Arsenalele din Isher (13)

A. E. Van Vogt

FARA RAMASE o clipă pe poteca curată, străduindu-se să înţeleagă pe deplin finalitatea propriei situaţii. Dar, în afară de senzaţia că e înconjurat de mulţi oameni, nu apărea nimic altceva. Mintea îi era ca o plutire pe un şuvoi de apă în toiul nopţii. Şi, totuşi, conştiinţa faptului că undeva exista o greşeală străpunse întunericul din capul său. Greşeala îi mai stăruia încă în fundul minţii când coti spre stânga pentru a ajunge în faţa magazinului de arme. Sentimentul acela vag se transformă brusc într-un adevărat şoc: el nu se mai afla la Glay şi magazinul de arme nu mai era acolo unde fusese.
Vreo zece oameni trecură pe lângă Fara pentru a se alătura unei cozi foarte lungi, ceva mai departe de el. Dar Fara se simţea imun la prezenţa lor, la stranietatea lor. Întreaga-i fiinţă se concentra acum asupra maşinii aflate pe locul unde fusese mai înainte magazinul. Creierul parcă i se împrăştia în efortul lui de a cuprinde imensitatea înspăimântătoare a acelui colos de metal fără luciu care se întindea aici, sub razele soarelui strălucitor de vară. Cinci etaje imense de metal, fiecare de câte treizeci de metri înălţime. Maşina parcă domina cerul. Superbul proiect al celor o sută cincizeci de metri se sfârşea cu un con de lumină, o adevărată turlă de biserică prelungită în sus cu vreo şaizeci de metri, rivalizând în strălucire cu soarele.
Şi era chiar o maşină, nu o clădire, căci întregul etaj inferior mişuna de lumini licăritoare, în culori vii, majoritatea verzi, dar împestriţate cu roşu, iar pe ici, pe colo cu albastru şi galben. De două ori, chiar sub privirile lui Fara, luminile aflate drept în faţa lui se înroşiră fără nici un fel de scânteie.
Cel de-al doilea etaj strălucea de lumini albe şi roşii, deşi acestea nu erau decât o fracţiune a celor mult mai numeroase aflate la etajul inferior. A treia secţiune avea pe suprafaţa ei metalică, nestrălucitoare, lumini albastre şi galbene care clipeau ici-colo pe vastitatea ei.
Al patrulea etaj era alcătuit dintr-o serie de firme luminoase mai mici, care conduceau spre începutul unei înţelegeri. Întreaga firmă arăta astfel:

ALB-NAŞTERI
ROŞU-MORŢI
VERDE-VII
ALBASTRU-IMIGRARE PE PĂMÂNT
GALBEN-EMIGRARE 

Al cincilea etaj era tot doar o firmă, cu explicaţiile finale:

POPULAŢII

SISTEMUL SOLAR 11.474.463.747
PĂMÂNT 11.193.247.361
MARTE 97.298.604
VENUS 141.053.811
LUNILE 42.863.971

Chiar în timp ce le privea, cifrele se modificară, sărind în sus şi în jos, mutându-se dedesubt şi deasupra, faţă de cele iniţiale. Oamenii mureau, se năşteau, se deplasau pe Marte sau pe Venus, pe lunile-satelit ale lui Jupiter, pe luna-satelit a Pământului, iar alţii se întorceau, aterizând în fiecare minut, pe zecile de cosmodroame. Viaţa continua la proporţiile ei gigantice, iar aici se afla evidenţa.
— Mai bine treci la coadă, i se adresă o voce prietenoasă lui Fara. După câte înţeleg, durează destul de mult procesarea unui caz individual.
Fara se holbă la necunoscut. Avu impresia că i s-au aruncat nişte vorbe fără sens.
— La coadă?...începu el, dar se opri, simţindu-se gâtuit de durere.
Avansa orbeşte, cu gândurile învălmăşite, trecând înaintea tânărului care-i vorbise. "Deci pe calea aceasta fusese transportat poliţistul Jor pe Marte", îşi spuse el, când îi pătrunse în minte un alt cuvânt de-al necunoscutului:
— Caz? întrebă cu vehemenţă Fara. Caz individual?
Tânărul cu faţa grosolană şi ochi albaştri, de vreo treizeci şi cinci de ani, îi aruncă o privire curioasă.
— Desigur, ştiţi de ce vă aflaţi aici. Dacă nu aţi fi avut o problemă de un fel sau altul pe care urmează să v-o rezolve tribunalele Arsenalelor, n-aţi fi fost trimis până aici; nu există nici un alt motiv de a veni la Centrul de informaţii.
Fara continuă să înainteze, pentru că acum se afla la această coadă, o coadă în continuă mişcare în jurul maşinii, care-l purta, fără putinţă de scăpare, spre o uşă ce ducea în interiorul marii construcţii metalice.
Deci era o clădire, nu numai o maşină.
O problemă... se gândi el, da... desigur, avea o problemă. O problemă disperată, de nerezolvat, atât de complicată şi atât de profund înrădăcinată în structura de bază a civilizaţiei imperiale încât ar fi trebuit răsturnată întreaga lume pentru a o soluţiona.
Tresări când văzu că se afla la intrare. Se gândi cu spaimă că, peste câteva secunde, avea să fie destinat în mod irevocabil... destinat să ajungă unde?


