STEPHEN BAXTER
Generatorul de multiplicitate
Nebogipfel îşi continuă experimentele cu masa de biliard. În mod repetat, bila întâlnea acea neregularitate bizară pe care o observasem în mijlocul mesei, iar de câteva ori am avut impresia că observ bile de biliard – mai multe copii ale originalului – apărând de nicăieri şi interferând cu traiectoria jucăriei noastre. Uneori, bila ieşea din aceste coliziuni şi îşi continua drumul pe care l-ar fi urmat dacă n-ar fi existat anomalia; alteori, totuşi, era deviată pe altă traiectorie, iar o dată sau de două ori, am observat genul de incident pe care l-am descris mai devreme, în care o bilă staţionară era scoasă din repaus, fără intervenţia mea ori a lui Nebogipfel.
Toate astea constituiau un joc amuzant – şi era limpede că se petrecea ceva dubios – dar, nici dacă m-ai fi picat cu ceară, n-aş fi fost în stare să pricep ce anume, în ciuda indiciului strălucirii de Plattnerită din jurul găurilor. Singura mea observaţie a fost aceea că, cu cât bila se deplasa mai încet, cu atât era mai probabil să-i fie deviată traiectoria.
Morlocul însă deveni treptat din ce în ce mai fascinat de toate acestea. Se cufunda în carcasa răbdătorului Constructor, scormonind iarăşi în Marea de Informaţie, şi ieşea de-acolo cu câte un alt crâmpei de informaţie pe care îl pescuise – murmura pentru sine, în acel dialect lichid şi obscur al neamului său după care dădea fuga drept la masa de biliard, pentru a-şi verifica noile cunoştinţe.
În cele din urmă, păru gata să-mi împărtăşească ipotezele sale şi mă convocă din baia mea de abur. M-am şters cu cămaşa şi m-am grăbit după el în Camera de Biliard; picioarele lui mici, înguste, lipăiră pe podeaua dură în vreme ce aproape fugea înapoi la masă. Era mai entuziast decât ţineam minte să-l fi văzut vreodată.
— Cred că înţeleg pentru ce anume este masa aceasta, zise el, pe nerăsuflate.
— Da?
— Este... cum să formulez? Este numai o demonstraţie, doar un pic mai mult decât o jucărie – însă reprezintă un Generator de Multiplicitate. Pricepi?
Mi-am ridicat mâinile, dezarmat.
— Mă tem că nu pricep deloc.
— Îţi este destul de familiar conceptul Multiplicităţii de Istorii, acum...
— Aşa ar trebui! Reprezintă fundamentul explicaţiei tale cu privire la Istoriile divergente pe care le-am vizitat.
Cu fiecare clipă, cu fiecare eveniment – am rezumat eu -, Istoria se bifurcă. Umbra unui fluture poate cădea aici ori acolo, glonţul asasinului poate să dea greş şi să treacă fără a produce vătămări, sau poate să se împlânte fatal în inima unui rege... Fiecărui rezultat posibil al unui eveniment îi corespunde o altă versiune a Istoriei.
— Iar toate aceste Istorii sunt reale, am rostit, şi – dacă înţeleg eu corect – stau una lângă alta, într-o A Patra Dimensiune, aidoma paginilor unei cărţi.
— Foarte bine. Şi, de asemenea, îţi dai seama că acţiunea unei Maşini a Timpului – inclusiv a prototipului tău – izbuteşte să provoace bifurcaţii mai ample, să genereze noi Istorii... unele dintre ele, imposibile fără intervenţia Maşinii – cum e aceasta! Arătă cu mâna împrejur. Dacă n-ar fi existat dispozitivul tău, care a declanşat succesiunea de evenimente, oamenii n-ar fi fost transportaţi niciodată înapoi în Paleocen. Iar acum nu ne-am fi aflat la capătul a cincizeci de milioane de ani de modificări inteligente ale cosmosului.
— Îmi dau seama de toate acestea, am spus eu, ajuns la limita răbdării. Însă ce legătură au cu masa?
