Acţiunile extremiştilor de stânga, internaţionaliştii marxişti-leninişti de ieri şi de astăzi, declaraţi protectori ai clasei muncitoare, sunt în realitate protectori doar ai clasei lor conducătoare, privilegiate, priviţi-i, sunt în jurul nostru şi chir râd de noi, de sărăcia noastră.

Am făcut această delimitare pentru a nu pune pe picior de egalitate rolul şi acţiunile celor două poliţii politice, în influenţarea factorului şi actului de decizie, a unui demnitar, dar mai ales a unui judecător in actul de justiţie.

Când la conducerea administraţiei unui stat democratic cu adevărat se află şi extremiştii de dreapta şi de stânga, poliţia politică există, dar nu poate finaliza nici o intenţie de influenţare a actului de decizie, fiind blocată de celelalte puteri din stat, presa, justiţia şi celelalte puteri real independente.

Setea de putere îi orbeşte pe mulţi oameni politici, mulţi factori de decizie nasc monştri, nasc dictatori, încurajaţi de personaje importante din serviciile de informaţii, parchet şi justiţie, care în mod slugarnic oferă servicii de consiliere demnitarului, cu gândul la preamărire sau, de ce nu, la ordin politic, pentru compromiterea demnitarului a unui om de afaceri concurent incomod pentru factorul politic.

Exemple sunt nenumărate în rândul oamenilor de afaceri, jurişti, oameni politici, pe care îi vedem fie pe ecranele televizoarelor, fie în presa scrisă, deşi nevinovaţi, sunt supuşi unor acte de intimidare sau de compromitere, exceptându-i pe cei prinşi cu mâţa în sac cum spune românul.

De aceea, în toate ţările conduse de partide extremiste de stânga sau de dreapta, a căror politică este nedemocratică, emit cu premeditare legi nedrepte, ambigui, cu multe fisuri, pentru a desfăşura în secret o poliţie politică, pentru compromiterea sau eliminarea adversarilor incomozi.

METODELE UTILIZATE de un dictator, fie el şef de stat sau de partid aflat la guvernare, slujit de poliţia politică, sunt de o varietate greu de imaginat de un om de rând, ajungând de cele mai multe ori, în final, la actul de justiţie.

După 1945, al doilea război mondial a împărţit lumea în trei tabere: ţări capitaliste, ţări nealiniate şi ţări socialiste abandonate de marile puteri şi subjugate de imperiul rus, al sovietelor, ţări aduse în jumătate de secol în stare de faliment economic, dar şi moral-creştin, fapt ce a condus la apariţia neîncrederii între oameni, între fraţi, prieteni, vecini sau colegi de serviciu.

Spre deosebire de oamenii din ţările capitaliste care au fost luate sub umbrela protectoare a Statelor Unite ale Americii, ajutate pentu refacerea materială şi morală, cum au fost Germania, Italia, Franţa, Japonia ş.a, cetăţenii din ţările socialiste au ajuns să se suspecteze reciproc de relaţii cu poliţia politică, de turnătorie pentru mici avantaje morale sau materiale.

Dragostea faţă de semeni, propăvăduită de creştindemocraţie, a fost înlocuită cu teama şi suspiciunea, aşa cum spre exemplu, morala comunistă i-a învăţat pe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, prin asasinul Pantiuşa zis Gheorghe Pintilie, împreună cu Alexadr Saharovski consilierul Moscovei, să-l elimine din viaţa politică, ucigându-l mişeleşte pe tovarăşul lui de partid, Lucreţiu Pătrăşcanu, după cum şi Stalin i-a eliminat pe Troţki şi pe mulţi alţii pentru a nu-i lua lui locul.

Dar cum Dumnezeu nu doarme Şi pedepseşte, la rândul lor, Ana Pauker şi Teohari Georgescu au fost eliminaţi de pe scena politică sau Gheorghiu-Dej, Grigore Preoteasa, după cum se zvonea, că au fost eliminaţi de Moscova pentru faptul că au închis vanele conductelor de petrol şi ale altor produse româneşti cerute de ruşi ca datorie de război. NKVD-ul a mai împlinit o misiune.

In sistemul capitalist, în perioada postbelică la care mă refer, eliminarea unui adversar politic s-a făcut fie de către un grup de bancheri autohtoni, a căror interese financiare au fost afectate, fie de origine internaţională deranjaţi de politica externă dusă de un preşedinte sau de un demnitar, cum s-a întâmplat cu familia Kennedy în Statele Unite.

Intr-o ţără cu democraţie reală, dezvoltată economic, poliţia politică nu funcţionează, pentru că lipseşte dictatorul. Astfel au izvorât şi metodele KGB-iste, a dictatorilor ajunşi la conducerea ţărilor socialiste, ei ordonând eliminarea rivalilor politici.

