Îndobitocirea jihadistă: de ce sunt atraşi tinerii occidentali de islamul radical?

Luana Luban

În fiecare săptămână, televiziunile franceze îşi surprind publicul (chiar îl oripilează) cu câte o anchetă inedită despre capcanele, secretele, afacerile nebuloase şi nebunia criminală din infernul Statului Islamic. Îndoctrinaţi pe internet şi convinşi că murind în Siria vor ajunge direct în Paradis, tot mai mulţi tineri occidentali îşi părăsesc familiile şi renunţă la tot pentru a deveni criminali. Căutând Paradisul ajung însă direct în infern.

Recent, la oră de maximă audienţă, postul de televiziune France 5 a transmis un documentar incendiar despre fascinaţia crescândă pe care o exercită Statul Islamic şi efectele dezastruoase ale îndoctrinării jihadiste asupra tinerilor occidentali. Realizat de Clarisse Feletin, documentarul "Engrenages - les jeunes face à l’islam radical" aduce în atenţia publicului o realitate alarmantă: această grupare sectară a reuşit să îndoctrineze cu succes peste 50 de minori francezi (28 de fete şi 25 de băieţi), care în prezent sunt înrolaţi în Siria şi să convingă alte sute de tineri francezi să lupte în numele jihadului. Asociaţiile umanitare afirmă însă că numărul minorilor este dublu. Şi cine poate să le contrazică?!


"Până în prezent, au fost recensaţi 1750 de indivizi pentru implicarea lor în diverse filiere jihadiste", a declarat recent Bernard Cazeneuve, Ministrul de Interne francez, în cotidianul Le Monde. "În luna ianuarie 2014 numărul acestora era de 555", adaugă şi autorul articolului. Din fericire, nu toţi cei 1750 de francezi sunt combatanţi activi în cadrul grupărilor jihadiste. Ultimul raport al Ministerului de Interne francez arată că 457 de persoane sunt prezente pe fronturile din Irak şi Siria, 320 sunt în tranzit între Franţa şi paradisul siriaco-irakian iar 287 au părăsit zona de conflict. La acest total se adaugă şi frumoasa sumă de 521 de aspiranţi care intenţionau să plece în zonele de război, dar au fost opriţi de autorităţile franceze. De la începutul conflictului în Siria au fost ucişi (doar) 131 de francezi şi rezidenţi francezi care s-au înrolat în rândurile odiosului Stat Islamic. Aşadar statisticile sunt alarmante, iar islamismul radical câştigă tot mai mult teren în Europa Occidentală, dar şi în Balcani. 


Poate în România, actele de barbarie comise de Statul Islamic nu au acelaşi impact asupra oamenilor precum în Franţa care, acum nu mai puţin de cinci luni, a asistat neputincioasă (dar nu şi neatenţionată de multe ori!!!) la multiplul asasinat comis (ce ironie!) de doi francezi de origine algeriană convertiţi sub ochii larg deschişi ai autorităţilor franceze la islamul radical. Toată lumea ştie povestea, toată planeta a asistat la deznodământul sângeros al celor doi, pardon, chiar trei dezacsaţi fundamentalişti islamişti, dar ce ştie mai puţin lumea e faptul că şarpele jihadist continuă să se plimbe destul de nestingherit prin Franţa otrăvind mental, zilnic, noi şi noi adepţi. Evident că autorităţile franceze au lansat imediat tot felul de planuri de luptă împotriva terorismului, au triplat măsurile de securitate şi au deschis chiar şi o linie telefonică unde se pot semnala cazurile suspecte de radicalizare, Franţa fiind de câţiva ani una dintre principalele ţări furnizoare de noi şi noi candidaţi la jihad. 


Deci, o dată cu atacurile din ianuarie, societatea franceză s-a trezit şi a înţeles că tinerii crescuţi cu multă grijă de protectoarea Republică se radicalizează cu uşurinţă fiind foarte deschişi discursului fundamentaliştilor care instrumentalizează religia islamică în funcţie de propriile interese politice şi economice. Dar care sunt oare motivele pentru care tinerii occidentali renunţă la tot, plecând în ţări pe care nici măcar nu le cunosc? Autorităţile franceze cheltuie sume uriaşe pentru a-i readuce cu picioarele pe pământ şi pentru a-i proteja (salva?!) pe tinerii adepţi ai fanatismului religios. Cum poate însă societatea civilă să reacţioneze faţă de această nouă formă de fanatism? Mesajul discursului halucinant propus de grupurile teroriste se răspândeşte atât de repede şi este tot mai greu de controlat fiind propagat aproape în integralitate în mediul virtual unde, de multe ori, este disimulat în spatele unor site-uri de internet banale. Trebuie să recunoaştem că aceşti terorişti nu sunt doar nişte criminali barbari, ci sunt şi criminal de inventivi, dovedind tehnici de propagandă de o perfidie uluitoare.    