ÎN INCINTA Centrului de informaţii al Arsenalelor, Fara se deplasă pe un coridor larg şi luminos. Tânărul care se afla în spatele lui spuse:
— Există şi un coridor lateral, aproape gol. Să mergem!
Fara intră pe acest coridor tremurând. Observă că la capătul holului erau vreo câteva tinere aşezate la birouri care întreţineau conversaţii preliminare cu bărbaţii. Se opri în faţa uneia dintre fete. Era mai puţin tânără decât păruse de la distanţă, probabil trecuse de treizeci de ani, dar arăta bine şi era foarte vioaie. Zâmbi cu amabilitate, dar impersonal, înainte de a-l chestiona:
— Numele, vă rog?
Îşi spuse numele şi mormăi ceva... că vine din satul Glay. Femeia îi mulţumi, după care continuă:
— E nevoie de câteva minute ca să vă găsim dosarul. Nu vreţi să luaţi loc?
Nici nu observase scaunul. Se lăsă moale pe el şi inima îi bătea atât de tare încât aproape că se sufoca. Mintea i se golise de gânduri şi-i dispăruse orice speranţă; simţea doar o tulburare intensă, aproape copleşitoare. Îşi dădu brusc seama că fata i se adresează, dar prin acel ecran pe care starea de încordare i-l crease în minte nu străbăteau decât crâmpeie din ceea ce spunea ea:
— ... Centrul de informaţii este... Într-adevăr... un birou de statistică. Toate persoanele născute... se înregistrează aici... Învăţământul, schimbările de adresă... ocupaţiile... şi evenimentele majore din viaţă. Totul este susţinut de... o combinaţie de... legături neautorizate şi nebănuite cu... Camera imperială de statistică şi... prin intermediul unor agenţi... toate comunităţile...
Fara crezu că-i scapă nişte informaţii vitale şi că... dacă ar izbuti măcar să se concentreze şi să audă mai multe... Se strădui, dar degeaba. Era prea agitat ca să-şi mai poată concentra atenţia asupra lucrurilor pe care le auzea. Încercă să vorbească, dar, înainte de a-şi sili buzele să formeze cuvinte, se auzi un zgomot şi apoi, pe biroul femeii, alunecă o placă subţire de culoare închisă. Femeia o ridică şi o studie. După o clipă, rosti câteva vorbe într-un microfon discret şi, în scurt timp, mai căzură de sus pe biroul ei încă două plăci. Le studie impasibilă şi, în cele din urmă, ridică ochii spre Fara.
— Poate vă interesează să aflaţi că fiul dumneavoastră Cayle este pe Marte.
— Cum? întrebă Fara. Se ridică pe jumătate de pe scaun, dar, înainte de a putea scoate vreo vorbă, tânăra i se adresă ferm:
— Trebuie să vă informez că Arsenalele nu întreprind nici o acţiune împotriva anumitor indivizi. Nu ne preocupă câtuşi de puţin corijarea moravurilor. Chestiunile etice nu ne privesc. Şi acum, dacă nu vă supăraţi, relataţi-mi pe scurt problema dumneavoastră pentru a o trece în registru şi a o prezenta tribunalului.
Fara se lăsă pe speteaza scaunului leoarcă de apă. Avea nevoie absolută, disperată de informaţii suplimentare despre Cayle. Vorbea, bălmăjind cuvintele:
— Bine, dar... dar ce... cum...
Îşi reveni cu oarecare dificultate şi, cu un glas slab, povesti tot ce s-a întâmplat. Când termină, fata îi spuse:
— Acum vă rog să mergeţi la "Camera numelor". Când îl găsiţi pe al dumneavoastră, urcaţi direct la camera 474. Nu uitaţi, 474... Şi acum, dacă nu vă supăraţi, văd că mă cheamă altcineva...
Zâmbi politicos şi Fara se trezi îndepărtându-se aproape pe nesimţite. Se mai întoarse o dată, dând să mai pună o întrebare, dar pe scaunul părăsit de el tocmai se aşeza un bătrân. Fara se grăbi de-a lungul unui coridor larg, tulburat de sunetele ciudate ce izbucneau de peste tot.
Deschise nerăbdător uşa, şi zgomotul îl izbi ca o lovitură de baros. Era atât de intens, încât se opri în prag, retrăgându-se speriat. Dar rezistă, clipind continuu din ochi, şi încercă să-şi ordoneze vălmăşagul de imagini vizuale care rivalizau ca magnitudine cu acel torent de sunete.
Bărbaţi, bărbaţi, bărbaţi pretutindeni. Mii de bărbaţi într-o sală de spectacole lungă şi lată, cu zeci de şiruri de scaune, bărbaţi neliniştiţi care umblau, în sus şi-n jos, pe culoarul dintre scaune. Priveau cu toţii, îngrijoraţi, un ecran lung, împărţit în pătrate, fiecare pătrat purtând o literă a alfabetului. Listele cu nume alergau con­tinuu pe toată lungimea sălii. "Camera numelor", se gândi Fara, cu oarecare spaimă, lăsându-se moale pe un scaun. Deci numele pe care-l căuta el avea să apară pe coloana C.
Parcă se afla la o partidă de pocher cu miză nelimitată, aşteptând nerăbdător să se ivească de undeva cărţile cele mai preţioase. Parcă ar fi jucat la o bursă mondială într-un moment de criză, de prăbuşire a valorilor. Era un adevărat chin pentru nervii săi, era uluitor, istovitor, fascinant, teribil.
Noi şi noi nume apăreau prin nişte izbucniri luminoase pe cele douăzeci şi şase de pătrate. Bărbaţi din dreapta şi din stingă sălii începeau să strige ca nişte demenţi, iar unii dintre ei chiar leşinau. Zarva ajunsese până la Urnita pe care o putea suporta cineva: era un adevărat iad care se dezlănţuise sau, mai bine-zis, continua într-un unic zgomot, de o intensitate incredibilă. Şi, din minut în minut, fulgera de-a curmezişul ecranului un anunţ pentru toată lumea:

URMĂRIŢI-VĂ INIŢIALELE!

Fara se uita cu atenţie. De la o secundă la alta, simţea că nu mai poate rezista. Îi venea să ţipe la toţi bărbaţii aceia zgomotoşi să tacă dracului odată. Ar fi vrut să sară şi să alerge şi el ca nebunul dintr-o parte într-alta, dar cei care procedau astfel erau asaltaţi de ţipetele isterice ale celorlalţi. Sălbăticia oarbă a acestui spectacol îl înspăimântă pe Fara. Se gândi, nesigur: "N-am de gând să mă fac de râs. Eu unul... "
"Clark Fara..." — clipi ecranul. "Clark Fara..."
Sări în picioare strigând:
— Ăsta-s eu!... Eu sunt!
Nimeni nu întoarse capul. Nimeni nu-i dădu nici cea mai mică atenţie. Ruşinat, se strecură de-a curmezişul sălii până la locul unde b gloată de bărbaţi asalta un coridor dincolo de uşă. Liniştea ce domnea pe acel coridor era aproape la fel de copleşitoare ca şi zgomotul căruia îi luase locul. Era greu să se concentreze asupra unui număr... 474! Era absolut imposibil să-şi închipuie ce putea să se afle dincolo — la 474.
Încăperea cu acest număr era mică, mobilată cu o măsuţă de tipul biroului pentru convorbiri de afaceri şi cu două scaune. Pe masă se aflau şapte teancuri de dosare, fiecare teanc având o culoare diferită, rânduite în faţa unui glob mare, alb-lăptos, care arunca o lumină blândă. Din adâncurile acestui obiect se auzi o voce baritonală:
— Fara Clark?
— Da.
— Înainte de a se pronunţa verdictul în cazul dumitale, continuă liniştită vocea, vrei să scoţi un dosar din teancul albastru? Lista îţi va indica A CINCEA BANCĂ INTERPLANETARĂ în relaţia ei proprie cu dumneata şi cu lumea întreagă, ceea ce ţi se va explica la momentul potrivit.
Fara văzu că lista nu cuprinde decât societăţi. Numele mergeau de la A până la Z şi erau cam cinci sute la număr. Dosarul nu purta nici un fel de titlu sau explicaţie. Fara îl îndoi cu un gest automat şi încercă să-l îndese în buzunar, în timp ce din globul strălucitor răsună din nou glasul acela profund:
— S-a stabilit că A CINCEA BANCĂ INTERPLANETARA a comis în cazul dumitale o escrocherie grosolană şi că se face vinovată şi de alte practici necinstite, cum ar fi înşelătoria, şantajul şi par­ticiparea la un complot criminal. Banca a stabilit contactul cu fiul dumitale, Cayle, printr-o persoană cunoscută sub denumirea de "gu­noier", adică un agent a cărui misiune este să găsească tineri şi tinere cu o situaţie financiară dificilă, dar care au părinţi bogaţi. Pentru îndeplinirea acestui serviciu, "gunoierul" primeşte întotdeauna un comision de opt la sută de la cel ce împrumută, în cazul de fată de la fiul dumitale. Banca a folosit mijloace necinstite prin aceea că agenţii autorizaţi de ea te-au păcălit susţinând că i-au plătit deja fiului dumitale zece mii de unităţi monetare, pe când în realitate nu i s-au plătit decât o mie, şi asta abia după ce au obţinut poliţa dumitale. Culpa de şantaj se naşte din ameninţarea că-ţi vor aresta fiul pentru obţinerea prin fals a unui împrumut, ameninţare pe care au făcut-d într-un moment în care nu se efectuase încă nici o plată. Complotul constă în acţiunea prin care poliţa a fost predată imediat concuren­tului dumitale. Ca atare, banca este amendată cu o sumă triplă, şi anume cu treizeci şi şase de mii trei sute de unităţi. Fara Clark, nu e în interesul nostru să afli cum. se obţin aceşti bani. E suficient să ştii că banii se plătesc şi că din această amendă Arsenalele alocă jumătate propriilor trezorerii. Cealaltă jumătate...
Se auzi un pocnet şi pe masă căzură bancnote aşezate într-un teanc frumos împachetat.
— E pentru dumneata, continuă vocea.
Cu degete tremurătoare, Fara îşi strecură în buzunarul interior teancul de bancnote. Trebuia să facă un mare efort, mintal şi fizic, pentru a se concentra asupra următoarelor cuvinte ce se rostiră:
— Nu trebuie să presupui că ai scăpat de necazuri. Pentru a-ţi recăpăta atelierul de reparaţii din Glay ai nevoie de forţă şi curaj. Fii înţelept, viteaz şi hotărât şi nu vei da greş. Nu şovăii să recurgi la pistolul pe care l-ai cumpărat pentru a-ţi apăra drepturile. Planul de acţiune ţi se va explica ulterior. Şi acum treci pe uşa din faţa dumitale.
Fara se încordă, pentru a-şi aduna toate puterile, deschise uşa şi trecu pragul. Păşi într-o cameră nu prea luminoasă, dar cu un aer familiar, unde dădu peste un bărbat cărunt, cu alură de om rafinat, care se ridică de pe un scaun de bibliotecă, întâmpinându-l cu un zâmbet grav.
Deci această aventură uluitoare, fantastică, entuziasmantă se încheiase. Se afla din nou în magazinul de arme din Glay.


NU ÎNCETA să se mire de tot ce i se întâmplase. Această organizaţie mare şi fascinantă fusese întemeiată aici, în însăşi inima unei civilizaţii necruţătoare, o civilizaţie care, doar în câteva săptămâni, îl despuiase de tot ce poseda. Cu un efort de voinţă îşi opri acest nou şuvoi de gânduri. Faţa lui virilă se încreţi când spuse:
— Jude... judecătorul... Fara şovăi în privinţa numelui. Se încruntă din nou supărat pe sine însuşi, apoi continuă... Judecătorul consideră că, pentru a mă reface, va trebui să...
— Până ce ajungem la acest subiect, îl întrerupse bătrânul, aş vrea să te uiţi la dosarul albastru pe care l-ai adus.
— Dosarul? întrebă, aproape fără să înţeleagă, Fara.
După un minut, îşi aminti că luase un dosar de pe masa din camera 474. Cercetă nedumerit listele numelor de societăţi şi observă că Atelierele de Reparaţii Atomice Automate de motoare erau la litera A, aşa că A CINCEA BANCĂ INTERPLANETARĂ era doar una dintre marile bănci. Intr-un târziu, îşi ridică privirea:
— Înţeleg. Acestea sunt societăţile împotriva cărora trebuie să acţionez?
Bărbatul cu părul argintiu îi zâmbi destul de aspru şi clătină din cap.
— Nu asta vreau să spun. Aceste firme reprezintă doar o fracţiune infimă din cele opt milioane de societăţi aflate în mod constant în registrele noastre. (Zâmbi din nou, dar nu prea vesel.) Toate aceste societăţi ştiu că, din pricina noastră, profiturile de pe hârtie nu au nici o legătură cu fondurile lor fixe. Nu cunosc însă diferenţa adevărată. Întrucât noi dorim o ameliorare generală a eticii financiare şi economice, nu numai planuri şi mai iscusite, şi mai diabolice, pentru a ne contracara, preferăm să le întreţinem această ignoranţă.
Făcu o pauză. De data asta îl cercetă cu ochi scrutători pe Fara, continuând să-i vorbească:
— Trăsătura de-a dreptul unică a societăţilor de pe această listă, în speţă, este că, absolut toate, sunt proprietatea împărătesei din Isher. Date fiind părerile dumitale mai vechi în această privinţă, nu mă aştept să mă crezi, încheie el brusc.
Fara începu să geamă:
— Am fost ca nebun. Tot ce făceau Împărăteasa şi funcţionarii ei era corect. Nici o prietenie, nici o relaţie personală din toate câte le-am avut nu ar fi rezistat dacă n-aş fi luat lucrurile aşa cum erau. Presupun că, dacă aş vorbi împotriva împărătesei, aş fi lichidat rapid.
— În nici o împrejurare şi în nici un caz nu trebuie să spui nimic împotriva Maiestăţii sale, îl sfătui bătrânul. Magazinele de arme nu vor încuviinţa asemenea cuvinte şi nu vor mai oferi nici un fel de ajutor vreunei persoane care s-ar dovedi atât de lipsită de înţelepciune. Personal, Împărăteasa nu e răspunzătoare în măsura în care ţi se pare dumitale. Ca şi dumneata, şi ea este purtată în dreapta şi-n stânga de valurile civilizaţiei noastre. Dar n-aş vrea să intru în amănunte privind politica Arsenalelor. Cea mai dificilă perioadă din relaţiile cu puterea imperială a fost în urmă cu patruzeci de ani, când toate persoanele suspectate de a fi primit ajutor din partea noastră au fost asasinate într-un fel sau altul. Până la urmă, am izbutit să punem capăt acestor omoruri lichidând trei oameni din vârful piramidei — excluzând familia regală — care dăduseră ordinul pentru o execuţie în masă. Dar nu mai vrem să se repete acest gen de asasinate sângeroase şi nici nu ne interesează criticile aduse toleranţei pe care o manifestăm faţă de atâtea şi atâtea lucruri rele. Este important să înţelegi că noi nu ne amestecăm în curentele principale ale existenţei umane. Noi îndreptăm relele, acţionând .ca o barieră între oameni şi exploatatorii lor cei mai neîndurători. În cei patru mii de ani, de când geniul strălucitor numit Walter S. De Lany a inventat procesul vibrator, care a făcut posibilă crearea Arsenalelor, şi a stabilit cel dintâi principiu al filosofiei politice a acestora, am urmărit creasta valului puterii mişcându-se înainte şi înapoi între democraţia supusă unei monarhii constituţionale, limitată, şi tirania totală. Am ajuns să facem următoarea descoperire: Oamenii au întotdeauna tipul de guvernare pe care îl doresc. Când vor o schimbare, o fac. Şi acum ajungem şi la... la problema dumitale. De fapt este foarte simplă. Trebuie să lupţi aşa cum au luptat, de la începuturi, toţi bărbaţii, pentru orice lucru la care ţineau, pentru drepturile lor legitime. După cum ştii, oamenii de la Atelierele de Reparaţii Atomice Automate ţi-au confiscat instalaţiile şi uneltele la mai puţin de o oră după ce s-a pus sechestrul pe atelierul dumitale. Aceste materiale au fost duse la Ferd şi apoi expediate la un depozit uriaş de pe coasta Oceanului. Noi le-am recuperat şi, cu mijloacele noastre speciale de transport, ţi le-am returnat. Ca atare, te vei duce la atelier şi...
Fara ascultă împietrit instrucţiunile, apoi dădu din cap şi fălcile i se încleştară. Într-un târziu, răspunse politicos, dar scurt:
— Vă puteţi bizui pe mine. La vremea mea am fost un om încăpăţânat. Cu toate că am trecut dintr-o tabără într-alta, nu mi-am schimbat principiile.


va urma