România rămîne una dintre experienţele ce m-au format pentru viaţă

Marilena Lică-Maşala

Interviu cu Ivor Porter, publicist, diplomat, biograful regelui Mihai I

Ivor Porter

L-am întîlnit pe Ivor Porter şi pe fermecătoare lui soţie, Katerina Porter, întîia oară, la Nice, în aprilie 2011. Îl cunoşteam din spusele unui admirator parizian al său, Harry Carasso, şi din faima creată în jurul numelui său datorită celor două cărţi dedicate României, „Operaţiunea Autonomus” şi o foarte interesantă şi stufoasă biografie a MS Regele Mihai I, traduse în limba română, două opere dintre ale căror file, din scoarţă-n scoarţă, răzbate dragostea şi admiraţia lui pentru România, poporul român şi familia regală. La Nice am hotărît să ne revedem la Londra, atît pentru un interviu pentru o carte trilingvă (engleză, franceză, română), eventual filmat, cît şi pentru a analiza împreună condiţiile editării unor traduceri în franceză ale celor două opere ale domniei sale. Am reuşit să ajung la Londra pentru interviul filmat promis în ianuarie a.c. În principiu, la filmare trebuia să vină Jacques-Eli Chabert, proprietarul unui post francez privat TV,„La Locale”, post în studiourile căruia urma să încep o emisiune rezervată Poeziei şi unor prieteni ai mei, poeţi, în cursul acestui an. Cum Jacques-Eli Chabert a fost reţinut de alte probleme la Paris, am rugat-o pe nora mea, Kikey Loo, o frumoasă născută în Malaiezia, de origine chineză, să mă însoţească la filmare. Katerina Porter ne-a aşteptat la Five Clock, cu un zîmbet admirabil, care îi lumina faţa. Mai tîrziu, Ivor mi-a mărturisit, printre altele, că una dintre motivaţiile lui de a scrie cele două cărţi a fost determinată de imaginea actuală a României în Anglia (şi Europa de Vest), imagine ce-l revolta şi-l mâhnea totodată. Şi, citindu-i cărţile, i-am dat dreptate. Dragostea cu care redă ambianţa străzilor bucureştene, peisajele şi oamenii pe care i-a cunoscut în România între 1939 şi 1947, este emoţionantă; ceva asemănător am mai întâlnit în Bucarest al lui Paul Morand. Pentru partea a doua a interviului şi discuţii în jurul altor proiecte, urma să ne revedem în acest august. Dar, timpul terestru al lui Ivor a hotărît altfel. Pe 29 mai, Ivor Porter a închis ochii cu care a scrutat aproape timp de un secol omenirea şi faptele ei, pentru totdeauna, la aproape 99 de ani. Iar cu Ivor Porter, a mai dispărut, cred eu, unul dintre marii îndrăgostiţi de ţara noastră, căreia i-a rămas nu doar un admirabil prieten, ci şi un devotat slu jitor, timp de 75 de ani, din 1937 până în ultima clipă a vieţii sale.
Marilena Lică-Maşala


Marilena Lică-Maşala:
- Ivor, înainte de orice, aş dori să vă mulţumesc pentru primirea călduroasă în locuinţa dumneavoastră şi pentru timpul dăruit cu atît de multă generozitate. Pentru a începe, o să vă rog să mă sfătuiţi cui să mă adresez: scriitorului, vizionarului, umanistului, luptătorului în cel de-al Doilea Război mondial ori diplomatului ?


Ivor Porter:
- În copilărie, îmi doream să mă fi născut pe vremea Renaşterii, ca să pot ajunge şi poet, şi întreprinzător, şi intelectual. Am avut norocul ca, cel puţin pînă la un punct, să-mi pot atinge acest obiectiv.


Marilena Lică-Maşala:
- V-aţi născut în familia unui poet. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre copilăria domniei-voastre.