Aşadar, documentarul francez a încercat să ofere câteva răspunsuri acestor întrebări care zguduie societatea franceză din temelii, Franţa fiind pe de o parte o ţintă preferată a jihadiştilor şi în acelaşi timp una dintre cele mai prolifice ţări furnizoare de terorişti sau cel puţin de adepţi ai celor mai feroce grupări teroriste. Lupta se dă pe toate fronturile, unul dintre cele mai sensibile aspecte ale acestei operaţiuni complexe fiind îndoctrinarea cu atâta uşurinţă a minorilor. Una dintre rarele metereze ridicate împotriva acestei epidemii malefice este Centrul de protecţie contra derivelor sectare legate de islam (CPDSI) creat de Dounia Bouzar, antropolog şi expert în probleme religioase, care vine în sprijinul familiilor ai căror copii au fost îndoctrinaţi şi au în căzut în capcana, uneori ireversibilă, a jihadiştilor. Trebuie subliniat faptul că în mai mult de 50 la sutǎ dintre cazurile de îndoctrinare gravǎ, tinerii infectaţi de virusul integrismului nu sunt de culturǎ arabo-musulmanǎ. Dimpotrivă, provin din cele mai diverse medii sociale şi din toate regiunile ţării. 


Prin mâinile acestui specialist a trecut un număr impresionant de adolescenţi, confesiunile lor fiind extrem de preţioase pentru a descifra şi a înţelege mecanismul îndoctrinării lor într-un timp record, adică în mai puţin de trei luni. 

Ceea ce îi atrage cel mai mult pe noii adepţi este faptul că recrutorii le spun, le garantează chiar că au fost aleşi de Dumnezeu să facă parte dintr-un grup superior al cărui ţel este acela de a salva lumea aflată în declin pentru că este guvernată de forţele Răului.

Expertul Dounia Bouzar sublinia că ceea ce au în comun recrutorii fundamentalişti este faptul că se adresează tinerilor foarte sensibili stimulându-le înclinaţiile spre actele de caritate. Acaparaţi de o mulţime de voci "binevoitoare" care îi hărţuiesc cu multă şiretenie, noilor recruţi li se inoculează ideea că sunt aleşii lui Dumnezeu şi că sunt superiori celor din jur pentru că au o misiune specială de îndeplinit: aceea de a muri ca şi martiri, în acest mod având oportunitatea de a obţine garanţia că întreaga lor familie va ajunge în Paradis. Deci, misiunea lor este dublă: nu numai că vor salva poporul sirian, dar vor obţine şi un număr impresionant de locuri în Paradis, ca şi cum acesta ar fi un stadion gigantic dedicat numai jihadiştilor.    


Al doilea pas este acela de a-i rupe complet de familie, adică de reperul esenţial în evoluţia lor ca şi oameni. Dounia Bouzar explică că această etapă este esenţială în procesul de îndoctrinare, pentru că li se distruge propria istorie afectivă, tinerii hipnotizaţi de discursul fundamentalist fiind obligaţi să se rupă total de mediul în care trăiesc: mai întâi li se impune să distrugă toate pozele de familie şi să-şi arunce la gunoi tot trecutul personal. Nimicindu-şi conturul identitar, în scurt timp aceşti tineri devin de nerecunoscut, fizic şi emoţional. De asemenea, profitând de ignoranţa lor totală pentru a-şi impune ideile extrem de primitive (de exemplu li se spune să pună mâna la gură când cască ca să nu le intre diavolul în corp), profesorii satanici le dau impresia că numai alegând această cale vor cunoaşte sursele originale ale islamului. Speculând lipsa lor de cunoştinţe asupra adevăratelor valori ale islamului, teroriştii deformează în totalitate mesajul şi doctrina acestei religii provocând un deserviciu imens întregii comunităţi de musulmani.    

