Telefonul

Mărioara Flaiș

Nu are număr, nu mai are...

E vechi și aruncat în pod,

Alături de o lampă spartă

Doar șoarecii îi fac prohod.

Avea un număr din trei cifre

Pe care sigur l-ai uitat,

Azi nici măcar nu are ton,

Nici nu-ți dă semn că-i ocupat.

Îl mai ridic din când în când

Și drag mi-ar fi să te ascult,

Se-aude viața-n jur plouând

Doar telefonul șade mut.

Telefonista, nu-mi mai spune

Să stau acasă pe-nserat...

Că vei suna fără oprire

Și că-i de-a dreptul enervant.

Nici nu-i mai relatează mamei

Ce mi-ai șoptit de vreo trei ori,

Nici cum ne-am spus la revedere

De i-am transmis și ei fiori.

Ce convorbiri fără pretenții...

Era la modă pe atunci

Să-ți suni iubita înainte

De-ai săruta buzele dulci.

Dar tot ce-i nou se demodează,

Chiar și iubirea, precum știi,

Am telefon, are și-un număr,

Doar tu nu suni, doar tu nu vii.