Metodele KGB-iste sunt subtile, discrete şi de o mare varietate, fiind aplicate progresiv, începând cu:
  - BLOCAREA activităţilor zilnice şi pe termen lung, prin întreruperea comunicaţiilor cu scopul de a-l izola de cercul de prieteni de colegii şi colaboratorii săi.
  - DEBLOCAREA comunicaţiilor la cererea insistentă a obiectivului şi acceptată doar în scopul realizării condiţiilor tehnice pentru interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice şi interioare, fără o motivaţie scrisă şi aprobată juridic, pentru descoperirea unor vicii de comportament în familie, cercul de prieteni şi de afaceri pentru a fi exploatate la timpul potrivit.
  - COMPROMITEREA, faţă de familie, de cercul de prieteni, de colaboratori, de şefii şi superiorii profesionali, este produsă prin utilizarea viciilor descoperite.
  - DEZINFORMAREA, zvonurile făcute publice în mod repetat prin toate căile de comunicare, presa scrisă, radio, TV, constituind temei legiferat pentru autosesizarea instituţiilor abilitate, pentru a intra in intimitatea individului în mod oficial, urmând a fi supravegheat ca OBIECTIV, dar nu şi atenţionat în baza legilor în vigoare, art. 2 din Legea Siguranţei Naţionale nr. 51 din 1991, pag. 245.
  - DESCOPERIREA UNOR VICII de comportament în viaţa intimă sau în societate, dacă nu le are, i le strecoară într-un sertar sau buzunar, sub forma unui plic cu bani inscripţionaţi cu – mită -, droguri, documente compromiţătoare sau alte materiale interzise de lege.
  - ŞANTAJUL, dacă este şantajabil, dacă nu, se caută un pretext să-l facă şantajabil, ceva care să sperie individul, cum ar fi: un atentat la siguranţa naţională, o aventură amoroasă extraconjugală, pentru a-l face să recunoască şi ce nu a făcut sau pentru a deveni colaborator în rezolvarea altor cazuri.
  - MANIPULAREA individului se face cu ajutorul documentelor şi a datelor obţinute în perioada de supraveghere, depuse la dosarul viitorului proces penal.
  - FLAGRANTUL, punct culminant, momentul operativ pentru surprinderea asupra unei fapte ilegale, mai bine sau mai prost regizate de poliţia politică.
  - URMĂRIREA PENALĂ şi anchetarea individului ca urmare a încheierii vânătorii de greşeli sau defecte, declanşată în baza emiterii unei adrese de către un slugarnic şef al SRI-ului ca reclamant către un procuror, stau la baza întocmirii rechizitoriului.

Un caz elocvent, cu documente reale, emise prin încălcarea tuturor legilor în vigoare din România postrevoluţionară, este chiar al subsemnatului Dumitru Prichici, caz pentru care nu am obligaţia să cer acordul nimănui pentru al face public, el fiind deconspirat de cei care l-au creat, utilizând cu abilitate toate fisurile lgilor create de ei.

In cazul meu, generalul de brigadă Vasile Lupu, adjunct al lui Virgil Măgureanu, este cel care trimite după opt luni de supraveghere discretă, o notă către procurorul-general al României, Nicolae Cochinescu, pag. 226, prin care cere pedepsirea mea cu închisoare, stabilind şi încadrarea juridică art. 19 din Legea 51 din 1991, pag. 252.

Din conţinutul adresei reese că numitul Prichici Dumitru, administratorul firmei Zenith Trading Consult SRL, a săvârşit un atentat la siguranţa naţională fară să precizeze profilul de bază al firmei mele, dacă are dreptul sau nu să producă şi să comercializeze tehnică-operativă.

Deşi ei erau în temă cu profilul firmei mele, fac cu reacredinţă abstracţie, omit cu premeditare drepturile mele de a executa asemenea lucrări, fară să mă prevină încă din 16 ianuarie 1996, data emiterii primului mandat neoficial de ascultare a comunicaţiilor mele, pag. 220, prevenire care este prevăzută în Art.2 din Legea 51 din 1991, în cazul în care aş fi greşit.

Ei sunt cei care descoperă abaterea de la lege, ei verifică, ei expertizează, ei anchetează, ei emit documente, ei stabilesc încadrarea juridică, ei consiliază Tribunale, Curţi de Apel, Curtea Supremă de Justiţie, ei dau verdictul final, spre exemplu, condamnarea în baza articolului 19, din Legea 51 din 1991, pentru atentat la siguranţa naţională, care prevede o pedeapsă de la doi la şapte ani de închisoare.

Nici o lege sau altă instituţie nu este consultată.



va urma