Documentarul aduce în atenţia publicului portretele mai multor adolescenţi, atei, evrei, musulmani sau creştini, din familii normale, tineri cu origini sociale diverse şi din toate regiunile Franţei. Fie că se numesc Nora, Rachel, Samy sau Lorie, cu vârste între 15 şi 17 ani, toţi au visat la o aventură (fără cale de întoarecere) în Siria pentru a se implica în proiecte umanitare, să devină soţii de jihadişti sau să lupte în primele linii. Unii au reuşit să se întoarcă din infern şi să-şi împărtăşească experienţa traumatizantă, prin intermediul acestor istorisiri emblematice, documentarul reuşind să decorticheze mecanismele înfricoşătoarei "îndoctrinări mentale" care transformă adolescenţii din Occident în criminali cu sânge rece în Orient. Aceşti tineri nu sunt obligatoriu şi delicvenţi, dimpotrivă, ceea ce au în comun fiind faptul că au fost recrutaţi de pe reţelele de socializare de către teroriştii Statului Islamic şi Frontul Al-Nosra care, trebuie să recunoaştem, instrumentalizează islamul cu o viclenie ieşită din comun fiind adevăraţi maeştri în materie de propagandă. Rezultatul? Majoritatea cad în capcana unui sentiment de ură atât de profunde, încât îşi doresc şi chiar reuşesc să plece într-o ţară şi să lupte în numele unei religii despre care nu ştiu nimic. 


Expertul Dounia Bouzar recunoaşte că drumul de recuperare e anevoios şi lung. Părinţii neputincioşi asistă la deriva propriilor copii care, alegând această cale, le spun că au vrut să-şi dea un sens existenţei. "Când revin, dacă nu s-au distrus fizic acolo", jihadiştii, dar şi cei care au plecat doar pentru un timp scurt, "sunt distruşi din punct de vedere psihologic" şi pot fi "mai periculoşi decât înainte să plece", subliniază ministrul Bernard Cazeneuve. Dar pentru a ajunge în această situaţie limită, noii convertiţi au parcurs un drum obscur (de obicei radicalizarea are loc în secret) care a început prin faptul că s-au distanţat de familie şi de prietenii apropiaţi, mulţi nu se mai duc la şcoală şi renunţă la sportul preferat, nu mai merg nici la cinematograf deoarece este un păcat, băieţii nu mai dau mâna cu fetele, iar tinerele nu au voie să se machieze, să fie atinse şi nici să-şi îmbrăţişeze membrii familiei. În toate cazurile de îndoctrinare, prima obligaţie care li se impune deci este să rupă legătura cu părinţii, religia fiind mai importantă chiar şi decât propria mamă.


Samy, 15 ani, unul dintre tinerii care au reuşit să se întoarcă din Siria, mărturiseşte că o dată ajuns acolo a înţeles că a căzut într-o capcană înspăimântătoare trăind din plin efectele dezastrului: distrugeri în masă, câmpuri de refugiaţi, cadavre aruncate peste tot. Acesta povesteşte că fiecare zi începea cu rugăciune, apoi era obligat să facă curăţenie şi treptat i s-a pus arma în mână. Putem spune că Samy a fost norocos, chiar dacă negocierea cu teoriştii a fost extrem de dificilă, tânărul reuşind să se întoarcă alături de familia sa. 


Nu este şi cazul Norei, o tânără de 15 ani, dintr-o familie musulmană, al cărei frate încearcă să o recupereze cu disperare de mai bine de un an de zile. Într-o zi de ianuarie, după terminarea orelor de şcoală, adolescenta a reuşit să părăsească Franţa ajungând în Siria pentru a-şi îndeplini visul de a lucra într-un orfelinat. Fratele său mărturiseşte că visul tinerei era acela de a deveni medic pediatru, familia aflând de dispariţia sa în urma unui mesaj postat pe Facebook (unde altundeva?!) în care spunea că este extrem de fericită că, în sfârşit, va putea să-i îngrijească pe copiii sirieni. "Nu voi mai reveni niciodată în Franţa!", a decretat proaspăta recrută, subliind faptul că "Franţa este un pământ plin de perverşi şi de necredincioşi". La numai două luni însă, tânăra cedează şi plină de disperare îşi contactează familia spunându-le adevărul: că de fapt totul este o minciună colosală şi că fraţii ei "spirituali" nu sunt decât nişte ipocriţi barbari. Sechestrată de terorişti, în ciuda negocierilor (pentru a plăti răscumpărarea familia ei şi-a vândut chiar şi apartamentul din Maroc), Nora îşi trăieşte din plin visul sirian şi are şanse infime să se întoarcă în pământul "perverşilor" care i-au oferit totuşi şansa de a trăi într-o societate civilizată în care tinerii, indiferent de originile sociale, îşi pot construi un viitor. "Voi ucide în numele lui Allah!", a fost ultimul său mesaj...


