I se spunea Machiavelli (XLI)

Stefan Andrei in dialog cu Lavinia Betea

Lavinia Betea:
Protocolară?

Stefan Andrei:
De obicei, protocolară. Dacă se opreşte, în trecere, cineva pe la tine prin ţară, e întâmpinat la aeroport nu de omolog, ci de cel cu o treaptă mai jos. Dacă se oprea Mladenov din Bulgaria la Bucureşti spre Moscova, nu mergeam eu să stau cu el la aeroport, ci adjunctul de ministru. O regulă de protocol. Spre surprinderea mea, fără să mă anunţe, la aeroport apare Gromîko. Nu numai atât - invită toată delegaţia la Casa Tolstoi şi ne oferă o masă. Mă-ntorc la Bucureşti şi mă-ntreabă Ceauşescu: „Măi, tu ce i-ai spus lui Gromîko?“ „Tovarăşe, nici n-am avut legătura cu Gromîko, protocolul meu a luat legătura cu protocolul sovietic şi a anunţat că trec spre Liban. N-am ştiut că va veni tovarăşul Gromîko la aeroport".

Lavinia Betea:
Pentru el a fost seninul că sovieticii vă apreciază şi teama că vă preferă.

Stefan Andrei:
Alt necaz mare. După scandalul cu Tănase, cu atacul public al lui Mitterrand la adresa României...

Lavinia Betea:
Nici despre afacerea Tănase-Haiducu n-aţi discutat?

Stefan Andrei:
Nu, n-a discutat cu mine. Ceauşescu a spus numai că „E un măgar Mitterrand". Elena Ceauşescu a fost mai violentă şi mai directă. Scandalul a fost, de fapt, între Ceauşescu şi Mitterrand. Când Mitterrand a spus direct că oamenii lui Ceauşescu i-au pregătit un asasinat lui Tănase pe teritoriul Franţei. Pe Tănase l-au luat şi l-au dus într-un oraş... Nici Tănase şi nici Haiducu nu erau nişte necunoscuţi. Virgil Tănase era căsătorit cu fata preotului Ionescu, care apare în procesul din 1933.

Lavinia Betea:
Procesul greviştilor de la Griviţa Roşie. Autorităţile au pregătit atunci o manipulare pentru justificarea deschiderii focului de către Armată. Au scrijelit pe peretele bisericii de vizavi o urmă de glonţ - argumentul că greviştii au tras întâi, iar Armata a răspuns doar. In proces, preotul Alexe Ionescu a dezminţit versiunea oficială...

Stefan Andrei:
Fata lui a făcut spaniola şi s-a căsătorit cu Virgil Tănase. Iar ofiţerul Haiducu avusese tatăl, evreu, director în Securitate.

Lavinia Betea:
Ceauşescu avea încredere în Securitate?

Stefan Andrei:
El nu avea încredere în nimeni. Dar considera Securitatea un instrument mai eficace şi mai ordonat. Decât ceilalţi. Dar la problema care se pune: cine conducea, Securitatea sau Partidul? Eu răspund: Ceauşescu conducea, pentru că şi Partidul îl conducea el, şi Securitatea, şi Armata, şi Ministerul de Externe. Iar în ultima perioadă, el şi cu ea.

Lavinia Betea:
Prin cenzurarea informaţiilor ce ajungeau la el de către Elena Ceauşescu, poate fi ea pusă pe primul loc al ierarhiei.

Stefan Andrei:
Olteanu, înainte de a prezenta telegramele Agerpres, mergea la ea. Iar ea alegea ce să-i transmită lui. La fel, prin Stoian, Externele erau subordonate Elenei Ceauşescu...

Lavinia Betea:
Constantin Olteanu mi-a declarat într-un interviu că aceasta era practica uzuală. Ceauşescu nici nu mai admitea ca să i se prezinte lui întâi noutăţile din sectoarele de care ea răspundea. Ce era Controlul Muncitoresc unde v-au numit?