Ivor Porter:
- Am avut o copilărie fericită, am crescut cutreierînd frumoasele dealuri ale Lacurilor(1), cărînd laptele de la fermă, curios să văd cît pot să-l duc fără să-l vărs din doniţă, jucîndu-mă de-a v-aţi ascunselea cu fratele meu, în curtea bunicilor, ori jucind cricket cu bunicul meu, renumit de a nu fi pierdut niciodată, un joc. O altă bucurie am trăit-o cînd o mătuşă, mai tînără şi excentrică, mi-a dăruit motocicleta ei, cînd şi-a luat una nouă.


Marilena Lică-Maşala:
- Aţi dedicat două lucrări importante ţării mele şi ultimului său rege, Mihai I. La ce vîrstă aţi început să scrieţi?


Ivor Porter:
- Am început prin a scrie poeme, cînd eram puştan.


Marilena Lică-Maşala:
- În volumul Operation „Autonomus” with SOE in wartime Romania(2), vorbiţi despre prezenţa domniei voastre în România în preajma şi în timpul celui de al Doilea Război mondial. De unde acest ataşament faţă de ţara mea?


Ivor Porter:
- Trimis de Consulatul Britanic, am ajuns în România(3) pentru a preda engleza la Universitatea Bucureşti, acesta fiind primul meu loc de muncă stabil. Am primit cu încîntare să merg în Europa de Est. Atunci cînd Primul nostru Ministru, dl. Chamberlain, s-a întors de la întîlnirea cu Hitler, care avusese loc la München(4), şi a declarat despre Cehoslovacia că „este o ţară îndepărtată despre care nu ştim nimic”, eu am vrut să aflu cîte ceva. Pentru un tînăr englez, România, o ţară atît de diferită de Anglia, mai degrabă rămasă-n timp, a fost o lecţie şi o descoperire interesantă, de care m-am ataşat mult, ca de multe altele. Acolo am legat prietenii cu vorbitori de română sau engleză, pe viaţă. Greutăţile din preajma războiului şi apoi din timpul războiului, ne-au unit. România rămîne, cu siguranţă, una dintre experienţele ce m-au format pentru viaţă.


Marilena Lică-Maşala:
- Care ar fi, vă rog, semnificaţia conceptului „Autonomus(5)”?


Ivor Porter:
- Autonomous, titlul cărţii mele Operation Autonomous - with SOE in Wartime Romania, a fost numele de cod al operaţiunii în sine. În mod similar, numele de cod pentru o încercare anterioară de trimite a unei misiuni în România, a fost „Operaţiunea Ranji”. La fel cum invazia Uniunii Sovietice de către Germania a purtat numele de cod „Operaţiunea Barbarossa”(6)!


Marilena Lică-Maşala:
- Acelaşi volum reprezintă un preţios document privind înfiinţarea şi acţiunea grupurilor SOE (Special Operations Executive), între 1940 şi 1944, în diferitele ţări prinse în vîrtejul celui de al Doilea Război mondial. Ce anume v-a determintat să vă alăturaţi acestei structuri?


Ivor Porter:
- SOE a fost fondat de către Churchill care, după ce Hitler ocupase o mare parte din Europa, si-a dat seama că Marea Britanie rămăsese singură, iar numărul populaţiei noastre n-ar fi permis nicicînd strîngerea unei armate suficient de mare pentru a-l învinge. Întrucît Churchill admirase mult gherilele Afrikaans(7) împotriva cărora luptase de altfel în tinereţe, în Războaiele Bure(8), şi-a dorit un dispozitiv englez asemănător care, luptînd în acelaşi fel, „ar fi salvat Europa aprinsă”. Burii încercaseră să reziste englezilor într-un mod specific. Atitudinea germană faţă de rezistenţă a fost atît de brutală în ţările ocupate încît oamenii se fereau să intre în Rezistenţă, dar au fost şi destui curajoţi care au făcut-o. În 1941 lucram la Legaţia Britanică din Bucureşti. În momentul în care Romania nu mai putea fi cosiderată neutră iar Legaţia se pregătea să plece, am fost abordat de un membru al SOE şi invitat să aderez. Atras de caracterul neoficial şi independent al SOE, am primit.


Marilena Lică-Maşala:
- SOE a acţionat în Franţa, în România, dar şi în multe alte ţări aliate sau nu Axei. Aţi întîlnit, cumva, agenţi ai Secţiei F (franceze), ca Jacques Vaillant de Guélis(9), Bob Maloubier, Jacques Bureau sau Emmanuel d’Astier de La Vigérie(10) ori agenţi din alte ţări?


Ivor Porter:
- Pe membrii francezi ai SOE (secţiunea franceză), al cărui cartier central era în Londra, nu i-am cunoscut. Însă, la Cairo, unde eram detaşat la sediul de acolo, am cunoscut-o pe Christine Granville, pe numele ei polonez Krystyna Skarbek, şi pe iubitul ei, Andrew Kennedy. Erau polonezi. Ea organizase fuga lor din Polonia(11) prin România. Ulterior a mers la Londra, apoi a fost paraşutată în Franţa. Pentru activitatea ei, a fost decorată cu Legion d’Honeur şi Crucea Saint George(12) pentru serviciile aduse Angliei(13).


Marilena Lică-Maşala:
- Cîţi ani aţi trăit în România ? Care sunt amintirile şi imaginile care vă revin adesea în memorie?


Ivor Porter:
- Timpul petrecut în România mi-a influenţat tot restul vieţii. Acolo am descoperit firescul relaţiei cu străinii. Poate că cel mai mult îmi aminesc de oameni şi de lupta lor teribilă ca să rămînă liberi, opunînduse comunismului, luptă care, în cele din urmă, inevitabil, a fost pierdută. Am ajuns pentru prima dată în România în martie1939, ca lector la Universitatea din Bucureşti. M-am transferat în 1940 la Legaţia britanică pentru a ajuta la cifrări şi am plecat cu legaţia în februarie 1941. Am fost paraşutat înapoi în România pe 21 decembrie 1943 şi am părăsit-o la sfîrşitul anului 1947.


Marilena Lică-Maşala:
- Care sunt personalităţile pe care le-aţi cunoscut în ţara mea? Aţi putea să le descrieţi în cîteva cuvinte?


Ivor Porter:
- Am avut o întîlnire la Palatul Regal cu Iuliu Maniu în dimineaţa următoare loviturii de stat regală(14). Erau de faţă Niculescu-Buzeşti, noul ministru de Externe, şi Pogoneanu(15), responsabil cu Cifrurile în Ministerul de Externe. Maniu, care purta o mustaţă mică şi fină. A rămas impasibil atunci cînd a avut loc o explozie afară care a spart ferestrele. M-am strecurat afară împreună cu ceilalţi, iar cînd am revenit, el mă aştepta pentru a continua discuţia. Grigore Niculescu-Buzeşti, era mic şi subţire cu o faţă inteligentă şi ochi calzi. Pichi Pogonaru era parţial paralizat. El a dovedit un curaj aparte în încercările care i-au venit apoi(16). Rică Georgescu, şef la Româno-Americană, a devenit şef al SOE din România. În timp ce în închisoare pedeapsa la moarte i-a fost suspendată sine die, a organizat o reţea de comunicaţii pentru SOE, pe care o va folosi şimareşalul Antonescu în negocierile cu Aliaţii. După lovitura de stat regală, a fost numit ministru al Economiei şi Finanţelor, post acceptat cu condiţia de a putea reveni la vechea lui slujbă, mai tîrziu. L-am întîlnit pentru prima dată în curtea Palatului Regal după raidul aerian. L-am cunoscut prin intermediul reţelei sale SOE, ştiind că se poate avea încredere în el. Am simţitcă suntem pe aceeaşi lungime de undă. El şi soţia lui mi-au devenit prieteni remarcabili pentru toată viaţa. Am hotărît împreună de a muta tezaurul băncii cu maşina lui Pogoneanu Am participat la actiune tot timpul, fara sa ma gandesc prea mult. Împreună cu poetul Ion Pilat, îmi propusesem să-l traducem pe T.S. Eliot, dar situaţia creată în România a făcut acest lucru imposibil. Eugen Cristescu, şeful Siguranţei Române, un ofiţer de informaţii remarcabil, cu o memorie excepţională, a fost unul dintre cei care au condus interogatoriul nostru, timp de cîteva luni, atunci cînd am stat în închisoare. Un om de temut, a fost probabil o persoană foarte valoroasă pe care guvernul comunist de mai tîrziu l-a adoptat. Este cel mai gras om pe care l-am văzut vreodată, palid, cu pungi mari lăsate pe faţa mare. Vocea îi era răguşită de la prea multă băutură. Înfăţişarea lui enormă, îi dădea un farmec din altă lume şi lipsit de scrupule. Despre Ana Pauker am scris o prezentare destul de inspirată: de înălţime mijlocie, faţa de fier, impenetrabilă, cu un păr gri tăiat scurt, o combinaţie de intelect cu calităţti practice de luptă. A devenit ministru de Externe în guvernul comunist. A fost instruită la Moscova, unde a ajuns după ce-a evadat dintr-o închisoare românească. A fost maior in Armata Sovietică şi membru în Comitetul Executiv al Cominternului. Generalul Piki Vasiliu, subsecretar la Ministerul de Interne, a venit de multe ori să ne viziteze în închisoare, fiind legătura noastră cu Mareşalul Antonescu. Ne-a trimis multe bunătăţi, cum ar fi tort şi şampanie în ziua de Anul Nou. Lucreţiu Pătrăşcanu, lider comunist, descris ca un „intelectual” în partidul său, era moşier din Moldova. I-am cunoscut soţia, o femeie dinamică, specializată în decoraţiuni interioare, lucru neobiţnuit pentru o femeie, la acea dată, în Europa de Est. Secretarul Regelui Mihai I, Mircea Ionniţiu, l-a descris ca lucrînd cu „sinceritate pentru ţară”, ceea ce nu convenea celorlaţi membri ai Partidului instruiţi la Moscova. Lucru valabil şi pentru Titel Petrescu, lider social-democrat, un om amabil, care avea casa deschisă pentru oricine care ar fi vrut să-i vorbească, pe care l-am luat drept un socialist de salon, prima oară cînd l-am întîlnit.

va urma


Ivor Porter (n. 12 noiembrie 1913, Lake District – d. 29 mai 2012, Londra). Studii universitare (limbă şi literatură engleză) la Leeds. A lucrat la Bucureşti din 1939 pînă în 1941, ataşat biroului de Cifru Legaţiei Britanice în România. Recrutat de SOE, a fost paraşutat pe 21 decembrie 1943, în sudul României, împreună cu Alfred Gardyne de Chastelain şi Silviu Meţianu. Misiunea lor era de a-l contacta pe Iuliu Maniu, pentru fortificarea rezistenţei anti-naziste şi pregătirea unui viitor antinazist, României. Cei trei au fost capturaţi la scurt timp după ce au ajuns la sol şi transferaţi la sediul central al Poliţiei, unde au avut parte de un tratament privilegiat, avînd voie să-şi folosească aparatele pentru contactarea cartierului general SOE din Cairo. 

Cu ştirea lui Antonescu, persoane împuternicite de la Bucureşti, fuseseră autorizate pentru a duce tratative secrete cu Aliaţii. Cu ocazia loviturii de stat din 23 august 1944, Ivor Porter îi va întîlni pe Reglele Mihai I, pe Iuliu Maniu şi alte personalităţi. Pînă în 1947, cînd a părăsit România, a fost martor al instalării brutale a comunismului şi al primului val de înscenări şi arestări ale politicenilor valoroşi, care-şi slujiseră ţara cu credinţă, timp de decenii. 

Ulterior, a primit diferite misiuni diplomatice la: Washington, Paris, în Cipru (1962-1965), a fost acreditat la conferinţa pentru dezarmare de la Geneva (1967-1971), a fost numit ambasador al Marii Britanii în Senegal, Mali, Guinea, Mauritania (1971-1974).

Decoraţii : Crucea Casei Regale din România, Londra, 2008. (Sursă: Obituaries, The Telegraph, Londra, 20 iunie 2012)

Note:

(1).  În original, The Lake District, regiune muntoasă aflată în nordvestul Angliei, care îşi datorează celebritatea atît frumuseţii peisajului, lacurilor şi colinelor care au atras turiştii din toate timpurile, cît şi Lake district poets, Poeţilor Lacurilor, William Wordsworth, Robert Southey, Dorothy Wordsworth şi Samuel Taylor Coleridge, care au locuit în zonă la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XiX-lea.

(2).  Editată la Londra, în 1989, tradusă în româneşte de George Potra şi Delia Răzdolescu, cu titlul Operaţiunea Autonomous în România în vreme de război, Bucureşti, 1991.

(3).  În 1939.

(4).  Neville Chamberlain a fost aclamat de mulţime la întoarcerea în ţară, de la semnarea Acordurilor de pace de la München, pe 30 septembrie 1938, şi supranumit „Împăcuitorul”. Aceeaşi primire fastuoasă a avut-o Éduard Daladier, în Franţa. Wiston Churchill va declara însă: „Au avut de ales între dezonoare şi război. Au ales dezonoarea şi vor avea război.”

(5).  Autonomous”, în engleză în text: „pe cont propriu”.

(6).  Plan purtînd numele împăratului german Frederic Barbarossa (1122-1190), prin care se declara război fostului aliat al Germaniei naziste, URSSul bolşevic, şi pus în aplicare pe 22 iunie 1941.

(7).  Afrikaans: numele folosit în secolul al XX-les pentru populaţia bură. La rîndul lor, burii erau descendenţi ai primilor coloni stabiliţi în Africa de Sud, preponderent de origine olandeză, dar şi germană şi franceză. Termenul „bur”, boer, în olandeză, avînd semnificaţia de agricultor.

(8).  Războiul Burilor: (1880-1881 ; 1899-1902); două războaie prin care burii au încercat să-şi apere independenţa şi identitatea în faţa invaziilor engleze, preponderent după descoperirea minelor de aur şi diamnate (1886) din Republica Transvaal, fondată de buri.

(9).  Alias „Théodore”.

(10).  Alias „Bernard, în Rezisteţa franceză, fondator şi şef al mişcării „Libération”; autor al celebrei La Complainte du Partisan / Balada Partizanului, Londra, 1943.

(11).  Credem că este vorba de Ungaria, unde Cristinne Granville şi Andrzej Koverski fuseseră reţinuţi de Gestapo. Datorită talentului ei diplomatic şi relaţiilor pe care le avea pe lîngă regentul Miklos Horty, a reuşit să obţină eliberarea sa şi a prietenului ei, fugind din Ungaria prin România, Balcani, Turcia, Siria, pentru a se alătura grupului SOE din Egipt.

(12).  Credem că Ivor Porter se referă la Medalia George, decoraţie civilă instituită în 1940 de Regele George al VI-lea al Marii Britanii.

(13).  Christine Granville (Krystyna Skarbek) a primit, de asemenea, din partea Franţei, Crucea de Război pentru contribuţia la eliberarea ţării.

(14).  Ivor Porter se referă la 23 august 1944.

(15).  Victor (Pichi) Rădulescu Pogoneanu (1910-1962). Licenţiat în drept, filosofie şi sociologie, director, din 1934, al Cabinetului şi Cifrului din Ministerul Afacerilor Străine.


(16).  Aluzie la arestarea de către noile autorităţi ale statului român, în august 1947, în „procesul Iuliu Maniu”, şi condamnarea la 25 de ani de temniţă grea. Trecut dun temniţă în temniţă, supus unui regim de exterminare, Pichi Pogoreanu s-a stins la Văcăreşti, pe 10 martie 1962.