Pentru părinţii care nu sunt de confesiune musulmană, însă, este mult mai dificil să facă diferenţa într-o convertire autentică şi adeziunea la o derivă sectară. Acesta este şi cazul familiei unui brutar din regiunea Savoia, care a descoperit radicalizarea fiicei sale, Cathy, de 16 ani, urmărindu-i tot profilul de Facebook. Într-o zi tânăra postează un selfie în care poartă un voal integral, de culoare mov. Tatăl îi recunoaşte ochii albaştri şi are un dublu şoc, sub această imagine tulburătoare, adolescenta postând şi un text emblematic: "Femeia pioasă este atât de preţioasă încât şi umbra ei ar trebui să fie ascunsă de privirea bărbaţilor...". Este evident că nu e un simplu citat din romanul lui Zola, "Au bonheur des dames" (Paradisul femeilor). Urmărind viaţa secretă a fiicei sale, tatăl descoperă că din anturajul ei făceau parte  numai tinere musulmance practicante, noile sale prietene postându-i regulat pe Facebook  (unde altundeva?!) o serie de gânduri năucitor de inspiraţionale: "Nu trebuie să-ţi fie teamă! Cu cât credinţa ta va creşte, cu atât îţi va fi mai frică..." sau "Nu dispera, trebuie să plecăm de pe o zi pe alta. Nu uita că aici suntem doar în trecere, noi ne-am născut să-l adorăm pe Allah!". Cathy le răspunde: "Ai dreptate. Mulţumesc pentru sfaturi, îmi sunt de mare folos..." şi o ploaie de semiluni translucide se aşternea pe umerii ei fragili... 


Din fericire Cathy nu a reuşit să simtă şi ploaia de gloanţe ce i-ar fi putut ciurui trupul, marele său noroc fiind faptul că părinţii au fost extrem de reactivi şi au anunţat autorităţile. Mai mult, de frică să nu fugă noaptea, părinţii săi dormeau în faţa uşii de la intrare. Transformarea ei radicală s-a petrecut în mai puţin de trei luni, timp în care a crezut că a aflat adevărul şi calea. În prezent, adolescenta se află sub observaţia Douniei Bouzar, singura care reuşeşte să o determine să vorbească. Iar atunci când vorbeşte Cathy spune lucruri îngrozitoare: îşi dispreţuia părinţii, ura ţara în care crescuse, nu mai avea încredere în nimeni şi tot ceea ce vroia era să distrugă lumea în care trăia. Învăţătorii săi îi inoculaseră ideea că fiind o perlă rară este aleasă să devină soţia unui jihadist, cât mai repede cu putinţă. Deşi nu-mi place deloc expresia "a fi spălat pe creier", tânăra a beneficiat de un serviciu intens în acest sens, dar trebuie să recunosc că o parte din vină îi aparţine. În lumea de azi, la 17 ani nu mai cei slabi la minte pot visa să devină mirese de terorişti sau cai verzi pe pereţi, ceea ce de fapt e acelaşi lucru.    


Ar mai fi multe de spus, pentru că viitorul ne va oferi cu siguranţă poveşti din ce în ce mai terifiante. Cred că am ajuns în situaţia în care, indiferent de ţara unde trăim, ar trebuie să nu banalizăm existenţa acestei derive sectare extrem de periculoasă şi de perfidă, promovându-le mesajul ca fiind unul religios. Ceea ce ne propun este de fapt un produs ideologic rupt de contextul istoric al islamului, totul fiind deformat, deoarece abuzează de versete de circumstanţă din Coran creând impresia că acestea sunt de fapt principiile de bază ale islamului. Dex-ul ne oferă o definiţie care ne invită să meditam asupra sensurilor multiple ale Jihadului: în primul rând jihadul este o îndatorire religioasă, comunitară prin excelenţă, impusă musulmanilor, de a răspândi islamul pe cale paşnică sau prin război şi care pune un accent deosebit pe lupta individului cu sine însuşi. După unii învăţaţi, jihadul prezintă două aspecte: jihadul mare (lupta spirituală) şi jihadul mic (acţiunea militară). Conform doctrinei islamice, există mai multe căi de îndeplinire a acestei obligaţii: cu inima (propria purificare spirituală), cu vorba (susţinând cea ce e drept şi corectând răul) şi cu sabia (purtând război cu „necredincioşii” şi cu duşmanii credinţei islamice). Jihadul trebuie purtat de către bărbaţi, celor ucişi, declaraţi martiri, fiindu-le promis Paradisul. Nu voi înţelege niciodată CINE le garantează totuşi Paradisul, dar asta este o altă discuţie. În concluzie, radicalismul desfigurează chipul religiilor şi al celor care-l întreţin.