— Uite! Pune o singură bilă să se învârtească pe masă. Aceasta e bila noastră. Trebuie să ne închipuim multe Istorii – un mănunchi întreg – luând naştere în jurul bilei, în fiecare moment. Cea mai probabilă Istorie, bineînţeles, este aceea care conţine traiectoria clasică – adică o rostogolire în linie dreaptă a bilei pe suprafaţă. Însă celelalte Istorii – învecinate, şi unele totuşi extrem de divergente – există în paralel. Este posibil chiar, deşi foarte improbabil, ca într-una dintre aceste Istorii agitaţia termică a moleculelor bilei să se combine în aşa fel încât să o determine să sară prin aer şi să te lovească drept în ochi.
— Foarte bine.
— Acum..., zise Morlocul, trecând cu degetul pe buza celei mai apropiate găuri. Această garnitură verzuie constituie un indiciu.
— Este Plattnerită.
— Da. Găurile se comportă ca nişte Maşini ale Timpului miniaturizate – limitate ca scop şi dimensiune, însă foarte eficiente. Şi, după cum ai văzut din propria noastră experienţă, când Maşina Timpului operează – când obiectele călătoresc în viitor sau în trecut pentru a se întâlni cu ele însele lanţul cauză-efect poate fi distrus, iar Istoriile se dezvoltă ca buruienile...
Îmi aminti de bizarul incident cu bila staţionară la care fusesem martori amândoi.
— Acesta este, probabil, cel mai clar exemplu privind cele descrise de mine. Bila stătea în repaus pe masă – bila noastră, o vom numi. Apoi, un duplicat al bilei noastre a ieşit dintr-o gaură şi a pus în mişcare bila noastră. Bila noastră s-a îndreptat către o margine, a ricoşat şi a căzut într-o gaură, lăsând duplicatul în repaus pe masă, exact în poziţia originalului. După aceea, bila noastră a călătorit înapoi prin timp – pricepi – şi a ieşit din buzunar în trecut...
— Şi s-a ciocnit cu ea însăşi, după care şi-a ocupat propriul său loc. M-am uitat la masa cu aspect nevinovat. La naiba. Nebogipfel – acum m-am lămurit! Într-adevăr era aceeaşi bilă. Stătea bine mersi pe masă, dar, din pricina posibilităţilor stranii ale călătoriei temporale, a fost în stare să execute un cerc prin timp şi să se pună singură în mişcare!
— Ai înţeles, spuse Morlocul.
— Dar ce anume a făcut ca bila să se deplaseze în primă instanţă? Niciunul dintre noi nu i-a imprimat vreun ghiont către gaură.
— Nu era nevoie de un „ghiont”, rosti Nebogipfel. În prezenţa unor Maşini ale Timpului – şi tocmai acesta este scopul demonstraţiei – trebuie să abandonezi vechile idei de cauzalitate. Lucrurile nu mai sunt atât de simple! Coliziunea cu duplicatul reprezenta numai o posibilitate pentru bilă, pe care tabla ne-a demonstrat-o. Pricepi? În prezenţa unei Maşini a Timpului, cauzalitatea este atât de afectată, încât până şi o bilă în repaus este înconjurată de un număr infinit de asemenea posibilităţi bizare. Întrebările tale despre „cum a început?” sunt lipsite de sens, vezi bine: este o buclă cauzală închisă – nu a existat o Primă Cauză.
— Aşa, o fi, am spus eu, dar, uite ce-i, încă am o senzaţie nelămurită în legătură cu toate acestea. Să revenim iarăşi la cele două bile de pe masă – sau, mai degrabă, la singura bilă reală şi la duplicatul ei. Brusc, există de două ori mai mult material decât înainte! De unde a venit totul?
El mă privi drept în ochi.
— Te preocupă violarea Legilor de Conservare – apariţia sau dispariţia Masei.
— Exact.
— N-am observat ademenea probleme când ai plonjat în timp, în căutarea alter ego-ului tău mai tânăr. Căci şi asta a fost în egală măsură – ba chiar mâi mult – o violare a tuturor Principiilor de Conservare!
— Totuşi, am rostit eu, refuzând să mă las iritat, obiecţia este justificată, nu?