Stefan Andrei:
Era un fel de secţie a CC, care avea drept de control şi asupra activităţii guvernamentale. Ea analiza o serie de probleme mari şi prezenta secretarului general propuneri în legătură cu aceste chestiuni. Nu era subor-donată Guvernului, dar putea controla activitatea guvernamentală. La Controlul Muncitoresc, mă vedeam cu Ceauşescu numai pe probleme strict legate de domeniu. Ştiam că lui nu-i plăcea să te mai interesezi de domeniul în care ai lucrat înainte. în chestiuni diplomatice, m-a chemat o singură dată, să particip şi eu la elaborarea unei scrisori de răspuns către Reagan. Am încercat să mai aplatizez unele poziţii, am reuşit foarte puţin. Şi m-a trecut pe probleme de Comerţ Exterior. Acolo aveam întâlniri cu el zilnice, dar pe problemele de comerţ exterior, evitându-le pe cele politice. Nu mai primeam telegrame de la ambasade, nu mai aveam contacte. Mi s-a atras atenţia să nu mai merg nici la Ministerul de Externe...

Lavinia Betea:
In ce manieră?

Stefan Andrei:
Mi-a spus-o Dăscălescu din partea lui Ceauşescu: să nu mai pierd timpul pe la Ministerul de Externe. Că aveam obiceiul, stând lângă Guvern, să trec dimineaţa şi să mă văd cu Totu. Nu în minister, ci pe treptele din faţa ministerului. După plecarea mea de la Externe a avut loc o ruptură în relaţiile româno-americane. Eu reuşisem să rotunjesc unghiurile. Determinantă şi aici a fost influenţa Elenei Ceauşescu pentru o politică de autoizolare, o politică anti-americană. Ea vorbea de Reagan numindu-1 „actoraşul ăla“. Dar din septembrie 1985, când am fost schimbat de la Ministerul de Externe, până în ianuarie 1987 nu am fost prins în nicio acţiune internaţională. Şi m-am văzut numai cu doi străini. M-am văzut cu ministrul de Externe al palestinienilor, Kaddumi, care era membru în Comitetul Executiv al OEP, şi şeful departamentului Relaţii Internaţionale, care venise în România. El a cerut. Mi s-a organizat o întâlnire în camera de protocol a secţiei Relaţii Externe. Pentru că, între timp, Ceauşescu schimbase lucrurile. în fiecare minister, directorul protocolului era ofiţer de Securitate. Nu era nimic ascuns, toţi ştiam că directorii de protocol, dintr-un ordin al lui Ceauşescu, erau ofiţeri de Securitate. Şi director al direcţiei Cadre din Ministerul de Externe, a fost adus tot un ofiţer de Securitate.

Lavinia Betea:
Securitatea înregistrase şi în 1989 discuţii purtate în casa lui Gogu Rădulescu, la Comana, privind viitorii conducători ai României: Gogu Rădulescu şi dv. - în funcţiile executive supreme, Mitea, Niculescu-Mizil şi Dincă - secretari ai CC, Mănescu, Bârlădeanu, Pungan, Florescu, Ursu - miniştri... Peste hotare n-aţi mai ieşit decât în calitate de „negustor"?

Stefan Andrei:
In ianuarie 1987, am fost la Congresul Partidului Social Democrat Italian. Prima mea ieşire peste hotare... M-am întâlnit cu Craxi, cu Andreotti, cu Giancarlo Pajetta, cu actualul preşedinte al Italiei, Giorgio Napolitano... Din discuţiile cu ei, am văzut România din afară. Iar în aprilie-mai 1987, m-a anunţat Ion Stoian despre Congresul Partidului Socialist din Franţa. „Să meargă şi Andrei, a zis Ceauşescu, pentru că-i cunoaşte pe toţi de-acolo“. M-am dus la discuţia generală şi, spre surprinderea mea, într-o dimineaţă, când eram la ambasadă, mă anunţă şeful de cabinet al lui Mitterrand, că preşedintele Franţei mă aşteaptă după-amiază la ora 16.00. Nici n-am mai avut ocazia să transmit în ţară telegramă, să primesc răspuns, că era târziu. Şi m-a primit Mitterrand. Ei, asta, da bombă, la Bucureşti, în condiţiile în care între cei doi era ceea ce era: să mă primească Mitterrand pe mine! înainte avusesem întâlniri tete-â-tete cu el, ca şi cu Giscard d’Estaing. în faţa acestei situaţii speciale, l-am luat însă şi pe ambasadorul Petre Gigea. Mitterrand s-a purtat foarte cordial cu mine.

Lavinia Betea:
Probabil că dv., în 1987, aţi dezamăgit aşteptările lor mai rău ca Drăghici şi Manea Mănescu în urmă cu 20 de ani.

Stefan Andrei:
Ce mai puteam face? Primul infarct l-am avut la Praga, în 1983. Ceauşescu făcuse relaţiile imposibile şi cu partenerii din Tratatul de la Varşovia. In 1982 a fost vizita la Sofia. Iar Jivkov nu a mai vrut comunicat comun. I-a spus lui Ceauşescu: „Nu vreau, pentru că noi avem poziţii opuse. în problemele internaţionale, tu eşti pe alt ogor. Afară de relaţiile tale cu China, tu nu eşti de acord să-l atacăm pe Reagan. Iar Reagan ne critică pe toate drumurile, vorbeşte de Uniunea Sovietică ca de «diavolul roşu». Spune că a trăit să vadă cum am scăpat de fascism şi că speră să trăiască să vadă cum scăpăm şi de comunism. Şi, după asta, Ceauşescu îmi spune mie: „Măi, Andrei, vom avea acum şedinţa Comitetului Politic Consultativ, de la Praga, în ianuarie. Vezi să nu ne mai batem ca să-i apărăm pe americani". Se bagă şi ea: „Da, dragă, actoraşul ăsta anticomunist e un nenorocit, ia să nu-i mai luăm noi apărarea". Tot pe-atunci au apărut alte evenimente. Apare bilanţul la Europa Liberă, în care mă laudă pe mine pentru politica externă. în 1982, în decembrie. în două-trei locuri din Bucureşti, am aflat de la prieteni - printre care şi Ştefan Iordache - că agenţi cunoscuţi ai Securităţii ridicau aşa problema la mese: „Domnule, bine că e Andrei, ăsta e un adevărat Titulescu, face politica"... Ştiam unde se lucrează cu aşa ceva...

Lavinia Betea:
Să ajungă rapoartele pe masa lui Ceauşescu...

Stefan Andrei:
Ca să îl enerveze pe Ceauşescu. După revelionul din 1983 a plecat o delegaţie la Praga să pregătească documentul comun. L-am informat pe Ceauşescu cu chestiuni în litigiu, ce era de discutat cu Gromîko... „Tu ai introdus un stil rău, antipartinic, mi-a reproşat el. Până să vii tu, eu analizam în final cu şefii delegaţiilor problemele în suspensie. De când ai venit tu, ai luat aceste probleme să le discuţi cu Gromîko, iar mie să mi le prezinţi doar spre aprobare. Trebuie să revenim la vechiul stil, de pe timpul lui Niculescu-Mizil şi al lui Dalea: problemele care rămân în litigiu, în legătură cu un document al Tratatului de la Varşovia, să le tratez eu în şedinţă plenară, cu şefii delegaţiilor din celelalte ţări“. Şi, în situaţia aceasta, am plecat la Praga pe 3 ianuarie. Pe 1 şi pe 2 ianuarie n-am fost la Bucureşti, am stat la Snagov, cu soţia, care nu participase la revelionul oficial. Ne-am întâlnit la aeroport. Am jucat cu el şah, până la Praga. Mi-a aruncat câteva săgeţi cu ce-a spus Europa Liberă... Şi că pe vremea lui, din anii 1950, dacă te lăuda Europa Liberă, însemna că eşti duşman. A insinuat şi altceva. Mi-a spus că o colegă a Violetei, pe care o cunoscusem şi eu — făcusem şi un revelion, în 1960, înainte de căsătorie - , era nevasta preşedintelui postului, Noel Bernard. Nevasta lui Noel Bernard, evreică din familie de ilegalişti şi rudă cu Ghizela Vass, îşi luase numele Ioana Măgură. „Tu ai acolo pe Ioana Măgură, mi-a zis Ceauşescu, văd că mai ai şi pe alţii care te cam laudă. Tu ştii ce-a spus marxistul Bauer? Atunci când te laudă duşmanii, să te gândeşti unde-ai greşit“. Şi continuă cu reproşurile: cum îmi explic că a venit Gromîko la aeroport?; de ce s-a zbătut Angelo Miculescu să-mi organizeze vizita la Beijing; că Mitterrand vrea să mă atragă de partea lui; că doar eu am reuşit să-l aduc pe Haig, secretarul de Stat al SUA, în vizită în România... Punea întrebări tot mai delicate. Ieşim din aeroport, mergem la discuţii şi... altă situaţie. Vine acolo şi ia documentul pregătit sub comanda mea de-un colectiv cu adjunctul Oancea, şi cu Constantin Ene, de la Externe: „Asta nu e bine, asta nu e bine“. Iar mie: „Acesta-i document sovietic! De fapt, tu te-ai sustras şi sustragi ministerul controlului de partid". Putea fi acuzaţie mai gravă? Se revenise la sistemul când fusesem eu secretar cu relaţii internaţionale. Multe dintre documentele importante, înainte de-a le vedea Ceauşescu, le trimiteam secretarului cu probleme internaţionale. Şi îl întreabă pe Miu Dobrescu dacă a citit documentul. Dobrescu, om corect, feroviar cinstit: „Da, tovarăşe, l-am citit şi eu“. Iar Ceauşescu: „Şi tu îl ajuţi să se sustragă controlului de partid". M-a făcut ţăndări. Cum nu-i plăcea să-l contrazici în public, nu i-am reamintit ce-mi ceruse la Sofia, după discuţia cu Jivkov, să nu mă mai zbat pentru poziţiile americane. Şi-mi cere: „Să îmi organizezi mâine o întâlnire cu tovarăşul Andropov. Ia legătura cu prietenul tău Gromîko, să-mi organizezi întâlnirea". De faţă cu toţi, cu Miu Dobrescu, cu Olteanu. Bineînţeles că discuţia noastră a fost înregistrată şi au fost informaţi sovieticii. Am căzut la pat, m-a salvat doctorul Nicolau, aveam tensiunea 24.

Lavinia Betea:
Aţi mai ajuns la şedinţă?

Stefan Andrei:
Da, am mers, toată problema era să nu-mi crească din nou tensiunea. Dimineaţa, vine Gromîko: „Ce s-a întâmplat, tovarăşe Andrei?" Ştia. „Tovarăşul Ceauşescu mi-a dat sarcina să vă rog să organizaţi o întâlnire cu Andropov". „Bine". Intrăm în şedinţă, Gromîko vorbeşte cu Andropov, după care vine la mine şi-mi spune la ureche: „în pauza următoare". Mă duc şi la Ceauşescu. Şi el, la mine, răstit, cu voce tare: „Dar ce te apuci, ca în timpul şedinţei, să vadă lumea că vine Gromîko să-ţi dea sarcini?". Nebunia pământului! La întâlnirea cu Ceauşescu, Andropov a venit cu Gromîko. „Noi nu suntem mulţumiţi de document, vreau să facem o serie de schimbări la document", le-a zis Ceauşescu. Gromîko şopteşte ceva la ureche lui Andropov, iar acela spune: „Tovarăşul Gromîko mă informează că are nişte probleme de discutat cu tovarăşul Andrei, că amândoi or să găsească soluţii, pe care o să le aprobăm noi". Şi încheie: „Tovarăşe Ceauşescu, dacă nu-ţi convine documentul, nu-1 semna. O să semnăm noi, ceilalţi". Eto jizni!



va urma