Premierul din umbră. Dâncu versus Cioloş

Raluca Boboc

„În condiţiile în care ar exista un asemenea procent, eu unul aş... în faţa conştiinţei mele, aş stabili că nu aş mai putea să mă laud cu titlul de doctor şi aş renunţa imediat la diploma de doctor. Eu unul aş renunţa la funcţia publică“ – este declaraţia prin care vicepremierul Dâncu îşi asumă o primă poziţie de forţă în interiorul guvernului Cioloş.

Situaţia în care un membru al cabinetului se situează pe o poziţie de forţă, în raport cu şeful său pe linie de guvern, nu este una nouă. De regulă, acest lucru se întâmplă atunci când respectivul ministru este un personaj carismatic, dispune de mijloace şi de abilităţi de comunicare ori este exponentul unor puternice cercuri politice şi de interese. Pe măsură ce influenţa sa creşte, acesta nu se mai mulţumeşte să rămână în umbra premierului, ca un simplu executant, ci îşi doreşte un rol mult mai pregnant şi mai vizibil care, într-un context politic favorabil, să-i aducă în mod legitim întreaga putere. 

Jocul premier de facto – premier din umbră, în care un ministru a încercat şi uneori chiar a reuşit să se profileze drept cel mai puternic personaj al guvernului, s-a derulat atât în guvernul Emil Boc, cât şi în guvernul Victor Ponta şi, timid, începe să se contureze şi în guvernul Dacian Cioloş. 

În timpul guvernării Emil Boc, autoritatea premierului a fost permanent umbrită de percepţia conform căreia ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului era considerat a fi adevăratul premier, un personaj care controla jocurile subterane şi la vedere de la nivelul executivului, dezvăluirile apărute ulterior confirmând în mare măsură această percepţie. 

Nu de puţine ori Elena Udrea, deşi pe linie de partid era un simplu secretar executiv în cadrul Biroului Permanent, apărea în mass-media exprimându-şi nemulţumirea faţă de guvern, critica activitatea unor miniştri, cerând şi forţând remanierea unora dintre aceştia, ori contestând de-a dreptul leadership-ul lui Emil Boc din fruntea guvernului şi a partidului. Astfel, în perioada 2009 – 2012, deşi Partidul Democrat Liberal şi Guvernul României au fost conduse de Emil Boc, acestea au purtat o singură imagine – Elena Udrea. 

Ministrul Udrea şi-a consolidat poziţia de forţă în interiorul guvernului şi a acaparat tot mai multă putere cu ajutorul susţinerii de care a beneficiat din partea Preşedintelui României, dar şi cu ajutorul influenţei pe care o dobândise în diverse zone ale mass-media, serviciilor de informaţii, mediilor de business sau a mediilor politice, influenţă şi susţinere pe care premierul Boc nu o avea. Mai mult, Elena Udrea şi-a asigurat o poziţie de forţă şi în interiorul PDL cu ajutorul bugetului imens pe care îl gestiona la ministerul pe care îl conducea, buget care îi asigura controlul în rândul structurilor teritoriale ale partidului. 

În guvernul Ponta, ministrul de Interne şi vicepremierul pe probleme de siguranţă naţională a ajuns, de asemenea, să exercite o influenţă mai mare decât a premierului, însă acest lucru a fost posibil doar după ce poziţia de forţă pe care o deţinea Victor Ponta a fost şubrezită de problemele penale (şi-a delegat pentru o perioadă atribuţiile de premier) şi după ce acesta şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al PSD. 

Ambiţiile ministrului de Interne au început să prindă contur imediat după pierderea alegerilor prezidenţiale de către premierul Victor Ponta, când majoritatea care asigura sprijinul guvernului depindea de grupul parlamentar condus de Gabriel Oprea. De asemenea, relaţiile şi influenţa pe care o deţinea în zona serviciilor de informaţii, dar şi sprijinul tacit al preşedintelui Klaus Iohannis, care miza pe acesta pentru schimbarea majorităţii, i-au consolidat şi hrănit dorinţa de putere.

În tentativa de a dobândi tot mai multă putere, Elena Udrea şi Gabriel Oprea au mizat pe aceeaşi reţetă: sprijinul preşedintelui României, legături puternice în zona seriviciilor de informaţii, a diverselor cercuri de interese şi de afaceri, precum şi controlul unor zone ale mass-media.

Situaţia în care un ministru tinde să devină mai puternic decât premierul începe să se prefigureze discret şi în cazul guvernului Dacian Cioloş. 

Vasile Dâncu a fost pentru o vreme nominalizat ca posibil înlocuitor pentru Victor Ponta atât la şefia guvernului, cât şi în fruntea Partidului Social Democrat. Contextul social care a dus la căderea guvernului Ponta şi decizia preşedintelui Iohannis de a numi un premier din afara partidelor politice, a generat situaţia în care fostul ministru în cabinetul Adrian Năstase şi artizan al celebrului Grup de la Cluj ocupă doar poziţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. 

Mandatul guvernului Cioloş este unul limitat, însă ambiţiile politice ale ministrului Dâncu depăşesc anul electoral 2016, astfel că poziţia deţinută în acest moment nu reprezintă nimic altceva decât o trambulină pentru atingerea obiectivelor prim-ministeriabile sau chiar prezidenţiabile. 

Spre deosebire de premierul Cioloş, vicepremierul Dâncu se bazează pe sprijinul unui partid puternic (PSD), are deja o bogată experienţă de lucru cu administraţia românească (fost ministru în cabinetul Năstase), este un bun sociolog şi are abilităţile de comunicare, şi este considerat un apropiat al serviciilor de informaţii (este profesor la Academia Naţională de Informaţii a SRI şi are legături strânse cu fostul şef al SRI, George Maior). Toate aceste atuuri îi conferă o lejeritate pentru a lansa teme de dezbatere, precum revizuirea Constituţiei, pentru a pune la cale guverne noi, alături de Dragnea şi Oprea, sau pentru a adopta o poziţie fermă pe temele de actualitate, cum ar fi plagiatul ministrului Tobă, spre deosebire de abordarea prudentă şi birocratică a premierului. 


Dacian Cioloş se bucură de sprijinul total al preşedintelui Iohannis, unul din factorii cheie ai reuşitei mandatului său. Însă Iohannis s-a dovedit a fi un personaj extrem de pragmatic, prea puţin sentimental şi prea puţin constrâns de promisiunile făcute. Şeful executivului va conta în planurile prezidenţiale atâta timp cât sondajele de opinie vor indica o cotă ridicată de popularitate în dreptul său. În caz contrar, Vasile Dâncu, premierul din umbră, îndeplineşte deja toate condiţiile pentru ai lua locul.