— Într-un sens, răspunse Nebogipfel. Dar numai în sensul îngust, monoistoric. Constructorii Universali studiază de secole aceste paradoxuri ale călătoriei în timp. Sau, mai bine-zis, aceste paradoxuri aparente. Şi au formulat un tip de Legi de Conservare valabil în Dimensiuni mai mari ale Multiplicităţii de Istorii. Să începem cu un obiect – cum ai fi tu însuţi. Dacă, în orice moment dat, adaugi o copie a ta – care poate fi absentă, deoarece ai călătorit la mare depărtare în trecut sau în viitor – şi apoi scazi toate copiile prezente de două ori – deoarece unul dintre voi a călătorit în trecut -, atunci descoperi că suma, în final, rămâne constantă – există „realmente” un singur tu, indiferent de câte ori ai călătorit în josul ori în susul axei timpului. Aşadar, avem Conservare, într-un anumit fel – chiar dacă, la un moment din orice Istorie dată, s-ar putea părea că Legile de Conservare sunt încălcate, întrucât există brusc doi tu, ori niciunul.
După ce am cugetat mai mult, am înţeles.
— Ai de-a face cu un paradox numai dacă îţi restrângi gândirea la o singură Istorie, am observat eu. Paradoxul dispare, dacă gândeşti în termeni de Multiplicitate.
— Corect. Exact aşa cum sunt rezolvate problemele de cauzalitate, în cadrul mai cuprinzător al Multiplicităţii. Vezi tu, masa este capabilă să ne demonstreze aceste posibilităţi extraordinare... Este capabilă să utilizeze tehnologia Maşinii Timpului pentru a ne arăta plauzibilitatea – nu, existenţa – Istoriilor Multiple divergente la nivel macroscopic. Într-adevăr, poate selecta anumite Istorii demne de interes. Are o alcătuire foarte subtilă.
Nebogipfel îmi povesti mai multe despre Legile Multiplicităţii pe care le descoperiseră Constructorii.
— Se pot imagina situaţii, spuse el, în care Multiplicitatea de Istorii este de zero, de unu sau de mai multe. Este de zero dacă acea Istorie este imposibilă – dacă este autocontradictorie. O Multiplicitate de unu este situaţia imaginată de filosofii voştri de început – de generaţia lui Newton, poate – în care, în orice punct al timpului, se desfăşoară un singur curs ale evenimentelor, consistent şi imuabil.
Mi-am dat seama că descria viziunea mea iniţială – şi naivă – asupra Istoriei, ca un fel de încăpere enormă, mai mult sau mai puţin fixă, prin care Maşina Timpului pe care o realizasem avea să-mi permită să călătoresc după voie.
— O traiectorie „periculoasă” pentru un obiect – de pildă, persoana ta, sau bila noastră de biliard – este una care poate ajunge la o Maşină a Timpului, rosti el.
— Ei bine, asta-i limpede, am spus eu. E limpede că am despicat noi Istorii în stânga şi în dreapta din clipa în care Maşina Timpului a fost pusă în funcţiune pentru prima dată. Realmente periculos!
— Da. Şi cu cât maşina, sau succesorii săi, sapă tot mai adânc în trecut, cu atât Multiplicitatea generată tinde către infinit, iar divergenţele dintre noile variante ale Istoriei devin mai ample.
— Dar, am ripostat eu, uşor frustrat, să revenim la problema în discuţie – care este scopul acestei mese? Este doar o scamatorie? De ce ne-au dat-o Constructorii? Ce încearcă să ne comunice?
— Nu ştiu, zise el. Nu încă. Este dificil... Marea de Informaţie este întinsă, iar printre Constructori există multe facţiuni. Informaţia nu mi se oferă în mod liber, pricepi? Trebuie să adun tot ce pot, să o înţeleg în modul cel mai adecvat şi să elaborez astfel o interpretare... Am impresia că printre ei există o facţiune care are un plan – un Proiect imens – ale cărui linii generale de-abia sunt în stare să le desluşesc.
— Şi care este natura acestui Proiect?
Drept răspuns, Nebogipfel spuse:
— Uite, ştim că există multe, poate un număr infinit de Istorii ce iau naştere din fiecare eveniment. Închipuie-te pe tine însuţi în două astfel de Istorii învecinate, separate de, hai să spunem, detaliile ricoşeului bilei tale de biliard. Acum ce crezi, oare ar putea cele două exemplare ale tale să comunice unul cu celălalt?
M-am gândit la acest lucru.
— Am discutat despre asta înainte. Nu văd cum ar fi posibil. O Maşină a Timpului m-ar duce pe o singură ramificaţie a Istoriei. Dacă m-aş întoarce în timp pentru a schimba ricoşeul bilei, atunci m-aş aştepta să călătoresc în viitor şi să observ o diferenţă, deoarece se pare că, dacă Maşina provoacă o bifurcaţie, tinde să urmeze Istoria nou-generată. Nu, am rostit încrezător. Cele două versiuni ale mele n-ar putea să comunice.
— Nici măcar dacă îţi pun la dispoziţie orice maşină imaginabilă sau orice aparat de măsură?
— Nu. Ar exista câte două exemplare ale fiecărui asemenea dispozitiv – fiecare la fel de desprins de geamănul său cum aş fi şi eu.
— Foarte bine. Asta este o poziţie rezonabilă, şi care poate fi susţinută. Se bazează pe prezumţia implicită că Istoriile gemene, după dedublare, nu se afectează una pe cealaltă în niciun fel. Tehnic vorbind, tu presupui că Operatorii Mecanicii Cuantice sunt lineari... însă – şi acum acea notă de entuziasm reveni în glasul său – s-a demonstrat că e posibil să existe o cale de a comunica cu cealaltă Istorie, dacă, la un nivel fundamental, universul nostru şi geamănul său ar rămâne întreţesute. Dacă în Operatorii Cuantici există cea mai neînsemnată cantitate de Nonlinearitate – aproape prea nesemnificativă pentru a fi detectată...
— Atunci, o astfel de comunicare ar fi cu putinţă?
— Am văzut-o realizată... în Mare, adică... Constructorii au reuşit, însă doar la cea mai redusă scară experimentală.
Nebogipfel îmi descrise ceea ce denumea „fonograful Everett” – „după savantul secolului XX, din Istoria ta, care a avut primul acest vis. Fireşte că aceşti Constructori au altă titulatură, dar nu este uşor de reprodus în engleză”.
Nonlinearităţile despre care vorbea Nebogipfel se produceau la cel mai subtil nivel.
— Trebuie să-ţi închipui că faci o măsurare – poate spinul unui atom.
Îmi descrise interacţiunea „Nonlineară” dintre spinul unui atom şi câmpul său magnetic.
— Universul se dedublează, fireşte, în funcţie de rezultatul experimentului. Pe urmă, după experiment, permiţi atomului să treacă prin câmpul Nonlinear. Acesta e Operatorul Cuantic anormal, despre care am pomenit. Apoi, după cum se dovedeşte, poţi să aranjezi lucrurile de aşa manieră încât acţiunea ta într-o Istorie să depindă de o decizie luată în cea de-a doua Istorie...
Intră într-o sumedenie de amănunte referitoare la aceasta, implicând aspectele tehnice ale ceea ce el numea „dispozitivul Stern-Gerlach72”, însă le-am lăsat să treacă peste mine, preocupându-mă să înţeleg ideea centrală.
— Aşadar, l-am întrerupt eu, este posibil? Îmi spui că aceşti Constructori au inventat asemenea aparate de comunicaţie inter-Istorii? Masa noastră reprezintă aşa ceva?
La acest gând, începu să mă cuprindă înflăcărarea. Toată trăncăneala despre bile de biliard şi spinul atomilor era foarte frumoasă, dar, dacă aş fi fost capabil să discut printr-un fonograf Everett cu alter ego-urile mele din alte Istorii – poate cu căminul meu din Richmond, din 1891...
Dar Nebogipfel fu nevoit să mă dezamăgească.
— Nu, răspunse el. Nu încă. Masa utilizează efectul nonlinear, însă numai ca să... ăăă... să pună în evidenţă anumite Istorii. Cel puţin există o oarecare selecţie, un oarecare control, asupra procesului, dar... Efectele sunt atât de mici, înţelegi? Iar Nonlinearităţile sunt suprimate de evoluţia timpului.
— Da, am rostit eu cu nerăbdare, dar care este părerea ta? Plasând masa de biliard aici, Constructorul nostru încearcă să ne spună că toate chestiunile acestea – Nonlinearitatea şi comunicaţia între Istorii – sunt foarte importante pentru noi?
— Poate, răspunse Nebogipfel. Însă în mod neîndoielnic sunt importante pentru el.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu